COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 9.12.2015

COM(2015) 634 final

2015/0287(COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital

(Text cu relevanță pentru SEE)

{SWD(2015) 274 final}
{SWD(2015) 275 final}

EXPUNERE DE MOTIVE

Strategia privind piața unică digitală 1 , adoptată de Comisie la 6 mai 2015, a anunțat o inițiativă legislativă de armonizare a normelor privind furnizarea de conținut digital și vânzările online de bunuri. Această inițiativă conține (i) o propunere privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital și (ii) o propunere privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare online și la alte tipuri de contracte de vânzare la distanță de bunuri.

Astfel cum a anunțat Comisia în programul său de lucru pentru 2015, aceste două propuneri se bazează pe experiența acumulată în cursul negocierilor pentru Regulamentul privind legislația europeană comună în materie de vânzare. În special, aceste propuneri nu mai urmează abordarea bazată pe un regim opțional și un set cuprinzător de norme, ci conțin un set bine direcționat și concentrat de norme pe deplin armonizate. Propunerile se bazează, de asemenea, pe o serie de amendamente adoptate de Parlamentul European în prima lectură a propunerii de Regulament privind legislația europeană comună în materie de vânzare, în special limitarea domeniului de aplicare la vânzările online și la alte tipuri de contracte de vânzare la distanță de bunuri și extinderea domeniului de aplicare la anumite conținuturi digitale furnizate în schimbul unei contraprestații nepecuniare.

Deși prezenta expunere de motive se referă în mod specific la propunerea privind anumite aspecte ale contractelor de furnizare de conținut digital, părțile din expunerea de motive referitoare la motivele care au stat la baza propunerii, colectarea opiniilor experților și evaluările impactului se referă la ambele propuneri, întrucât aceste două propuneri sunt considerate un pachet cu obiective comune. 

1.CONTEXTUL PROPUNERII

•Motivele și obiectivele propunerii

Obiectivul general al propunerilor este de a contribui la creșterea mai rapidă a pieței unice digitale, atât în beneficiul consumatorilor, cât și al întreprinderilor. Prin eliminarea principalelor obstacole legate de dreptul contractelor care stau în calea comerțului transfrontalier, normele prezentate în aceste propuneri vor reduce nesiguranța cu care se confruntă întreprinderile și consumatorii din cauza complexității cadrului juridic, precum și costurile suportate de întreprinderi ca urmare a diferențelor dintre statele membre în ceea ce privește dreptul contractelor. Inițiativa va spori încrederea consumatorilor prin prevederea de norme uniforme care conferă consumatorilor drepturi clare.

39 % din întreprinderile care efectuează vânzări online, dar nu și la nivel transfrontalier precizează că diferențele între normele naționale de drept al contractelor reprezintă unul dintre principalele obstacole în calea vânzărilor transfrontaliere. 2 Acest lucru este valabil, în special, în ceea ce privește măsurile reparatorii în cazul unui produs defect, aspect menționate de 49 % dintre comercianții cu amănuntul din UE care efectuează vânzări online și de 67 % din cei care încearcă în prezent să efectueze vânzări online transfrontaliere sau iau în considerare această posibilitate. 3 Normele naționale diferite în materie de drept al contractelor au creat costuri punctuale de aproximativ 4 miliarde EUR pentru comercianții cu amănuntul care vând consumatorilor. Aceste costuri afectează în principal microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile). Scopul acestor propuneri este de a crea un mediu favorabil întreprinderilor și de a facilita vânzările transfrontaliere pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri. Ar trebui să se asigure securitate juridică și să se evite costurile inutile cauzate de normele naționale diferite pentru întreprinderi atunci când acestea vând bunuri și conținut digital pe alte piețe decât cea națională.

Dintre consumatorii care au utilizat internetul în scopuri personale în 2014, numai 18 % au cumpărat online dintr-o altă țară a UE, în timp ce 55 % au cumpărat online pe piața națională. 4 Consumatorii suferă prejudicii din cauza lipsei unor drepturi contractuale clare în cazul în care conținutul digital este defectuos. Conținutul digital acoperă o gamă largă de elemente, cum ar fi muzica, videoclipurile, aplicațiile, jocurile, filmele, serviciile de stocare în cloud sau difuzarea de evenimente sportive. Se estimează că valoarea cumulată a prejudiciului financiar care rezultă din cele mai recente probleme cu care s-au confruntat consumatorii în ceea ce privește conținutul digital și din timpul petrecut în încercarea de a rezolva aceste probleme în cursul ultimelor 12 luni este cuprinsă între 9 și 11 miliarde EUR. De asemenea, consumatorii nu au încredere atunci când fac cumpărături online transfrontaliere. Unul dintre principalele motive în acest sens îl reprezintă incertitudinea cu privire la drepturile lor contractuale esențiale. Consumatorii pierd astfel oportunități și au de ales dintr-o gamă mai restrânsă de oferte la prețuri mai puțin competitive.

•Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică

Obiectul prezentei propuneri este de acoperi actualul vid juridic din acquis-ul în domeniul protecției consumatorilor la nivelul UE în ceea ce privește anumite aspecte contractuale deocamdată nereglementate.

Prezenta propunere completează Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului 5 , care a armonizat deja pe deplin anumite norme pentru furnizarea de conținut digital (în special obligațiile de informare precontractuală și dreptul de retractare). Deși unele state membre, cum ar fi Regatul Unit și Țările de Jos, au adoptat deja norme specifice pentru conținutul digital, nu există în prezent astfel de norme specifice la nivelul UE care să îi protejeze pe consumatori în cazul în care conținutul digital nu este în conformitate cu contractul. Prin urmare, este necesar să se întreprindă rapid acțiuni pentru a se evita eventuala fragmentare juridică și mai mare generată de apariția unor norme naționale diferite.

În plus, propunerea abordează două drepturi contractuale (modificarea și rezilierea contractelor pe termen lung), care au fost identificate ca fiind problematice 6 și care, în prezent, fac doar obiectul clauzei generale referitoare la controalele privind caracterul abuziv prevăzute în Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii 7 .

Propunerea completează, de asemenea, Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă 8 , care stabilește, printre altele, norme parțial armonizate privind contractele încheiate prin mijloace electronice.

Propunerea este compatibilă cu normele UE în vigoare privind legea aplicabilă și instanța competentă în cadrul pieței unice digitale 9 . Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială 10 și Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) 11 , care prevăd norme pentru stabilirea instanței competente și a legii aplicabile, se aplică și mediului digital. Aceste instrumente au fost adoptate relativ recent, iar implicațiile internetului au fost luate în considerare îndeaproape în cadrul procesului legislativ. Unele norme țin cont, în mod specific, de tranzacțiile efectuate pe internet, în special de normele privind contractele de consum. Obiectivul acestor norme este de a proteja consumatorii, printre altele, în cadrul pieței unice digitale, oferindu-le acestora dreptul de a beneficia de normele nederogabile ale statului membru în care își au reședința obișnuită. Împreună cu noile norme în materie de contracte propuse pentru cumpărarea de conținut digital, astfel cum sunt prevăzute în prezenta propunere, normele existente în materie de drept privat internațional stabilesc un cadru juridic clar pentru cumpărarea și vânzarea pe o piață digitală europeană, care ține cont atât de interesele consumatorilor, cât și de interesele întreprinderilor. Prin urmare, prezenta propunere legislativă nu necesită nicio modificare a cadrului actual de drept internațional privat al UE, din care face parte și Regulamentul (CE) nr. 593/2008 (Roma I).

•Coerența cu celelalte politici ale Uniunii

Strategia privind piața unică digitală vizează să abordez în mod holistic toate obstacolele majore din calea dezvoltării comerțului electronic transfrontalier în cadrul pieței unice digitale. Prezenta propunere ar trebui avută în vedere în contextul acestei abordări holistice. Strategia acoperă, printre altele, inițiativele referitoare la portabilitatea transfrontalieră a conținutului, rolul platformelor, libera circulație a datelor, cloud computingul european, sarcina legată de TVA și livrarea coletelor. În special în contextul portabilității transfrontaliere a conținutului și al cloud computingului european, strategia prevede acțiuni decisive pentru a asigura portabilitatea și interoperabilitatea conținutului, aspecte de o importanță crucială pentru furnizarea de conținut digital în UE. Strategia acoperă, de asemenea, inițiative legate de asigurarea respectării normelor/căile de soluționare a litigiilor, și anume intrarea în funcțiune a platformei de soluționare online a litigiilor 12 și revizuirea Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului (Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului) 13 . În special, normele de dreptul contractelor pe deplin armonizate în UE vor facilita, de asemenea, acțiunile coordonate de asigurare a respectării legislației întreprinse de autoritățile de cooperare în materie de protecție a consumatorilor 14 . Propunerea va fi, de asemenea, în concordanță cu cadrul UE privind drepturile de autor și se va aplica fără a aduce atingere drepturilor și obligațiilor prevăzute în legislația în materie de drepturi de autor.

În sfârșit, protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal este reglementată de Directiva 1995/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date 15 și de Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice 16 , care se aplică pe deplin furnizării de conținut digital. Directivele menționate stabilesc deja un cadru juridic în domeniul protecției datelor cu caracter personal la nivelul Uniunii. Aplicarea și transpunerea prezentei propuneri ar trebui să se realizeze în deplină conformitate cu acest cadru juridic.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

•Temei juridic

Temeiul juridic al prezentei propuneri îl constituie articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, iar obiectivul său principal este să îmbunătățească crearea și funcționarea pieței interne.

Atunci când furnizează conținut digital consumatorilor din alte state membre, întreprinderile se confruntă cu norme de drept obligatorii diferite în materie de contracte de consum. Contractele de furnizare de conținut digital sunt clasificate diferit de la un stat membru la altul. În funcție de statul membru, aceste contracte sunt considerate contracte de vânzare, contracte de prestare de servicii sau contracte de închiriere. În plus, contractele de furnizare de conținut digital sunt, uneori, clasificate diferit în același stat membru în funcție de tipul de conținut digital oferit. 17 În consecință, pentru conținutul digital, există diferențe între statalele membre în ceea ce privește drepturile și obligațiile, precum și căile de soluționare a litigiilor de care dispun consumatorii la nivel național. În timp ce unele dintre aceste norme naționale nu sunt obligatorii și pot fi modificate de către părți prin contract, altele au caracter obligatoriu.

În plus, mai multe state membre au adoptat recent sau au început lucrările pregătitoare în vederea adoptării unor norme obligatorii specifice pentru contractele de furnizare de conținut digital. Aceste normele naționale diferă însă în ceea ce privește domeniul de aplicare și conținutul lor. Se preconizează, de asemenea, că alte state membre vor urma această tendință. Prin urmare, în lipsa unei acțiuni la nivelul UE, întreprinderile se vor confrunta din ce în ce mai mult cu norme de drept obligatorii diferite în materie de contracte de consum pentru furnizarea de conținut digital.

Fragmentarea existentă și preconizată creează obstacole pentru întreprinderile care efectuează vânzări transfrontaliere, deoarece acestea trebuie să suporte costurile legate de dreptul contractelor. De asemenea, întreprinderile nu sunt sigure de drepturile și obligațiile lor, ceea ce are un efect direct asupra creării și funcționării pieței interne și afectează în mod negativ concurența. Având în vedere caracterul eterogen al pieței online pentru conținutul digital, ar fi greu ca piața să depășească această fragmentare.

•Subsidiaritate (pentru competența neexclusivă)

Propunerea respectă principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Obiectivele propunerii nu pot fi realizate în mod corespunzător de către statele membre.

Obiectivul general al prezentei inițiativei este să elimine obstacolele legate de dreptul în materie de contracte de consum în mediul online și să contribuie la crearea unei adevărate piețe unice digitale în beneficiul întreprinderilor și al consumatorilor. Din propria inițiativă, statele membre nu pot înlătura într-o măsură suficientă barierele care există între legislațiile naționale. Acest lucru se poate realiza mai bine printr-o inițiativă la nivelul UE.

Mai precis, scopul acestei inițiative este să ofere consumatorilor drepturi specifice în mod coordonat și să asigure securitate juridică pentru întreprinderile care doresc să vândă conținut digital în alte state membre. Atunci când elaborează legislații specifice privind furnizarea de conținut digital, fiecare stat membru nu poate asigura singur o coerență globală a legislației sale naționale cu legislațiile din alte state membre. Prin urmare, o inițiativă la nivelul UE ar contribui la asigurarea dezvoltării, în mod coerent, a unor drepturi specifice ale consumatorilor în ceea ce privește conținutul digital.

Acțiunea la nivelul UE ar fi mai eficace decât acțiunea la nivel național.

Mai mult decât atât, o inițiativă la nivelul UE va asigura aplicarea drepturilor consumatorilor într-un mod coerent, prin garantarea faptului că toți consumatorii din UE beneficiază de același nivel ridicat de protecție a consumatorilor. Aceasta va crea securitate juridică pentru întreprinderile care doresc să vândă conținut digital în alte state membre. O astfel de inițiativă va oferi un temei juridic coerent pentru acțiuni coordonate de asigurare a respectării normelor, deoarece propunerea de directivă va fi inclusă în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 18 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului. În plus, normele uniforme pe deplin armonizate care sunt propuse ar facilita în mare măsură acțiunile de asigurare a respectării normelor. Prin urmare, legislația UE de asigurare a respectării normelor va fi consolidată în beneficiul consumatorilor din UE. Un astfel de rezultat poate fi atins numai printr-o acțiune la nivelul UE.

•Proporționalitate

Propunerea respectă principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, deoarece nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor.

Propunerea nu va armoniza toate aspectele referitoare la contractele de furnizare de conținut digital; printre multe alte exemple, nu vor fi reglementate normele referitoare la încheierea contractelor. În schimb, aceasta se va concentra asupra armonizării la nivelul Uniunii numai a drepturilor contractuale specifice, esențiale și obligatorii ale consumatorilor din UE, care sunt primordiale pentru tranzacțiile transfrontaliere online, care au fost identificate ca obstacole în calea schimburilor comerciale de către părțile interesate și care sunt necesare pentru a dezvolta încrederea consumatorilor atunci când fac cumpărături online în străinătate. În plus, alegerea formei juridice de directivă în loc de regulament va avea ca rezultat o interferență mult mai redusă în legislațiile naționale (a se vedea secțiunea „Alegerea instrumentului” de mai jos), întrucât le va lăsa statelor membre libertatea de a adapta punerea în aplicare a acesteia la legislațiile lor naționale.

•Alegerea instrumentului

Comisia prezintă un set de două directive de armonizare deplină: o directivă privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital și o directivă privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare online și la alte tipuri de contracte de vânzare la distanță de bunuri.

Alegerea directivei acordă statelor membre libertatea de a adapta punerea în aplicare a acesteia la legislațiile lor naționale. De exemplu, propunerea nu stabilește dacă un contract de furnizare de conținut digital trebuie considerat contract de vânzare, contract de servicii, contract de închiriere sau un contract sui generis, ci lasă statele membre să facă această alegere. Un regulament ar necesita un regim mult mai detaliat și mai complex decât o directivă pentru a permite ca efectele sale să fie direct aplicabile. În consecință, acesta ar avea ca rezultat o interferență mult mai mare în legislațiile naționale. De asemenea, un regulament ar periclita viabilitatea în timp a instrumentului, întrucât acesta ar trebui, spre deosebire de o directivă, să intervină la un nivel de detaliu care nu ar lăsa marja necesară pentru adaptarea punerii în aplicare a normelor pe deplin armonizate la o piață cu evoluții tehnologice și comerciale rapide, astfel cum este piața conținutului digital.

Alegerea armonizării depline va duce la norme simple și moderne care vor elimina obstacolele legate de dreptul contractelor și vor crea un cadrul juridic favorabil întreprinderilor, oferind, în același timp, beneficii pentru consumatori prin asigurarea aceluiași nivel ridicat de protecție a acestora în întreaga UE.

Un instrument fără caracter obligatoriu, cum ar fi un model de contract facultativ, nu ar realiza obiectivul de a îmbunătăți crearea și funcționarea pieței interne. Comercianții ar fi în continuare obligați să respecte normele naționale obligatorii diferite din țara de reședință a consumatorului atunci când aceste norme prevăd un nivel de protecție mai ridicat decât modelul de contract și, prin urmare, ar trebui să suporte în continuare costuri legate de dreptul contractelor.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX-POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRII IMPACTULUI

•Consultări cu părțile interesate

Procesul de consultare

S-a elaborat o strategie de consultare amplă pentru a asigura participarea pe scară largă pe parcursul ciclului de politică al acestei inițiative. Această strategie a avut la bază o combinație de consultări publice și specifice. Comisia a încercat să atragă o gamă largă și echilibrată de opinii cu privire la acest subiect, oferind tuturor părților interesate (întreprinderi, consumatori, autorități naționale, juriști și reprezentanți ai mediului academic) posibilitatea să își exprime opiniile. 19  

- Consultarea publică: în urma consultării publice online deschise timp de 12 săptămâni s-au primit 189 de răspunsuri din partea tuturor categoriilor de părți interesate din întreaga UE.

- Consultările specifice: un grup de consultare a părților interesate a fost alcătuit din 22 de organizații reprezentând o gamă largă de interese. Grupul s-a reunit de 7 ori.

În perioada iunie-august 2015, s-au desfășurat, de asemenea, interviuri aprofundate cu întreprinderi în scopul colectării de date privind costurile legate de dreptul contractelor pe care le suportă întreprinderile atunci când vând în străinătate.

În cadrul Strategiei pentru piața unică digitală s-au utilizat, în 2015, două anchete, o anchetă în rândul consumatorilor 20 și o anchetă în rândul întreprinderilor 21 , cu scopul de a colecta date pentru identificarea principalelor obstacole transfrontaliere în calea pieței unice digitale.

În cele din urmă, în cadrul unui studiu economic privind conținutul digital pentru consumatori, întreprinderile și consumatorii au fost întrebați cu privire la tipul de probleme cu care s-au confruntat atunci când au cumpărat conținut digital. 22

- Consultarea statelor membre: trei ateliere cu statele membre au fost organizate în perioada iunie-octombrie 2015. Aspectele relevante au fost discutate, de asemenea, cu autoritățile naționale de asigurare a respectării legii în cadrul reuniunii Comitetului de cooperare pentru protecția consumatorilor (aprilie 2015) și cu autoritățile naționale responsabile pentru politica de protecție a consumatorilor în cadrul reuniunii Rețelei privind politica de protecție a consumatorilor (mai 2015).

Sinteza rezultatelor

Majoritatea întreprinderilor nespecializate consideră că este nevoie de o acțiune la nivelul UE care să ia forma armonizării depline. Opiniile provenite din sectorul informatic și de la profesiile juridice sunt mai împărțite. Organizațiile consumatorilor recunosc, de asemenea, necesitatea unei acțiuni și sprijină armonizarea deplină, cu condiția ca aceasta să garanteze un nivel înalt de protecție a consumatorilor. Majoritatea statelor membre respondente sunt, de asemenea, în favoarea unei acțiuni la nivelul UE în domeniul conținutului digital. O parte dintre statele membre precizează că ar prefera o armonizare deplină sau o armonizare deplină cu obiective specifice. Alte state membre ar prefera îmbunătățirea asigurării respectării și a evaluării normelor existente. O serie de state membre consideră că trebuie să se asigure o coerență între normele aplicabile bunurilor și cele aplicabile conținutului digital.

Marea majoritate a respondenților sprijină o abordare care să includă numai contractele dintre întreprinderi și consumatori. Marea majoritate a consumatorilor, statelor membre și reprezentanților profesiilor juridice sunt de acord să se includă conținutul digital furnizat nu numai contra-cost, ci și în schimbul unor date (cu caracter personal și de altă natură) furnizate de către consumatori. Opiniile întreprinderilor în această privință sunt mai împărțite.

În ceea ce privește conținutul normelor, consumatorii și profesiile juridice susțin că utilizatorii ar trebui să aibă dreptul la rezoluțiunea contractului ca o primă măsură reparatorie. Întreprinderile subliniază faptul că furnizorii de conținut digital ar trebui să aibă posibilitatea de a pune bunurile în conformitate înainte de a acorda posibilitatea rezoluțiunii contractului. Unele asociații din mediul IT consideră că consumatorii ar trebui să aibă doar dreptul la rezoluțiunea contractului și de a li se rambursa prețul, dar nu și dreptul de a solicita punerea conținutului în conformitate, deoarece acest lucru ar putea fi prea costisitor pentru comercianți. Alte asociații din mediul IT consideră că măsurile reparatorii nu ar fi deloc adecvate pentru conținutul digital. Statele membre sprijină aproape în unanimitate includerea tuturor măsurilor reparatorii disponibile pentru bunuri. Marea majoritate a respondenților sunt de acord că comercianții ar trebui să aibă posibilitatea, în anumite condiții (cum ar fi informarea prealabilă a consumatorilor), de a schimba caracteristicile conținutului digital furnizat , iar consumatorii să poată rezilia contractele pe termen lung.

•Obținerea și utilizarea opiniei experților

Un grupul de experți privind contractele de cloud computing s-a reunit de șapte ori, în special în cursul anului 2014. Grupul de experți a fost instituit în cadrul Strategiei europene privind cloud computingul și este alcătuit din profesioniști și organizații care reprezintă furnizorii de servicii de cloud computing și clienții acestora, precum și din reprezentanți ai profesiilor juridice sau ai mediului academic care au expertiză în ceea ce privește contractele de cloud computing și aspectele legate de protecția datelor cu caracter personal relevante pentru contractele de cloud computing.

Contractele de cloud computing au jucat un rol deosebit de important pentru identificarea problemelor contractuale relevante în scopul prezentei directive. Aceste aspecte, care au fost dezbătute pe larg în cadrul grupului, se referă la calitate, răspundere sau modificarea contractelor. 23  

De asemenea, Comisia s-a bazat pe mai multe studii economice și juridice care au fost comandate fie special în scopul prezentei inițiative, fie ca parte a Strategiei privind piața unică digitală. 24  

•Evaluarea impactului

La 16 octombrie 2015, Comitetul de analiză a reglementării a prezentat un prim aviz privind proiectul de evaluare a impactului, care a fost modificat ținând seama de observațiile Comitetului și a fost prezentat din nou. Comitetul a prezentat, la 9 noiembrie 2015, cel de al doilea aviz prin care a aprobat proiectul de evaluare a impactului sub rezerva unor observații. 25  

Raportul revizuit privind evaluarea impactului și rezumatul acestuia sunt publicate împreună cu propunerile. 26  

Opțiunile de politică analizate

Pe lângă analizarea consecințelor pe care le-ar avea lipsa unei schimbări a politicii, evaluarea impactului a analizat următoarele alternative de politică: (i) opțiunea 1: norme pe deplin armonizate specifice pentru conținutul digital și bunuri; (ii) opțiunea 2: norme pe deplin armonizate specifice pentru conținutul digital și aplicarea legislației comerciantului combinată cu normele armonizate existente pentru bunuri; (iii) opțiunea 3: norme pe deplin armonizate specifice pentru conținutul digital și nicio schimbare de politică pentru bunuri; (iv) opțiunea 4: norme de armonizare minimă pentru conținutul digital și nicio schimbare de politică pentru bunuri; (v) opțiunea 5: un model de contract european facultativ combinat cu o marcă de încredere a UE.

Pe baza unei analize comparative a impactului acestor opțiuni, în urma raportului de evaluare a impactului s-a ajuns la concluzia că opțiunea 1 ar răspunde cel mai bine obiectivelor de politică. Această opțiune va reduce costurile legate de dreptul contractelor pentru comercianți și va facilita comerțul electronic transfrontalier. Întreprinderile vor putea să se bazeze în mare măsură pe propria legislație atunci când fac vânzări transfrontaliere întrucât principalele norme care sunt relevante pentru comerțul transfrontalier vor fi aceleași în toate statele membre. Deși noile norme privind conținutul digital ar putea duce la anumite costuri suplimentare pentru întreprinderi, aceste costuri vor fi limitate în comparație cu situația existentă întrucât noile drepturi vor fi pe deplin armonizate. Prin urmare, acestea vor oferi întreprinderilor un mediu sigur din punct de vedere juridic și propice afacerilor. Consumatorii vor dispune de un set clar de drepturi în întreaga UE și, prin urmare, vor avea mai multă încredere să cumpere bunuri și să dobândească acces la conținut digital la nivel transfrontalier. Se va crea astfel o situație avantajoasă atât pentru întreprinderi, cât și pentru consumatori. Concurența va fi intensificată, ceea ce va duce la o creștere generală a schimburilor comerciale și, prin urmare, va pune la dispoziția consumatorilor oferte mai numeroase și de mai bună calitate la prețuri mai competitive, cu beneficii macroeconomice semnificative pentru UE.

Lipsa unei schimbări de politică nu ar contribui la atingerea obiectivelor pieței unice digitale și ar risca să aibă un impact economic negativ în comparație cu situația actuală.

Opțiunea 2 ar avea impactul pozitiv al unor norme pe deplin armonizate pentru conținutul digital. Pentru bunuri, această opțiune ar duce la creșterea stimulentelor pentru oferta transfrontalieră întrucât comercianții ar putea să își vândă produsele la nivel transfrontalier pe baza propriei lor legislații. Consumatorii ar putea beneficia, într-o anumită măsură, de mai multe posibilități de alegere și de prețuri mai mici. Cu toate acestea, dacă s-ar reține această opțiune, consumatorii nu ar mai beneficia de un nivel de protecție mai ridicat decât cel oferit de legislația lor națională. În situația inversă, consumatorii ar putea beneficia de un eventual nivel de protecție mai ridicat în temeiul legislației comerciantului dacă, în anumite aspecte, standardele acesteia depășesc standardele de protecție incluse în legislația lor națională.

Opțiunea 3 ar avea impactul pozitiv al unor norme pe deplin armonizate pentru conținutul digital, dar s-ar menține obstacolele în calea comerțului transfrontalier care sunt legate de dreptul contractelor pentru bunuri.

Opțiunea 4 ar crea drepturi minime pentru consumatori în ceea ce privește contractele de furnizare de conținut digital în UE, sporind astfel încrederea consumatorilor într-o anumită măsură. Statele membre ar putea adopta norme care să asigure un nivel de protecție mai ridicat. Totuși, această opțiune nu ar reduce costurile pentru comercianți, care ar trebui în continuare să respecte norme naționale obligatorii diferite în materie de contracte de consum care asigură un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor atunci când fac vânzări în alte state membre.

Opțiunea 5 ar putea ajuta întreprinderile să vândă bunuri în întreaga UE și ar oferi consumatorilor un nivel de protecție satisfăcător, dar va depinde foarte mult de conținutul normelor din modelul de contract care urmează să fie convenit de către industrie și de măsura în care întreprinderile din UE utilizează și acceptă marca de încredere. Consumatorii ar putea avea mai multă încredere să cumpere de la comercianții străini cărora li s-a atribuit marca de încredere a UE. Cu toate acestea, comercianții ar fi în continuare obligați să respecte normele naționale obligatorii din țara de reședință obișnuită a consumatorului atunci când acestea prevăd un nivel de protecție a consumatorilor mai ridicat decât normele din modelul de contract și, prin urmare, ar trebui să suporte în continuare costuri legate de dreptul contractelor.

Principalele efecte ale propunerii

Evaluarea impactului analizează impactul ambelor propuneri, și anume al Directivei privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital și al Directivei privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare online și la alte tipuri de contracte de vânzare la distanță de bunuri.

Cele două propuneri vor elimina barierele legate de dreptul contractelor din calea comerțului online la nivel transfrontalier, atât pentru consumatori, cât și pentru comercianți. Înlăturarea acestor obstacole este un stimulent pentru comerțul transfrontalier: dacă s-ar elimina barierele legate de dreptul contractelor, numărul întreprinderilor care vând online dincolo de frontierele naționale ar crește cu aproximativ 122 000 de întreprinderi. Exporturile din interiorul UE ar putea crește cu aproximativ 1 miliard EUR. Intensificare concurenței pe piața vânzărilor online cu amănuntul va duce la scăderea prețurilor cu amănuntul în toate statele membre, cu o scădere de -0,25 % în medie la nivelul UE. Ca urmare a acestei scăderi a prețurilor și a creșterii încrederii consumatorilor datorită drepturilor uniforme la nivelul UE, cererea din partea consumatorilor va crește. Consumul casnic, care reflectă bunăstarea consumatorilor, ar crește în fiecare stat membru cu o medie la nivelul UE de +0,23 %, ceea ce reprezintă aproximativ 18 miliarde EUR . Între 7,8 și 13 milioane de noi consumatori ar începe să efectueze achiziții online transfrontaliere. Suma medie cheltuită anual de fiecare cumpărător transfrontalier ar crește, de asemenea, cu 40 EUR. Această creștere a ofertei și a cererii va avea efecte directe asupra principalelor variabile macroeconomice în fiecare stat membru și în întreaga UE. Per ansamblu, se preconizează că PIB-ul real al UE va crește cu aproximativ 4 miliarde EUR pe an.

Cine ar fi afectat și în ce mod

Întreprinderile vor avea de suportat costuri pentru a se conforma noii directive, dar, în final, beneficiile generate de normele pe deplin armonizate vor fi mai importante, permițând exportul de bunuri și conținut digital în întreaga UE. IMM-urile nu vor fi scutite de noua legislație, întrucât derogările ar reduce încrederea consumatorilor atunci când cumpără de la aceste întreprinderi. Nu există nicio justificare pentru ca nivelul de protecție oferit consumatorilor atunci când cumpără de la IMM-uri să fie mai redus decât atunci când cumpără de la furnizori de dimensiuni mai mari. De asemenea, o derogare ar submina beneficiile aduse IMM-urilor de aplicarea unui set unic de norme în întreaga UE. Dimpotrivă, inițiativa va aduce beneficii în special IMM-urilor, care sunt mai afectate de costurile legate de adaptarea contractelor lor la normele obligatorii din alte state membre și sunt mai frecvent limitate la piața lor națională decât concurenții lor mai mari. Comerțul transfrontalier este un mijloc important pentru aceste întreprinderi de a beneficia de avantajele economiilor de scară. IMM-urile se confruntă cu probleme în găsirea de noi clienți. Această problemă ar fi mai ușor de depășit în contextul vânzărilor online, întrucât internetul permite vânzările online la costuri reduse față de comerțul offline.

•Drepturi fundamentale

Propunerea privind furnizarea de conținut digital va avea un impact pozitiv asupra mai multor drepturi protejate în temeiul Cartei drepturilor fundamentale a UE, în special articolul 38 privind protecția consumatorilor și articolul 16 privind libertatea de a desfășura o activitate comercială.

Un set de norme pe deplin armonizate aplicabile conținutului digital va realiza obiectivul de la articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale prin creșterea nivelului de protecție a consumatorilor în întreaga UE, oferind consumatorilor drepturi clare și specifice atunci când cumpără/dobândesc accesul la un conținut digital pe piața națională sau pe piața altor state membre.

Un set de norme pe deplin armonizate pentru principalele aspecte ale furnizării conținutului digital va contribui, de asemenea, la atingerea obiectivului de la articolul 16, întrucât întreprinderilor le va fi mai ușor să comercializeze bunuri în UE, atât la nivel național, cât și la nivel transfrontalier. Prin urmare, se va consolida capacitatea acestora de a-și extinde activitatea. 

În cele din urmă, drepturile clare care decurg din legislația în materie de contracte vor contribui la îndeplinirea obiectivului de la articolul 47 (Dreptul la o cale de atac eficientă) întrucât acestea vor îmbunătăți capacitatea cetățenilor de a-și exercita dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe. Noile norme ar trebui să precizeze căile de soluționare disponibile în caz de litigiu.

4.IMPLICAȚIILE BUGETARE

Prezenta propunere nu va avea implicații bugetare.

5.ALTE ELEMENTE

•Planuri de transpunere și măsuri de monitorizare, evaluare și raportare

Statele membre vor trebui să transmită Comisiei măsurile de transpunere a Directivei privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital. Aceste măsuri vor defini textul legislației adoptate de către statele membre. Comisia va monitoriza aceste măsuri pentru a garanta că sunt conforme cu directiva.

Comisia va lansa un exercițiu de monitorizare și evaluare pentru a evalua eficacitatea prezentei directive în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor. Rezultatele evaluării vor fi incluse într-un proces de revizuire care se va desfășura după 5 ani de la intrarea în vigoare a directivei și va examina eficacitatea acesteia.

•Documente explicative

În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative, statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, să transmită împreună cu notificarea măsurilor de transpunere unul sau mai multe documente în care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, se consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

•Explicația detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii

Propunerea conține 20 de articole.

Articolul 1 stabilește obiectul directivei care constă în armonizarea deplină a unui set de norme-cheie privind contractele de furnizare de conținut digital. Acesta clarifică faptul că directiva include norme privind conformitatea conținutului digital, măsurile reparatorii de care dispun consumatorii în cazul în care conținutul digital nu este în conformitate cu contractul, precum și anumite aspecte cu privire la dreptul de a rezilia un contract pe termen lung și la modificarea conținutului digital.

Articolul 2 conține o listă de definiții ale termenilor utilizați în cuprinsul directivei. Unele definiții sunt preluate din acquis-ul actual, cum ar fi definiția termenului „consumator” sau din propunerea de Regulament privind legislația europeană comună în materie de vânzare. Alte definiții reflectă caracterul specific al conținutului digital, precum și evoluția rapidă din punct de vedere tehnologic și comercial din acest domeniu. De exemplu, definiția conținutului digital este în mod intenționat largă și cuprinde toate tipurile de conținut digital, inclusiv, de exemplu, filmele descărcate sau în streaming, stocarea în cloud, platformele sociale sau fișierele de modelare vizuală pentru imprimarea 3D, astfel încât să se asigure viabilitatea în timp, să se evite denaturarea concurenței și să se creeze condiții de concurență echitabile.

Articolul 3 stabilește, pe baza obiectului directivei, domeniul de aplicare personal și material al directivei. Directiva se aplică doar tranzacțiilor dintre întreprinderi și consumatori. Problemele din dreptul contractelor în relațiile dintre întreprinderi (B2B), în special în ceea ce privește nevoile specifice ale IMM-urilor, au fost recunoscute în Strategia privind piața unică digitală și vor fi analizate în contextul altor acțiuni anunțate în cadrul strategiei. Directiva acoperă furnizarea tuturor tipurilor de conținut digital. De asemenea, directivă acoperă nu numai conținutul digital furnizat în schimbul plății unei sume de bani, ci și conținutul digital furnizat în schimbul unor date (cu caracter personal și de altă natură) furnizate de către consumatori, cu excepția cazului în care datele au fost colectate exclusiv în scopul respectării cerințelor legale. Directiva nu acoperă serviciile care necesită o intervenție umană semnificativă și nici contractele care reglementează serviciile sectoriale specifice, cum ar fi asistența medicală, jocurile de noroc sau serviciile financiare. Articolul 3 clarifică, de asemenea, faptul că, în caz de conflict între directivă și alte acte legislative ale UE, prevalează celelalte acte legislative ale UE. În special, se clarifică faptul că directiva nu aduce atingere normelor privind protecția datelor. În cele din urmă, se clarifică faptul că directiva nu aduce atingere legislațiilor naționale în ceea ce privește aspectele care nu sunt reglementate de prezenta directivă, cum ar fi normele naționale care prevăd obligațiile consumatorului față de furnizorul de conținut digital sau care reglementează calificarea, încheierea sau validitatea contractelor.

Articolul 4 stabilește că prezenta directivă este o directivă de armonizare deplină. Aceasta nu permite statelor membre să adopte sau să mențină, în domeniul de aplicare al directivei, norme mai permisive sau mai restrictive decât cerințele directivei. Din aplicarea articolului 4, coroborat cu articolul 1, rezultă că statele membre au libertatea de a oferi soluții la nivel național în domeniile care nu sunt incluse în domeniul de aplicare al directivei.

Articolul 5 clarifică modalitățile și momentul furnizării de conținut digital. Conținutul digital trebuie să fie furnizat consumatorului sau unei părți terțe care exploatează o instalație fizică sau virtuală care permite prelucrarea, accesul sau transmiterea conținutului digital către consumatorul final și cu care consumatorul are o relație contractuală. Ca regulă implicită, conținutul digital ar trebui să fie furnizat instantaneu, cu excepția cazului în care părțile convin altfel.

Articolul 6 conține o combinație de criterii contractuale și legale de conformitate în raport cu care se evaluează calitatea conținutului digital. Conținutul digital trebuie, în primul rând, să fie în conformitate cu ceea ce s-a promis în contract. În lipsa unor astfel de criterii de referință explicite, conformitatea conținutului digital trebuie să fie evaluată în funcție de un criteriu obiectiv, cu alte cuvinte, acesta trebuie să fie adaptat scopului în care se utilizează în mod normal un conținut digital de același tip. Articolul 6 clarifică și faptul că, atunci când este furnizat în cursul unei perioade de timp, conținutul digital trebuie să fie în conformitate cu contractul pe toată durata de valabilitate a contractului și că versiunea conținutului digital furnizat consumatorului trebuie, de asemenea, să fie cea mai recentă versiune disponibilă la momentul încheierii contractului.

Articolul 7 explică faptul că o lipsă de conformitate a conținutului digital care se datorează unei instalări incorecte în sistemul consumatorului (hardware și software) ar trebui considerată drept o lipsă de conformitate a conținutului digital în sine în cazul în care motivul pentru instalarea incorectă ține de răspunderea furnizorului.

Articolul 8 conține o cerință de conformitate suplimentară, potrivit căreia conținutul digital trebuie să fie liber de orice drepturi ale terților, inclusiv cele bazate pe proprietatea intelectuală.

Articolul 9 impune furnizorului sarcina de a dovedi că nu există o lipsă de conformitate, cu excepția cazului în care mediul digital al consumatorului nu este compatibil cu conținutul digital. Această inversare a sarcinii probei nu este limitată în timp, întrucât conținutul digital nu face obiectul uzurii fizice. Articolul 9 specifică faptul că consumatorul trebuie să coopereze cu furnizorul pentru a-i permite furnizorului să verifice mediul digital al consumatorului. Obligația de a coopera se limitează la mijloacele cel mai puțin invazive de care dispune furnizorul din punct de vedere tehnic.

Articolul 10 prevede cazurile care antrenează răpunerea furnizorului față de consumator, și anume atunci când conținutul digital nu este în conformitate cu contractul sau când furnizorul nu a furnizat deloc conținutul digital. Având în vedere că conținutul digital poate fi furnizat în cursul unei perioade de timp, furnizorul ar trebui să fie răspunzător și pentru orice lipsă de conformitate care survine în cursul acestei perioade.

Articolul 11 conferă consumatorului dreptul la rezoluțiunea contractului imediat dacă furnizorul nu furnizează deloc conținutul digital, conform dispozițiilor de la articolul 5.

Articolul 12 enumeră măsurile reparatorii de care dispune consumatorul în cazul în care conținutul digital nu este furnizat sau nu este conform. Într-o primă etapă, consumatorul are dreptul la punerea în conformitate a conținutului digital într-un termen rezonabil, fără vreun inconvenient semnificativ și fără a suporta vreun cost. În a doua etapă, consumatorul trebuie să aibă dreptul la o reducere de preț sau la rezoluțiunea contractului în cazul în care lipsa de conformitate se referă la principalele caracteristici funcționale.

Articolul 13 prezintă în detaliu consecințele rezoluțiunii contractului din cauza lipsa de conformitate a conținutului digital. De exemplu, acest articol prevede că furnizorul trebuie să ramburseze prețul sau, în cazul în care contraprestația a constat în date, să nu utilizeze aceste date și nici alte informații furnizate de consumator în schimbul conținutului digital. Acest articol clarifică, de asemenea, faptul că consumatorul trebuie să nu continue să utilizeze conținutul digital după rezoluțiunea contractului.

Articolul 14 stabilește dreptul la despăgubiri care este limitat numai la cazurile în care s-a adus un prejudiciu conținutului digital și hardware-ului consumatorului. Cu toate acestea, articolul prevede că statele membre trebuie să stabilească condițiile detaliate pentru exercitarea dreptului la despăgubiri.

Articolul 15 enumeră condițiile, cum ar fi acordul prealabil și informarea în prealabil a consumatorului sau dreptul consumatorului de a rezilia contractul, în care furnizorul poate să modifice contractul de furnizare de conținut digital în ceea ce privește principalele caracteristici funcționale.

Articolul 16 stabilește condițiile în care consumatorul are dreptul de a rezilia contractele încheiate pe o durată nedeterminată sau pentru o durată mai mare de 12 luni, schimbând astfel furnizorul. De exemplu, consumatorul trebuie să informeze furnizorul cu 14 zile înainte de data la care rezilierea devine efectivă. Articolul 16 detaliază, de asemenea, consecințele rezilierii unui contract pe termen lung. Se prevede și faptul că furnizorul trebuie să nu utilizeze date și nici alte informații furnizate de consumator în schimbul conținutului digital.

Articolul 17 conferă furnizorului dreptul la o acțiune în regres în cazul unui act sau al unei omisiuni a unei persoane în etapele anterioare ale unei serii de tranzacții care antrenează răspunderea juridică a vânzătorului față de consumator pentru lipsa de conformitate. Modalitățile de exercitare a acestui drept trebuie reglementate de legislația națională a statelor membre.

Articolul 18 impune statelor membre obligația să se asigure că există mijloace adecvate și eficace pentru a garanta respectarea prezentei directive.

Articolul 19 conține clauza privind caracterul obligatoriu al normelor de drept în materie de contracte de consum, și anume, stipulează că orice derogare de la cerințele conținute în directivă care este în detrimentul consumatorului nu este obligatorie pentru consumator.

Articolul 20 prevede modificări ale altor acte legislative ale UE. Acesta modifică Directiva 1999/44/CE pentru a evita suprapunerile dintre cele două instrumente. Articolul 20 adaugă, de asemenea, o trimitere la prezenta directivă în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2006/2004, astfel încât să se faciliteze cooperarea transfrontalieră în materie de asigurare a respectării prezentei directive. Acesta adaugă, de asemenea, o trimitere la prezenta directivă în anexa 1 la Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului 27 , astfel încât să se garanteze protejarea intereselor colective ale consumatorilor prevăzute în prezenta directivă.

Articolul 21 stabilește termenul de transpunere pe care trebuie să îl respecte statele membre.

Articolul 22 stabilește obligația Comisiei de a revizui aplicarea prezentei directive în termen de cel mult 5 ani de la data intrării în vigoare a acesteia.

Articolul 23 stabilește data intrării în vigoare a directivei.

Articolul 24 specifică destinatarii directivei.

2015/0287 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European 28 ,

în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)Potențialul de creștere al comerțului electronic nu a fost încă pe deplin valorificat. Strategia privind piața unică digitală pentru Europa 29 abordează într-o manieră holistică principalele obstacole în calea dezvoltării comerțului electronic transfrontalier în Uniune pentru a elibera acest potențial. Asigurarea unui acces mai bun la conținut digital pentru consumatori și facilitarea furnizării de conținut digital de către întreprinderi sunt necesare pentru a stimula economia digitală și creșterea economică generală în Uniune.

(2)Pentru realizarea unei veritabile piețe unice digitale, este necesară armonizarea anumitor aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital, pornind de la un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

(3)Diferențele în ceea ce privește normele de drept naționale obligatorii în materie de contracte de consum și lipsa unor norme clare de drept al contractelor se numără printre principalele obstacole care împiedică dezvoltarea furnizării de conținut digital, deoarece există foarte puține norme adaptate la nivelul Uniunii. Întreprinderile se confruntă cu costuri suplimentare generate de diferențele dintre normele de drept naționale obligatorii în materie de contracte de consum și cu insecuritate juridică atunci când vând conținut digital la nivel transfrontalier. De asemenea, întreprinderile trebuie să suporte costuri pentru a-și adapta contractele la normele obligatorii specifice pentru furnizarea de conținut digital care apar deja în mai multe state membre. Se creează astfel diferențe în ceea ce privește domeniul de aplicare și conținutul normelor naționale specifice care reglementează aceste contracte. În statele membre în care nu există încă norme specifice privind furnizarea de conținut digital, comercianții care doresc să efectueze vânzări transfrontaliere se confruntă cu incertitudini, deoarece nu știu, de cele mai multe ori, ce norme se aplică pentru conținutul digital în statul membru în care doresc să efectueze exporturi, care este conținutul acestor norme și dacă acestea sunt obligatorii.

(4)Consumatorii nu au încredere atunci când fac cumpărături transfrontaliere, mai ales în mediul online. Unul dintre principalii factori pentru această lipsă de încredere este incertitudinea cu privire la drepturile lor contractuale esențiale și lipsa unui cadru contractual clar pentru conținutul digital. Mulți consumatori de conținut digital se confruntă cu probleme legate de calitatea conținutului digital sau de accesul la acest tip de conținut. De exemplu, consumatorii primesc conținut digital greșit sau defectuos sau nu sunt în măsură să obțină acces la conținutul digital în cauză. Ca urmare, consumatorii suferă prejudicii financiare și nefinanciare.

(5)Pentru a soluționa aceste probleme, atât întreprinderile, cât și consumatorii ar trebui să se poată baza pe norme pe deplin armonizate pentru furnizarea de conținut digital care să stabilească drepturi contractuale aplicabile în întreaga Uniune, esențiale pentru acest tip de tranzacții transfrontaliere.

(6)Stabilirea de norme de drept pe deplin armonizate în materie de contracte de consum în toate statele membre va facilita oferirea de conținut digital la nivel transfrontalier de către întreprinderi. Acestea vor dispune de un mediu stabil în materie de drept contractual atunci când fac vânzări online sau alte tipuri de vânzări la distanță către alte state membre. Stabilirea de norme specifice pe deplin armonizate pentru conținutul digital în întreaga UE va elimina complexitatea generată de normele naționale diferite care se aplică în prezent contractelor de furnizare de conținut digital. Aceste norme vor evita, de asemenea, fragmentarea cadrului juridic generată în caz contrar de noile legislații naționale care reglementează în mod specific conținutul digital.

(7)Consumatorii vor beneficia de drepturi pe deplin armonizate în domeniul conținutului digital care vor asigura un nivel ridicat de protecție. Aceștia vor avea drepturi clare în ceea ce privește conținutul digital pe care îl primesc sau la care obțin acces de oriunde din UE, ceea ce le va spori încrederea de a achiziționa conținut digital. Acest lucru va contribui, de asemenea, la reducerea prejudiciului suferit în prezent de consumatori, deoarece va exista un set de drepturi clare care le va permite să își soluționeze problemele cu care se confruntă în ceea ce privește conținutul digital.

(8)Prezenta directivă ar trebui să armonizeze pe deplin un set de norme esențiale care, până în prezent, nu au fost reglementate la nivelul Uniunii. Prin urmare, aceasta ar trebui să cuprindă norme privind conformitatea conținutului digital, măsurile reparatorii de care dispun consumatorii în cazul în care conținutul digital nu este în conformitate cu contractul și anumite modalități de exercitare a acestor măsuri reparatorii. Prezenta directivă ar trebui să armonizeze și anumite aspecte privind dreptul de a rezilia un contract pe termen lung, precum și anumite aspective privind modificarea conținutului digital.

(9)Prin armonizarea deplină a tuturor cerințelor legate de aspectele reglementate prin prezenta directivă, statele membre nu vor mai putea impune, în domeniul de aplicare al directivei, alte cerințe de formă sau de fond, cum ar fi o perioadă în care trebuie să apară lipsa de conformitate, obligația consumatorului de a notifica furnizorului lipsa de conformitate într-o anumită perioadă de timp sau obligația consumatorului de a plăti pentru utilizarea conținutului digital până în momentul rezoluțiunii contractului din cauza unei lipse de conformitate cu contractul.

(10)Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze legislațiile naționale în ceea ce privește aspectele care nu sunt reglementate de prezenta directivă, cum ar fi normele naționale care impun consumatorilor obligații față de furnizorul de conținut digital sau care reglementează calificarea, încheierea sau valabilitatea contractelor sau legalitatea conținutului. De asemenea, statele membre ar trebui să își păstreze libertatea de a stabili norme privind condițiile detaliate de exercitare a drepturilor, cum ar fi dreptul la despăgubiri, în măsura în care nu intră sub incidența prezentei directive, sau norme care prevăd consecințele rezoluțiunii contractului și care se aplică în plus față de normele privind restituirea reglementate de prezenta directivă.

(11)Directiva ar trebui să permită soluționarea problemelor care afectează diferitele categorii de conținut digital și furnizarea acestuia. Pentru a ține seama de evoluțiile tehnologice rapide și pentru a menține valabilitatea în timp a noțiunii de conținut digital, această noțiune, astfel cum este utilizată în prezenta directivă, ar trebui să fie mai generală decât cea utilizată în Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului. 30 În special, această noțiune ar trebui să acopere serviciile care permit crearea, prelucrarea sau stocarea de date. Dat fiind că există numeroase modalități prin care conținutul digital poate fi furnizat, cum ar fi transmiterea pe un suport durabil, descărcarea de către consumatori pe dispozitivele lor, streamingul, acordarea accesului la capacitățile de stocare a conținutului digital sau accesul la utilizarea platformelor de comunicare socială, prezenta directivă ar trebui să se aplice tuturor formelor de conținut digital, indiferent de mijlocul utilizat pentru transmiterea acestuia. Nu este de dorit să se facă diferențierea între diversele categorii de pe această piață cu o evoluție tehnologică rapidă, deoarece nu s-ar putea evita discriminările între furnizori. Ar trebui să se asigure condiții de concurență echitabile între furnizorii de diferite categorii de conținut digital. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să se aplice conținutului digital care este încorporat în bunuri în așa fel încât funcționează ca parte integrantă a bunurilor și funcțiile sale sunt subordonate funcționalităților principale ale bunurilor.

(12)Pentru a răspunde așteptărilor consumatorilor și a asigura un cadru juridic clar și simplu pentru furnizorii de conținut digital oferit pe un suport durabil, în ceea ce privește cerințele de conformitate și măsurile reparatorii de care dispun consumatorii în caz de neconformitate, prezenta directivă ar trebui să se aplice bunurilor cum ar fi DVD-urile sau CD-urile, care încorporează conținut digital în așa fel încât bunurile funcționează numai ca suport al conținutului digital. Directiva ar trebui să se aplice conținutului digital furnizat pe un suport durabil, indiferent dacă acesta este vândut la distanță sau în situații „față în față”, astfel încât să se evite fragmentarea între diferitele canale de distribuție. Directiva 2011/83 ar trebui să continue să se aplice acestor bunuri, inclusiv în ceea ce privește obligațiile legate de livrarea bunurilor, măsurile reparatorii în cazul în care nu se realizează livrarea și natura contractului în baza căruia sunt furnizate bunurile respective. De asemenea, prezenta directivă nu aduce atingere dreptului de distribuire care se aplică acestor bunuri în temeiul legislației privind drepturile de autor.

(13)În economia digitală, participanții pe piață consideră adesea și din ce în ce mai mult că informațiile referitoare la persoane fizice au o valoare comparabilă cu banii. Conținutul digital este adesea furnizat nu în schimbul unui preț, ci în schimbul unei contraprestații nepecuniare, și anume prin acordarea accesului la date cu caracter personal sau de altă natură. Aceste modele de afaceri specifice se aplică în diferite forme pe o parte semnificativă a pieței. Introducerea unei diferențieri în funcție de natura contraprestației ar duce la o discriminare între diferitele modele de afaceri și ar oferi un stimulent nejustificat pentru ca întreprinderile să se orienteze către oferirea de conținut digital în schimbul datelor. Ar trebui să se asigure condiții de concurență echitabile. În plus, defectele în ceea ce privește caracteristicile conținutului digital furnizat în schimbul unei contraprestații nepecuniare ar putea avea un impact asupra intereselor economice ale consumatorilor. Prin urmare, aplicabilitatea normelor din prezenta directivă nu ar trebui să depindă de faptul că se plătește sau nu un preț în schimbul conținutului digital specific în cauză.

(14)În ceea ce privește conținutul digital care nu este furnizat în schimbul unui preț, ci al unei contraprestații nepecuniare, prezenta directivă ar trebui să se aplice exclusiv în cazul contractelor în care furnizorul solicită, iar consumatorul pune în mod activ la dispoziția furnizorului date, cum ar fi numele și adresa de e-mail sau fotografii, direct sau indirect, de exemplu, prin înregistrarea cu titlu individual sau pe baza unui contract care permite accesul la fotografiile consumatorului. Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice situațiilor în care furnizorul colectează datele necesare pentru a asigura funcționarea conținutului digital în conformitate cu contractul, de exemplu localizarea geografică atunci când este necesar ca o aplicație mobilă să funcționeze corespunzător, sau în scopul exclusiv al îndeplinirii cerințelor legale, de exemplu, în cazul în care înregistrarea consumatorului este necesară în scopuri de securitate și identificare, în temeiul legislației aplicabile. Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice situațiilor în care furnizorul colectează informații, inclusiv date cu caracter personal, precum adresa IP sau alte informații generate automat, cum ar fi informațiile colectate și transmise de un modul cookie, fără ca respectivul consumator să le furnizeze în mod activ, chiar și în cazul în care consumatorul acceptă modulul cookie. Directiva nu ar trebui să se aplice nici în situațiile în care consumatorul este expus anunțurilor publicitare exclusiv pentru a avea acces la conținutul digital.

(15)Conținutul generat de consumatori ar trebui tratat în același mod ca orice alt conținut digital pe care consumatorul îl furnizează sau îl stochează în cursul perioadei de executare a contractului, cum ar fi muzică și fișiere video, fotografii, jocuri sau aplicații. Conținutul generat de către consumatori cuprinde o gamă largă de exemple, inclusiv imagini digitale, fișiere video și audio, bloguri, forumuri de discuții, formate de colaborare bazate pe text, mesaje postate, conversații (chat), mesaje Twitter, jurnale (log), podcasturi, conținut creat pe dispozitivele mobile, conținut creat în cadrul mediilor virtuale online, evaluări (rating) și colecții de linkuri referitoare la conținut online.

(16)În vederea asigurării unui set comun de drepturi pentru consumatori și a unor condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi, consumatorii ar trebui să dispună de aceleași măsuri reparatorii în cazul în care conținutul digital nu este conform cu contractul, indiferent de modul în care a fost dezvoltat conținutul. Prin urmare, directiva ar trebui să se aplice contractelor care prevăd dezvoltarea unui conținut digital adaptat cerințelor specifice ale consumatorului, inclusiv a unui program software adaptat. Prezenta directivă ar trebui să se aplice și în cazul furnizării de fișiere de modelare vizuală, necesare în contextul imprimării 3D. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să reglementeze bunurile produse cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D, nici daunele cauzate acestora.

(17)Conținutul digital este deosebit de relevant în contextul internetului obiectelor (Internet of Things). Totuși, este oportun să se abordeze separat chestiunile specifice referitoare la răspunderea legată de internetul obiectelor, inclusiv răspunderea pentru date și contractele de comunicare între mașini (machine-to-machine).

(18)Contractele pot include termenii și condițiile generale ale furnizorului care trebuie acceptate de către consumator. În ceea ce privește unele tipuri de conținut digital, de multe ori, furnizorii descriu serviciul și obiectivele măsurabile ale acestuia într-un acord privind nivelul serviciilor. Acordurile privind nivelul serviciilor sunt, în general, anexate la contractul principal și constituie o componentă importantă a relației contractuale dintre furnizor și consumator. Aceste acorduri ar trebui incluse în definiția unui contract în temeiul prezentei directive și ar trebui să respecte normele pe care aceasta le stabilește.

(19)Prezenta directivă ar trebui să se aplice numai acelor servicii al căror obiect principal este furnizarea de conținut digital. Prin urmare, directiva nu ar trebui să se aplice serviciilor care sunt prestate personal de furnizor și pentru care mijloacele digitale nu sunt utilizate decât în scopuri de acces sau de livrare, cum ar fi o traducere oferită de o persoană sau alte servicii de consiliere profesională pentru care numai rezultatul serviciului este livrat consumatorului prin mijloace digitale.

(20)În cazul în care, în cadrul unui contract sau al unui grup de contracte, furnizorul oferă conținut digital în combinație cu alte servicii, cum ar fi serviciile sau produsele de telecomunicații, care nu funcționează doar ca mijloc de transport al conținutului digital, prezenta directivă ar trebui să se aplice numai componentei de conținut digital a unui astfel de grup. Celelalte elemente ar trebui reglementate de legislația aplicabilă.

(21)Prezenta directivă nu ar trebui să reglementeze aspectele privind furnizarea de conținut digital care se referă la drepturile de autor și alte drepturi de proprietate intelectuală. Prin urmare, directiva ar trebui să nu aducă atingere drepturilor și obligațiilor prevăzute în legislația privind drepturile de autor și în alte legi în materie de proprietate intelectuală.

(22)Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal este reglementată de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului 31 și de Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului 32 , care sunt pe deplin aplicabile în cazul contractelor de furnizare de conținut digital. Directivele menționate stabilesc deja un cadru juridic în domeniul datelor cu caracter personal în UE. Transpunerea și aplicarea prezentei directive ar trebui efectuate în deplină conformitate cu cadrul juridic respectiv.

(23)Există mai multe modalități prin care conținutul digital poate să ajungă la consumatori. Este oportun să se stabilească anumite norme simple și clare în ceea ce privește modalitățile și termenul în care furnizorul să își îndeplinească principala obligație contractuală, respectiv furnizarea de conținut digital consumatorului. Având în vedere că furnizorul nu este, în principiu, răspunzător de actele sau omisiunile unui furnizor de internet sau ale unei platforme electronice pe care consumatorul a selectat-o pentru a primi conținutul digital, ar trebui să fie suficient ca furnizorul să furnizeze conținutul digital acestui terț. În ceea ce privește momentul furnizării, în conformitate cu practicile pieței și cu posibilitățile tehnice, conținutul digital ar trebui furnizat imediat, cu excepția cazului în care părțile decid să convină altfel pentru a ține cont de alte modele de furnizare.

(24)Pentru a promova inovarea pe piața unică digitală și pentru a ține seama de progresul tehnologic reflectat în evoluția rapidă a caracteristicilor conținutului digital, se justifică faptul că, mai presus de toate, conținutul digital este în conformitate cu ceea ce s-a convenit în contract.

(25)În cazul în care contractul nu prevede criterii de referință suficient de clare și de cuprinzătoare pentru a determina conformitatea conținutului digital cu contractul, este necesar să se stabilească criterii de conformitate obiective pentru a se asigura că consumatorii nu sunt privați de drepturile lor. În astfel de cazuri, conformitatea cu contractul ar trebui evaluată având în vedere scopul pentru care în mod normal s-ar utiliza conținut digital care corespunde aceleiași descrieri.

(26)Datorită naturii sale, conținutul digital trebuie să interacționeze cu alte echipamente digitale pentru a funcționa corespunzător; prin urmare, interoperabilitatea ar trebui să facă parte din criteriile de conformitate. În special, conținutul digital trebuie să fie compatibil cu echipamentele hardware, mai ales cu viteza procesorului, caracteristicile plăcii grafice și programele software, inclusiv cu o versiune a sistemului de operare sau cu un anumit player multimedia. Noțiunea de funcționalitate ar trebui să se refere la modul în care poate fi utilizat conținutul digital; aceasta ar trebui să se refere și la absența sau prezența oricăror restricții tehnice, cum ar fi protecția prin intermediul administrării drepturilor digitale sau codarea pe regiuni.

(27)Deși serviciile și tehnologiile bazate pe date oferă avantaje semnificative, acestea prezintă și unele puncte slabe. Astfel cum este recunoscut de Strategia privind piața unică digitală, un nivel ridicat de securitate a rețelelor și a informației este esențial în întreaga Uniune Europeană pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale, precum dreptul la viață privată și protecția datelor cu caracter personal, pentru a spori încrederea utilizatorilor în economia digitală. Pe măsură ce programele software devin omniprezente, calități precum fiabilitatea, securitatea și capacitatea de adaptare la nevoile în continuă evoluție reprezintă, de asemenea, o preocupare principală. Prin urmare, este din ce în ce mai important ca aceste servicii și tehnologii bazate pe date să asigure, într-o măsură proporțională cu rolul și funcția pe care le îndeplinesc, garantarea calităților respective. În special, calitatea în materie de securitate și fiabilitate devine o preocupare importantă pentru serviciile compuse, inovatoare, care trebuie să se bazeze pe interconectarea unor sisteme diferite din domenii diverse.

(28)În momentul aplicării normelor din prezenta directivă, furnizorii ar trebui să utilizeze standarde, specificații tehnice deschise, bune practici și coduri de conduită, inclusiv în ceea ce privește formatul datelor utilizate în mod obișnuit pentru recuperarea conținutului generat de utilizator sau a oricărui alt conținut furnizat de consumator, indiferent dacă sunt stabilite la nivel internațional, european sau al unui anumit sector industrial. În acest context, Comisia poate lua în considerare încurajarea asociațiilor profesionale și a altor organizații reprezentative de a elabora standarde internaționale și europene, precum și un cod de conduită care ar putea contribui la punerea în aplicare uniformă a directivei.

(29)Numeroase tipuri de conținut digital sunt furnizate în decursul unei perioade de timp. De exemplu, consumatorii obțin acces la serviciile de cloud pe parcursul unei perioade de timp. Prin urmare, este important să se asigure conformitatea conținutului digital cu contractul, pe toată durata acestuia. În plus, având în vedere îmbunătățirea frecventă a conținutului digital, în special prin actualizări, versiunea conținutului digital furnizat consumatorului ar trebui să fie cea mai recentă versiune disponibilă la momentul încheierii contractului.

(30)Pentru a funcționa corect, conținutul digital trebuie să fie corect integrat în echipamentele hardware și programele software ale consumatorului. În cazul în care o neconformitate a conținutului digital cu contractul este rezultatul unei integrări incorecte, aceasta ar trebui considerată ca o neconformitate cu contractul a conținutului digital propriu-zis, din moment ce conținutul digital a fost integrat de furnizor sau sub controlul acestuia ori de consumator, urmând instrucțiunile de integrare ale furnizorului, iar integrarea incorectă a fost cauzată de deficiențe în instrucțiunile de integrare necesare. În astfel de scenarii, neconformitatea provine de la furnizor.

(31)Conformitatea ar trebui să acopere defectele materiale, precum și viciile juridice. Drepturile terților ar putea împiedica efectiv consumatorul să beneficieze de conținutul digital sau de unele dintre caracteristicile acestuia în conformitate cu contractul dacă sunt încălcate aceste drepturi ale terților și dacă terțul obligă pe bună dreptate furnizorul să înceteze încălcarea acestor drepturi și să întrerupă furnizarea conținutului digital în cauză. Viciile juridice sunt deosebit de importante pentru conținutul digital, care face, prin natura sa, obiectul drepturilor de proprietate intelectuală. Prin urmare, furnizorul ar trebui obligat să se asigure că conținutul digital nu este afectat de niciun drept al unui terț, de exemplu o pretenție în materie de drepturi de autor referitoare la conținutul digital, împiedicând astfel consumatorul să beneficieze de conținutul digital în conformitate cu contractul.

(32)Întrucât conținutul digital are un caracter specific și o complexitate ridicată, iar furnizorul dispune de cunoștințe mai bune și are acces la know-how, informații tehnice și asistență tehnică de nivel înalt, furnizorul este mai bine plasat decât consumatorul să stabilească motivele pentru care conținutul digital nu este conform cu contractul. Furnizorul este, de asemenea, într-o poziție mai bună pentru a evalua dacă neconformitatea cu contractul se datorează incompatibilității mediului digital al consumatorului cu cerințele tehnice ale conținutului digital. Prin urmare, în cazul unui litigiu, furnizorul este cel care ar trebui să demonstreze neconformitatea conținutului digital cu contractul, cu excepția cazului în care furnizorul dovedește că mediul digital al consumatorului nu este compatibil cu conținutul digital. Numai atunci când furnizorul dovedește că mediul digital al consumatorului nu este compatibil cu cerințele de interoperabilitate și cu alte cerințe de ordin tehnic ar trebui să îi revină consumatorului responsabilitatea de a demonstra neconformitatea conținutului digital cu contractul.

(33)Fără a aduce atingere drepturilor fundamentale la protecția vieții private, inclusiv la confidențialitatea comunicațiilor și protecția datelor cu caracter personal ale consumatorului, acesta ar trebui să coopereze cu furnizorul pentru ca furnizorul să îi poată verifica mediul digital recurgând la mijloacele cel mai puțin intruzive care se află la dispoziția ambelor părți în circumstanțele respective. Acest lucru poate fi realizat, de exemplu, prin punerea la dispoziția furnizorului a unor rapoarte generate automat privind incidentele și a unor detalii despre conexiunea la internet a consumatorului. Numai în circumstanțe excepționale și justificate în mod corespunzător, atunci când nu există nicio altă modalitate posibilă chiar și după cea mai bună utilizare a tuturor celorlalte mijloace, acest lucru poate fi realizat prin permiterea accesului virtual la mediul digital al consumatorului. Cu toate acestea, în cazul în care nu cooperează cu furnizorul, consumatorul ar trebui să fie cel care dovedește neconformitatea conținutului digital cu contractul.

(34)Furnizorul ar trebui să fie responsabil față de consumator pentru neconformitatea cu contractul și pentru orice nefurnizare a conținutului digital. În plus, întrucât conținutul digital poate fi furnizat în decursul unei perioade de timp, este justificat ca vânzătorul să fie responsabil de orice neconformitate care apare în această perioadă.

(35)Nefurnizarea de către furnizor a conținutului digital către consumator în conformitate cu contractul constituie o încălcare gravă a principalei obligații contractuale a furnizorului, ceea ce ar trebui să îi permită consumatorului să obțină imediat rezoluțiunea contractul. În cazul în care furnizorul și-a îndeplinit inițial obligația de a furniza conținutul digital, întreruperile de furnizare din cauza cărora conținutul digital nu este disponibil sau accesibil consumatorului în decursul unei perioade scurte de timp ar trebui tratate ca neconformitate cu contractul, și nu ca nefurnizare. În special, cerința de continuitate adecvată a conținutului digital ar trebui, de asemenea, să acopere mai mult decât întreruperile de furnizare neglijabile pe termen scurt.

(36)În caz de neconformitate cu contractul, consumatorii ar trebui, într-o primă etapă, să aibă dreptul la punerea conținutului digital în conformitate cu contractul. În funcție de caracteristicile tehnice ale conținutului digital, furnizorul poate selecta o anumită modalitate de punere a conținutului digital în conformitate cu contractul, de exemplu prin publicarea unor actualizări sau prin adresarea unor solicitări consumatorului de a obține acces la o nouă copie a conținutului digital. Având în vedere diversitatea de conținut digital, nu este oportun să se stabilească termene fixe pentru exercitarea drepturilor sau îndeplinirea obligațiilor referitoare la conținutul digital respectiv. Astfel de termene nu pot surprinde această diversitate și sunt fie prea scurte, fie prea lungi, după caz. Prin urmare, este mai adecvat să se facă trimitere la intervale de timp rezonabile. Conținutul digital ar trebui pus în conformitate cu contractul într-un termen rezonabil și fără niciun cost; în special, consumatorul nu ar trebui să suporte costurile asociate dezvoltării unei actualizări a conținutului digital.

(37)Într-o a doua etapă, consumatorul ar trebui să aibă dreptul la o reducere de preț sau la rezoluțiunea contractului. Dreptul consumatorului de a obține rezoluțiunea contractului ar trebui limitat la acele cazuri în care, de exemplu, punerea conținutului digital în conformitate nu este posibilă, iar neconformitatea afectează principalele caracteristici de performanță ale conținutului digital. În cazul în care consumatorul obține rezoluțiunea contractului, furnizorul ar trebui să restituie prețul plătit de consumator sau, în cazul în care conținutul digital nu este furnizat în schimbul unui preț, ci al accesului la datele furnizate de către consumator, furnizorul ar trebui să se abțină de la utilizarea acestor date, de la transferul lor către terți sau de la autorizarea accesului terților la datele respective după rezoluțiunea contractului. Îndeplinirea obligației de a se abține de la utilizarea datelor ar trebui să însemne, în cazul în care contraprestația constă în date cu caracter personal, că furnizorul ia toate măsurile necesare pentru a se conforma normelor privind protecția datelor prin eliminarea sau anonimizarea lor, în așa fel încât consumatorul să nu poată fi identificat prin niciun mijloc susceptibil în mod rezonabil de a fi utilizat nici de către furnizor, nici de către o altă persoană. Fără a aduce atingere obligațiilor unui operator în temeiul Directivei 95/46/CE, furnizorul nu ar trebui obligat să adopte alte măsuri suplimentare în ceea ce privește datele pe care furnizorul le-a comunicat în mod legal terților pe parcursul duratei contractului de furnizare a conținutului digital.

(38)După rezoluțiune, furnizorul ar trebui, de asemenea, să se abțină de la utilizarea conținutului generat de consumator. Totuși, în cazurile în care mai mult de un consumator a generat un anumit conținut, furnizorul are dreptul de a utiliza în continuare conținutul generat de consumator în măsura în care ceilalți consumatori fac uz de acesta.

(39)Pentru a se asigura că, în ceea ce privește dreptul de a obține rezoluțiunea contractului, consumatorul beneficiază de o protecție eficientă, furnizorul ar trebui să îi permită consumatorului să recupereze toate datele pe care le-a încărcat, pe care le-a produs cu ajutorul conținutului digital sau pe care le-a generat utilizând conținutul digital. Această obligație ar trebui extinsă la datele pe care furnizorul este obligat să le păstreze conform contractului de furnizare de conținut digital, precum și la datele pe care furnizorul le-a păstrat efectiv în raport cu contractul.

(40)În cazul în care, în urma rezoluțiunii contractului din cauza unei neconformități cu acesta, furnizorul oferă consumatorului mijloacele tehnice de recuperare a datelor, consumatorul ar trebui să aibă dreptul de a recupera datele fără niciun cost, de exemplu costul aferent utilizării unui format de date utilizat în mod obișnuit, cu excepția costurilor generate de propriul mediu digital al consumatorului, în special costurile unei conexiuni la rețea, întrucât acestea nu sunt legate în mod specific de recuperarea datelor.

(41)În cazul în care se obține rezoluțiunea contractului, consumatorul nu ar trebui să fie obligat să plătească pentru utilizarea unui conținut digital care nu este în conformitate cu contractul, deoarece acest lucru ar priva consumatorul de o protecție efectivă.

(42)Având în vedere necesitatea de conciliere a intereselor legitime ale consumatorilor și furnizorilor, în cazul în care conținutul digital furnizat pe parcursul unei perioade de timp în schimbul plății unui preț dă naștere dreptului la rezoluțiune, consumatorul ar trebui să aibă dreptul de a obține rezoluțiunea numai în ceea ce privește partea din contract care corespunde intervalului de timp în care conținutul digital nu este conform cu contractul. Cu toate acestea, atunci când conținutul digital este furnizat în schimbul unei contraprestații nepecuniare, rezoluțiunea parțială este exclusă deoarece repartizarea proporțională a unei astfel de contraprestații nu este posibilă.

(43)Prin natura sa, conținutul digital nu face obiectul uzurii fizice atunci când este utilizat și adesea este furnizat în decursul unei perioade de timp, mai degrabă decât punctual. Prin urmare, este justificat să nu se prevadă o perioadă în cursul căreia furnizorul ar trebui să fie răspunzător de orice neconformitate existentă în momentul furnizării conținutului digital. În consecință, statele membre ar trebui să se abțină de la menținerea sau introducerea unei astfel de perioade. Acestea ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a se baza pe normele naționale de prescripție pentru a asigura securitatea juridică în ceea ce privește reclamațiile bazate pe neconformitatea conținutului digital.

(44)Principiul răspunderii furnizorului pentru daune este un element esențial al contractelor de furnizare de conținut digital. Pentru a spori încrederea consumatorilor în conținutul digital, acest principiu ar trebui, prin urmare, să fie reglementat la nivelul Uniunii pentru a se asigura că aceștia nu vor suferi un prejudiciu în cazul în care conținutul digital care nu este în conformitate cu contractul le deteriorează echipamentele hardware sau programele software. Așadar, consumatorii ar trebui să aibă dreptul la o compensație pentru daunele cauzate mediului lor digital de neconformitatea cu contractul sau de nefurnizarea conținutului digital. Cu toate acestea, ar trebui ca statele membre să instituie condițiile detaliate pentru exercitarea dreptului la despăgubiri, ținând seama de faptul că reducerile de prețuri pentru furnizările viitoare de conținut digital, în special atunci când sunt oferite de furnizori drept compensație exclusivă pentru pierderile produse, nu pun neapărat consumatorul, pe cât posibil, în situația în care ar fi fost în cazul în care conținutul digital ar fi fost furnizat în mod corespunzător și în conformitate cu contractul.

(45)Din motive tehnologice sau de altă natură, furnizorul ar putea fi nevoit să modifice caracteristicile conținutului digital furnizat în decursul unei perioade de timp. Aceste modificări sunt adesea în avantajul consumatorului întrucât îmbunătățesc conținutul digital. În consecință, părțile la contract pot include în contract clauzele respective care permit furnizorului efectuarea de modificări. Cu toate acestea, în cazul în care astfel de modificări afectează negativ modalitatea prin care consumatorul beneficiază de principalele caracteristici de performanță ale conținutului digital, acestea pot perturba echilibrul contractului sau natura executării datorate, în temeiul contractului, în măsura în care consumatorul nu ar fi încheiat poate un astfel de contract. Prin urmare, în asemenea cazuri, aceste modificări ar trebui supuse anumitor condiții.

(46)Concurența reprezintă un element important pentru buna funcționare a pieței unice digitale. În vederea stimulării unei asemenea concurențe, consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a răspunde unor oferte competitive și de a schimba furnizorul. Pentru ca acest lucru să funcționeze în practică, statele membre ar trebui să poată acționa fără a fi stânjenite de obstacole juridice, tehnice sau practice, inclusiv de condiții contractuale sau de lipsa de mijloace pentru recuperarea tuturor datelor pe care consumatorul le-a încărcat, pe care le-a produs cu ajutorul conținutului digital sau pe care le-a generat utilizând conținutul digital. Cu toate acestea, este important și să se protejeze investițiile existente și să se mențină încrederea în contractele încheiate. Prin urmare, consumatorii ar trebui să aibă dreptul de a rezilia contractele pe termen lung în anumite condiții echilibrate. Acest lucru nu împiedică posibilitatea de a încheia cu consumatorii contracte pe perioade contractuale mai lungi. Consumatorul ar trebui să aibă totuși dreptul de a rezilia orice relație contractuală care durează, în total, mai mult de 12 luni. Pentru a preveni orice eludare a acestui drept, dispoziția în cauză ar trebui să vizeze orice contract care produce efecte obligatorii asupra consumatorului pe o perioadă mai mare de 12 luni, indiferent dacă contractul este pe durată nedeterminată sau se prelungește în mod automat ori în urma unui acord ulterior între părți.

(47)Neconformitatea cu contractul a conținutului digital final astfel cum a fost furnizat consumatorului este adesea cauzată de una dintre tranzacțiile din serie, de la proiectantul inițial la furnizorul final. Deși furnizorul final ar trebui să fie responsabil față de consumator în cazul conformității cu contractul încheiat între cele două părți, este important să se asigure că furnizorul deține drepturi corespunzătoare față de diferiții membri ai seriei de tranzacții pentru a-și putea acoperi răspunderea față de consumator. Cu toate acestea, identificarea membrilor seriilor de tranzacții împotriva cărora se poate întoarce furnizorul final, precum și modalitățile și condițiile unei astfel de acțiuni ar trebui să rămână la latitudinea legislației naționale aplicabile.

(48)Persoanele sau organizațiile despre care se consideră, în baza legislației naționale, că ar avea un interes legitim cu privire la protecția drepturilor contractuale ale consumatorilor ar trebui să aibă dreptul să inițieze proceduri, fie în fața unei instanțe judecătorești, fie a unei autorități administrative care are competența de a decide în cazul reclamațiilor sau de a iniția procedurile judiciare corespunzătoare.

(49)Nicio dispoziție din prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere aplicării normelor de drept internațional privat, în special Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului 33 și Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului. 34

(50)Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului 35  ar trebui modificată pentru a reflecta domeniul de aplicare al prezentei directive în ceea ce privește un suport durabil care încorporează conținut digital, atunci când acesta a fost utilizat exclusiv ca mijloc de transport al conținutului digital către consumator.

(51)Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului 36 ar trebui modificat pentru a include în anexa sa o trimitere la prezenta directivă, astfel încât să se faciliteze cooperarea transfrontalieră în materie de asigurare a respectării dispozițiilor din prezenta directivă.

(52)Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului 37 ar trebui modificată pentru a include în anexa sa o trimitere la prezenta directivă, astfel încât să se asigure protejarea intereselor colective ale consumatorilor care sunt prevăzute în prezenta directivă.

(53)În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative 38 , statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, să transmită, împreună cu notificarea măsurilor de transpunere, unul sau mai multe documente în care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

(54)Deoarece obiectivele prezentei directive, respectiv de a contribui la funcționarea pieței interne prin abordarea coerentă a obstacolelor legate de dreptul contractelor care afectează furnizarea de conținut digital evitându-se fragmentarea juridică, nu pot fi îndeplinite într-o măsură suficientă de către statele membre, ci, mai degrabă, pentru a se asigura coerența generală a legislațiilor naționale prin norme armonizate de drept al contractelor care ar facilita și acțiuni coordonate de asigurare a respectării legislației, pot fi realizate mai bine la nivelul UE, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar în vederea atingerii acestor obiective.

(55)Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, mai ales la articolele 16, 38 și 47,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiectul

Prezenta directivă stabilește anumite cerințe referitoare la contractele de furnizare de conținut digital consumatorilor, în special normele privind conformitatea conținutului digital cu contractul, măsurile reparatorii în cazul unei neconformități și modalitățile de exercitare a acestor măsuri reparatorii, precum și privind modificarea și obținerea rezoluțiunii unor astfel de contracte.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

1.„conținut digital” înseamnă

(a)datele produse și furnizate în format digital, de exemplu video, audio, aplicații, jocuri digitale și orice alt software,

(b)un serviciu care permite crearea, prelucrarea sau stocarea datelor în format digital, în cazul în care aceste date sunt furnizate de către consumator, și

(c)un serviciu care permite schimbul de date în format digital, care sunt oferite de alți utilizatori ai serviciului și orice altă interacțiune cu aceste date;

2.„integrare” înseamnă crearea unei legături între diferitele componente ale mediului digital care să acționeze ca un ansamblu coordonat în conformitate cu scopul său preconizat;

3.„furnizor” înseamnă orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este publică sau privată, care acționează, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acționează în numele sau în contul ei, în scopuri ce țin de activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau profesională;

4.„consumator” înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității comerciale, industriale, artizanale sau profesionale a persoanei respective;

5.„despăgubiri” înseamnă o sumă de bani la care consumatorii pot avea dreptul, cu titlul de compensație pentru un prejudiciu economic cauzat mediului lor digital;

6.„preț” înseamnă suma de bani datorată în schimbul conținutului digital furnizat;

7.„contract” înseamnă un acord destinat să dea naștere unor obligații sau altor efecte juridice;

8.„mediu digital” înseamnă echipamente hardware, conținut digital și orice conexiune de rețea, în măsura în care se află sub controlul utilizatorului;

9.„interoperabilitate” înseamnă capacitatea conținutului digital de a-și asigura toate funcționalitățile în interacțiune cu un mediu digital concret;

10.„furnizare” înseamnă acordarea de acces la conținut digital sau punerea la dispoziție a conținutului digital;

11.„suport durabil” înseamnă orice instrument care permite consumatorului sau furnizorului să stocheze informații care îi sunt adresate personal, într-un mod accesibil, pentru referințe ulterioare și pentru o perioadă de timp adecvată, în vederea informării, și care permite reproducerea neschimbată a informațiilor stocate.

Articolul 3

Domeniul de aplicare

1.Prezenta directivă se aplică oricărui contract în care furnizorul furnizează conținut digital consumatorului sau se angajează să facă acest lucru și, în schimb, este plătit un preț sau consumatorul oferă în mod activ o contraprestație nepecuniară, sub formă de date cu caracter personal sau orice alt tip de date.

2.Prezenta directivă se aplică oricărui contract de furnizare de produse digitale dezvoltate în conformitate cu specificațiile prezentate de consumator.

3.Cu excepția articolelor 5 și 11, prezenta directivă se aplică oricărui suport durabil care încorporează conținut digital în cazul în care suportul durabil a fost folosit exclusiv ca mijloc de transport al conținutului digital.

4.Prezenta directivă nu se aplică în cazul conținutului digital furnizat în schimbul unei contraprestații nepecuniare în măsura în care furnizorul solicită consumatorului să furnizeze date cu caracter personal a căror prelucrare este strict necesară pentru executarea contractului sau pentru respectarea cerințelor legale și furnizorul nu le prelucrează ulterior într-un mod incompatibil cu acest scop. De asemenea, directiva nu se aplică niciunui alt tip de date pe care furnizorul le solicită consumatorului pentru a asigura conformitatea conținutului digital cu contractul sau respectarea cerințelor legale, iar furnizorul nu utilizează aceste date în scopuri comerciale.

5.Prezenta directivă nu se aplică contractelor referitoare la:

(a)serviciile prestate cu un element predominant de intervenție umană din partea furnizorului atunci când formatul digital este utilizat în principal ca mijloc de transport;

(b)serviciile de comunicații electronice, astfel cum sunt definite în Directiva 2002/21/CE;

(c)asistența medicală, astfel cum este definită la articolul 3 litera (a) din Directiva 2011/24/UE;

(d)serviciile de jocuri de noroc care înseamnă orice serviciu care presupune o miză cu valoare monetară în jocuri de noroc, inclusiv în cele cu un element de abilitate, cum ar fi loteriile, jocurile de cazinou, jocurile de poker și pariurile, furnizate pe cale electronică și la solicitarea individuală a destinatarului unui serviciu;

(e)serviciile financiare.

6.În cazul în care contractul include elemente în plus față de furnizarea de conținut digital, prezenta directivă se aplică numai obligațiilor părților și măsurilor reparatorii aflate la dispoziția acestora în calitate de furnizor și consumator de conținut digital.

7.În cazul în care orice dispoziție a prezentei directive intră în contradicție cu o dispoziție a unui alt act al Uniunii care reglementează un anumit sector sau obiect de activitate, dispoziția acestui din urmă act al Uniunii prevalează față de prezenta directivă.

8.Prezenta directivă nu aduce atingere protecției persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.

9.În măsura în care nu sunt reglementate de aceasta, prezenta directivă nu afectează dispozițiile generale de dreptul contractelor prevăzute la nivel național, precum normele privind încheierea, valabilitatea sau efectele contractelor, inclusiv consecințele rezoluțiunii unui contract.

Articolul 4

Nivelul de armonizare

Statele membre nu mențin și nici nu introduc în legislația lor internă dispoziții diferite de cele stabilite în prezenta directivă, inclusiv dispoziții mai restrictive sau mai permisive, pentru a asigura un nivel diferit de protecție a consumatorilor.

Articolul 5

Furnizarea de conținut digital

1.Atunci când execută contractul de furnizare de conținut digital, furnizorul furnizează conținutul digital

(a)consumatorului sau

(b)unui terț care exploatează o instalație fizică sau virtuală, punând la dispoziția consumatorului conținutul digital sau oferindu-i consumatorului posibilitatea de a avea acces la acesta, și care a fost ales de consumator pentru recepționarea conținutului digital.

2.Furnizorul furnizează conținutul digital imediat după încheierea contractului, cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel. Furnizarea se consideră că are loc atunci când conținutul digital este furnizat consumatorului sau, în cazul în care se aplică alineatul (1) litera (b), terțului ales de consumator, luându-se în considerare data care survine mai devreme.

Articolul 6

Conformitatea conținutului digital cu contractul

1.Pentru a fi în conformitate cu contractul, conținutul digital, în măsura în care este relevant:

(a)respectă cantitatea, calitatea, durata și versiunea și deține funcționalitatea, interoperabilitatea și alte caracteristici de performanță, cum ar fi accesibilitatea, continuitatea și securitatea, astfel cum este prevăzut în contract, inclusiv în eventualele informații precontractuale care fac parte integrantă din contract;

(b)corespunde scopului special pentru care consumatorul îl solicită, pe care consumatorul l-a adus la cunoștința furnizorului la încheierea contractului și pe care furnizorul l-a acceptat;

(c)este furnizat împreună cu eventuale instrucțiuni și asistență pentru clienți, astfel cum se stipulează în contract și

(d)este actualizat, conform dispozițiilor contractului.

2.În măsura în care contractul nu prevede, după caz, într-un mod clar și cuprinzător, cerințele pentru conținutul digital în conformitate cu alineatul (1), conținutul digital corespunde scopurilor pentru care în mod normal s-ar utiliza conținut având aceeași descriere, incluzând funcționalitatea, interoperabilitatea și alte caracteristici de performanță, cum ar fi accesibilitatea, continuitatea și securitatea, ținând seama:

(a)de faptul că furnizarea conținutului digital se face sau nu în schimbul unui preț sau al unei contraprestații nepecuniare;

(b)după caz, de orice standard tehnic internațional existent sau, în absența unor astfel de standarde tehnice, de codurile de conduită și bunele practici aplicabile în sectorul în cauză, precum și

(c)de orice declarație publică a furnizorului sau în numele acestuia ori a altor persoane în etapele premergătoare ale seriei de tranzacții, cu excepția cazului în care furnizorul demonstrează că

(i)nu cunoștea și nu ar fi putut, în mod rezonabil, să cunoască declarația în cauză;

(ii)    declarația a fost rectificată înainte de încheierea contractului;

(iii)    decizia de a achiziționa conținutul digital nu ar fi putut fi influențată de declarație.

3.În cazul în care contractul prevede că furnizarea conținutului digital se face pe parcursul unei perioade de timp, conținutul digital este în conformitate cu contractul pe întreaga durată a perioadei respective.

4.Cu excepția cazului în care s-a convenit altfel, conținutul digital este furnizat în conformitate cu cea mai recentă versiune a sa care era disponibilă la momentul încheierii contractului.

5.Pentru a fi în conformitate cu contractul, conținutul digital trebuie să îndeplinească și cerințele prevăzute la articolele 7 și 8.

Articolul 7

Integrarea conținutului digital

În cazul în care conținutul digital este integrat în mod incorect în mediul digital al consumatorului, orice neconformitate rezultată din integrarea incorectă este considerată o neconformitate a conținutului digital dacă:

(a)conținutul digital a fost integrat de furnizor sau sub răspunderea acestuia sau

(b)conținutul digital a fost destinat să fie integrat de consumator, iar integrarea incorectă s-a datorat unor deficiențe în instrucțiunile de integrare dacă instrucțiunile respective au fost furnizate în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (c) sau ar fi trebuit furnizate în conformitate cu articolul 6 alineatul (2).

Articolul 8

Drepturile terților

1.În momentul în care conținutul digital este furnizat consumatorului, conținutul digital nu este afectat de niciun drept al unui terț, nici de cele bazate pe proprietate intelectuală, astfel încât conținutul digital să poată fi utilizat în conformitate cu contractul.

2.În cazul în care conținutul digital este furnizat în decursul unei perioade de timp, furnizorul păstrează, pe durata perioadei respective, conținutul digital furnizat consumatorului liber de orice drept al unui terț, inclusiv cele bazate pe proprietate intelectuală, astfel încât conținutul digital să poată fi utilizat în conformitate cu contractul.

Articolul 9

Sarcina probei

1.Sarcina probei în ceea ce privește conformitatea cu contractul în termenul indicat la articolul 10 revine furnizorului.

2.Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care furnizorul demonstrează că mediul digital al consumatorului nu este compatibil cu cerințele de interoperabilitate și alte cerințe tehnice ale conținutului digital și în cazul în care furnizorul a informat consumatorul cu privire la aceste cerințe, înainte de încheierea contractului.

3.Consumatorul cooperează cu furnizorul în măsura în care acest lucru este posibil și necesar pentru a stabili mediul digital al consumatorului. Obligația de cooperare se limitează la mijloacele disponibile din punct de vedere tehnic care sunt cel mai puțin intruzive pentru consumator. În cazul în care consumatorul nu cooperează, sarcina probei în ceea ce privește neconformitatea cu contractul revine consumatorului.

Articolul 10

Răspunderea furnizorului

Furnizorul este răspunzător față de consumator pentru:

(a)orice nefurnizare a conținutului digital;

(b)orice neconformitate existentă în momentul în care este furnizat conținutul digital și

(c)în cazul în care, conform dispozițiilor contractuale, conținutul digital este furnizat pe parcursul unei perioade de timp, pentru orice neconformitate care survine în cursul acestei perioade.

Articolul 11

Măsurile reparatorii în caz de nefurnizare

În cazul în care furnizorul nu își îndeplinește obligația de furnizare a conținutului digital în conformitate cu articolul 5, consumatorul are dreptul de a obține rezoluțiunea contractului imediat, în temeiul articolului 13.

Articolul 12

Măsurile reparatorii în caz de neconformitate cu contractul

1.În cazul neconformității cu contractul, consumatorul are dreptul la punerea în conformitate cu contractul a conținutului digital, gratuit, cu excepția cazului în care acest lucru este imposibil, disproporționat sau ilegal.

Punerea conținutului digital în conformitate cu contractul se consideră disproporționată în cazul în care costurile pe care le impune asupra furnizorului nu sunt rezonabile. Atunci când se decide dacă aceste costuri nu sunt rezonabile se iau în considerare următoarele elemente:

(a)valoarea pe care conținutul digital ar avea-o în cazul în care ar fi în conformitate cu contractul și

(b)importanța neconformității cu contractul pentru atingerea scopului în care în mod obișnuit s-ar utiliza conținut digital cu aceeași descriere.

2.Furnizorul pune conținutul digital în conformitate cu contractul în temeiul alineatului (1), într-un termen rezonabil de la data la care a fost informat de către consumator cu privire la neconformitatea cu contractul și fără vreun inconvenient semnificativ pentru consumator, ținând seama de natura conținutului digital și de scopul pentru care consumatorul a solicitat acest conținut digital.

3.Consumatorul are dreptul fie la o reducere proporțională a prețului în modul prevăzut la alineatul (4), în cazul în care conținutul digital este furnizat în schimbul plății unui preț, fie la rezoluțiunea contractului în conformitate cu alineatul (5) și articolul 13, în cazul în care

(a)măsura reparatorie pentru punerea conținutului digital în conformitate este imposibilă, disproporționată sau ilegală;

(b)furnizorul nu a finalizat măsura reparatorie în termenul specificat la alineatul (2);

(c)măsura reparatorie pentru punerea conținutului digital în conformitate ar cauza un inconvenient semnificativ pentru consumator sau

(d)furnizorul a declarat sau este evident din circumstanțele cazului că furnizorul nu va pune conținutul digital în conformitate cu contractul.

4.Reducerea de preț este proporțională cu diminuarea valorii conținutului digital primit de consumator în comparație cu valoarea conținutului digital care este în conformitate cu contractul.

5.Consumatorul poate obține rezoluțiunea contractului numai în cazul în care neconformitatea cu contractul afectează funcționalitatea, interoperabilitatea și alte caracteristici principale de conținut digital, cum ar fi accesibilitatea, continuitatea și securitatea, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatele (1) și (2). Sarcina probei cu privire la faptul că neconformitatea cu contractul nu afectează funcționalitatea, interoperabilitatea și alte caracteristici principale de performanță ale conținutului digital revine furnizorului.

Articolul 13

Rezilierea

1.Consumatorul își exercită dreptul de a obține rezoluțiunea contractului notificând furnizorul prin orice mijloc.

2.În cazul în care consumatorul obține rezoluțiunea contractului:

(a)furnizorul rambursează consumatorului prețul plătit, fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de cel mult 14 zile de la data primirii notificării;

(b)furnizorul ia toate măsurile care pot fi preconizate pentru a se abține de la utilizarea contraprestației nepecuniare pe care consumatorul a furnizat-o în schimbul conținutului digital și a altor date colectate de către furnizor cu privire la furnizarea de conținut digital, inclusiv orice conținut furnizat de către consumator, cu excepția conținutului care a fost generat în comun de către consumator și de alte persoane care continuă să utilizeze conținutul;

(c)furnizorul pune la dispoziția consumatorului mijloacele tehnice pentru a recupera toate tipurile de conținut furnizate de consumator și orice alte date produse sau generate prin utilizarea de către consumator a conținutului digital, în măsura în care aceste date au fost păstrate de către furnizor. Consumatorul are dreptul de a recupera conținutul, gratuit, fără inconveniente semnificative, într-o perioadă de timp rezonabilă și într-un format de date utilizat în mod obișnuit;

(d)în cazul în care conținutul digital nu a fost furnizat pe un suport durabil, consumatorul se abține de la utilizarea conținutului digital sau de la punerea sa la dispoziția terților, în special prin eliminarea conținutului digital sau prin transformarea acestuia într-un conținut neinteligibil;

(e)în cazul în care conținutul digital a fost furnizat pe un suport durabil, consumatorul:

(i)la cererea furnizorului, îi returnează acestuia, pe cheltuiala furnizorului, suportul durabil, fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de cel mult 14 zile de la primirea cererii furnizorului și

(ii)elimină orice copie a conținutului digital care poate fi utilizată, făcând-o neinteligibilă sau, în caz contrar, se abține de la utilizarea acesteia, inclusiv de la punerea acesteia la dispoziția unor terți.

3.După rezoluțiunea contractului, furnizorul poate împiedica orice utilizare ulterioară a conținutului digital de către consumator, în special prin interzicerea accesului consumatorului la conținutul digital sau prin dezactivarea contului de utilizator al consumatorului, fără a aduce atingere alineatului (2) litera (c).

4.Consumatorul nu este obligat să plătească pentru utilizarea conținutului digital în perioada care precedă rezoluțiunea contractului.

5.În cazul în care conținutul digital a fost furnizat în schimbul plății unui preț și în decursul perioadei de timp prevăzute în contract, consumatorul poate obține rezoluțiunea contractului numai cu privire la partea din perioada de timp în care conținutul digital nu a fost în conformitate cu contractul.

6.În cazul în care consumatorul obține rezoluțiunea unei părți a contractului în conformitate cu alineatul (5), se aplică alineatul (2), cu excepția literei (b), în ceea ce privește perioada în care conținutul digital a fost în conformitate cu contractul. Furnizorul restituie consumatorului partea din prețul plătit care corespunde perioadei de timp în care conținutul digital nu a fost în conformitate cu contractul.

Articolul 14

Dreptul la despăgubiri

1.Furnizorul este răspunzător față de consumator pentru orice daune economice aduse mediului digital al consumatorului cauzate de neconformitatea conținutului digital cu contractul sau de nefurnizarea conținutului digital. Despăgubirile pun consumatorul, pe cât posibil, în situația în care ar fi fost în cazul în care conținutul digital ar fi fost furnizat în mod corespunzător și în conformitate cu contractul.

2.Statele membre stabilesc norme detaliate pentru exercitarea dreptului la despăgubiri.

Articolul 15

Modificarea conținutului digital

1.În cazul în care contractul prevede furnizarea conținutului digital pe parcursul perioadei de timp stipulate în contract, furnizorul nu poate modifica funcționalitatea, interoperabilitatea și alte caracteristici principale de performanță ale conținutului digital, cum ar fi accesibilitatea, continuitatea și securitatea, în măsura în care modificările respective afectează în mod negativ accesul la conținutul digital sau utilizarea acestuia de către consumator, decât în cazul în care:

(a)contractul stipulează acest lucru;

(b)consumatorul este informat cu privire la modificare, într-un termen rezonabil și în prealabil, printr-o notificare explicită, pe un suport durabil;

(c)consumatorul are dreptul de a rezilia contractul, fără cheltuieli, în termen de cel puțin 30 de zile de la primirea notificării și

(d)după rezilierea contractului în conformitate cu litera (c), consumatorului i se pun la dispoziție mijloacele tehnice pentru a recupera toate tipurile de conținut furnizate în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) litera (c).

2.În cazul în care consumatorul reziliază contractul în conformitate cu alineatul (1), dacă este cazul:

(a)furnizorul rambursează consumatorului partea din prețul plătit care corespunde perioadei de timp ulterioare modificării conținutului digital;

(b)furnizorul se abține de la utilizarea contraprestației nepecuniare pe care consumatorul a furnizat-o în schimbul conținutului digital și a altor date colectate de către furnizor cu privire la furnizarea de conținut digital, inclusiv a oricărui conținut furnizat de către consumator.

Articolul 16

Dreptul de a rezilia contractele pe termen lung

1.În cazul în care contractul prevede furnizarea de conținut digital pentru o durată nedeterminată sau în cazul în care durata inițială a contractului sau orice combinație de perioade de reînnoire depășește 12 luni, consumatorul are dreptul de a rezilia contractul în orice moment după expirarea primei perioade de 12 luni.

2.Consumatorul își exercită dreptul de a rezilia contractul notificând furnizorul prin orice mijloc. Rezilierea intră în vigoare în termen de 14 zile de la primirea notificării.

3.În cazul în care conținutul digital este furnizat în schimbul plății unui preț, consumatorul datorează în continuare plata unei părți din prețul conținutului digital furnizat, corespunzătoare perioadei de timp anterioare intrării în vigoare a rezilierii.

4.În cazul în care consumatorul reziliază contractul în conformitate cu prezentul articol:

(a)furnizorul ia toate măsurile care pot fi preconizate pentru a se abține de la utilizarea contraprestațiilor nepecuniare pe care consumatorul le-a furnizat în schimbul conținutului digital și a altor date colectate de către furnizor cu privire la furnizarea de conținut digital, inclusiv a oricărui conținut furnizat de către consumator;

(b)furnizorul pune la dispoziția consumatorului mijloacele tehnice pentru a recupera orice conținut furnizat de consumator și orice alte date produse sau generate prin utilizarea de către consumator a conținutului digital, în măsura în care aceste date au fost păstrate de către furnizor. Consumatorul are dreptul de a recupera conținutul fără vreun inconvenient semnificativ, într-o perioadă de timp rezonabilă și într-un format de date utilizat în mod obișnuit, iar,

(c)atunci când este cazul, consumatorul elimină orice copie a conținutului digital care poate fi utilizată, îl face neinteligibil sau, în caz contrar, se abține de la utilizarea acestuia, inclusiv de la punerea acestuia la dispoziția unui terț.

5.Din momentul rezilierii, furnizorul poate împiedica orice utilizare ulterioară a conținutului digital de către consumator, în special prin interzicerea accesului consumatorului la conținutul digital sau dezactivarea contului de utilizator al consumatorului, fără a aduce atingere alineatului (4) litera (b).

Articolul 17

Dreptul la o acțiune în regres

În cazul în care furnizorul este răspunzător față de consumator pentru nefurnizarea conținutului digital sau pentru o neconformitate cu contractul care rezultă dintr-un act sau o omisiune a unei persoane în etapele anterioare ale seriei de tranzacții, furnizorul are dreptul să solicite măsuri reparatorii din partea persoanei sau a persoanelor responsabile din lanțul de tranzacții. Persoana căreia furnizorul îi poate solicita măsuri reparatorii, acțiunile relevante și condițiile de exercitare se stabilesc de legislația națională.

Articolul 18

Asigurarea respectării prezentei directive

1.Statele membre se asigură că există mijloace adecvate și eficace pentru a garanta respectarea prezentei directive.

2.Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispoziții care permit unuia sau mai multora dintre următoarele organisme, astfel cum se prevede în legislația națională, să introducă o acțiune în fața unei instanțe judecătorești sau a organelor administrative competente, în temeiul legislației naționale, pentru a se asigura aplicarea dispozițiilor de drept intern de transpunere a prezentei directive:

(a)organismele publice sau reprezentanții acestora;

(b)organizațiile de protecție a consumatorilor care au un interes legitim în protejarea consumatorilor;

(c)organizațiile profesionale care au un interes legitim să acționeze.

Articolul 19

Caracterul imperativ

Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezenta directivă, nicio clauză contractuală care, în detrimentul consumatorului, exclude aplicarea măsurilor naționale de transpunere a prezentei directive, derogă de la acestea sau le modifică efectele înainte ca neconformitatea cu contractul să fie adusă la cunoștința furnizorului de către consumator, nu este obligatorie pentru consumator.

Articolul 20 

Modificări aduse Directivei 1999/44/CE, Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și Directivei 2009/22/CE

1.La articolul 1 alineatul (2) din Directiva 1999/44/CE, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b) bunuri de consum înseamnă orice obiect corporal mobil, cu excepția:

–bunurilor vândute prin executare silită sau în alt mod, prin autoritatea legii;

–apei și gazului, atunci când acestea nu sunt oferite spre vânzare în volum limitat sau cantitate fixată;

–energiei electrice;

–unui suport durabil, incluzând conținut digital, atunci când acesta a fost utilizat exclusiv ca mijloc de transport al conținutului digital către consumator, astfel cum se menționează în Directiva (UE) N/XXX. 39 .”

2. În anexa la Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 se adaugă următorul punct:

„21. Directiva (UE) N/XXX a Parlamentului European și a Consiliului din XX/XX/201X privind contractele de furnizare de conținut digital, JO....”

3.În anexa I la Directiva 2009/22/CE se adaugă următorul punct:

„16.    Directiva (UE) N/XXX a Parlamentului European și a Consiliului din XX/XX/201X privind contractele de furnizare de conținut digital, JO....”

Articolul 21

Transpunerea

1.Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la [doi ani de la intrarea în vigoare].

2.Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

3.Statele membre comunică Comisiei textul dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 22

Revizuirea

Cel târziu la [data împlinirii a cinci ani de la intrarea în vigoare], Comisia revizuiește și întocmește un raport privind aplicarea prezentei directive, pe care îl transmite Parlamentului European și Consiliului. Raportul analizează, printre altele, necesitatea armonizării normelor aplicabile contractelor de furnizare de conținut digital în schimbul unei alte contraprestații decât cea care intră sub incidența prezentei directive, în special în schimbul publicității sau al colectării indirecte de date.

Articolul 23

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 24

Destinatarii

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles,

(1) COM (2015) 192 final http://ec.europa.eu/priorities/digital-single-market/

(2) Eurobarometru Flash nr. 396 „Atitudinea comercianților cu amănuntul față de comerțul transfrontalier și protecția consumatorilor” (2015).

(3) Eurobarometru Flash nr. 396 „Atitudinea comercianților cu amănuntul față de comerțul transfrontalier și protecția consumatorilor” (2015).

(4) Sondajul Eurostat privind utilizarea TIC în gospodării și de către persoanele fizice (2014).

(5) JO L 304, 22.11.2011, p.64.

(6) A se vedea, în special, Grupul de experți privind contractele de cloud computing - informații detaliate cu privire la componența grupului de experți și procesele-verbale ale reuniunilor, disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/justice/contract/cloud-computing/expert-group/index_en.htm .

(7) JO L 95, 21.4.1993, p. 29.

(8) JO L 178, 17.7.2000, p. 1.

(9) O explicație detaliată a normelor UE privind legea aplicabilă și instanța competentă în cadrul pieței unice digitale este disponibilă în Anexa 7 la Documentul de lucru al serviciilor Comisiei care conține evaluarea impactului ce însoțește Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital, precum și Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare online și la alte tipuri de contracte de vânzare la distanță de bunuri SWD(2015) 275.

(10) JO L 351, 20.12.2012, p. 1.

(11) JO L 177, 4.7.2008, p. 6.

(12) Regulamentul (UE) nr. 524/2013 din 21 mai 2013 privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Regulamentul privind SOL în materie de consum), JO L 165, 18.6.2013, p.1.

(13) JO L 364, 9.12.2004, p. 1.

(14) Prezenta directivă va modifica Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului pentru a adăuga o trimitere la prezenta directivă în anexa la regulamentul respectiv, care să permită luarea unor măsuri coordonate de asigurare a respectării legislației de către autoritățile de protecție a consumatorilor în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(15) JO L 281, 23.11.1995, p. 31-50 [care urmează să fie înlocuită de Regulamentul general privind protecția datelor] și Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice)].

(16) JO L 201, 31.7.2002, p. 37–47.

(17) Comparative Study on cloud computing contracts (Studiu comparativ privind contractele de cloud computing) (2014) DLA Piper, p. 33 și următoarele; Analysis of the applicable legal frameworks and suggestions for the contours of a model system of consumer protection in relation to digital content contracts (Analiza cadrului juridic aplicabil și sugestii privind conturarea unui model de sistem pentru protecția consumatorilor în legătură cu contractele de cloud computing); Universitatea din Amsterdam: Centrul pentru Studiul Dreptului European al Contractelor (CSECL), Institutul pentru legea informației (IViR): Centrul pentru Drept și Economie din Amsterdam (ACLE) p.32 și următoarele.

(18) JO L 364, 9.12.2004, p. 1

(19) Mai multe detalii cu privire la consultări sunt disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/justice/newsroom/contract/opinion/index_en.htm .

(20) GfK pentru Comisia Europeană, „Consumer survey identifying the main cross-border obstacles to the Digital Single Market and where they matter most” (Sondaj în rândul consumatorilor pentru identificarea principalelor obstacole în calea pieței unice digitale și a aspectelor pe care le afectează cel mai mult), 2015.

(21) Eurobarometru Flash nr. 413 „Companii angajate în activități online” (2015) http://ec.europa.eu/public_opinion/flash/fl_413_en.pdf .

(22) Studiu economic privind produsele cu conținut digital pentru consumatori, ICF International, 2015.

(23) Grupul de experți privind contractele de cloud computing - informații detaliate cu privire la componența grupului de experți și procesele-verbale ale reuniunilor acestuia sunt disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/justice/contract/cloud-computing/expert-group/index_en.htm .

(24) A se vedea în special: - GfK pentru Comisia Europeană, „Consumer survey identifying the main cross-border obstacles to the Digital Single Market and where they matter most” (Sondaj în rândul consumatorilor pentru identificarea principalelor obstacole în calea pieței unice digitale și a aspectelor pe care le afectează cel mai mult), 2015.- Sondajul Eurostat privind utilizarea TIC în gospodării și de către persoanele fizice (2014).- Comparative Study on cloud computing contracts (Studiul comparativ privind contractele de cloud computing), (2014) DLA Piper, p. 33 și următoarele; Analysis of the applicable legal frameworks and suggestions for the contours of a model system of consumer protection in relation to digital content contracts (Analiza cadrului juridic aplicabil și sugestii privind conturarea unui model de sistem pentru protecția consumatorilor în legătură cu contractele de cloud computing); Universitatea din Amsterdam: Centrul pentru Studiul Dreptului European al Contractelor (CSECL), Institutul pentru legea informației (IViR): Centrul pentru Drept și Economie din Amsterdam (ACLE) p.32 și următoarele. http://ec.europa.eu/public_opinion/flash/fl_413_en.pdf - Eurobarometru Flash nr. 413 „Companii angajate în activități online” .- Studiul economic privind produsele cu conținut digital pentru consumatori, ICF International, 2015.

(25) Avizul Comitetului de analiză a reglementării poate fi consultat la adresa: http://ec.europa.eu/justice/contract/index_ro.htm .

(26) Raportul de evaluare a impactului și rezumatul acestuia sunt disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/justice/contract/index_ro.htm .

(27) JO L110, 1.5.2009, p.30.

(28) JO C , , p. .

(29) COM(2015) 192 final.

(30) JO L 304, 22.11.2011, p.64.

(31) JO L 281, 23.11.1995, p. 31-50 [care urmează a fi înlocuită de Regulamentul general privind protecția datelor, odată ce va fi adoptat].

(32) JO L 201, 31.7.2002, p. 37-47.

(33) JO L 177, 4.7.2008, p. 6-16.

(34) JO L 351, 20.12.2012, p. 1.

(35) JO L 171, 7.7.1999, p. 12.

(36) JO L 364, 9.12.2004, p. 1.

(37) JO L 110, 1.5.2009 , p. 30. 

(38) JO C 369, 17.12.2011, p. 14.

(39) Directiva (UE) N/XXX a Parlamentului European și a Consiliului din ... privind contractele de furnizare de conținut digital, JO....