2.2.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 34/53

Raportor:

domnul Stéphane BUFFETAUT

1.1.

De multă vreme, oamenii de știință și inginerii lucrează pentru a face posibilă exploatarea energiei marine. Curenții, mareele și valurile reprezintă rezerve de energie dintr-o sursă regenerabilă la infinit. În Franța, uzina maremotrică a EDF din La Rance, inaugurată în 1966 de către Generalul de Gaulle, dezvoltă o capacitate totală de 240 MW, având 24 de turbine cu puterea de 10 MW. Instalațiile eoliene de ultimă generație dezvoltă în cel mai bun caz o putere de 8 MW. Prin urmare, această tehnologie este eficientă, chiar dacă barajul din La Rance a rămas, pentru o lungă perioadă de timp, singurul exemplu la nivel mondial pentru astfel de echipamente. În prezent, există un alt exemplu de instalație comparabilă în lacul Sihwa din Coreea de Sud, a cărei capacitate ajunge la 254 MW. Proiecte existau și în Regatul Unit, dar au fost blocate sau suspendate din cauza opoziției argumentate cu motive ecologice.

1.2.

În orice caz, astfel de investiții sunt relevante atunci când sunt instalate în zone geografice favorabile, cu coeficienții de maree mari, și ar trebui să fie mai bine luate în considerare în mixurile energetice naționale.

1.3.

S-au încheiat primele puneri în aplicare la nivel industrial, ceea ce arată că aceste tehnologii nu ar trebui considerate experimente riscante, ci surse de energie curate cu potențial de dezvoltare.

1.4.

CESE consideră deci că dezvoltarea acestui tip de producție de electricitate din surse regenerabile este demnă de interes și că ar trebui să se renunțe la focalizarea exclusivă asupra tehnologiilor de valorificare a energiei eoliene și solare. Desigur, energia marină nu poate fi exploatată oriunde, dar ar fi păgubitor să fie neglijată o sursă de energie regenerabilă și previzibilă și al cărei impact asupra mediului este scăzut sau ușor de gestionat. Este bine cunoscut faptul că viitorul energiei se va baza pe o varietate de surse de aprovizionare.

1.5.

Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Luxemburg, Norvegia, Suedia și Țările de Jos au decis, la 6 iunie 2016, să își consolideze cooperarea privind energia eoliană offshore. Aceste state au semnat, împreună cu comisarii europeni pentru uniunea energetică și schimbările climatice, un plan de acțiune specific pentru mările septentrionale ale continentului. Această cooperare va include armonizarea reglementărilor și a regimului de subvenționare a acestui tip de energie în larg și interconectarea rețelelor de energie electrică.

1.5.1.

CESE recomandă cu insistență să se întreprindă un demers similar în ceea ce privește energia marină, fie că este obținută cu instalații hidroliene, fie în baraje maremotrice, și anume o cooperare între statele membre sau țările învecinate cu Uniunea Europeană care dispun de zone adecvate instalării acestor instalații, în principal țările cu deschidere la Oceanul Atlantic și la Marea Nordului.

1.6.

Este de părere că ar trebui să nu fie neglijate nici tehnicile care nu au ajuns încă la maturitate, cum ar fi energia valurilor și energia maretermică, dar că, într-un moment în care fondurile publice sunt limitate, alocarea acestora trebuie să răspundă criteriilor de eficiență și că este deci recomandabil să se acorde prioritate tehnologiilor care promit rezultate cât mai rapid.

1.7.

Comitetul subliniază că investițiile în acest domeniu ar permite UE să se impună, pe termen lung, în avangarda noilor surse de energie regenerabile. Societățile europene dețin deja 40 % din brevetele în domeniul energiei din surse regenerabile. CESE recomandă continuarea eforturilor de cercetare și dezvoltare în domeniul energiei marine, dar și în domeniul stocării energiei din surse de energie intermitente, pentru a crea posibilitatea de a atenua variațiile de producție a energiei din surse regenerabile.

1.8.

CESE avertizează asupra tentației de a orienta subvențiile numai către sursele de energie regenerabile clasice, atitudine care tinde să reducă numărul de opțiuni și să denatureze mediul economic în sectorul energiei din surse regenerabile în beneficiul tehnologiilor promovate printr-un lobby eficient.

2.1.

Planeta noastră este acoperită, în cea mai mare parte, de oceane și ar fi mai corect să se numească „Planeta Ocean” în loc de „Planeta Pământ”. Oamenii au exploatat dintotdeauna resursele piscicole pentru hrană. Recent, omenirea a reușit să exploateze resursele acumulate pe suprafața fundului mării sau dedesubt (noduli polimetalici, petrol etc.). În ceea ce privește energia generată de oceane, aceasta este utilizată de secole, dar la scară artizanală, prin intermediul unor mori de apă de maree, existente pe unele zone de coastă.

2.2.

În prezent, necesitatea de a combate toate tipurile de poluare și de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui să ne încurajeze să analizăm potențialul energetic al mării. Deci cum ar putea Uniunea Europeană și statele membre cu ieșire la mare să nu ia în considerare oportunitățile pe care ar putea să le ofere oceanele în domeniul energetic?

2.3.

Într-adevăr, dimensiunea domeniului maritim european este considerabilă și totuși utilizarea resurselor regenerabile de energie existente în aceste ținuturi vaste se află încă în fază incipientă. Cu toate acestea, Uniunea Europeană și statele membre ar putea contribui la promovarea implementării unor noi tehnologii de exploatare a energiilor marine de către întreprinderi inovatoare și de grupuri industriale din sectorul energetic. Acesta este obiectivul pe care și-l propune forumul energiei marine.

2.4.

Sursele de energie regenerabile ale mării sunt diverse: hula, valurile, curenții, fluxurile mareelor, diferențele de temperatură dintre apele de suprafață, vânturile. Fiecare tehnologie și fiecare metodă are propriile sale cerințe geografice și ecologice, ceea ce înseamnă că funcționarea acestor tehnici inovatoare nu poate fi imaginată decât ținând seama de aceste constrângeri și de consecințele lor.

3.1.

Orice persoană care a privit marea, calmă sau învolburată, știe că această imensitate este în mișcare permanentă și că este acționată de diferite forțe fizice. Prin urmare, este firesc să se pună întrebarea dacă nu ar fi posibilă exploatarea sau captarea energiei generate de mare.

3.2.

În practică, care sunt tehnologiile studiate sau puse în aplicare?

3.3.

În practică, exploatarea curenților mareici pare a fi cea mai promițătoare tehnică. Cu toate acestea, potențialul acestor tehnologii depinde în mare măsură de amplasament. Într-adevăr, cele mai atractive sunt zonele din Oceanul Atlantic și Marea Nordului unde coeficienții de maree sunt cei mai mari. Eficacitatea cea mai semnificativă se înregistrează în zonele cu maree de mare amploare. Marele avantaj al acestui tip de producție de energie este faptul că este previzibil și regulat, deoarece mareele sunt constante, iar amplitudinea lor este cunoscută dinainte.

Potrivit EDF, Uniunea Europeană are un potențial exploatabil de aproximativ 5 GW (dintre care 2,5 ar urma să provină din regiunile de coastă franceze), respectiv echivalentul a 12 reactoare nucleare de 10 800 MW. Cu toate acestea, în afară de barajul din La Rance, exploatarea curenților mareici este în faza de cercetare tehnologică și nu este încă operațională.

3.4.

Care sunt tehnologiile testate pentru instalațiile hidroliene?

4.1.

Există o gamă largă de soluții de valorificare a energiei valurilor, unele prototipuri sunt scufundate, altele instalate la suprafață, pe uscat sau în larg. Sistemele de captare a energiei variază de la un prototip la altul: captarea energiei mecanice la suprafața apei (mișcările ondulatorii) sau sub apă (mișcările de translație sau orbitale), captarea variațiilor de presiune la trecerea valurilor (variația înălțimii coloanei de apă) sau captarea fizică a unei mase de apă cu ajutorul unui rezervor de stocare.

4.2.

Principalul dezavantaj este că, spre deosebire de energia curenților mareici, energia valurilor nu este ușor de prevăzut. În prezent, energia hulei și a valurilor este în stadiu de cercetare tehnologică și nu este încă operațională. Cu toate acestea, sunt în curs de testare șase tehnici diferite:

5.1.

Este vorba de valorificarea diferenței de temperatură dintre apele de suprafață și cele de adâncime ale mărilor și oceanelor. Un acronim folosit frecvent este OTEC, abrevierea pentru ocean thermal energy conversion (sau CETM, conversia energiei termice a mărilor). Textele Uniunii Europene utilizează termenul de „energie hidrotermală” pentru „energia înmagazinată sub formă de căldură în apele de suprafață”.

5.2.

Grație căldurii solare, temperatura apei la suprafață este ridicată și poate depăși 25 oC în zona intertropicală, în timp ce, la adâncime, în lipsa căldurii solare, apa este rece, temperatura variind între 2 și 4 oC, cu excepția mărilor închise, cum este Marea Mediterană. În plus, straturile de apă rece nu se amestecă cu straturile de apă caldă. Această diferență de temperatură poate fi valorificată prin intermediul unui motor termic. Pentru a produce energie, un motor termic are nevoie de o sursă rece și una caldă și utilizează ca surse apa de suprafață și, respectiv, apa de adâncime.

5.3.

Dar pentru a putea funcționa în mod optim și rentabil, instalațiile de exploatare a energiei termice a mărilor trebuie să fie instalate în zone specifice, care să corespundă unei anumite temperaturi a apelor de suprafață și unei anumite adâncimi a apelor. Conductele necesare pot fi scufundate la adâncimea de aproximativ o mie de metri cu costuri rezonabile și utilizând tehnologia actuală. Ar fi, prin urmare, lipsit de sens să se instaleze OTEC la kilometri de coastă, deoarece aceasta ar necesita conducte mai lungi și ar genera costuri suplimentare. În practică, zona optimă se află între Tropicul Racului și Tropicul Capricornului, adică între + 30o și – 30o latitudine; deci, din perspectiva Uniunii Europene, în teritoriile sale denumite periferice.

6.1.

Deși, strict vorbind, nu este vorba de energii marine, trebuie menționate, de asemenea, turbinele eoliene care sunt atașate la fundul mării sau flotante (deși ancorate, bineînțeles), care sunt de departe cele mai dezvoltate instalații de pe mare și care par aproape convenționale în comparație cu tehnologiile menționate mai sus. Cu toate acestea, ele au un impact vizual și de mediu incontestabil. Problema conflictului de folosință cu pescarii a fost invocată adesea. În practică, parcurile eoliene cu baza pe fundul mării constituie rezervele marine de facto, unde peștii se pot înmulți. Și pescarii profită în mod indirect de existența acestor instalații prin refacerea stocurilor pornind de la aceste zone interzise pescuitului și unde fundațiile pilonilor joacă rolul unor recife artificiale.

6.2.

Aceasta este metoda cea mai frecvent utilizată în Europa și este în plină expansiune. Până în prezent, au fost instalate aproape o sută de parcuri eoliene, în special în Marea Nordului, Oceanul Atlantic (Regatul Unit) și Marea Baltică. Există puține instalații sau proiecte în Marea Mediterană, care este mare adâncă și are un platou continental foarte redus, care în unele zone chiar lipsește.

6.3.

Principalele etape de punere în aplicare a acestor tehnici pot fi rezumate după cum urmează:

6.4.

Există, de asemenea, două proiecte importante în largul coastelor franceze, unul în Bretania, iar celălalt între Noirmoutier și Île d’Yeu. Au fost emise invitațiile de participare la procedura de ofertare și au fost alese consorțiile operatoare.

6.5.

Rentabilitatea economică a parcurilor eoliene offshore este condiționată de amplasament, în special prin forța și regularitatea vântului, și poate varia de la simplu la dublu. Uneori, în perioadele de cerere slabă, s-a întâmplat ca surplusul de energie eoliană să fie vândut la prețuri negative pe piețele la vedere. Astfel, avântul semnificativ al acestui tip de producție de energie electrică ar putea duce la excedente dificil de utilizat, pentru că sunt legate de fenomene meteorologice punctuale și aleatorii (a se vedea avizul domnului profesor Wolf privind sursele intermitente de energie).

6.6.

Dezvoltarea acestei metode și progresele tehnologice legate de utilizarea turbinelor eoliene în ultimii 20 de ani au condus la scăderea costurilor investițiilor și ale exploatării. La începutul anilor 2000, costul megawatului produs era de 190 EUR, iar astăzi se situează între 140 și 160 EUR. Prin comparație, un reactor nuclear modern de tip EPR produce megawatul la 130 EUR, dar producția este stabilă și previzibilă.

6.7.

În mod evident, alte tehnici de exploatare offshore vor trebui să facă față concurenței parcurilor eoliene din larg pentru a se putea dezvolta la scară industrială și a face dovada că au un avantaj concurențial față de turbinele eoliene offshore, care necesită costuri de întreținere și de monitorizare semnificative. În prezent, instalațiile hidroliene și barajele de estuar par a fi sistemele cele mai eficiente și mai rentabile. Unul dintre avantajele lor este că furnizează energie în mod regulat și previzibil.

7.1.

Fiind vorba de energii verzi, acestea sunt eligibile pentru diferite scheme de sprijin europene sau naționale, în special în ce privește un preț de achiziție preferențial. Cu toate acestea, în afară de instalațiile eoliene offshore, aceste tehnologii, în special instalațiile hidroliene, mai trebuie încă testate „în viața reală”. Se speră ca un anumit conservatorism ecologic să nu împiedice testarea noilor tehnologii. Este cunoscut faptul că barajele de estuar nu s-au putut dezvolta în special din cauza opoziției dure a ecologiștilor și a pescarilor. Orice instalație are impact asupra mediului. Prin urmare, trebuie să putem măsura acest impact cât mai precis posibil, astfel încât să se poată evalua echilibrul real între costuri și beneficii.

7.2.

Recent, între Paimpol și Île de Bréhat, a fost submers primul parc de turbine/instalații hidroliene. Curenții de flux și de reflux ai mareelor antrenează paletele turbinelor; fiecare turbină poate dezvolta o putere de 1 MW și aceste instalații hidroliene vor fi în măsură să acopere necesarul de electricitate a 3 000 de gospodării.

7.3.

În sfârșit, eficiența tuturor tehnologiilor de exploatare a energiei marine depinde de amplasamentul instalațiilor. Prin urmare, ele nu reprezintă o sursă de energie cu eficiență universală. Prin urmare, în acest domeniu va fi necesar să dăm dovadă de mai multă înțelepciune decât în cazul altor energii din surse regenerabile care beneficiază de subvenții, cum ar fi panourile solare, care sunt uneori instalate mai mult din motive de avantaje fiscale decât din motive de eficacitate. De asemenea, ar trebui subliniat faptul că tehnologiile de producție a energiei din surse regenerabile, care astăzi sunt doar la început, vor deveni mai atractive din punct de vedere economic în urma aplicării taxei pe CO2.