52008DC0776

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 13.11.2008

COM(2008) 776 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI CĂTRE COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

ACTUALIZAREA PROGRAMULUI NUCLEAR INDICATIV ÎN CONTEXTUL CELEI DE A DOUA REVIZUIRI STRATEGICE A POLITICII ENERGETICE

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI CĂTRE COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

ACTUALIZAREA PROGRAMULUI NUCLEAR INDICATIVÎN CONTEXTUL CELEI DE A DOUA REVIZUIRI STRATEGICE A POLITICII ENERGETICE

1. Introducere

Prezentul document – ca parte a celei de-a doua revizuiri strategice a politicii energetice – actualizează informațiile cuprinse în Programul nuclear indicativ din 2007[1]. Documentul se concentrează pe aspectele cheie ale securității aprovizionării, necesitățile de investiții, condițiile pentru realizarea investițiilor și formulează recomandări pentru utilizarea în continuare în condiții de siguranță a energiei nucleare în Uniunea Europeană.

Pe parcursul ultimilor doi ani, atât în câteva state membre ale UE, cât și pe plan mondial, s-au înregistrat declarații politice cu privire la interesul pentru energia nucleară. Energia nucleară a revenit în dezbaterea politică[2], fapt urmat de crearea Forumului European pentru Energie Nucleară ( European Nuclear Energy Forum ), Grupul la nivel înalt pentru siguranța nucleară și managementul deșeurilor și Platforma Tehnologică pentru Energia Nucleară Sustenabilă. Agenția Internațională pentru Energia Atomică și Agenția Nucleară a OCDE au evidențiat, de asemenea, importanța contribuției energiei nucleare în viitorul apropiat[3][4]. În acest context, UE poate avea un rol important în dezvoltarea în continuare a unui cadru și mai avansat care să corespundă standardelor cele mai înalte de siguranță, securitate și neproliferare.

Consiliul European de primăvară din 2007 a confirmat propunerea Comisiei de a reduce emisiile de gaze cu efecte de seră cu 20 %, precum și de a crește eficiența energetică în UE în aceeași măsură până în 2020. În prezent, energia nucleară generează două treimi din energia electrică produsă cu emisii reduse de carbon și are o contribuție importantă la contracararea efectelor schimbărilor climatice pe plan global. Planul strategic european pentru tehnologii energetice al Comunității („Planul SET”), consacrat necesităților de cercetare și dezvoltare în domeniul tuturor tehnologiilor care produc emisii reduse de carbon, inclusiv fisiunea nucleară, este important pentru cerințele pe termen lung în sectorul energiei nucleare.

Totodată, energia nucleară este una dintre sursele energetice cele mai economice, cele mai puțin vulnerabile în fața creșterii prețului combustibililor, protejând astfel economiile europene față de volatilitatea prețurilor materiilor prime. De asemenea, energia nucleară sporește securitatea aprovizionării cu energie în Europa, deoarece resursele de uraniu sunt larg distribuite pe glob, în zone geopolitice stabile.

Preocuparea opiniei publice cu privire la siguranța nucleară și la managementul deșeurilor rămâne însă un subiect care trebuie tratat în profunzime. După cum arată un Eurobarometru recent[5], marea majoritate a cetățenilor europeni consideră că Uniunea Europeană se află în poziția cea mai bună pentru a garanta că în Europa se asigură cel mai înalt nivel de siguranță nucleară. Pe de altă parte, fragmentarea cadrului de reglementare în Uniunea Europeană, îndeosebi în ceea ce privește eliberarea autorizațiilor și certificării conceptelor, constituie un obstacol în calea investițiilor. Uniunea Europeană ar trebui să promoveze un cadru economic și de reglementare mai coerent. Acest lucru va facilita investițiile în statele membre care optează pentru includerea energiei nucleare în mixul energetic și va asigura că deciziile privind investițiile se bazează pe norme mai transparente și mai comprehensibile.

2. Necesită țILE DE INVESTIțII PENTRU CAPACITățILE ENERGO-NUCLEARE

2.1. Proiec ții cu privire la cererea de energie și electricitate

În baza scenariului PRIMES privind noua politică energetică, până în 2020 se așteaptă o creștere ușoară (+1,5 %) a cererii totale de energie finală în cazul unor prețuri moderate ale petrolului și o scădere ușoară (-2 %) în cazul unor prețuri ridicate ale petrolului[6]. Se așteaptă o creștere a cererii de energie electrică de 8-9 % pentru aceeași perioadă. Drept rezultat, proporția energiei electrice în cererea globală de energie ar urma să crească de la 20 % la 23 %. Se prognozează o creștere a capacităților electroenergetice între 20 % și 24 % până în 2020, însă, potrivit scenariului de referință PRIMES și depinzând de prețul petrolului, ponderea energiei nucleare va scădea de la 30 % până undeva între 25 % și 26 % sub raportul producției de energie electrică și de la 14 % până la un nivel cuprins între 12 % și 14 % din cererea totală de energie primară până în 2020[7]. Aceste cifre reflectă politicile implementate în statele membre și exclud, așadar, discuțiile cele mai recente privind extinderea perioadei de viață a centralelor și construirea de noi centrale care ar putea schimba situația în ceea ce privește viitoarele capacități.

Măsurile privind eficiența energetică ar urma să limiteze creșterea consumului total de energie, precum și cererea de energie electrică. Cu toate acestea, dacă prețurile combustibililor fosili rămân la nivelurile record din 2008, se poate aștepta creșterea cererii de energie electrică, în special în sectorul transporturilor. De aceea, securitatea aprovizionării cu energie electrică va căpăta o importanță crescută pentru economie în ansamblu.

2.2. Perspective de investi ții în sectorul nuclear

Indiferent de maniera în care va evolua consumul de energie, se așteaptă ca, la nivelul UE, cererea de energie electrică să continue să crească mai rapid decât cererea de energie în ansamblu. Insuficiența capacităților destinate a acoperi sarcina de bază ar putea submina stabilitatea rețelelor de energie electrică ale UE, în cazul în care nu se întreprind contramăsuri pe scară largă. Ponderea surselor de energie regenerabilă va crește, dar vor fi necesare alte surse de energie, având în vedere că posibilitățile de stocare a energiei electrice sunt limitate, iar cererea trebuie satisfăcută în mod continuu. Este nevoie să se acorde o atenție crescută înlocuirii și/sau extinderii duratei de viață a centralelor nucleare care îmbătrânesc și care vor ajunge înainte de 2020 la finalul duratei de viață prevăzute inițial. În cazul în care sunt închise, contribuția energiei nucleare la aprovizionarea în ansamblu cu energie electrică va scădea în mod substanțial, cu excepția cazului în care se construiesc noi centrale sau se extinde durata de viață a celor existente în condiții de siguranță, astfel încât să poată fi exploatate în continuare pe o perioadă mai lungă.

Graficul (Fig. 1 anexa 1) ilustrează tendința descrescătoare a capacităților energiei nucleare în UE în pofida faptului că noi centrale se află în construcție sau au fost notificate Comisiei[8] (FI, FR, BG și SK), precum și extinderile duratelor de viață utile deja autorizate (sau în curs de autorizare) până la 40, 50 sau 60 de ani.

Potrivit proiecțiilor actuale, capacitatea energo-nucleară în UE va scădea cu 33 GWe[9] până în 2020. Dacă aceste capacități destinate acoperirii sarcinii de bază nu sunt înlocuite de noi centrale nuclearo-electrice (NPP), o mare parte a lor vor fi înlocuite de centrale pe bază de gaze naturale sau cărbuni. Extinderea duratelor de viață ale centralelor existente sau centralele nou construite ar trebui numai să mențină ponderea energiei nuclearo-electrice la nivelul actual, contribuind astfel la atingerea obiectivelor UE în materie de reducere a emisiilor și securitate a aprovizionării. În cazul în care s-ar extinde duratele de viață ale reactorilor actuali la 50 de ani, capacitatea ar rămâne stabilă până în anul 2020. Cu toate acestea, generalizarea extinderii duratelor de viață are limitele ei, deoarece numărul efectiv al instalațiilor a căror durată de viață poate fi extinsă va trebui stabilit în urma examinării caz cu caz, luând în considerare exigențele de respectare a celor mai înalte standarde de siguranță în vigoare. Platforma Tehnologică de Fisiune Nucleară va juca un rol important în identificarea necesităților de cercetare și dezvoltare impuse de extinderea duratelor de viață ale instalațiilor nucleare.

În cadrul acestor scenarii, dezafectarea imediată după închiderea centralelor depășite ar facilita construirea unor capacități de înlocuire pe siturile nucleare existente. Noile investiții în sectorul nuclear trebuie planificate cu suficient timp în avans, deoarece trebuie dezvoltată capacitatea industrială necesară realizării acestor investiții. Acest lucru nu este valabil numai în cazul producției de energie electrică, ci și în cazul altor aplicații, îndeosebi medicina nucleară.

2.3. Trecere în revistă a centralelor nuclearo-electrice noi și aflate în proiect, precum și a proiectelor de închidere și de extindere a duratelor de viață

2.3.1. Centrale noi în curs de construc ție, noi proiecte de investiții

Se află în curs de construcție doi reactori europeni cu apă presurizată ( European Pressurized Reactor – EPR ) cu o putere de 1600 MWe: în Finlanda (Unitatea 3 a centralei nuclearo-electrice de la Olkiluoto) și în Franța, la Flamanville, se așteaptă ca aceștia să devină operaționali până în 2012. Finlanda este pe punctul de a începe procedurile în vederea posibilei construcții a unui al șaselea reactor, iar Franța a anunțat că va construi un al doilea EPR și are în proiect mai mulți reactori până în 2020-2030.

De asemenea, în UE se află în curs de construcție sau sunt proiecte ferme de construcție 2 unități AES-92 VVER la centrala de la Belene, în Bulgaria, precum și 4 unități VVER la Mochovce, în Slovacia. România este pe cale să notifice planurile de finalizare a unităților 3 și 4 de la centrala nucleară CANDU de la Cernavodă (unitatea 2 a fost conectată în rețea în 2007).

Țările Baltice, Polonia și Olanda examinează proiecte regionale și opțiuni naționale privind noi centrale nucleare.

În ianuarie 2008, guvernul britanic a dat undă verde construcției unei noi centrale, declarând că energia nucleară trebuie să joace un rol important în aprovizionarea Marii Britanii cu energie curată, sigură și la prețuri accesibile. Guvernul britanic a publicat legea privind energia ( Energy Bill ), care încurajează investițiile în energia nucleară, prevăzând clauze care să asigure că potențialii investitori în noile centrale nucleare prevăd totodată finanțarea adecvată a dezafectării acestora și participarea deplină la costurile managementului deșeurilor. Guvernul a invitat firmele să elaboreze planuri de construcție și exploatare a noilor centrale, indicând totodată că, prin intermediul Autorității de Dezafectare Nucleară ( Nuclear Decommissioning Authority – NDA ) urmează să scoată la vânzare în vederea dezvoltării terenuri care se învecinează cu cele 18 situri nucleare închise din Marea Britanie. Se așteaptă construcția a cel puțin 7 noi centrale nucleare din Generația III de reactori nucleari.

Autoritățile italiene au declarat, la 22 mai 2008, că numai energia nucleară permite producția de energie la scară largă, în condiții de siguranță, la prețuri competitive și cu respect deplin pentru mediu și, din acest motiv, au în plan relansarea sectorului nuclear, cu construcția de 4 până la 8 noi centrale nucleare la orizontul anului 2020.

2.3.2. Upgradarea capacită ților și extinderea duratelor de viață

În peste 25 % din centralele nuclearo-electrice se realizează în continuare creșterea puterii maxime; media factorului de disponibilitate al reactorilor nucleari la nivelul UE a crescut în mod constant în ultimii 10-15 ani (ajungând la 84 % în perioada 2004-2006). În aceeași perioadă, implementarea programelor de upgradare a capacității maxime și de creștere a factorului de disponibilitate al centralelor a condus la o putere netă suplimentară de 5000 MWe în UE-27 (echivalentul a 3 până la 5 reactori, în funcție de puterea lor).

Toate centralele în funcțiune se apropie în curând de limita duratei lor de viață prevăzute inițial (30-40 de ani). media de vârstă a centralelor din UE este de 23 de ani, față de media de vârstă pe plan mondial care este de 20 de ani (Fig. 2 anexa 1). Din producția de energie electrică produsă în prezent în UE, 18 % provine de la centrale care au o vârstă de 30 de ani sau mai mare și numai 8 % de la centrale care sunt mai „tinere” de 15 ani[10].

Luând în considerare durata de viață prevăzută prin construcție de 30 până la 40 de ani, în următorii 10 ani, aproximativ 44 GWe sau 33 % din puterea instalată în UE-27 va trebui deconectată de la rețeaua electrică și înlocuită. Totodată, producătorii se confruntă cu incertitudini la nivel politic și de reglementare atunci când solicită autorizarea construirii de noi centrale, care sunt investiții care devin rentabile abia după un timp îndelungat. De aceea, extinderea duratei de viață utile în condiții de siguranță pare să fie, în condițiile actuale, mai rentabilă decât opțiunea de a construi noi centrale și este pe cale să devină o practică curentă în multe țări.

Nu există dovezi că extinderile duratelor de viață aprobate ar compromite în vreun fel siguranța exploatării centralelor nucleare. Centralele selecționate pentru extinderea duratei de viață fac obiectul unor investiții importante în ceea ce privește upgradarea puterii maxime și modernizarea, inclusiv îmbunătățirea caracteristicilor de siguranță. Extinderea duratei de viață se aplică numai în cazurile în care există o marjă de siguranță suficientă pentru a acoperi îmbătrânirea principalelor componente. Dezbaterea pe tema extinderii duratei de viață este în prezent în desfășurare atât în Belgia, cât și în Germania, în pofida politicilor de eliminare a energiei nucleare, descrise în continuare.

2.3.3. Câ știgul de putere

În plus față de upgradarea capacității și extinderea duratei de viață, trecerea progresivă de la uzine de îmbogățire a uraniului pe bază de difuzie gazoasă la uzine care utilizează tehnologii de centrifugare va conduce la un câștig de aproximativ 3000 MWe în producția de energie electrică.

2.3.4. Închideri planificate

Belgia și Germania au în plan să renunțe la energia nucleară după închiderea centralelor nucleare existente[11].

În afară de deciziile de renunțare la energia nucleară luate de aceste două țări la nivel politic, în UE se așteaptă închiderea a cel puțin 11 alte centrale nucleare aflate în exploatare până în 2010, totalizând o putere instalată de 7,7 GWe sau 5,5 % din capacitatea actuală. Lituania și Slovacia vor trebui să închidă fiecare câte un reactor, în urma angajamentelor asumate în contextul aderării la UE. Închiderea acestor centrale contribuie la o tendință descrescătoare a ponderii energiei nucleare până în 2020, în cazul în care deciziile politice de renunțare la opțiunea nucleară nu sunt revizuite.

3. Condi țII DE REALIZARE A INVESTIțIILOR NECESARE

3.1. Acceptarea din partea opiniei publice

Acceptarea de către opinia publică este esențială pentru utilizarea energiei nucleare în Europa. UE are o industrie nucleară matură, care acoperă întregul ciclu al combustibilului, cu bune rezultate în materie de siguranță și securitate. Totuși, trebuie tratate o serie de preocupări enunțate în cele ce urmează.

Un rol important în această privință revine autorităților publice atât la nivel local, regional, național, cât și la nivelul Uniunii Europene și pe plan internațional. Este necesar să se consolideze cadrul legal actual în sensul unei mai mari transparențe și al unei guvernanțe consolidate a activităților nucleare. Sunt necesare eforturi pentru a se oferi opiniei publice informații concrete, la timp și ușor de înțeles, asigurându-se totodată o dezbatere deschisă între actorii cheie cu privire la toate aspectele legate de energia nucleară.

Comisia abordează aceste aspecte atât prin Grupul la nivel înalt pentru siguranța nucleară și managementul deșeurilor (HLG), format din înalți funcționari din autoritățile de reglementare, cât și prin Forumul European al Energiei Nucleare (ENEF), care reprezintă un eșantion mai larg al societății.

Grupul de lucru la nivel înalt a fost creat de Comisie în 2007 cu mandatul de a dezvolta o interpretare comună și de a propune abordări comune în privința îmbunătățirii viitoare a siguranței nucleare și a managementului combustibilului uzat și al deșeurilor radioactive. În cadrul inițiativei Grupului la nivel înalt și luând în considerare discuțiile și evoluțiile în alte foruri, Comisia pregătește o propunere revizuită de directivă privind instituirea cadrului comunitar pentru siguranța nucleară.

ENEF oferă platforma pentru o discuție largă la nivelul părților interesate cu privire la oportunitățile și riscurile pe care le prezintă energia nucleară, specificul finanțării noilor centrale, necesitatea unei agende legale în vederea utilizării responsabile a energiei electrice, modalitățile de a progresa în domeniul managementului deșeurilor, precum și cu privire la modalitățile de creștere a încrederii și transparenței între opinia publică și actorii implicați în acest proces.

Un sondaj Eurobarometru recent[12], desfășurat în lunile februarie–martie 2008 a arătat că atitudinea cetățenilor europeni față de energia nucleară este mai pozitivă decât în 2005. De asemenea, confirmă și faptul că acceptarea energiei nucleare de către opinia publică depinde într-o măsură foarte mare de existența unor soluții permanente și sigure pentru managementul deșeurilor radioactive. În vreme ce statele membre poartă responsabilitatea deplină în materie de gestionare a propriilor deșeuri radioactive, cetățenii europeni doresc ca UE să joace un rol activ în garantarea faptului că practicile și programele naționale în domeniul deșeurilor radioactive sunt monitorizate, armonizate și consecvente cu planurile și cu termenele stabilite. Domeniile științifice și tehnologice relevante pentru depozitarea geologică a deșeurilor au atins un nivel de maturitate suficient de ridicat astfel încât politica de amânare a deciziilor să nu mai fie acceptabilă. Trebuie să se facă progrese în sensul soluțiilor identificate, inclusiv prin activități suplimentare de cercetare și dezvoltare, și nu să se lase deciziile politice în seama generațiilor viitoare. Este necesar un efort de colaborare între părțile interesate din domeniul cercetării și dezvoltării, în special din agențiile naționale de management al deșeurilor, în vederea stabilirii unei agende strategice de cercetare și a unei strategii de implementare a cercetării în domeniu.

Sinergia la nivelul UE în ceea ce privește deșeurile nucleare este stimulată prin Grupul la nivel înalt pentru siguranță nucleară și managementul deșeurilor, precum și prin Platforma tehnologică privind energia nucleară sustenabilă și prin noua Platformă tehnologică privind depozitarea geologică a deșeurilor, în scopul încurajării unor eforturi suplimentare în direcția optimizării cercetării și dezvoltării europene, mai bunei coordonări în stabilirea obiectivelor comune și în atragerea unei participări și a unui angajament mai mari din partea industriei în abordarea chestiunilor legate de managementul deșeurilor. Cu ocazia prezentării celui de-al șaselea raport privind managementul deșeurilor[13], Consiliul a luat act de situația managementului deșeurilor nucleare în Uniunea Europeană.

Neproliferarea nucleară este o temă globală, care reamintește publicului și îl sensibilizează cu privire la riscurile potențiale de securitate asociate cu utilizarea și dezvoltarea viitoare ale energiei nucleare. În condițiile în care un număr tot mai mare de țări examinează posibilitatea de a lansa programe nucleare, există o nevoie clară de consolidare a siguranței, a securității nucleare și a garanțiilor nucleare pentru neproliferare. În acest context, Uniunea Europeană are un rol important de jucat făcând apel la instrumentele sale cu dimensiune externă. Instrumentul pentru cooperare pentru siguranța nucleară (ICSN) și Instrumentul de stabilitate[14]. O prioritate cheie pentru Comisie este menținerea sprijinului pentru Tratatul de Neproliferare nucleară (TNP), prin dezvoltarea unei viziuni comune cu AIEA cu privire la riscurile proferării. Declarația comună a Comisiei Europene și a AIEA din 7 mai 2008 subliniază importanța acestui aspect[15].

Comisia intenționează să adreseze Parlamentului European și Consiliului o comunicare pe trema neproliferării nucleare.

De asemenea, în privința alertei și schimbului rapid de informații în caz de incident nuclear în UE, Comisia discută cu statele membre funcționarea sistemului ECURIE.

3.2. Aspecte legate de autorizare

3.2.1. Proceduri de autorizare

Este nevoie să se asigure stabilitatea planificării și să se reducă riscurile legate de investiții pentru investitori și părțile interesate, determinate de incertitudinile cadrului de reglementare. Autorizarea include autorizarea modelelor standard, autorizațiile privind amplasarea, construcția, de exploatare sau autorizațiile combinate. Autoritățile publice din UE trebuie încurajate să armonizeze și să simplifice procedurile de autorizare în sensul asigurării certitudinii juridice.

3.2.2. Autorizarea modelelor

Deși există curente în Europa favorabile armonizării cerințelor de autorizare, autorizarea modelelor se realizează la nivel național și are la bază rațiuni de siguranță.

Documentul EUR reprezintă specificații pentru o centrală nucleară, scrise de un grup de investitori potențiali în producția de energie electrică în Europa, în principal producători și alte entități industriale, menit inițial să faciliteze autorizarea reactorilor de tip EPR. Deși utilizat ca bază pentru caietele de sarcini în licitațiile pentru noile construcții cu destinație nucleară în Finlanda (pentru EPR la unitatea Olkiluoto 3) și Bulgaria (AES-92 de la Belene), nu reprezintă o normă cu caracter de reglementare la nivelul UE.

WENRA reunește autoritățile de reglementare în domeniul nuclear din statele membre UE și din Elveția. Obiectivele sale principale sunt de a dezvolta o viziune comună cu privire la siguranța nucleară, de a furniza competențe independente pentru examinarea siguranței nucleare în statele în curs de aderare și în cele candidate la aderarea la Uniunea Europeană și de a dezvolta rețeaua autorităților de reglementare din Europa prin schimb de experiență și prin discuții privind teme relevante legate de siguranța nucleară. WENRA a stabilit și revizuiește periodic propriile niveluri de referință aplicabile siguranței reactorilor nucleari, luând în considerare Cerințele de siguranță elaborate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).

Recomandare: adoptarea unor niveluri comune de siguranță pentru centralele nuclearo-electrice existente și pentru cele nou construite.

3.2.3. Concepte din Generația III

Reactorii din Generația I au fost dezvoltați în anii 1950-1960 și, în afară de UK, niciunul nu mai este în funcțiune pe teritoriul UE. Reactorii din Generația II sunt cei care se află în prezent, în mod predominant, în exploatare atât în UE-27, cât și în restul lumii. Reactorii avansați de Generație III cu apă ușoară, precum și modelele care decurg din aceștia oferă caracteristici îmbunătățite atât din punct de vedere al siguranței, cât și din punct de vedere economic față de generațiile precedente de reactori și sunt, astfel, avuți în vedere pentru construcția de noi centrale în Uniunea Europeană. Deși lipsesc definițiile formale, acești reactori prezintă următoarele caracteristici:

- Sisteme de securitate îmbunătățite, inclusiv caracteristici pasive sau intrinseci și un sistem de confinare care asigură protecția contra impacturilor interne cauzate de accidente, precum și împotriva impacturilor externe;

- Eficiență termală îmbunătățită și, deci, reducerea nevoilor de combustibil;

- Durată de viață mai lungă a centralei;

- Tehnologie a combustibilului îmbunătățită și, deci, reducerea volumului deșeurilor.

Exemple de reactori de Generația III sunt reactorii recent construiți la Olkiluoto (Finlanda), Flamanville (Franța) și Belene (Bulgaria).

De asemenea, centralele nucleare trebuie protejate atât împotriva sabotajelor, cât și împotriva atacurilor teroriste și a posibilelor deturnări de materiale nucleare. În cazul centralelor nucleare recente din UE, cerințele de garanții nucleare și securitate nucleară au fost incluse în proiect, reprezentând un exemplu în materie de securitate nucleară și neproliferare.

Recomandare: a se avea în vedere pentru noile centrale construite în UE numai modele ale căror niveluri de siguranță și securitate corespund celor ale reactorilor din Generația III sau modelelor ulterioare îmbunătățite.

3.3. Aspecte de ordin financiar

Costurile de construcție ale unei centrale nuclearo-electrice sunt în mod semnificativ mai ridicate decât acelea pentru o centrală echivalentă pe cărbuni sau pe gaze naturale. Totuși, exploatarea unei centrale nuclearo-electrice este mai puțin costisitoare pe durata proiectată de viață, datorită costurilor mai reduse și mai predictibile ale combustibilului. Cu toate acestea, volumul investiției inițiale și timpul necesar pentru amortizarea investiției implică riscuri ridicate pentru firmele private care vând energie electrică pe baza unor contracte pe termen scurt sau pe piața schimburilor de energie electrică. Până în prezent, acest lucru a favorizat centralele care prezintă costuri mai reduse ale capitalului și cu costuri mai ridicate, potențial fluctuante, ale combustibilului (cum este cazul centralelor pe gaz). Creșterea prețului combustibililor fosili pe parcursul ultimilor cinci ani influențează puternic reevaluarea structurii finanțării, conducând la revigorarea interesului pentru investiții în noi centrale nucleare.

Totuși, este probabil că recenta volatilitate a piețelor creditului la nivel mondial va exercita pe termen scurt o anumită presiune asupra proiectelor de investiții pe scară largă. În același timp, creșterea costurilor materialelor de construcție și ale forței de muncă au condus la estimări mai ridicate ale costurilor noilor centrale nucleare în general.

Toate formele de producție de energie electrică produc sub o anumită formă externalități negative – care reprezintă costuri impuse terților care nu sunt plătite direct de către producător – și adesea costurile de producție nu reflectă aceste costuri externe. Costurile externe cele mai semnificative pentru energia nucleară, adică costurile de dezafectare și management al deșeurilor, trebuie internalizate în prețul energiei electrice[16]. Măsurile menite să contracareze încălzirea globală, cum este mecanismul de comercializare a emisiilor, sunt modalități de integrare a costurilor externe ale combustibililor fosili și pot contribui la asigurarea unei concurențe echitabile în privința aspectelor economice legate de producerea energiei electrice din energie nucleară.

Este important să se garanteze în UE că proiectele în domeniul energiei nucleare nu beneficiază de ajutoare de stat. Sunt posibile mai multe căi în acest scop[17]:

3.3.1. Structura costurilor centralei nuclearo-electrice

Recuperarea costurilor de construcție ale unei centrale nucleare este factorul cel mai importat în determinarea competitivității energiei nucleare. În pofida costurile de investiții ridicate (aproximativ 70 % din costurilor de producție totale pentru energia nucleară prin comparație cu aproximativ 40 % pentru energia pe bază de cărbuni și aproximativ 30 % pentru energia pe bază de gaz) și necesitatea de a internaliza costurile legate de eliminarea deșeurilor și de dezafectare, centralele nucleare sunt competitive în raport cu unitățile care produc energie pe bază de combustibili fosili (40-45 EUR/MW și niciun fel de costuri de comercializare a emisiilor). Îmbunătățirea performanțelor centralelor nucleare pe perioada ultimilor 10-15 ani a condus la creșterea factorului de disponibilitate al centralei și a producției, reducând în continuare costurile de producție.

Deoarece centrala nucleară nu produce beneficii pe perioada construcției, perioade mai lungi de construcție și întârzierile în acest domeniu se traduc direct în dobânzi mai ridicate aplicate pentru fondurile împrumutate. Procesele standardizate de autorizare în privința amplasării, autorizării și construcției ar putea scurta intervalul de timp necesar și ar spori certitudinea că, dacă centrala este construită conform proiectului, atunci va primi autorizația de exploatare.

3.3.2. Condi ții de concurență echitabilă în domeniul finanțării

În vederea realizării trecerii la o economie cu emisii reduse de carbon, UE are nevoie de echilibru între deciziile privind investițiile și cadrul reglementar. În vreme ce deciziile privind tehnologiile și proiectele de investiții concrete sunt influențate, în ultimă instanță, de piață, autoritățile publice au un rol vital în a orienta investițiile în energia curată punând la dispoziție un cadru politic clar și credibil pe termen lung.

În vreme ce finanțarea construcției unei centrale nuclearo-electrice aparține operatorilor privați și pieței de capital, anumite măsuri ar putea fi justificate în privința finanțării, în special în condițiile în care climatul general de investiții pentru debitorii pe scară largă a devenit tot mai dificil în ultimul an. Banca Europeană de Investiții și-a revizuit în 2007 politica de investiții astfel încât să includă proiecte legate de energia nucleară. În trecut, s-au mai acordat împrumuturi Euratom pentru instalații nucleare noi și pentru îmbunătățirea caracteristicilor de siguranță a reactorilor din țările candidate și în alte țări. Această facilitate este limitată la un plafon global, adoptat de Consiliu. Suma disponibilă în prezent ar putea furniza numai o mică parte din finanțarea necesară pentru 2 sau 3 proiecte. Comisia a propus ridicarea plafoanelor de îndatorare pentru împrumuturile Euratom și se angajează să procedeze la fel la momentul potrivit[18]. Aceste împrumuturi se acordă la nivelul pieței prin împrumutarea de pe piețele internaționale de capital; ele nu provin de la bugetul Comunității și nu constituie ajutoare de stat.

3.4. Răspunderea pentru daune nucleare;

Operatorii centralelor nucleare sunt responsabili pentru orice daune produse de ei și, din acest motiv, li ce cere să aibă o asigurare. Legislația nucleară este completată de un număr de convenții internaționale[19]. Compensațiile acordate peste plafoanele prevăzute de convenții și de legislația națională trebuie acoperite de asigurările individuale sau statul în cauză trebuie să accepte răspunderea ca asigurator în ultimă instanță, cum este cazul în alte sectoare industriale. Mai multe detalii sunt prezentate în anexa II.

Recomandare: dezvoltarea unui sistem mai coerent și mai armonizat privind răspunderea pentru a se asigura niveluri comparabile de protecție a cetățenilor și pentru a se crea condiții de concurență echitabile pentru industria nucleară din UE.

4. Securitatea aprovizionării cu combustibil nuclear

De regulă, operatorii reactorilor nucleari achiziționează minereuri de uraniu și încheie contracte cu furnizorii de servicii din domeniul ciclului de combustibil pentru conversia chimică a concentratelor în hexafluorură de uraniu, pentru îmbogățirea acesteia și conversia sa în oxid de uraniu și, în fine, pentru fabricarea elementelor de combustibil care urmează să fie încărcate în reactorul de putere. În cazul tuturor acestor activități de producție predomină contractele pe termen lung (durata tipică este de 5 ani, dar sunt și contracte pe perioade de 10 ani sau mai îndelungate). Achizițiile pe piața la vedere ( spot market ) au un rol minor, deși prețurile în contractele pe termen lung sunt adesea legate de prețurile de pe piața la vedere.

4.1. Situa ția cererii și furnizării, necesitățile de investiții (Fig. 4 anexa 1)

Dispunând de aproximativ o treime din reactorii nucleari pe plan mondial, necesitățile de combustibil ale Uniunii Europene sunt, de asemenea, la nivelul unei treimi din piața globală a combustibilului nuclear. Industria europeană are capacitatea de a acoperi necesarul UE de îmbogățire a uraniului și fabricare de combustibil (cu excepția combustibilului pentru reactorii nucleari de design rusesc VVER), dar îi lipsesc oarecum capacitățile de conversie a uraniului și este dependentă de importurile de uraniu.

Anexa II descrie ciclul combustibilului nuclear.

5. Concluzii

Energia nucleară joacă un rol important în tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon și contribuie la reducerea dependenței UE de importurile de energie. Opțiunea de includere a energiei nucleare în mixul energetic aparține statelor membre. Cu toate acestea, trebuie remarcat că, dacă deciziile asupra investițiilor strategice în capacități producătoare de energie în domeniul nuclear, precum și în domeniul energiilor regenerabile, se iau rapid, până în 2020, aproape două treimi din producția de energie electrică din UE ar putea fi energie produsă cu emisii reduse de carbon.

Rolul Uniunii Europene este de a asigura că această sursă de energie este exploatată în condiții de îndeplinire a celor mai înalte exigențe în materie de siguranță. Uniunea Europeană trebui să promoveze, totodată, norme mai coerente de acordare a licențelor și în materie de siguranță pentru construcția de noi centrale nucleare. Acest lucru va facilita investițiile și va însemna o garanție pentru cetățeni că respectivele decizii se implementează pe baza unor norme clare și transparente. Crearea unui cadru de reglementare corespunzător pentru noile investiții în sectorul nuclear ar facilita viitoarele investiții în acest sector și ar contribui astfel la securitatea aprovizionării.

Opțiunile privind investițiile strategice în sectorul producției de energie vor avea un impact pentru mai multe decenii asupra emisiilor de CO2, a competitivității și siguranței aprovizionării cu energie în UE.

Autoritățile publice au un rol important de jucat, prin stabilirea unor proceduri predictibile și eficace de acordare a licențelor, îmbunătățirea nivelului de acceptare de către opinia publică prin abordarea motivelor de îngrijorare legate de siguranța nucleară, managementul deșeurilor și dezafectare. De asemenea, trebuie acordată atenția corespunzătoare aspectelor legate de facilitarea accesului la finanțare.

Industria europeană este un lider global în tehnologia nucleară și are capacitatea de a furniza atât echipamente pentru reactorii nucleari, cât și cea mai marte parte din serviciile pentru ciclul de combustibil, chiar dacă uraniul natural este, în cea mai mare parte, importat. Pentru a-și menține această poziție de lider și pentru a dezvolta viitoarea generație de reactori nucleari indispensabilă punerii în practică a obiectivelor UE pentru 2050 privind o economie cu emisii reduse de carbon, trebuie intensificate în mod progresiv eforturile de cercetare și dezvoltare din cadrul inițiativei industriale europene în domeniul fisiunii nucleare a planului SET.

Rolul Uniunii Europene este de a dezvolta în continuare cel mai avansat cadru pentru energia nucleară, care să îndeplinească cele mai înalte standarde de siguranță, securitate și neproliferare, în conformitate cu prevederile Tratatului Euratom, precum și de a sprijini, prin instrumentele sale externe, țările din lumea a treia să acceadă la acest cadru. Comisia pregătește o propunere revizuită de directivă de creare a cadrului comunitar pentru siguranța nucleară. Comisia sprijină implementarea soluțiilor tehnice deja existente pentru managementul deșeurilor nucleare. Menținând un nivel înalt de garanții nucleare pe întreg teritoriul UE, ca model de securitate în atât în interiorul, cât și în exteriorul Uniunii, UE trebuie să își continue eforturile de promovare pe plan internațional a unor standarde ridicate de siguranță și securitate prin instrumentele sale de cooperare externă.

Securitatea aprovizionării cu combustibili nucleari nu poate fi considerată drept o problemă rezolvată, în special în condițiile în care, pe plan global, se va înregistra o creștere rapidă a cererii determinată de expansiunea programelor de energie nucleară. Cu toate acestea, situația este mai bună decât în cazul combustibililor fosili, datorită gamei largi în care este disponibil uraniul și posibilității de reciclare de mai multe ori a materialelor nucleare. Industria trebuie să își crească capacitatea în funcție de cerere, dar, cu excepția unor noi mine, acest lucru necesită un timp echivalent cu cel al construcției unei noi centrale nucleare. Atunci când există suficiente dovezi privind o cerere suplimentară, se vor construi capacitățile de procesare necesare.

Chiar dacă necesarul de capital este adesea semnificativ, piețele financiare au recunoscut beneficiile potențiale ale investițiilor în domeniul energiei și există capital disponibil pentru proiecte solide din punct de vedere financiar, Noi investiții importante sunt deja în curs atât în UE, cât și în alte părți. Creșterea producției de uraniu natural necesită mai mult timp, dar, pe parcursul următorilor 5–10 ani, se așteaptă o creștere semnificativă a producției la nivel mondial. Resursele mondiale de uraniu sunt suficiente la nivelul actual al consumului[20]. Cu toate acestea, pe termen lung, sunt necesare noi tehnologii ale reactorilor pentru a limita sărăcirea resurselor naturale de uraniu.

Implementarea unei politici diversificate în domeniul aprovizionării rămâne vitală pentru industria nucleară europeană. Numărul actorilor principali care intervin în diferitele etape ale ciclului de combustibil fiind redus, pot apărea constrângeri neprevăzute în materie de aprovizionare. Datorită necesităților de importuri de uraniu și luând în considerare poziția de lider a UE în dezvoltarea tehnologiilor nucleare, este important pentru UE să mențină și să dezvolte în continuare cooperarea cu țările terțe, în special prin intermediul acordurilor Euratom privind utilizarea pașnică a energiei nucleare, precum și de cooperare în domeniul cercetării.

[1] Program nuclear cu caracter informativ – COM(2007)565, 4.10.2007.

[2] Avizul CESE privind Programul nuclear cu caracter informativ al Comisiei (TEN/283, 12.7.2007); Raportul Maldeikis al Parlamentului European, „Evaluarea Euratom - 50 de ani de politici europene în domeniul energiei nucleare” (A6-0129/2007, 2.4.2007); Raportul Reul al Parlamentului European, „Sursele convenționale de energie și tehnologia energetică” (A6–0348/2007, 24.10.2007).

[3] World Energy Outlook 2006, International Energy Agency.

[4] Nuclear Energy Outlook, OECD/NEA, publicat în luna octombrie 2008.

[5] http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_297_en.pdf

[6] Dată fiind incertitudinea privind prețul petrolului brut, din perspectiva tendințelor actuale, evoluția este descrisă prin furnizarea unor ordine de mărime pentru anul 2020 în funcție de ipoteza unor creșteri moderate sau ridicate a prețului petrolului. Ipoteza unui preț moderat însemnă un preț al petrolului de 61 $ (2005)/baril în 2020. Ipoteza unui preț ridicat însemnă un preț al petrolului de 100 $ /baril în 2020 la valoarea din 2005.

[7] În raportul EU Energy Policy Review (Analiza politicii energetice din UE), Agenția Internațională a Energiei (AIE) apreciază, de asemenea, următoarele: „…Capacitatea energo-nucleară a Uniunii Europene va scădea pe viitor, dacă nu se fac în viitorul apropiat investiții importante în extinderea perioadelor de viață ale centralelor și în înlocuirea instalațiilor care ating limita vieții lor utile. Fără aceste investiții, această sursă de energie de bază caracterizată de emisii reduse de carbon ar putea înregistra un declin de la 31 % la 21 % din totalul energiei electrice produse în UE în anul 2020”.

[8] În conformitate cu articolul 41 din Tratatul Euratom, proiectele de investiții legate de ciclul combustibilului nuclear din UE trebuie notificate Comisiei înainte de încheierea contractelor cu furnizorii, sau, în cazul în care lucrările urmează să fie realizate prin mijloacele proprii ale întreprinderii, cu trei luni înainte de începerea acestora.

[9] Aceste cifre iau în considerare deciziile ferme privind noile centrale nuclearo-electrice, extinderile duratelor de viață autorizate, precum și anunțurile făcute până în prezent privind scoaterea din exploatare a unor centrale, dar nu includ potențialele noi centrale nuclearo-electrice.

[10] 45 % provine de la centrale cu vârsta de peste 25 de ani, 25 % de la centrale cu o vârstă mai mică de 20 de ani (Fig. 3 anexa 1).

[11] Conform politicilor actuale, puterea instalată a reactorilor nucleari din Germania este limitată, ca urmare a faptului că reactorii urmează să fie închiși după 32 de ani de exploatare, ceea ce înseamnă că reactorii aflați în prezent în funcțiune ar urma să fie închiși până în 2022. În Belgia, durata de viață utilă este limitată la 40 de ani și se prevede închiderea până în 2025 a reactorilor aflați în prezent în funcțiune. Autoritățile suedeze au luat, de asemenea, decizia de a renunța la energia nucleară, însă până în prezent nu au fost implementate măsuri concrete în acest sens.

[12] Eurobarometru special nr. 297 „Atitudini față de deșeurile radioactive”, publicat în luna iulie 2008.

[13] COM(2008) 542, 8.9.2008.

[14] COM(2008) 312: „Abordarea provocării internaționale a siguranței și securității nucleare”.

[15] www.iaea.org/NewsCenter/News/PDF/iaea_euratom070508.pdf

[16] Recomandarea Comisiei privind asigurarea de resurse financiare corespunzătoare pentru fondurile de dezafectare (JO L 330, 28.11.2006).

[17] În recenta lege a energiei, Marea Britanie a prevăzut că dezvoltarea unor noi centrale nucleare trebuie inițiată, finanțată, construită și exploatată de către sectorul privat pentru a se evita orice percepție că ar fi implicat ajutoare de stat.

[18] COM(2002) 457, 06.11.2002.

[19] Convenția de la Paris (OCDE) privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare din 1960, completată de Convenția suplimentară de la Bruxelles din 1963 și intrată în vigoare în 1968. Convenția de la Viena (AIEA) privind răspunderea civilă pentru daunele nucleare din 1963, intrată în vigoare în 1977.

[20] Fără a se lua în considerare utilizarea mai eficientă a resurselor rezultate din dezvoltarea potențială în viitor a reactorilor din Generația IV.