Consiliul Uniunii Europene

INTRODUCERE

Rolul Consiliului Uniunii Europene rămâne neschimbat. Acesta împarte cu Parlamentul European puterile legislative şi bugetare şi îşi exercită deopotrivă funcţiile de definire şi coordonare a unor politici. În schimb, Tratatul de la Lisabona aduce modificări substanţiale în ceea ce priveşte organizarea activităţii Consiliului şi structura internă a acestuia.

Tratatele de la Amsterdam şi de la Nisa aduseseră deja modificări semnificative asupra sistemului de vot în Consiliu, pentru a-l adapta la extinderile succesive ale Uniunii Europene (UE). Sistemul de ponderare a voturilor este desfiinţat şi înlocuit cu un nou sistem, cel al votului cu dublă majoritate. În plus, Tratatul de la Lisabona îmbunătăţeşte transparenţa Consiliului prin adăugarea mai multor dispoziţii în ceea ce priveşte formaţiunile sale şi preşedinţia sa.

NOUA DEFINIŢIE A MAJORITĂŢII CALIFICATE

Procesul de luare a deciziilor în cadrul Consiliului se modifică în mod fundamental. Tratatele de modificare anterioare instituiseră un sistem de ponderare a voturilor. Fiecare stat membru dispunea de un anumit număr de voturi în funcţie de ponderea sa demografică. În acest sistem, o decizie era adoptată numai dacă un anumit prag de voturi era atins de majoritatea statelor membre. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, se atingea majoritatea calificată dacă se obţineau 255 de voturi din 345, din partea a cel puţin 14 state membre. Ponderarea voturilor în Consiliu favoriza reprezentativitatea statelor membre mici în raport cu cele mari şi a făcut în mod regulat obiectul unor îndelungi negocieri.

Tratatul de la Lisabona simplifică sistemul în scopul de a-i îmbunătăţi eficacitatea. Acesta elimină ponderarea voturilor şi instituie un sistem al votului cu dublă majoritate pentru adoptarea deciziilor. De acum înainte, se obţine majoritatea calificată dacă ea acoperă cel puţin 55 % din statele membre care reprezintă cel puţin 65 % din populaţia UE. Atunci când Consiliul nu hotărăşte cu privire la o propunere a Comisiei, majoritatea calificată trebuie să acopere cel puţin 72 % din statele membre care reprezintă cel puţin 65 % din populaţie. Aşadar, un astfel de sistem atribuie un vot fiecărui stat membru, ţinând totodată seama de ponderea lor demografică. Tratatul de la Lisabona prevede, de asemenea, o minoritate de blocare alcătuită din cel puţin patru state membre care reprezintă peste 35 % din populaţia UE.

Acest nou sistem de vot cu majoritate calificată va fi aplicat începând cu data de 1 noiembrie 2014. Totuşi, până la data de 31 martie 2017, orice stat membru poate solicita, de la caz la caz, luarea unei decizii în conformitate cu normele în vigoare anterior datei de 1 noiembrie 2014 (şi anume în conformitate cu majoritatea calificată după cum a fost aceasta definită în Tratatul de la Nisa).

Mai mult, statele membre vor putea solicita aplicarea „Compromisului de la Ioannina” prevăzut în Tratatul de la Lisabona în declaraţia nr. 7. Această dispoziţie permite unui grup de state membre să-şi exprime opoziţia faţă de un text, chiar dacă acest grup nu este suficient de numeros pentru a constitui o minoritate de blocare. În acest caz, acest grup trebuie să notifice Consiliul cu privire la opoziţia sa faţă de adoptarea actului. Consiliul trebuie apoi să facă tot ceea ce-i stă în putinţă pentru a găsi o soluţie satisfăcătoare, care să răspundă la preocupările ridicate de statele membre. Mai mult, aceste deliberări ale Consiliului trebuie să aibă loc într-un interval de timp rezonabil şi nu trebuie să prejudicieze limitele de timp stabilite de dreptul Uniunii. Astfel, „Compromisul de la Ioannina” rămâne, mai presus de orice, un compromis politic care transpune voinţa Consiliului de a găsi un acord satisfăcător pentru cât mai multe state membre pe temele importante.

Tratatele de la Amsterdam şi de la Nisa au extins în mare măsură domeniul de aplicare a votului cu majoritate calificată. Tratatul de la Lisabona consacră această tendinţă. Consiliul adoptă de acum hotărâri cu majoritate calificată, exceptând cazurile în care tratatele prevăd o altă procedură. Concret, votul cu majoritate calificată este extins la noi domenii, cum ar fi politica comună în materie de azil, cultură sau sport.

FORMAŢIUNILE CONSILIULUI

Din considerente de transparenţă, Tratatul de la Lisabona precizează şi clarifică modul de funcţionare a Consiliului. Acesta din urmă este alcătuit din diferite formaţiuni în cadrul cărora se reunesc miniştrii competenţi ai statelor membre. Această practică este acum prevăzută în Tratatul privind UE. Tratatul face referire în mod expres la două formaţiuni ale Consiliului:

• Consiliul Afaceri Generale, care este responsabil de asigurarea coerenţei lucrărilor diferitelor formaţiuni ale Consiliului şi de pregătirea şedinţelor Consiliului European;
• Consiliul Afaceri Externe, care trebuie să elaboreze politicile externe ale Uniunii Europene.

Consiliul European adoptă cu majoritate calificată lista celorlalte formaţiuni în cadrul cărora se reuneşte Consiliul.

Tratatul de la Lisabona îmbunătăţeşte deopotrivă transparenţa în ceea ce priveşte luarea deciziilor în cadrul Consiliului. La fel ca în cazul Parlamentului European, acum Consiliul se reuneşte în mod public atunci când deliberează şi votează un proiect de act legislativ.

PREŞEDINŢIA ŞI DIFERITELE FORMAŢIUNI ALE CONSILIULUI

Preşedinţia diferitelor formaţiuni ale Consiliului continuă să fie asigurată de statele membre după un sistem de rotaţie egală. Consiliul Afaceri Externe face excepţie, întrucât acesta este prezidat de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. Mai mult, modalităţile de exercitare a preşedinţiei Consiliului au fost adoptate prin Decizia nr. 2009/881/UE a Consiliului European.

TABEL RECAPITULATIV

Ultima actualizare: 24.12.2009