EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Dimensiunea europeană a sportului

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Comunicare [COM(2011) 12 final] – Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului

Articolul 6 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)

CARE ESTE ROLUL ACESTEI COMUNICĂRI ȘI AL ACESTUI ARTICOL DIN TRATAT?

Pornind de la Cartea albă privind sportul din 2007, comunicarea stabilește o listă de inițiative care se pot lua la nivelul UE pentru a consolida în continuare rolul în societate al sportului, precum și dimensiunea europeană și organizarea acestuia.

Articolul 6 din TFUE conferă Uniunii competența să desfășoare acțiuni de sprijinire, coordonare sau completare a acțiunii țărilor UE în domenii precum sportul, educația și cultura.

Aspecte-cheie

Comunicarea prezintă aspectele care trebuie abordate la nivelul UE în trei teme ample. Inițiativele vizate sunt menite să asigure valoare adăugată prin sprijinirea și completarea acțiunilor întreprinse de țările UE în domeniul sportului.

Rolul sportului în societate

  • Sportul poate avea o contribuție pozitivă la creșterea economică, la capacitatea de inserție profesională a cetățenilor și la coeziunea socială, contribuind totodată la reducerea cheltuielilor legate de sănătate. Cu toate acestea, sportul se confruntă în continuare cu amenințări legate de dopaj, violență și intoleranță, împotriva cărora trebuie luate măsuri pentru a proteja sportivii și cetățenii.
  • Utilizarea substanțelor dopante generează riscuri grave pentru sănătatea publică și necesită, prin urmare, intensificarea combaterii dopajului. Părțile-cheie implicate în sectorul sporturilor au solicitat participarea UE la Convenția împotriva dopajului a Consiliului Europei. Prin urmare, Comisia Europeană urmează să propună un proiect de mandat pentru negocierea aderării UE. De asemenea, este esențial să se consolideze măsurile de prevenire a traficului cu substanțe dopante efectuat de rețele organizate. Comisia va examina modalitățile de realizare a acestui obiectiv, inclusiv prin introducerea unor dispoziții de drept penal. Comisia susține deja mai multe organizații care joacă un rol important în combaterea dopajului, cum ar fi Agenția Mondială Antidoping. Aceasta va continua să sprijine rețelele transnaționale de luptă împotriva dopajului.
  • Calitatea programelor sportive din instituțiile de învățământ este nesatisfăcătoare în mai multe țări ale UE. Calitatea centrelor de pregătire și a personalului acestora trebuie să fie suficient de ridicată pentru a proteja interesele de ordin moral, educațional și profesional ale sportivilor. Pentru a sprijini educația, formarea și calificările în domeniul sportului, Comisia și țările UE trebuie:
    • să întocmească orientări ale UE privind dubla carieră pentru sportivi, în scopul asigurării unui învățământ de calitate în paralel cu antrenamentul sportiv;
    • să sprijine trimiterea calificărilor din domeniul sportului la Cadrul european al calificărilor;
    • să promoveze recunoașterea și validarea învățării non-formale* și informale* obținute prin activități legate de sport.
  • Este necesară o abordare europeană pentru prevenirea și combaterea violenței și a intoleranței, care continuă să pună probleme sportului european. Prin urmare, Comisia și țările UE trebuie să elaboreze și să pună în aplicare dispoziții și cerințe de securitate care să acopere o varietate amplă de discipline sportive (în prezent sunt acoperite numai manifestările internaționale de fotbal). În plus, Comisia trebuie să sprijine combaterea intoleranței în sport și să încurajeze țările UE să pună în aplicare în mod eficient Decizia-cadru 2008/913/JAI privind combaterea rasismului și a xenofobiei.
  • Sportul este fundamental pentru îmbunătățirea activității fizice, care este un factor esențial ce determină starea de sănătate în societatea de azi. Pentru a îmbunătăți sănătatea prin sport, Comisia și țările UE elaborează în prezent orientări naționale pentru a încuraja oamenii să includă activitatea fizică în viața lor de zi cu zi, pe baza Orientărilor UE din 2008 privind activitatea fizică. Există mari diferențe între țările UE în ceea ce privește conceptul de activitate fizică care întărește sănătatea. Pentru a depăși aceste diferențe, Comisia trebuie să sprijine proiectele și rețelele transnaționale în acest domeniu.
  • Incluziunea socială poate fi ameliorată în și prin sport. Comisia și țările UE trebuie:
    • să elaboreze standarde de accesibilitate pentru sport prin strategia europeană pentru persoanele cu handicap;
    • să promoveze în continuare participarea persoanelor cu handicap la activități sportive;
    • să sprijine rețelele și proiectele transnaționale care promovează accesul femeilor la sport și integrarea socială a grupurilor dezavantajate prin sport.

Dimensiunea economică a sportului

  • Sportul este un sector economic aflat într-o continuă creștere, care contribuie la creșterea economică și la ocuparea forței de muncă. Sunt necesare date comparabile pentru elaborarea de politici bazate pe elemente concrete și pentru sprijinirea finanțării sportului, în special a sportului nonprofit.
  • Elaborarea de politici bazate pe elemente concrete este esențială pentru punerea în aplicare a normelor UE în domeniul sportului. Comisia și țările UE trebuie să creeze conturi-satelit pentru sport, destinate măsurării importanței economice a acestuia. De asemenea, Comisia trebuie să sprijine o rețea de universități pentru a promova elaborarea de politici inovatoare în domeniul sportului, precum și să studieze posibilitatea de instituire a unui mecanism de urmărire în domeniul sportului în UE.
  • Trebuie asigurată finanțarea durabilă a sportului. Drepturile de proprietate intelectuală (DPI) sunt o sursă de venit importantă în sportul profesionist; în consecință, Comisia trebuie:
    • să ia în considerare DPI din difuzarea evenimentelor sportive în contextul punerii în aplicare a inițiativei „Agenda digitală” (și a Strategiei privind piața unică digitală, care urmează acesteia);
    • să studieze finanțarea sportului de masă, pentru a aduna informații utile acțiunilor viitoare din acest domeniu.
  • Împreună cu țările UE, Comisia trebuie să examineze cum se pot consolida mecanismele de solidaritate financiară.
  • Până în prezent au fost luate doar câteva decizii privind aplicarea normelor referitoare la ajutorul de stat în sport. Comisia trebuie să monitorizeze legislația în materie de ajutoare de stat în domeniul sportului și să aibă în vedere furnizarea de consiliere dacă numărul de cazuri de ajutoare de stat crește.
  • Sportul este un instrument valoros pentru dezvoltarea locală și capacitatea de inserție profesională. Pentru a profita de acest aspect, Comisia și țările UE vor valorifica pe deplin fondurile structurale și de investiții europene pentru a susține structurile sportive durabile.

Organizarea sporturilor

  • Autonomia și autoreglementarea organizațiilor sportive se bazează pe buna guvernanță în acest sector. Pentru a promova buna guvernanță în sport la nivel european, Comisia și țările UE trebuie să aprobe standarde comune prin schimbul de bune practici și prin asigurarea unui sprijin orientat spre inițiative specifice.
  • Pentru a asigura aplicarea corectă a conceptului specificității sportului, Comisia va furniza orientări:
    • temă cu temă privind legătura între legislația UE și reglementările sportive;
    • privind normele UE referitoare la libera circulație și naționalitatea sportivilor, în vederea organizării de concursuri nediscriminatorii în sporturile individuale la nivel național;
    • privind regulile în materie de transferuri, deoarece transferurile jucătorilor ridică adesea întrebări în ceea ce privește legalitatea lor și finanțarea pe care o implică. Comisia a trebuit să evalueze atât aspectele economice, cât și aspectele juridice ale transferurilor de acest tip.
  • Activitățile agenților sportivi ridică și ele întrebări de natură etică; în consecință, Comisia a organizat o conferință pentru a examina posibilitățile de îmbunătățire a activităților agenților.
  • În sectorul fotbalului profesionist a fost stabilit în 2008 un comitet de dialog social european. Mai multe organizații au solicitat crearea unui dialog social european pentru ansamblul sectorului de sport, demers pe care Comisia îl încurajează. Pentru a facilita acest proces, Comisia trebuie să propună o fază de testare pentru partenerii sociali relevanți.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

TERMENI-CHEIE

Învățare non-formală: învățare organizată, bazată pe abilitățile și capacitățile unei persoane și adesea condusă de către un cadru didactic, dar care nu duce la obținerea unei diplome oficiale.
Învățare informală: învățarea fără o programă oficială și fără credite, adesea cu participarea familiei sau a unui prieten.

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Partea întâi – Principiile – Titlul I – Categorii și domenii de competențe ale Uniunii – Articolul 6 (JO C 202, 7.6.2016, pp. 52-53)

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului [COM(2011) 12 final, 18.1.2011]

Data ultimei actualizări: 11.06.2018

Top