EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Cooperarea dintre Parlamentul European și Comisia Europeană

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Acord-cadru privind relaţiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană

Acord de modificare a punctului 4 din Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană

CARE ESTE ROLUL ACESTUI ACORD-CADRU?

Acesta are ca scop facilitarea și organizarea cooperării dintre Parlamentul European și Comisia Europeană. Acordul stabilește procedurile de colaborare între cele două instituții.

ASPECTE-CHEIE

Acordul-cadru conține o serie de reguli privind organizarea activității între cele două instituții, în special:

  • responsabilitatea politică a Comisiei;
  • instituirea unui dialog politic permanent și eficient;
  • transpunerea procedurilor legislative.

Responsabilitatea politică a Comisiei

Între componența Comisiei și a Parlamentului există o puternică legătură politică:

  • Președintele și ceilalți membri ai Comisiei (comisari) trebuie să fie aprobați de Parlamentul European.
  • Parlamentul este consultat cu privire la numirea înlocuitorilor comisarilor care demisionează din această funcție, fiind informat în prealabil și cu privire la redistribuirea planificată a responsabilităților în cadrul Comisiei.
  • parlamentul poate înainta o cerere Președintelui Comisiei solicitând demisia unui membru al Comisiei. În astfel de situație, președintele are obligația de a examina cererea și de a oferi o explicație în cazul unui refuz.
  • Membrii Comisiei pot candida la alegerile Parlamentului European. În asemenea cazuri, acordul specifică măsurile de protecție pentru separarea corespunzătoare a îndatoririlor comisarilor și activitatea lor de campanie.

În perspectiva următoarelor alegeri pentru Parlamentul European, acordul între Parlamentul European și Comisia Europeană de modificare a punctului 4 din Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană permite membrilor Comisiei să candideze la alegerile pentru Parlamentul European fără să ia concediu pe durata campaniei electorale.

Dialogul politic

Acordul are drept scop stabilirea unei cooperări eficiente între Comisie și Parlament. Acest scop poate fi atins prin:

  • organizarea de întâlniri periodice între reprezentanții celor două instituții, cum ar fi cele dintre colegiul comisarilor și președinții comisiilor parlamentare;
  • acordul celor două părți de a examina cu atenție orice solicitare a uneia dintre instituţii;
  • angajamentul Comisiei de a garanta Parlamentului egalitate de acces în relațiile cu Consiliul în ceea ce privește întâlnirile și documentele legate de procedurile legislative și bugetare;
  • asigurarea ca Parlamentul să fie informat pe deplin în timpul negocierilor și încheierii acordurilor internaționale la care UE este parte;
  • reguli specifice de cooperare privind:

Cooperarea în procedurile legislative

Acordul definește organizarea activităţilor între Parlament și Comisie, pentru punerea în aplicare a procedurilor legislative:

  • Comisia trebuie să prezinte Parlamentului programul său anual de lucru;
  • în cursul procedurii de adoptare a actelor, acordul garantează numeroase angajamente ale celor două instituții, dintre care:
    • calendarul elaborat de Parlament al rapoartelor și opiniilor privind propunerile legislative și
    • examinarea atentă de către Comisie a oricăror amendamente adoptate de Parlament;
  • membrii Comisiei sunt prezenți pe tot parcursul sesiunilor plenare ale Parlamentului. Sarcinile lor includ răspunderea la întrebări din partea membrilor Parlamentului;
  • de asemenea, la solicitarea acestora, membrii Comisiei pot fi audiați în fața Parlamentului.

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Acord-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană (JO L 304, 20.11.2010, pp. 47-62)

Acord între Parlamentul European și Comisia Europeană de modificare a punctului 4 din Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană (JO L 45, 17.2.2018, p. 46)

Data ultimei actualizări: 12.03.2018

Top