COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 29.11.2017

COM(2017) 708 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

Orientări cu privire la anumite aspecte ale Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală

{SWD(2017) 431 final}
{SWD(2017) 432 final}

I.INTRODUCERE

Drepturile de proprietate intelectuală (DPI) protejează active necorporale, permițând creatorilor, inventatorilor și artiștilor să profite de pe urma propriilor activități creatoare și inovatoare. Activele necorporale reprezintă peste jumătate din valoarea companiilor, iar importanța lor este în creștere. Într-o lume în care companiile din UE concurează din ce în ce mai mult din punctul de vedere al inovării, al creativității și al calității, proprietatea intelectuală (PI) este un instrument puternic pentru sporirea competitivității tuturor companiilor, inclusiv a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri).

Directiva 2004/48/CE privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală 1 (denumită în continuare „directiva” sau „DRDPI”) prevede un set minim, dar standard, de măsuri, de proceduri și de mijloace de reparație care permit o asigurare eficace, la nivel de drept civil, a respectării drepturilor de proprietate intelectuală. Obiectivul DRDPI constă într-o mai mare apropiere a sistemelor legislative naționale pentru a asigura un nivel de protecție ridicat, echivalent și omogen în cadrul pieței interne 2 .

Evaluarea directivei a demonstrat că măsurile, procedurile și mijloacele de reparație stabilite în DRDPI au ajutat efectiv la mai buna protejare a DPI în întreaga UE și la mai buna abordare a încălcărilor DPI în instanțele civile. Directiva a dus la crearea unui cadru juridic comun în care același set de instrumente trebuie aplicat la nivelul întregii Uniuni. În acest sens, ea a realizat obiectivul de a apropia sistemele legislative ale statelor membre pentru asigurarea respectării DPI la nivel de drept civil 3 .

Cu toate acestea, măsurile, procedurile și mijloacele de reparație prevăzute în directivă nu sunt implementate și aplicate în mod uniform în rândul statelor membre. Această situație se datorează faptului că, deoarece directiva prevede o armonizare minimă (și anume, articolul 2 permite în mod explicit ca legislația națională să prevadă mijloace care sunt mai favorabile titularilor drepturilor), nu există o interpretare uniformă a dispozițiilor directivei și există diferențe în ceea ce privește tradițiile judiciare și procedurile de drept civil naționale 4 . Astfel, cadrul juridic al UE pentru asigurarea respectării DPI la nivel de drept civil ar putea beneficia de pe urma clarificării anumitor aspecte din directivă, permițând o interpretare și o aplicare mai consecvente și mai eficace.

Acestea fiind spuse, este de asemenea clar că domeniul de aplicare al DRDPI, chiar dacă aplicat corect, este limitat la reglementarea măsurilor, a procedurilor și a mijloacelor de reparație disponibile pentru asigurarea respectării DPI la nivel de drept civil. Prin urmare, DRDPI ca atare nu poate soluționa toate provocările raportate de părțile interesate în decursul evaluării directivei 5 , mai ales cele care erau legate, la nivel mai general, de protecția DPI în afara contextului de litigiu sau înainte de a se ajunge la litigiu. De exemplu, unele părți interesate ar dori o clarificare sau o revizuire a normelor privind limitarea răspunderii prestatorilor de servicii intermediari, aspect care este abordat în principal în Directiva privind comerțul electronic 6 . Comisia a ținut seama de comentariile primite de la părțile interesate în legătură cu acest subiect și, deși s-a angajat să mențină actualul regim de răspundere 7 , printr-o inițiativă recentă a oferit, de asemenea, o mai mare claritate în ceea ce privește responsabilitatea intermediarilor în legătură cu detectarea și eliminarea conținutului online ilegal (inclusiv a conținutului care încalcă DPI) 8 .

În acest context și în special pe baza comentariilor primite de la părțile interesate în decursul evaluării DRDPI, Comisia a decis să emită prezentele orientări pentru a-și clarifica viziunea cu privire la dispozițiile directivei în cazurile în care au existat interpretări diferite 9 .

Prezenta comunicare de orientare face parte dintr-un pachet cuprinzător privind proprietatea intelectuală. Provocările legate de asigurarea respectării DPI care nu se referă la interpretarea și aplicarea dispozițiilor respective, precum și mijloacele posibile pentru soluționarea acestor provocări sunt prezentate în Comunicarea Comisiei intitulată „Un sistem echilibrat pentru asigurarea respectării proprietății intelectuale, care să răspundă provocărilor societale de astăzi”, care face de asemenea parte din pachetul menționat 10 .

Prezentele orientări pun accentul pe următoarele dispoziții din DRDPI:

·domeniul de aplicare (articolele 1 și 2);

·obligația generală (articolul 3);

·dreptul de a solicita aplicarea unor măsuri, proceduri și mijloace de reparație (articolul 4);

·prezumția calității de autor sau de titular al dreptului (articolul 5);

·norme privind obținerea și conservarea dovezilor (articolele 6 și 7);

·dreptul la informare (articolul 8);

·ordine judecătorești (articolele 9 și 11);

·măsuri corective (articolul 10);

·calcularea daunelor-interese (articolul 13) și

·cheltuielile de judecată (articolul 14).

Obiectivul prezentelor orientări este să faciliteze interpretarea și aplicarea directivei de către autoritățile judiciare competente și de alte părți implicate în asigurarea respectării DPI în cadrul procedurilor desfășurate în fața autorităților respective. Mai precis, prezentele orientări au ca scop:

- consolidarea eficienței și eficacității cadrului de asigurare a respectării DPI la nivel de drept civil (secțiunea II);

- garantarea unei abordări echilibrate în ceea ce privește asigurarea respectării DPI și prevenirea abuzării de măsurile, procedurile și mijloacele de reparație prevăzute în directivă (secțiunea III);

- garantarea unei asigurări eficace a respectării DPI, inclusiv într-un context digital (secțiunea IV) și

- garantarea asigurării respectării DPI la nivelul întregii piețe unice (secțiunea V).

Cu toate că orientările țin seama de faptul că măsurile, procedurile și mijloacele de reparație stabilite în directivă sunt disponibile tuturor utilizatorilor sistemelor de asigurare a respectării DPI, ele acordă o atenție deosebită modalităților care sunt în special importante pentru IMM‑uri. De exemplu, ea examinează normele privind calcularea daunelor-interese și acordarea cheltuielilor de judecată, precum și mijloacele de prevenire a abuzurilor.

Punctele de vedere prezentate în orientări se bazează pe hotărârile preliminare emise de Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) de la adoptarea directivei și pe concluziile evaluării DRDPI, inclusiv pe consultările publice, precum și pe bunele practici identificate la nivel național. Prin urmare, prezentele orientări combină interpretarea juridică oficială cu punctele de vedere ale Comisiei, care ar putea servi ca sursă de inspirație pentru cei ce utilizează orientările.

Prezentul document nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, iar orientările prezentate nu afectează jurisprudența CJUE. Orientările ar trebui să faciliteze interpretarea și aplicarea DRDPI și, astfel, vor informa și vor contribui la politica Comisiei de asigurarea a respectării legislației în temeiul articolului 258 din TFUE.

II.SPORIREA EFICIENȚEI ȘI EFICACITĂȚII CADRULUI DE ASIGURARE A RESPECTĂRII DPI LA NIVEL DE DREPT CIVIL

1.Asigurarea unei despăgubiri adecvate pentru prejudiciul suferit

Valoarea imprevizibilă a despăgubirii de acordat și probabilitatea scăzută de a obține o despăgubire adecvată pentru daunele suferite au fost unele dintre principalele motive invocate pentru a explica de ce titularii de drepturi nu apelează la măsuri de reparație de drept civil în cazul încălcării DPI 11 . Acest aspect este de o importanță deosebită pentru IMM-uri 12 .

Este demonstrat în practică faptul că evaluarea daunelor-interese pentru încălcarea DPI poate fi complicată. Ca urmare, titularii de drepturi, mediul judiciar, profesioniștii din domeniul juridic și publicul larg au solicitat o mai mare claritate juridică în ceea ce privește calcularea daunelor-interese, precum și o distribuire mai echitabilă.

Calcularea daunelor-interese

În conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din directivă, statele membre trebuie să permită autorităților judiciare competente să ordone contravenientului care a săvârșit, cu bună știință sau cu motive rezonabile de a ști, o încălcare să efectueze către titularul dreptului plata unor daune-interese adaptate prejudiciului real suferit de acesta ca urmare a încălcării. În cazul în care contravenientul a acționat în necunoștință de cauză sau fără motive rezonabile de a ști, statele membre au posibilitatea de a permite autorităților judiciare să ordone recuperarea profiturilor sau plata unor daune-interese, care pot fi prestabilite [articolul 13 alineatul (2)].

În conformitate cu articolul 13 alineatul (1), daunele-interese ar trebui să fie adaptate prejudiciului real suferit ca urmare a încălcării. Scopul este de a despăgubi integral prejudiciul respectiv 13 .

Directiva prevede două posibilități pentru stabilirea acestor daune-interese. Valoarea lor poate fi determinată de autoritățile judiciare:

·prin luarea în considerare a tuturor aspectelor adecvate, cum ar fi consecințele negative suferite de partea prejudiciată, inclusiv câștigul nerealizat, orice beneficiu fără justă cauză realizat de contravenient și, dacă este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului prin încălcarea drepturilor sale [articolul 13 alineatul (1) litera (a)] sau, ca alternativă,

·atunci când este cazul, prin stabilirea daunelor-interese ca sumă forfetară, pe baza unor elemente cum ar fi cel puțin valoarea redevențelor sau a taxelor care ar fi fost datorate în cazul în care contravenientul ar fi cerut autorizația de a utiliza DPI în cauză („redevență/taxă ipotetică”) [articolul 13 alineatul (1) litera (b)].

Scopul aceste dispoziții nu este acela de a introduce obligația de a prevedea daune-interese punitive, ci de a permite despăgubirea pe baza unui criteriu obiectiv, ținând în același timp seama de cheltuielile suportate de titularul dreptului, cum ar fi costurile de cercetare și de identificare 14 .

Formularea de la articolul 13 alineatul (1) din DRDPI indică faptul că statele membre trebuie să se asigure că ambele metode de stabilire a daunelor-interese prevăzute în această dispoziție sunt reflectate în legislația lor națională. Spre deosebire, de exemplu, de articolul 13 alineatul (2), acestea nu sunt, prin urmare, două opțiuni pentru statele membre; ci, mai degrabă, rămâne la latitudinea reclamantului și, în ultimă instanță, a autorității judiciare competente să decidă care dintre aceste două metode alternative urmează să fie aplicată pentru a stabili daunele-interese într-un caz dat.

Atunci când este vorba de alegerea între cele două metode alternative într-un caz dat, formularea de la articolul 13 alineatul (1) indică faptul că ar trebui să fie „adecvat” să se aplice metoda forfetară menționată la litera (b) a dispoziției respective. Considerentul 26 din DRDPI oferă un exemplu, și anume situațiile în care ar fi dificil să se stabilească valoarea prejudiciului real suferit. S-a raportat 15 că, în anumite cazuri, în temeiul normelor naționale aplicabile reclamanții pot solicita calcularea daunelor-interese în conformitate cu metoda respectivă numai dacă utilizarea metodei menționate la litera (a) este imposibilă. În opinia Comisiei, această interpretare nu este în conformitate cu directiva, având în vedere faptul că la considerentul 26 se menționează acest lucru doar ca exemplu și, mai mult, se referă la cazul în care utilizarea celeilalte metode este dificilă, nu imposibilă. Mai degrabă, în lumina considerentului 17, a cerințelor generale de la articolul 3, inclusiv eficacitatea și proporționalitatea, precum și a scopului de a permite o despăgubire bazată pe un criteriu obiectiv, ar trebui să se determine, în funcție de circumstanțele fiecărui caz individual, dacă este adecvat să se aplice metoda forfetară.

Daune-interese pentru prejudiciu moral

S-a raportat o dificultate în calcularea daunelor-interese în cazul în care există posibilitatea de a obține despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit 16 . Exemplele de solicitare a unor daune‑interese pentru prejudiciu moral includ cazuri în care s-a adus atingere reputației titularului de drepturi, cazuri de tulburări emoționale, de suferință cauzată de o încălcare etc. 17 .

În acest sens, articolul 13 alineatul (1) litera (a) din DRDPI este clar, deoarece menționează în mod expres că alte elemente decât factorii economici, precum prejudiciul moral cauzat titularului dreptului prin încălcarea respectivă, poate fi unul dintre „aspectele necesare” de care trebuie să se țină seama atunci când se stabilesc daunele-interese în conformitate cu metoda prevăzută în această dispoziție.

Spre deosebire de aceasta, articolul 13 alineatul (1) litera (b) din DRDPI nu menționează în mod expres posibilitatea despăgubirii pentru prejudiciul moral atunci când se stabilesc daunele-interese în conformitate cu metoda forfetară. Cu toate acestea, CJUE a precizat 18 că această dispoziție nu exclude nici ea acordarea unei astfel de despăgubiri și că este de fapt obligatoriu să se ia în considerare prejudiciul moral suferit atunci când se stabilește suma forfetară, pentru a se atinge obiectivul de a acorda o despăgubire integrală pentru prejudiciul real suferit.

Stabilirea daunelor-interese ca sumă forfetară

În decursul evaluării DRDPI s-au raportat dificultăți în stabilirea daunelor-interese pe baza metodei menționate la articolul 13 alineatul (1) litera (b) 19 . S-a susținut, în special, că acordarea de daune-interese care corespund doar valorii unice a redevenței/taxei ipotetice nu este suficientă pentru a despăgubi prejudiciul real suferit și nu asigură un efect suficient de descurajare. În acest context, s-a discutat dacă directiva permite posibilitatea de a acorda daune-interese care ar consta într-o valoare multiplă a redevenței/taxei ipotetice.

Într-o cauză recentă 20 , CJUE a indicat că un titular de drepturi patrimoniale de autor care au fost încălcate poate impune persoanei care a încălcat drepturile respective să îl despăgubească pentru prejudiciul cauzat prin plata unei sume echivalente cu dublul valorii unei redevențe/taxe ipotetice, în cazul în care legislația națională aplicabilă prevede o astfel de posibilitate. CJUE a explicat în continuare că, în cazul în care a fost încălcat un drept de proprietate intelectuală, simpla plată a unei redevențe/taxe ipotetice nu poate garanta despăgubirea pentru întreg prejudiciul real suferit. CJUE a menționat că aceasta se datorează faptului că plata redevenței respective nu ar asigura, în sine, rambursarea niciunui cost legat de cercetarea și identificarea eventualelor fapte de încălcare, despăgubirea pentru posibilul prejudiciu moral sau plata de dobânzi pentru sumele datorate 21 . În cauza respectivă s-a menționat, de asemenea, că utilizarea metodei forfetare înseamnă, în mod inerent, că este posibil ca daunele-interese astfel stabilite să nu fie exact proporționale cu prejudiciul real suferit și că cerința de cauzalitate nu trebuie interpretată și aplicată într-o manieră excesiv de strictă în această privință 22 .

Pe baza acestei jurisprudențe, Comisia concluzionează că daunele-interese stabilite pe baza metodei forfetare nu trebuie în niciun caz să fie limitate la valoarea unei redevențe/taxe ipotetice luate o singură dată și, după caz, este posibil să fie necesar să constituie o sumă mai mare. De asemenea, reiese că autoritățile judiciare competente dispun de o marjă de apreciere atunci când stabilesc daunele-interese prin aplicarea acestei metode. În consecință, metoda descrisă la articolul 13 alineatul (1) litera (b) poate fi considerată ca fiind asimilată unei împuterniciri acordate acestor autorități de a estima valoarea prejudiciului suferit pe baza elementelor disponibile 23 .

2.Prevederea unor norme clare și eficace pentru rambursarea cheltuielilor de judecată

Rezultatele consultării publice 24 arată că principalele motive pentru care titularii de drepturi nu apelează la măsuri de reparație de drept civil pentru presupuse încălcări ale DPI sunt onorariile avocaților și alte costuri legate de acționarea în justiție, precum și percepția conform căreia este puțin probabil că vor obține o despăgubire corespunzătoare pentru cheltuielile de judecată și pentru alte cheltuieli. Evaluarea DRDPI a indicat 25 că normele privind rambursarea cheltuielilor de judecată diferă la nivelul UE și, în unele situații, sunt insuficiente pentru a acoperi toate costurile suportate de partea care are câștig de cauză.

În conformitate cu articolul 14 din directivă, cheltuielile de judecată rezonabile și proporționale și alte cheltuieli făcute de partea care are câștig de cauză trebuie suportate de partea care cade în pretenții, cu excepția cazului în care principul echității nu permite acest lucru. Principiul rambursării cheltuielilor de judecată menționat la articolul 14 se aplică tuturor tipurilor de proceduri judiciare care intră sub incidența directivei, și anume procedurile judiciare privind încălcarea DPI. După cum a clarificat CJUE, aceasta include, de exemplu, proceduri pentru despăgubirea prejudiciului cauzat părților care au fost supuse în mod eronat anumitor măsuri de asigurarea a respectării DPI în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) și cu articolul 9 alineatul (7) din directivă 26 , precum și o procedură de exequatur pentru recunoașterea și aplicarea unei hotărâri care urmărește asigurarea respectării unei DPI 27 . Procedurile de anulare nu sunt incluse 28 .

Cu toate că acest principiu general pune la dispoziția autorităților judiciare naționale baza pentru rambursarea costurilor, aceste autorități, atunci când calculează suma efectivă care ar trebui acordată, trebuie de obicei să respecte regimuri naționale mai detaliate cu privire la această chestiune. Unele dintre aceste regimuri naționale nu se referă în mod specific la proprietatea intelectuală, sunt bazate pe un sistem forfetar (plafoane) și/sau fac trimitere la normele naționale care reglementează cheltuielile minime de asistență din partea avocaților sau a avocaților specializați în brevete. Ca urmare, regimurile statelor membre variază considerabil în ceea ce privește calcularea și rambursarea cheltuielilor de judecată și procedurile care reglementează această chestiune 29 .

Sistemul forfetar

În acest context, s-a pus sub semnul întrebării dacă regimurile naționale bazate pe un sistem forfetar, care indică o valoare maximă a costurilor ce pot fi rambursate, sunt în conformitate cu articolul 14 din DRDPI.

CJUE a explicat 30 că legislația care prevede un tarif forfetar pentru rambursarea onorariilor unui avocat ar putea, în principiu, să fie justificată, cu condiția ca legislația să aibă ca scop asigurarea caracterului rezonabil al costurilor de rambursat. Ea ar trebui să țină cont de factori precum obiectul procedurilor judiciare, suma implicată sau activitatea care urmează să fie desfășurată pentru reprezentarea clientului respectiv. Aceasta poate fi cazul atunci când legislația respectivă are ca scop să excludă rambursarea costurilor excesive. Acestea sunt costuri datorate unor onorarii neobișnuit de mari convenite între partea care are câștig de cauză și avocatul său sau datorate faptului că avocatul a furnizat servicii care nu sunt considerate necesare pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cauză.

De asemenea, CJUE a statuat 31 că cerința de la articolul 14 din DRDPI ca partea care cade în pretenții să suporte cheltuieli de judecată „rezonabile” nu poate justifica impunerea de către legislația națională care transpune această dispoziție a unei sume forfetare cu mult sub tariful mediu efectiv perceput pentru serviciile unui avocat în statul membru respectiv. Această legislație ar fi incompatibilă cu articolul 3 alineatul (2) din DRDPI, care specifică faptul că măsurile, procedurile și mijloacele de reparație prevăzute trebuie să fie disuasive.

În plus, articolul 14 din DRDPI prevede faptul că cheltuielile de judecată care urmează să fie suportate de partea ce cade în pretenții trebuie să fie „proporționale”. În această privință, CJUE a constatat că, deși cerința de proporționalitate nu implică obligarea părții care cade în pretenții la rambursarea integrală a costurilor suportate de cealaltă parte, ea înseamnă totuși că partea care are câștig de cauză ar trebui să aibă dreptul de a i se rambursa cel puțin o parte semnificativă și corespunzătoare a costurilor rezonabile efectiv suportate de partea respectivă. Prin urmare, legislația națională care stabilește o limită absolută în ceea ce privește costurile pentru asistența unui avocat trebuie să asigure, pe de o parte, faptul că limita respectivă reflectă realitatea tarifelor percepute pentru serviciile unui avocat din domeniul proprietății intelectuale. Însă această legislație trebuie să asigure, de asemenea, faptul că partea care cade în pretenții suportă cel puțin o parte semnificativă și corespunzătoare a costurilor rezonabile efectiv plătite de partea care are câștig de cauză 32 .

Tipuri de costuri care trebuie rambursate

Alte diferențe dintre statele membre și dintre legislațiile lor naționale se referă la tipurile de costuri care fac obiectul dispozițiilor de drept intern ce transpun articolul 14 din DRDPI. În practică, deși taxele judiciare pentru inițierea unor proceduri judiciare e și alte costuri de procedură sunt adesea acoperite integral, costurile experților externi, onorariile avocaților și alte costuri cu avocații sunt, cel puțin în unele cazuri, acoperite doar parțial 33 .

În temeiul articolului 14, contravenientul trebuie în general să suporte toate consecințele financiare ale conduitei sale 34 ; pe de altă parte, cel care are câștig de cauză este îndreptățit să îi fie rambursată cel puțin o parte semnificativă și corespunzătoare a cheltuielilor de judecată rezonabile pe care le-a plătit efectiv 35 .

Mai precis, deși articolul 14 din DRDPI se referă la „cheltuielile de judecată [...] și celelalte cheltuieli făcute de partea care a obținut câștig de cauză”, directiva nu definește ce presupun exact aceste noțiuni. CJUE a statuat că noțiunea de „cheltuieli de judecată” include, printre altele, onorariile avocaților 36 . De asemenea, a statuat că „celelalte cheltuieli” includ, în principiu, costurile suportate pentru serviciile unui consilier tehnic 37 . Cu toate acestea, CJUE a indicat, de asemenea, că această din urmă noțiune trebuie să fie interpretată în mod strict și că, în consecință, numai costurile care sunt direct și strâns legate de procedurile judiciare în cauză se încadrează în categoria „celelalte cheltuieli” în sensul articolului 14 38 .

39 În acest context, CJUE a constatat că costurile de cercetare și de identificare suportate, printre altele, atunci când un consilier tehnic efectuează o observare generală a pieței și detectează posibile încălcări ale legislației privind proprietatea intelectuală, atribuibile în acel stadiu unor contravenienți necunoscuți, nu par a prezenta o astfel de legătură directă strânsă. Pe de altă parte, CJUE a statuat că serviciile unui consilier tehnic, indiferent de natura acestor servicii, sunt esențiale pentru a introduce în mod util o acțiune în justiție într-un anumit caz în vederea respectării unui astfel de drept și costurile legate de asistența furnizată de consilierul respectiv se încadrează în categoria „celelalte cheltuieli”. În temeiul articolului 14 din DRDPI, acestea sunt „celelalte cheltuieli” care trebuie suportate de partea ce cade în pretenții.

40 CJUE a clarificat, de asemenea, că articolul 14 din DRDPI se opune normelor naționale conform cărora costurile de consultanță tehnică pot fi rambursate numai dacă partea care cade în pretenții a săvârșit o faptă culpabilă, întrucât costurile respective sunt legate direct și strâns de o acțiune judiciară care urmărește să asigure respectarea unui astfel de drept de proprietate intelectuală.

41 În fine, este important de menționat aici că cele de mai sus nu implică în mod necesar că cheltuielile care nu sunt reglementate de articolul 14 nu pot face obiectul unor despăgubiri. Mai degrabă, aceasta înseamnă că, acolo unde este cazul, cererile de despăgubire pentru astfel de costuri, de exemplu costurile de identificare și de cercetare, trebuie formulate prin intermediul unei acțiuni în despăgubire în temeiul articolului 13.

3.Punerea accentului pe încălcările la scară comercială

Unele dintre mijloacele stabilite în DRDPI trebuie aplicate numai în cazul încălcărilor la scară comercială a DPI [articolul 6 alineatul (2) și articolul 9 alineatul (2)] sau se referă la alte persoane decât contravenienții [articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(c)] care fie au fost găsite în posesia unor mărfuri ce încalcă DPI, fie folosesc servicii care încalcă DPI la scară comercială, fie furnizează la scară comercială servicii folosite în activități ce presupun încălcarea DPI 42 .

În contextul cadrului juridic pentru asigurarea respectării DPI, noțiunea de „scară comercială” necesită aplicarea anumitor măsuri cu rază mai lungă de acțiune sau mai intruzive în cazurile de încălcare ce prezintă o gravitate deosebită, asigurând astfel faptul că cele mai grave încălcări sunt tratate în mod eficient, concomitent cu asigurarea proporționalității și a unei abordări echilibrate. Cu toate acestea, se pare că noțiunea respectivă este înțeleasă și aplicată în mod diferit în rândul statelor membre.

Noțiunea de scară comercială nu a fost definită în directivă. De asemenea, directiva nu face nicio trimitere expresă la legislațiile statelor membre pentru determinarea sensului acesteia. Conform jurisprudenței constante, în lumina necesității de a aplica în mod uniform dreptul UE și a principiului egalității, acestei noțiuni ar trebui să i se dea, în asemenea cazuri, o interpretare autonomă și uniformă la nivelul întregii UE 43 .

În plus, considerentul 14 din DRDPI oferă unele clarificări, prin precizarea faptului că aceasta se referă la actele „care au ca scop obținerea unui avantaj economic sau comercial direct sau indirect, ceea ce exclude în mod normal actele consumatorilor finali care acționează cu bună credință.”

Mai mult, noțiunea de scară comercială, în sensul articolului 61 din Acordul TRIPS, a fost discutată în detaliu în raportul comitetului de soluționare a litigiilor din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului („OMC”) 44 . Comitetul care a examinat această noțiune a ținut seama de sensul obișnuit al termenilor „scară” și „comercială” și a constatat că această noțiune trebuie înțeleasă cu referire atât la elemente calitative, cât și cantitative și că se referă la magnitudinea sau la amploarea unei activități comerciale tipice sau obișnuite în ceea ce privește un anumit produs pe o anumită piață 45 . Cu toate că această noțiune este folosită în Acordul TRIPS într-un context oarecum diferit față de cel din DRDPI 46 și că în ordinea juridică a UE asemenea rapoarte de comitete nu sunt obligatorii în sine atunci când este vorba despre interpretarea unui act din legislația secundară a UE, precum DRDPI, Comisia consideră totuși că acest raport este un punct de referință util 47 .

Din cele de mai sus rezultă că, în opinia Comisiei, noțiunea de scară comercială, astfel cum este folosită în diverse dispoziții ale DRDPI, nu ar trebui să fie înțeleasă în termeni pur cantitativi; ci, anumite elemente calitative, precum dacă activitatea în cauză este desfășurată în mod normal pentru obținerea unui avantaj economic sau comercial, ar trebui de asemenea luate în considerare.

III.GARANTAREA UNEI ABORDĂRI ECHILIBRATE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ASIGURAREA RESPECTĂRII DPI ȘI PREVENIREA ABUZURILOR

1.Obligație generală și drepturi fundamentale

Obligația generală din directivă este să se prevadă măsurile, procedurile și mijloacele de reparație necesare pentru asigurarea respectării DPI. Acestea trebuie să fie „corecte și echitabile” și trebuie să nu fie „complicate în mod inutil sau costisitoare, ori să presupună termene nerezonabile sau să atragă întârzieri nejustificate”; ele trebuie de asemenea să fie eficace, proporționale și disuasive, trebuie să nu acționeze ca bariere în calea comerțului și trebuie să ofere protecții împotriva folosirii abuzive [articolul 3 alineatele (1) și (2)]. În plus, aceste măsuri, proceduri și mijloace de reparație ar trebui să fie determinate în fiecare caz în așa fel încât să permită luarea în considerare în mod corespunzător a caracteristicilor specifice ale cazului respectiv, inclusiv a caracteristicilor specifice ale fiecărui drept de proprietate intelectuală și, acolo unde este cazul, a caracterului intenționat sau neintenționat al încălcării 48 . Ca urmare, pentru a asigura utilizarea echilibrată a sistemului de asigurare a respectării DPI la nivel de drept civil, autoritățile judiciare competente ar trebui în general să efectueze o evaluare de la caz la caz atunci când au în vedere aprobarea măsurilor, procedurilor și mijloacele de reparație prevăzute de DRDPI.

DRDPI respectă toate drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta”); ea urmărește mai ales asigurarea respectării depline a proprietății intelectuale, în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din Cartă 49 . În consecință, normele stabilite în directivă trebuie interpretate și aplicate în așa fel încât să se asigure nu numai protejarea acestui drept fundamental specific, ci și luarea în considerare și respectarea integrală a altor drepturi fundamentale implicate. Printre acestea din urma se pot număra, după caz, dreptul la protecție judiciară efectivă și dreptul la protecția vieții private și a datelor cu caracter personal, precum și libertatea de exprimare și libertatea de a desfășura o activitate comercială 50 . O serie de hotărâri ale CJUE emise după adoptarea directivei tratează acest aspect.

În special, în hotărârea Promusicae 51 CJUE a abordat chestiunea unui echilibru între diferitele drepturi fundamentale atunci când a interpretat dispozițiile din Directiva privind comerțul electronic, din Directiva privind societatea informațională 52 , din DRDPI și din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice 53 , în lumina Cartei. CJUE a explicat că, atunci când interpretează aceste directive, autoritățile și instanțele naționale în cauză trebuie să se asigure că există un echilibru just între diferitele drepturi fundamentale implicate și că nu există niciun conflict cu celelalte principii generale ale dreptului UE, precum principiul proporționalității. În acest caz particular, CJUE a concluzionat că statele membre nu sunt obligate să prevadă o obligație de transmitere a datelor cu caracter personal în vederea asigurării unei protecții efective a dreptului de autor în cadrul unei proceduri civile. Cu toate acestea, CJUE a concluzionat de asemenea că, atunci când transpun directivele menționate mai sus, ele ar trebui să le interpreteze în așa fel încât să se asigure un just echilibru între dreptul fundamental care garantează protecția datelor cu caracter personal și a vieții private și drepturile fundamentale de proprietate și de protecție judiciară efectivă.

Această abordare a fost reflectată și în decizii ulterioare ale CJUE 54 , oferind îndrumări suplimentare cu privire la modul de obținere a unui echilibru just între diferitele drepturi fundamentale contradictorii, printre altele atunci când se ia o decizie cu privire la cereri legate de dreptul la informare și cu privire la aprobarea emiterii de ordine judecătorești 55 .

Cu toate că aceste decizii au fost emise în contextul specific al contenciosului privind încălcări ale drepturilor de autor, analiza CJUE abordează în general echilibrul dintre drepturile fundamentale implicate. Prin urmare, Comisia consideră că cerința de a asigura un echilibru just între asemenea drepturi, având în vedere principiul general al proporționalității, se aplică nu numai cazurilor de încălcare a drepturilor de autor, ci și cazurilor legate de toate încălcările de DPI care intră în domeniul de aplicare al DRDPI.

2.Atingerea unui echilibru just între drepturile fundamentale aplicabile în cazul dreptului la informare

Atingerea unui echilibru just între diferitele drepturi fundamentale este deosebit de importantă atunci când se aplică dreptul la informare prevăzut la articolul 8 din DRDPI. Articolul 8 obligă statele membre să permită ca autoritățile judiciare competente să ordone contravenientului sau anumitor alte persoane să furnizeze informații precise cu privire la originea mărfurilor sau a serviciilor care încalcă un drept de proprietate intelectuală, precum și cu privire la canalele de distribuție și la identitatea oricăror terți implicați în încălcarea respectivă 56 .

Atunci când este vorba de cereri legate de dreptul la informare depuse în temeiul articolului 8, pot exista situații în care mai multe drepturi fundamentale trebuie să fie echilibrate unul cu celălalt. Acesta ar fi în special cazul drepturilor fundamentale la protecția proprietății (inclusiv a proprietății intelectuale) și la protecție judiciară efectivă, pe de o parte, și al drepturilor fundamentale la protecția vieții private și a datelor cu caracter personal, precum și al libertății de a desfășura o activitate comercială, pe de altă parte.

Orice ordin emis de autoritățile judiciare competente în temeiul articolului 8 pentru furnizarea de informații ar trebui să se refere numai la informații care sunt efectiv necesare pentru a identifica sursa și domeniul de aplicare al încălcării. În opinia Comisiei, aceasta decurge din cerința referitoare la caracterul justificat și proporțional al cererii, stabilită la articolul 8 alineatul (1), și din obligațiile generale stabilite la articolul 3 (în special cerințele ca orice măsură pusă în aplicare să fie obligatoriu corectă și echitabilă și să nu fie complicată în mod inutil sau costisitoare, precum și să se prevadă protecții împotriva folosirii abuzive).

CJUE a clarificat 57 că legislația UE, în special articolul 8 alineatul (3) din DRPI coroborat cu articolul 15 alineatul (1) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice, nu interzice statelor membre să impună o obligație de divulgare către anumite terțe părți a datelor cu caracter personal legate de traficul pe internet, pentru a permite acestor terțe părți să inițieze proceduri judiciare civile împotriva încălcărilor dreptului de autor. Cu toate acestea, s-a constatat de asemenea că normele dreptului UE implicate în speța respectivă nici nu obligă statele membre să impună o astfel de obligație.

CJUE a indicat, de asemenea, că normele respective nu se opun aplicării legislației naționale bazate pe articolul 8 din DRDPI care, pentru a identifica un abonat la internet sau un utilizator de internet, permite ca, în cadrul unor proceduri judiciare civile, un furnizor de servicii de acces la internet să dea unui titular de drepturi de autor sau reprezentantului acestuia informații cu privire la abonatul căruia furnizorul de servicii de acces la internet i-a pus la dispoziție o adresă IP care ar fi fost utilizată într-o încălcare a drepturilor de autor. Cu toate acestea, respectiva legislație națională ar trebui să permită instanței naționale sesizate să pondereze interesele contradictorii implicate, pe baza faptelor din fiecare caz și ținând seama în mod corespunzător de cerințele principiului proporționalității 58 .

În altă cauză, CJUE a clarificat că articolul 8 alineatul (3) litera (e) din DRDPI se opune dispozițiilor de drept intern care permit, în mod nelimitat și necondiționat, ca o instituție bancară să invoce secretul bancar pentru a refuza să comunice, în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (c) din DRDPI, informații privind numele și adresa unui titular de cont 59 . O asemenea autorizare nelimitată și necondiționată de a invoca secretul bancar poate afecta în mod grav exercitarea efectivă a dreptului fundamental de proprietate intelectuală în beneficiul dreptului persoanelor care fac obiectul articolului 8 alineatul (1) din DRDPI la protecția datelor cu caracter personal care le privesc 60 .

3.Prezentarea dovezilor precizate aflate sub controlul părții adverse

În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din DRDPI, autoritățile judiciare competente pot ordona prezentarea unor dovezi care se află sub controlul unei părți adverse, în cazul în care reclamantul a prezentat dovezi accesibile în mod rezonabil care sunt suficiente pentru a-i sprijini pretențiile și, în argumentarea acelor pretenții, a precizat dovezile.

În decursul evaluării s-a raportat că, în unele state membre, procesul de precizare a dovezilor care se află sub controlul părții adverse poate fi foarte împovărător pentru reclamant și, prin urmare, limitează foarte mult în practică posibilitatea de obținere a acestor dovezi. S-a raportat că, în unele cazuri, li se solicită reclamanților să precizeze natura, locul, numerele de referință sau conținutul exact al documentelor solicitate, chiar dacă astfel de informații sunt în mod evident dificil sau chiar imposibil de obținut pentru o persoană din exterior care nu a văzut neapărat documentele solicitate 61 .

Cu toate că este fără îndoială necesar un anumit grad de precizie, solicitarea unui nivel excesiv de detalii pune sub semnul întrebării eficacitatea măsurilor de comunicare prevăzute la articolul 6 alineatul (1) și prezintă motive de îngrijorare legate de proporționalitatea cerințelor stabilite la nivel național. De asemenea, aduce în discuție chestiunea naturii „corecte și echitabile” a unor astfel de cerințe și ar putea complica prea mult utilizarea măsurilor prevăzute în directivă. Ca atare, cerințele naționale detaliate de acest tip ar putea fi contrare articolului 6 alineatul (1), coroborat cu obligațiile stabilite la articolul 3 din directivă.

Directiva privind despăgubirile în domeniul concurenței 62 tratează mai în amănunt acest aspect. Articolul 5 alineatul (2) din directivă, referitor la divulgarea probelor, obligă statele membre să se asigure că instanțele naționale sunt în măsură să dispună divulgarea unor elemente specificate de probă sau a unor categorii relevante de probe delimitate în motivare pe cât de precis și de strict posibil, pe baza unor elemente de fapt disponibile în mod rezonabil.

Comisia este de părere că există motive pentru adoptarea unei abordări similare în privința interpretării și aplicării articolului 6 alineatul (1) din DRDPI. Cu toate că reclamantul ar trebui să precizeze informațiile pe care le solicită într-un mod cât mai amănunțit posibil, obligația de a face acest lucru ar trebui interpretate în limite rezonabile, ținând seama de caracteristicile specifice ale speței. Aceasta înseamnă că, în opinia Comisiei, deși în principiu reclamantul ar trebui să precizeze în cererea sa elementele de probă individuale, articolul 6 alineatul (1) nu interzice ca, în anumite cazuri, un solicitant să precizeze o categorie concretă de elemente de probă, cu condiția ca gradul de precizie să permită părții adverse să identifice dovezile concrete care se află sub controlul său și să permită autorității judiciare competente să decidă cu privire la cererea de divulgare.

În plus, există dificultăți în a înțelege ce înseamnă „dovezi care se află sub controlul părții adverse”. Mai precis, au apărut incertitudini cu privire la termenul „control” - dacă acesta ar trebui să se refere numai la deținerea de dovezi sau dacă ar trebui înțeles în sens mai larg și merge chiar până la a solicita părții adverse să efectueze o căutare rezonabilă 63 .

Cu toate că, în opinia Comisiei, articolul 6 alineatul (1) pare a nu oferi o bază clară pentru a impune unei părți să caute în mod activ dovezi aflate în posesia unor terțe părți din afara controlului său în vederea prezentării acestor dovezi, se menționează că utilizarea termenului „control” sugerează că nu se impune în mod necesar ca partea respectivă să se afle efectiv în posesia dovezii. Prin urmare, Comisia consideră că, în cazurile în care se justifică, articolul 6 alineatul (1) ar putea oferi motive pentru a obliga o parte să efectueze o căutare diligentă în vederea găsirii dovezilor în cadrul organizației sale (incluzând entitățile juridice separate care se află sub controlul său), cu condiția ca reclamantul să fi justificat și să fi precizat în mod adecvat cererea referitoare la dovezile în cauză, ca obligația să nu depășească ceea ce este proporțional și să nu fie nejustificat de costisitoare și ca, acolo unde este necesar, să se prevadă protecții împotriva folosirii abuzive 64 .

4.Asigurarea protecției informațiilor confidențiale

Posibilitatea de a obține măsurile prevăzute la articolul 6 alineatele (1) și (2), la articolul 7 alineatul (1) și la articolul 8 alineatele (1) și (2) din DRDPI intră sub incidența protecției informațiilor confidențiale. Această restricție este deosebit de importantă atunci când documentele indicate ca dovezi sau ca informații care ar putea fi prezentate conțin secrete comerciale sau alte informații sensibile din punct de vedere comercial ale părții care face obiectul acestor măsuri.

În ceea ce privește cererile legate de dreptul la informare în temeiul articolului 8, s-a raportat 65 că, din cauză că anumite tipuri de informații pot face obiectul unor regimuri de confidențialitate diferite în state membre diferite, ar putea apărea probleme suplimentare pentru titularii de drepturi. Aceasta se datorează faptului că nu este clar dacă titularii de drepturi ar putea folosi informațiile obținute în mod legal într-o țară în altă țară, în cazul în care confidențialitatea acestor informații ar intra sub incidența unor norme de confidențialitate mai stricte.

Din motive de proporționalitate, cererile de prezentare a dovezilor depuse în temeiul articolului 6, cererile de măsuri de conservare depuse în temeiul articolului 7 și cererile de furnizare a informațiilor menționate la articolul 8 ar trebui să fie relevante pentru a dovedi pretenția sau pretențiile implicate în cadrul procedurii judiciare respective. Cu toate acestea, chiar dacă unele din informațiile aflate în posesia părții adverse vor fi esențiale pentru a demonstra presupusa încălcare sau domeniul de aplicare ori consecințele acesteia, natura precisă a acestor informații ar putea avea în continuare, în anumite cazuri, de exemplu, o asemenea valoare comercială importantă încât nu ar trebui să fie divulgate reclamantului. Potrivit comentariilor primite în urma evaluării, autoritățile judiciare se pot confrunta cu dificultăți în tratarea acestor interese contradictorii, mai ales atunci când părțile sunt concurente.

În această privință, Comisia observă că articolele menționate nu prevăd că astfel de informații confidențiale nu pot fi folosite în decursul procedurii în cauză. Ele prevăd mai degrabă că informațiile trebuie protejate. În unele state membre 66 au fost introduse măsuri pentru a permite divulgarea informațiilor confidențiale numai în fața instanței sau a unei terțe părți obligate prin norme de confidențialitate specifice. De asemenea, articolul 60 alineatul (3) din Acordul privind Curtea unică în materie de brevete 67 prevede posibilitatea dispunerii de către Curtea unică în materie de brevete („UPC”) a unei inspecții a sediilor de către o persoană desemnată de UPC. Cu toate că reclamantul nu poate fi prezent în timpul acestei inspecții, el poate fi reprezentat de un specialist independent al cărui nume trebuie să fie precizat în ordinul respectiv.

În opinia Comisiei, autoritățile judiciare competente ar trebui să fie în măsură să decidă, în conformitate cu normele detaliate din ordinea juridică națională, din proprie inițiativă sau la cererea unei părți la procedură, cu privire la mijloacele corespunzătoare de protejare a informațiilor confidențiale, în cazul în care aceste informații ar putea fi afectate de măsurile prevăzute la articolele 6, 7 sau 8. Cu toate că acest lucru nu este impus în mod expres de dispozițiile respective, Comisia consideră că astfel de mijloace ar putea include, acolo unde se justifică, posibilitatea prezentării acestor informații doar autorităților judiciare competente sau unei terțe părți independente și imparțiale, care este numită pentru a furniza asistență în cadrul procedurii sau al inspecțiilor având ca scop descrierea sau sechestrarea și care este supusă unor obligații de confidențialitate corespunzătoare. Orice astfel de mijloace ar trebui să asigure faptul că informațiile nu sunt divulgate reclamantului, altei părți la procedură sau publicului larg, ținând în același timp seama, în mod corespunzător, de dreptul la apărare al reclamantului sau al celorlalte astfel de părți 68 .

5.Importanța cauțiunilor

DRDPI prevede că măsurile de conservare a dovezilor [articolul 7 alineatul (2)] și măsurile provizorii [articolul 9 alineatul (6)] pot fi condiționate de constituirea de către reclamant a unei cauțiuni sau a unei garanții echivalente corespunzătoare destinate să asigure despăgubirea pentru orice prejudiciu suferit de pârât. Aceste cauțiuni sau garanții sunt un instrument important, nu doar pentru a despăgubi un astfel de prejudiciu ex post, atunci când este necesar, ci și pentru a preveni potențiala folosire abuzivă a măsurilor prevăzute de DRDPI. În acest sens, obligațiile specifice prevăzute la articolul 7 alineatul (2) și la articolul 9 alineatul (6) pun în aplicare obligația generală de la articolul 3 alineatul (2), în special obligația ca măsurile, procedurile și mijloacele de reparație prevăzute de directivă să fie aplicate în așa fel încât să prevadă protecții împotriva folosirii lor abuzive.

Cu toate acestea, articolul 3 alineatul (2) prevede, de asemenea, că măsurile, procedurile și mijloacele de reparație trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive și, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1), corecte și echitabile și, de asemenea, că trebuie să nu fie nejustificat de costisitoare. Prin aceasta se subliniază faptul că, deși folosirea abuzivă trebuie prevenită, mijloacele prin care se realizează acest lucru nu pot fi în contradicție cu aceste din urmă cerințe. Aceasta înseamnă că, de exemplu, cauțiunile care trebuie constituite pentru măsurile provizorii ce urmează să fie aprobate nu ar trebui fixate la asemenea niveluri încât, în practică, reclamanții să nu mai solicite măsurile provizorii în cauză. Acest lucru este deosebit de important pentru IMM-uri, deoarece costurile procedurilor judiciare civile, împreună cu riscul de a pierde procesul și de a trebui să plătească onorariile pentru ambele părți, reprezintă un motiv principal de descurajare a asigurării respectării DPI prin proceduri judiciare civile 69 .

6.Posibilitățile și meritele unei note de protecție

Articolul 7 alineatul (1) din DRDPI prevede, în cazuri corespunzătoare, posibilitatea de a adopta măsuri pentru conservarea dovezilor fără audierea celeilalte părți (și anume ex parte), în special în cazurile în care orice întârziere ar putea cauza prejudicii ireparabile titularului dreptului sau în care există un risc demonstrabil ca dovezile să fie distruse. În mod similar, astfel cum se prevede la articolul 9 alineatul (4) din DRDPI, pot fi adoptate măsuri provizorii și asigurătorii ex parte în special în cazurile în care orice întârziere ar cauza prejudicii ireparabile titularului dreptului. În asemenea cazuri, datorită naturii urgente și/sau necesității de a nu informa pârâtul în prealabil, decizia cu privire la aprobarea măsurilor este luată în mod unilateral și fără notificare și audiere prealabilă. Astfel, pârâtului nu i se dă posibilitatea de a prezenta argumente în apărarea sa, chiar dacă pârâtul ar putea suferi de pe urma posibilei gravități a impactului măsurii aprobate.

Articolele 7 și 9 prevăd o serie de protecții, în special faptul că nu se poate aproba emiterea unor astfel de ordine judecătorești ex parte decât dacă există motive specifice, trebuie comunicate imediat pârâtului după executarea lor și fac obiectul controlului judiciar ex post, în cadrul căruia pârâtul poate fi audiat. Cu toate acestea, rămâne valabil faptul că asemenea măsuri ex parte afectează în mod semnificativ dreptul fundamental al pârâtului de a fi audiat și de a se apăra în instanță, care face parte din dreptul fundamental la un proces echitabil 70 . Prin urmare, limitările dreptului de a fi audiat ar trebui în principiu să fie impuse numai în temeiul acestor articole, prevăzându-se în același timp protecțiile necesare, și în măsura în care aceste limitări sunt necesare pentru asigurarea dreptului la protecția proprietății intelectuale și a dreptului la protecție judiciară efectivă ale reclamantului, care sunt de asemenea drepturi fundamentale garantate în temeiul Cartei.

Pentru a atinge un echilibru just între aceste interese și drepturi fundamentale contradictorii, unele state membre (Belgia, Franța, Germania, Țările de Jos și Spania) și Norma 207 din Regulamentul de procedură al Curții Unice în materie de Brevete 71 prevăd instrumentul numit „notă de protecție”, cunoscut și ca „scrisoare de protecție” sau „înscris de protecție”. Cu o notă de protecție, un pârât care se teme să nu fie acționat în justiție pentru încălcarea unui DPI (de exemplu, deoarece a primit o scrisoare de avertizare de la titularul drepturilor) informează în prealabil autoritățile judiciare competente (și anume chiar înainte de depunerea unei cereri) de ce consideră că potențiala acțiune privind încălcarea este nefondată. Principalul scop al notei de protecție este să ofere autorităților judiciare cât mai multe informații pertinente posibil, fără a audia pârâții odată ce a fost depusă cererea de ordin judecătoresc preliminar, înainte de a lua o decizie cu privire la cererea respectivă.

IV.GARANTAREA UNEI ASIGURĂRI EFICACE A RESPECTĂRII DPI, INCLUSIV ÎNTR-UN CONTEXT DIGITAL

Acest capitol se concentrează asupra ordinelor judecătorești și a intermediarilor. Opiniile exprimate în cadrul consultării publice arată că titularii de drepturi consideră că ordinele judecătorești preliminare sunt un instrument esențial pentru protejarea drepturilor lor. Pe lângă aceasta, după cum s-a evidențiat în Directiva privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională („Directiva privind societatea informațională”) 72 , în mediul digital, în special, este posibil ca serviciile furnizate de intermediari să fie din ce în ce mai mult utilizate de terțe părți pentru activități care implică încălcarea DPI; în multe cazuri, acești intermediari sunt cei mai în măsură să pună capăt unor asemenea încălcări.

1.Ordinele judecătorești și răspunderea

DRDPI stabilește două tipuri de ordine judecătorești. În primul rând, în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (a), statele membre sunt obligate să asigure faptul că titularii de drepturi sunt în măsură să solicite o ordonanță președințială împotriva unui contravenient sau a unui intermediar. Scopul unei astfel de ordonanțe este de a preveni o încălcare iminentă sau de a interzice continuarea unei încălcări. În al doilea rând, articolul 11 obligă statele membre să se asigure că, în cadrul procedurii pe fondul cauzei, autoritățile judiciare competente pot emite un ordin judecătoresc fie împotriva contravenientului, pentru a interzice continuarea încălcării, fie împotriva unui intermediar, având ca scop nu doar să pună capăt încălcării, ci și să prevină alte încălcări 73 .

În acest context, este important să se sublinieze faptul că dreptul UE face distincție între noțiunea de răspundere și posibilitatea de a emite ordine judecătorești împotriva unui intermediar conform celor stabilite la articolul 9 alineatul (1) litera (a) și la articolul 11 din DRDPI 74 . CJUE a confirmat că obligația impusă asupra statelor membre de articolul 11 din DRDPI se aplică „independent de propria răspundere eventuală [a intermediarului] pentru faptele litigioase” 75 .

2.Clarificarea noțiunii de „intermediar”

La articolul 9 alineatul (1) litera (a) și la articolul 11, DRDPI se referă la posibilitatea de emitere a unor ordine judecătorești împotriva „unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terț pentru a încălca un drept de proprietate intelectuală”. Directiva nu specifică ce operatori economici trebuie considerați intermediari în sensul directivei.

CJUE a clarificat că un operator economic se poate încadra în categoria intermediarilor în sensul acestor dispoziții atunci când furnizează un serviciu care poate fi utilizat de una sau de mai multe alte persoane pentru a încălca unul sau mai multe DPI sau pentru a accesa conținut sau mărfuri realizate cu încălcarea unor DPI 76 . Pentru a se încadra în această categorie, nu este necesar ca operatorul economic să aibă o relație specifică, de exemplu printr-o legătură contractuală, cu aceste alte persoane 77 .

În consecință, aplicarea articolului 9 alineatul (1) litera (a) și a articolului 11 din directivă nu este limitată la un grup specific de intermediari, ci include sectoare diferite și servicii atât offline, cât și online 78 .

CJUE a statuat în mod specific că furnizorii de servicii de acces la internet 79 , platformele de rețele sociale 80 , piețele online 81 și locatarii halelor comerciale 82 ar trebui considerați ca fiind intermediari în circumstanțele faptelor în cauză în litigiul respectiv.

Pe baza jurisprudenței CJUE disponibile până în prezent, Comisia consideră că nu există niciun motiv pentru a socoti această listă ca fiind exhaustivă și că, prin urmare, o serie de alți operatori economici care furnizează servicii ce pot fi utilizate de alte persoane pentru a încălca DPI poate de asemenea intra sub incidența noțiunii de „intermediar” din directivă, ceea ce trebuie să se determine de la caz la caz. În opinia Comisiei, printre acești operatori economici se pot număra, de exemplu, în funcție de caz, furnizorii de anumite servicii ale societății informaționale, furnizorii de servicii poștale și de coletărie, companiile de transport și de logistică și comercianții cu amănuntul.

Mai mult, Comisia reamintește faptul că articolul 9 alineatul (1) litera (a) și articolul 11 ar trebui interpretate și aplicate în lumina cerințelor generale de la articolul 3 și a drepturilor fundamentale aplicabile protejate în ordinea juridică a UE. În consecință, pe de o parte, implicarea în procesul de asigurare a respectării DPI în temeiul DRDPI a acestor operatori economici, care nu s-au angajat ei înșiși în nicio activitate ce implică încălcarea unui DPI, poate fi necesară pentru a asigura faptul că titularii drepturilor sunt în măsură să își exercite drepturile în mod eficace. Pe de altă parte, este posibil ca într-un anumit caz să nu existe nicio justificare pentru o astfel de implicare, atunci când serviciile furnizate sunt atât de îndepărtate sau de irelevante pentru încălcarea (pretinsă) încât nu se poate aștepta în mod rezonabil ca operatorul economic în cauză să contribuie semnificativ la această asigurare eficace a respectării DPI, ceea ce înseamnă că implicarea sa ar fi disproporționată și nejustificat de împovărătoare 83 .

3.Asigurarea unui regim echilibrat pentru ordinele judecătorești și intermediari

În contextul atingerii echilibrului între drepturi și interese care este de obicei necesar în ceea ce privește interpretarea și aplicarea regimului DRDPI referitor la ordinele judecătorești și la intermediari, pe lângă cele de mai sus există două aspecte care sunt de obicei de o importanță deosebită, și anume domeniul de aplicare al ordinelor judecătorești emise și filtrarea.

Domeniul de aplicare al ordinelor judecătorești

Deși, inițial, reclamantul este cel care trebuie să precizeze, în cererea sa, domeniul de aplicare al unui ordin judecătoresc pe care îl consideră adecvat pentru a preveni o încălcare iminentă sau pentru a pune capăt unei încălcări în curs, autoritatea judiciară competentă trebuie să decidă cu privire la cererea respectivă. Prin urmare, tot autoritatea judiciară competentă este cea care stabilește ce măsuri vor trebui luate (dacă este cazul) de către pârât. Această autoritate judiciară ar trebui să analizeze cererea ținând seama în mod corespunzător de caracteristicile specifice ale cazului (a se vedea considerentul 17 din DRDPI) și orice ordin judecătoresc emis trebuie să fie în conformitate cu principiul proporționalității și cu celelalte cerințe generale prevăzute la articolul 3, precum și cu drepturile fundamentale aplicabile.

De aici rezultă că autoritatea judiciară competentă nu ar trebui să emită ordine judecătorești care necesită luarea unor măsuri ce depășesc ceea ce este adecvat și necesar, având în vedere faptele și circumstanțele speței, pentru a preveni o încălcare iminentă sau pentru a interzice continuarea unei încălcări. Prin urmare, orice ordin judecătoresc emis ar trebui să poată fi eficace, dar să aibă domeniul de aplicare minim necesar pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Nu este necesar ca măsurile impuse prin ordinul judecătoresc să ducă la o încetare completă a încălcărilor DPI; în anumite circumstanțe, poate fi suficient ca ele să facă dificilă sau să descurajeze în mod serios comiterea actelor de încălcare 84 . În același timp, destinatarul unui ordin judecătoresc nu ar trebui să fie obligat să facă sacrificii insuportabile 85 .

În litigiile legate de încălcarea drepturilor de autor, CJUE a indicat 86 că măsurile adoptate de un furnizor de servicii de acces la internet, ca intermediarul căruia i se adresa ordinul judecătoresc, trebuie orientate în mod strict. Mai precis, aceste măsuri trebuie să servească la încetarea încălcării de către o terță parte a unui drept de autor sau a unui drept conex, fără ca utilizatorii de internet care folosesc serviciile furnizorului pentru a accede în mod licit la informații să fie afectați în mod nejustificat de aceasta. CJUE a constatat în circumstanțele cauzei respective că, în caz contrar, ingerința furnizorului în exercitarea libertății de informare a acestor utilizatori ar fi nejustificată în raport cu obiectivul urmărit. După cum s-a menționat mai sus 87 , în ceea ce privește intermediarii, CJUE a clarificat de asemenea faptul că ordinele judecătorești pot servi nu numai la încetarea unei încălcări, ci și la prevenirea altor încălcări.

În consecință, în cazul unei încălcări DPI care constă în publicarea unui anumit conținut online, ar putea fi mai oportun ca un ordin judecătoresc adresat unui intermediar să impună acestui intermediar să închidă sau să dezactiveze accesul la conținutul respectiv. În general vorbind, impunerea blocării accesului la întregul site web ar putea fi exagerată, deși pot exista circumstanțe în care autoritatea judiciară competentă consideră că acest lucru este necesar și proporțional (de exemplu, în cazul unor încălcări la scară largă sau al unor încălcări care se produc în mod structural). În opinia Comisiei, orice astfel de decizie ar trebui întotdeauna luată în funcție de caracteristicile specifice ale speței.

CJUE a clarificat 88 , de asemenea, că autoritățile judiciare competente pot decide să nu descrie în mod explicit măsurile specifice pe care furnizorul trebuie să le ia pentru a atinge rezultatul urmărit. Cu toate acestea, CJUE a precizat în mod clar și faptul că, în astfel de cazuri, trebuie respectată o serie de condiții, în special cea că măsurile nu depășesc ceea ce este rezonabil, respectarea principiului securității juridice, respectarea drepturilor fundamentale ale părților implicate, inclusiv a libertății de informare a utilizatorilor de internet, orientarea strictă a măsurilor și posibilitatea ca autoritățile judiciare competente să verifice respectarea acestor condiții, mai ales prin prevederea unei posibilități ca utilizatorii de internet în cauză să își exercite drepturile odată ce măsurile respective sunt cunoscute.

În opinia Comisiei, deși jurisprudența de mai sus se referă la încălcarea drepturilor de autor, principiile formulate în aceasta ar trebui să fie aplicate, de asemenea, în mod analog, în ceea ce privește încălcarea altor DPI decât drepturile de autor și drepturile conexe.

Sisteme de filtrare

Trebuie făcută o distincție între un ordin judecătoresc care impune eliminarea unuia sau mai multor elemente de conținut specifice de pe un site web și un ordin judecătoresc care poate duce, în cele din urmă, la obligarea unui intermediar să monitorizeze în mod activ tot conținutul pus la dispoziție într-un anumit loc pentru a se asigura că niciunul dintre elementele individuale nu încalcă DPI.

În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Directiva privind comerțul electronic, statelor membre li se interzice să impună o obligație de monitorizare generală asupra intermediarilor online în sensul articolelor 12-14 din directiva respectivă 91 . O asemenea obligație ar fi de asemenea incompatibilă cu cerințele generale de echitate și de proporționalitate și cu orice măsuri care nu sunt excesiv de costisitoare stabilite la articolul 3 din DRDPI 92 .

În cauzele Scarlet Extended 93 și SABAM 94 , CJUE a dezbătut pe marginea limitelor domeniului de aplicare al unui ordin judecătoresc care rezultă din aceste dispoziții, precum și din drepturile fundamentale aplicabile ale părților implicate. În cauza Scarlet Extended era vorba despre un sistem care urma să fie instalat de un furnizor de servicii de acces la internet, pentru filtrarea:

·tuturor comunicațiilor electronice care circulă prin intermediul serviciilor sale, în special prin folosirea programelor informatice „peer‑to‑peer”,

·care se aplică, fără deosebire, întregii clientele,

·cu titlu preventiv,

·pe cheltuiala sa exclusivă și

·pentru o perioadă nelimitată,

apt să identifice în cadrul rețelei acestui furnizor circulația de fișiere electronice care conțin o operă muzicală, cinematografică sau audiovizuală cu privire la care solicitantul pretinde că deține drepturi de proprietate intelectuală, în vederea blocării transferului de fișiere al căror schimb încalcă dreptul de autor. Un sistem în mare parte similar, care urma să fie instalat de un furnizor de servicii de găzduire în legătură cu informațiile stocate pe serverele sale, făcea obiectul cauzei SABAM.

În ambele cauze, CJUE a constatat că impunerea asupra furnizorilor în cauză a obligației de a instala asemenea sisteme de filtrare generale nu ar fi compatibilă cu articolul 15 din Directiva privind comerțul electronic și cu articolul 3 din DRDPI, coroborate și interpretate în raport cu cerințele care rezultă din protecția drepturilor fundamentale aplicabile.

În același timp, considerentul 47 din Directiva privind comerțul electronic reamintește faptul că articolul 15 menționat se referă doar la obligațiile de monitorizare de tip general și nu reglementează în mod automat obligațiile de monitorizare într-un caz specific. În special, el nu afectează ordinele emise de autoritățile naționale în conformitate cu legislația națională. Considerentul 48 adaugă că această directivă nu aduce atingere posibilității statelor membre de a impune furnizorilor de servicii în cauză să aplice precauții rezonabile pentru a detecta și a preveni anumite tipuri de activități ilegale.

Prin urmare, acolo unde este adecvat și în limitele dispozițiilor menționate mai sus, pot fi impuse anumite obligații de diligență corespunzătoare, de exemplu asupra furnizorilor de servicii de găzduire online, pentru a preveni încărcarea de conținut care încalcă DPI identificat de titularii de drepturi și în cooperare cu aceștia 95 .

4.Ordine judecătorești anticipative, dinamice și la nivel de catalog

Între legislațiile naționale ale statelor membre există diferențe în ceea ce privește domeniul de aplicare al unui ordin judecătoresc adoptat de o autoritate judiciară competentă, în special cu privire la modul în care acesta poate aborda încălcările iminente sau repetate ale DPI. Deși disponibile în unele jurisdicții, precum Irlanda și Regatul Unit, ordinele judecătorești la nivel de catalog sau de repertoriu 96 nu sunt disponibile în toate statele membre.

Mai mult, în anumite cazuri ordinele judecătorești își pot pierde din eficacitate din cauza modificării obiectului pentru care a fost emis ordinul. Acesta poate fi, de exemplu, cazul ordinelor judecătorești de blocare a unui site web, în care autoritatea judiciară competentă aprobă emiterea ordinului în legătură cu anumite nume de domenii, însă pot apărea cu ușurință site-uri oglindă cu alte nume de domenii, rămânând astfel neafectate de ordinul judecătoresc.

Ordinele judecătorești dinamice sunt o posibilă modalitate de a aborda această problemă. Acestea sunt ordine judecătorești care pot fi emise, de exemplu, atunci când practic același site web devine disponibil imediat după emiterea ordinului cu altă adresă IP sau cu alt URL și care sunt formulate în așa fel încât să acopere și noua adresă IP sau noul URL fără a fi necesară o nouă procedură judiciară pentru obținerea unui nou ordin judecătoresc. Posibilitatea emiterii unor astfel de ordine judecătorești există, printre altele, în Regatul Unit și în Irlanda. Acest obiectiv ar putea fi urmărit, de asemenea, prin intervenția unei autorități publice sau a poliției, așa cum s-a petrecut într-un caz specific din Belgia 97 .

După cum s-a precizat mai sus, din însăși formularea sa rezultă clar că ordinele judecătorești menționate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) din DRDPI pot fi emise pentru a preveni o încălcare iminentă, iar CJUE a clarificat 98 că, în ceea ce privește intermediarii, ordinele judecătorești menționate la articolul 11 pot fi de asemenea emise pentru a preveni alte încălcări. În afara acestui fapt, în prezent nu există indicații clare cu privire la compatibilitatea sau la necesitatea unor astfel de ordine judecătorești în temeiul DRDPI. În opinia Comisiei, aceasta ar trebui evaluată de la caz la caz, fiind înțeles faptul că, atunci când este vorba de ordine judecătorești adresate intermediarilor, condițiile și procedurile relevante trebuie în principiu specificate în legislația națională 99 . În orice caz, ar trebui să se țină seama în mod corespunzător de obiectivul urmărit de aceste două articole, de cerințele generale ale articolului 3 din DRDPI, precum și de drepturile fundamentale aplicabile.

5.Dovezi digitale

Colectarea, prezentarea si păstrarea dovezilor privind încălcările comise online pot reprezenta în unele situații o provocare majoră. Directiva nu se referă în mod explicit la utilizarea și prezentarea de dovezi digitale în cadrul procedurilor privind asigurarea respectării DPI.

În decursul evaluării s-a scos în evidență faptul că este posibil ca dovezile în format digital să fie dificil de păstrat și că imaginile care arată conținutul unei pagini web la un moment dat (așa-numitele „capturi de ecran”) nu sunt acceptate în unele situații ca dovezi de către autoritățile judiciare competente din unele state membre. Cu toate acestea, utilizarea capturilor de ecran este una dintre cele mai comune modalități prin care se poate demonstra că o anumită activitate a avut loc în mediul online. În practică, o captură de ecran poate demonstra, de exemplu, o caracteristică a distribuției online a unei mărfi care încalcă DPI, deoarece conținutul unei pagini web poate ilustra ce tip de marfă era disponibil la vânzare, de către cine, pe ce teritoriu și care era publicul-țintă. Ca atare, ele pot ajuta titularii de drepturi să își apere în mod eficace drepturile și în contextul mediului online. În mod similar, pârâții ar putea dori, de asemenea, să se bazeze pe capturi de ecran pentru a contesta acuzațiile de comportament care încalcă DPI.

În unele state membre 100 , practica actuală a autorităților judiciare competente este să admită capturile de ecran ca dovadă, cu condiția să fi fost făcute de un notar sau de un executor judecătoresc și să prezinte într-un mod suficient de vizibil și de precis mărfurile sau serviciile care se pretinde că încalcă DPI. Dată fiind absența oricărei norme speciale în acest sens, Comisia consideră că nu se poate spune că DRDPI impune în mod necesar o astfel de practică. Cu toate acestea, în opinia sa o astfel de abordare este, în general vorbind, compatibilă cu DRDPI. Ea poate fi considerată o bună practică, deoarece poate fi un bun mod de a aborda nevoile menționate mai sus ale părților, asigurând în același timp suficientă certitudine cu privire la exactitatea și la fiabilitatea dovezilor pe baza cărora autoritatea judiciară competentă urmează să soluționeze cauza.

V.GARANTAREA ASIGURĂRII RESPECTĂRII DPI LA NIVELUL ÎNTREGII PIEȚE UNICE

1.Clarificarea drepturilor care intră în domeniul de aplicare al directivei

DRDPI se referă la măsurile, procedurile și mijloacele de reparație necesare pentru a asigura respectarea drepturilor de proprietate intelectuală 101 (articolul 1). Directiva se aplică oricărei încălcări a DPI prevăzute de dreptul UE și/sau de dreptul intern al statului membru în cauză, cu toate că directiva nu aduce atingere mijloacelor care sunt sau pot fi prevăzute în legislația UE sau națională, în măsura în care aceste mijloace ar putea fi mai favorabile pentru titularii de drepturi [articolul 2 alineatul (1)] 102 . DRDPI se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor specifice privind asigurarea respectării drepturilor și a excepțiilor cuprinse în legislația UE în domeniul dreptului de autor și al drepturile conexe dreptului de autor [articolul 2 alineatul (2)]. Ea nu aduce atingere dreptului UE privind protecția datelor cu caracter personal sau Directivei privind comerțul electronic, în general, și în special articolelor 12-15 din directiva respectivă [articolul 2 alineatul (3) din DRDPI].

DPI care intră sub incidența directivei

Cu toate că directiva nu prevede o listă a drepturilor specifice care sunt considerate drepturi de proprietate intelectuală în sensul său, considerentul 13 explică faptul că domeniul de aplicare al acesteia ar trebui stabilit cât mai larg posibil, pentru a include toate DPI reglementate de dispozițiile legislației UE în acest domeniu și/sau de legislațiile naționale ale statelor membre.

În 2005, Comisia a adoptat o declarație fără caracter obligatoriu din punct de vedere juridic 103 cu privire la articolul 2 din directivă, având ca scop clarificarea domeniului de aplicare al acesteia. În această declarație, Comisia a indicat că, în opinia sa, cel puțin următoarele drepturi de proprietate intelectuală intră în domeniul de aplicare al directivei:

·dreptul de autor și drepturile conexe dreptului de autor,

·dreptul sui generis al autorului de baze de date,

·drepturile creatorilor de topografii ale produselor din materiale semiconductoare,

·drepturile asupra mărcilor,

·drepturile asupra desenelor și modelelor,

·drepturile de brevet, inclusiv drepturile derivate din certificatele de protecție suplimentară,

·indicațiile geografice,

·drepturile referitoare la modelele de utilitate,

·drepturile de proprietate asupra soiurilor de plante,

·denumirile comerciale, dacă sunt protejate ca drepturi exclusive de proprietate de legislația națională în cauză.

Interconexiunea cu Directiva privind secretele comerciale

Cu toate acestea, persistă unele incertitudini, în special în ceea ce privește alte drepturi protejate de legislația națională, precum numele de domenii, secretele comerciale și alte acte care fac în mod frecvent obiectul legislației naționale privind concurența neloială (de exemplu copiile parazite). Deși, potrivit considerentului 13 din DRDPI, statele membre pot extinde, în scopuri interne, dispozițiile directivei la actele de concurență neloială, inclusiv la copiile parazite, sau la activități similare, ele nu sunt obligate să facă acest lucru. Din evaluările realizate până în prezent 104 reiese că niciunul dintre statele membre nu a decis să extindă dispozițiile directivei la astfel de acte.

Adoptarea Directivei privind secretele comerciale 105 în 2016 a adus unele clarificări cu privire la actele reglementate până în prezent de legislația națională privind concurența neloială. Directiva privind secretele comerciale indică faptul că nu ar trebui să aducă atingere aplicării niciunui alt act legislativ relevant în alte domenii, inclusiv în domeniul DPI, și că ar trebui considerată o lex specialis atunci când domeniul său de aplicare se suprapune cu DRDPI 106 . Prin urmare, odată ce transpunerea Directivei privind secretele comerciale va fi finalizată 107 , oricine suferă un prejudiciu în urma unor acte care ar putea fi interpretate ca dobândire, utilizare sau divulgare ilegală a unor secrete comerciale, conform definiției din directiva menționată, se va afla în postura de a beneficia în primul rând de măsurile, procedurile și mijloacele de reparație prevăzute în Directiva privind secretele comerciale. Acestea fiind spuse, pentru toate actele de concurență neloială reglementate la nivel național care nu intră în domeniul de aplicare al Directivei privind secretele comerciale, se aplică normele generale; dispozițiile DRDPI vor fi aplicabile doar dacă statul membru în cauză a decis să extindă aplicarea lor la nivel național în concordanță cu considerentul 13 din DRDPI.

2.Proceduri în afara domeniului de aplicare al directivei

La articolul 2 alineatul (1), directiva se referă în mod specific la încălcarea DPI. În acest context, posibilitatea de a aplica dispozițiile de transpunere a directivei în cadrul procedurilor care vizează anularea drepturilor a fost pusă sub semnul întrebării.

CJUE a clarificat 108 că, deși directiva se aplică procedurilor menite să asigure protecția DPI, ea nu se aplică procedurilor de anulare, prin care o persoană ce nu este titulara unui DPI contestă protecția acordată titularului drepturilor corespunzătoare.

În plus, CJUE a statuat 109 că directiva nu se aplică procedurilor în cadrul cărora cei răspunzători pentru plata compensației echitabile solicită instanței de trimitere să se pronunțe împotriva organismului responsabil cu perceperea și distribuirea acestei remunerații către titularii de drepturi de autor, care se opune acestei solicitări.

3.Dreptul de a solicita aplicarea unor măsuri, proceduri și mijloace de reparație

Articolul 4 din directivă indică faptul că, sub rezerva anumitor condiții, statele membre trebuie să recunoască următoarele categorii de persoane ca fiind îndreptățite să solicite măsurile, procedurile și mijloacele de reparație stabilite în directivă: (i) titularii DPI, (ii) toate celelalte persoane autorizate să utilizeze aceste drepturi, în special licențiații, (iii) organismele de gestionare colectivă a drepturilor de proprietate intelectuală și (iv) organismele de protecție profesională.

Licențiații

Articolul 4 litera (b) din directivă indică faptul că persoanele care sunt autorizate să utilizeze DPI, în special licențiații, în măsura în care acest lucru este permis de și în conformitate cu dispozițiile legislației aplicabile, sunt îndreptățite să solicite aplicarea măsurilor, procedurilor și mijloacelor de reparație prevăzute în directivă. Cu toate acestea, s-a pus sub semnul întrebării dacă un licențiat este de asemenea îndreptățit să solicite aplicarea acestor măsuri dacă, în pofida obținerii unei licențe de la un titular de drepturi, licențiatul nu a înregistrat, în cazurile relevante, licența respectivă într-un registru corespunzător.

CJUE a clarificat 110 că, în cazul licențelor eliberate pentru un desen sau un model industrial comunitar înregistrat (DMICR) sau pentru o marcă a Uniunii Europene (marcă UE), licențiatul poate introduce o acțiune, conform regulamentelor în cauză, întemeiată pe încălcarea DMICR/mărcii UE care face obiectul licenței, chiar dacă licența respectivă nu a fost înscrisă în registrul desenelor sau modelelor industriale comunitare sau, respectiv, în registrul mărcilor UE și că un asemenea licențiat at trebui să dispună în special de posibilitatea de a solicita emiterea de ordine judecătorești.

Deși s-ar putea considera că aceste hotărâri indică faptul că același lucru este valabil și în ceea ce privește articolul 4 litera (b) din DRDPI, va depinde de dispozițiile legislației naționale a statului membru în cauză la care se referă în mod expres dispoziția respectivă să determine calitatea procesuală a persoanelor în chestiune în temeiul directivei.

Organismele de gestionare colectivă a drepturilor și organismele de protecție profesională

Conform articolului 4 literele (c) și (d), organismele de gestionare colectivă a drepturilor de PI și, respectiv, organismele de protecție profesională, recunoscute periodic ca având calitatea de a reprezenta titulari de drepturi, sunt îndreptățite să solicite aplicarea mijloacelor de asigurare a respectării DPI la nivel de drept civil prevăzute de directivă „în măsura în care dispozițiile legislației aplicabile permit acest lucru și în conformitate cu acestea” 111 . În acest context, aplicarea în practică a capacității organismelor colective de a introduce acțiuni variază considerabil în rândul statelor membre.

Cu toate că formularea utilizată în aceste dispoziții indică faptul că statele membre dispun de o marjă de apreciere în această privință, mai multe state membre prevăd posibilitatea de a acorda acestor organisme calitatea procesuală de a introduce o acțiune în numele membrilor lor, în cazul în care scopul lor este să apere drepturile membrilor lor și cauza este considerată a fi de interes pentru membrii respectivi 112 . Comisia menționează faptul că această prevedere pare să îmbunătățească în general posibilitatea de a asigura în mod eficace respectarea DPI, în special deoarece este posibil ca aceste organisme să fie, în unele cazuri, mai bine poziționate și dotate (din punctul de vedere al accesului la informații, al expertizei, resurselor umane, poziției financiare etc.) decât titularii de drepturi înșiși pentru a introduce efectiv și în mod eficace o acțiune în vederea soluționării cazurilor de încălcare a DPI atunci când este necesar, în special atunci când titularii de drepturi sunt IMM-uri 113 .

4.Prezumția calității de autor și de titular al dreptului

Articolul 5 din directivă stabilește o prezumție relativă a calității de autor sau de titular al dreptului în favoarea persoanei (autorul sau titularul unor drepturi de autor) al cărui nume apare pe operă sau pe obiectul protejat în modul obișnuit. Această dispoziție are ca scop facilitarea posibilităților de care dispun aceste persoane pentru asigurarea respectării DPI, având în vedere că dovada calității de autor sau de titular al dreptului poate fi dificil de furnizat, mai ales atunci când sunt implicate mai multe opere.

În opinia Comisiei, statele membre dispun de o marjă de apreciere atunci când pun în aplicare articolul 5, în special în ceea ce privește stabilirea normelor detaliate privind momentul și modul în care trebuie furnizată dovada necesară pentru a răsturna prezumția respectivă, dat fiind că această dispoziție nu conține nicio normă expresă în acest sens. Cu toate acestea, Comisia menționează și că aceste norme detaliate și modul lor de aplicare nu pot fi de așa natură încât să pună sub semnul întrebării eficacitatea articolului 5.

5.Disponibilitatea anumitor măsuri specifice

Dovezi

Articolele 6 și 7 din directivă stabilesc obligația statelor membre de a se asigura că există mijloace eficace de prezentare și de conservare a dovezilor. Scopul acestor dispoziții este de a garanta faptul că informațiile necesare pentru a stabili dacă a avut loc o încălcare a DPI și, dacă da, care sunt consecințele acesteia, chiar dacă reclamantul nu se află în posesia acestor informații, sunt puse la dispoziția reclamantului și a autorităților judiciare competente. Cu toate acestea, procedurile respective ar trebui să țină cont de drepturile pârâtului și să ofere garanțiile necesare, inclusiv protecția informațiilor confidențiale și protecția datelor cu caracter personal și a vieții private 114 .

Articolul 7 alineatul (1) permite autoritățile judiciare competente să ordone, în urma unei cereri justificate, măsuri provizorii prompte și eficace pentru a conserva dovezile pertinente cu privire la presupusa încălcare. Dreptul de a conserva dovezile este aplicabil în mod expres înaintea începerii procedurii pe fond, sub rezerva protejării informațiilor confidențiale și cu condiția ca legislația națională să prevadă protecțiile și garanțiile opționale [menționate la articolul 7 alineatul (2)] pentru a evita potențialele folosiri abuzive. Aceasta înseamnă în special că reclamantul poate depune o cerere corespunzătoare și prin intermediul unor proceduri preliminare, inclusiv, în anumite cazuri, al unor proceduri ex-parte 115 .

Dreptul la informare

Opiniile exprimate în cadrul consultării publice au indicat incertitudini cu privire la faptul dacă dreptul la informare de la articolul 8 din DRDPI poate fi exercitat înaintea pronunțării oricărei hotărâri pe fond în cauza referitoare la încălcarea unui DPI 117 . Articolul 8 alineatul (1) indică faptul că un ordin legat de dreptul la informare poate fi emis „în cadrul unei acțiuni referitoare la încălcarea unui drept de proprietate intelectuală”. Cu toate acestea, el nu indică, așa cum este cazul, de exemplu, la articolul 7 alineatul (1), că acest ordin poate fi emis „[î]nainte chiar de introducerea unei acțiuni pe fond”, nici nu prevede în mod specific că poate fi emis înainte de încheierea procedurii pe fond. Ca urmare, în unele state membre este dificil de obținut un ordin legat de dreptul la informare înainte de decizia finală în procedura pe fond.

CJUE a clarificat recent 118 că formularea utilizată la articolul 8 alineatul (1) nu implică faptul că dreptul la informare trebuie să fie în mod obligatoriu exercitat în cadrul aceleiași proceduri judiciare ca procedura privind încălcarea unui DPI. În special, ea a constatat că dreptul la informare poate fi invocat în cazul în care, după încheierea definitivă a unei proceduri în care s-a statuat că un DPI a fost încălcat, reclamantul solicită printr-o procedură separată ulterioară furnizarea informațiilor privind originea și rețelele de distribuție ale mărfurilor sau serviciilor care încalcă DPI respectiv, în vederea introducerii unei acțiuni în despăgubire.

Cu toate că abordarea diferă în rândul statelor membre, pot fi identificate unele bune practici. De exemplu, în Germania, Legea privind mărcile prevede 119 că, în cazurile în care există o încălcare vădită a DPI în cauză, obligația de furnizare a informațiilor poate fi impusă printr-un ordin judecătoresc preliminar, în conformitate cu dispozițiile relevante din Codul de procedură civilă german.

Măsuri corective

Articolul 10 din directivă prevede că autoritățile judiciare competente pot ordona retragerea din circuitele comerciale a mărfurilor care s-a constatat că încalcă un DPI și, în cazurile corespunzătoare, și a materialelor și instrumentelor care au servit în principal la crearea sau fabricarea acestor mărfuri. Mai mult, poate fi ordonată eliminarea definitivă a acestora din circuitele comerciale sau distrugerea lor. Aceste măsuri trebuie să fie puse în aplicare pe cheltuiala contravenientului.

Articolul 10 din directivă se bazează pe articolul 46 din Acordul TRIPS. Ca și articolul 46 a treia teză din Acordul TRIPS, articolul 10 alineatul (3) din DRDPI prevede că, atunci când se analizează o cerere de măsuri corective, este necesar să se țină seama de nevoia de proporționalitate între gravitatea încălcării și mijloacele de reparație ordonate și interesele terțelor părți. În plus, potrivit articolului 46 ultima teză, în ceea ce privește mărfurile de marcă contrafăcute simpla eliminare a mărcii aplicate ilicit nu este suficientă, decât în cazuri excepționale, pentru a permite introducerea mărfurilor în circuitele comerciale. Din jurisprudența generală a CJUE în această privință 120 rezultă că articolul 10 din directivă trebuie interpretat și aplicat, în măsura posibilului, ținând seama de această dispoziție din Acordul TRIPS.

De asemenea, merită menționat faptul că, spre deosebire de dispozițiile referitoare la daunele-interese (articolul 13), articolul 10 nu impune în mod expres ca un contravenient să fi săvârșit, cu bună știință sau cu motive rezonabile de a ști, o încălcare pentru ca măsurile în cauză să fie impuse.

6.Dimensiunea transfrontalieră

DRDPI nu are drept scop să stabilească norme armonizate pentru cooperarea judiciară, pentru competența judiciară, pentru recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, nici să abordeze legislația aplicabilă. Există alte instrumente juridice ale UE care reglementează aceste chestiuni în termeni generali și care sunt, în principiu, aplicabile în mod egal în cazul proprietății intelectuale și al litigiilor legate de DPI 121 .

În ceea ce privește aceste alte instrumente juridice ale UE, în materie civilă și comercială, competența judiciară a instanțelor din statele membre trebuie determinată în conformitate cu Regulamentul Bruxelles I 122 . Acest regulament reglementează recunoașterea și executarea hotărârilor acestor instanțe în întreaga UE. Normele privind legislația aplicabilă în ceea ce privește obligațiile necontractuale, care se află deseori în cauză în procedurile privind asigurarea respectării DPI, sunt date de Regulamentul Roma II 123 .

Instanțele competente, în special pentru ordinele judecătorești

Multe litigii legate de DPI au o dimensiune transnațională. În consecință, litigiile privind încălcările DPI, mai ales cele comise în mediul online, pot avea loc simultan în mai multe state membre. Această situație poate fi dificilă pentru titularii drepturilor, în special în ceea ce privește stabilirea instanței naționale competente și a domeniului de aplicare al eventualelor ordine judecătorești dorite.

Merită menționat faptul că Regulamentul Bruxelles I cuprinde mai multe clarificări cu privire la competența instanțelor de a adopta măsuri provizorii în cauze transfrontaliere. Considerentul 25 din regulament include în mod specific o trimitere la DRDPI, clarificând faptul că noțiunea de „măsuri provizorii, inclusiv cele de conservare” în sensul articolului 35 din regulament 124 , printre altele, include, de exemplu, ordine de conservare care vizează obținerea de informații sau conservarea dovezilor, menționate la articolele 6 și 7 din DRDPI.

În temeiul Regulamentului Bruxelles I, titularii drepturilor trebuie, ca regulă generală, să îi acționeze în justiție pe presupușii contravenienți în domeniul DPI în fața instanței din statul membru de domiciliu al presupușilor contravenienți (articolul 4). Cu toate acestea, în materie delictuală și cvasidelictuală, ele pot face acest lucru și în fața instanței din statul membru al locului unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă [articolul 7 alineatul (2)].

În plus, Regulamentul Bruxelles I prevede și posibilitatea de a acționa în justiție un presupus contravenient care este unul dintre mai mulți pârâți, în fața instanței din statul membru de domiciliu al oricăruia dintre aceștia, cu condiția ca între cereri să existe o legătură atât de strânsă încât să fie oportună examinarea și judecarea lor în același timp pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor [articolul 8 alineatul (1)]. CJUE a clarificat 125 , în contextul unei cauze legate de încălcarea drepturilor de autor, că aplicarea acestei dispoziții nu este împiedicată doar pentru că acțiunile împotriva mai multor pârâți pentru încălcări substanțial identice ale drepturilor de autor sunt introduse în baza unor temeiuri juridice naționale care variază în funcție de statele membre vizate.

Recunoașterea și executarea hotărârilor

În conformitate cu Regulamentul Bruxelles I (articolul 39), orice hotărâre adoptată de o instanță a unui stat membru care este executorie în statul membru respectiv este executorie în mod direct și în alte state membre, fără a fi necesară vreo hotărâre de încuviințare a executării (și anume eliminarea procedurii de exequatur).

CJUE a statuat că noțiunea de „materie civilă și comercială” în sensul articolului 1 din Regulamentul Bruxelles I trebuie interpretată ca însemnând că acest regulament se aplică în privința recunoașterii și a executării unei hotărâri a unei instanțe de obligare la plata unei amenzi pentru a asigura respectarea unei hotărâri judecătorești pronunțate în materie civilă și comercială. 126 .

VI.ETAPELE URMĂTOARE

Comisia va continua să lucreze îndeaproape cu toate statele membre, cu autoritățile judiciare competente și cu alte părți din UE implicate în asigurarea respectării DPI în cadrul unor proceduri judiciare în fața autorităților respective, pentru a asigura adecvarea în continuare a cadrului juridic al UE, în special a DRDPI, la scopul căruia i-a fost destinat și pentru a se baza în continuare pe orientările cuprinse în prezentul document.

Apendice – Lista hotărârilor pertinente ale CJUE

1.Hotărârea Curții din 16 iunie 1998,  C-53/96 , Hermès International / FHT Marketing Choice BV, EU:C:1998:292,  61996CJ0053

2.Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 29 ianuarie 2008,  C-275/06 , Productores de Música de España (Promusicae) / Telefónica de España SAU, EU:C:2008:54,  62006CA0275 / 62006CJ0275  

3.Hotărârea Curții (Camera a treia) din 14 februarie 2008,  C-450/06 , Varec SA / Statul belgian, EU:C:2008:91,  62006CA0450

4.Ordonanța Curții (Camera a opta) din 19 februarie 2009, C-557/07 , LSG-Gesellschaft zur Wahrnehmung von Leistungsschutzrechten GmbH / Tele2 Telecommunication GmbH, EU:C:2009:107, 62007CB0557  

5.Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 12 iulie 2011, C-324/09 , L’Oréal SA și alții / eBay International AG și alții, EU:C:2011:474, 62009CJ0324  

6.Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 18 octombrie 2011, C-406/09 , Realchemie Nederland BV / Bayer CropScience AG., EU:C:2011:668, 62009CJ0406

7.Hotărârea Curții (Camera a treia) din 24 noiembrie 2011, C-70/10 , Scarlet Extended SA / Société belge des auteurs, compositeurs et éditeurs SCRL (SABAM), EU:C:2011:771,  62010CJ0070  

8.Hotărârea Curții (Camera a treia) din 16 februarie 2012, C-360/10 , Belgische Vereniging van Auteurs, Componisten en Uitgevers CVBA (SABAM) / Netlog NV, EU:C:2012:85, 62010CJ0360  

9.Hotărârea Curții (Camera a treia) din 19 aprilie 2012, C-461/10 , Bonnier Audio AB și alții / Perfect Communication Sweden AB, EU:C:2012:219, 62010CJ0461  

10.Hotărârea Curții (Camera a treia) din 15 noiembrie 2012,  C-180/11 , Bericap Záródástechnikai Bt. / Plastinnova 2000 Kft., EU:C:2012:717, 62011CJ0180 .

11.Ordonanța Curții (Camera a treia) din 7 martie 2013, cauza C-145/10 REC ., Eva-Maria Painer / Standard VerlagsGmbH și alții, ECLI:EU:C:2013:138, 62010CO0145 .

12.Hotărârea Curții (Camera a patra) din 27 martie 2014, C-314/12 , UPC Telekabel Wien GmbH / Constantin Film Verleih GmbH și Wega Filmproduktionsgesellschaft mbH, EU:C:2014:192, 62012CJ0314  

13.Hotărârea Curții (Camera a patra) din 10 aprilie 2014, C-435/12 , ACI Adam BV și alții / Stichting de Thuiskopie și Stichting Onderhandelingen Thuiskopie vergoeding, EU:C:2014:254, 62012CJ0435  

14.Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 3 septembrie 2014, C-201/13 , Johan Deckmyn și Vrijheidsfonds VZW / Helena Vandersteen și alții, EU:C:2014:2132,  62013CA0201

15.Hotărârea Curții (Camera a patra) din 16 iulie 2015, C-580/13 , Coty Germany GmbH / Stadtsparkasse Magdeburg, EU:C:2015:485, 62013CJ0580  

16.Hotărârea Curții (Camera întâi) din 16 iulie 2015, C-681/13 , Diageo Brands BV / Simiramida-04 EOOD, EU:C:2015:471, 62013CJ0681

17.Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 4 februarie 2016, C-163/15 , Youssef Hassan / Breiding Vertriebsgesellschaft mbH, EU:C:2016:71

18.Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 17 martie 2016, C-99/15 , Christian Liffers / Producciones Mandarina SL și Mediaset España Comunicación SA, anterior Gestevisión Telecinco SA, EU:C:2016:173, 62015CJ0099  

19.Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 22 iunie 2016, C-419/15 , Thomas Philipps GmbH & Co. KG / Grüne Welle Vertriebs GmbH, EU:C:2016:468

20.Hotărârea Curții (Camera a doua) din 7 iulie 2016, C-494/15 , Tommy Hilfiger Licensing LLC și alții / DELTA CENTER a.s., EU:C:2016:528, 62015CJ0494  

21.Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 28 iulie 2016, C-57/15 , United Video Properties Inc. / Telenet NV, EU:C:2016:611, 62015CJ0057

22.Hotărârea Curții (Camera a treia) din 15 septembrie 2016, C-484/14 , Tobias Mc Fadden / Sony Music Entertainment Germany GmbH, EU:C:2016:689

23.Hotărârea Curții (Camera a noua) din 18 ianuarie 2017, C-427/15 , NEW WAVE CZ, a.s. / ALLTOYS, spol. s r. o., EU:C:2017:18

24.Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 25 ianuarie 2017, C-367/15 , Stowarzyszenie „Oławska Telewizja Kablowa” w Oławie / Stowarzyszenie Filmowców Polskich w Warszawie, EU:C:2017:36, 62015CN0367  

Pe rol:

C-644/16  Synthon – Cerere de decizie preliminară introdusă de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos) la 15 decembrie 2016, Synthon BV / Astellas Pharma Inc. (articolul 6 din DRDPI)

C-149/17  Bastei Lübbe – Cerere de decizie preliminară introdusă de Landgericht München I (Germania) la 24 martie 2017, Bastei Lübbe GmbH & Co. KG / Michael Strotzer [articolul 3 alineatul (2) din DRDPI]

C-521/17  SNB-REACT – Cerere de decizie preliminară introdusă de Tallinna Ringkonnakohus (Estonia) la 1 septembrie 2017

(1)

Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, JO L 157, 30.4.2004, p. 45-86.

(2)

Considerentul 10 din DRDPI.

(3)

Document de lucru al serviciilor Comisiei (DLSC) – „Evaluation of Directive 2004/48/EC the European Parliament and of the Council of 29 April 2004 on the enforcement of intellectual property rights”, SWD(2017) 431.

(4)

În special, potrivit celei mai recente consultări cu privire la directivă (rezultatele sunt disponibile la adresa http://ec.europa.eu/DocsRoom/documents/18661), cu toate că majoritatea respondenților au considerat că normele existente au ajutat efectiv la protejarea proprietății intelectuale și la evitarea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală, mulți titulari de drepturi și intermediari, în special, consideră că măsurile, procedurile și mijloacele de reparație prevăzute de directivă nu sunt aplicate în mod omogen în toate statele membre.

(5)

DLSC privind evaluarea Directivei 2004/48/CE; anexa II - Raport de sinteză.

(6)

Articolele 12-15 din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă, JO L 178, 17.7.2000, p. 1-16.

(7)

Comunicarea Comisiei intitulată „Platforme online și piața unică digitală – Oportunități și provocări pentru Europa”, COM(2016) 288.

(8)

Comunicarea Comisiei intitulată „Combaterea conținutului ilegal online – Către o responsabilitate sporită a platformelor online”, COM(2017) 555.

(9)

Astfel cum au fost identificate în DLSC privind evaluarea Directivei 2004/48/CE.

(10)

COM(2017) 707.

(11)

Consultarea cu privire la evaluarea și modernizarea cadrului juridic pentru asigurarea respectării DPI, p. 26-28.

(12)

 Ibidem, p. 10. Principalele motive pentru care IMM-urile nu au deschis acțiuni în justiție au fost cheltuielile de judecată, lipsa resurselor și lipsa previzibilității în legătură cu rezultatul.

(13)

Hotărârea CJUE (Camera a cincea) din 17 martie 2016, C-99/15 , Christian Liffers / Producciones Mandarina SL și Mediaset España Comunicación SA, anterior Gestevisión Telecinco SA, EU:C:2016:173, pct. 25.

(14)

Considerentul 26 din DRDPI.

(15)

DLSC privind evaluarea Directivei 2004/48/CE, anexa II - Raport de sinteză.

(16)

DLSC privind evaluarea Directivei 2004/48/CE, p. 17 și anexa III.

(17)

Observatorul European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală, „Damages in Intellectual Property Rights”, p. 4.

(18)

  C-99/15 Liffers, pct. 15-27. 

(19)

DLSC privind evaluarea Directivei 2004/48/CE, anexa III.

(20)

Hotărârea CJUE (Camera a cincea) din 25 ianuarie 2017, C-367/15 , Stowarzyszenie „Oławska Telewizja Kablowa” w Oławie / Stowarzyszenie Filmowców Polskich w Warszawie, EU:C:2017:36.

(21)

  C-367/15 OTK , pct. 30. A se vedea, de asemenea, C-99/15  Liffers, pct. 18.

(22)

  C-367/15  OTK, pct. 26 și 32.

(23)

O împuternicire similară, deși aplicabilă numai în anumite circumstanțe, a fost inclusă la articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene, JO L 349, 5.12.2014, p. 1-19.

(24)

Consultarea cu privire la evaluarea și modernizarea cadrului juridic pentru asigurarea respectării DPI, p. 28-30.

(25)

DLSC privind evaluarea Directivei 2004/48/CE; p. 20 și anexa III.

(26)

Hotărârea CJUE (Camera întâi) din 16 iulie 2015, C-681/13 , Diageo Brands BV / Simiramida-04 EOOD, EU:C:2015:471 .

(27)

Hotărârea CJUE (Marea Cameră) din 18 octombrie 2011, C-406/09 , Realchemie Nederland BV / Bayer CropScience AG. EU:C:2011:668.

(28)

  C-180/11 ,  Bericap, pct. 77-82.

(29)

„Support study for the ex-post evaluation and ex-ante impact analysis of the IPR enforcement Directive”, Technopolis Group, într-un consorțiu cu EY și cu Schalast Rechtsanwälte, 2017, p. 69-70.

(30)

  C-57/15 , UVP , pct. 25.

(31)

  C-57/15 , UVP, pct. 26-27.

(32)

  C-57/15 , UVP, pct. 29-30.

(33)

Consultarea cu privire la evaluarea și modernizarea cadrului juridic pentru asigurarea respectării DPI, p. 28.

(34)

  C-406/09 ,  Realchemie, pct. 49.

(35)

Hotărârea CJUE (Camera a cincea) din 28 iulie 2016, C-57/15 , United Video Properties Inc. / Telenet NV (UVP), EU:C:2016:611 , pct. 29.

(36)

  C-57/15 , UVP, pct. 22.

(37)

  C-57/15 , UVP, pct. 34.

(38)

  C-57/15 , UVP , pct. 36.

(39)

  C-57/15 , UVP, pct. 39-40.

(40)

  C-57/15 , UVP, pct. 40.

(41)

A se vedea considerentul 26 din DRDPI.

(42)

După cum se indică în considerentul 14 din DRDPI: „[...] fără a aduce atingere posibilității pe care o au statele membre de a aplica aceste măsuri și altor acte.”

(43)

De exemplu, hotărârea Curții de Justiție (Marea Cameră) din 3 septembrie 2014, C-201/13 , Johan Deckmyn și Vrijheidsfonds VZW / Helena Vandersteen și alții, EU:C:2014:2132, pct. 14.

(44)

Raportul comitetului OMC din 26 ianuarie 2009, WT/DS362/R , p. 75-98.

(45)

  WT/DS362/R , pct. VII, 601-603 și VII.635-636.

(46)

Mai precis, în legătură cu anumite măsuri de drept penal, în timp ce în DRDPI noțiunea este utilizată în legătură cu anumite mijloace de drept civil.

(47)

În acest sens se poate menționa, în primul rând, că UE este de asemenea parte la Acordul TRIPS (a se vedea considerentul 4 din DRDPI), ceea ce înseamnă că dispozițiile acestuia fac parte integrantă din ordinea juridică a UE (a se vedea, de exemplu, cauza C-180/11, Bericap, pct. 67) și, în al doilea rând, că și în temeiul jurisprudenței CJUE înțelesul obișnuit al termenilor nedefiniți utilizați în acte din legislația secundară a UE, precum DRDPI, constituie un element important atunci când se interpretează acești termeni (a se vedea, de exemplu, C-201/13, Deckmyn, pct. 19).

(48)

Considerentul 17 din DRDPI.

(49)

Considerentul 32 din DRDPI.

(50)

A se vedea, respectiv, articolele 47, 7, 8, 11 și 16 din Cartă.

(51)

Hotărârea CJUE (Marea Cameră) din 29 ianuarie 2008, C-275/06 , Productores de Música de España (Promusicae) / Telefónica de España SAU, EU:C:2008:54, pct. 68.

(52)

Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, JO L 167, 22.6.2001, p. 10-19.

(53)

Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice, JO L 201, 31.7.2002, p. 37-47 (care completează Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, JO L 281, 23.11.1995, p. 31-50).

(54)

De exemplu, ordonanța CJUE (Camera a opta) din 19 februarie 2009, C-557/07 , LSG-Gesellschaft zur Wahrnehmung von Leistungsschutzrechten GmbH / Tele2 Telecommunication GmbH, EU:C:2009:107 ; hotărârea CJUE (Camera a treia) din 19 aprilie 2012, C-461/10 , Bonnier Audio AB și alții / Perfect Communication Sweden AB, EU:C:2012:219; hotărârea CJUE (Camera a patra) din 16 iulie 2015, C-580/13 , Coty Germany GmbH / Stadtsparkasse Magdeburg, EU:C:2015:485. 

(55)

A se vedea, de asemenea, dezbaterile suplimentare privind articolul 8 referitor la dreptul la informare (capitolul III) și articolele 9 și 11 referitoare la ordinele judecătorești (capitolul IV) din DRDPI.

(56)

A se vedea, de asemenea, considerentul 21 din DRDPI.

(57)

  C-275/06 , Promusicae, pct. 58-59. A se vedea, de asemenea, secțiunea 1 de mai sus.

(58)

  C-461/10 , Bonnier, pct. 51-61.

(59)

Hotărârea CJUE (Camera a patra) din 16 iulie 2015, C-580/13 , Coty Germany GmbH / Stadtsparkasse Magdeburg, pct. 43.

(60)

  C-580/13 , Coty Germany, pct. 40.

(61)

Consultarea cu privire la evaluarea și modernizarea cadrului juridic pentru asigurarea respectării DPI, p. 18. A se vedea, de asemenea, SEC(2010) 1589 final, p. 9.

(62)

Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene, JO L 349, 5.12.2014, p. 1.

(63)

DLSC privind analiza aplicării Directivei 2004/48/CE din 22.12.2010, p. 9; documentul Comisiei intitulat „Synthesis of the comments on the Commission Report on the application of Directive 2004/48”, iulie 2011, p. 19.

(64)

A se vedea articolul 3 din DRDPI.

(65)

Consultarea cu privire la evaluarea și modernizarea cadrului juridic pentru asigurarea respectării DPI, p. 18-25.

(66)

De exemplu Țările de Jos.

(67)

JO C 175, 20.6.2013, p. 1.

(68)

A se vedea hotărârea Curții (Camera a treia) din 14 februarie 2008, C-450/06 , Varec SA / Statul belgian, EU:C:2008:91 , privind atingerea echilibrului între drepturile contradictorii implicate în litigiile legate de procedurile de achiziții publice.

(69)

„Intellectual Property SME Scoreboard 2016”, EUIPO, Observatorul European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală, 2016.

(70)

Articolul 47 din Cartă. A se vedea, de asemenea, articolul 42 din Acordul TRIPS.

(71)

Set preliminar de dispoziții pentru Regulamentul de procedură al Curții Unice în materie de Brevete (a 18-a versiune de proiect), disponibil la: https://www.unified-patent-court.org/documents.

(72)

Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, JO L 167, 22.6.2001, p. 10-19, considerentul 59.

(73)

C-324/09 , L’Oréal / eBay, pct. 131; C-70/10 , Scarlet Extended, pct. 31; C-360/10 , SABAM, pct. 29.

(74)

Această posibilitate – de asemenea independentă de răspunderea intermediarului – este prevăzută și la articolul 8 alineatul (3) din Directiva privind societatea informațională.

(75)

Hotărârea CJUE (Marea Cameră) din 12 iulie 2011, C-324/09 , L’Oréal SA și alții / eBay International AG și alții, EU:C:2011:474, pct. 127. A se vedea de exemplu, de asemenea, C-494/15 , Tommy Hilfiger, EU:C:2016:528, pct. 22. Articolele 12-14 din Directiva privind comerțul electronic stabilesc în mod specific cu privire la anumiți intermediari online că exonerările de răspundere prevăzute în dispozițiile respective nu afectează posibilitatea ca o instanță sau o autoritate administrativă să le impună încetarea sau prevenirea unei încălcări.

(76)

A se vedea C-314/12  UPC Telekabel; hotărârea Curții (Camera a treia) din 24 noiembrie 2011.

(77)

Hotărârea CJUE (Camera a doua) din 7 iulie 2016, C-494/15 , Tommy Hilfiger Licensing LLC și alții / DELTA CENTER a.s. , pct. 23. În ceea ce privește articolul 8 alineatul (3) din Directiva privind societatea informațională, a se vedea, de asemenea, C-314/12  UPC Telekabel, pct. 34-35.

(78)

În ceea ce privește furnizorii de servicii offline și online, a se vedea C-494/15, Tommy Hilfiger, pct. 29.

(79)

  C-557/07 , LSG-Gesellschaft, pct. 46; C-314/12  UPC Telekabel, pct. 43-46 ; hotărârea Curții (Camera a treia) din 24 noiembrie 2011, C-70/10 , Scarlet Extended SA / Société belge des auteurs, compositeurs et éditeurs SCRL (SABAM), EU:C:2011:771, pct. 30.

(80)

Hotărârea CJUE (Camera a treia) din 16 februarie 2012, C-360/10 , Belgische Vereniging van Auteurs, Componisten en Uitgevers CVBA (SABAM) / Netlog NV, EU:C:2012:85, pct. 28.

(81)

  C-324/09 , L’Oréal / eBay, pct. 131. 

(82)

  C-494/15  Tommy Hilfiger, pct. 28.

(83)

A se vedea considerentul 59 din Directiva privind societatea informațională.

(84)

Hotărârea CJUE (Camera a patra), 27 martie 2014, C-314/12 , UPC Telekabel Wien GmbH / Constantin Film Verleih GmbH și Wega Filmproduktionsgesellschaft mbH, EU:C:2014:192, pct. 63.  

(85)

  C-314/12 , UPC Telekabel, pct. 53.

(86)

  C-314/12 ,  UPC Telekabel, pct. 56.

(87)

A se vedea, de asemenea, discuția din capitolul IV secțiunea 1 cu privire la ordinele judecătorești și răspundere.

(88)

  C-314/12 ,  UPC Telekabel, pct. 52-57. 

(89)

  C-314/12 ,  UPC Telekabel, pct. 53.

(90)

Hotărârea CJUE (Camera a treia) din 15 septembrie 2016, C-484/14 , Tobias Mc Fadden / Sony Music Entertainment Germany GmbH, EU:C:2016:689, pct. 93-95; C-314/12  UPC Telekabel, pct. 56 și 58-62.

(91)

Articolul 2 alineatul (3) litera (a) din DRDPI precizează că această directivă nu aduce atingere Directivei privind comerțul electronic, în special articolelor 12-15 din aceasta.

(92)

  C-324/09 , L’Oréal / eBay, pct. 139; C-70/10 , Scarlet Extended, pct. 36; C-360/10 , SABAM, pct. 34.

(93)

  C-70/10 ,  Scarlet Extended.

(94)

  C-360/10 ,  SABAM.

(95)

A se vedea obligațiile anumitor furnizori de servicii de găzduire online de a preveni încărcarea de conținut protejat neautorizat, în cooperare cu titularii de drepturi, care sunt propuse la articolul 13 din Propunerea Comisiei de directivă privind dreptul de autor pe piața unică digitală [COM(2016) 593 din 14.9.2016].

(96)

Și anume ordine judecătorești care impun, de exemplu, ca intermediarii să prevină alte încălcări ale tuturor drepturilor care sunt deținute de un titular de drepturi sau care fac parte dintr-un catalog sau repertoriu al unui licențiat, pe baza unei încălcări constatate a unui eșantion al acelor drepturi.

(97)

Anvers, 14 februarie 2013, cauzele 2012/FR/303, 2012/PGA/3549, 2012/KC21/262, și Cass., 22 octombrie 2013, P.13.0550.N; în această hotărâre, judecătorul a impus ca poliția belgiană („Computer Crime Unit” - unitatea pentru criminalitatea informatică) să întocmească o listă a numelor de domenii legate de site-ul web „thepiratbay.org”.

(98)

  C-324/09 , L’Oréal / eBay, pct. 131.

(99)

A se vedea considerentul 23 din DRDPI. A se vedea, de asemenea, C-324/09 , L’Oréal / eBay, pct. 135; C-70/10 , Scarlet Extended, pct. 31; C-360/10 , SABAM, pct. 29.

(100)

De exemplu Belgia, Franța, Polonia.

(101)

Potrivit articolului 1 din directivă, termenul „drepturi de proprietate intelectuală” în sensul directivei include drepturile de proprietate industrială.

(102)

A se vedea C-367/15 , OTK, pct. 23: „Directiva 2004/48 consacră un standard minim privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală și nu împiedică statele membre să prevadă măsuri de protecție mai stricte”.

(103)

Declarația Comisiei privind articolul 2 din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (2005/295/CE), JO L 94, 13.4.2005, p. 37.

(104)

În special raportul Comisiei intitulat „ Aplicarea Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală” [COM(2010)0779 final]; „Support study for the ex-post evaluation and ex-ante impact analysis of the IPR enforcement directive (IPRED)”, Technopolis Group, într-un consorțiu cu EY și cu Schalast Rechtsanwälte, 2017.

(105)

Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția know‑how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale, JO L 157, 15.6.2016, p. 1.

(106)

Considerentul 39 din Directiva privind secretele comerciale.

(107)

Statele membre trebuie să transpună directiva în cauză până la 9 iunie 2018.

(108)

Hotărârea CJUE (Camera a treia) din 15 noiembrie 2012,  C-180/11 , Bericap Záródástechnikai Bt. / Plastinnova 2000 Kft, EU:C:2012:717, pct. 79-81.

(109)

Hotărârea CJUE (Camera a patra) din 10 aprilie 2014, C-435/12 , ACI Adam BV și alții / Stichting de Thuiskopie și Stichting Onderhandelingen Thuiskopie vergoeding, EU:C:2014:254, pct. 63.

(110)

Hotărârea CJUE (Camera a șaptea) din 4 februarie 2016, C-163/15 , Youssef Hassan / Breiding Vertriebsgesellschaft mbH, EU:C:2016:71, pct. 26; hotărârea CJUE (Camera a șaptea) din 22 iunie 2016, C‑419/15, Thomas Philipps GmbH & Co. KG / Grüne Welle Vertriebs GmbH, EU:C:2016:468, pct. 25.

(111)

Aceeași frază a fost inclusă la articolul 4 litera (b) din DRDPI.

(112)

Dispoziții de acest tip există în Franța, în Belgia, în Portugalia și în Țările de Jos.

(113)

Potrivit comentariilor generale primite de la părțile interesate. A se vedea, de asemenea, „Support study for the ex-post evaluation and ex-ante impact analysis of the IPR enforcement directive (IPRED)”, Technopolis Group, într-un consorțiu cu EY și cu Schalast Rechtsanwälte, 2017, p. 88-89.

(114)

Considerentul 20 din DRDPI.

(115)

A se vedea secțiunea „Posibilitățile și meritele unei note de protecție”, p. 16.

(116)

DLSC privind evaluarea Directivei 2004/48/CE, p. 13.

(117)

Consultarea cu privire la evaluarea și modernizarea cadrului juridic pentru asigurarea respectării DPI, p. 22.

(118)

Hotărârea CJUE (Camera a noua) din 18 ianuarie 2017, C-427/15 , NEW WAVE CZ, a.s. / ALLTOYS, EU:C:2017:18, pct. 27. 

(119)

Secțiunea 19 punctele 2 și 7 din Legea germană privind mărcile.

(120)

A se vedea, de exemplu, hotărârea Curții din 16 iunie 1998, C-53/96 , Hermès International / FHT Marketing Choice BV, EU:C:1998:292, pct. 28; C-275/06, Promusicae, pct. 60.

(121)

Considerentul 11 din DRDPI.

(122)

Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (reformare), JO L 351, 20.12.2012, p. 1.

(123)

Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale, JO L 199, 31.7.2007, p. 40-49.

(124)

Articolul 35 din Regulamentul Bruxelles I are următorul conținut: „Măsurile provizorii și de conservare prevăzute de legislația unui stat membru pot fi solicitate instanțelor statului membru în cauză chiar dacă o instanță dintr-un alt stat membru are competența să judece cauza pe fond.”

(125)

Ordonanța Curții (Camera a treia) din 7 martie 2013, cauza C-145/10 REC ., Eva-Maria Painer / Standard VerlagsGmbH și alții, ECLI:EU:C:2013:138, p. 72-84.

(126)

  C-406/09 , Realchemie.