EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Noul Fond de Solidaritate al Uniunii Europene

Uniunea Europeană (UE) este capabilă să asiste statele membre şi ţările care îşi negociază aderarea la UE în cazul unui dezastru major, şi asta datorită unui instrument financiar de solidaritate. Bazându-se pe modelul actual al Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), Comisia propune un nou regulament cu un domeniu de intervenţie mai vast şi cu un mod de funcţionare îmbunătăţit. Sunt necesare modificări în special din cauza accentuării unor ameninţări cum sunt actele teroriste, epidemiile şi catastrofele industriale.

PROPUNERE

Proposal for a European Parliament and Council Regulation of 6 April 2005 establishing the European Union Solidarity Fund [COM(2005) 108- Not published in the Official Journal] (Propunere de regulament a Parlamentului şi a Consiliului din 6 aprilie 2005 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene [COM(2005) 108 final – Nepublicat în Jurnalul Oficial]).

SINTEZĂ

Propunerea de regulament prezentată de Comisie îşi propune să ofere un răspuns adaptat la diverse situaţii de dezastru major, inclusiv la urgenţele din domeniul sănătăţii publice. Astfel, Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 care guvernează Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) actual, va trebui abrogat la intrarea în vigoare a noii legislaţii în ianuarie 2007.

Acest nou instrument financiar furnizează asistenţă financiară statelor membre şi ţărilor angajate în negocieri de aderare cu Uniunea Europeană (UE). Intervenţia în ţările terţe admisibile se bazează pe o dispoziţie specifică din Tratatul de la Nisa privind cooperarea economică şi financiară cu ţările terţe.

Domeniu de aplicare

Asistenţa financiară comunitară se acordă în cazurile în care pagubele cauzate de un dezastru sunt de o asemenea gravitate încât mijloacele naţionale nu sunt suficiente pentru a reacţiona eficient în faţa crizei.

Această propunere de regulament extinde domeniul tematic al FSUE, limitat până acum la dezastrele naturale. De acum înainte, UE poate reacţiona la dezastrele industriale şi tehnologice, la urgenţele din domeniul sănătăţii publice, precum şi la actele de terorism.

Amploarea unui dezastru se defineşte în funcţie de:

  • un criteriu cantitativ, atunci când valoarea pagubelor directe este estimată la minim 1 miliard EUR (în 2007), sau la 0,5 % din venitul naţional brut al ţării afectate. Această nouă limită permite mărirea numărului de cazuri care pot beneficia de finanţare. Sub această limită, dezastrele regionale şi locale sunt de competenţa statelor şi pot fi susţinute prin intermediul altor instrumente comunitare;
  • un criteriu politic, care permite Comisiei să propună mobilizarea Fondului pentru situaţii de criză în care doar pagubele materiale nu constituie un criteriu adecvat. Această opţiune este în special adaptată consecinţelor care decurg din actele de terorism şi din epidemii.

Eficacitatea ajutorului financiar este garantată prin punerea în aplicare a unui instrument unic destinat exclusiv dezastrelor de mare amploare.

Un ajutor de urgenţă

Asistenţa din partea FSUE se acordă pentru finanţarea măsurilor de urgenţă. Acestea sunt luate de autorităţile publice din statul în cauză sau de organisme care acţionează în interesul general.

Acţiunile eligibile pentru asistenţa FSUE sunt:

  • acţiunile urgente de primă necesitate pentru repunerea în funcţiune a infrastructurilor de alimentare cu energie şi apă potabilă, de canalizare, telecomunicaţii, transporturi, din domeniul sănătăţii şi al educaţiei;
  • asistenţa medicală imediată şi măsurile de protecţie împotriva riscurilor sanitare, în special prin furnizarea de medicamente, material sanitar şi vaccinuri;
  • măsurile provizorii luate pentru a asigura adăpostul şi a răspunde nevoilor de primă necesitate ale populaţiei;
  • acţiunile urgente pentru instituirea unor sisteme de prevenţie;
  • măsurile de protecţie imediată a patrimoniului cultural şi natural;
  • acţiunile urgente pentru curăţarea zonelor sinistrate;
  • asistenţa medicală, psihologică şi socială acordată victimelor directe ale actelor de terorism şi familiilor acestora.

Pentru a beneficia de o finanţare, statul admisibil înaintează Comisiei o cerere în termen de zece săptămâni de la data la care s-a petrecut dezastrul.

Comisia stabileşte suma adecvată a ajutorului, care nu poate să depăşească 50 % din costul total al operaţiunilor eligibile, şi propune autorităţii bugetare mobilizarea acesteia. Ajutorul financiar poate fi plătit imediat ce mijloacele bugetare au fost înscrise în bugetul comunitar şi un acord de punere în aplicare a fost încheiat între statul beneficiar şi Comisie.

În plus, un mecanism financiar de solidaritate imediată permite de acum înainte acordarea unui avans de 50 % din suma estimată, în valoare de maximum 5 milioane EUR, pentru operaţiunile cel mai urgente.

Înainte de data de 1 iulie a fiecărui an, Comisia înaintează un raport Parlamentului şi Consiliului pentru a prezenta activităţile Fondului de Solidaritate.

Referinţe şi procedură

Propunere

Jurnalul Oficial

Procedură

COM (2005) 108

-

Codecizie COD/2005/0033

Ultima actualizare: 11.10.2005

Top