EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Extractele de cafea și de cicoare

Armonizarea legislației privind comerțul cu extracte de cafea și de cicoare promovează piața comună a produselor din acest sector, protejând totodată interesele producătorilor și ale consumatorilor.

ACT

Directiva 1999/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 februarie 1999 privind extractele de cafea și de cicoare [A se vedea actul/actele de modificare].

SINTEZĂ

Această directivă simplifică legislația - reglementată anterior prin Directiva 77/436/CEE - referitoare la extractele de cafea și de cicoare. Scopul directivei este de a proteja interesele consumatorilor prin stabilirea de norme privind descrierea, definiția și caracteristicile acestor produse.

Domeniul de aplicare

Directiva vizează următoarele produse:

  • extractul de cafea și extractul de cafea solubilă;
  • cafeaua solubilă sau cafeaua instant (cu excepția café torrefacto soluble);
  • extractul de cicoare;
  • cicoarea solubilă;
  • cicoarea instant.

Aceste produse trebuie să respecte anumite cerințe minime privind compoziția, în special în ceea ce privește conținutul de materie uscată.

Etichetarea

Extractele de cafea și de cicoare trebuie etichetate în conformitate cu prevederile Directivei 2000/13/CE privind etichetarea, prezentarea și publicitatea produselor alimentare. Totuși, numai descrierile menționate mai sus pot fi utilizate în comerțul cu aceste produse, eventual însoțite de informații privind forma (pastă, lichid, concentrat etc.), eventualele substanțe adăugate și conținutul de cofeină. De asemenea, este obligatoriu să se indice conținutul minim de cafea pe bază de materie uscată sau de cicoare pe bază de materie uscată, ca procentaj în raport cu greutatea produsului finit.

Alte dispoziții

Comerțul cu extracte de cafea sau de cicoare ce respectă prevederile acestei directive nu poate fi împiedicat în baza vreunor prevederi naționale contrare.

La aplicarea acestei directive, Comisia va fi sprijinită de Comitetul permanent pentru produse alimentare.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Directiva 1999/4/CE

13.3.1999

13.9.2000

JO L 66, 13.3.1999

Act(e) de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (CE) nr. 1882/2003

20.11.2003

-

JO L 284, 31.10.2003

Regulamentul (CE) nr. 1137/2008

11.12.2008

-

JO L 311, 21.11.2008

ACTE CONEXE

Directiva 2002/67/CE a Comisiei din 18 iulie 2002 privind etichetarea produselor alimentare care conțin chinină și a produselor alimentare care conțin cafeină [JO L 191 din 19.7.2002].

Regulamentul (UE) nr. 1021/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de modificare a Directivelor 1999/4/CE și 2000/36/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Directivelor 2001/111/CE, 2001/113/CE și 2001/114/CE în ceea ce privește competențele care urmează să fie conferite Comisiei Text cu relevanță pentru SEE [Jurnalul Oficial L 287 din 29.10.2013].

  • Acest regulament aliniază competențele de executare existente ale Comisiei prevăzute în cele cinci așa-numite directive privind micul dejun la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special la articolul 290, care permite Comisiei să adopte acte delegate.

Ultima actualizare: 29.04.2014

Top