Help Print this page 

Summaries of EU Legislation

Title and reference
Piața internă a energiei electrice

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Languages and formats available
Multilingual display
Text

Piața internă a energiei electrice

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2009/72/CE – norme pentru piața energiei electrice din UE

SINTEZĂ

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

  • Directiva vizează introducerea unor norme comune pentru producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei electrice.
  • Directiva stabilește, în același timp, obligațiile de serviciu universal și drepturile consumatorilor și clarifică obligațiile privind concurența.

ASPECTE-CHEIE

Norme de organizare a sectorului

Normele de organizare a sectorului vizează dezvoltarea unei piețe de energie electrică concurențiale, sigure și durabile din punctul de vedere al protecției mediului.

Țările UE pot impune întreprinderilor din sectorul energiei electrice obligații de serviciu public care cuprind aspecte privind siguranța și siguranța alimentării, regularitatea și calitatea serviciilor, prețul, protecția mediului și eficiența energetică.

Țările UE trebuie să se asigure că toți clienții au dreptul de a-și alege furnizorul de energie electrică și de a-l schimba cu ușurință, cu asistență din partea operatorului, în termen de trei săptămâni. De asemenea, țările trebuie să se asigure că clienții primesc date pertinente privind consumul.

Furnizorii de energie electrică au obligația de a informa clienții finali despre:

  • contribuția fiecărei surse de energie;
  • impactul cauzat asupra mediului;
  • drepturile lor în caz de litigiu.

Țările UE trebuie să instituie un mecanism independent (un mediator pentru energie sau un organism pentru consumatori) pentru gestionarea eficientă a plângerilor sau a litigiilor.

De asemenea, țările UE au obligația de a asigura monitorizarea siguranței în alimentarea cu energie. Acestea trebuie să definească criterii tehnice de siguranță pentru a asigura integrarea piețelor lor naționale la unul sau mai multe niveluri regionale. În plus, autoritățile de reglementare naționale trebuie să coopereze cu Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei pentru a garanta compatibilitatea cadrelor de reglementare între regiuni.

Producerea

Țările UE au obligația de a defini criteriile pentru construirea de capacități de producere pe teritoriul lor, luând în considerare aspecte precum:

  • securitatea și siguranța rețelelor de energie electrică;
  • protecția sănătății și a siguranței publice;
  • contribuția orientată către realizarea obiectivelor „20-20-20” ale Comisiei.

Exploatarea sistemelor de transport

Începând cu 3 martie 2012, țările UE au trebuit să separe sistemele de transport și operatorii de transport și de sistem.

Înainte de a putea fi desemnată oficial în calitate de operator de transport și de sistem, o întreprindere trebuie să fie mai întâi certificată. O listă a operatorilor de transport și de sistem desemnați de țările UE trebuie să fie publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Operatorii de transport și de sistem au în principal obligațiile următoare:

  • să asigure capacitatea pe termen lung a sistemului de a satisface cererile de energie electrică;
  • să garanteze mijloace adecvate pentru îndeplinirea obligațiilor privind serviciul public;
  • să contribuie la siguranța alimentării;
  • să gestioneze fluxurile de energie electrică din sistem;
  • să furnizeze operatorului oricărui alt sistem informații legate de exploatarea, dezvoltarea și interoperabilitatea sistemului interconectat;
  • să asigure un tratament nediscriminatoriu între utilizatorii sistemului;
  • să furnizeze utilizatorilor sistemului informațiile necesare pentru a-l accesa;
  • să colecteze venituri rezultate din gestionarea congestiilor, precum și plăți efectuate în temeiul mecanismului de compensare între operatorii de transport și de sistem.

Exploatarea rețelelor de distribuție

Țările UE trebuie să desemneze operatori de distribuție sau să solicite întreprinderilor care au în proprietate sau care răspund de sisteme de distribuție să facă acest lucru.

Operatorii de distribuție au în principal obligațiile următoare:

  • să asigure capacitatea pe termen lung a sistemului în ceea ce privește distribuția energiei electrice, exploatarea, întreținerea, dezvoltarea și protecția mediului;
  • să asigure transparența cu privire la utilizatorii sistemului;
  • să furnizeze informații utilizatorilor sistemului;
  • să acopere pierderile de energie și să mențină capacitatea de energie electrică de rezervă.

Țările UE au opțiunea de a institui un sistem de distribuție închis pentru a distribui energia electrică într-o zonă industrială, comercială sau de servicii comune limitată din punct de vedere geografic.

Separarea contabilă și transparența evidențelor contabile

Țările UE și autoritățile competente au dreptul de a accesa evidențele contabile ale întreprinderilor din domeniul energiei electrice, dar trebuie să păstreze confidențialitatea anumitor informații.

Întreprinderile din domeniul energiei electrice trebuie să aibă conturi separate pentru activitățile lor de transport și de distribuție.

Organizarea accesului la sistem

Țările UE trebuie să organizeze un sistem de acces al terțelor părți la sistemele de transport și de distribuție. Tarifele bazate pe sistemul respectiv trebuie să fie publicate.

De asemenea, țările UE au obligația de a stabili criteriile de acordare a autorizațiilor de construire a liniilor directe pe teritoriul lor, în mod obiectiv și nediscriminatoriu.

Autoritățile de reglementare naționale

Țările UE trebuie să desemneze o autoritate de reglementare la nivel național. Aceasta este independentă și își exercită competențele în mod imparțial. Autoritatea are în principal obligațiile următoare:

  • să stabilească tarifele de transport sau de distribuție;
  • să coopereze în ceea ce privește aspectele transfrontaliere;
  • să monitorizeze planurile de investiții ale operatorilor de transport și de sistem;
  • să garanteze accesul la datele privind consumul clienților.

Piețele cu amănuntul

Contractele, angajamentele față de clienți, schimbul de date și regulile privind decontarea, precum și proprietatea asupra datelor și responsabilitatea privind măsurarea trebuie să fie definite.

Clienții necasnici pot încheia contracte în același timp cu mai mulți furnizori.

Măsuri de derogare

O țară a UE poate lua măsurile de salvgardare necesare în eventualitatea unei crize subite pe piață sau dacă este amenințată securitatea persoanelor. De asemenea, se pot obține derogări în cazul unor probleme de operare în sisteme izolate.

Directiva 2009/72/CE a abrogat Directiva 2003/54/CE începând cu 3 martie 2011.

Contorizarea inteligentă – progresele înregistrate până în prezent

În 2012, Comisia Europeană a adoptat Recomandarea 2012/148/UE. Aceasta a stabilit recomandări detaliate cu privire la:

  • protecția și securitatea datelor;
  • metodologia de evaluare economică a costurilor și a beneficiilor pe termen lung legate de introducerea sistemelor de contorizare inteligentă, precum și
  • cerințe funcționale minime comune aplicabile sistemelor de contorizare inteligentă a energiei electrice.

În conformitate cu Directiva 2009/72/CE, țările UE au prezentat Comisiei în 2012 rapoarte privind rezultatele analizelor cost-beneficiu referitoare la introducerea sistemelor de contorizare inteligentă. Rezultatele acestui exercițiu de analiză comparativă au fost publicate într-un raport al Comisiei din 2014.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Directiva se aplică începând cu 3 septembrie 2009. Țările UE au avut obligația de a o transpune în legislația națională până la 3 martie 2011.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați Legislația pieței pe site-ul Comisiei Europene.

ACT

Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE (JO L 211, 14.8.2009, pp. 55-93)

ACTE CONEXE

Recomandarea 2012/148/UE a Comisiei din 9 martie 2012 privind pregătirile pentru introducerea sistemelor de contorizare inteligentă (JO L 73, 13.3.2012, pp. 9-22)

Raport al Comisiei: Analiza comparativă a implementării contorizării inteligente în UE-27, cu accent pe energia electrică [COM(2014) 356 final din 17.6.2014]

Data ultimei actualizări: 08.05.2016

Top