Help Print this page 
Title and reference
Durata de conducere în sectorul transporturilor rutiere

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Multilingual display
Text

Durata de conducere în sectorul transporturilor rutiere

Regulamentul (CE) nr. 561/2006 stabilește normele referitoare la perioadele de conducere, de repaus și la pauzele care trebuie respectate de către conducătorii auto de camioane și autobuze în vederea îmbunătățirii condițiilor de lucru și a siguranței rutiere.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 și (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului

SINTEZĂ

Regulamentul se aplică transportului rutier de mărfuri cu vehicule a căror masă maximă autorizată depășește 3,5 tone și transportului rutier de pasageri cu vehicule care sunt amenajate pentru a putea asigura transportul a mai mult de nouă persoane (inclusiv șoferul).

Acesta se aplică, indiferent de țara de înmatriculare a vehiculului, transporturilor rutiere efectuate în interiorul UE și între țările UE, Elveția și țările din Spațiul Economic European.

Vârsta minimă

Conducătorul și cel de-al doilea conducător auto trebuie să aibă cel puțin 18 ani, cu excepția anumitor situații în care al doilea conducător auto încă urmează cursuri în acest sens, vârsta minimă fiind atunci de 16 ani (a se vedea articolul 5 pentru detalii suplimentare).

Norme referitoare la perioadele de conducere, pauze și perioadele de repaus

În acest sens sunt prevăzute norme detaliate în articolele 6, 7, 8 și 9. Printre acestea se numără:

  • o durată de conducere zilnică de maximum 9 ore, care se poate prelungi la 10 ore de cel mult două ori pe parcursul săptămânii;
  • o durată de conducere săptămânală de maximum 56 de ore;
  • o durată totală de conducere acumulată de maximum 90 de ore pe parcursul a două săptămâni consecutive;
  • după o perioadă de 4,5 ore de conducere, conducătorul auto trebuie să facă o pauză neîntreruptă de cel puțin 45 de minute, exceptând cazul în care își începe o perioadă de repaus;
  • o durată de repaus zilnic de minimum 11 ore, care poate fi redusă la 9 ore de cel mult 3 ori pe parcursul unei săptămâni;
  • o perioadă normală de repaus săptămânal de minimum 45 de ore și o perioadă redusă de repaus săptămânal de minimum 24 de ore.

Tahograf

Regulamentul (CE) nr. 561/2006 este modificat printr-o lege nouă, Regulamentul (UE) nr. 165/2014. Această lege prevede cerințe privind construcția, instalarea și folosirea aparaturii de înregistrare (tahograf) cu care trebuie să fie echipate vehiculele vizate de acest regulament.

Tahograful este un dispozitiv care înregistrează timpul de conducere, perioadele de pauză și de repaus, precum și perioadele disponibile și alte perioade de lucru ale unui șofer. Scopul tahografului este:

  • să verifice respectarea de către șoferi a normelor în vigoare;
  • să monitorizeze duratele de condus ale șoferilor profesioniști pentru a preveni oboseala;
  • să asigure o concurență corectă și siguranța rutieră.

Noua lege introduce tahograful inteligent. care, odată pornit, asigură înregistrarea automată folosind serviciul de poziționare prin satelit. Acest lucru ar trebui să sporească nivelul de conformitate și dă permită detectarea timpurie a posibilelor fraude sau abuzuri.

Este obligatorie instalarea unui tahograf digital în vehiculele noi cu masa de peste 3,5 tone (în cazul transportului de mărfuri) și care transportă mai mult de 9 persoane inclusiv șoferul (în cazul transportului de pasageri).

REFERINŢE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (CE) nr. 561/2006

11.4.2007, cu excepția articolului 10 alineatul (5), a articolului 26 alineatele (3) și (4) și a articolului 27, care intră în vigoare la 1.5.2006

-

JO L 102, 11.4.2006

Act(e) de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (CE) nr. 1073/2009

4.12.2009, cu excepția unei aplicări parțiale - a se vedea articolul 31

-

JO L 300, 14.11.2009

Regulamentul (UE) nr. 165/2014

1.3.2014, cu excepțiile prevăzute în articolul 48

-

JO L 60, 28.2.2014.

Ultima actualizare: 10.06.2014

Top