ANEXA 1

FARURI ETANȘE (SB) PENTRU TRACTOARE AGRICOLE ȘI FORESTIERE ȘI PENTRU ALTE VEHICULE LENTE

(1)  Dacă proiecția reflectorului nu este circulară, diametrul trebuie să fie cel al unui cerc care are aceeași suprafață ca proiecția suprafeței utile aparente a reflectorului.

ANEXA 2

FIȘĂ DE COMUNICARE

[Format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

ANEXA 3

CERINȚE MINIME PRIVIND PROCEDURILE DE CONTROL AL CONFORMITĂȚII PRODUCȚIEI

1.   DISPOZIȚII GENERALE

1.1.   Cerințele de conformitate se consideră îndeplinite din punct de vedere mecanic și geometric în cazul în care diferențele nu depășesc inevitabilele abateri survenite în cursul procesului de fabricație, care se încadrează în limitele prevăzute de prezentul regulament.

1.2.   În ceea ce privește caracteristicile fotometrice, conformitatea farurilor produse în serie nu este contestată dacă, în timpul încercării performanțelor fotometrice ale oricărui far ales la întâmplare:

1.3.   Pentru a verifica modul în care se modifică poziția verticală a liniei de separație sub efectul căldurii, se aplică procedura de mai jos:

Unul dintre farurile eșantionului este supus încercărilor în conformitate cu metoda prevăzută la punctul 2.1 din anexa 5, după ce a fost supus de trei ori consecutiv ciclului definit la punctul 2.2.2 din anexa 5.

Farul este considerat acceptabil dacă Δr nu depășește 1,5 mrad.

Dacă această valoare depășește 1,5 mrad, fără să fie mai mare de 2,0 mrad, un al doilea far este supus încercării, după care media valorilor absolute înregistrate pentru cele două eșantioane nu trebuie să depășească 1,5 mrad.

1.4.   Coordonatele cromatice trebuie să fie respectate.

2.   CERINȚE MINIME PENTRU VERIFICAREA CONFORMITĂȚII DE CĂTRE PRODUCĂTOR

Pentru fiecare tip de far, titularul mărcii de omologare efectuează cel puțin încercările următoare, la intervale adecvate. Aceste încercări trebuie efectuate în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.

Orice eșantionare care pune în evidență neconformitatea pentru tipul de încercare în cauză trebuie să conducă la o nouă eșantionare și la o nouă încercare. Producătorul trebuie să ia toate măsurile pentru a asigura conformitatea producției respective.

2.1.   Natura încercărilor

Încercările de conformitate din prezentul regulament se referă la caracteristicile fotometrice și la verificarea schimbării poziției verticale a liniei de separație sub efectul căldurii.

2.2.   Metodele utilizate în cadrul încercărilor

2.3.   Modul de eșantionare

Eșantioanele de faruri trebuie să fie prelevate aleatoriu, dintr-un lot de producție omogen. Prin lot omogen se înțelege un ansamblu de faruri de același tip, definit în conformitate cu metodele de fabricație ale producătorului.

Evaluarea se referă, în general, la producția de serie de la fabrici individuale. Cu toate acestea, un producător poate grupa cifrele de producție privind același tip de faruri produse de mai multe fabrici, cu condiția ca acestea să aplice aceleași criterii de calitate și același management al calității.

2.4.   Caracteristici fotometrice măsurate și înregistrate

Farurile eșantionate sunt supuse măsurărilor fotometrice în punctele prevăzute de regulament, limitând înregistrarea la punctele Emax, HV (3), HL, HR (4) în cazul luminii de drum, respectiv la punctele B 50 L (sau R), HV, 75 R (sau L) și 25 L (sau R) în cazul luminii de întâlnire (a se vedea figura din anexa 4).

2.5.   Criterii de acceptabilitate

Producătorul este responsabil cu efectuarea analizei statistice a rezultatelor încercărilor și cu definirea, de comun acord cu autoritatea competentă, a criteriilor privind acceptabilitatea produselor sale pentru a îndeplini specificațiile prevăzute pentru verificarea conformității produselor de la punctul 12.1 din prezentul regulament.

Criteriile de acceptabilitate trebuie stabilite astfel încât, la un nivel de încredere de 95 %, probabilitatea minimă de a trece cu succes o verificare prin sondaj, în conformitate cu anexa 7 (prima eșantionare), să fie de 0,95.

(1)  Literele dintre paranteze se referă la farurile destinate circulației pe stânga.

(2)  Un far conceput să emită o lumină de întâlnire poate încorpora și o lumină de drum care nu corespunde cerințelor.

(3)  Atunci când lumina de drum este reciproc încorporată cu lumina de întâlnire, HV în cazul luminii de drum trebuie să fie același punct de măsurare ca în cazul luminii de întâlnire.

(4)  HL și HR: puncte de pe „h-h” situate la o distanță de 1,125 m la stânga și, respectiv, la dreapta față de punctul HV.

ANEXA 4

EXEMPLE DE MĂRCI DE OMOLOGARE

Figura 1

Farul SB care poartă marca de omologare de mai sus este un far omologat în Țările de Jos (E4), care îndeplinește condițiile prezentului regulament, astfel cum este modificat prin seria 02 de amendamente, atât pentru lumina de întâlnire, cât și pentru lumina de drum (SCR) și care este conceput numai pentru circulația pe dreapta.

Figura 3b

Farul SB care poartă marca de omologare de mai sus îndeplinește cerințele prezentului regulament în ceea ce privește atât lumina de întâlnire, cât și lumina de drum și este conceput:

Farul SB care poartă marca de omologare de mai sus este un far care încorporează un dispersor din material plastic, care îndeplinește condițiile prezentului regulament numai pentru lumina de întâlnire și este conceput:

Farul SB care poartă marca de omologare de mai sus este un far care încorporează un dispersor din material plastic, care îndeplinește cerințele din prezentul regulament:

Figura 10

Exemple de marcaje simplificate pentru lămpile grupate, combinate sau reciproc încorporate

(Liniile verticale și orizontale prezintă schematic forma echipamentului de semnalizare luminoasă. Ele nu fac parte din marca de omologare.)

Modelul A

Modelul B

Modelul C

Modelul D

Figura 11

Lămpi reciproc încorporate cu un far

Exemplul 1

Exemplul de mai sus corespunde marcării unui dispersor din material plastic destinat a fi utilizat în diferite tipuri de faruri, și anume:

Corpul principal al farului trebuie să poarte numai numărul de omologare valabil, de exemplu:

Figura 11

Exemplul 2

Exemplul de mai sus corespunde marcării unui dispersor utilizat pentru un ansamblu de două faruri, omologat în Germania (E1), compus dintr-un far care emite o lumină de întâlnire concepută pentru ambele sisteme de circulație și o lumină de drum care îndeplinește cerințele Regulamentului nr. 1 și un far care emite o lumină de drum ce îndeplinește cerințele Regulamentului nr. 5.

Planșa SB2 – Far etanș cu diametrul de 180 mm (7 in), tip 2, cu două lumini (de întâlnire și de drum)

Planșa SB3 – Far etanș cu diametrul de 180 mm (7 in), tip 1, cu o singură lumină (doar de drum)

Toate dimensiunile sunt exprimate în milimetri

Planșa SB4 – Far etanș cu diametrul de 180 mm (7 in), tip 2, cu o singură lumină (doar de întâlnire)

Toate dimensiunile sunt exprimate în milimetri

Planșa SB5 – Far etanș cu diametrul de 145 mm (5,75 in), tip 1, cu o singură lumină (doar de drum)

Toate dimensiunile în milimetri

Planșa SB6 – Far etanș cu diametrul de 145 mm (5,75 in), tip 2, cu două lumini (de întâlnire și de drum)

Toate dimensiunile sunt exprimate în milimetri

Planșa SB7 – Far etanș cu diametrul de 145 mm (5,75 țoli), tip 1, cu o singură lumină (doar de întâlnire)

Toate dimensiunile sunt exprimate în milimetri

Planșele SB8a și SB8b – Ecrane de măsurare

A.   Far pentru circulația pe partea dreaptă

(dimensiuni în mm)

B.   Far pentru circulația pe partea stângă

(dimensiuni în mm)

ANEXA 5

ÎNCERCĂRI DE STABILITATE A PERFORMANȚEI FOTOMETRICE A FARURILOR ÎN FUNCȚIUNE

ÎNCERCĂRI ALE FARURILOR COMPLETE

După măsurarea valorilor fotometrice în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, în punctele Emax pentru luminile de drum și în punctele HV, 50 R, B 50 L pentru luminile de întâlnire (sau HV, 50 L, B 50 R pentru luminile proiectate pentru circulația pe partea stângă), un eșantion de far complet este supus unei încercări de stabilitate a performanței fotometrice în stare de funcționare. Prin „far complet” se înțelege ansamblul farului în sine, inclusiv părțile de caroserie și lămpile învecinate care pot să afecteze disiparea termică.

1.   ÎNCERCARE DE STABILITATE A PERFORMANȚEI FOTOMETRICE

Încercările trebuie să fie efectuate într-o atmosferă uscată și calmă, la o temperatură a mediului ambiant de 23o ± 5o, farul complet fiind fixat pe un suport care reprezintă montarea corectă pe vehicul.

1.1.   Far curat

Farul trebuie să rămână aprins 12 ore, astfel cum se indică la punctul 1.1.1, și să fie controlat în modul prevăzut la punctul 1.1.2.

1.1.1.   Procedura de încercare

Farul trebuie să rămână aprins o perioadă de timp specificată, astfel:

1.1.2.   Rezultatele încercării

1.1.2.1.   Inspecția vizuală

După ce temperatura farului a fost stabilizată la temperatura mediului ambiant, dispersorul farului și dispersorul exterior, dacă există, se curăță cu o cârpă din bumbac curată și umedă. Apoi se face inspecția vizuală a acestora; nu trebuie să se constate nicio distorsiune, deformare, fisură sau schimbare a culorii dispersorului farului, nici a dispersorului exterior, dacă există.

1.1.2.2.   Încercare fotometrică

În conformitate cu cerințele prezentului regulament, se verifică valorile fotometrice în următoarele puncte:

Se poate efectua un nou reglaj, pentru a se ține seama de eventualele deformări ale suportului farului determinate de căldură (pentru deplasarea liniei de separație, a se vedea punctul 2 din prezenta anexă).

Se admite o abatere de 10 % între caracteristicile fotometrice și valorile măsurate înainte de încercare, inclusiv toleranțele procedurii de măsurare fotometrică.

1.2.   Far murdar

După ce este supus încercării prevăzute la punctul 1.1 de mai sus, farul este pregătit conform specificațiilor de la punctul 1.2.1, apoi este lăsat să funcționeze timp de o oră, în modul descris la punctul 1.1.1, și este verificat conform specificațiilor de la punctul 1.1.2.

1.2.1.   Pregătirea farului

1.2.1.1.   Amestecul pentru încercare

1.2.1.2.   Aplicarea pe far a amestecului pentru încercare

Amestecul pentru încercare se aplică uniform pe întreaga suprafață emisivă a farului și apoi se lasă să se usuce. Acest procedeu se repetă până când valoarea de iluminare scade la o valoare cuprinsă între 15-20 % din valorile măsurate pentru fiecare dintre punctele următoare, în condițiile descrise la punctul 1 de mai sus:

1.2.1.3.   Echipamentul de măsurare

Echipamentul de măsurare trebuie să fie echivalent cu cel utilizat pentru încercările de omologare a farurilor.

2.   ÎNCERCAREA PRIVIND DEPLASAREA VERTICALĂ A LINIEI DE SEPARAȚIE SUB EFECTUL CĂLDURII

Această încercare constă în a verifica dacă, sub efectul căldurii, deplasarea verticală a liniei de separație nu depășește o valoare specificată pentru un far cu lumină de întâlnire, în timpul funcționării.

După ce a fost supus încercărilor descrise la punctul 1.1, farul face obiectul încercării descrise la punctul 2.1, fără a fi demontat din suportul lui și nici reajustat în raport cu acesta.

2.1.   Încercarea

Încercarea trebuie efectuată într-o atmosferă uscată și calmă, la o temperatură a mediului ambiant de 23 °C ± 5 °C.

Un far SB din producția de serie, care a funcționat cel puțin o oră, este aprins în poziția de lumină de întâlnire, fără să fie demontat din suportul său sau reajustat în raport cu acesta (pentru această încercare, reglajul tensiunii trebuie să se facă în modul prevăzut la punctul 1.1.1.2). Poziția liniei de separație în partea sa orizontală (între v-v și linia verticală care trece prin punctul B50 L, pentru farurile proiectate pentru circulația pe dreapta, sau punctul B50 R, pentru cele proiectate pentru circulația pe stânga) se verifică la 3 minute (r3) și, respectiv, 60 de minute (r60) după aprindere.

Măsurarea deplasării liniei de separație descrise mai sus trebuie să fie efectuată prin orice metodă suficient de exactă și prin care se obțin rezultate reproductibile.

2.2.   Rezultatele încercării

(1)  Atunci când farul care face obiectul încercării este grupat și/sau reciproc încorporat cu lămpi de semnalizare, acestea din urmă trebuie să rămână aprinse pe toată durata încercării. În cazul unei lămpi indicatoare de direcție, aceasta se aprinde în mod intermitent, cu un raport al timpului aprins-stins de aproximativ unu la unu.

(2)  Dacă două filamente sunt aprinse simultan atunci când farul se aprinde intermitent, aceasta nu se consideră ca fiind o utilizare normală simultană a filamentelor.

(3)  NaCMC reprezintă sarea de sodiu a carboximetilcelulozei, cunoscută în mod obișnuit ca CMC. NaCMC utilizată în amestecul de praf trebuie să aibă un grad de substituție (DS) de 0,6-0,7 și o viscozitate de 200-300 cP pentru o soluție de 2 %, la 20 °C.

(4)  Toleranța privind cantitatea este necesară pentru a obține un agent poluant care se întinde corect pe toate dispersoarele din material plastic.

(5)  50 V se situează la 375 mm sub HV, pe linia verticală v-v pe ecranul aflat la distanța de 25 m.

ANEXA 6

CERINȚE APLICABILE FARURILOR ECHIPATE CU DISPERSOARE DIN MATERIAL PLASTIC – ÎNCERCĂRI ALE DISPERSOARELOR SAU ALE EȘANTIOANELOR DE MATERIAL ȘI ALE FARURILOR COMPLETE

1.   SPECIFICAȚII GENERALE

2.   ÎNCERCĂRI

2.1.   Rezistența la variații de temperatură

2.1.1.   Încercări

Trei eșantioane (dispersoare) noi sunt supuse la cinci cicluri de schimbare de temperatură și umiditate (RH = umiditate relativă), în conformitate cu următorul program:

Înaintea acestei încercări, eșantioanele sunt condiționate timp de cel puțin 4 ore la 23 °C ± 5 °C și 60-75 % RH.

2.1.2.   Măsurări fotometrice

2.1.2.1.   Metoda

Eșantioanele sunt supuse măsurărilor fotometrice înainte și după încercare.

Măsurările fotometrice se efectuează cu o lampă-etalon în următoarele puncte:

2.1.2.2.   Rezultate

Diferențele între valorile fotometrice măsurate înainte și după încercare pe fiecare eșantion nu trebuie să depășească 10 %, inclusiv toleranțele datorate procedurilor de măsurare fotometrică.

2.2.   Rezistența la agenți atmosferici și la agenți chimici

2.2.1.   Rezistența la agenți atmosferici

Trei eșantioane (dispersoare sau eșantioane de materiale) noi se expun radiației unei surse cu o distribuție de energie spectrală similară cu cea a unui corp negru a cărui temperatură se situează între 5 500 K și 6 000 K. Între sursă și eșantioane se plasează filtre adecvate, pentru a reduce cât mai mult posibil radiațiile cu lungimea de undă mai mică de 295 nm și mai mare de 2 500 nm. Eșantioanele se expun unei iluminări energetice de 1 200 W/m22 ± 200 W/m2 pentru o perioadă suficient de mare ca energia luminoasă primită să fie egală cu 4 500 MJ/m2 ± 200 MJ/m2. În incintă, temperatura măsurată pe panoul negru amplasat la același nivel cu eșantioanele trebuie să fie de 50 °C ± 5 °C. Pentru a asigura o expunere uniformă, eșantioanele se rotesc în jurul sursei de radiație, cu o viteză cuprinsă între 1 și 5 1/min.

Eșantioanele se pulverizează cu apă distilată cu o conductivitate mai mică de 1 mS/m, la o temperatură de 23 °C ± 5 °C, în conformitate cu următorul ciclu:

2.2.2.   Rezistența la agenți chimici

După încercarea descrisă la punctul 2.2.1 de mai sus și după ce s-a efectuat măsurarea descrisă la punctul 2.2.3.1 de mai jos, suprafața exterioară a acestor trei eșantioane se supune tratamentului descris la punctul 2.2.2.2, cu amestecul definit la punctul 2.2.2.1 de mai jos.

2.2.2.1.   Amestecul pentru încercare

Amestecul pentru încercare este compus din 61,5 % n-heptan, 12,5 % toluen, 7,5 % tetraclorură de etil, 12,5 % tricloretilenă și 6 % xilen (procente de volum).

2.2.2.2.   Aplicarea amestecului pentru încercare

Se impregnează până la saturație o bucată de țesătură de bumbac (conform standardului ISO 105) cu amestecul definit la punctul 2.2.2.1 de mai sus și, după maximum 10 secunde, se aplică timp de 10 minute pe fața exterioară a eșantionului, la o presiune de 50 N/cm2, corespunzătoare unei forțe de 100 N aplicate pe o suprafață de încercare de 14 × 14 mm.

În timpul acestei perioade de 10 minute, tamponul din material este impregnat din nou cu amestecul pentru încercare, astfel încât compoziția lichidului aplicat să rămână în continuare identică cu amestecul pentru încercare prescris.

În timpul aplicării se admite compensarea presiunii exercitate pe eșantion, pentru a evita fisurile care ar putea fi cauzate de această presiune.

2.2.2.3.   Curățarea

La sfârșitul aplicării amestecului pentru încercare, eșantioanele se usucă în aer liber, apoi se spală cu soluția descrisă la punctul 2.3 (Rezistența la detergenți) la 23 °C ± 5 °C.

Eșantioanele se clătesc apoi, cu atenție, cu apă distilată care nu conține mai mult de 0,2 % impurități, la 23 °C ± 5 °C, iar apoi se șterg cu o cârpă moale.

2.2.3.   Rezultate

2.2.3.1.   După încercarea de rezistență la agenți atmosferici, suprafața exterioară a eșantioanelor nu trebuie să prezinte crăpături, zgârieturi, ciobiri sau deformări, iar variația medie a transmisiei , măsurată la cele trei eșantioane conform procedurii descrise în apendicele 2 la prezenta anexă nu trebuie să depășească 0,020 (Δ tm ≤ 0,020).

2.2.3.2.   După încercarea de rezistență la agenții chimici, eșantioanele nu trebuie să prezinte nicio urmă de atac chimic care poate să provoace o variație a difuziei fluxului, iar variația medie a acesteia, , măsurată pe cele trei eșantioane conform procedurii descrise în apendicele 2 la prezenta anexă, nu trebuie să depășească 0,020 (Δ dm ≤ 0,020).

2.3.   Rezistența la detergenți și la hidrocarburi

2.3.1.   Rezistența la detergenți

Suprafața exterioară a trei eșantioane (dispersoare sau eșantioane de materiale) se încălzește la 50 °C ± 5 °C, iar apoi este scufundată timp de 5 minute într-un amestec menținut la 23 °C ± 5 °C și compus din 99 de părți apă distilată care nu conține mai mult de 0,02 % impurități și o parte de alchilarilsulfonat.

La finalul încercării, eșantioanele se usucă la 50 °C ± 5 °C. Suprafața eșantioanelor se curăță cu o cârpă umedă.

2.3.2.   Rezistența la hidrocarburi

Suprafața exterioară a acestor trei eșantioane este frecată apoi ușor, timp de un minut, cu o cârpă din bumbac impregnată cu un amestec compus din 70 % n-heptan și 30 % toluen (procente de volum), apoi este uscată în aer liber.

2.3.3.   Rezultate

După efectuarea succesivă a acestor două încercări, valoarea medie a variației transmisiei , măsurată pe cele trei eșantioane conform procedurii descrise în apendicele 2 la prezenta anexă, nu trebuie să depășească 0,010 (Δ tm ≤ 0,010).

2.4.   Rezistența la deteriorarea mecanică

2.4.1.   Metoda de deteriorare mecanică

Suprafața exterioară a celor trei eșantioane (dispersoare) noi este supusă încercării de deteriorare mecanică uniformă, prin metoda descrisă în apendicele 3 la prezenta anexă.

2.4.2.   Rezultate

După această încercare, variațiile:

sunt măsurate conform procedurii descrise în apendicele 2, în zona definită la punctul 2.2.4 de mai sus. Valoarea medie a celor trei eșantioane trebuie să fie astfel încât:

2.5.   Încercarea de aderență a acoperirilor, dacă există

2.5.1.   Pregătirea eșantionului

O suprafață de 20 mm × 20 mm din zona acoperirii unui dispersor se taie cu o lamă sau cu un ac, astfel încât să se obțină un caroiaj format din pătrate de aproximativ 2 mm × 2 mm. Presiunea lamei sau a acului trebuie să fie suficientă pentru a tăia cel puțin acoperirea.

2.5.2.   Descrierea încercării

Se utilizează o bandă adezivă cu forța de adeziune de 2 N/(cm lățime) ± 20 %, măsurată în condițiile standard descrise în apendicele 4 la prezenta anexă. Această bandă adezivă, cu o lățime de minimum 25 mm, este presată pe suprafața pregătită în conformitate cu cerințele de la punctul 2.5.1, timp de cel puțin 5 minute.

Apoi, capătul benzii adezive se apasă până la echilibrarea forței de aderență pe suprafața în cauză de o forță perpendiculară pe această suprafață. În acest moment, banda este dezlipită cu o viteză constantă de 1,5 m/s ± 0,2 m/s.

2.5.3.   Rezultate

Nu trebuie să se constate alterări vizibile ale suprafeței caroiate. Sunt admise alterări la intersecțiile caroiajului sau pe marginea inciziilor, cu condiția ca suprafața alterată să nu depășească 15 % din suprafața caroiată.

2.6.   Încercări ale farului complet care încorporează un dispersor din material plastic

2.6.1.   Rezistența la deteriorarea mecanică a suprafeței dispersorului

2.6.1.1.   Încercări

Dispersorul eșantionului de far nr. 1 este supus încercării descrise la punctul 2.4.1 de mai sus.

2.6.1.2.   Rezultate

După încercare, rezultatele măsurătorilor fotometrice efectuate pe un far în conformitate cu prezentul regulament nu trebuie să depășească cu mai mult de 30 % valorile maxime prescrise în punctele B 50 L și HV și nici să fie mai mici de 10 % din valorile minime prescrise în punctul 75 R (în cazul farurilor destinate circulației pe partea stângă, punctele luate în considerare sunt B 50 R, HV și 75 L).

2.6.2.   Încercarea de aderență a acoperirilor, dacă există

Dispersorul eșantionului de far nr. 2 este supus încercării descrise la punctul 2.5 de mai sus.

3.   CONTROLUL CONFORMITĂȚII PRODUCȚIEI

ANEXA 7

CERINȚE MINIME PRIVIND EȘANTIONAREA EFECTUATĂ DE UN INSPECTOR

1.   DISPOZIȚII GENERALE

2.   PRIMA EȘANTIONARE

La prima eșantionare se aleg aleatoriu patru faruri. Primul eșantion de două faruri este marcat cu litera A, iar al doilea eșantion de două faruri este marcat cu litera B.

2.1.   Conformitatea nu este contestată

2.2.   Conformitatea este contestată

2.3.   Retragerea omologării

Conformitatea este contestată și se aplică punctul 10 în cazul în care, ca urmare a procedurii de eșantionare indicate în figura 1 din prezenta anexă, abaterile valorilor măsurate pentru faruri sunt următoarele:

3.   REPETAREA EȘANTIONĂRII

În cazurile A3, B2 și B3 este necesară o nouă eșantionare în termen de două luni de la notificare, selectând un al treilea eșantion C, compus din două faruri, și un al patrulea eșantion D, compus din două faruri, alese din stocul produs după alinierea producției.

3.1.   Conformitatea nu este contestată

3.2.   Conformitatea este contestată

3.3.   Retragerea omologării

Conformitatea este contestată și se aplică punctul 13 în cazul în care, ca urmare a procedurii de eșantionare indicate în figura 1 din prezenta anexă, abaterile valorilor măsurate pentru faruri sunt următoarele:

4.   MODIFICAREA POZIȚIEI VERTICALE A LINIEI DE SEPARAȚIE

În privința verificării schimbării poziției verticale a liniei de separație sub influența căldurii, se aplică următoarea procedură:

După eșantionarea în conformitate cu figura 1 din prezenta anexă, un far din eșantionul A este încercat în conformitate cu procedura prevăzută la punctul 2.1 din anexa 5, după ce a fost supus de trei ori consecutiv ciclului definit la punctul 2.2.2 din anexa 5.

Farul este considerat acceptabil dacă Δr nu depășește 1,5 mrad.

Dacă această valoare depășește 1,5 mrad, dar este mai mică de 2,0 mrad, al doilea far al eșantionului A este supus încercării, după care media valorilor absolute înregistrate pentru cele două eșantioane nu trebuie să depășească 1,5 mrad.

Totuși, dacă valoarea de 1,5 mrad nu este respectată pentru eșantionul A, ambele faruri din eșantionul B sunt supuse aceleiași proceduri, iar valoarea Δr pentru fiecare dintre ele nu trebuie să depășească 1,5 mrad.

Figura 1

(1)  Un far conceput să emită o lumină de întâlnire poate încorpora și o lumină de drum care nu corespunde cerințelor.