Help Print this page 
Title and reference
Acordurile internaţionale

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Languages and formats available
BG ES CS DA DE ET EL EN FR GA HR IT LV LT HU MT NL PL PT RO SK SL FI SV
HTML html ES html CS html DA html DE html EL html EN html FR html IT html HU html NL html PL html PT html RO html FI html SV
Multilingual display
Text

Acordurile internaţionale

Acordurile internaţionale reprezintă o categorie de acte juridice ale Uniunii Europene (UE). Acestea sunt încheiate de UE, care acţionează singură sau împreună cu statele membre, în funcţie de dispoziţiile tratatelor fondatoare.

INTRODUCERE

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană (UE) a dobândit personalitate juridică. Astfel, aceasta este un subiect de drept internaţional, capabil să negocieze şi să încheie acorduri internaţionale în nume propriu.

Aceste acorduri internaţionale au efecte juridice în dreptul intern al UE şi al statelor membre. De asemenea, tratatele fondatoare ale UE definesc procedurile prin care UE poate încheia acorduri internaţionale.

Definiţie

Acordurile internaţionale sunt rezultatul unui acord de voinţă între UE, pe de o parte, şi o ţară sau o organizaţie terţă, pe de altă parte. Aceste acorduri creează drepturi şi obligaţii pentru instituţiile europene şi statele membre. Acordurile devin integrate în ordinea juridică europeană la data intrării lor în vigoare sau la data prevăzută în acestea.

Din punct de vedere juridic, acordurile internaţionale sunt acorduri aparţinând legislaţiei secundare, astfel că trebuie să fie conforme cu tratatele fondatoare ale UE. Totuşi, acestea au o valoare juridică superioară în raport cu actele legislaţiei secundare denumite „unilaterale”, şi anume adoptate în mod unilateral de instituţiile europene (regulamente, directive, decizii etc.).

Competenţe externe ale UE

Competenţele externe ale UE sunt definite de articolul 216 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Astfel, UE poate încheia acorduri internaţionale:

  • în cazurile prevăzute de tratatele fondatoare;
  • dacă un act juridic obligatoriu al Uniunii prevede astfel;
  • dacă încheierea unui acord este necesară pentru realizarea unuia dintre obiectivele UE, chiar şi în absenţa unei legislaţii europene interne;
  • dacă încheierea unui acord este susceptibilă să influenţeze normele comune de drept intern adoptate de UE. Astfel, dacă UE adoptă norme comune pentru punerea în aplicare a unei politici, statele membre nu mai au dreptul de a-şi asuma obligaţii contractuale cu ţările terţe, care ar putea afecta aceste norme.

Competenţă exclusivă şi competenţă partajată

Repartizarea competenţelor între UE şi statele membre se reflectă, de asemenea, pe plan internaţional. Astfel, la negocierea şi încheierea unui acord internaţional, UE dispune fie de o competenţă exclusivă, fie de o competenţă partajată cu statele membre.

În situaţiile în care are competenţă exclusivă, UE este singura care poate negocia şi încheia un acord. Astfel, articolul 3 din Tratatul privind funcţionarea UE precizează domeniile în care UE dispune de o competenţă exclusivă pentru încheierea de acorduri internaţionale.

În situaţiile în care UE are o competenţă partajată cu statele membre, acordul trebuie încheiat atât de UE, cât şi de statele membre. Este vorba, în acest caz, de un acord mixt, pentru care statele membre trebuie să îşi dea consimţământul. Domeniile de competenţă partajată sunt menţionate la articolul 4 din Tratatul privind funcţionarea UE.

Ultima actualizare: 13.08.2010

Top