Help Print this page 
Title and reference
O strategie pentru energie competitivă, durabilă și sigură

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Multilingual display
Text

O strategie pentru energie competitivă, durabilă și sigură

Sistemele energetice ale lumii se confruntă în prezent cu schimbări majore. Acestea vor avea un impact permanent. Este de o importanță vitală ca Uniunea Europeană (UE) să își dirijeze diversele surse de energie pe o cale sigură și durabilă.

ACT

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Energie 2020 - O strategie pentru o energie sigură, competitivă și durabilă [COM(2010) 639 final, 10.11.2010]

SINTEZĂ

Sistemele energetice ale lumii se confruntă în prezent cu schimbări majore. Acestea vor avea un impact permanent. Este de o importanță vitală ca Uniunea Europeană (UE) să își dirijeze diversele surse de energie pe o cale sigură și durabilă.

CARE ESTE ROLUL ACESTEI COMUNICĂRI?

Comunicarea propune o nouă strategie energetică pentru perioada premergătoare anului 2020. Actul se bazează pe progresele deja înregistrate, identifică moduri de abordare a noilor provocări și stabilește etapele necesare pentru realizarea obiectivelor de politică pe termen mediu ale UE. Noua strategie energetică se axează pe cinci priorități.

ASPECTE-CHEIE

Realizarea unei Europe eficiente din punct de vedere energetic. Legătura existentă între creșterea economică și consumul energetic tot mai mare trebuie să fie întreruptă. Clădirile și transporturile pot juca un rol important, în timp ce autoritățile publice trebuie să conducă prin puterea exemplului.

Asigurarea liberei circulații a energiei. Trebuie să se creeze o piață mai integrată, mai interconectată și mai competitivă. Aceasta se poate realiza prin punerea în aplicare deplină a legislației existente a UE și prin dezvoltarea unui plan pentru a permite energiei să circule dintr-o țară în alta.

Furnizarea unei energii sigure, garantate și necostisitoare pentru public și întreprinderi. Numeroși utilizatori nu sunt conștienți de oportunitățile pe care le poate oferi o piață energetică liberalizată. O politică mai ușor de înțeles de către utilizatori, bazată pe beneficiile pe care le aduce concurența, ar aduce avantajele în casele oamenilor.

Extinderea rolului de lider al Europei în domeniul tehnologiei energetice și al inovării. Fără o reorientare tehnologică majoră, UE nu va reuși să își realizeze ambițiile pentru 2050 de a renunța la utilizarea combustibililor fosili pentru energie electrică și transporturi. Planul strategic pentru tehnologii energetice și cele șase inițiative industriale europene (energia eoliană, solară, bioenergia, rețelele inteligente*, fisiunea nucleară și captarea și stocarea dioxidului de carbon*) vizează impulsionarea inovării necesare.

Asigurarea unor parteneriate internaționale puternice. Multe dintre provocările cu care se confruntă UE - schimbările climatice, accesul la petrol și gaze, dezvoltarea tehnologică și eficiența energetică - sunt comune și altor țări. Conlucrarea, cu o contribuție puternică a UE , va face ca găsirea răspunsurilor corecte să fie mai ușoară.

TERMENI-CHEIE

* Rețele inteligente: rețele energetice care monitorizează automat fluxurile de energie și reglează modificările cererii și ofertei.

* Captarea și stocarea dioxidului de carbon (CSC): captarea dioxidului de carbon rezidual (CO2), transportarea și stocarea acestuia, în general în subteran, de unde nu va intra în atmosferă.

Pentru informații suplimentare, consultați site-ul privind strategia energetică 2020 al Comisiei Europene.

ACTE CONEXE

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor: Perspectiva energetică 2050 [COM(2011) 885 final, 15.12.2011]

Data ultimei actualizări: 14.09.2015

Top