Repartizarea competențelor în cadrul Uniunii Europene

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Articolul 2 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – categorii și domenii de competență ale UE

Uniunea Europeană (UE) dispune numai de competențele (puterile) care îi sunt atribuite prin tratate (principiul atribuirii). Conform acestui principiu, UE poate acționa numai în limitele competențelor care îi sunt atribuite de către statele membre ale UE în tratate pentru atingerea obiectivelor stabilite în acestea. Orice competență care nu este atribuită UE prin tratate aparține statelor membre.

Tratatul de la Lisabona clarifică distribuția competențelor între UE și statele sale membre. Aceste competențe sunt împărțite în 3 categorii principale:

• competențe exclusive ale UE;
• competențe partajate; și
• competențe de sprijin.

Trei tipuri principale de competențe

UE dispune de competențe exclusive de încheiere a unor acorduri internaționale în anumite condiții.

• 1.
  Competențele exclusive ale UE [articolul 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)]. Domenii în care numai UE poate să legifereze și să adopte acte obligatorii. Statele membre pot să facă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de UE pentru punerea în aplicare a acestor acte. UE are competență exclusivă în următoarele domenii:

  • uniunea vamală;
  • stabilirea normelor privind concurența necesare funcționării pieței interne;
  • politica monetară pentru țările din zona euro;
  • conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului;
  • politica comercială comună.
• 2.
  Competențe partajate (articolul 4 din TFUE). UE și statele sale membre sunt în măsură să legifereze și să adopte acte obligatorii din punct de vedere juridic. Statele membre își exercită competența în cazurile în care UE nu își exercită sau a decis să nu își exercite competența proprie. Competențele partajate între UE și statele membre se aplică în următoarele domenii:

  • piața internă;
  • politica socială (dar numai pentru aspectele definite în mod specific în tratat);
  • coeziunea economică, socială și teritorială (politica regională);
  • agricultura și pescuitul (cu excepția conservării resurselor biologice ale mării);
  • mediul;
  • protecția consumatorului;
  • transporturile;
  • rețelele transeuropene;
  • energia;
  • spațiul de libertate, securitate și justiție;
  • obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, (limitate la aspectele definite în TFUE);
  • cercetarea, dezvoltarea tehnologică și spațiul;
  • cooperarea pentru dezvoltare și ajutorul umanitar.
• 3.
  Competențe de sprijin (articolul 6 din TFUE). UE nu poate să intervină decât pentru a sprijini, coordona sau a completa acțiunea statelor membre. Actele UE cu forță juridică obligatorie trebuie să nu necesite armonizarea legislațiilor sau a regulamentelor statelor membre. Competențele de sprijin sunt legate de următoarele domenii politice:

  • protecția și îmbunătățirea sănătății umane;
  • industria;
  • cultura;
  • turismul;
  • educația, formarea profesională, tineretul și sportul;
  • protecția civilă;
  • cooperarea administrativă.

Competențe speciale

UE poate să ia măsuri pentru a asigura coordonarea politicilor economice, sociale și de ocupare a forței de muncă ale statelor membre la nivelul UE.

Politica externă și de securitate comună a UE se caracterizează prin particularități instituționale specifice, precum participarea limitată a Comisiei Europene și a Parlamentului European la procedura decizională și la excluderea oricărei activități legislative. Politica respectivă este definită și pusă în aplicare de către Consiliul European (alcătuit din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre) și de către Consiliul Uniunii Europene (alcătuit din reprezentanți la nivel ministerial ai fiecărui stat membru). Președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate reprezintă UE în aspecte legate de politica externă și de securitate comună.

Exercitarea competenței

Exercitarea competențelor UE se află sub incidența a 2 principii fundamentale specificate în articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană:

• Proporționalitatea. Conținutul și domeniul de aplicare al acțiunii UE nu poate depăși ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.
• Subsidiaritatea. În domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă, UE poate acționa numai dacă – și în măsura în care – obiectivul acțiunii preconizate nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre, dar ar putea fi realizat mai bine la nivelul UE.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Partea întâi – Principiile – Titlul I – Categorii și domenii de competențe ale Uniunii – Articolul 2 (JO C 202, 7.6.2016, p. 50).

Data ultimei actualizări: 24.02.2022