Restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru

Această directivă asigură restituirea bunurilor culturale aparţinând patrimoniului naţional care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene (UE).

ACT

Directiva 93/7/CEE a Consiliului din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru [A se vedea actul/actele de modificare].

SINTEZĂ

Scopul directivei este să asigure restituirea bunurilor culturale clasificate drept bunuri aparţinând patrimoniului naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică în conformitate cu legislaţia sau cu procedurile administrative naţionale, în sensul articolului 36 din TFUE, cu condiţia:

• să se încadreze la una dintre categoriile menţionate în anexa la directivă;
• să facă parte integrantă din colecţii publice care figurează în inventarele muzeelor, ale arhivelor sau bibliotecilor şi ale instituţiilor ecleziastice.

Directiva se aplică în cazul în care astfel de bunuri culturale au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru UE, adică încălcând legislaţia acestuia sau condiţiile pentru care a fost acordată o autorizaţie temporară. Prin urmare, bunurile trebuie restituite, indiferent dacă au fost transportate pe teritoriul Uniunii sau au fost mai întâi exportate către o ţară terţă şi apoi reimportate în alt stat membru.

Directiva se aplică exclusiv bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru la 1 ianuarie 1993 sau după această dată.

Fiecare stat membru desemnează una sau mai multe autorităţi (autorităţi centrale) pentru a exercita funcţiile prevăzute de această directivă. Comisia publică liste actualizate ale acestor autorităţi în Jurnalul Oficial al UE.

Cooperarea administrativă

Autorităţile centrale ar trebui să coopereze şi să favorizeze consultarea între autorităţile competente din alte state membre pentru a asigura restituirea bunurilor culturale. În special, autorităţile centrale trebuie:

• să caute un anumit bun cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru, identificându-i posesorul şi/sau detentorul ;
• să notifice statul membru în cauză în cazul în care un bun cultural este descoperit pe teritoriul său şi există motive pentru a presupune că acesta a părăsit ilegal teritoriul unui alt stat membru;
• să permită statului membru în cauză să verifice, în termen de două luni de la data notificării, dacă bunul respectiv constituie un bun cultural conform acestei directive;
• să ia toate măsurile necesare pentru conservarea materială a bunului cultural;
• să evite sustragerea bunului cultural de la procedura de restituire;
• să îndeplinească rolul de intermediar între posesorul sau detentorul bunului şi statul membru solicitant .

Introducerea unei acţiuni în restituire pentru a asigura restituirea bunului

Doar un stat membru poate introduce o acţiune în restituire pentru a asigura restituirea unui bun cultural. Proprietarii particulari ai bunurilor culturale nu pot intenta decât acţiuni de drept comun.

Acţiunile în restituire se prescriu în termen de un an de la data la care statul membru solicitant a luat cunoştinţă de locul în care se găseşte bunul cultural şi de identitatea posesorului sau detentorului acestuia. Pentru a fi admisibilă, solicitarea trebuie să fie însoţită:

• de un document care să descrie bunul ce face obiectul cererii şi care să ateste că acesta este un bun cultural în sensul prezentei directive;
• de o declaraţie din partea autorităţilor competente ale statului membru solicitant conform căreia bunul cultural a părăsit ilegal teritoriul acestuia.

Acţiunea în restituire se prescrie, în orice circumstanţe, în termen de 30 de ani de la data la care bunul cultural a părăsit ilegal statul membru solicitant, mai puţin în cazul bunurilor care fac parte din colecţii publice sau din categoria bunurilor ecleziastice şi pentru care termenul-limită este reglementat de legislaţia naţională sau de acorduri bilaterale între statele membre.

Această directivă nu aduce atingere acţiunilor civile sau penale pe care le pot introduce, conform dreptului intern al statelor membre, statul membru solicitant sau proprietarul bunului în cauză.

Aspecte financiare

În cazul în care se dispune restituirea bunului, posesorul are dreptul la o despăgubire echitabilă dacă face dovada că a depus diligenţele necesare pentru achiziţie. Despăgubirea se plăteşte de către statul membru solicitant; acesta poate totuşi pretinde rambursarea sumelor în cauză persoanelor responsabile de scoaterea ilegală a bunului cultural de pe teritoriul său. După restituire, proprietatea bunului cultural este reglementată de legislaţia statului membru solicitant.

Punerea în aplicare

Comitetul pentru exportul şi restituirea bunurilor culturale (denumit anterior Comitetul consultativ pentru bunurile culturale) asistă Comisia la examinarea oricărui aspect legat de aplicarea anexei la această directivă.

Statele membre trebuie să prezinte Comisiei o dată la trei ani un raport privind aplicarea directivei, pe baza căruia Comisia înaintează un raport Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social.

ACTE CONEXE

Rezoluţia Consiliului din 21 ianuarie 2002 privind raportul Comisiei cu privire la punerea în aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 3911/92 privind exportul bunurilor culturale şi a Directivei 93/7/CEE privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru [Jurnalul Oficial C 32 din 5.2.2002].

Consiliul ia act de iniţiativele Comisiei, invită statele membre la o cooperare mai strânsă între ele şi cu Comisia şi solicită Comisiei să continue iniţiativele lansate şi să acorde o atenţie specială Regulamentului (CEE) nr. 3911/92 şi Directivei 93/7/CEE atunci când ţările candidate aderă la UE.

Rapoarte

Raport al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu şi Comitetul Economic şi Social European din 30 mai 2013 – Al patrulea raport privind aplicarea Directivei 93/7/CEE a Consiliului privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru [ COM(2013) 310 final – Nepublicat în Jurnalul Oficial].

Acest raport analizează aplicarea directivei în perioada 2008-2011.

Cele mai frecvente acţiuni de cooperare administrativă realizate de autorităţile naţionale vizează căutarea unui bun cultural ieşit ilegal de pe teritoriul lor sau notificarea descoperirii unui astfel de bun. Mai multe state membre evidenţiază limitele directivei în ceea ce priveşte obţinerea restituirii bunurilor, în special din cauza pragurilor financiare aplicabile anumitor bunuri aparţinând patrimoniului naţional şi a termenului de un an acordat pentru exercitarea acţiunii judiciare de restituire. Acestea semnalează, de asemenea, problemele în obţinerea restituirii bunurilor arheologice provenite din săpături ilegale, din cauza dificultăţii de a dovedi provenienţa bunului şi/sau data ieşirii sale ilegale (Bulgaria şi Italia).

Rapoartele naţionale subliniază că, deşi cooperarea administrativă între autorităţile centrale ale statelor membre s-a îmbunătăţit, aceasta este insuficient structurată şi întâmpină probleme legate de barierele lingvistice. De asemenea, rapoartele identifică lacune în schimbul de informaţii între autorităţile implicate, ceea ce dăunează eficacităţii acestuia.

Comisia menţionează că procesul de revizuire a Directivei 93/7/CEE a fost iniţiat în 2009, iar consultarea publică a fost finalizată în martie 2012, precum şi că analizează modalităţile de a îmbunătăţi punerea în aplicare a directivei.

Raport al Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social European din 30 iulie 2009 – Al treilea raport privind aplicarea Directivei 93/7/CEE a Consiliului privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru [ COM(2009) 408 final – Nepublicat în Jurnalul Oficial].

Acest raport trece în revistă aplicarea directivei de către statele membre în perioada 2004-2007.

În general, directiva este percepută ca un instrument util pentru restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru şi pentru protejarea patrimoniului cultural. Statele membre recunosc că directiva descurajează aceste acţiuni ilicite; cu toate acestea, ele consideră că doar directiva nu este suficientă pentru combaterea comerţului ilegal cu bunuri culturale.

În timpul perioadei de referinţă, directiva a fost rareori aplicată pentru cooperarea administrativă sau pentru procedurile de restituire. Acest lucru este cauzat în principal de complexitatea administrativă şi costurile pe care le presupune aplicarea directivei, domeniul său limitat de aplicare, termenul redus în care se poate intenta o acţiune în restituire şi interpretarea conceptelor asociate.

Statele membre au apelat la cooperarea administrativă pentru a căuta bunurile culturale şi a notifica descoperirea acestora pe teritoriul altui stat membru. Prin urmare, au fost efectuate 148 de restituiri pe cale amiabilă a unor bunuri culturale. Au fost intentate opt acţiuni în restituire.

Chiar dacă cooperarea administrativă în interiorul şi între statele membre s-a îmbunătăţit, este nevoie să se consolideze pe viitor cooperarea între autorităţi la nivel naţional şi european. În acest scop, Comisia va actualiza liniile directoare existente în prezent şi va publica liste ale autorităţilor naţionale responsabile. În plus, statele membre au propus modificări ale directivei în vederea eficientizării acesteia. Printre modificări se numără prelungirea perioadei de prescriere de la un an la trei ani, revizuirea domeniului de aplicare a directivei, precum şi modificarea anexei pentru a include noi categorii de bunuri sau pentru a modifica limita financiară sau rata de raportare.

Comisia va propune înfiinţarea unui grup de lucru ad hoc în cadrul Comitetului pentru exportul şi restituirea bunurilor culturale care să identifice problemele asociate cu aplicarea directivei şi să sugereze soluţii acceptabile pentru toate statele membre, în vederea unei posibile modificări a directivei.

Report from the Commission to the Council, the European Parliament and the European Economic and Social Committee of 21 December 2005 – Second report on the application of Council Directive 93/7/EEC on the return of cultural objects unlawfully removed from the territory of a Member State [ COM(2005) 675 final – Not published in the Official Journal] (Raport al Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social European din 21 decembrie 2005 – Al doilea raport privind aplicarea Directivei 93/7/CEE a Consiliului privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru) [COM(2005) 675 final – Nepublicat în Jurnalul Oficial].

Acest raport evaluează aplicarea directivei în perioada 1999-2003.

Raportul relevă faptul că directiva nu a fost aplicată decât în puţine cazuri. Statele membre au raportat cinci restituiri pe cale amiabilă şi trei acţiuni în restituire. Aceste cifre destul de scăzute scot la iveală neajunsuri serioase ale cooperării administrative şi consultării între autorităţile centrale naţionale. Pentru a remedia aceste neajunsuri, Comisia va examina în ce măsură au fost urmate recomandările din liniile directoare adoptate de Comitetul consultativ pentru bunurile culturale în vederea îmbunătăţirii cooperării administrative.

Statele membre consideră insuficient termenul de un an în care se prescriu acţiunile în restituire pentru bunurile culturale. În funcţie de rezultatul consultărilor cu Comitetul consultativ pentru bunurile culturale, Comisia propune extinderea acestui termen de prescriere la trei ani.

În ceea ce priveşte limitele financiare aplicabile bunurilor culturale prevăzute în Directiva 93/7/CEE, raportul scoate la iveală opinii contradictorii ale statelor membre, care nu au căzut de acord dacă aceste limite trebuie extinse sau restrânse. Prin urmare, Comisia nu intenţionează să propună modificarea limitelor în cauză.

Având în vedere numărul limitat de cazuri în care s-a aplicat Directiva 93/7/CEE, Comisia sugerează înlăturarea obligaţiei de a prezenta un raport o dată la trei ani. Comitetul consultativ pentru bunurile culturale trebuie să îşi exprime opinia în această privinţă.

Report from the Commission to the Council, the European Parliament and the Economic and Social Committee of 25 May 2000 on the implementation of Council Regulation (EEC) No 3911/92 on the export of cultural goods and Council Directive 93/7/EEC on the return of cultural objects unlawfully removed from the territory of a Member State [ COM (2000) 325 final – Not published in the Official Journal] [Raport al Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social European din 25 mai 2000 privind punerea în aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 3911/92 privind exportul bunurilor culturale şi a Directivei 93/7/CEE a Consiliului privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru] [COM (2000) 325 final – Nepublicat în Jurnalul Oficial].

Conform acestui raport, măsurile enunţate au sensibilizat statele membre şi operatorii din domeniul comerţului internaţional cu privire la necesitatea îmbunătăţirii protecţiei bunurilor culturale la nivel european. Cu toate acestea, măsurile au avut o influenţă redusă asupra combaterii comerţului ilegal cu bunuri culturale. Raportul arată că instituirea unei structuri pentru cooperarea administrativă şi pentru schimbul de informaţii între autorităţile relevante ar putea îmbunătăţi aplicarea directivei şi a regulamentului.

Raportul conţine liste ale birourilor vamale împuternicite să îndeplinească formalităţile pentru exportul bunurilor culturale, ale autorităţilor desemnate să elibereze licenţe pentru exportul bunurilor culturale şi ale autorităţilor centrale responsabile cu punerea în aplicare a dispoziţiilor Directivei 93/7/CEE a Consiliului.

Propunere

Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru [COM(2013) 311 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial].

Ţinând seama de constatările rapoartelor menţionate mai sus şi de consultarea publică, obiectivul propunerii este de a reforma Directiva 93/7/CEE şi de a consolida legislaţia UE în acest domeniu.

Propunerea Comisiei Europene vizează să permită statelor membre să obţină restituirea bunurilor culturale clasificate drept bunuri aparţinând patrimoniului naţional care au părăsit teritoriul unui stat membru începând cu data de 1 ianuarie 1993. În acest sens, definiţia bunurilor culturale ar urma să fie extinsă pentru a include toate bunurile clasificate drept bunuri aparţinând patrimoniului naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică, în conformitate cu legislaţiile ţărilor UE.

De asemenea, propunerea vizează:

• prelungirea termenele acordate pentru exercitarea acţiunii în restituire;
• utilizarea sistemului de informare al pieţei interne pentru a facilita cooperarea şi schimburile între autorităţile centrale ale statelor membre şi
• să atribuie posesorului sarcina probei (dacă se solicită despăgubiri).

Pentru mai multe informaţii: http://ec.europa.eu/enterprise/policies/single-market-goods/internal-market-for-products/cultural-goods/#h2-2

Ultima actualizare: 02.01.2014