EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52013DC0169
GREEN PAPER A 2030 framework for climate and energy policies
CARTE VERDE Un cadru pentru 2030 pentru politici în domeniul climei și al energiei
CARTE VERDE Un cadru pentru 2030 pentru politici în domeniul climei și al energiei
/* COM/2013/0169 final */
CARTE VERDE Un cadru pentru 2030 pentru politici în domeniul climei și al energiei /* COM/2013/0169 final */
CARTE VERDE Un cadru pentru 2030 pentru politici în
domeniul climei și al energiei 1. Introducere Uniunea Europeană are un cadru clar cu
ajutorul căruia să își orienteze politicile în domeniul climei și al energiei
până în anul 2020. Acest cadru cuprinde diferite obiective de politică, precum
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), asigurarea aprovizionării
cu energie și sprijinirea creșterii economice, a competitivității și a ocupării
locurilor de muncă printr-o abordare bazată pe tehnologiile de vârf și
eficientă din punctul de vedere al costurilor și al utilizării resurselor.
Aceste obiective de politică sunt îndeplinite prin atingerea a trei ținte
principale referitoare la reducerile emisiilor de GES, la energia din surse
regenerabile și la economiile de energie. Există ținte suplimentare referitoare
la energia utilizată de sectorul transporturilor. În paralel, UE a instituit un
cadru de reglementare pentru a stimula crearea unei piețe unice, deschise,
integrate și competitive e energiei, care să promoveze securitatea
aprovizionării cu energie. UE realizează progrese semnificative în ceea ce
privește atingerea țintelor pentru 2020, creând piața internă a energiei și
îndeplinind alte obiective de politică în domeniul energiei, însă este necesară
acum o reflecție asupra unui nou cadru pentru 2030 pentru politici în domeniul
climei și al energiei. Un acord timpuriu asupra unui cadru pentru 2030 este
important din trei motive: ·
În primul rând, ciclurile lungi de investiții
înseamnă că infrastructura finanțată în viitorul apropiat va continua să existe
în 2030 și ulterior. Prin urmare, investitorii au nevoie de certitudine și de
risc de reglementare redus. ·
În al doilea rând, definirea clară a obiectivelor
pentru 2030 va sprijini progresul spre o economie competitivă și un sistem
energetic sigur, prin creșterea cererii de tehnologii eficiente și cu emisii
reduse de dioxid de carbon și prin stimularea cercetării, dezvoltării și
inovării, care pot crea noi oportunități de locuri de muncă și creștere economică.
La rândul lor, toate acestea reduc, atât direct, cât și indirect, costul
economic. ·
În al treilea rând, deși negocierile în vederea
unui acord internațional cu caracter juridic obligatoriu privind atenuarea
efectelor schimbărilor climatice au fost dificile, este așteptată semnarea unui
acord internațional până la sfârșitul anului 2015. Înaintea acestei date,
pentru a se implica activ împreună cu alte țări, UE va trebui să se pună de
acord în privința unei serii de chestiuni, inclusiv în privința propriului său
nivel de ambiție. Acest cadru pentru 2030 trebuie să fie
suficient de ambițios pentru a garanta că UE este în grafic pentru a-și
îndeplini obiectivele pe termen mai lung legate de climă, însă trebuie totodată
să reflecte câteva schimbări importante care au avut loc după stabilirea prin
comun acord a cadrului inițial, în 2008/2009: ·
consecințele crizei economice în curs; ·
problemele financiare ale statelor membre și ale
întreprinderilor, care se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește mobilizarea
fondurilor pentru investiții pe termen lung; ·
evoluțiile de pe piața energiei din UE și de pe cea
mondială, inclusiv în legătură cu energiile din surse regenerabile, resursele
neconvenționale de gaze naturale și petrol și energia nucleară; ·
preocupările consumatorilor casnici în legătură cu
prețul mai mult sau mai puțin accesibil al energiei și preocupările
întreprinderilor în privința competitivității; ·
și diversele niveluri de angajament și ambiție ale
partenerilor internaționali în ceea ce privește reducerea emisiilor de GES. Cadrul pentru 2030 trebuie să țină cont de
experiența dobândită grație cadrului actual: ce a funcționat, ce nu a
funcționat și ce poate fi îmbunătățit. De asemenea, noul cadru trebuie să țină
seama de evoluțiile internaționale și să stimuleze luarea unor măsuri mai
decise în domeniul climei la nivel internațional. În plus, noul cadru trebuie
să identifice cea mai bună metodă de maximizare a energiilor și de abordare a
compromisurilor între obiective și competitivitate, securitatea aprovizionării
cu energie și sustenabilitate. Totodată, cadrul ar trebui să țină cont de
perspectiva pe termen mai lung prezentată de Comisie în 2011 în Foaia de
parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid
de carbon până în 2050, în Perspectiva energetică 2050 și în Cartea albă
privind transporturile. Parlamentul European a adoptat rezoluții privind
fiecare dintre aceste foi de parcurs[1]. Aceste foi de parcurs au
fost elaborate în concordanță cu obiectivul privind reducerea cu 80-95 % a
emisiilor de GES până în 2050 față de nivelurile din 1990, ca parte a
eforturilor care trebuie depuse în mod colectiv de țările dezvoltate.
Scenariile cuprinse în aceste foi de parcurs au sugerat următoarele constatări
principale: ·
Până în 2030, emisiile de GES ale UE ar trebui să
scadă cu 40 % pentru ca Uniunea să fie în grafic pentru a ajunge la o
reducere de GES cu 80-95 % până în 2050, în conformitate cu ținta
stabilită la nivel internațional în vederea limitării la mai puțin de 2 °C
a încălzirii atmosferei. ·
Ponderi mai ridicate ale energiei din surse
regenerabile, îmbunătățirile eficienței energetice și infrastructura mai bună
și mai inteligentă sunt opțiuni „fără regrete” pentru transformarea sistemului
energetic al UE. ·
În ceea ce privește energia din surse regenerabile,
scenariile de politică din Perspectiva energetică 2050 indică o pondere de
aproximativ 30 % în 2030. ·
Sunt necesare investiții semnificative pentru
modernizarea sistemului energetic, cu sau fără decarbonizare, ceea ce va avea
un impact asupra prețurilor la energie în perioada de până în 2030. Scopul prezentei cărți verzi este de a
consulta părțile interesate și a obține dovezi și opinii care să vină în
sprijinul elaborării cadrului pentru 2030. Cartea verde începe cu o analiză a
cadrului actual și a realizărilor, iar apoi prezintă problemele în privința
cărora sunt așteptate contribuții ale părților interesate. În paralel, Comisia
organizează consultări privind chestiunile legate de negocierile internaționale
pentru semnarea unui nou acord cu caracter obligatoriu din punct de vedere
juridic privind combaterea schimbărilor climatice, precum și de politica sa de
a face posibilă demonstrarea tehnologiei de captare și stocare a dioxidului de
carbon. 2. Actualul cadru de politică al UE și
realizările În centrul actualului cadru de politică se
află cele trei obiective principale care trebuie îndeplinite până în 2020: (1)
o țintă a UE privind reducerea emisiilor de GES cu 20 % față de nivelurile
emisiilor din 1990; (2) o pondere de 20 % a energiei din surse
regenerabile în energia consumată în UE, cu ținte specifice pentru fiecare stat
membru în parte; (3) economisirea a 20 % din energia primară consumată,
față de cifra din proiecții. În plus, există ținte specifice pentru 2020 pentru
energia din surse regenerabile utilizată în sectorul transporturilor (10 %)
și pentru decarbonizarea carburanților utilizați în transporturi (6 %). De
asemenea, cadrul ține seama de diferitele mixuri energetice ale statelor
membre, de gradele lor diferite de bogăție economică și de capacitatea
fiecăruia de a acționa și, prin urmare, include mecanisme pentru asigurarea
unei repartizări echitabile a eforturilor între statele membre. Cadrul cuprinde
măsuri pentru abordarea riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon și
pentru atenuarea impacturilor acesteia asupra sectoarelor industriale
energointensive. Cadrul este sprijinit de un amplu set de instrumente
financiare ale Uniunii și de un Plan strategic european privind tehnologiile
energetice (Planul SET). Mai mult, Comisia a propus revizuirea legislației UE
referitoare la impozitarea produselor energetice și a electricității[2], în scopul eliminării suprapunerilor dintre instrumentele fiscale
existente. Cadrul pentru 2020 este completat de Strategia „Energie 2020”[3], care evaluează provocările și măsurile de asigurare a unui sistem
energetic competitiv, sustenabil și sigur. 2.1. Obiectivul de reducere a
emisiilor de GES cu 20 % și măsurile de punere în aplicare Măsurile care vizează îndeplinirea obiectivului
pentru 2020 de reducere cu 20 % a emisiilor de GES în comparație cu 1990
sunt puse în aplicare cu ajutorul schemei UE de comercializare a certificatelor
de emisii (EU ETS) și al Deciziei privind partajarea eforturilor, care
definește obiective de reducere pentru sectoarele din afara ETS, iar realizarea
obiectivului este sprijinită prin politici naționale și la nivelul UE care
vizează reducerea emisiilor. În 2011, emisiile de GES vizate de pachetul
energie/climă erau estimate la 16 % sub nivelurile din 1990. Datorită ETS, există un preț uniform al
carbonului pentru instalațiile industriale mari, pentru sectorul energetic și
pentru sectorul aviației. ETS cuprinde peste 10 000 de instalații și
aproape 50 % din totalul emisiilor de GES ale UE. Acest preț uniform
garantează faptul că obiectivele referitoare la climă sunt îndeplinite într-un
mod eficient din punctul de vedere al costurilor și că întreprinderile din
întreaga UE beneficiază de condiții de concurență echitabile. Prețul carbonului
face parte acum din procesul de luare a deciziilor operaționale și
investiționale ale întreprinderilor din UE și a contribuit la reduceri
substanțiale ale emisiilor, însă nu a reușit să impulsioneze investițiile pe
termen lung în tehnologiile cu emisii reduse de dioxid de carbon. În ciuda
faptului că plafonul pentru emisii din cadrul ETS scade până la aproximativ -21 %
până în 2020 în comparație cu 2005 și continuă să scadă după 2020, oferind, în
principiu, o garanție juridică privind necesitatea unor investiții majore în
tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon, actualul surplus semnificativ
de certificate, generat în parte de criza economică, împiedică reflectarea
acestei situații în prețul carbonului. Prețul redus al carbonului nu
încurajează suficient investitorii să investească și sporește riscul
dependenței excesive de carbon. Unele state membre sunt îngrijorate de această
evoluție și au luat sau intenționează să ia măsuri la nivel național, cum ar fi
taxele pe combustibilii cu conținut ridicat de carbon în sectoarele cuprinse în
ETS. Există un risc tot mai mare ca fragmentarea politicilor să amenințe piața
unică, politicile naționale și sectoriale subminând rolul ETS și condițiile de
concurență echitabile pe care ar fi trebuit să le creeze acesta. Raportul
privind piața carbonului evaluează mai în detaliu funcționarea ETS[4]. Decizia privind partajarea eforturilor (ESD)
stabilește obiective naționale pentru emisiile de GES în sectoarele care nu
sunt cuprinse în ETS. Obiectivul agregat este o reducere cu 10 % a
emisiilor la nivelul UE în 2020 în comparație cu 2005. Numeroase politici ale
UE, inclusiv legislația și inițiativele specifice pentru anumite sectoare, au
contribuit la reducerea emisiilor în aceste sectoare. Aceste politici variază
de la cele care vizează îmbunătățirea eficienței în ceea ce privește emisiile
de CO2 și a eficienței energetice ale autovehiculelor, ale
sectorului rezidențial și ale echipamentelor consumatoare de energie, la
politicile specifice privind deșeurile, mediul, agricultura și utilizarea
terenurilor (a se vedea anexa). De asemenea, la reducerea emisiilor contribuie
și implementarea unor politici în scopul îndeplinirii obiectivelor referitoare
la energia din surse regenerabile și la eficiența energetică. Obiectivele
naționale sunt stabilite pentru fiecare stat membru în funcție de capacitatea
sa economică. Unele state membre trebuie să își reducă emisiile față de 2005,
în vreme ce altora li se permite să înregistreze o creștere limitată a
emisiilor. Per ansamblu, UE este în grafic pentru a-și îndeplini obiectivul de
reducere cu 10 %, dar există diferențe semnificative între statele membre.
Jumătate dintre acestea mai trebuie încă să ia măsuri suplimentare. În plus,
ESD permite statelor membre să-și îndeplinească obiectivele în mod flexibil,
fie prin cumpărarea de credite internaționale, fie prind tranzacții cu statele
membre care își depășesc obiectivele. 2.2. Obiectivul referitor la
energia din surse regenerabile și măsurile de implementare UE realizează progrese în privința îndeplinirii
obiectivului pentru 2020, conform căruia energia din surse regenerabile ar
trebui să aibă o pondere de 20 % în consumul final brut de energie. În UE,
în 2010, ponderea energiei din surse regenerabile era de 12,7 %, față de 8,5 %
în 2005. În perioada 1995-2000, când nu exista niciun cadru de reglementare,
ponderea energiei din surse regenerabile a crescut cu 1,9 % anual. În urma
introducerii unor obiective indicative (2001-2010), ponderea energiei din surse
regenerabile a crescut cu 4,5 % anual. Creșterea s-a accelerat după
introducerea unor obiective naționale cu caracter juridic obligatoriu, dar
trebuie să ajungă la o medie de 6,3 % anual pentru a fi îndeplinit
obiectivul general pentru 2020. Ponderea energiei din surse regenerabile în
sectorul transporturilor a ajuns la 4,7 % în 2010, față de doar 1,2 %
în 2005. În sectorul încălzirii și răcirii, ponderea energiei din surse
regenerabile continuă să crească și ar trebui să devină aproape dublă până în 2020.
Totuși, vor fi necesare măsuri noi pentru majoritatea statelor membre, pentru
ca acestea să-și îndeplinească obiectivele pentru 2020, având în vedere
reducerea schemelor de sprijin și accesul îngreunat la finanțare în contextul
crizei economice. În 2012, Comisia a
prezentat situația la zi a energiei din surse regenerabile în UE[5].
Împreună cu prezenta carte verde este publicat un raport intermediar
actualizat. Investițiile în cercetare și dezvoltare, inovarea și utilizarea la
scară largă în sector au contribuit la reduceri semnificative ale costurilor aferente
tehnologiilor din domeniul energiei din surse regenerabile. Există provocări
esențiale asociate utilizării la scară largă, precum integrarea deplină a
energiei din surse regenerabile în sistemul electroenergetic al UE într-un mod
care să rezolve problema intermitenței sau precum îmbunătățirea cooperării
între statele membre în scopul îndeplinirii obiectivelor. Cuplarea piețelor de
electricitate angro din UE va contribui la integrarea energiei din surse
regenerabile în sistemul electroenergetic, deopotrivă cu introducerea unor
rețele energetice inteligente, care oferă oportunități pentru adaptarea
producției, a gestionării rețelei, a stocării și consumului la situația în
schimbare a piețelor. Totuși, pentru integrarea energiei din surse regenerabile
vor fi necesare, de asemenea, investiții masive în rețelele de transport și
distribuție, inclusiv prin infrastructura transfrontalieră, pentru completarea
pieței interne a energiei. O altă provocare importantă este aceea de a se
garanta că, în timp, energia din surse regenerabile devine mai eficientă din
punctul de vedere al costurilor, astfel încât utilizarea schemelor de sprijin
este limitată doar la tehnologiile și la domeniile care încă mai au nevoie de
ele. Aceste scheme ar trebui elaborate în așa fel încât să evite
supracompensarea, să îmbunătățească eficiența din punctul de vedere al
costurilor, să încurajeze reducerile semnificative ale emisiilor de GES, să
consolideze inovarea, să asigure utilizarea sustenabilă a materiilor prime, să
fie adaptabile la evoluțiile costurilor pentru a se evita dependența de
subvenții, să fie consecvente în toate statele membre și, în special în ceea ce
privește biocombustibilii, să asigure compatibilitatea cu OMC. 2.3. Obiectivul referitor la
economiile de energie și măsurile de implementare Obiectivul pentru 2020 de economisire a 20 %
din consumul de energie primară al UE (în comparație cu proiecțiile elaborate
în 2007) nu are caracter obligatoriu din punct de vedere juridic pentru statele
membre, dar se pot realiza, totuși, progrese semnificative. După ani de
creștere, consumul de energie primară a ajuns la o valoare maximă (de
aproximativ 1825 Mtep) în 2005-2006 și este în scădere ușoară începând din
2007 (ajungând la 1730 Mtep în 2011). Această tendință se datorează în
parte crizei economice și în parte eficacității politicilor existente, precum
și intensității energetice reduse a industriei din UE, care a scăzut de la 174 tep
per milion de EUR în 2000 și 167 în 2005 la 149 în 2010. Grație adoptării Directivei privind eficiența
energetică (DEE) în 2012, există acum un cadru legislativ cuprinzător la
nivelul UE care trebuie implementat pe deplin de statele membre. DEE va
contribui la stimularea progresului în acest domeniu, deși analiza preliminară
a Comisiei sugerează că obiectivul pentru 2020 nu va fi îndeplinit cu ajutorul
politicilor actuale[6]. O parte a problemei este
lipsa unor instrumente corespunzătoare pentru monitorizarea progresului și
măsurarea impacturilor la nivelul statelor membre. O altă provocare majoră este
mobilizarea fondurilor necesare pentru garantarea unui progres constant. Începând cu perioada 2009-2010, au fost
adoptate măsuri de implementare în temeiul Directivei privind proiectarea
ecologică și al Directivei privind etichetarea energetică, referitoare la
produsele cu impact energetic. Aceste măsuri reduc cererea de energie a
produselor de uz industrial și casnic, ducând la economii pentru utilizatorii
finali. Au fost adoptate măsuri pentru mai multe aparate electronice, inclusiv
pentru aparate de uz casnic precum mașinile de spălat vase, frigiderele,
mașinile de spălat haine și televizoarele, pentru anvelope, precum și pentru
produse industriale precum motoarele, ventilatoarele și pompele. Se estimează
că impactul măsurilor adoptate în materie de proiectare și etichetare ecologică
va consta în economii de energie de aproximativ 90 Mtep în 2020. Pentru a aborda problema energiei consumate în
parcul imobiliar, mai ales pentru încălzire și răcire, UE a adoptat în 2010 o
versiune revizuită a Directivei privind performanța energetică a clădirilor
(EPBD). Pe lângă obligația de a aplica cerințe minime privind performanța
energetică a clădirilor noi și a celor existente, directiva solicită statelor
membre să se asigure că, cel târziu din 2021, toate clădirile noi sunt „clădiri
al căror consum de energie este aproape egal cu zero”. Totuși, întârzierile și
măsurile incomplete de implementare a acestei directive la nivel național riscă
să submineze contribuția necesară a sectorului imobiliar la reducerea emisiilor
de GES și a consumului de energie. Potențialul de economisire prin modalități
eficiente din punctul de vedere al costurilor în sectorul imobiliar este
estimat la 65 Mtep până în 2020. UE a sprijinit dezvoltarea tehnologiilor
cu înalt randament energetic, inclusiv prin parteneriate publice referitoare la
clădirile eficiente din punct de vedere energetic, la automobilele ecologice și
la producția sustenabilă. În sectorul transporturilor, regulamentele
care stabilesc standarde de performanță pentru vehiculele utilitare ușoare au
dus la reduceri substanțiale ale emisiilor de GES, reflectate în media
emisiilor de CO2 ale autovehiculelor noi, care a scăzut de la 172 g/km
în 2000 la 135,7 g/km în 2011. 2.4. Securitatea aprovizionării și
accesibilitatea prețurilor la energie pe piața internă Pachetul energie/climă din 2009 nu este
singurul pachet de măsuri în acest domeniu. În 2009 și 2010, UE a adoptat acte
legislative cuprinzătoare privind segmentele dedicate energiei electrice și
gazelor naturale din cadrul pieței interne a energiei și, în urma a două crize
legate de aprovizionarea cu gaze, regulamentul privind securitatea
aprovizionării cu gaze naturale. Deoarece niciunul dintre obiectivele politicii
energetice nu poate fi îndeplinit fără racordări adecvate la rețele, Comisia a
propus și un Regulament privind orientări pentru infrastructuri energetice
transeuropene, în privința căruia Parlamentul European și Consiliul s-au pus de
acord. Acest regulament abordează provocările legate de infrastructură, pentru
a se asigura o interconectare reală pe piața internă, integrarea energiei din
diverse surse regenerabile și o securitate sporită a aprovizionării cu energie[7].
Există și alte măsuri la nivelul UE, precum
Planul strategic european privind tehnologiile energetice, pentru a încuraja
schimbarea tehnologică, prin dezvoltarea și demonstrarea unor proiecte dedicate
tehnologiilor noi și inovatoare: de exemplu, biocombustibilii de a doua
generație, rețelele energetice inteligente, orașele inteligente și rețele inteligente,
stocarea energiei electrice și electromobilitatea, tehnologiile pentru captarea
și stocarea dioxidului de carbon, tehnologiile nucleare de generație viitoare,
precum și încălzirea și răcirea cu energie din surse regenerabile. De asemenea,
la începutul anului 2013, Comisia a propus o directivă privind instalarea
infrastructurii pentru combustibili alternativi, care va fi sprijinită prin
propunerea de revizuire a Orientărilor TEN-T. La momentul lansării pachetului energie/climă,
în 2009, nu au fost abordate anumite provocări. De exemplu, nu au fost definite
infrastructurile de transport și distribuție necesare. De asemenea, nu au fost
luate în considerare întru totul provocările de gestionare legate de
introducerea energiilor din surse regenerabile, inclusiv gestionarea
aprovizionării variabile cu energie din anumite surse regenerabile (de exemplu,
cu energie eoliană și solară), iar impactul asupra integrării pieței al unui
mare număr de scheme naționale de sprijin pentru sursele regenerabile de energie
a fost subestimat. Al treilea pachet privind energia a abordat
problema modalității de a stimula concurența pe piață, dar nu a răspuns
întrebării dacă piața oferea stimulentele necesare pentru investițiile în
generare, distribuție și transport și capacitate de stocare în cadrul unui
sistem cu ponderi mai mari ale surselor regenerabile de energie. Până când
sursele regenerabile de energie devin competitive din punctul de vedere al
costurilor, obiectivul de a avea un sistem energetic mai sustenabil trebuie să
se îmbine cu necesitatea de a avea o piață a energiei complet liberalizată și
integrată, capabilă să mobilizeze și să aloce investițiile în mod eficient. Printre importantele evoluții și tendințe în
curs în interiorul și în afara UE se numără dependența tot mai mare a Uniunii
de importurile de energie și progresele tehnologice ale principalilor noștri
competitori, noile rute de aprovizionare, precum și apariția unor noi
producători de energie în Africa și în America Latină. Toate acestea vor avea
un impact asupra costului energiei și asupra securității aprovizionării cu
energie în UE. 3. Aspecte cheie pentru prezenta consultare Cadrul pentru 2030 pentru politici în domeniul
climei și al energiei se va baza pe progresele semnificative deja realizate în
aceste domenii, precum și pe experiența dobândită grație cadrului actual și va
identifica aspectele care pot fi îmbunătățite. Experiența și opiniile părților
interesate, sprijinite, ori de câte ori este posibil, de dovezi solide, sunt
esențiale în ceea ce privește patru chestiuni ample: obiective, alte
instrumente de politică, competitivitate și capacitatea de acțiune diferită a
statelor membre. 3.1. Obiective Aspectele fundamentale ale unui nou cadru
pentru 2030 pentru politicile din domeniul climei și al energiei se referă la
tipurile, natura și nivelul obiectivelor și la modul în care interacționează
acestea. Ar trebui să existe obiective la nivelul UE, la nivel național sau la
nivel sectorial? Obiectivele ar trebui să aibă caracter obligatoriu din punct de
vedere juridic? Există opinii divergente în legătură cu nevoia de a avea
obiective și în legătură cu tipurile de obiective. Deși experiența dobândită
grație cadrului actual arată că obiectivele generează elan politic și oferă o
viziune pe termen lung pentru investiții și indicatori pentru măsurarea
progreselor, unele părți interesate susțin că obiectivele existente și
politicile implementate în vederea atingerii acestora nu sunt neapărat coerente
sau eficiente din punctul de vedere al costurilor sau că nu țin destul de mult
cont de competitivitate și de fiabilitatea economică și maturitatea
tehnologiilor. Cadrul pentru 2030 ar trebui să țină seama de evoluția în timp a
tehnologiei și să promoveze cercetarea și inovarea. Prin urmare, este necesar
să se evalueze care sunt obiectivele care, până în 2030, pot impulsiona în
modul cel mai bun, simplu și eficient din punctul de vedere al costurilor
politicile în domeniul energiei și climei și dacă abordarea actuală poate fi
simplificată, în special în ceea ce privește necesitatea stabilirii mai multor
obiective secundare, precum cele legate de sectorul transporturilor. De
asemenea, această analiză ar trebui să răspundă întrebării dacă ar fi adecvat
să existe doar un obiectiv privind emisiile de GES pentru 2030, având în vedere
alte obiective, precum securitatea aprovizionării și competitivitatea. Actualele
obiective în domeniul climei și al energiei, care vizează reducerea emisiilor
de GES, ponderea energiei din surse regenerabile și economiile de energie, au
fost elaborate pentru a se sprijini reciproc și, într-adevăr, există
interacțiuni între ele. Ponderile sporite ale surselor regenerabile de energie
pot duce la reduceri de GES dacă sursele regenerabile nu înlocuiesc alte surse
de energie cu emisii reduse de dioxid de carbon, iar eficiența energetică
sporită poate contribui la reducerea emisiilor de GES și poate facilita
îndeplinirea obiectivului privind energia din surse regenerabile. Există
sinergii evidente, dar există și potențiale compromisuri. De exemplu, economiile
de energie mai mari decât cele anticipate și producția de energie mai mare
decât cea preconizată pot duce la scăderea prețului carbonului, prin reducerea
cererii de certificate de emisii în cadrul ETS. La rândul său, acest lucru
poate duce la un semnal mai slab referitor la preț din partea ETS, în ceea ce
privește inovarea și investițiile în eficiență și în utilizarea tehnologiilor
cu emisii reduse de dioxid de carbon, fără a afecta îndeplinirea obiectivului
general de reducere a emisiilor de GES. Un cadru pentru 2030
cu obiective multiple va trebui să recunoască în mod explicit aceste
interacțiuni. Ar trebui, de asemenea, să țină seama de faptul că doar ponderile
sporite ale surselor regenerabile de energie și economiile de energie mai mari
nu vor garanta o competitivitate sporită sau o mai bună securitate a
aprovizionării. Va fi în continuare nevoie de politici dedicate și ar putea fi
necesari și indicatori suplimentari care să reflecte în mod mai direct gradul
de îndeplinire a obiectivelor. Există un amplu
consens asupra faptului că, pentru realizarea aspirației de a reduce emisiile
de GES cu 80-95 % până în 2050, vor fi necesare obiective intermediare
referitoare la reducerile acestor emisii. Chestiunea cheie este luarea unei
decizii privind nivelul cel mai adecvat pentru un astfel de obiectiv
intermediar. Foaia de parcurs pentru o economie cu emisii scăzute de dioxid de
carbon până în 2050 sugerează că o reducere cu 40 % a emisiilor până în 2030
în comparație cu 1990 ar fi eficientă din punctul de vedere al costurilor. O
reducere cu mai puțin de 40 % ar crește costurile decarbonizării economiei
pe termen mai lung. Deși foile de parcurs sugerează că reducerea cu 40 % a
emisiilor de GES până în 2030 se poate realiza fără o creștere nejustificată a
costurilor pentru sistemul nostru energetic, mobilizarea fondurilor necesare
pentru acoperirea costurilor de capital pentru investiții inițiale
semnificative va fi, totuși, o provocare. Perspectiva
energetică 2050 a arătat că ponderea în sistemul energetic a energiei din surse
regenerabile trebuie să continue să crească după 2020. Ar fi necesară o
reflecție atentă referitoare la un obiectiv pentru energia din surse
regenerabile pentru 2030, deoarece, în perioada respectivă, numeroase surse
regenerabile de energie nu vor mai fi în stadiu incipient și vor concura din ce
în ce mai mult cu alte tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon. De
asemenea, trebuie să ne gândim dacă s-ar putea realiza o pondere mai ridicată a
energiei din surse regenerabile la nivelul UE fără un obiectiv specific, ci cu
ajutorul ETS și al măsurilor de reglementare, care ar crea condițiile de piață
prielnice. Forma unui eventual obiectiv referitor la energia din surse
regenerabile va depinde de (i) decizia privind necesitatea stabiliri unui
obiectiv pentru a asigura creșterea ponderii energiei din surse regenerabile
după 2020 și, prin urmare, pentru a contribui la creșterea ponderii surselor de
energie autohtone, la reducerea dependenței de importurile de energie și la
creșterea economică și crearea de locuri de muncă; și (ii) posibilitatea și
modalitatea îndeplinirii acestui obiectiv fără impacturi nedorite ale schemelor
de sprijin pentru energia din surse regenerabile asupra piețelor energiei,
asupra prețurilor energiei și asupra bugetelor publice. Trebuie să se
stabilească dacă obiectivele referitoare la energia din surse regenerabile pot
fi îndeplinite mai bine cu ajutorul unui nou obiectiv principal, cu sau fără
obiective secundare pentru sectoare precum transporturile, industria și
agricultura, și/sau cu ajutorul altor măsuri specifice. Orice obiectiv sau
orice politică referitoare la energia din surse regenerabile va trebui să țină
cont de tot mai numeroasele dovezi concrete privind sustenabilitatea,
costurile, stadiul de dezvoltare al tehnologiilor și potențialul său de
inovare. Cadrul UE pentru
politica în domeniul eficienței energetice a fost actualizat recent prin
adoptarea DEE, iar în 2014 va avea loc o revizuire în ceea ce privește
obiectivul pentru 2020. Discuțiile referitoare la un nou obiectiv privind
economiile de energie pentru 2030 trebuie plasate în acest context. Există mai
multe aspecte care trebuie analizate. În primul rând, Perspectiva energetică 2050
afirmă că eficiența energetică și economiile de energie astfel obținute
constituie o opțiune „fără regrete” pentru sistemul energetic. Deși dovezile
privind performanțele sistemului actual nu vor fi întru totul disponibile decât
în 2014 sau ulterior, va fi esențială asigurarea coerenței între un eventual
obiectiv privind economiile de energie și orice alte obiective. De asemenea, va
trebui să ne gândim dacă progresul în domeniul eficienței energetice ar fi mai
puternic impulsionat prin obiective stabilite pentru fiecare stat membru în
parte sau prin obiective specifice fiecărui sector. De asemenea, va fi
necesar să ne gândim dacă ar trebui să măsurăm în continuare gradul de
îndeplinire a unui astfel de obiectiv în raport cu nivelurile absolute ale
consumului de energie sau dacă un obiectiv relativ raportat la intensitatea
energetică ar fi mai adecvat (de exemplu, consumul de energie în raport cu
PIB-ul sau cu valoarea adăugată brută). Deși un obiectiv absolut ar putea
asigura mai bine îndeplinirea obiectivului general referitor la economii, un
obiectiv relativ ar putea ține cont mai bine de dinamica economiei UE și de
realitatea dezvoltării economice. Spre deosebire de
reducerea emisiilor de GES și de sursele regenerabile de energie, abordarea
actuală a eficienței energetice se bazează pe o combinație între obiective cu caracter
de deziderat și măsuri obligatorii. Nevoia de a adopta legislație la nivelul UE
(precum cadrul pentru proiectarea ecologică, DEE, EPBD) în contextul cadrului
pentru 2020 este legată, cel puțin parțial, de absența unor obiective cu
caracter obligatoriu din punct de vedere juridic privind economiile de energie
la nivelul statelor membre. Orice obiectiv cu caracter obligatoriu din punct de
vedere juridic privind economiile de energie/intensitatea energetică ar trebui
să lase spațiu de manevră statelor membre pentru a-și îndeplini obiectivele,
eventual cu mai puține măsuri obligatorii la nivelul UE. Totuși, o astfel de
abordare ar trebui să țină cont de faptul că o mare parte a legislației UE care
contribuie la consumul redus de energie joacă, de asemenea, un rol fundamental
în ceea ce privește crearea pieței interne a produselor de acest tip (de
exemplu, cadrul privind proiectarea ecologică). Dacă obiectivele rămân un
deziderat, trebuie să ne gândim dacă măsurile concrete actuale sunt suficiente
sau dacă ar fi necesare noi măsuri. Alte întrebări esențiale vor fi în ce
măsură, prin semnale de preț și reacție la cerere, piețele energiei vor stimula
suficient îmbunătățirile în domeniul eficienței energetice, inclusiv schimbarea
comportamentului consumatorilor, și dacă ETS și impactul său asupra prețurilor
la energia electrică vor oferi stimulente pentru economiile de energie și în
absența unor obiective sau măsuri specifice. Va trebui să se țină cont de
elasticitatea relativ scăzută a cererii de energie în funcție de preț în multe
sectoare importante ale economiei și de nivelurile viitoare proiectate, precum
și de variabilitatea prețului ETS. 3.2. Coerența instrumentelor de
politică Obiectivele pentru 2020 sunt îndeplinite prin
instrumente de politică la nivelul UE care sunt strâns legate de piața internă.
Statele membre au o marjă de manevră mai amplă atunci când pun în aplicare
legislația UE referitoare la energia regenerabilă și la eficiența energetică,
precum și la emisiile de GES din afara ETS, de exemplu cele din sectorul
transportului rutier. Această situație a dus la abordări naționale diferite în
ceea ce privește schemele de sprijin pentru energia din surse regenerabile,
taxarea energiei și a emisiilor de CO2, standardele de performanță
energetică aplicabile clădirilor și alte politici în materie de eficiență
energetică. Pentru abordarea diferitelor obiective de
politică și a barierelor de pe piață va fi, probabil, necesară o combinație de
instrumente. Aceste instrumente vor interacționa unul cu celălalt conform
descrierii de mai sus. Din cauza acestor interacțiuni, unele părți interesate
au criticat lipsa coerenței generale între politici și au evidențiat că este
necesară îmbunătățirea eficienței din punctul de vedere al costurilor a mai
multor măsuri din domeniul climei și al energiei, ținându-se cont de fezabilitatea
tehnologică. În plus, măsurile naționale nu ar trebui să ducă la fragmentarea
pieței interne. Trebuie să se pună un accent puternic pe investițiile în
infrastructură, în special în rețele, astfel încât să se îmbunătățească
integrarea pieței UE și să se garanteze sustenabilitatea, competitivitatea și
securitatea aprovizionării. Prin urmare, cadrul de politică pentru 2030 ar
trebui să realizeze un echilibru între măsurile concrete de implementare la
nivelul UE și flexibilitatea statelor membre în ceea ce privește îndeplinirea
obiectivelor prin modalitățile care corespund cel mai bine circumstanțelor
naționale, rămânând totodată coerente cu piața internă. Actualul echilibru al
abordării împărțite între instrumentele de la nivelul UE și
obiectivele/instrumentele naționale ale statelor membre va trebui analizat în
detaliu, inclusiv în ceea ce privește impacturile subvențiilor pentru
combustibilii fosili. Ca și anterior, va trebui luată în considerare și
partajarea eforturilor. În plus față de instrumentele de reglementare,
UE furnizează și un sprijin financiar semnificativ legat de schimbările
climatice și de energia sustenabilă, în special prin intermediul politicii de
coeziune, al programelor de cercetare ale UE și, în viitor, prin mecanismul
„Conectarea Europei”. Obiectivele legate de combaterea schimbărilor climatice
vor reprezenta cel puțin 20 % din cheltuielile UE din perioada 2014-2020
și, prin urmare, se vor reflecta în instrumentele adecvate, pentru a se garanta
contribuția lor la consolidarea securității energetice, la construirea unei
economii cu emisii reduse de carbon, eficientă din punctul de vedere al
utilizării resurselor și rezistentă la schimbările climatice care va spori
competitivitatea Europei și va crea locuri de muncă mai numeroase și mai ecologice[8]. Va fi necesară evaluarea accesului viitor la
creditele internaționale, după 2020. Utilizarea creditelor internaționale poate
limita costurile, dar contribuie de asemenea la incertitudine în privința
cerințelor de la nivel intern și a contribuit la surplusul de certificate din
cadrul ETS. Mai mult decât atât, prin mecanismul de dezvoltare nepoluantă,
industria UE și guvernele au subvenționat sectoare concurente, mai ales din
economii emergente precum China, India și Brazilia. Renunțarea la compensarea
pe bază de proiecte și reorientarea spre comercializarea certificatelor de
emisii și spre alte mecanisme de piață ar putea duce la o mai bună integrare a
diferitelor capacități ale țărilor de a lupta împotriva schimbărilor climatice
și de a sprijini progresul spre dezvoltarea unei piețe a carbonului mai extinse
la nivel mondial, cu o amplă participare internațională. În cazul unor sectoare precum cel al
transportului maritim și cel al aviației, eforturile de politică includ și o
încercare coordonată de stabilire prin comun acord la nivel internațional a
unor standarde și politici care să ducă efectiv la reduceri ale emisiilor la
nivel mondial. Ca un prim pas, indicele de eficiență energetică a designului,
adoptat în cadrul Organizației Maritime Internaționale, a intrat în vigoare în 2013
și se preconizează că va duce la încetinirea creșterii emisiilor de GES
generate de transportul maritim internațional. 3.3. Promovarea competitivității
economiei UE Unul dintre obiectivele fundamentale ale
politicii energetice a UE este asigurarea contribuției sistemului energetic la
competitivitatea economiei UE, prin garantarea unor piețe interne și
internaționale competitive, precum și a unor prețuri care sunt competitive la
nivel internațional și care reprezintă energie accesibilă pentru consumatorii
finali. Acest lucru este deosebit de important pentru gospodăriile vulnerabile
și pentru sectoarele industriale care sunt expuse concurenței internaționale și
pentru care energia este un factor de producție important. Deoarece este
preconizată o creștere a rolului energiei electrice pe parcursul tranziției
sistemului energetic, costurile energiei electrice sunt deosebit de importante
în perspectiva anului 2030. Politicile din domeniul energiei și al climei
pot stimula cererea și creșterea în cadrul economiei cu emisii reduse de dioxid
de carbon. UE este deschizătoare de drumuri în ceea ce privește tehnologiile,
produsele și serviciile nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic
și tehnologiile ecologice, despre care se preconizează că, împreună, vor crea
aproximativ 5 milioane de locuri de muncă până în 2020[9].
În plus, multe dintre aceste politici contribuie la reducerea poluării aerului
și la ameliorarea sănătății. Totodată, aceste politici au fost criticate pentru
că au un impact negativ asupra prețurilor energiei, afectând negativ
accesibilitatea energiei pentru gospodăriile vulnerabile și competitivitatea
sectoarelor energointensive, deși pot reduce expunerea industriei la costurile
energiei și pot îmbunătăți rezistența în cazul înregistrării unor prețuri
record ale energiei. În vreme ce prețurile energiei angro au
crescut moderat în UE, există dovezi că prețurile energiei electrice pentru
mulți utilizatori finali, întreprinderi și gospodării, au crescut mai semnificativ
în termeni reali în ultimul deceniu. Perspectiva energetică 2050 sugerează că
această tendință va continua în viitor. Evoluțiile de pe piețele internaționale
și exploatarea hidrocarburilor din surse neconvenționale ar putea duce la
diferențe de preț tot mai mari între UE și alte mari economii industriale,
precum SUA, unde gazele de șist sunt o sursă de energie tot mai des utilizată.
În 2012, prețurile gazelor pentru industrie au fost de peste patru ori mai mici
în SUA decât în Europa[10]. Este clar că această tendință se datorează multor factori diferiți de
politicile UE în domeniul climei și al energiei și că prețurile energiei angro
în UE sunt încă determinate în mare măsură de prețul combustibililor fosili. De
asemenea, deciziile statelor membre privind tarifele și taxele au un impact
semnificativ asupra prețurilor pentru utilizatorii finali. Acești factori
trebuie luați în considerare atunci când se elaborează noi politici. Diverșii
factori care determină costurile energiei la nivel național, inclusiv
impozitarea, trebuie analizați în mod diferențiat, deoarece impactul lor asupra
costurilor generale ale producției de energie pare a varia foarte mult. În
acest context, trebuie abordate mai multe aspecte. În primul rând, implementarea întru totul a
legislației privind piața internă este esențială pentru ținerea sub control a
prețurilor și pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor într-un mod
eficient din punctul de vedere al costurilor, atât printr-o concurență sporită
pe piață, cât și prin utilizarea mai eficientă a infrastructurii energetice
(prin intermediul codurilor de rețea). În al doilea rând, este necesar să se permită
exploatarea viitoare a resurselor de petrol și gaze naturale autohtone, atât
din surse convenționale, cât și din surse neconvenționale, într-un mod care să
fie sigur pentru mediu, deoarece aceste surse de energie ar putea contribui la
reducerea prețurilor energiei în UE și a dependenței de importuri. În al treilea rând, diversificarea
suplimentară a rutelor de aprovizionare cu energie ar putea îmbunătăți
concurența pe piețele energiei, iar prin investiții în eficiența energetică pot
fi realizate economii semnificative pe termen lung. Adoptarea în mai mare
proporție a producției de energie din surse regenerabile trebuie să fie însoțită
de o mai bună gestionare a rețelelor, de costuri reduse și de o performanță
îmbunătățită a tehnologiilor, precum și de continuarea sprijinului pentru
inovare. În al patrulea rând, au fost exprimate
îngrijorări că angajamentul UE de combatere a schimbărilor climatice nu este
întru totul dublat de același tip de angajament din partea restului lumii, ceea
ce are un impact asupra competitivității În același timp, angajamentul Uniunii
de a reduce emisiile de GES cu 20 % până în 2020 a contribuit la progresul
realizat din 2009 de la Conferința de la Copenhaga privind schimbările
climatice și până acum. Peste 90 de țări au adoptat acum angajamente cu diverse
niveluri de ambiție. De asemenea, comunitatea internațională a adoptat
obiectivul de limitare a încălzirii globale la mai puțin de 2 °C. În plus,
câteva țări aplică sau elaborează legislație pentru instituirea propriilor
scheme de comercializare a certificatelor de emisii (Elveția, Australia, Noua
Zeelandă, Coreea de Sud, China și câteva state din cadrul SUA). În pofida
acestor evoluții, oferta UE de adoptare condiționată a unui obiectiv de
reducere a GES cu 30 % nu a mobilizat angajamente și acțiuni care să
garanteze că eforturile depuse cumulativ până în 2020 sunt suficiente pentru
îndeplinirea obiectivului referitor la cele 2 °C. Prin urmare, este
absolut necesară implicarea mai puternică împreună cu țările terțe, iar
Platforma de la Durban trebuie să ducă până în 2015 la un acord pentru perioada
de după 2020. Acest lucru este cu atât mai important cu cât UE generează doar 11 %
din emisiile de GES la nivel mondial, iar această pondere este în scădere, deci
pentru combaterea schimbărilor climatice este necesară luarea de măsuri eficace
la nivel mondial[11]. În al cincilea rând, în sectorul aviației și
în cel al transportului maritim, UE depune eforturi considerabile pentru a se
realiza progrese în cadrul forurilor internaționale, astfel încât să se asigure
participarea amplă la nivel mondial și condiții de concurență echitabile. În al șaselea rând, este clar că prețurile mai
ridicate din cadrul ETS și politicile de extindere a capacității de producție
în sectorul energiei din surse regenerabile prin oferirea de sprijin sau de
tratament preferențial pentru aducerea pe piață a acestei energii ar putea duce
la creșterea prețurilor energiei electrice. În același timp, ETS creează
condiții de concurență echitabile în interiorul UE și minimizează costurile
aferente reducerii emisiilor de GES în sectoarele acoperite. De asemenea, ETS
include măsuri pentru limitarea impacturilor asupra competitivității
sectoarelor energointensive expuse riscului de relocare a emisiilor de dioxid
de carbon. Aceste măsuri vor continua până în 2020. Având în vedere acumularea
de certificate gratuite în sectoarele industriale și accesul la credite
internaționale ieftine, impactul asupra acestor sectoare va fi, probabil,
modest, cel puțin până în 2020. Normele privind ajutoarele de stat legate de
ETS permit statelor membre ca, începând din anul 2013, să ofere compensații
pentru o parte a costurilor indirecte generate de ETS în cazul majorității
sectoarelor energointensive. Mai mult decât atât, normele privind ajutoarele de
stat pentru protecția mediului permit în prezent anumite scutiri de taxele
legate de energie pentru anumite sectoare industriale. Cadrul pentru 2030 va
trebui să analizeze dacă și cum anume să fie continuată această abordare. În sfârșit, pentru elaborarea unui cadru
pentru 2030 trebuie să ne gândim dacă veniturile legate de ETS ar putea fi
utilizate pentru a sprijini și mai mult sectoarele în ceea ce privește
inovarea. În prezent, această opțiune este pusă în aplicare mai ales prin
utilizarea de către statele membre a veniturilor obținute din licitații în
limitele prevăzute de normele privind ajutoarele de stat, deși cadrul existent
prevede finanțarea inovării de către Uniune, sub forma programului NER300,
limitată la proiectele care vizează energia din surse regenerabile și captarea
și stocarea dioxidului de carbon. 3.4. Recunoașterea capacităților
diferite ale statelor membre Statele membre sunt foarte diferite în ceea ce
privește bogăția relativă, structura industrială, mixul energetic, parcul
imobiliar, intensitatea energetică și a emisiilor de dioxid de carbon,
resursele regenerabile de energie care pot fi exploatate și structura socială.
Grupurile de consumatori individuali au capacități diferite de a investi și de
a se adapta. La elaborarea unui cadru de politică pentru 2030 trebuie să se
țină cont de această diversitate. Obiectivele în domeniul climei și al energiei
au impacturi diferite asupra fiecărui stat membru și a cetățenilor săi, iar
opțiunile pentru a permite cooperarea eficientă și o partajare echitabilă a
eforturilor necesare vor trebui analizate ca parte a noului cadru. Actualul cadru de politică în domeniul
energiei și al climei reflectă capacitățile diferite ale statelor membre prin
distribuirea între statele membre a eforturilor de îndeplinire a obiectivelor
Uniunii în domeniul climei și al energiei în așa fel încât sarcina cea mai
ușoară să revină statelor membre cu venituri mai reduse. De asemenea,
veniturile obținute din licitații sunt parțial redistribuite pentru a compensa
diferențele de cost. În Directiva privind energia din surse regenerabile există
și mecanisme de cooperare care permit luarea în calcul a energiei din surse
regenerabile produse într-un stat membru pentru îndeplinirea obiectivului unui
alt stat membru. Totuși, în pofida beneficiilor pe care le-ar putea avea pentru
ambele părți, aceste mecanisme nu au fost folosite decât de Suedia și Norvegia.
Pentru a ține cont de circumstanțele naționale, Directiva privind eficiența
energetică oferă un „meniu” de mecanisme flexibile pe care statele membre îl
pot aplica obiectivelor lor anuale de economisire de 1,5 %, inclusiv o
introducere treptată a obiectivului de 1,5 %, excluderea sectorului ETS,
includerea sectorului transformării și distribuției energiei și recunoașterea
acțiunilor timpurii. Aceste mecanisme flexibile pot fi utilizate cumulativ, dar
nu pot submina economiile de energie totale solicitate de directivă. Este necesar să ne gândim dacă în cadrul
pentru 2030 ar trebui menținute instrumente de distribuire similare sau dacă,
în funcție de nivelul de ambiție și de natura viitoarelor obiective și măsuri,
sun necesare abordări alternative. Deși ar putea contraveni obiectivelor pieței
interne a energiei, obiectivele diferențiate per stat membru pot îmbunătăți
echitatea, dar pot spori totodată costurile generale aferente îndeplinirii
obiectivelor dacă nu sunt cuplate cu suficientă flexibilitate în ceea ce
privește îndeplinirea acestora, de exemplu cu mecanisme de comercializare. La
elaborarea oricărui cadru pentru 2030 va trebui să ne întrebăm dacă există
suficientă flexibilitate între statele membre pentru a fi posibilă îndeplinirea
în mod eficient din punctul de vedere al costurilor a unor obiective
diferențiate. În acest context, ar trebui să se țină cont, de asemenea, de
faptul că statele membre cu cea mai mare nevoie de investiții și cu cele mai
multe opțiuni disponibile pentru reducerea GES în mod eficient din punctul de
vedere al costurilor, pentru dezvoltarea surselor regenerabile de energie,
pentru îmbunătățirea eficienței energetice etc. au adesea o capacitate
economică mai redusă decât celelalte și nu pot profita de aceste opțiuni. În plus,
unele dintre aceste state membre se confruntă cu dificultăți în ceea ce
privește obținerea unui sprijin suficient pentru schimbări ale proceselor
industriale și ale utilizării energiei care ar putea avea un impact asupra
locurilor de muncă și asupra recurgerii la resursele energetice interne.
Accesul la finanțarea investițiilor, fie prin finanțare directă, fie prin
finanțare inteligentă, face deja parte din setul de instrumente aferent
politicilor UE[12], dar ar putea fi
necesară o îmbunătățire a acestui acces în perspectiva anului 2030. Măsurile de
acest gen ar putea contribui la o împărțire corectă și echitabilă a efortului,
facilitând în același timp acceptarea din partea publicului și implicând toate
părțile interesate în tranziția spre o economie sustenabilă, sigură și
competitivă. Ca parte a noului cadru, pentru a se contribui
la discuțiile privind distribuirea echitabilă a eforturilor și pentru a se
garanta că niciunui stat membru nu îi revine o sarcină necuvenită, vor trebui
elaborate și prezentate informații specifice pentru fiecare stat membru. 4. Întrebări 4.1. Generalități ·
Pentru elaborarea politicilor pentru 2030, care
sunt cele mai importante învățăminte obținute datorită cadrului pentru 2020 și
din starea actuală a sistemului energetic al UE? 4.2. Obiective ·
Care obiective specifice pentru 2030 ar fi cele mai
eficace în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor generale ale politicii în
domeniul climei și al energiei? La ce nivel ar trebui aplicate aceste obiective
specifice (UE, stat membru sau sectorial) și în ce măsură ar trebui să aibă
caracter obligatoriu din punct de vedere juridic? ·
Au existat incoerențe în ceea ce privește
obiectivele actuale, pentru 2020? Dacă da, cum ar putea fi mai bine asigurată
coerența eventualelor obiective pentru 2030? ·
Sunt adecvate obiectivele pentru subsectoare precum
transporturile, agricultura, industria? Dacă da, care anume? De exemplu, este
necesar un obiectiv privind energia din surse regenerabile utilizată în
domeniul transporturilor, având în vedere obiectivele privind reducerea
emisiilor de dioxid de carbon ale autoturismelor și ale vehiculelor utilitare
ușoare? ·
Cum pot obiectivele să reflecte mai bine
viabilitatea economică și gradul variabil de maturitate al tehnologiilor în
cadrul pentru 2030? ·
Cum ar trebui evaluat progresul în privința altor
aspecte ale politicii UE în domeniul energiei, precum securitatea energetică,
aspecte care nu pot fi cuprinse în obiectivele principale? 4.3. Instrumente ·
Sunt necesare schimbări în ceea ce privește alte
instrumente de politică și modul în care acestea interacționează unele cu
celelalte, inclusiv între nivelurile UE și național? ·
Care ar fi cea mai bună modalitate de definire a
măsurilor specifice la nivelul UE și la nivel național, astfel încât
obiectivele în domeniul climei și al energiei să fie îndeplinite în mod optim
din punctul de vedere al eficienței în raport cu costurile? ·
Care ar fi cea mai bună modalitate de evitare a
fragmentării pieței interne a energiei, în special în raport cu necesitatea
încurajării și mobilizării investițiilor? ·
Ce măsuri ar putea fi prevăzute, astfel încât
economiile de energie suplimentare să fie cât se poate de eficiente din punctul
de vedere al costurilor? ·
Care ar fi cea mai bună modalitate de sprijinire a
implementării cadrului pentru 2030 prin politici în domeniul cercetării și
inovării la nivelul UE? 4.4. Competitivitate și
securitatea aprovizionării ·
Care dintre elementele cadrului pentru politici în
domeniul climei și al energiei ar putea fi consolidate pentru o mai bună
promovare a creării de locuri de muncă, a creșterii economice și a
competitivității? ·
Ce dovezi există în privința relocării emisiilor de
dioxid de carbon în cadrul actual și cum poate fi cuantificat acest fenomen?
Cum ar putea fi abordată această problemă în cadrul pentru 2030? ·
Care sunt factorii specifici care determină
tendințele înregistrate ale costurilor energiei și în ce măsură pot fi
influențați de UE? ·
Cum ar trebui să se țină cont de incertitudinea
legată de eforturile și de nivelul angajamentelor pe care și le vor asuma, în
cadrul negocierilor internaționale în curs, alte țări dezvoltate și alte
națiuni importante din punct de vedere economic aflate în curs de dezvoltare? ·
Cum poate fi sporită certitudinea în materie de
reglementare pentru întreprinderi, simultan cu includerea în reglementări a
unor mecanisme flexibile care să permită adaptarea la circumstanțele aflate în
schimbare (de exemplu, progresul în cadrul negocierilor internaționale privind
clima și schimbările de pe piețele energiei)? ·
Cum poate spori Uniunea Europeană capacitatea de
inovare a industriei prelucrătoare? Există un rol pentru veniturile obținute
din licitarea certificatelor de emisii? ·
Care ar fi cea mai bună modalitate prin care UE ar
putea exploata dezvoltarea surselor de energie convenționale și neconvenționale
din interiorul UE pentru a contribui la reducerea prețurilor la energie și a
dependenței de importuri? ·
Care ar fi cea mai bună modalitate prin care UE ar
putea îmbunătăți securitatea aprovizionării cu energie în interiorul Uniunii,
asigurând funcționarea deplină și eficace a pieței interne a energiei (de
exemplu, prin dezvoltarea interconectărilor necesare), și în exterior, prin
diversificarea rutelor de aprovizionare cu energie? 4.5. Aspecte legate de capacitate
și distribuție ·
Cum ar trebui noul cadru să asigure o repartizare
echitabilă a eforturilor între statele membre? Ce acțiuni concrete pot fi
întreprinse pentru a reflecta capacitățile diferite ale statelor membre de a
pune în aplicare măsuri în domeniul climei și al energiei? ·
Ce mecanisme pot fi prevăzute în scopul promovării
cooperării și a unei partajări echitabile a eforturilor între statele membre,
căutându-se în același timp modalitatea cea mai eficientă din punctul de vedere
al costurilor de îndeplinire a unor noi obiective privind clima și energia? ·
Sunt necesare noi instrumente sau mecanisme de
finanțare pentru sprijinirea noului cadru pentru 2030? 5. Transmiterea răspunsurilor la consultare Consultarea va fi deschisă până la 2 iulie.
Informații suplimentare privind modalitățile de a contribui la prezenta
consultare se găsesc la adresa: http://ec.europa.eu/energy/consultations/20130702_green_paper_2030_en.htm
ANEXĂ Informații
generale privind aspectele legate de energie și climă 1. Instrumentele legislative care vizează
îndeplinirea obiectivelor principale ale pachetului energie/climă și
principalele politici de sprijinire a îndeplinirii acestor obiective (1)
Directiva 2009/28/CE privind promovarea utilizării
energiei din surse regenerabile și de definire a obiectivului de 20 %
energie din surse regenerabile per stat membru. (2)
Directiva 2003/87/CE, astfel cum a fost modificată
prin Directiva 2009/29/CE, care a revizuit sistemul UE de comercializare a
certificatelor de emisii prin stabilirea unui prag pentru emisii și prin
armonizarea alocării de certificate către întreprinderi. (3)
Decizia nr. 406/2009/CE (Decizia privind partajarea
eforturilor), care definește obiective per stat membru pentru reducerile de GES
în sectoare care nu sunt cuprinse în ETS. (4)
Regulamentul (CE) nr. 443/2009 (CO2
& autoturisme), referitor la standardele privind emisiile de CO2
ale autoturismelor noi (5)
Regulamentul (UE) nr. 510/2011 de stabilire a
unor standarde de performanță pentru vehiculele utilitare ușoare noi, ca parte
a abordării integrate a Uniunii de reducere a emisiilor de CO2 generate de
vehiculele ușoare (6)
Directiva 2009/30/CE (Directiva privind calitatea
carburanților), de reducere a emisiilor de dioxid de carbon ale carburanților
pe durata ciclului de viață al acestora. (7)
Directiva 2009/31/CE, care creează un cadru pentru
a face posibilă captarea și stocarea dioxidului de carbon. (8)
Directiva 2012/27/UE privind eficiența energetică,
ce definește acțiunile necesare la nivelul statelor membre (9)
Directiva 2010/31/UE privind performanța energetică
a clădirilor (10)
Directiva 2009/125/CE privind cerințele în materie
de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic, inclusiv
standardele aferente (11)
Regulamentul (CE) nr. 842/2006 privind
gazele fluorurate cu efect de seră și Directiva 2006/40/CE privind emisiile de
gaze fluorurate cu efect de seră ale sistemelor de climatizare mobile (12)
Directiva 99/31/CE, de renunțare treptată la
utilizarea depozitelor de deșeuri în scopul eliminării deșeurilor și de
reducere a emisiilor de CH4 (13)
Directiva 1991/676/CEE privind nitrații, care
contribuie la limitarea emisiilor de N2O (14)
Directiva 2009/33/CE privind promovarea vehiculelor
de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (15)
Directiva 2003/96/CE a Consiliului privind
restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a
electricității (16)
Regulamentul (CE) nr. 1222/2009 privind
etichetarea pneurilor în ceea ce privește eficiența consumului de combustibil
și alți parametri esențiali (17)
Regulamentul (UE) nr. 228/2011 de
modificare a Regulamentului (CE) nr. 1222/2009 al Parlamentului European
și al Consiliului în ceea ce privește metoda de testare a aderenței pe teren
umed pentru pneurile C1 (18)
Regulamentul (UE) nr. 1235/2011 de modificare
a Regulamentului (CE) nr. 1222/2009 al Parlamentului European și al
Consiliului în ceea ce privește clasificarea pneurilor în funcție de aderența
pe teren umed, măsurarea rezistenței la rulare și procedura de verificare (19)
Regulamentul (CE) nr. 714/2009 din 13 iulie 2009
privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de
energie electrică și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 (20)
Regulamentul (CE) nr. 715/2009 din 13 iulie 2009
privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale și
de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1775/2005 (21)
Decizia privind normele de contabilizare și
planurile de acțiune referitoare la emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de
seră care rezultă din activități legate de exploatarea terenurilor, schimbarea
destinației terenurilor și silvicultură. 2. Principalele documente de referință Foaie de parcurs pentru trecerea la o
economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050 http://ec.europa.eu/clima/policies/roadmap/index_en.htm Perspectiva energetică 2050 http://ec.europa.eu/energy/energy2020/roadmap/index_en.htm Cartea albă: Foaie de parcurs pentru un
spațiu european unic al transporturilor – Către un sistem de transport
competitiv și eficient din punct de vedere al resurselor http://ec.europa.eu/transport/themes/strategies/2011_white_paper_en.htm Foaie de parcurs către o Europă eficientă
din punct de vedere al utilizării resurselor http://ec.europa.eu/environment/resource_efficiency/about/roadmap/index_en.htm
Reforma structurală a pieței europene a
carbonului: primul raport privind situația pieței europene a carbonului în 2012 http://ec.europa.eu/clima/policies/ets/reform/index_en.htm Eficientizarea pieței interne a energiei http://ec.europa.eu/energy/gas_electricity/internal_market_en.htm Energia din surse regenerabile: o prezență
majoră pe piața energetică europeană http://ec.europa.eu/energy/renewables/communication_2012_en.htm
Rezoluția Parlamentului European
referitoare la o foaie de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu
emisii scăzute de carbon până în 2050 http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2012-0086+0+DOC+XML+V0//RO Rezoluția Parlamentului European
referitoare la Foaia de parcurs pentru un spațiu european unic al
transporturilor http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2011-0584+0+DOC+XML+V0//RO Rezoluția Parlamentului European referitoare
la Perspectiva energetică 2050 http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2013-0088+0+DOC+XML+V0//RO [1] Link-urile spre rezoluțiile Parlamentului European și
spre foile de parcurs se găsesc în anexă, în secțiunea privind principalele
documente de referință. [2] COM(2011) 169 final. [3] COM(2010) 639 final. [4] Raportul „Situația pieței europene a carbonului în 2012”
[COM(2012) 652]. Raportul lansează o consultare privind posibilele modalități
de abordare a surplusului de certificate din cadrul ETS, inclusiv extinderea
sectoarelor cuprinse în ETS. [5] Comunicarea „Energia din surse regenerabile:o prezență
majoră pe piața energetică europeană”, COM(2012) 271. [6] Implementarea măsurilor cuprinse în Cartea albă privind
transporturile, măsurile suplimentare în materie de proiectare ecologică,
introducerea contorizării inteligente și crearea unor rețele inteligente, cu reacția
aferentă în ceea ce privește cererea, ar trebui să contribuie la apropierea de
obiectiv. [7] În cazul proiectelor identificate ca proiecte de interes
comun (PIC), regulamentul introduce măsuri pentru accelerarea procedurilor de
autorizare, inclusiv prin stabilirea unui termen limită maxim și a unei
simplificări a procedurilor de evaluare de mediu. De asemenea, regulamentul
prevede stimulente mai atrăgătoare pentru investitori, prin dispoziții de
reglementare îmbunătățite, și stabilește condiții pentru acordarea de sprijin
financiar din partea UE în cadrul mecanismului propus, „Conectarea Europei”. [8] Conform deciziei Consiliului European în cadrul
reuniunii sale din 7-8 februarie 2013 privind cadrul financiar multianual. [9] Comunicarea „Către o redresare generatoare de locuri de
muncă” [COM(2012) 173 final]. [10] Potrivit datelor AIE, prețurile reale ale energiei
electrice în Europa (OCDE) au crescut în medie cu 38 % între 2005 și 2012,
înregistrând o scădere de 4 % în SUA în același interval. Pentru consumatorii
casnici, prețurile reale ale energiei electrice au crescut cu 21,8 % în
Europa în perioada 2005-2012 (OCDE) și cu 8,4 % în SUA. AIE, „Prețurile
energiei și taxele pe energie, al patrulea semestru al anului 2012” ("Energy
Prices & Taxes, 4th Quarter 2012"). [11] Perspectivele pentru un nou acord internațional privind
schimbările climatice sunt prezentate într-o comunicare consultativă separată, Acordul
internațional din 2015 privind schimbările climatice: Modelarea politicii
internaționale privind clima după 2020. [12] De exemplu, propunerea privind Fondul european de
dezvoltare regională pentru 2014-2020 și mecanismul Conectarea Europei.