Help Print this page 
Title and reference
Spațiul european de libertate, securitate și justiție

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Multilingual display
Text

Spațiul european de libertate, securitate și justiție

 

SINTEZĂ

INTRODUCERE

Tratatul de la Lisabona dorește să consolideze realizarea unui spațiu european comun în care persoanele să circule liber și să beneficieze de o protecție judiciară eficace. Realizarea unui astfel de spațiu are repercusiuni asupra domeniilor în care așteptările cetățenilor europeni sunt ridicate, cum ar fi imigrația, combaterea criminalității organizate sau terorismul. Aceste probleme au o puternică dimensiune transfrontalieră și, prin urmare, necesită o cooperare eficace la nivel european.

De aceea, Tratatul de la Lisabona împarte temele referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție în patru domenii:

politicile referitoare la controlul la frontiere, la azil și la imigrație;

cooperarea judiciară în materie civilă;

cooperarea judiciară în materie penală;

cooperarea polițienească.

Temele referitoare la cooperarea judiciară în materie penală și la cooperarea polițienească făceau parte înainte din cel de-al 3-lea pilon al Uniunii Europene (UE), reglementat prin cooperarea interguvernamentală. În cadrul celui de-al 3-lea pilon, instituțiile europene nu aveau competențe, deci nu puteau adopta nici regulamente, nici directive. Tratatul de la Lisabona pune capăt acestei diferențieri și îi permite de acum UE să intervină în toate chestiunile referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție.

CONTROLUL LA FRONTIERE, AZIL ȘI IMIGRAȚIE

Tratatul de la Lisabona atribuie noi competențe instituțiilor europene, care, de acum înainte, pot adopta măsuri menite:

să instituie o gestionare comună a frontierelor externe ale UE; în special datorită consolidării Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe, denumită Frontex;

să creeze un sistem european comun de azil; un astfel de sistem va fi întemeiat pe un statut european uniform și pe proceduri comune de acordare și de retragere a azilului;

să stabilească norme, condiții și drepturi în materie de imigrație legală.

COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ

Tratatul de la Lisabona autorizează instituțiile europene să adopte noi măsuri în ceea ce privește:

punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce: fiecare sistem juridic trebuie să recunoască drept valabile și aplicabile deciziile adoptate de sistemele juridice ale celorlalte țări ale UE;

accesul efectiv la justiție;

dezvoltarea metodelor alternative de soluționare a litigiilor;

formarea magistraților și a personalului din justiție.

COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ

Odată cu eliminarea celui de-al 3-lea pilon al UE, întreaga cooperare judiciară în materie penală devine un domeniu în care instituțiile europene pot să legifereze.

Concret, instituțiile europene pot acum să stabilească reguli minime în ceea ce privește definirea și sancționarea infracțiunilor penale cele mai grave. UE poate să intervină, de asemenea, în definirea unor reguli comune în ceea ce privește derularea procedurilor penale, de exemplu în ceea ce privește admisibilitatea probelor sau drepturile persoanelor.

Mai mult, Tratatul de la Lisabona intenționează să întărească rolul Eurojust în UE. Trebuie amintit că misiunea Eurojust este de a contribui la coordonarea unor anchete și urmăriri penale între autoritățile competente ale țărilor UE. În prezent, Eurojust nu deține decât competența de a înainta propuneri: acesta poate solicita autorităților naționale declanșarea unor anchete sau urmăriri penale. De acum înainte, Tratatul de la Lisabona oferă instituțiilor europene posibilitatea de a extinde misiunile și atribuțiile Eurojust prin procedura legislativă ordinară.

Mai mult, Tratatul de la Lisabona are în vedere posibila creare a unui veritabil Parchet European pornind de la Eurojust. Un astfel de parchet ar deține competențe importante, întrucât ar putea ancheta, urmări penal și trimite în judecată autorii unor infracțiuni. În plus, Parchetul European ar fi în măsură să exercite el însuși acțiunea publică în fața instanțelor judecătorești competente ale țărilor UE.

Și totuși, Tratatul de la Lisabona nu instituie încă Parchetul European. Aceasta autorizează numai Consiliul să adopte, în unanimitate, un regulament în acest sens. În cazul în care Consiliul nu va reuși să întrunească unanimitatea, atunci cel puțin nouă țări ale UE vor avea posibilitatea să instituie un Parchet European între ele, în cadrul unei cooperări consolidate.

COOPERAREA POLIȚIENEASCĂ

La fel ca și în cazul cooperării judiciare în materie penală, cooperarea polițienească beneficiază de eliminarea celui de-al 3-lea pilon al UE. Drept urmare, instituțiile europene vor fi în măsură să adopte regulamente și directive în acest domeniu.

Aplicarea procedurii legislative ordinare se extinde astfel la toate aspectele non-operaționale ale cooperării polițienești. În schimb, cooperarea operațională va face obiectul unei proceduri legislative speciale care va necesita unanimitatea Consiliului. Cu toate acestea, Tratatul de la Lisabona prevede și posibilitatea de a institui cooperări consolidate atunci când nu este întrunită unanimitatea în Consiliu.

Mai mult, Tratatul de la Lisabona prevede consolidarea progresivă a Oficiului European de Poliție (Europol). La fel ca și în cazul Eurojust, Tratatul de la Lisabona autorizează Consiliul și Parlamentul să dezvolte misiunile și competențele Europol în cadrul procedurii legislative ordinare. În prezent, rolul Europol se limitează la facilitarea cooperării între autoritățile țărilor UE. În urma Tratatului de la Lisabona, noile sarcini ar putea include și coordonarea, organizarea și realizarea unor acțiuni operaționale.

EXCEPTĂRI

Danemarca, Irlanda și Regatul Unit beneficiază de un regim derogatoriu care cuprinde toate măsurile adoptate în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție. Într-adevăr, aceste trei țări pot opta să nu participe la procedurile legislative în acest domeniu. Măsurile adoptate nu vor avea așadar caracter obligatoriu în ceea ce le privește.

În plus, Danemarcei, Irlandei și Regatului Unit li se aplică două tipuri de clauze derogatorii:

clauză „opt-in”, care îi permite fiecăreia să participe, de la caz la caz, la procedura de adoptare a unei măsuri sau la aplicarea unei măsuri deja adoptate. În acest caz, aceste măsuri le vor fi impuse la fel ca și în cazul celorlalte țări ale UE;

clauză „opt-out”, care le permite în orice moment să nu aplice o măsură.

Data ultimei actualizări: 22.09.2015

Top