Help Print this page 
Title and reference
Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul european - Raport anual 2007 privind politica de dezvoltare a Comunităţii Europene şi implementarea asistenţei externe în 2006 {SEC(2007) 840}

/* COM/2007/0349 final */
Multilingual display
Text

52007DC0349




[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 21.6.2007

COM(2007) 349 final

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU ŞI PARLAMENTUL EUROPEAN

Raport anual 2007 privind politica de dezvoltare a Comunităţii Europene şi implementarea asistenţei externe în 2006

{SEC(2007) 840}

COMUNICA REA COMISIEI CĂTRE CONSILIU ŞI PARLAMENTUL EUROPEAN

Raport anual 2007 privind politica de dezvoltare a Comunităţii Europene şi implementarea asistenţei externe în 2006

CUPRINS

1. Introducere 3

2. Un cadru îmbunătăţit pentru politica de dezvoltare: coerenţa politicii 3

3. Un cadru îmbunătăţit pentru strategiile regionale 4

4. Un cadru îmbunătăţit pentru asistenţa externă - simplificarea şi clarificarea regulamentelor 5

5. Un cadru îmbunătăţit pentru cooperare: eficienţa ajutorului 8

6. Rezultate 9

INTRODUCERE

Uniunea Europeană continuă să fie cea mai importantă sursă de ajutor pentru dezvoltare la nivel mondial, furnizând 46,9 miliarde de euro (56,67%) din totalul asistenţei oficiale pentru dezvoltare (ODA) comunicat Organizaţiei pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică în 2006. Ajutorul extern gestionat de Comisia Europeană s-a ridicat la aproximativ 12,1 miliarde de euro din noile angajamente în 2006, din care 9,8 miliarde de euro au reprezentat ODA. Mai mult de 160 de ţări beneficiază de acest ajutor.

Anul 2006 a înregistrat schimbări semnificative în ceea ce priveşte maniera în care UE şi-a gestionat relaţiile cu restul lumii. Mai întâi, asigurându-se că politicile care afectează ţările în curs de dezvoltare pot sprijini obiectivele de dezvoltare; în al doilea rând, adoptând strategii regionale care reflectă principalele ei priorităţi; în al treilea rând, simplificând ansamblul de instrumente care constituie cadrul legal al asistenţei externe; în al patrulea rând, implementând măsuri pentru o colaborare mai strânsă cu ţările partenere şi cu alte structuri implicate în dezvoltare, astfel încât ajutorul să devină mai eficient; şi nu în ultimul rând, îmbunătăţind modul în care sunt interpretate rezultatele şi asumate concluziile.

Scopul acestui raport este acela de a prezenta principalele trăsături ale fiecăreia dintre aceste schimbări.

Un cadru îmbunătăţit pentru politica de dezvoltare: coerenţa politicii

De la adoptarea, în decembrie 2005, a Consensului european pentru dezvoltare, Comisia s-a concentrat asupra contribuţiei pe care politicile ulterioare dezvoltării - precum comerţul, agricultura, mediul, securitatea, migraţia, dimensiunea socială a globalizării, ocuparea forţei de muncă şi munca decentă, cooperarea ştiinţifică internaţională, inclusiv cercetarea în domeniul sănătăţii - o pot avea în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM).

Este unanim acceptat faptul că doar politica de dezvoltare nu poate aduce rezultate suficiente şi că un număr de alte politici pot avea un impact major. Scopul UE este acela de a spori efectul pozitiv al politicilor sale şi de a minimiza efectul negativ al acestora asupra ţărilor în curs de dezvoltare.

La imboldul preşedinţiei UE a fost elaborat un program continuu de Coerenţă a Politicilor de Dezvoltare (CPD) pentru 2006-2007, pentru a fi identificate priorităţile comune de acţiune. În octombrie 2006, Consiliul a adoptat concluziile privitoare atât la programul continuu CPD al preşedinţiei, cât şi la integrarea preocupărilor legate de dezvoltare în procesele decizionale ale Consiliului. Comisia a înregistrat progrese în mai multe domenii, inclusiv în domeniul comerţului, în special în negocierea Acordurilor de parteneriat economic cu ţările ACP, cu scopul de a intensifica schimburile comerciale şi integrarea regională, ca motor al dezvoltării pe termen lung. Lupta împotriva bolilor infecţioase specifice zonelor sărace este un alt exemplu elocvent, în special în cadrul Parteneriatului dintre ţările europene şi cele în curs de dezvoltare privind studiile clinice (EDCTP).

Un progres considerabil s-a înregistrat şi în domeniul migraţiei, în cadrul Strategiei UE pentru Africa[1], odată cu lansarea Programului Tematic pentru Migraţie pentru 2007-2013, cu o valoare de 380 milioane de euro şi, ulterior, în domeniul securităţii, prin sprijinul acordat reformei în acest sector în statele partenere. Migraţia reprezintă o temă în cadrul căreia coerenţa este un aspect extrem de important. În cadrul acordurilor sale de cooperare mai extinse, UE a purtat dialoguri pe tema migraţiei cu diferite ţări şi regiuni ale lumii. Politica Europeană de Vecinătate reflectă acest lucru, iar alte dialoguri se derulează cu ţări din Africa, Asia, America Latină şi Caraibe[2].

Un astfel de dialog acoperă, de regulă, o gamă vastă de subiecte, precum legătura dintre migraţie şi dezvoltare, lupta împotriva migraţiei ilegale şi a traficului de persoane, impactul situaţiei refugiaţilor asupra dezvoltării şi eforturile comune pentru a gestiona mai bine migraţia economică. El poate duce la acordarea de asistenţă din partea UE pentru a ajuta ţările partenere să-şi dezvolte capacitatea de a gestiona fluxurile migratoare şi de a spori legăturile pozitive dintre migraţie şi dezvoltare.

Tot în contextul coerenţei se au în vedere în mod sistematic şi probleme legate de drepturile omului şi de buna guvernare. În 2006 de exemplu, au fost mobilizate 13 misiuni de observare la alegeri, pentru care au fost detaşaţi aproximativ 1 400 de observatori ai UE. Aceste misiuni au contribuit, prin prezenţa lor, la reducerea potenţialelor fraude, manipulări şi intimidări. Ele au crescut transparenţa şi încrederea publică în procesul electoral şi au sprijinit astfel progresul în sfera democraţiei şi guvernării. În unele cazuri, misiunile au avut rol de prevenire a conflictelor, aşa cum s-a întâmplat în Republica Democrată Congo (RDC), unde cea mai importantă misiune UE derulată vreodată (300 de observatori) a monitorizat cele două tururi electorale, în iulie şi noiembrie. Aceste alegeri au deschis drumul spre revenirea la pacea civilă, spre restabilirea guvernării, spre dezvoltarea durabilă a RDC şi spre stabilitate în toată regiunea Marilor Lacuri.

În privinţa guvernării, Comisia a propus o nouă abordare a „Guvernării conform Consensului european pentru dezvoltare”[3]. Aceasta se bazează pe o evaluare de anvergură care acoperă perioada 1994-2004. Conform acesteia, UE a făcut o alegere bună atunci când a plasat guvernarea printre problemele esenţiale de pe agenda sa politică şi de cooperare, iar Comisia a făcut progrese însemnate în definirea celor mai eficiente abordări, susceptibile de a aduce îmbunătăţiri durabile. De asemenea, Comisia a pus accent pe importanţa promovării unei guvernări adecvate în sectoare precum fiscalitatea, domeniul financiar şi juridic şi cooperarea ştiinţifică.

În ansamblu, coerenţa are o importanţă crucială în implementarea politicilor de asistenţă externă ale UE. În relaţiile cu ţările partenere, Comisia îşi asumă trei identităţi principale - jucător politic, agenţie de dezvoltare şi administrator al donaţiilor - şi caută mereu căi prin care să le combine eficient.

Un cadru îmbunătăţit pentru strategiile regionale

Tot în acord cu consensul, Comisia doreşte să se asigure că obiectivele şi principiile sale se reflectă în strategiile de intervenţie la nivel regional.

În mod special, Strategia UE pentru Africa reprezintă prima punere în aplicare a consensului şi primul cadru politic european integrat care are ca scop îmbunătăţirea cooperării şi coerenţei dintre politicile şi instrumentele UE şi cele ale statelor membre. Importanţa acordată Africii este ilustrată prin implementarea acestei strategii şi prin angajamentul UE de a formula o Strategie comună UE-Africa, care va fi adoptată la al doilea Summit UE-Africa, în a doua jumătate a anului 2007, la Lisabona. Un alt exemplu este sesiunea comună de lucru a Comisiei Europene şi a Comisiei Uniunii Africane, la care o echipă de comisari europeni condusă de preşedintele José Manuel Barroso a întâlnit Comisia Uniunii Africane, la sediul central al celei din urmă, în Addis Abeba.

Strategiile Uniunii Europene de relaţionare cu alte regiuni s-au bazat, de asemenea, pe consens pentru a promova o viziune uniformă a lumii, recunoscând, în acelaşi timp, nevoia de diferenţiere. 2006 a fost un an eficient pentru clădirea unui parteneriat de succes între UE şi America Latină, cu două priorităţi pentru cooperare: consolidarea coeziunii sociale şi promovarea integrării regionale.

UE construieşte, de asemenea, un cadru strategic pentru relaţiile UE-Asia bazat pe un dialog politic mai puternic, legături comerciale consolidate şi un nivel susţinut al cooperării în vederea dezvoltării. Relaţiile Uniunii cu cele două ţări importante din regiune, China şi India, se dezvoltă pe fundalul parteneriatelor strategice. Sfera de acoperire a acestor parteneriate este cuprinzătoare, incluzând atât cooperarea la nivel economic, cât şi aspectele politice.

Politica Europeană de Vecinătate (PEV) a luat şi ea amploare. PEV se află în topul priorităţilor relaţiilor externe ale UE. Prin această politică, UE urmăreşte să promoveze buna guvernare şi dezvoltarea economică în vecinătatea sa. În primele 18 luni de implementare, politica a creat baze solide pentru întărirea relaţiilor dintre Uniune şi vecinii săi. La 4 decembrie 2006, Comisia a formulat noi propuneri pentru consolidarea şi dezvoltarea în continuare a PEV. Acestea prevăd acordarea de garanţii statelor partenere în ceea ce priveşte perspectiva îmbunătăţită în materie de schimburi comerciale şi de investiţii, facilitarea contactelor interpersonale, simplificarea formalităţilor de călătorie pentru scurtă şedere, implicarea mai activă în conflictele îngheţate şi găsirea unor noi modalităţi de mobilizare a fondurilor.

Prin politica sa de extindere şi prin procesul de stabilizare şi asociere, UE oferă asistenţă ţărilor cu perspective de aderare pentru a se integra progresiv în Uniune. În 2006, această politică s-a adresat Bulgariei, României, zonei de vest a Balcanilor şi Turciei. Bulgaria şi România au devenit membre UE la 1 ianuarie 2007. Negocierile de aderare cu Turcia şi Croaţia continuă, iar celelalte ţări din zona de vest a Balcanilor au făcut progrese în sensul dorit prin „foaia de parcurs” definită în cadrul procesului de stabilizare şi asociere. În 2006, Comisia a stabilit măsuri ferme pentru a consolida politica UE legată de ţările din zona de vest a Balcanilor şi instrumentele sale, în special de prezentare a perspectivelor integrării în UE într-un mod mai tangibil pentru cetăţenii acestei regiuni.

Un cadru îmbunătăţit pentru asistenţa externă – SIMPLIFICAREA şI CLARIFICAREA REGULAMENTELOR

POLITICILE DE ASISTENţă EXTERNă AU FOST INTEGRATE ÎN PROIECTAREA NOILOR INSTRUMENTE CARE FAC PARTE DIN revizuirea completă a structurii cooperării externe a UE. În 2006 au fost finalizate aceste noi instrumente care conturau un cadru simplificat pentru oferirea de asistenţă în perioada 2007-2013. Ele constituie o bază solidă de acţiune, armonizând obiectivele clare ale politicii cu procedurile şi instrumentele necesare îndeplinirii acestora. Nouă instrumente de finanţare înlocuiesc gama de regulamente geografice şi tematice existente.

Şase instrumente vor veni în sprijinul politicilor specifice, cu orientare tematică sau geografică:

- Instrumentul pentru Asistenţă de Preaderare (IAP);

- Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (IEVP);

- Instrumentul de Cooperare pentru Dezvoltare (ICD);

- Instrumentul pentru Cooperare cu Ţările Industrializate (ICI);

- Instrumentul European pentru Democraţie şi Drepturile Omului (EIDHR);

- Instrumentul pentru Cooperare pentru Siguranţa Nucleară (ICSN).

În situaţiile de criză, se vor folosi trei instrumente:

- Instrumentul pentru Stabilitate (IS);

- ajutorul umanitar existent, care va cuprinde ajutoare alimentare de urgenţă cuprinse în noile perspective financiare;

- instrumentele de asistenţă macro-financiară.

Cooperarea va fi implementată prin documente de strategie la nivel naţional, regional şi tematic, prin programe indicative multianuale, precum şi prin programe de acţiune multianuale care sunt supuse noii proceduri democratice de analiză stabilite prin Acordul interinstituţional. Această procedură prevede informarea şi consultarea sistematică de către Comisie a Parlamentului European şi a Consiliului prin înaintarea proiectelor documentelor de strategie. Comisia s-a angajat să intre într-un dialog constant cu Parlamentul European pe marginea acestor proiecte de strategie şi să ţină seama de poziţia Parlamentului European la implementarea acestor strategii.

Fondurile disponibile pentru Instrumentul de Cooperare pentru Dezvoltare (ICD) se ridică la 10,1 miliarde de euro pentru ţările în curs de dezvoltare din America Latină, Asia, Orientul Mijlociu şi Africa de Sud. În afara cooperării geografice, ICD mai cuprinde programe tematice care înlocuiesc regulamentele tematice existente.

În ianuarie 2006, Comisia a adoptat o comunicare intitulată „ Investiţia în resursele umane” [4] pe baza programului tematic pentru dezvoltare umană şi socială. ICD va pune la dispoziţie peste 1 miliard de euro pentru acest program în scopul de a finanţa acţiuni în domenii cu incidenţă directă asupra standardelor de viaţă şi bunăstării oamenilor, cu accent pe ţările cele mai sărace şi mai puţin dezvoltate şi pe cele mai dezavantajate segmente ale populaţiei. Pornind de la acesta, a fost stabilită o strategie care să sprijine activităţi în patru domenii esenţiale - sănătate pentru toţi, învăţământ, cunoştinţe şi aptitudini, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi alte aspecte ale dezvoltării sociale şi umane (inclusiv coeziunea socială, ocuparea forţei de muncă, munca decentă, copiii şi tinerii, cultura). Acesta este un bun exemplu al abordării integrate pe care Comisia urmăreşte să o promoveze.

Protecţia copiilor şi a tinerilor şi promovarea participării copiilor şi a tinerilor la dezvoltare sunt domenii prioritare care vor fi luate în considerare în programul tematic ICD „ Investiţia în resursele umane” , precum şi în cadrul noului instrument pentru democraţie şi drepturile omului. Până la introducerea noilor instrumente simplificate, Comisia a utilizat aproximativ 75 de instrumente diferite legate de programele şi politicile care vizează copiii, atât în interiorul UE, cât şi în exteriorul său. Pentru a spori coerenţa, a maximiza sinergiile, a identifica lacunele şi pentru a creşte impactul colectiv al instrumentelor asupra îmbunătăţirii drepturilor copiilor, Comisia a lansat, la data de 4 iulie 2006, Comunicarea „ Către o strategie pentru drepturile copilului” .

Această comunicare defineşte un proces profund şi pe termen lung, care creşte impactul acţiunilor UE în favoarea copiilor. De asemenea, aceasta propune noi mecanisme care să asigure coordonarea şi consultarea internă (precum un forum european pentru drepturile copilului) şi include sfaturi pentru participarea efectivă a copiilor. Unul dintre angajamentele asumate prin comunicare este dezvoltarea unui plan de acţiune pentru copii în cadrul cooperării pentru dezvoltare.

Pentru 2007-2013, bugetul planificat pentru ţările învecinate în cadrul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat este de aproximativ 12 miliarde de euro, cu 32% mai mare în termeni reali decât în perioada bugetară anterioară. Pentru a spori impactul şi influenţa acestei finanţări din partea UE, Comisia a propus, în cadrul IEVP, crearea a două noi mecanisme, şi anume:

- un fond de investiţii pentru politica de vecinătate, la care vor fi invitate să contribuie şi statele membre şi care va fi folosit pentru a sprijini împrumuturile de la Banca Europeană pentru Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi de la alte bănci de dezvoltare. Contribuţia de la buget va fi în valoare de 700 de milioane de euro. Se estimează că acest fond poate încuraja împrumutul unei sume de câteva ori mai mare decât suma grant-ului. Dacă statele membre ar avea o contribuţie pe măsura celei a Comisiei, fondul ar putea genera o cantitate considerabilă de împrumuturi preferenţiale;

- o facilitate pentru guvernare în valoare de 300 de milioane de euro pentru a oferi sprijin suplimentar pe lângă fondurile alocate în mod normal ţărilor, pentru a recunoaşte şi a sprijini efortul ţărilor partenere care au făcut cele mai mari progrese în implementarea planurilor lor de acţiune.

IEVP are şi o componentă specifică pentru cooperare transfrontalieră, cofinanţată de Fondul European de Dezvoltare Regională. Noile prevederi au fost formulate pentru a remedia carenţele trecutului şi pentru a face această cooperare mai facilă şi mai eficientă.

Programarea pentru Asia, America Latină şi ţările învecinate este aproape finalizată şi a fost lansat un dialog informal între instituţii legat de strategiile provizorii ale IEVP şi ICD, după stabilirea unui consens politic cu privire la instrumente, astfel încât ritmul acordării de asistenţă în 2007 să scadă cât mai puţin posibil. Odată cu intrarea oficială în vigoare a tuturor instrumentelor, dialogul pe marginea acestor strategii va continua şi în 2007, sub controlul democratic al Parlamentului European. O serie de comunicări detaliate care definesc abordarea şi conţinutul fiecărui program au fost aprobate în ianuarie. A urmat un proces de programare detaliată pentru fiecare program tematic, proces care se va încheia la începutul anului 2007, pentru a permite implementarea sa la scurt timp după aceasta.

Cooperarea cu ţările ACP (ţările din Africa, Caraibe şi Pacific) este încă finanţată în principal din Fondul European de Dezvoltare (FED), deoarece Consiliul European a hotărât, în decembrie 2005, ca FED să continue să fie finanţat separat de buget. Cu o valoare a finanţărilor de 22,7 miliarde de euro, cel de-al zecelea FED (2008-2013) pune bazele cooperării cu ţările ACP.

Ghidul pentru programarea celui de-al zecelea FED a fost întocmit pe baza consensului şi a inclus stabilirea domeniilor în care va acţiona Comunitatea şi principiul concentrării acţiunilor la nivel naţional. Programarea cu ţările ACP a fost lansată la începutul anului. Dialogul pe marginea programării este în curs de derulare şi ar trebui să se încheie cu elaborarea documentelor de strategie la nivel naţional şi regional care vor fi pregătite pentru a fi semnate până la sfârşitul anului 2007, urmând ca implementarea să înceapă în ianuarie 2008.

Un cadru îmbunătăţit pentru cooperare: eficienţa ajutorului

Eficienţa ajutorului ocupă un loc prioritar pe agenda politică a UE şi se regăseşte în toate iniţiativele sale din 2006. Atât declaraţia comună privind politica de dezvoltare, cât şi noua strategie pentru Africa pun accent pe importanţa acordării nu numai a unui ajutor sporit, ci şi a unui ajutor european mai eficient. Acordul cu privire la cel de-al zecelea FED cuprinde totodată şi o declaraţie clară în favoarea eficienţei ajutorului.

Pentru a transforma aceste angajamente în fapte, un plan de acţiune („Ajutorul UE: mai mult, mai repede, mai bine”) a fost aprobat în aprilie 2006 şi care cuprinde o listă completă de nouă măsuri concrete care urmează să fie implementate până în 2010. Printre acestea se numără realizarea unei hărţi a ajutorului UE la nivel mondial, regional şi local (Atlasul Donatorilor[5]), precum şi o propunere pentru un Cadru Comun de Programare (CCP) al UE. Astăzi, Atlasul Donatorilor a devenit un instrument util atât pentru monitorizarea ajutorului, cât şi pentru îmbunătăţirea coordonării acestuia şi a diviziunii muncii, în timp ce CCP este introdus într-un număr de ţări în decursul programării celui de-al zecelea FED.

Fragmentarea excesivă a asistenţei pentru dezvoltare din partea comunităţii internaţionale a dus la dispersare, dublare şi chiar la contradicţii în cadrul activităţilor de sprijin, reducând impactul potenţial datorită acumulării de costuri administrative inutile şi crescând sarcinile ţărilor partenere. Atlasul Donatorilor UE ilustrează aceste dublări şi discrepanţe. Accentuarea caracterului complementar al activităţilor este un factor cheie în sporirea eficienţei ajutorului. În 2006 au fost adoptate linii directoare cu privire la eficienţa ajutorului şi au fost oferite cursuri de pregătire atât la sediul central, cât şi în alte părţi ale lumii.

Un factor care are o contribuţie esenţială la consolidarea „proprietăţii” ţării partenere şi a încrederii acesteia că ţările donatoare pot folosi sistemele de management proprii ţării partenere („aliniere”) este oferirea de ajutor sub forma unui sprijin bugetar direct, astfel încât acesta să poată fi administrat în întregime în cadrul sistemelor proprii ale ţării partenere. Consensul european consideră sprijinul bugetar ca fiind „modalitatea preferată acolo unde condiţiile o permit”. Comisia a sporit utilizarea sistemelor naţionale prin sprijin bugetar la puţin peste 35% din ajutorul programabil în cadrul FED în perioada 2003-2005.

Comisia este implicată activ în sprijinirea statelor „fragile”. De exemplu, în Palestina, aceasta a conlucrat cu Banca Mondială pentru a crea şi a introduce un Mecanism Internaţional Temporar (MIT), în scopul de a menţine furnizarea de servicii publice esenţiale şi pentru a proteja palestinienii de rând de efectele crizei. 14 dintre statele membre şi Norvegia au contribuit la acest mecanism. În 2006, MIT a plătit alocaţii în valoare de peste 88 de milioane de euro angajaţilor din sectorul public şi pensionarilor cu venituri mici, iar aproximativ 24 de milioane de euro au fost plătite direct palestinienilor săraci şi vulnerabili, direct afectaţi de criză.

În general, Comisia sprijină utilizarea fondurilor fiduciare, adesea gestionate de Organizaţia Naţiunile Unite sau de Banca Mondială, ca o modalitate de a oferi ajutor în astfel de situaţii. Ea contribuie la garantarea coordonării adecvate a ajutorului (în special a celui pentru reconstrucţie) şi a acordării acestuia cât mai rapid posibil. În 2006, ajutorul total acordat de Comisie prin Organizaţia Naţiunile Unite şi Banca Mondială a însumat aproximativ 1,5 miliarde de euro. În cursul anului, au fost semnate acorduri cu ambele organizaţii cu scopul de a face contribuţia Comisiei la aceste activităţi mai vizibilă, în special ca urmare a îngrijorării că multe dintre contribuţiile europene la alinarea suferinţei şi la lupta pentru pace în lume nu sunt suficient de evidente pentru cetăţenii Europei şi pentru beneficiarii acestui sprijin.

70% din populaţia cea mai săracă a lumii trăiesc în ţări cu venituri medii. Comisia admite faptul că creşterea economică este o precondiţie esenţială pentru strategiile de dezvoltare socială şi de reducere a sărăciei în aceste ţări. Cu toate acestea, doar creşterea economică nu este suficientă. În multe ţări cu venituri medii şi care se dezvoltă rapid, schimbările tehnologice, globalizarea, demografia şi cererea de forţă de muncă specializată au contribuit la amplificarea diferenţelor de distribuţie a veniturilor, deoarece creşterea economică nu a fost însoţită şi de politici fiscale eficiente, în favoarea celor săraci. Riscurile cu care se confruntă o ţară cu venituri medii, care nu ştie să-şi utilizeze şansele şi redevine săracă, nu trebuie subestimate. În acest sens, este necesar un ajutor de dezvoltare cu destinaţie foarte clară, orientat spre politici/performanţă în multe ţări cu venituri medii fragile sau potenţial instabile, în scopul de a le stabiliza economiile, a promova reforma şi a sprijini dezvoltarea, integrarea comercială şi coeziunea socială.

În 2006, Comisia Europeană a avut un rol important în iniţiativele globale în domeniul sănătăţii şi al învăţământului, conlucrând cu statele membre UE şi cu alţi donatori şi părţi interesate. Din mai 2006, Comisia deţine vicepreşedinţia Fondului global de combatere a HIV/SIDA, a tuberculozei şi a malariei. Din iulie 2006, Comisia asigură, de asemenea, copreşedinţia acţiunii „Education for All - Fast Track Initiative (FTI)”. Ambele iniţiative s-au axat pe abordări orientate spre cerere, pe armonizarea donatorilor şi pe eficienţa ajutorului.

Rezultate

De la lansarea în 2000 a reformei gestionării programelor de asistenţă externă, s-a acordat o atenţie sporită promptitudinii şi îmbunătăţirii calităţii cu care se acordă ajutoarele. Nivelurile de implementare atinse în 2006 demonstrează, încă o dată, că rapiditatea cu care se acordă ajutoarele se îmbunătăţeşte.

În 2006, Comisia a angajat în total asistenţă oficială pentru dezvoltare în valoare de 9,832 miliarde de euro, din care a plătit 8,130. Din totalul angajamentelor care pot fi alocate pe criterii geografice, şi anume 7,982 miliarde de euro, aproape jumătate (3,552 miliarde de euro) au fost destinate ţărilor ACP, care au primit 2,848 miliarde de euro din totalul comparabil al plăţilor de 6,8 miliarde de euro.

Pentru a evalua calitatea acordării ajutoarelor, Comisia a introdus proceduri care să asigure pregătirea temeinică a noilor angajamente pentru proiecte şi programe şi care să reflecte cele mai bune practici din sectorul vizat. În 2002 a fost introdus un sistem de monitorizare a rezultatelor proiectelor. Monitorizarea se bazează pe evaluări periodice la faţa locului ale proiectelor în derulare, efectuate de către experţi independenţi. Proiectelor li se acordă punctaje în funcţie de criterii stabilite la nivel internaţional. În ultimii cinci ani, clasamentele generale indică o îmbunătăţire constantă, semnificativă din punct de vedere statistic. Proiectele şi programele monitorizate în 2006 au fost considerate bune, în general. Creşterea în eficienţă din ultimii ani a cunoscut o uşoară stagnare în 2006, dar perspectivele s-au păstrat. În general, rezultatele pentru 2006 au fost satisfăcătoare.

Asumarea concluziilor de pe urma acţiunilor care au fost finanţate are un rol important în eficientizarea ajutorului. Unitatea de evaluare a principalelor direcţii generale care se ocupă cu ajutoarele pentru dezvoltare evaluează strategiile naţionale, tematicile şi alte aspecte strategice ale programelor CE, cu ajutorul experţilor independenţi.

În general, diferiţi indicatori demonstrează că, din 2000, s-au înregistrat progrese semnificative în gestionarea asistenţei externe. Acesta este şi rezultatul unor schimbări instituţionale majore, precum transferarea responsabilităţii implementării către delegaţiile Comisiei şi restructurarea serviciilor la centru.

Poveştile de succes importante şi vizibile pot fi încurajatoare. Rămân însă multe de făcut, în special în domeniile în care se spune despre Comisie că este lentă sau inflexibilă, deoarece viitoarele ajutoare externe se vor baza din ce în ce mai mult pe flexibilitate şi pe intensificarea colaborării cu alţi donatori[6]. Cu noile instrumente şi Regulamente financiare, Comisia poate acum face faţă acestor provocări cu mai mult succes.

În 2006, acţiunea externă a Comisiei a fost concepută pentru atingerea următoarelor obiective:

- Asistarea ţărilor în curs de aderare, candidate şi potenţial candidate la UE în apropierea de Uniune prin implementarea politicii de extindere şi a procesului de stabilizare şi asociere pentru vestul Balcanilor. Realizări: asigurarea aderării cu succes la UE a Bulgariei şi României; semnarea Acordului de stabilizare şi asociere cu Albania şi negocierea unor astfel de acorduri cu Serbia, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina; adoptarea Instrumentului pentru Asistenţă de Preaderare; adoptarea unei comunicări privind Balcanii de Vest, precum şi a documentului anual privind strategia de extindere.

- Asigurarea implementării eficiente a Politicii Europene de Vecinătate. Realizări: trei noi planuri de acţiune cu Armenia, Azerbaijan şi Georgia; finalizarea planurilor de acţiune cu Egipt şi Liban; adoptarea Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat; prezentarea neoficială a documentelor de strategie Comitetului IEVP şi Parlamentului; începerea pregătirii documentelor pentru programele de cooperare transfrontalieră IEVP; adoptarea unei noi comunicări privind consolidarea Politicii Europene de Vecinătate.

- Asigurarea angajării constructive în Procesul de pace din Orientul Mijlociu, prin structura Quartet-ului şi în strânsă colaborare cu părţile implicate. Realizări: crearea Mecanismului Internaţional Temporar (MIT): sprijinul CE acordat poporului palestinian s-a ridicat la 339 milioane de euro.

- Continuarea sprijinului pentru stabilitate regională, precum şi pentru reconstrucţie şi tranziţie politică în Irak. Realizări: pregătirea Pactului internaţional pentru Irak; lansarea negocierilor pentru un acord comercial şi de cooperare; aprobarea şi implementarea programului de asistenţă pentru 2006.

- Continuarea procesului de reconstrucţie şi reabilitare în urma dezastrului provocat de tsunami . Realizări: ritmul de implementare a fost accelerat considerabil; 180 de milioane de euro au fost angajate în activităţi de reabilitare şi reconstrucţie, în special în Indonezia, Sri Lanka şi Maldive.

- Implementarea unei noi politici de dezvoltare care să promoveze dezvoltarea durabilă şi reducerea sărăciei, pe baza cadrului propus în 2005 şi a revizuirii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului şi care să prevadă, printre altele, o acţiune specifică pentru Africa. Realizări: integrarea conţinutului politic al consensului în Instrumentul de Cooperare pentru Dezvoltare (ICD), în liniile directoare de programare şi în strategiile regionale (ex. Strategia UE pentru Africa).

- Reafirmarea angajamentului ferm faţă de drepturile omului. Realizări: la sfârşitul anului a fost adoptat un nou instrument pentru promovarea democraţiei şi a drepturilor omului.

În afara obiectivelor menţionate mai sus, Comisia a făcut progrese în domenii pentru care a anunţat iniţiative importante în 2006:

- Realizarea unui progres remarcabil în negocierile Acordului de parteneriat economic cu şase regiuni din zona ACP, pentru a permite intrarea acestuia în vigoare în 2008. Realizări: toate negocierile au avansat, au fost iniţiate activităţi de analiză şi de construcţie a capacităţii, s-a asigurat legătura între procesul de negociere şi programarea cooperării pentru dezvoltare.

- Contribuţia la iniţiativele-cheie ulterioare de dezvoltare, în special în ceea ce priveşte finanţarea, coerenţa, Africa şi bunurile publice internaţionale, ca urmare a Summit-ului G8 din acest an şi a Plenarei la nivel înalt asupra Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Realizări: a fost aprobat planul de acţiune privind eficienţa ajutorului („Ajutorul UE: mai mult, mai repede, mai bine”), alături de o listă de nouă măsuri concrete care urmează să fie implementate până în 2010.

Consolidarea capacităţii de reacţie a Comisiei la dezastrele umanitare, consolidarea strategiei de prevenire a dezastrelor şi de pregătire pentru acestea şi contribuţia UE la Fondul global de combatere a HIV/SIDA, a tuberculozei şi a malariei. Realizări: au fost iniţiate consultări cu partenerii şi statele membre UE în vederea elaborării comunicării intitulate „ Către un consens european privind ajutorul umanitar”, care va fi publicată în 2007; contribuţii anuale la Fondul Global în valoare de 90 de milioane de euro.

[pic][pic]

[pic][pic]

[pic]

[1] Strategia UE pentru Africa: către un pact euro-african pentru accelerarea dezvoltării Africii. COM(2005) 489 final

[2] Un dialog simultan se derulează cu gruparea ACP (ţările din Africa, Caraibe şi Pacific).

[3] COM(2006) 421 din 30.8.2006

[4] COM(2006)18 final din 25.1.2006

[5] http://ec.europa.eu/development/body/publications/descript/pub7_29_en.cfm

[6] Raportul anual 2007 privind politica de dezvoltare a Comunităţii Europene şi implementarea asistenţei externe în 2006, secţiunea 6.2: Evaluare: analiza programului de lucru 2006.

Top