EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Al doilea program de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii (2008-2013)
Al doilea program de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii se sprijină pe rezultatele programului precedent. Programul trebuie, prin urmare, să contribuie la realizarea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii şi securităţii cetăţenilor europeni. Programul îşi propune să îmbunătăţească siguranţa cetăţenilor în materie de sănătate, să promoveze sănătatea şi să producă şi să difuzeze informaţii şi cunoştinţe în acest domeniu. Programul actual îl înlocuieşte pe cel precedent.
ACT
Decizia nr. 1350/2007/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007 de instituire a unui Al doilea program de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii (2008-2013).
SINTEZĂ
Programul de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii publice (2003-2008), primul program integrat din acest domeniu, a contribuit la îmbunătăţiri esenţiale în materie de sănătate.
Cu toate acestea, Uniunea Europeană (UE) trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a îmbunătăţi sănătatea şi siguranţa cetăţenilor. Această decizie instituie aşadar un al doilea program de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2008 şi 31 decembrie 2013. Programul se bazează pe realizările programului precedent, îl înlocuieşte, îl completează şi susţine politicile statelor membre.
Acest al doilea program urmăreşte trei mari obiective:
Sunt prevăzute acţiuni pentru a atinge fiecare dintre aceste obiective. Acţiunile în cauză contribuie la prevenirea celor mai răspândite boli, precum şi la reducerea impactului acestora. Acţiunile sunt enunţate în anexa la decizie.
Finanţare
Programul este dotat cu un pachet financiar de 321 500 000 EUR pentru perioada 2008-2013.
Punerea în aplicare a programului
Comisia asigură punerea în aplicare a programului în strânsă colaborare cu statele membre.
Comisia şi statele membre, în limitele sferei lor de competenţe respective, asigură derularea eficientă a programului şi stabilesc mecanisme pentru realizarea obiectivelor acestuia.
Comisia şi statele membre garantează comparabilitatea datelor şi compatibilitatea sistemelor pentru schimbul de informaţii privind sănătatea. Acestea cooperează, de asemenea, cu Centrul european de prevenire şi control al bolilor, precum şi cu alte agenţii competente ale UE.
Însă, Comisia şi statele membre asigură, pe durata punerii în aplicare a programului, protecţia datelor cu caracter personal, confidenţialitatea şi siguranţa acestora.
Se întocmeşte un plan anual de activitate pentru punerea în aplicare a programului. Acesta stabileşte, în special, priorităţile care trebuie respectate şi acţiunile care trebuie întreprinse.
Strategii şi acţiuni comune
Pentru a promova integrarea sănătăţii în celelalte politici comunitare şi a asigura un înalt nivel de protecţie a sănătăţii, pot fi întreprinse acţiuni comune cu alte programe şi acţiuni comunitare.
Participarea ţărilor terţe
Programul este deschis spre participare:
Cooperarea internaţională
Cooperarea cu ţările terţe care nu participă la program şi cu organizaţiile internaţionale competente în domeniul sănătăţii publice, cum ar fi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), este, de asemenea, încurajată.
Comitologie
Comisia este asistată de un comitet la punerea în aplicare a programului.
Evaluare
Comisia va prezenta, până la 31 decembrie 2010 cel târziu, un raport de evaluare extern şi independent privind rezultatele obţinute, aspectele calitative şi cantitative ale punerii în aplicare a programului, coerenţa acestuia, precum şi complementaritatea sa cu alte programe şi acţiuni comunitare. Scopul acestui raport este să evalueze impactul măsurilor luate. Comisia va prezenta, de asemenea, până la 31 decembrie 2011 cel târziu, o comunicare privind continuarea programului, precum şi, până la 31 decembrie 2015 cel târziu, un raport extern de evaluare ex post a rezultatelor programului.
Abrogare
Această decizie abrogă Decizia nr. 1786/2002/CE.
Referinţe
Act |
Intrarea în vigoare - Data expirării |
Termen de transpunere în legislaţia statelor membre |
Jurnalul Oficial |
Decizia nr. 1350/2007/CE[adoptare: codecizie COD/2005/0042] |
21.11.2007-31.12.2013 |
- |
JO L 301 din 20.11.2007 |
Ultima actualizare: 08.04.2008