EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2015/172A/01

Anunț de post vacant pentru funcția de director executiv al întreprinderii comune „Shift to Rail”, în Bruxelles (Agent temporar – gradul AD 14) — COM/2015/20006

OJ C 172A, 27.5.2015, p. 1–7 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

27.5.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CA 172/1


Anunț de post vacant pentru funcția de director executiv al întreprinderii comune „Shift to Rail”, în Bruxelles

(Agent temporar – gradul AD 14)

COM/2015/20006

(2015/C 172 A/01)

 

Cine suntem

Întreprinderea comună (IC) „Shift to Rail” (S2R) este un parteneriat public-privat între Uniunea Europeană și sectorul feroviar, instituit prin Regulamentul (UE) nr. 642/2014 al Consiliului (1). Sediul întreprinderii comune se află la Bruxelles, data-limită a mandatului său fiind 31 decembrie 2024. Aceasta va elabora și va pune în aplicare un program de cercetare și inovare nou și foarte amplu în sectorul feroviar, finanțat și gestionat în comun de către Comisia Europeană și întreprinderile din sectorul industrial al Uniunii Europene, cu scopul de a sprijini obiectivele UE de politică pe termen lung în domeniul transporturilor, inclusiv creșterea atractivității și a eficienței transportului feroviar și finalizarea spațiului feroviar unic european. Aceasta își propune, de asemenea, să sporească competitivitatea sectorului feroviar al Uniunii Europene în ansamblu.

Întreprinderea comună S2R îndeplinește, în special, următoarele sarcini:

definirea, în cadrul unui plan general strategic („planul general al întreprinderii comune S2R”), a activităților de cercetare și inovare prioritare, inclusiv a activităților demonstrative pe scară largă, necesare pentru a accelera pătrunderea pe piață a unor inovații tehnologice integrate, interoperabile și standardizate, care să sprijine spațiul feroviar unic european și să contribuie la atingerea excelenței operaționale a sistemului feroviar, concomitent cu creșterea capacității și a fiabilității și reducerea costurilor transportului feroviar. Aceste activități vor viza un sistem feroviar global și o abordare orientată către client, și vor fi structurate în cadrul a cinci „programe pentru inovare” („PI”) principale, acoperind toate subsistemele structurale (tehnice) și funcționale (de management) ale sistemului feroviar, și anume:

PI 1: Trenuri eficiente din punctul de vedere al costurilor și fiabile, inclusiv trenurile de mare capacitate și de mare viteză;

PI 2: Sisteme avansate de management și control al traficului;

PI 3: O infrastructură de mare capacitate eficientă din punctul de vedere al costurilor, sustenabilă și fiabilă;

PI 4: Soluții informatice pentru servicii de transport feroviar atractive;

PI 5: Tehnologii pentru un transport de marfă european sustenabil și atractiv.

organizarea și asigurarea implementării efective și eficiente a acțiunilor privind inițiativa „Shift 2Rail”, astfel cum sunt definite în planul general al întreprinderii comune S2R, prin elaborarea de planuri de activitate anuale detaliate și orientate spre rezultate, însoțite de planuri de investiții detaliate, și prin supravegherea activităților de dezvoltare a unor produse comune, definite în mod corespunzător în planul general al întreprinderii comune S2R;

organizarea aspectelor tehnice ale activităților de cercetare, dezvoltare, validare și studiu, care urmează să se desfășoare sub supravegherea acesteia, precum și acordarea de sprijin financiar pentru acțiunile indirecte în materie de cercetare și inovare, în principal prin atribuirea de granturi membrilor săi și participanților la aceste activități prin măsurile cele mai adecvate, cum ar fi procedurile de achiziții publice sau cererile de propuneri vizând îndeplinirea obiectivelor programului, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1290/2013;

mobilizarea unor fonduri publice și private pentru finanțarea activităților privind inițiativa „Shift 2Rail”, astfel cum sunt definite în planul general, inclusiv prin identificarea de sinergii cu alte programe ale Uniunii, cum ar fi facilitatea Mecanismul pentru interconectarea Europei, fondurile structurale și de investiții europene, Fondul european de dezvoltare regională, pentru a se garanta faptul că soluțiile testate și validate, generate de activitățile întreprinderii comune, pot fi propuse pentru finanțare;

asigurarea eficienței și a eficacității activităților de cercetare și inovare în domeniul feroviar și monitorizarea progreselor înregistrate în privința îndeplinirii obiectivelor întreprinderii comune S2R prin procese de monitorizare și evaluare adecvate;

centralizarea cerințelor utilizatorilor și propunerea unor standarde de interoperabilitate cu scopul de a orienta investițiile în domeniul cercetării și al inovării spre soluții operaționale și comercializabile;

stabilirea și dezvoltarea, pe termen lung, a unei cooperări strânse între Uniune, industria producătoare de echipament feroviar, întreprinderile responsabile cu exploatarea feroviară, organizațiile și universitățile care desfășoară activități de cercetare și alți actori, publici și privați, din sectorul feroviar, necesară pentru conceperea unor inovații revoluționare și pentru garantarea pătrunderii pe piață a unor soluții inovatoare. Pentru a maximiza potențialul de inovare, întreprinderea comună S2R încurajează participarea IMM-urilor și a actorilor din afara sectorului feroviar tradițional;

dezvoltarea unei cooperări strânse și asigurarea unei coordonări cu activitățile conexe de cercetare și inovare în domeniul tehnic feroviar, desfășurate la nivel european, național și transnațional, în special prin intermediul platformei tehnologice a Consiliului consultativ european pentru cercetare în domeniul feroviar (ERRAC), precum și cu cele desfășurate în alte domenii, de exemplu de către Consiliul consultativ european pentru cercetare în domeniul transportului rutier (ERTRAC), Consiliul consultativ pentru cercetare și inovare în domeniul aeronauticii în Europa (ACARE), platforma tehnologică europeană Waterborne, platforma pentru tehnologiile de producție ale viitorului (Manufuture), Alianța pentru inovare în logistică (ALICE), platforma pentru materialele și tehnologiile de inginerie avansată (EuMaT) și altele.

Bugetul alocat activităților întreprinderii comune pentru perioada 2014-2024 este de maximum 920 de milioane EUR și include: (i) o contribuție (în numerar) din partea Uniunii Europene la bugetul întreprinderii comune S2R de maximum 450 de milioane EUR, prevăzută în Programul-cadru Orizont 2020; (ii) o contribuție de cel puțin 350 de milioane EUR (în natură și în numerar) din partea altor membri decât Uniunea; (iii) contribuții în natură de cel puțin 120 de milioane EUR pentru activități suplimentare. Costurile de funcționare ale întreprinderii comune S2R vor fi suportate în mod egal, în numerar, de către Comisie, pe de o parte, și de către ceilalți membri (cu excepția Uniunii și cu excepția centrelor de cercetare și a universităților), pe de altă parte.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să consultați site-ul: http://ec.europa.eu/transport/modes/rail/news/shift-to-rail_en.htm

Ce propunem

Directorul executiv este reprezentantul legal și imaginea publică ale întreprinderii comune S2R. Acesta își va îndeplini atribuțiile în mod independent și va răspunde în fața Consiliului de conducere (din care fac parte reprezentanți ai Comisiei Europene și alți membri ai întreprinderii comune).

Directorul executiv va conduce și va gestiona întreprinderea comună S2R, asumându-și răspunderea generală pentru activitățile acesteia, inclusiv execuția bugetului, și va asigura totodată îndeplinirea obiectivelor acesteia.

Directorul executiv va răspunde de gestionarea curentă a întreprinderii comune S2R în conformitate cu deciziile Consiliului de conducere. Acest lucru presupune:

stabilirea de contacte strategice și negocierea tuturor acordurilor necesare cu reprezentanții tuturor părților interesate și ai membrilor întreprinderii comune S2R;

organizarea și gestionarea lansării cererilor de propuneri și a procesului de evaluare, precum și negocierea și încheierea acordurilor de grant pentru proiectele selectate, garantarea monitorizării periodice ulterioare și urmărirea derulării proiectelor, întocmirea de rapoarte tehnice și financiare;

pregătirea și executarea planului de activitate anual și a planului bugetar anual al întreprinderii comune S2R; întocmirea raportului anual de activitate, a conturilor anuale și a bilanțului în vederea aprobării de către Consiliul de conducere;

pregătirea și executarea bugetului întreprinderii comune S2R și garantarea gestionării eficiente a acestuia, în conformitate cu regulamentul financiar al întreprinderii comune S2R;

recrutarea, gestionarea și supravegherea personalului întreprinderii comune S2R, precum și promovarea unui mediu de lucru pozitiv;

asigurarea desfășurării activităților întreprinderii comune S2R în condiții de independență totală și în absența oricărui conflict de interese;

instituirea unui sistem de control intern eficace și eficient și garantarea funcționării acestuia;

asigurarea desfășurării exercițiilor de evaluare și de gestionare a riscurilor;

asigurarea îndeplinirii obligațiilor întreprinderii comune S2R cu privire la contractele și la acordurile pe care le încheie;

asigurarea coordonării activităților desfășurate în cadrul diferitelor programe de inovare gestionate de întreprinderea comună S2R și monitorizarea progreselor înregistrate în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor acestor programe;

soluționarea eventualelor conflicte la nivel intern sau la nivelul programelor de inovare;

punerea la dispoziția Consiliului de conducere și a Comisiei a rapoartelor tehnice și financiare;

asigurarea, cu regularitate, a contactelor cu Grupul de reprezentanți ai statelor, Comitetul științific și Agenția Europeană a Căilor Ferate, cu privire la toate chestiunile aferente rolului consultativ pe care acestea îl îndeplinesc;

gestionarea aspectelor privind comunicarea și relațiile publice ale întreprinderii comune S2R, inclusiv organizarea evenimentelor de prezentare și diseminare.

Profilul căutat (criterii de selecție)

Vor fi preferați candidații care au:

(a)

experiență într-o funcție de conducere, în special:

o bună capacitate de gestionare și monitorizare a proiectelor ample, inclusiv în ceea ce privește programarea și derularea programelor de cercetare industrială în care sunt implicați mai mulți actori;

experiență în gestionarea unor resurse financiare importante într-un context național, european și/sau internațional, inclusiv în materie de planificare bugetară și control intern;

o bună capacitate de analiză și rezultate demonstrate, obținute într-o funcție de conducere, în special capacitatea de a conduce și de a motiva o echipă din care face parte personal administrativ și tehnic, precum și capacitatea de a stimula valorificarea la maximum a potențialului membrilor echipei.

O capacitate dovedită de a crea și consolida o structură nouă ar constitui un avantaj. Experiența în ceea ce privește punerea în aplicare și gestionarea sistemelor de asigurare a calității, precum și în ceea ce privește metodologiile de gestionare a riscului, ar constitui un avantaj. În final, experiența acumulată într-un context multicultural și multilingv ar constitui un avantaj;

(b)

cunoștințe tehnice, în special:

o bună înțelegere a instituțiilor europene și a modului în care acestea funcționează și interacționează;

cunoștințe temeinice și experiență privind politica Uniunii Europene și/sau politica internațională în domeniul transporturilor, în special politica privind transportul feroviar;

o bună înțelegere a activităților de cercetare și dezvoltare în domeniul de activitate al întreprinderii comune S2R, precum și cunoașterea politicii și a practicilor în materie de reglementare relevante pentru domeniile de activitate ale întreprinderii comune;

capacitatea de a dezvolta o viziune strategică pentru sectorul feroviar;

cunoașterea programelor de cercetare și dezvoltare naționale, interguvernamentale și/sau europene;

(c)

aptitudini de comunicare și negociere, în special:

capacitatea de a elabora o strategie de comunicare a întreprinderii comune S2R, de a comunica în mod eficient și eficace cu publicul și de a stabili relații profesionale strategice cu toate părțile interesate relevante;

capacități solide de inovare și capacitatea de a genera idei pentru promovarea, programarea și exploatarea rezultatelor obținute de întreprinderea comună S2R;

excelente aptitudini interpersonale, de luare a deciziilor, de organizare și de negociere și capacitatea de a stabili relații profesionale bazate pe încredere cu instituțiile Uniunii Europene și cu părțile interesate.

Experiența în ceea ce privește interacțiunea cu părțile interesate din domeniul transporturilor și înțelegerea nevoilor și a constrângerilor economice ale părților interesate, precum și experiența în ceea ce privește relațiile profesionale cu industria și/sau universitățile, inclusiv experiența în domeniul cooperării între organizațiile publice și private ar constitui, de asemenea, un avantaj.

O cunoaștere temeinică a limbii engleze scrise și orale ar constitui un avantaj major, întrucât aceasta este limba de lucru a întreprinderii comune.

Candidații trebuie (criterii de eligibilitate)

Candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii formale până la termenul de depunere a candidaturilor pentru ca acestea să fie luate în considerare în procedura de selecție:

naționalitate: să fie resortisanți ai unui stat membru al Uniunii Europene sau ai unei țări asociate la Programul-cadru Orizont 2020 (2);

titlu sau diplomă universitară: candidații trebuie să aibă:

un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu diplomă, dacă durata normală a studiilor respective este de patru ani sau mai mult; sau

un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu diplomă și o experiență profesională relevantă de cel puțin un an, dacă durata normală a studiilor respective este de cel puțin trei ani (această experiență profesională de un an nu poate fi inclusă în experiența profesională postuniversitară cerută în cele ce urmează);

experiență profesională: candidații trebuie să aibă:

cel puțin 15 ani de experiență profesională postuniversitară la un nivel la care pot avea acces pe baza calificărilor menționate anterior;

din cei 15 ani de experiență profesională, cel puțin cinci ani trebuie să fi fost dobândiți într-o funcție de conducere la nivel înalt (3);

cunoștințe lingvistice: candidații trebuie să cunoască temeinic una dintre limbile oficiale ale Uniunii (4) și în mod satisfăcător o altă limbă oficială a Uniunii, în măsura necesară pentru exercitarea atribuțiilor care le revin;

limita de vârstă: candidații trebuie să fie în măsură, la data-limită de depunere a candidaturii, să își încheie mandatul complet de cinci ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare. Pentru personalul temporar al Uniunii Europene, vârsta de pensionare corespunde sfârșitului lunii în care persoana respectivă împlinește vârsta de 66 de ani [a se vedea articolul 52 litera (a) din Statutul funcționarilor] (5).

Independență și declarația de interese

Directorul executiv va trebui să completeze o declarație prin care se angajează să acționeze în mod independent, în interes public, precum și o declarație cu privire la orice interes care ar putea fi de natură să aducă atingere independenței sale. Candidații trebuie să își confirme, în actul de candidatură, disponibilitatea de a completa această declarație.

Egalitatea de șanse

Ca organism al Uniunii Europene, întreprinderea comună SR2 aplică o politică a egalității de șanse și a nediscriminării, în conformitate cu articolul 1d din Statutul funcționarilor (5).

Selecția și numirea

Directorul executiv va fi numit de Consiliul de conducere al întreprinderii comune S2R, pe baza unei propuneri din partea Comisiei Europene.

Comisia Europeană va înființa un comitet de preselecție, din care vor face parte un reprezentant al Consiliului de conducere al întreprinderii comune S2R, altul decât Comisia Europeană, în calitate de membru, și încă un reprezentant, în calitate de observator. Acest comitet va analiza toate candidaturile și va identifica un număr de candidați care au profilul cel mai potrivit, pe baza criteriilor de selecție menționate mai sus. Acești candidați vor fi invitați să susțină un interviu cu comitetul de preselecție.

În urma interviurilor, comitetul de preselecție va redacta concluziile sale și va propune o listă de candidați care vor susține interviuri suplimentare cu Comitetul consultativ privind numirile (CCN) din cadrul Comisiei Europene.

Candidații convocați pentru un interviu cu CCN participă la probele din etapa „centrul de evaluare”, care se desfășoară pe parcursul unei zile, sub supravegherea unor experți externi din domeniul resurselor umane. Pe baza interviului și a rezultatelor raportului întocmit de centrul de evaluare, CCN stabilește o listă restrânsă a candidaților considerați potriviți să exercite funcția de director executiv. Lista restrânsă este transmisă membrului (membrilor) relevant (relevanți) al (ai) Comisiei Europene care va (vor) intervieva acești candidați.

Ulterior, Comisia Europeană adoptă o listă restrânsă a candidaților, care va fi comunicată Consiliului de conducere al întreprinderii comune S2R. Acesta din urmă poate intervieva candidații de pe această listă și, ulterior, va numi directorul executiv. Includerea pe lista restrânsă a Comisiei nu garantează numirea pe post.

Este posibil să li se ceară candidaților să participe și la alte interviuri și/sau teste în afara celor indicate mai sus.

Intrarea în funcție a directorului executiv este prevăzută pentru 1 martie 2016.

Condiții de muncă și de încadrare în muncă

Directorul executiv va fi numit de Consiliul de conducere ca agent temporar cu gradul AD 14, în temeiul articolelor 2a și 10 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunității Europene (5), pentru o perioadă de cinci ani. După evaluarea activității directorului executiv, Consiliul de conducere poate prelungi mandatul acestuia o singură dată, pe o perioadă de cel mult cinci ani, astfel cum se prevede la clauza 9 din anexa I la Regulamentul privind înființarea întreprinderii comune „Shift to Rail”.

Candidații trebuie să aibă în vedere cerința menționată în Regimul aplicabil celorlalți agenți, conform căreia toți noii angajați trebuie să încheie cu succes o perioadă de probă.

Locul de desfășurare a activității este Bruxelles, unde se află sediul întreprinderii comune.

Procedura de depunere a candidaturii

Înainte de depunerea candidaturii, ar trebui să verificați cu atenție dacă îndepliniți toate criteriile de eligibilitate (de la secțiunea „Candidații trebuie”), în special cele privind tipurile de diplome și experiența profesională cerute. Neîndeplinirea oricăruia dintre criteriile de eligibilitate duce la excluderea automată din cadrul procedurii de selecție.

Dacă doriți să vă depuneți candidatura, trebuie să vă înscrieți online la adresa:

https://ec.europa.eu/dgs/human-resources/seniormanagementvacancies/

și să urmați instrucțiunile menționate la această adresă cu privire la diferitele etape ale procedurii.

Vă atragem atenția că trebuie să aveți o adresă de e-mail valabilă. Aceasta servește drept mijloc de identificare a înscrierii dumneavoastră și de informare cu privire la desfășurarea procedurii de selecție. Prin urmare, vă rugăm să informați Comisia Europeană cu privire la orice modificare a adresei dumneavoastră de e-mail.

Pentru a vă finaliza candidatura, va trebui să încărcați un CV în format PDF și să completați online o scrisoare de intenție (de maximum 8  000 de caractere). Atât CV-ul, cât și scrisoarea trebuie redactate în limba engleză, franceză sau germană.

După finalizarea înscrierii online, pe ecran va fi afișat un număr de înregistrare pe care trebuie să îl notați și să îl rețineți, întrucât acesta va fi numărul dumneavoastră de referință în legătură cu orice aspect privind candidatura dumneavoastră. În momentul atribuirii acestui număr, procesul de înscriere este finalizat, confirmându-se astfel faptul că informațiile introduse de dumneavoastră au fost înregistrate. Dacă nu se afișează niciun număr, candidatura dumneavoastră nu a fost înregistrată!

Vă atragem atenția asupra faptului că nu este posibil să urmăriți online evoluția candidaturii dumneavoastră. Veți fi contactat direct de Comisia Europeană cu privire la stadiul candidaturii dumneavoastră.

Procesul de selecție, inclusiv corespondența cu comisiile de selecție din cadrul acestei proceduri de selecție, se va desfășura doar în limba engleză (6).

Dacă aveți un handicap care vă împiedică să vă înscrieți online, vă puteți depune candidatura (CV și scrisoare de intenție) pe suport de hârtie, prin scrisoare recomandată (7), având data poștei anterioară sau cel mult identică datei-limită de înscriere. Orice corespondență ulterioară între dumneavoastră și Comisie se va purta prin intermediul poștei. În acest caz, trebuie să includeți în dosarul de candidatură un certificat emis de un organism competent, care să ateste handicapul dumneavoastră. De asemenea, ar trebui să specificați pe o foaie de hârtie separată orice măsuri speciale pe care le considerați necesare pentru a vă facilita participarea la procedura de selecție.

În cazul în care aveți nevoie de mai multe informații și/sau întâmpinați probleme tehnice, vă rugăm să trimiteți un e-mail la următoarea adresă: HR-A2-MANAGEMENT-ONLINE@ec.europa.eu

Data-limită

Data-limită pentru înscriere este 26 iunie 2015. Înscrierea online nu va mai fi posibilă după ora 12.00 (după-amiaza), ora Bruxelles-ului.

Este responsabilitatea dumneavoastră să finalizați înscrierea online în timp util. Vă recomandăm cu insistență să nu așteptați până în ultimele zile ale perioadei de depunere a candidaturilor, întrucât traficul internet intens sau o problemă de conectare la internet ar putea conduce la întreruperea procedurii de înscriere online înainte de finalizarea acesteia, obligându-vă, astfel, să reluați întregul proces. Odată expirat termenul-limită pentru efectuarea înscrierii, nu veți mai putea introduce niciun fel de date. Nu se acceptă înscrierile prin e-mail după expirarea termenului-limită.

Informații importante pentru candidați

Se atrage atenția candidaților că deliberările comitetelor de selecție sunt confidențiale. Se interzice candidaților sau oricărei alte persoane care acționează în numele lor să stabilească contacte directe sau indirecte cu membrii acestor comitete.

Protecția datelor cu caracter personal

Comisia și întreprinderea comună „Shift to Rail” se vor asigura că datele cu caracter personal ale candidaților sunt prelucrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (8). Acest lucru se aplică în special în ceea ce privește confidențialitatea și securitatea acestor date.


(1)  JO L 177, 17.6.2014, p. 9.

(2)  Țările asociate la Programul-cadru Orizont 2020 sunt Islanda, Norvegia, Armenia, Israel, Moldova, Ucraina, Albania, Bosnia și Herțegovina, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Serbia, Turcia și Insulele Feroe.

(3)  Candidații trebuie să indice, în CV-urile lor, funcția de conducere la nivel înalt în cadrul căreia au dobândit această experiență de minimum cinci ani: 1. denumirea și natura funcțiilor de conducere exercitate; 2. numărul de angajați aflați în subordine în perioada în care au exercitat funcțiile respective; 3. dimensiunea bugetelor gestionate; 4. numărul nivelurilor ierarhice superioare și inferioare; și 5. numărul de posturi existente la același nivel ierarhic cu cel al candidatului.

(4)  http://ec.europa.eu/languages/policy/linguistic-diversity/official-languages-eu_ro.htm

(5)  JO L 287, 29.10.2013, p. 15. http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CONSLEG:1962R0031:20140101:RO:PDF

(6)  Comisiile de selecție se vor asigura că vorbitorii nativi ai acestei limbi nu vor beneficia de un avantaj necuvenit.

(7)  Commission européenne, Direction générale Ressources humaines et sécurité, Unité Personnel d’encadrement et secrétariat CCN – COM/2015/20006, SC11 08/30, 1049 Bruxelles/Brussel, BELGIQUE/BELGIË.

(8)  (JO L 8, 12.1.2001, p. 1)


Top