EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32017R0373

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/373 al Comisiei din 1 martie 2017 de stabilire a unor cerințe comune pentru furnizorii de management al traficului aerian/servicii de navigație aeriană și de alte funcții ale rețelei de management al traficului aerian și pentru supravegherea acestora, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 482/2008, a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 1034/2011, (UE) nr. 1035/2011 și (UE) 2016/1377, precum și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 677/2011 (Text cu relevanță pentru SEE. )

C/2017/1313

OJ L 62, 8.3.2017, p. 1–126 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force: This act has been changed. Current consolidated version: 05/10/2023

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2017/373/oj

8.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 62/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/373 AL COMISIEI

din 1 martie 2017

de stabilire a unor cerințe comune pentru furnizorii de management al traficului aerian/servicii de navigație aeriană și de alte funcții ale rețelei de management al traficului aerian și pentru supravegherea acestora, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 482/2008, a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 1034/2011, (UE) nr. 1035/2011 și (UE) 2016/1377, precum și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 677/2011

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației și de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 și a Directivei 2004/36/CE (1), în special articolul 8b alineatul (6),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 550/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind prestarea de servicii de navigație aeriană în cerul unic european (regulamentul privind prestarea de servicii) (2), în special articolele 4 și 6,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 551/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind organizarea și utilizarea spațiului aerian în cerul unic european (regulamentul privind spațiul aerian) (3), în special articolul 6 alineatul (7),

întrucât:

(1)

Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 1034/2011 (4) și (UE) nr. 1035/2011 (5) ale Comisiei stabilesc cerințe privind supravegherea siguranței în managementul traficului aerian și în serviciile de navigație aeriană, respectiv cerințe comune pentru furnizarea de servicii de navigație aeriană. Aceste cerințe comune trebuie respectate de furnizorii de servicii vizați pentru a li se elibera certificatele menționate la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 550/2004 și la articolul 8b alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008. Regulamentele menționate stabilesc totodată cerințe referitoare la autoritățile competente, care sunt responsabile cu eliberarea certificatelor respective și care îndeplinesc sarcini de supraveghere și de aplicare a normelor, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (6), cu articolul 2 și cu articolul 7 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 550/2004 și cu articolele 10 și 22a din Regulamentul (CE) nr. 216/2008.

(2)

Cerințele stabilite în Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 1034/2011 și (UE) nr. 1035/2011 servesc mai ales pentru a pune în aplicare, într-o primă etapă, cerințele esențiale referitoare la managementul traficului aerian și la serviciile de navigație aeriană („ATM/ANS”) prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 216/2008, în special pentru a se asigura respectarea articolelor 8b și 22a din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și a anexei Vb la acesta și pentru a permite începerea inspecțiilor de standardizare în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008.

(3)

Având în vedere progresul tehnic, respectivele cerințe stabilite în Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 1034/2011 și (UE) nr. 1035/2011 ar trebui completate și actualizate. De asemenea, ar trebui clarificat faptul că furnizorii de servicii care doresc să li se elibereze și să își păstreze un certificat sau să prezinte o declarație în conformitate cu prezentul regulament trebuie să respecte și să continue să respecte cerințele menționate, dar și cerințele esențiale menționate la articolul 8b alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008. În plus, ar trebui să se asigure concordanța între aceste cerințe și cerințele prevăzute în Regulamentele (UE) nr. 965/2012 (7), (UE) nr. 1178/2011 (8), (UE) nr. 139/2014 (9) și (UE) 2015/340 (10) ale Comisiei și să se avanseze astfel în direcția unei „abordări sistemice globale”, care presupune abordarea diverselor domenii într-un mod logic și coerent din punct de vedere tehnologic. Prin urmare, cerințele prevăzute în Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 1034/2011 și (UE) nr. 1035/2011 ar trebui reunite într-un instrument unic, iar Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 1034/2011 și (UE) nr. 1035/2011 ar trebui abrogate.

(4)

Existența unor norme comune pentru certificarea și supravegherea furnizorilor de servicii vizați este esențială pentru a spori încrederea reciprocă a statelor membre în sistemele fiecăruia dintre ele. Prin urmare, pentru a asigura cel mai înalt nivel de siguranță și de securitate, ar trebui consolidate o serie de cerințe uniforme în ceea ce privește furnizarea de servicii și supravegherea acestora. Astfel s-ar garanta că furnizarea serviciilor în scopul navigației aeriene și recunoașterea reciprocă a certificatelor în întreaga Uniune au loc în condiții de siguranță și la un standard înalt de calitate, asigurându-se în acest fel mai multă libertate de circulație și o mai mare disponibilitate a acestor servicii.

(5)

Pentru a asigura o abordare armonizată a certificării și a supravegherii, măsurile care urmează să fie puse în aplicare în ceea ce privește securitatea sistemelor, a componentelor utilizate și a datelor ar trebui coordonate la nivelul statelor membre, al blocurilor funcționale de spațiu aerian și al rețelei formate de serviciile, funcțiile și produsele oferite de furnizorii de servicii, al administratorului rețelei, al aerodromurilor și al altor persoane care furnizează infrastructura necesară pentru operațiunile de zbor.

(6)

Managementul siguranței asigură identificarea, evaluarea și reducerea la minimum a riscurilor în materie de siguranță și a vulnerabilităților în materie de securitate cu impact asupra siguranței. Prin urmare, este necesar să se precizeze mai în detaliu cerințele referitoare la evaluarea siguranței schimbărilor aduse sistemului funcțional de către o organizație certificată. Aceste cerințe ar trebui adaptate pentru a se ține seama de integrarea cerințelor referitoare la managementul schimbării în structura comună de reglementare a siguranței aviației civile, precum și de experiența acumulată de părțile interesate și de autoritățile competente în domeniul supravegherii siguranței.

(7)

Este oportun ca, printre aspectele sistemelor de management ale furnizorilor de servicii, să se introducă și o cultură a siguranței într-un mod care să promoveze înțelegerea și îmbunătățirea acestor sisteme, recunoscându-se în același timp necesitatea de a consolida și mai mult sistemele de management, în special prin integrarea unei raportări fiabile a evenimentelor.

(8)

Ar trebui să se precizeze care sunt autoritățile responsabile cu îndeplinirea sarcinilor legate de certificare, de supraveghere și de aplicare a normelor în cazul furnizorilor de servicii care fac obiectul prezentului regulament, în concordanță cu criteriul prevăzut la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 550/2004, și a sarcinilor Agenției Europene de Siguranță a Aviației (denumită în continuare „agenția”) în temeiul articolului 22a din Regulamentul (CE) nr. 216/2008, fără a aduce atingere cerințelor de la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 550/2004. Agenția ar trebui să fie autoritatea competentă în cazul furnizorilor de servicii de date și al administratorului rețelei, date fiind natura și amploarea serviciilor furnizate. Pentru a îndeplini obiectivele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 216/2008, în special obiectivul stabilit la articolul 2 alineatul (2) litera (d) și obiectivul stabilit la articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004, este de asemenea oportun să se alinieze cerințele aplicabile autorităților competente la modul în care au evoluat conceptele de management al siguranței ale Organizației Aviației Civile Internaționale (denumită în continuare „OACI”), mai exact introducerea sistemului de management al autorităților, precum și punerea în aplicare a programului național de siguranță și asigurarea coordonării între autoritățile respective.

(9)

Ar trebui să se clarifice faptul că, atunci când își îndeplinesc sarcinile de certificare, de supraveghere și de aplicare a normelor în temeiul prezentului regulament, autoritățile competente ar trebui să fie independente față de orice furnizor de servicii, asigurându-se o separare corespunzătoare între respectivele autorități și furnizori, cel puțin la nivel funcțional, și că ar trebui evitat orice eventual conflict de interese. Obiectivul este de a garanta obiectivitatea și imparțialitatea autorităților respective, dar și de a asigura îndeplinirea sarcinilor lor în temeiul prezentului regulament la un înalt nivel de calitate.

(10)

Agenția ar trebui să creeze o bază de date cu informații relevante referitoare la autoritățile competente, pentru a înlesni inspecțiile de standardizare ale autorităților competente și coordonarea cu acestea, precum și pentru a sprijini Comisia în îndeplinirea sarcinilor care îi revin.

(11)

Pentru a se asigura că se respectă în permanență cerințele aplicabile furnizorilor de servicii prevăzute în prezentul regulament și că autoritățile competente își pot îndeplini în mod eficace sarcinile în temeiul prezentului regulament, în conformitate cu articolul 4 alineatele (3) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004, respectivelor autorități ar trebui să li se acorde anumite competențe de investigare, pe lângă posibilitatea de a efectua investigații și studii prevăzută la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 550/2004 și la articolul 10 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008. Este oportun să se clarifice faptul că respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu normele aplicabile din legislația națională, ținându-se totodată seama de un anumit număr de elemente specifice, menite să asigure un echilibru echitabil între toate drepturile și interesele aflate în joc într-un caz particular.

(12)

Personalul electronist pentru siguranța traficului aerian angajat de un furnizor de servicii sau de administratorul rețelei ar trebui să facă obiectul unui program armonizat de pregătire și de evaluare a competențelor. Furnizorul de servicii sau administratorul rețelei ar trebui, de asemenea, să se asigure că personalul organizațiilor contractate este calificat corespunzător. Prin urmare, în prezentul regulament ar trebui incluse dispoziții detaliate privind pregătirea și evaluarea competențelor acestui tip de personal.

(13)

Pentru a se asigura un nivel înalt al siguranței aviației civile în Uniune, măsurile prevăzute în prezentul regulament ar trebui să reflecte stadiul actual al tehnologiei din domeniul siguranței aviației, inclusiv cele mai bune practici și progresele științifice și tehnice din domeniul serviciilor meteorologice. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se bazeze pe standardele și pe practicile recomandate aplicabile ale OACI, mai exact pe anexa 3 la Convenția privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944 (denumită în continuare „Convenția de la Chicago”), referitoare la „Serviciul meteorologic pentru navigația aeriană internațională”, valorificând totodată experiența dobândită în Uniune și la nivel mondial în domeniul furnizării de servicii meteorologice și asigurând proporționalitatea în funcție de dimensiunea, tipul și complexitatea furnizorilor de servicii meteorologice.

(14)

Este necesar să se stabilească cerințe comune în ceea ce privește certificarea și supravegherea furnizorilor de servicii de date pentru a se asigura că furnizorii de date aeronautice destinate să fie utilizate pe aeronave prelucrează datele într-un mod corespunzător, care răspunde cerințelor utilizatorilor finali și care permite desfășurarea în condiții de siguranță a operațiunilor care folosesc navigația bazată pe performanțe.

(15)

Ar trebui ca industriei aeronautice și autorităților competente din statele membre să li se acorde suficient timp pentru a se adapta la noul cadru de reglementare stabilit prin prezentul regulament și pentru a înlocui certificatele eliberate înainte de data aplicării prezentului regulament.

(16)

Cu toate acestea, pentru a asigura consecvența cu Regulamentul (UE) nr. 965/2012, dispozițiile relevante din prezentul regulament ar trebui să se aplice deja furnizorilor de servicii de date de la o dată anterioară. În plus, respectivilor furnizori ar trebui să li se permită, în mod voluntar, să solicite și ar trebui să li se acorde deja certificatele relevante imediat după intrarea în vigoare a prezentului regulament, pentru a le permite ca, în calitate de entități care nu fac obiectul Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1035/2011, dar care sunt supuse practicii emiterii voluntare a unor scrisori de autorizație de către agenție, să beneficieze de o aplicare anticipată a prezentului regulament în acest sens și de recunoașterea reciprocă a respectivelor certificate. Aplicarea anticipată a prezentului regulament în cazul furnizorilor de servicii de date ar scuti totodată operatorii de aeronave de responsabilitățile de supraveghere la contractarea serviciilor oferite de furnizorii menționați odată ce un furnizor este certificat pentru baze de date aeronautice. Este necesar ca, în cazul în care recurge la această posibilitate, un astfel de furnizor să aibă obligația de a respecta cerințele aplicabile ale prezentului regulament atât pentru a obține un certificat, cât și ulterior obținerii acestuia. Pentru a oferi această posibilitate furnizorilor de servicii de date, ar trebui ca dispozițiile relevante din prezentul regulament referitoare la autoritatea competentă în cazul furnizorilor respectivi, care în acest caz este doar agenția, să se aplice deja de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

(17)

Dispozițiile din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei (11) ar trebui completate cu aspecte legate de furnizarea de servicii de trafic aerian pentru a se asigura consecvența între furnizarea serviciilor și acțiunile și cerințele prevăzute în regulamentul respectiv în cazul piloților și al personalului serviciilor de trafic aerian.

(18)

Ar trebui ca admisibilitatea din punctul de vedere al siguranței a oricărei schimbări propuse de un furnizor de servicii să fie evaluată pe baza analizei riscurilor prezentate de introducerea unei schimbări în sistemul funcțional al acestuia, diferențiate în funcție de criterii obiective de evaluare care pot fi cantitative și/sau calitative, după cum se va stabili la nivel local.

(19)

Din motive de coerență și de înlesnire a aplicării, dispozițiile din Regulamentul (CE) nr. 482/2008 al Comisiei (12) ar trebui integrate în prezentul regulament, drept care Regulamentul (CE) nr. 482/2008 al Comisiei ar trebui abrogat.

(20)

Cerințele de la articolele 12 și 21 din Regulamentul (UE) nr. 677/2011 al Comisiei (13) și din anexa VI la acesta ar trebui incluse în prezentul regulament pentru a se asigura o abordare armonizată a tuturor furnizorilor de servicii. Prin urmare, respectivele dispoziții ar trebui eliminate.

(21)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1377 al Comisiei (14), care încă nu a devenit aplicabil, cuprinde numeroase erori. Pentru a elimina aceste erori, asigurând totodată claritatea juridică necesară, este oportun ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1377 să se abroge în întregime și să se înlocuiască cu normele prevăzute în prezentul regulament.

(22)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament au la bază avizul agenției în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) litera (b) și cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008.

(23)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește cerințe comune pentru:

(1)

furnizarea managementului traficului aerian și a serviciilor de navigație aeriană („ATM/ANS”), precum și a altor funcții ale rețelei de management al traficului aerian (denumite în continuare „funcții ale rețelei ATM”) pentru traficul aerian general, în special pentru persoanele fizice sau juridice care furnizează respectivele servicii și funcții;

(2)

autoritățile competente și entitățile calificate ce acționează în numele acestora care îndeplinesc sarcini de certificare, de supraveghere și de aplicare a normelor în ceea ce privește furnizorii care asigură serviciile și funcțiile menționate la punctul 1.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile din anexa I și definițiile de mai jos:

(1)

definițiile de la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004 și de la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008, cu excepția definiției „certificatului” de la articolul 2 punctul 15 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004;

(2)

„furnizor de servicii” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care asigură funcții și/sau servicii aferente ATM/ANS definite la articolul 3 litera (q) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 sau alte funcții ale rețelei ATM fie individual, fie la pachet pentru traficul aerian general;

(3)

„administrator al rețelei” înseamnă organismul instituit în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 551/2004 pentru a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul respectiv și la articolele 3 și 4 din Regulamentul (UE) nr. 677/2011;

(4)

„serviciu paneuropean” înseamnă o activitate concepută și creată pentru utilizatorii din toate sau din majoritatea statelor membre, care se poate extinde și în afara spațiului aerian al teritoriului în care se aplică tratatul;

(5)

„furnizor de servicii de date (furnizor DAT)” înseamnă o organizație care este:

(a)

furnizor DAT de tip 1 care prelucrează date aeronautice destinate să fie utilizate pe aeronave și care pune la dispoziție o bază de date aeronautice ce îndeplinește DQR, în condiții controlate, pentru care nu s-a stabilit nicio compatibilitate corespunzătoare a aplicațiilor/echipamentelor de bord;

(b)

furnizor DAT de tip 2 care prelucrează date aeronautice și care pune la dispoziție o bază de date aeronautice destinată să fie utilizată de aplicații/echipamente certificate pentru aeronave, care îndeplinește DQR și pentru care s-a stabilit compatibilitatea cu aplicația/echipamentul respectiv.

Articolul 3

Furnizarea ATM/ANS și a funcțiilor rețelei ATM

(1)   Statele membre se asigură că ATM/ANS și funcțiile rețelei ATM corespunzătoare sunt furnizate în conformitate cu prezentul regulament într-un mod care să faciliteze traficul aerian general și care să țină totodată seama de considerentele legate de siguranță și de cerințele de trafic.

(2)   Atunci când statele membre adoptă dispoziții suplimentare pentru a completa prezentul regulament în privința oricărui aspect lăsat la latitudinea statelor membre în temeiul prezentului regulament, respectivele dispoziții urmează standardele și practicile recomandate prevăzute de Convenția de la Chicago. În cazul în care se recurge la dispozițiile articolului 38 din Convenția de la Chicago, statele membre transmit o notificare, motivată corespunzător, nu numai Organizației Aviației Civile Internaționale, ci și Agenției Europene de Siguranță a Aviației (denumită în continuare „agenția”) în termen de cel mult două luni de la adoptarea dispozițiilor suplimentare.

(3)   Statele membre publică, în conformitate cu Convenția de la Chicago, dispozițiile suplimentare în cauză prin intermediul publicațiilor proprii de informare aeronautică.

(4)   În cazul în care un stat membru decide să organizeze furnizarea anumitor servicii specifice de trafic aerian într-un mediu concurențial, respectivul stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că furnizorii respectivelor servicii nu adoptă un comportament care ar avea ca obiectiv sau ca efect împiedicarea, restricționarea sau denaturarea concurenței, și nici nu adoptă un comportament care să constituie un abuz de poziție dominantă în conformitate cu legislația Uniunii și cu legislația națională aplicabile.

Articolul 4

Autoritatea competentă în ceea ce privește certificarea, supravegherea și aplicarea normelor

(1)   Autoritatea competentă responsabilă cu eliberarea de certificate furnizorilor de servicii, cu confirmarea primirii declarațiilor prezentate de furnizorii de servicii de informare a zborurilor menționate la articolul 7, după caz, precum și cu supravegherea și cu asigurarea aplicării normelor în cazul respectivilor furnizori de servicii este autoritatea națională de supervizare, menționată la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004, a statului membru în care își are sediul principal de desfășurare a activității sau, dacă este cazul, sediul social persoana fizică sau juridică care solicită certificatul sau care face declarația, cu excepția cazului în care autoritatea competentă este agenția în conformitate cu articolul 22a din Regulamentul (CE) nr. 216/2008.

În sensul prezentului regulament, furnizorii de servicii de date și administratorul rețelei se consideră a fi furnizori de servicii paneuropene în cazul cărora, în conformitate cu articolul 22a litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008, autoritatea competentă este agenția.

(2)   Autoritățile competente menționate la alineatul (1) respectă cerințele stabilite în anexa II.

(3)   Dacă unul dintre furnizorii de servicii vizați este o organizație în cazul căreia autoritatea competentă este agenția, autoritățile competente din statele membre în cauză se coordonează cu agenția pentru a se asigura că se îndeplinesc cerințele prevăzute în anexa II la punctul ATM/ANS.AR.A.005 litera (b) subpunctele 1, 2 și 3 în cazul în care fie:

(a)

furnizorii de servicii furnizează servicii legate de blocurile funcționale de spațiu aerian care se extind asupra spațiului aerian aflat sub responsabilitatea a mai mult de un stat membru, astfel cum se menționează la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 550/2004; fie

(b)

furnizorii de servicii furnizează servicii transfrontaliere de navigație aeriană, astfel cum se menționează la articolul 2 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 550/2004.

(4)   Dacă un stat membru a desemnat sau a instituit mai mult de o autoritate competentă în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004 sau astfel cum se menționează la articolul 2 alineatele (3)-(6) din Regulamentul (CE) nr. 550/2004 în vederea îndeplinirii sarcinilor de certificare, de supraveghere și de aplicare a normelor în temeiul prezentului regulament, respectivul stat membru se asigură că domeniile de competență ale fiecăreia dintre autoritățile în cauză sunt clar definite, în special în ceea ce privește responsabilitățile și limitarea geografică și a spațiului aerian. În acest caz, autoritățile respective se coordonează între ele, pe baza unor acorduri scrise, astfel încât să asigure eficacitatea supravegherii și a aplicării normelor în privința tuturor furnizorilor de servicii cărora le-au eliberat certificate sau care le-au prezentat declarații, după caz.

(5)   Atunci când își îndeplinesc sarcinile de certificare, de supraveghere și de aplicare a normelor în temeiul prezentului regulament, autoritățile competente sunt independente față de orice furnizor de servicii. Această independență se asigură printr-o separare corespunzătoare, cel puțin la nivel funcțional, între autoritățile competente și furnizorii de servicii. În acest context, statele membre se asigură că autoritățile competente își exercită competențele în mod imparțial și transparent.

(6)   Statele membre și, în cazurile în care autoritatea competentă este agenția, Comisia se asigură că autoritățile lor competente nu le permit angajaților să participe la îndeplinirea sarcinilor de certificare, de supraveghere și de aplicare a normelor care revin autorităților respective în temeiul prezentului regulament dacă există indicii potrivit cărora o astfel de participare ar putea genera, direct sau indirect, un conflict de interese, în special legat de interesele familiale sau financiare.

(7)   Agenția ține o bază de date cu informațiile de contact ale autorităților competente menționate la alineatul (1). În acest scop, statele membre notifică agenției numele și adresa autorităților lor competente, precum și orice modificare ulterioară a acestor informații.

(8)   Statele membre și, în cazurile în care autoritatea competentă este agenția, Comisia stabilesc resursele și capacitățile necesare autorităților competente pentru a-și îndeplini sarcinile, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004 și cu articolul 22a din Regulamentul (CE) nr. 216/2008, luând în considerare toți factorii relevanți, inclusiv o evaluare efectuată de respectivele autorități competente pentru a determina resursele necesare pentru a-și îndeplini sarcinile în temeiul prezentului regulament.

Articolul 5

Competențele autorităților competente menționate la articolul 4

(1)   Atunci când este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor de certificare, de supraveghere și de aplicare a normelor care le revin în temeiul prezentului regulament, autoritățile competente sunt împuternicite:

(a)

să solicite furnizorilor de servicii aflați sub supravegherea lor să le ofere toate informațiile necesare;

(b)

să solicite oricărui reprezentant, oricărui manager sau oricărui alt membru al personalului respectivilor furnizori de servicii să ofere explicații verbale referitoare la orice fapt, document, obiect, procedură sau referitoare la alte subiecte relevante pentru supravegherea furnizorului de servicii în cauză;

(c)

să pătrundă în orice incinte și pe orice terenuri, inclusiv locuri de operare, și în orice mijloace de transport ale respectivilor furnizori de servicii;

(d)

să examineze, să realizeze copii sau să facă extrase din orice document, înregistrare sau date deținute de respectivii furnizori de servicii sau accesibile acestora, indiferent de suportul pe care sunt stocate informațiile în cauză;

(e)

să efectueze audituri, evaluări, investigații și inspecții ale respectivilor furnizori de servicii.

(2)   În cazul în care este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor de certificare, de supraveghere și de aplicare a normelor în temeiul prezentului regulament, autoritățile competente sunt de asemenea împuternicite să facă uz de competențele prevăzute la alineatul (1) în ceea ce privește organizațiile contractate care fac obiectul supravegherii de către furnizorii de servicii, astfel cum se menționează la punctul ATM/ANS.OR.B.015 din anexa III.

(3)   Competențele prevăzute la alineatele (1) și (2) se exercită în conformitate cu dreptul național al statului membru în care se desfășoară activitățile în cauză, ținând seama în mod corespunzător de nevoia de a asigura exercitarea efectivă a acestor competențe, precum și de drepturile și de interesele legitime ale furnizorului de servicii și ale oricărei alte terțe persoane vizate, dar și cu respectarea principiului proporționalității. În cazul în care, în conformitate cu dreptul național aplicabil, este necesară o autorizație prealabilă din partea autorității judiciare a statului membru în cauză pentru a putea pătrunde în incinte, pe terenuri și în mijloacele de transport, astfel cum se menționează la alineatul (1) litera (c), competențele conexe se exercită numai după obținerea unei astfel de autorizații prealabile.

Atunci când își exercită competențele prevăzute la alineatele (1) și (2), autoritatea competentă se asigură că membrii personalului său și, după caz, alți experți care participă la activitățile în cauză sunt autorizați în mod corespunzător.

(4)   Autoritățile competente iau sau inițiază orice măsuri de executare adecvate necesare pentru a se asigura că furnizorii de servicii cărora le-au eliberat certificate sau care le-au prezentat declarații, după caz, respectă și continuă să respecte cerințele prezentului regulament.

Articolul 6

Furnizorii de servicii

Furnizorii de servicii primesc un certificat și au dreptul să exercite privilegiile acordate pe baza certificatului respectiv în cazul în care, în plus față de cerințele prevăzute la articolul 8b alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008, respectă și continuă să respecte următoarele cerințe:

(a)

în cazul tuturor furnizorilor de servicii, cerințele prevăzute în anexa III (partea ATM/ANS.OR) subpărțile A și B și în anexa XIII (partea PERS);

(b)

în cazul altor furnizori de servicii decât furnizorii de servicii de trafic aerian, în plus față de cerințele de la litera (a), cerințele prevăzute în anexa III (partea ATM/ANS.OR) subpartea C;

(c)

în cazul furnizorilor de servicii de navigație aeriană, al furnizorilor de servicii de management al fluxului de trafic aerian și al administratorului rețelei, în plus față de cerințele de la litera (a), cerințele prevăzute în anexa III (partea ATM/ANS.OR) subpartea D;

(d)

în cazul furnizorilor de servicii de trafic aerian, în plus față de cerințele de la literele (a) și (c), cerințele prevăzute în anexa IV (partea ATS);

(e)

în cazul furnizorilor de servicii meteorologice, în plus față de cerințele de la literele (a), (b) și (c), cerințele prevăzute în anexa V (partea MET);

(f)

în cazul furnizorilor de servicii de informare aeronautică, în plus față de cerințele de la literele (a), (b) și (c), cerințele prevăzute în anexa VI (partea AIS);

(g)

în cazul furnizorilor de servicii de date, în plus față de cerințele de la literele (a) și (b), cerințele prevăzute în anexa VII (partea DAT);

(h)

în cazul furnizorilor de servicii de comunicații, de navigație sau de supraveghere, în plus față de cerințele de la literele (a), (b) și (c), cerințele prevăzute în anexa VIII (partea CNS);

(i)

în cazul furnizorilor de servicii management al fluxului de trafic aerian, în plus față de cerințele de la literele (a), (b) și (c), cerințele prevăzute în anexa IX (partea ATFM);

(j)

în cazul furnizorilor de management al spațiului aerian, în plus față de cerințele de la literele (a) și (b), cerințele prevăzute în anexa X (partea ASM);

(k)

în cazul furnizorilor de servicii de proiectare a procedurilor, în plus față de cerințele de la literele (a) și (b), cerințele prevăzute în anexa XI (partea ASD), atunci când respectivele cerințe vor fi adoptate de Comisie;

(l)

în cazul administratorului rețelei, în plus față de cerințele de la literele (a), (b) și (c), cerințele prevăzute în anexa XII (partea NM).

Articolul 7

Declarațiile prezentate de furnizorii de servicii de informare a zborurilor

În cazul în care statele membre permit furnizorilor de servicii de informare a zborurilor să declare că dispun de capacitatea și de mijloacele necesare pentru a se achita de responsabilitățile asociate serviciilor furnizate în conformitate cu articolul 8b alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008, furnizorii respectivi îndeplinesc, în plus față de cerințele menționate la articolul 8b alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008, cerințele prevăzute la punctul ATM/ANS.OR.A.015 din anexa III la prezentul regulament.

Articolul 8

Certificate existente

(1)   Se consideră că certificatele care au fost eliberate în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1035/2011 au fost eliberate în conformitate cu prezentul regulament.

(2)   Statele membre înlocuiesc certificatele menționate la alineatul (1) cu certificate care respectă formatul prevăzut în anexa II apendicele 1 până la 1 ianuarie 2021 cel târziu.

Articolul 9

Abrogare și modificare

(1)   Se abrogă Regulamentul (CE) nr. 482/2008 și Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 1034/2011 și (UE) nr. 1035/2011.

(2)   Se abrogă Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1377.

(3)   Se elimină articolele 12 și 21 din Regulamentul (UE) nr. 677/2011 și anexa VI la respectivul regulament.

Articolul 10

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 2 ianuarie 2020.

Cu toate acestea:

1.

articolul 9 alineatul (2) se aplică de la data intrării în vigoare a prezentului regulament;

2.

în ceea ce privește agenția, articolul 4 alineatele (1), (2), (5), (6) și (8) și articolul 5 se aplică de la data intrării în vigoare a prezentului regulament;

3.

în ceea ce privește furnizorii de servicii de date, articolul 6 se aplică, în orice caz, de la 1 ianuarie 2019 și, dacă un astfel de furnizor solicită și obține un certificat în conformitate cu articolul 6, de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 1 martie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 79, 19.3.2008, p. 1.

(2)  JO L 96, 31.3.2004, p. 10.

(3)  JO L 96, 31.3.2004, p. 20.

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1034/2011 al Comisiei din 17 octombrie 2011 privind supravegherea siguranței în managementul traficului aerian și serviciile de navigație aeriană și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 691/2010 (JO L 271, 18.10.2011, p. 15).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1035/2011 al Comisiei din 17 octombrie 2011 de stabilire a cerințelor comune pentru furnizarea de servicii de navigație aeriană și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 482/2008 și (UE) nr. 691/2010 (JO L 271, 18.10.2011, p. 23).

(6)  Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 de stabilire a cadrului pentru crearea cerului unic european (JO L 96, 31.3.2004, p. 1).

(7)  Regulamentul (UE) nr. 965/2012 al Comisiei din 5 octombrie 2012 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 296, 25.10.2012, p. 1).

(8)  Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 al Comisiei din 3 noiembrie 2011 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviația civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 311, 25.11.2011, p. 1).

(9)  Regulamentul (UE) nr. 139/2014 al Comisiei din 12 februarie 2014 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la aerodromuri în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 44, 14.2.2014, p. 1).

(10)  Regulamentul (UE) 2015/340 al Comisiei din 20 februarie 2015 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la licențele și certificatele controlorilor de trafic aerian în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 805/2011 al Comisiei (JO L 63, 6.3.2015, p. 1).

(11)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei din 26 septembrie 2012 de stabilire a regulilor comune ale aerului și a dispozițiilor operaționale privind serviciile și procedurile din navigația aeriană și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1035/2011 și a Regulamentelor (CE) nr. 1265/2007, (CE) nr. 1794/2006, (CE) nr. 730/2006, (CE) nr. 1033/2006 și (UE) nr. 255/2010 (JO L 281, 13.10.2012, p. 1).

(12)  Regulamentul (CE) nr. 482/2008 al Comisiei din 30 mai 2008 de stabilire a unui sistem de asigurare a siguranței software care urmează să fie pus în aplicare de către furnizorii de servicii de navigație aeriană și de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 2096/2005 (JO L 141, 31.5.2008, p. 5).

(13)  Regulamentul (UE) nr. 677/2011 al Comisiei din 7 iulie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a funcțiilor rețelei de management al traficului aerian (ATM) și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 691/2010 (JO L 185, 15.7.2011, p. 1).

(14)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1377 al Comisiei din 4 august 2016 de stabilire a unor cerințe comune pentru furnizorii de servicii și pentru supravegherea în cadrul managementului traficului aerian/serviciilor de navigație aeriană și a altor funcții ale rețelei de management al traficului aerian, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 482/2008, a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 1034/2011 și (UE) nr. 1035/2011, precum și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 677/2011 (JO L 226, 19.8.2016, p. 1).


ANEXA I

DEFINIȚIILE TERMENILOR UTILIZAȚI ÎN ANEXELE II-XIII

(partea DEFINIȚII)

În sensul anexelor II-XIII, se aplică următoarele definiții:

1.

„mijloace acceptabile de conformare (AMC)” înseamnă standarde fără caracter obligatoriu adoptate de agenție pentru a exemplifica mijloacele prin care se asigură conformarea cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și cu normele sale de punere în aplicare;

2.

„lucru aerian” înseamnă o operare de aeronave în care aeronavele sunt utilizate pentru servicii specializate, precum agricultură, construcții, fotografiere, supraveghere, observare și patrulare, operațiuni de căutare și salvare sau reclamă aeriană;

3.

„rezumat climatologic de aerodrom” înseamnă un rezumat concis al unor elemente meteorologice specificate pentru un aerodrom, bazat pe date statistice;

4.

„tabel climatologic de aerodrom” înseamnă un tabel care oferă date statistice asupra apariției unuia sau mai multor fenomene meteorologice observate la un aerodrom;

5.

„cota aerodromului” înseamnă cota celui mai înalt punct al suprafeței de aterizare;

6.

„serviciu de informare a zborurilor al aerodromului (Aerodrome Flight Information Service – AFIS)” înseamnă un serviciu de informare a zborurilor și un serviciu de alarmare pentru traficul de aerodrom furnizat la un aerodrom;

7.

„birou meteorologic de aerodrom” înseamnă un birou responsabil cu furnizarea serviciilor meteorologice la un aerodrom;

8.

„avertizare de aerodrom” înseamnă o serie de informații emise de un birou meteorologic de aerodrom referitoare la apariția sau apariția prognozată a unor condiții meteorologice care ar putea afecta aeronavele de la sol, inclusiv aeronavele staționate, facilitățile aerodromului și serviciile furnizate la respectivul aerodrom;

9.

„date aeronautice” înseamnă o reprezentare a unor evidențe, concepte sau instrucțiuni aeronautice într-un mod formalizat care să fie adecvat comunicării, interpretării sau prelucrării;

10.

„bază de date aeronautice” înseamnă o colecție de date aeronautice organizate și aranjate sub formă de set structurat de date, stocată în format electronic pe sisteme, care este valabilă pe o perioadă specifică și care poate fi actualizată;

11.

„serviciu aeronautic fix (Aeronautical Fixed Service – AFS)” înseamnă un serviciu de telecomunicații între puncte fixe stabilite, furnizat în primul rând pentru siguranța navigației aeriene și pentru funcționarea cu regularitate, eficientă și într-un mod economic a serviciilor aeriene;

12.

„rețea fixă de telecomunicații aeronautice (Aeronautical Fixed Telecommunication Network – AFTN)” înseamnă un sistem mondial de circuite aeronautice fixe puse la dispoziție, ca parte a AFS, pentru schimbul de mesaje și/sau de date digitale între stațiile aeronautice fixe cu caracteristici de comunicație similare sau compatibile;

13.

„informații aeronautice” înseamnă informații care rezultă din colectarea, analizarea și formatarea datelor aeronautice;

14.

„date cartografice de aerodrom” înseamnă date colectate în scopul obținerii informațiilor cartografice specifice unui aerodrom;

15.

„bază de date cartografice de aerodrom (Aerodrome Mapping Database – AMDB)” înseamnă o colecție de date cartografice de aerodrom organizate și aranjate sub formă de set structurat de date;

16.

„stație meteorologică aeronautică” înseamnă o stație meteorologică care efectuează observații și întocmește rapoarte meteorologice destinate să fie utilizate în navigația aeriană;

17.

„raport din zbor” înseamnă un raport provenind de la o aeronavă aflată în zbor și întocmit în conformitate cu cerințele pentru raportarea poziției și raportarea informațiilor operaționale și/sau meteorologice;

18.

„aeronavă” înseamnă orice aparat care se poate susține în atmosferă datorită reacțiilor aerului, altele decât reacțiile aerului asupra suprafeței pământului;

19.

„mesaj AIRMET” înseamnă informații emise de un centru de veghe meteorologică referitoare la apariția sau apariția prognozată, pe rută, a unor fenomene meteorologice specifice care pot afecta siguranța operațiunilor cu aeronave desfășurate la niveluri joase și referitoare la evoluția respectivelor fenomene în timp și spațiu, care nu au fost introduse deja în prognozele emise pentru zborurile la niveluri joase din regiunea de informare a zborurilor vizată sau dintr-o subregiune a acesteia;

20.

„personal electronist pentru siguranța traficului aerian (Air Traffic Safety Electronics Personnel – ATSEP)” înseamnă orice personal autorizat care este competent să opereze, să întrețină, să scoată din funcțiune și să repună în funcțiune echipamente ale sistemului funcțional;

21.

„unitate de servicii de trafic aerian” este un termen generic care înseamnă, după caz, unitate de control al traficului aerian, centru de informare a zborurilor, unitate de servicii de informare a zborurilor a unui aerodrom sau birou de raportare al serviciilor de trafic aerian;

22.

„aerodrom de rezervă” înseamnă un aerodrom spre care se poate îndrepta o aeronavă atunci când devine fie imposibil, fie nerecomandabil să își continue zborul către aerodromul avut în vedere pentru aterizare sau să aterizeze la respectivul aerodrom, unde sunt disponibile serviciile și facilitățile necesare, unde pot fi îndeplinite cerințele de performanță pentru aeronavă și care este operațional la ora prevăzută a utilizării;

23.

„mijloace de conformare alternative (AltMOC)” înseamnă acele mijloace de conformare care propun o alternativă la un AMC existent sau acelea care propun noi mijloace de asigurare a conformării cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și cu normele sale de punere în aplicare, pentru care agenția nu a adoptat niciun AMC asociat;

24.

„altitudine” înseamnă distanța în plan vertical până la un nivel, un punct sau un obiect considerat drept punct, măsurată de la nivelul mediu al mării;

25.

„centru regional de control” (Area Control Centre – ACC) înseamnă o unitate înființată în scopul de a furniza serviciul de control al traficului aerian zborurilor controlate în cuprinsul unor regiuni de control aflate în jurisdicția sa;

26.

„prognoză de zonă pentru zborurile la niveluri joase” înseamnă o prognoză a fenomenelor meteorologice pentru o regiune de informare a zborurilor sau pentru o sub-regiune a acesteia, emisă pentru a acoperi stratul de aer dintre sol și nivelul de zbor 100 (sau sub nivelul de zbor 150 în zonele muntoase ori mai sus, dacă este necesar);

27.

„navigație de suprafață (RNAV)” înseamnă o metodă de navigație care permite operarea aeronavelor pe orice traiectorie de zbor dorită în limitele acoperirii mijloacelor de navigație aflate la sol sau în spațiu sau în limitele capacității mijloacelor proprii de la bord sau a unei combinații a acestora;

28.

„argumentație” înseamnă o afirmație care este susținută, prin deducție, de o serie de dovezi;

29.

„ASHTAM” înseamnă o serie specială de mesaje NOTAM care notifică prin intermediul unui format specific o modificare a activității unui vulcan, o erupție vulcanică și/sau un nor de cenușă vulcanică semnificative pentru operațiunile cu aeronave;

30.

„funcții ale rețelei ATM” înseamnă funcțiile îndeplinite de administratorul rețelei în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 677/2011;

31.

„audit” înseamnă un proces sistematic, independent și documentat pentru obținerea de dovezi și evaluarea acestora în mod obiectiv cu scopul de a determina în ce măsură sunt îndeplinite cerințele;

32.

„sursă sigură” înseamnă:

(a)

o autoritate (autorități) de stat; sau

(b)

o organizație recunoscută în mod oficial de autoritatea de stat pentru emiterea și/sau publicarea de date care îndeplinesc cerințele de calitate a datelor (DQR) specificate de către statul membru respectiv;

33.

„sistem automat de observare” înseamnă un sistem de observare care măsoară, determină și raportează toate elementele necesare fără interacțiune umană;

34.

„actor din domeniul aviației” înseamnă o entitate, o persoană sau o organizație, alta decât furnizorii de servicii reglementați prin prezentul regulament, care este influențată sau care influențează un serviciu prestat de un furnizor de servicii;

35.

„pauză” înseamnă un interval de timp în cadrul perioadei de serviciu în timpul căreia, în scopul recuperării, unui controlor de trafic aerian nu i se solicită să îndeplinească nicio sarcină;

36.

„aplicație certificată pentru aeronave” înseamnă o aplicație software aprobată de agenție ca parte a unei aeronave care intră sub incidența articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008;

37.

„nor semnificativ din punct de vedere operațional” înseamnă un nor cu baza sub 1 500 m (5 000 ft) sau sub cea mai mare altitudine minimă de sector dacă aceasta este mai mare, un nor cumulonimbus sau un nor cumulus congestus la orice înălțime;

38.

„transport aerian comercial” înseamnă orice exploatare a unei aeronave care presupune transportul de pasageri, mărfuri sau poștă contra unei remunerații sau a altor contraprestații;

39.

„regiune de control” înseamnă un spațiu aerian controlat care se întinde în sus de la o limită specificată deasupra suprafeței solului;

40.

„stres indus de incidentele critice” înseamnă manifestarea, la o persoană, a unor reacții emoționale, fizice și/sau comportamentale neobișnuite și/sau extreme ca urmare a unui eveniment sau a unui incident;

41.

„calitatea datelor” înseamnă gradul sau nivelul de încredere în capacitatea datelor furnizate de a îndeplini cerințele în materie de date ale utilizatorului legate de acuratețe, rezoluție, integritate (sau un nivel de încredere echivalent), trasabilitate, actualitate, exhaustivitate și format;

42.

„cerințe de calitate a datelor (Data Quality Requirements – DQR)” înseamnă specificații ale caracteristicilor datelor (și anume, acuratețea, rezoluția și integritatea sau un nivel de încredere echivalent, trasabilitatea, actualitatea, exhaustivitatea și formatul) menite să asigure că datele sunt compatibile cu utilizarea lor avută în vedere;

43.

„aerodrom de rezervă la destinație” înseamnă un aerodrom de rezervă la care ar putea ateriza o aeronavă atunci când devine fie imposibil, fie nerecomandabil să aterizeze la aerodromul avut în vedere pentru aterizare;

44.

„serviciu” înseamnă orice sarcină dată spre îndeplinire controlorului de trafic aerian de către furnizorul de servicii de control al traficului aerian;

45.

„perioadă de serviciu” înseamnă o perioadă care începe în momentul în care furnizorul de servicii de control al traficului aerian îi solicită unui controlor de trafic aerian să se prezinte sau să fie disponibil pentru începerea serviciului ori să înceapă serviciul și care se încheie în momentul în care controlorul de trafic aerian își termină serviciul;

46.

„cotă” înseamnă distanța în plan vertical la care se află un punct sau un nivel de pe suprafața pământului, măsurată de la nivelul mediu al mării;

47.

„aerodrom de rezervă pe rută” înseamnă un aerodrom de rezervă la care ar putea ateriza o aeronavă în cazul în care se impune o deviere în timpul zborului pe rută;

48.

„oboseală” înseamnă o stare fiziologică caracterizată de o capacitate redusă de a realiza eforturi mentale sau fizice, care este cauzată de un deficit de somn sau de o stare vigilă prelungită, de o fază circadiană prelungită sau de un volum de lucru (activitate fizică sau mentală ori ambele) excesiv, care poate afecta vigilența și capacitatea unui individ de a-și îndeplini sarcinile în condiții de siguranță;

49.

„documentație de zbor” înseamnă documente, inclusiv hărți sau formulare, care conțin informații meteorologice pentru un zbor;

50.

„centru de informare a zborurilor (Flight Information Centre – FIC)” înseamnă o unitate înființată în scopul de a furniza serviciul de informare a zborurilor și serviciul de alarmare;

51.

„regiune de informare a zborurilor (Flight Information Region – FIR)” înseamnă un spațiu aerian de dimensiuni definite, în limitele căruia se asigură serviciul de informare a zborurilor și serviciul de alarmare;

52.

„nivel de zbor (Flight Level – FL)” înseamnă o suprafață de presiune atmosferică constantă raportată la o valoare de referință specifică a presiunii, de 1 013,2 hectopascali (hPa), care este separată de alte suprafețe asemănătoare prin intervale specifice de presiune;

53.

„zbor de încercare” înseamnă un zbor pentru faza de dezvoltare a unui nou prototip (aeronave, sisteme de propulsie, piese și echipamente), un zbor pentru demonstrarea conformității cu baza de certificare sau cu proiectul de tip pentru aeronavele venite de pe linia de producție, un zbor destinat să experimenteze noi concepte de proiectare, care necesită manevre sau profiluri neconvenționale pentru care ar putea fi posibilă ieșirea din anvelopa de zbor deja aprobată a aeronavei sau un zbor de pregătire pentru efectuarea oricăruia dintre zborurile menționate anterior;

54.

„prognoză” înseamnă o descriere a condițiilor meteorologice prevăzute pentru o anumită oră sau perioadă de timp și pentru o anumită zonă sau porțiune a spațiului aerian;

55.

„prognoză pentru decolare” înseamnă o prognoză pentru o perioadă de timp determinată, pregătită de un birou meteorologic de aerodrom, care cuprinde informații despre condițiile prognozate pentru ansamblul pistelor în ceea ce privește direcția și intensitatea vântului la suprafață și orice variații ale acestora, temperatura, presiunea (QNH) și orice alt element asupra căruia s-a convenit la nivel local;

56.

„sistem funcțional” înseamnă o combinație de proceduri, de resurse umane și de echipamente, inclusiv hardware și software, organizate pentru a îndeplini o funcție în contextul ATM/ANS și al altor funcții ale rețelei ATM;

57.

„aviație generală” înseamnă orice exploatare de aeronave civile, alta decât lucrul aerian sau transportul aerian comercial;

58.

„date în puncte de grilă sub formă digitală” înseamnă date meteorologice prelucrate cu ajutorul calculatorului pentru un set de puncte distribuite uniform pe o hartă, pentru a putea fi transmise de la un calculator meteorologic la un alt calculator într-o formă codificată adecvată utilizării în sisteme automatizate;

59.

„materiale de îndrumare (Guidance Material – GM)” înseamnă materialele fără caracter obligatoriu elaborate de agenție, care ajută la exemplificarea semnificației unei cerințe sau a unei specificații și care sunt utilizate pentru a ajuta la interpretarea Regulamentului (CE) nr. 216/2008, a normelor sale de punere în aplicare și a AMC;

60.

„prognoze în puncte de grilă la nivel global” înseamnă prognoze ale valorilor preconizate ale elementelor meteorologice pe o grilă globală cu o rezoluție verticală și orizontală precizată;

61.

„pericol” înseamnă orice condiție, eveniment sau circumstanță care ar putea avea un efect dăunător;

62.

„înălțime” înseamnă distanța pe verticală până la un nivel, punct sau obiect considerat drept punct, măsurată de la un punct de referință specificat;

63.

„nivel” este un termen generic care se referă la poziția pe verticală a unei aeronave aflate în zbor și care înseamnă, după caz, înălțime, altitudine sau nivel de zbor;

64.

„raport local regulat” înseamnă un raport meteorologic emis la intervale fixe de timp, destinat exclusiv difuzării pe aerodromul de origine la care s-au făcut observațiile;

65.

„raport local special” înseamnă un raport meteorologic emis în conformitate cu criteriile stabilite pentru observații speciale, destinat exclusiv difuzării pe aerodromul de origine la care s-au făcut observațiile;

66.

„buletin meteorologic” înseamnă un text care cuprinde informații meteorologice și care este precedat de antetul corespunzător;

67.

„informație meteorologică” înseamnă un raport, o analiză sau o prognoză meteorologică, dar și orice altă descriere referitoare la condițiile meteorologice existente sau prognozate;

68.

„observație meteorologică” înseamnă măsurarea și/sau evaluarea unuia sau mai multor elemente meteorologice;

69.

„raport meteorologic” înseamnă o descriere a condițiilor meteorologice observate la o anumită oră și într-un anumit loc;

70.

„satelit meteorologic” înseamnă un satelit artificial al Pământului care efectuează observații meteorologice și le transmite pe Pământ;

71.

„centru de veghe meteorologică” înseamnă o unitate care monitorizează condițiile meteorologice ce influențează operațiunile de zbor și care furnizează informații referitoare la apariția sau apariția prognozată, pe rută, a unor fenomene meteorologice specifice, a unor dezastre naturale și de altă natură care pot afecta siguranța operațiunilor cu aeronave în cadrul unei anumite zone de responsabilitate;

72.

„altitudine minimă de sector (Minimum Sector Altitude – MSA)” înseamnă cea mai joasă altitudine care poate fi utilizată și care oferă o distanță minimă de 300 m (1 000 ft) pentru trecerea deasupra tuturor obiectelor situate într-un sector de cerc cu raza de 46 km (25 MN) cu centrul într-un punct semnificativ, în punctul de referință al aerodromului (Aerodrome Reference Point – ARP) sau în punctul de referință al heliportului (Heliport Reference Point – HRP);

73.

„NOTAM” înseamnă o înștiințare distribuită prin intermediul mijloacelor de telecomunicații care conține informații cu privire la stabilirea, starea sau modificarea unei facilități, a unui serviciu sau a unei proceduri aeronautice ori a unui pericol pentru navigația aeriană, a căror cunoaștere din timp este absolut necesară pentru personalul însărcinat cu operațiunile de zbor;

74.

„obstacol” înseamnă toate obiectele fixe (atât temporare, cât și permanente) și mobile sau părțile acestora care:

(a)

se află într-o zonă destinată mișcării la sol a aeronavelor; sau

(b)

se extind deasupra unei suprafețe definite destinate să protejeze aeronavele în zbor; sau

(c)

se află în afara acestor suprafețe definite și au fost evaluate ca reprezentând un pericol pentru navigația aeriană;

75.

„OPMET” înseamnă informații meteorologice operaționale destinate utilizării în procesul de planificare a operațiunilor de zbor înaintea sau în timpul zborului;

76.

„bancă de date OPMET” înseamnă o bază de date creată pentru a stoca și pentru a pune la dispoziție, la nivel internațional, informații meteorologice operaționale destinate utilizării în domeniul aeronautic;

77.

„activitate vulcanică preeruptivă” înseamnă o activitate vulcanică neobișnuită și/sau în creștere care ar putea anunța o erupție vulcanică;

78.

„vizibilitate predominantă” înseamnă cea mai mare valoare a vizibilității, observată în conformitate cu definiția „vizibilității”, care este atinsă cel puțin pe o jumătate de tur de orizont sau pentru cel puțin jumătate din suprafața aerodromului. Această valoare poate să fie observată pe o zonă continuă sau discontinuă, pe sectoare;

79.

„consum problematic de substanțe psihoactive” înseamnă consumul uneia sau mai multor substanțe psihoactive de către o persoană în așa fel încât:

(a)

constituie un risc direct pentru consumator sau pune în pericol viețile, sănătatea sau bunăstarea altora; și/sau

(b)

creează sau înrăutățește o problemă sau tulburare profesională, socială, mentală sau fizică;

80.

„hartă de prognoză” înseamnă o reprezentare grafică pe hartă a prognozei unuia sau mai multor elemente meteorologice specificate, pentru o anumită oră sau perioadă de timp și pentru o regiune precizată de pe suprafața solului sau pentru o porțiune precizată a spațiului aerian;

81.

„substanță psihoactivă” înseamnă alcool, opioide, canabinoide, sedative și hipnotice, cocaină, alți psihostimulanți, halucinogeni și solvenți volatili, fiind excluse cafeina și tutunul;

82.

„centru de coordonare a operațiunilor de căutare și salvare (Rescue Coordination Centre – RCC)” înseamnă o unitate responsabilă cu promovarea unei organizări eficiente a serviciilor de căutare și salvare și cu coordonarea desfășurării operațiunilor de căutare și salvare într-o regiune de căutare și salvare;

83.

„perioadă de odihnă” înseamnă o perioadă de timp continuă și precizată, ulterioară și/sau anterioară perioadei de serviciu, în decursul căreia un controlor de trafic aerian este eliberat de toate sarcinile;

84.

„sistem de planificare a orarului de lucru” înseamnă structura perioadelor de serviciu și de odihnă ale controlorilor de trafic aerian în conformitate cu cerințele juridice și operaționale;

85.

„risc” înseamnă combinația între probabilitatea generală sau frecvența de apariție a unui efect dăunător provocat de un pericol și gravitatea acelui efect;

86.

„pistă” înseamnă o suprafață dreptunghiulară definită, situată pe un aerodrom terestru, amenajată pentru aterizarea și decolarea aeronavelor;

87.

„distanță vizuală în lungul pistei (Runway Visual Range – RVR)” înseamnă distanța până la care pilotul unei aeronave aflate pe axul pistei poate vedea marcajele de pe suprafața pistei sau luminile care delimitează pista sau care identifică axul acesteia;

88.

„directivă de siguranță” înseamnă un document emis sau adoptat de o autoritate națională competentă, care impune efectuarea unor acțiuni în cadrul unui sistem funcțional sau care impune restricții de utilizare operațională a acestuia în vederea restabilirii siguranței atunci când există dovezi că, în caz contrar, siguranța aviației poate fi compromisă;

89.

„sistem de management al siguranței (SMS)” înseamnă o abordare sistematică a managementului siguranței, inclusiv structurile organizatorice, responsabilitățile, politicile și procedurile necesare;

90.

„unitate a serviciilor de căutare și salvare” este un termen generic care, de la caz la caz, poate desemna un centru de coordonare a operațiunilor de salvare, un subcentru de salvare sau un post de alarmare;

91.

„observator vulcanic selectat” înseamnă un furnizor, selectat de autoritatea competentă, care observă activitatea unui vulcan sau a unui grup de vulcani și pune aceste observații la dispoziția unei liste convenite de destinatari din domeniul aviației;

92.

„sistem semiautomat de observare” înseamnă un sistem de observare care permite suplimentarea elementelor măsurate și necesită intervenția umană pentru emiterea rapoartelor corespunzătoare;

93.

„SIGMET” înseamnă informații referitoare la fenomenele meteorologice de pe rută care pot afecta siguranța operațiunilor cu aeronave;

94.

„mesaj SIGMET” înseamnă informații emise de un centru de veghe meteorologică referitoare la apariția sau apariția prognozată, pe rută, a unor fenomene meteorologice specifice care pot afecta siguranța operațiunilor cu aeronave și referitoare la evoluția respectivelor fenomene în timp și spațiu;

95.

„raport special din zbor” înseamnă un raport meteorologic emis de o aeronavă în conformitate cu criteriile pe baza observațiilor făcute în timpul zborului;

96.

„stres” înseamnă efectele resimțite de o persoană atunci când se confruntă cu o posibilă cauză a modificării performanțelor umane („factor de stres”). Supunerea la un factor de stres poate influența performanța persoanei în mod negativ (distres), neutru sau pozitiv (eustres), în funcție de modul în care respectiva persoană își autopercepe capacitatea de a stăpâni factorul de stres;

97.

„pregătire de calificare în materie de sisteme și echipamente” înseamnă o pregătire menită să ofere cunoștințe și abilități specifice legate de un echipament/sistem, pe baza căreia se poate atinge competența operațională;

98.

„date specifice” înseamnă date aeronautice furnizate de operatorul de aeronave sau de furnizorul DAT în numele operatorului de aeronave și produse pentru respectivul operator de aeronave pentru utilizarea lor operațională avută în vedere;

99.

„aerodrom de rezervă la decolare” înseamnă un aerodrom de rezervă la care o aeronavă poate ateriza în caz că acest lucru devine necesar la scurt timp după decolare și dacă aerodromul de plecare nu poate fi utilizat în acest scop;

100.

„prognoză de aerodrom (Terminal Aerodrome Forecast – TAF)” înseamnă o descriere concisă a condițiilor meteorologice prognozate la un aerodrom pe o perioadă determinată;

101.

„teren” înseamnă suprafața terestră care cuprinde elemente naturale precum munți, dealuri, culmi, văi, corpuri de apă, ghețuri și zăpezi permanente, excluzând obstacolele;

102.

„pragul pistei” înseamnă începutul acelei porțiuni de pistă care poate fi utilizată pentru aterizare;

103.

„zonă de contact” înseamnă porțiunea unei piste, situată după pragul acesteia, unde se intenționează ca aeronavele care aterizează să realizeze primul contact cu pista;

104.

„ciclon tropical” este un termen generic utilizat pentru un ciclon la scară sinoptică neînsoțit de un sistem frontal, care se formează deasupra apelor din regiunile tropicale sau subtropicale și care prezintă o convecție bine delimitată și o circulație ciclonică bine definită a vântului la suprafață;

105.

„centru consultativ pentru cicloane tropicale (Tropical Cyclone Advisory Centre – TCAC)” înseamnă un centru meteorologic care furnizează spre consultare centrelor de veghe meteorologică, centrelor mondiale de prognoze de zonă și băncilor internaționale de date OPMET informații cu privire la poziția cicloanelor tropicale, direcția și viteza de deplasare prognozate ale acestora, presiunea lor în centru și vântul maxim la suprafață al acestora;

106.

„vizibilitate” înseamnă vizibilitatea pentru scopuri aeronautice, care este valoarea cea mai mare dintre:

(a)

distanța cea mai mare la care poate fi văzut și recunoscut un obiect negru de dimensiuni adecvate, situat în apropierea solului, atunci când este observat pe un fond luminos;

(b)

distanța cea mai mare la care pot fi observate și identificate, pe un fond neiluminat, lumini de aproximativ 1 000 de candele;

107.

„centru consultativ pentru cenușă vulcanică (Volcanic Ash Advisory Centre – VAAC)” înseamnă un centru meteorologic care furnizează spre consultare centrelor de veghe meteorologică, centrelor regionale de control, centrelor de informare a zborurilor, centrelor mondiale de prognoze de zonă și băncilor internaționale de date OPMET informații cu privire la întinderea pe orizontală și pe verticală, precum și la deplasarea prognozată a cenușii vulcanice din atmosferă în urma unei erupții vulcanice;

108.

„centru mondial de prognoze de zonă (World Area Forecast Centre – WAFC)” înseamnă un centru meteorologic care elaborează și furnizează direct statelor membre prognoze de timp semnificativ și prognoze de altitudine la scară globală, sub formă digitală, prin mijloacele adecvate, ca parte a serviciului fix aeronautic;

109.

„sistem mondial de prognoze de zonă (World Area Forecast System – WAFS)” înseamnă un sistem mondial prin intermediul căruia centrele mondiale de prognoze de zonă pun la dispoziție prognoze meteorologice aeronautice pe rută în formate uniformizate, standardizate.


ANEXA II

CERINȚE APLICABILE AUTORITĂȚILOR COMPETENTE — SUPRAVEGHEREA SERVICIILOR ȘI A ALTOR FUNCȚII ALE REȚELEI ATM

(partea ATM/ANS.AR)

SUBPARTEA A — CERINȚE GENERALE

ATM/ANS.AR.A.001 Domeniu de aplicare

Prezenta anexă stabilește cerințele aplicabile sistemelor de administrare și de management ale autorităților competente responsabile cu certificarea, cu supravegherea și cu aplicarea normelor în ceea ce privește aplicarea cerințelor prevăzute în anexele III-XIII de către furnizorii de servicii în conformitate cu articolul 6.

ATM/ANS.AR.A.005 Sarcini de certificare, supraveghere și aplicare a normelor

(a)

Autoritatea competentă trebuie să îndeplinească sarcini de certificare, de supraveghere și de aplicare a normelor în ceea ce privește aplicarea cerințelor ce vizează furnizorii de servicii, trebuie să monitorizeze furnizarea în condiții de siguranță a serviciilor acestora și trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cerințele aplicabile.

(b)

Autoritățile competente trebuie să identifice și să își exercite responsabilitățile în materie de certificare, de supraveghere și de aplicare a normelor în așa fel încât să se asigure că:

(1)

există responsabili desemnați pentru punerea în aplicare a fiecărei dispoziții din prezentul regulament;

(2)

au cunoștință de mecanismele de supraveghere a siguranței și de rezultatele acestora;

(3)

are loc un schimb de informații pertinente între autoritățile competente.

Autoritățile competente în cauză trebuie să analizeze cu regularitate acordul privind supervizarea furnizorilor de servicii care prestează servicii de navigație aeriană în blocuri funcționale de spațiu aerian (FAB) ce se extind asupra spațiului aerian aflat sub responsabilitatea a mai mult de un stat membru, menționate la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 550/2004, și, în cazul furnizării transfrontaliere de servicii de navigație aeriană, acordul privind recunoașterea reciprocă a sarcinilor de supervizare menționat la articolul 2 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 550/2004, precum și aplicarea în practică a respectivelor acorduri, în special din perspectiva performanțelor atinse în domeniul siguranței de către furnizorii de servicii aflați sub supervizarea lor.

(c)

Autoritatea competentă trebuie să stabilească proceduri de coordonare cu alte autorități competente în ceea ce privește schimbările notificate ale sistemelor funcționale care implică furnizori de servicii aflați sub supravegherea celorlalte autorități competente. Aceste proceduri de coordonare trebuie să asigure selecția și examinarea eficace a respectivelor schimbări notificate, în conformitate cu punctul ATM/ANS.AR.C.025.

ATM/ANS.AR.A.010 Documentație în materie de certificare, supraveghere și aplicare a normelor

Autoritatea competentă trebuie să pună la dispoziția personalului său actele legislative, standardele, normele, publicațiile tehnice și documentele conexe relevante pentru ca acesta să își execute sarcinile și să se achite de responsabilitățile sale.

ATM/ANS.AR.A.015 Mijloace de conformare

(a)

Agenția trebuie să elaboreze mijloacele acceptabile de conformare (AMC) care pot fi utilizate pentru a asigura conformarea cu cerințele prezentului regulament. Atunci când se respectă AMC, se consideră că cerințele aplicabile din prezentul regulament au fost îndeplinite.

(b)

Pentru a asigura conformarea cu cerințele prezentului regulament, se pot utiliza mijloace de conformare alternative (AltMOC).

(c)

Autoritatea competentă trebuie să stabilească un sistem pentru a se asigura în mod sistematic că toate AltMOC utilizate de ea însăși sau de furnizorii de servicii aflați sub supravegherea sa permit stabilirea conformării cu cerințele prezentului regulament.

(d)

Autoritatea competentă trebuie să evalueze toate AltMOC propuse de un furnizor de servicii în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.020, analizând documentația pusă la dispoziție și, dacă se consideră necesar, efectuând o inspecție în cadrul respectivului furnizor de servicii.

În cazul în care constată că AltMOC sunt suficiente pentru a garanta respectarea cerințelor aplicabile ale prezentului regulament, autoritatea competentă trebuie să realizeze, fără întârzieri nejustificate, următoarele acțiuni:

1.

să informeze solicitantul că pot fi aplicate AltMOC și, dacă este cazul, să modifice în consecință certificatul solicitantului;

2.

să informeze agenția cu privire la conținutul acestora, incluzând copii ale tuturor documentelor relevante;

3.

să informeze celelalte state membre cu privire la AltMOC acceptate.

(e)

În cazul în care însăși autoritatea competentă utilizează AltMOC pentru a stabili conformarea cu cerințele aplicabile ale prezentului regulament, ea trebuie:

1.

să le pună la dispoziția tuturor furnizorilor de servicii aflați sub supravegherea sa;

2.

să notifice agenția fără întârzieri nejustificate.

Autoritatea competentă trebuie să furnizeze agenției o descriere completă a AltMOC, inclusiv orice revizuiri ale procedurilor care pot fi relevante, precum și o evaluare care să demonstreze că se respectă cerințele aplicabile ale prezentului regulament.

ATM/ANS.AR.A.020 Informarea agenției

(a)

Autoritatea competentă trebuie să informeze agenția, fără întârzieri nejustificate, în cazul oricăror probleme semnificative legate de punerea în aplicare a dispozițiilor relevante ale Regulamentului (CE) nr. 216/2008 și a normelor sale de punere în aplicare sau a Regulamentelor (CE) nr. 549/2004, (CE) nr. 550/2004, (CE) nr. 551/2004 și (CE) nr. 552/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului (1) care se aplică furnizorilor de servicii.

(b)

Fără a aduce atingere dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 376/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (2), autoritatea competentă trebuie să furnizeze agenției informațiile semnificative din punctul de vedere al siguranței provenite din rapoartele cu privire la evenimente pe care le-a primit.

ATM/ANS.AR.A.025 Reacția imediată la o problemă de siguranță

(a)

Fără a aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 376/2014, autoritatea competentă trebuie să implementeze un sistem pentru a colecta, a analiza și a difuza în mod corespunzător informații privind siguranța.

(b)

Agenția trebuie să implementeze un sistem pentru a analiza în mod corespunzător orice informație relevantă privind siguranța pe care a primit-o de la autoritățile competente și pentru a furniza, fără întârzieri nejustificate, statelor membre și Comisiei, după caz, toate informațiile, inclusiv recomandările sau acțiunile corective care trebuie realizate, necesare pentru ca acestea să reacționeze în timp util la o problemă de siguranță ce implică furnizorii de servicii.

(c)

La primirea informațiilor menționate la literele (a) și (b), autoritatea competentă trebuie să ia măsuri adecvate pentru soluționarea problemei de siguranță, inclusiv emiterea de directive de siguranță în conformitate cu punctul ATM/ANS.AR.A.030.

(d)

Măsurile luate în temeiul literei (c) trebuie notificate imediat furnizorilor de servicii în cauză pentru ca aceștia să se conformeze în consecință, în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.060. Autoritatea competentă trebuie să notifice aceste măsuri și agenției și, atunci când sunt necesare acțiuni combinate, celorlalte autorități competente în cauză.

ATM/ANS.AR.A.030 Directive de siguranță

(a)

Autoritatea competentă emite o directivă de siguranță atunci când a constatat existența, în cadrul unui sistem funcțional, a unei condiții care afectează siguranța și care necesită o acțiune imediată.

(b)

Directiva de siguranță trebuie transmisă furnizorilor de servicii în cauză și trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:

1.

identificarea condițiilor care afectează siguranța;

2.

identificarea sistemului funcțional afectat;

3.

acțiunile necesare și justificarea acestora;

4.

termenul în care trebuie întreprinse acțiunile necesare;

5.

data intrării în vigoare.

(c)

Autoritatea competentă trebuie să transmită o copie a directivei de siguranță agenției și oricărei alte autorități competente vizate în termen de o lună de la emitere.

(d)

Autoritatea competentă trebuie să verifice respectarea de către furnizorii de servicii a directivelor de siguranță aplicabile.

SUBPARTEA B — MANAGEMENTUL (ATM/ANS.AR.B)

ATM/ANS.AR.B.001 Sistemul de management

(a)

Autoritatea competentă trebuie să instituie și să mențină un sistem de management care să cuprindă cel puțin următoarele elemente:

1.

politici și proceduri documentate în vederea descrierii organizării sale, a mijloacelor și metodelor de obținere a conformării cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și cu normele sale de punere în aplicare, după cum este necesar pentru a-și exercita sarcinile de certificare, de supraveghere și de aplicare a normelor în temeiul prezentului regulament. Procedurile trebuie actualizate permanent și servesc ca documente de lucru fundamentale în cadrul respectivei autorități competente pentru toate sarcinile aferente;

2.

suficient personal, inclusiv inspectori, pentru a-și îndeplini sarcinile și pentru a se achita de responsabilitățile care îi revin în temeiul prezentului regulament. Personalul respectiv trebuie să fie calificat pentru îndeplinirea sarcinilor care îi sunt atribuite și să dețină cunoștințele, experiența și pregătirea inițială, la locul de muncă și periodică necesare pentru a-i asigura competența constantă. Trebuie instituit un sistem de planificare a disponibilității personalului, pentru a asigura îndeplinirea corespunzătoare a tuturor sarcinilor aferente;

3.

facilități și spații de birouri adecvate pentru executarea respectivelor sarcini atribuite;

4.

un proces de monitorizare a conformității sistemului de management cu cerințele relevante și a gradului de adecvare al procedurilor, inclusiv instituirea unui proces de audit intern și a unui proces de management al riscurilor la adresa siguranței. Monitorizarea conformității trebuie să includă un sistem de transmitere a constatărilor auditului către cadrele superioare de conducere ale autorității competente în vederea asigurării implementării unor acțiuni corective, după caz;

5.

o persoană sau un grup de persoane care răspund în ultimă instanță în fața cadrelor superioare de conducere ale autorității competente pentru funcția de monitorizare a conformității.

(b)

Pentru fiecare domeniu de activitate inclus în sistemul de management, autoritatea competentă trebuie să atribuie unei persoane sau mai multora răspunderea generală pentru gestionarea sarcinii (sarcinilor) relevante.

(c)

Autoritatea competentă trebuie să instituie proceduri pentru participarea la schimbul reciproc al tuturor informațiilor și asistenței necesare împreună cu alte autorități competente în cauză, inclusiv la schimbul tuturor constatărilor semnalate și la acțiunile întreprinse ulterior în urma certificării și a supravegherii furnizorilor de servicii care derulează activități pe teritoriul unui stat membru, dar care sunt certificați de autoritatea competentă a altui stat membru sau de agenție.

(d)

O copie a procedurilor legate de sistemul de management și a modificărilor acestora trebuie pusă la dispoziția agenției în scopul standardizării.

ATM/ANS.AR.B.005 Atribuirea de sarcini entităților calificate

(a)

Autoritatea competentă poate atribui unor entități calificate sarcinile sale legate de certificarea sau de supravegherea furnizorilor de servicii în temeiul prezentului regulament, altele decât eliberarea certificatelor. Atunci când atribuie astfel de sarcini, autoritatea competentă trebuie să se asigure că:

1.

dispune de un sistem pentru evaluarea inițială și continuă a conformității entității calificate cu anexa V la Regulamentul (CE) nr. 216/2008. Sistemul și rezultatele evaluării trebuie documentate; și

2.

a încheiat cu entitatea calificată un acord documentat, aprobat de ambele părți la nivelul de conducere corespunzător, care definește în mod clar:

(i)

sarcinile care trebuie executate;

(ii)

declarațiile, rapoartele și evidențele care trebuie furnizate;

(iii)

condițiile tehnice care trebuie îndeplinite la executarea unor astfel de sarcini;

(iv)

acoperirea responsabilității asociate;

(v)

protecția acordată informațiilor obținute în cursul executării unor astfel de sarcini.

(b)

Autoritatea competentă trebuie să se asigure că procesul de audit intern și procesul de management al riscurilor la adresa siguranței prevăzute la punctul ATM/ANS.AR.B.001 litera (a) subpunctul 4 cuprind toate sarcinile executate în numele său de către entitatea calificată.

ATM/ANS.AR.B.010 Schimbări în sistemul de management

(a)

Autoritatea competentă trebuie să dispună de un sistem pentru identificarea schimbărilor care îi afectează capacitatea de a-și executa sarcinile și de a-și îndeplini responsabilitățile în temeiul prezentului regulament. Acest sistem trebuie să îi permită să ia măsurile necesare pentru a garanta faptul că sistemul său de management rămâne adecvat și eficient.

(b)

Autoritatea competentă trebuie să își actualizeze sistemul de management pentru a reflecta în timp util orice modificare a prezentului regulament, astfel încât să asigure o implementare eficace.

(c)

Autoritatea competentă trebuie să notifice agenției schimbările semnificative care îi afectează capacitatea de a-și executa sarcinile și de a-și îndeplini responsabilitățile în temeiul prezentului regulament.

ATM/ANS.AR.B.015 Evidența documentelor

(a)

Autoritatea competentă trebuie să instituie un sistem de evidență a documentelor care să permită stocarea adecvată, accesibilitatea și trasabilitatea sigură:

1.

ale politicilor și procedurilor documentate ale sistemului de management;

2.

ale pregătirii, calificării și autorizării personalului impuse de punctul ATM/ANS.AR.B.001 litera (a) subpunctul 2;

3.

ale atribuirii sarcinilor, cuprinzând elementele impuse de punctul ATM/ANS.AR.B.005, precum și detaliile sarcinilor atribuite;

4.

ale proceselor de certificare și/sau de declarare;

5.

ale desemnării furnizorilor de servicii de trafic aerian și de servicii meteorologice, după caz;

6.

ale certificării și supravegherii furnizorilor de servicii care desfășoară activități pe teritoriul statului membru, dar care sunt certificați de autoritatea competentă a unui alt stat membru sau de agenție, după cum au convenit respectivele autorități;

7.

ale evaluării AltMOC propuse de furnizorii de servicii și ale notificării acestora către agenție, precum și ale evaluării AltMOC utilizate de autoritatea competentă însăși;

8.

ale conformării furnizorilor de servicii cu cerințele aplicabile din prezentul regulament după eliberarea unui certificat sau, dacă este cazul, după depunerea unei declarații, inclusiv ale tuturor rapoartelor de audit, cuprinzând constatările, acțiunile corective și data de încheiere a acțiunilor, și ale observațiilor, precum și ale altor înregistrări legate de siguranță;

9.

ale măsurilor de executare luate;

10.

ale informațiilor privind siguranța, ale directivelor de siguranță și ale măsurilor subsecvente;

11.

ale utilizării măsurilor derogatorii în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008.

(b)

Autoritatea competentă trebuie să păstreze o listă a tuturor certificatelor pe care le-a eliberat furnizorilor de servicii și a declarațiilor pe care le-a primit de la aceștia.

(c)

Toate evidențele trebuie păstrate pe o perioadă de minimum cinci ani de la data la care certificatul nu mai este valabil sau declarația este retrasă, sub rezerva legislației aplicabile privind protecția datelor.

SUBPARTEA C – SUPRAVEGHERE, CERTIFICARE ȘI APLICAREA NORMELOR (ATM/ANS.AR.C)

ATM/ANS.AR.C.001 Monitorizarea performanței în materie de siguranță

(a)

Autoritățile competente trebuie să monitorizeze și să evalueze cu regularitate performanța în materie de siguranță a furnizorilor de servicii aflați sub supravegherea lor.

(b)

Autoritățile competente utilizează rezultatele monitorizării performanței în materie de siguranță în special în cadrul activității lor de supraveghere bazată pe riscuri.

ATM/ANS.AR.C.005 Certificarea, declararea și verificarea conformării cu cerințele a furnizorilor de servicii

(a)

În cadrul punctului ATM/ANS.AR.B.001 litera (a) subpunctul 1, autoritatea competentă trebuie să instituie un proces pentru a verifica:

1.

conformarea furnizorilor de servicii cu cerințele aplicabile din anexele III-XIII și cu orice alte condiții aplicabile atașate certificatului înainte de eliberarea acestuia. Certificatul se eliberează în conformitate cu apendicele 1 la prezenta anexă;

2.

respectarea oricărei obligații legate de siguranță din actul de desemnare emis în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 550/2004;

3.

menținerea conformării cu cerințele aplicabile a furnizorilor de servicii aflați sub supravegherea sa;

4.

punerea în aplicare a obiectivelor de siguranță, a cerințelor de siguranță și a altor condiții legate de siguranță identificate în declarațiile de verificare a sistemelor, inclusiv în orice declarație relevantă de conformitate sau de adecvare pentru utilizare a componentelor sistemelor, emisă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 552/2004;

5.

punerea în aplicare a directivelor de siguranță, a acțiunilor corective și a măsurilor de executare.

(b)

Procesul menționat la litera (a) trebuie:

1.

să se bazeze pe proceduri documentate;

2.

să fie susținut de o documentație concepută în mod expres pentru a oferi personalului îndrumări cu privire la executarea sarcinilor sale legate de certificare, supraveghere și aplicarea normelor;

3.

să ofere organizației în cauză informații despre rezultatele activității de certificare, de supraveghere și de aplicare a normelor;

4.

să se bazeze pe audituri, analize și inspecții efectuate de autoritatea competentă;

5.

în ceea ce privește furnizorii de servicii certificați, să furnizeze autorității competente dovezile necesare în sprijinul unor măsuri ulterioare, inclusiv al măsurilor menționate la articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004, la articolul 7 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 550/2004 și la articolele 10, 25 și 68 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 în cazurile de nerespectare a cerințelor;

6.

în ceea ce privește furnizorii de servicii care fac declarații, să furnizeze autorității competente dovezile necesare pentru a lua, dacă se impun, măsuri de remediere care pot include măsuri de executare, inclusiv în temeiul legislației naționale dacă este cazul.

ATM/ANS.AR.C.010 Supraveghere

(a)

Autoritatea competentă sau entitățile calificate care acționează în numele acesteia trebuie să desfășoare audituri, în conformitate cu articolul 5.

(b)

Auditurile menționate la litera (a) trebuie:

1.

să furnizeze autorității competente dovezi ale conformării cu cerințele aplicabile și modalitățile de implementare;

2.

să se desfășoare independent de orice activități de audit intern întreprinse de furnizorul de servicii;

3.

să acopere integral modalitățile de implementare sau elementele acestora, precum și procesele sau serviciile;

4.

să determine dacă:

(i)

modalitățile de implementare sunt conforme cu cerințele aplicabile;

(ii)

măsurile întreprinse sunt conforme cu modalitățile de implementare și cu cerințele aplicabile;

(iii)

rezultatele măsurilor întreprinse corespund rezultatelor scontate ale modalităților de implementare.

(c)

Pe baza dovezilor pe care le are la dispoziție, autoritatea competentă trebuie să monitorizeze menținerea conformării furnizorilor de servicii aflați sub supravegherea sa cu cerințele aplicabile din prezentul regulament.

ATM/ANS.AR.C.015 Programul de supraveghere

(a)

Autoritatea competentă trebuie să elaboreze și să actualizeze anual un program de supraveghere care să țină seama de natura specifică a furnizorilor de servicii, de complexitatea activităților acestora, de rezultatele anterioare ale activităților de certificare și/sau de supraveghere și care să se bazeze pe evaluarea riscurilor asociate. Programul de supraveghere trebuie să cuprindă audituri, care:

1.

să acopere toate domeniile care ar putea ridica probleme de siguranță, concentrându-se asupra domeniilor în care au fost identificate probleme;

2.

să acopere toți furnizorii de servicii aflați sub supervizarea autorității competente;

3.

să acopere mijloacele utilizate de furnizorul de servicii pentru a asigura competența personalului său;

4.

să se desfășoare într-un mod proporțional cu nivelul de risc prezentat de operațiunile și serviciile furnizorului de servicii; și

5.

să asigure că, pentru furnizorii de servicii aflați sub supervizarea autorității competente, se aplică un ciclu de planificare a supravegherii care nu depășește 24 de luni.

Ciclul de planificare a supravegherii poate fi redus dacă există dovezi că performanța în materie de siguranță a furnizorului de servicii a scăzut.

În cazul unui furnizor de servicii certificat de autoritatea competentă, ciclul de planificare a supravegherii poate fi prelungit până la maximum 36 de luni dacă autoritatea competentă a constatat că, în decursul celor 24 de luni anterioare:

(i)

furnizorul de servicii a demonstrat o identificare eficientă a pericolelor în materie de siguranță a aviației și un management eficace al riscurilor asociate;

(ii)

furnizorul de servicii a demonstrat continuu conformarea cu cerințele de gestionare a schimbărilor în temeiul punctelor ATM/ANS.OR.A.040 și ATM/ANS.OR.A.045;

(iii)

nu s-au emis constatări de nivel 1;

(iv)

toate acțiunile corective au fost puse în aplicare în termenul acceptat sau prelungit de autoritatea competentă, definit la punctul ATM/ANS.AR.C.050.

Dacă, pe lângă condițiile de mai sus, furnizorul de servicii a instituit un sistem eficace de raportare continuă către autoritatea competentă cu privire la performanța în materie de siguranță și la conformarea cu reglementările a furnizorului de servicii însuși, iar acest sistem a fost aprobat de autoritatea competentă, ciclul de planificare a supravegherii poate fi prelungit până la maximum 48 de luni;

6.

să asigure monitorizarea executării acțiunilor corective;

7.

să facă obiectul consultării cu furnizorii de servicii în cauză și al notificării ulterioare;

8.

să indice frecvența planificată a inspecțiilor în diferitele locuri de desfășurare a activității, dacă există.

(b)

Autoritatea competentă poate decide să modifice obiectivele și sfera auditurilor programate, inclusiv prin efectuarea de analize ale documentelor și audituri suplimentare, ori de câte ori este necesar.

(c)

Autoritatea competentă decide cu privire la modalitățile, elementele, serviciile, funcțiile, locurile fizice și activitățile care urmează să fie auditate într-o perioadă de timp determinată.

(d)

Observațiile și constatările auditurilor emise în conformitate cu punctul ATM/ANS.AR.C.050 trebuie documentate. Constatările trebuie susținute de dovezi și trebuie identificate în ceea ce privește cerințele aplicabile și modalitățile de implementare a acestora pe baza cărora s-a efectuat auditul.

(e)

Trebuie întocmit un raport de audit cu detaliile constatărilor și ale observațiilor, care trebuie transmis furnizorului de servicii în cauză.

ATM/ANS.AR.C.020 Eliberarea certificatelor

(a)

În urma procesului prevăzut la punctul ATM/ANS.AR.C.005 litera (a), la primirea unei cereri de eliberare a unui certificat pentru un furnizor de servicii, autoritatea competentă trebuie să verifice conformarea furnizorului de servicii cu cerințele aplicabile din prezentul regulament.

(b)

Autoritatea competentă poate solicita efectuarea oricăror audituri, inspecții sau evaluări pe care le consideră necesare înainte de eliberarea certificatului.

(c)

Certificatul se eliberează pe o durată nelimitată. Privilegiile asociate activităților pe care furnizorul de servicii este aprobat să le desfășoare trebuie menționate în condițiile de furnizare a serviciilor atașate certificatului.

(d)

Certificatul nu se eliberează în cazul în care rămâne deschisă o constatare de nivel 1. În circumstanțe excepționale, furnizorul de servicii evaluează constatările care nu sunt de nivelul 1 și reduce riscurile în funcție de necesități, iar un plan de acțiuni corective pentru închiderea constatărilor trebuie aprobat de autoritatea competentă înainte ca certificatul să fie eliberat.

ATM/ANS.AR.C.025 Schimbări

(a)

La primirea unei notificări cu privire la o schimbare în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.045, autoritatea competentă trebuie să se conformeze dispozițiilor de la punctele ATM/ANS.AR.C.030, ATM/ANS.AR.C.035 și ATM/ANS.AR.C.040.

(b)

La primirea unei notificări cu privire la o schimbare în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.040 litera (a) subpunctul 2 care necesită aprobare prealabilă, autoritatea competentă trebuie:

1.

să verifice conformarea furnizorului de servicii cu cerințele aplicabile înainte de a elibera aprobarea schimbării;

2.

să ia măsuri adecvate imediate, fără a aduce atingere eventualelor măsuri suplimentare de executare, atunci când furnizorul de servicii efectuează schimbări care necesită aprobare prealabilă fără să fi primit aprobarea din partea autorității competente menționată la subpunctul 1.

(c)

Pentru a permite unui furnizor de servicii să efectueze schimbări în sistemul său de management și/sau în sistemul său de management al siguranței, după caz, fără aprobare prealabilă în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.040 litera (b), autoritatea competentă trebuie să aprobe o procedură care să definească sfera unor astfel de schimbări și să descrie modul în care vor fi notificate și gestionate astfel de schimbări. În cadrul procedurii de supraveghere continuă, autoritatea competentă trebuie să evalueze informațiile puse la dispoziție în notificare pentru a verifica dacă măsurile luate sunt conforme cu procedurile aprobate și cu cerințele aplicabile. În cazul constatării oricărei neconformități, autoritatea competentă trebuie:

1.

să notifice respectiva neconformitate furnizorului de servicii și să solicite schimbări suplimentare;

2.

în cazul constatărilor de nivel 1 sau de nivel 2, să acționeze în conformitate cu punctul ATM/ANS.AR.C.050.

ATM/ANS.AR.C.030 Aprobarea procedurilor de gestionare a schimbărilor în cazul sistemelor funcționale

(a)

Autoritatea competentă trebuie să examineze:

1.

procedurile de gestionare a schimbărilor în cazul sistemelor funcționale depuse de furnizorul de servicii în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.B.010 litera (b) sau orice modificări substanțiale aduse respectivelor proceduri;

2.

orice abatere de la procedurile menționate la subpunctul 1 în cazul unei anumite schimbări, atunci când respectiva abatere este solicitată de un furnizor de servicii în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.B.010 litera (c) subpunctul 1.

(b)

Autoritatea competentă trebuie să aprobe procedurile, modificările și abaterile menționate la litera (a) dacă a stabilit că acestea sunt necesare și suficiente pentru ca furnizorul de servicii să își demonstreze conformarea cu punctele ATM/ANS.OR.A.045, ATM/ANS.OR.C.005, ATS.OR.205 și ATS.OR.210, după caz.

ATM/ANS.AR.C.035 Decizia de a examina o schimbare notificată a sistemului funcțional

(a)

La primirea unei notificări în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.045 litera (a) subpunctul 1 sau la primirea informațiilor modificate în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.045 litera (b), autoritatea competentă trebuie să decidă dacă examinează sau nu schimbarea în cauză. Autoritatea competentă trebuie să solicite furnizorului de servicii orice informații suplimentare de care are nevoie în sprijinul acestei decizii.

(b)

Autoritatea competentă stabilește dacă este necesară o examinare în funcție de criterii specifice, valabile și documentate care asigură, ca cerință minimă, examinarea schimbării notificate dacă combinația dintre probabilitatea ca argumentația să fie complexă sau nefamiliară pentru furnizorul de servicii și gravitatea consecințelor posibile ale schimbării este semnificativă.

(c)

În cazul în care autoritatea competentă decide că este necesară o examinare în funcție de alte criterii bazate pe riscuri, în plus față de cele de la litera (b), respectivele criterii trebuie să fie specifice, valabile și documentate.

(d)

Autoritatea competentă trebuie să informeze furnizorul de servicii cu privire la decizia sa de a examina o schimbare notificată a unui sistem funcțional și, la cerere, trebuie să îi ofere furnizorului de servicii justificările asociate.

ATM/ANS.AR.C.040 Examinarea unei schimbări notificate a sistemului funcțional

(a)

În cazul în care examinează argumentația în favoarea unei schimbări notificate, autoritatea competentă trebuie:

1.

să evalueze valabilitatea argumentației prezentate cu privire la punctul ATM/ANS.OR.C.005 litera (a) subpunctul 2 sau la punctul ATS.OR.205 litera (a) subpunctul 2;

2.

să își coordoneze activitățile cu cele ale altor autorități competente ori de câte ori este necesar.

(b)

Autoritatea competentă fie:

1.

aprobă argumentația menționată la litera (a) subpunctul 1, cu condiții dacă este cazul, atunci când se demonstrează valabilitatea acesteia și informează în consecință furnizorul de servicii; fie

2.

respinge argumentația menționată la litera (a) subpunctul 1 și informează furnizorul de servicii, transmițându-i justificarea de la baza deciziei.

ATM/ANS.AR.C.045 Declarațiile furnizorilor de servicii de informare a zborurilor

(a)

La primirea unei declarații din partea unui furnizor de servicii de informare a zborurilor care intenționează să furnizeze astfel de servicii, autoritatea competentă trebuie să verifice dacă declarația conține toate informațiile prevăzute la punctul ATM/ANS.OR.A.015 și trebuie să confirme respectivului furnizor de servicii primirea declarației.

(b)

Dacă declarația nu conține informațiile cerute sau conține informații care indică neconformitatea cu cerințele aplicabile, autoritatea competentă trebuie să notifice respectiva neconformitate furnizorului de servicii de informare a zborurilor în cauză și trebuie să solicite informații suplimentare. Dacă este necesar, autoritatea competentă trebuie să efectueze un audit al furnizorului de servicii de informare a zborurilor. Dacă neconformitatea este confirmată, autoritatea competentă trebuie să acționeze astfel cum se prevede la punctul ATM/ANS.AR.C.050.

(c)

Autoritatea competentă trebuie să țină un registru al declarațiilor furnizorilor de servicii de informare a zborurilor care i-au fost prezentate în conformitate cu prezentul regulament.

ATM/ANS.AR.C.050 Constatări, acțiuni corective și măsuri de executare

(a)

Autoritatea competentă trebuie să dispună de un sistem de analiză a constatărilor din punctul de vedere al semnificației acestora în materie de siguranță și să decidă asupra măsurilor de executare necesare pe baza riscului la adresa siguranței prezentat de neconformitatea furnizorului de servicii.

(b)

În situațiile în care riscul suplimentar la adresa siguranței ar fi inexistent sau foarte mic cu ajutorul unor măsuri adecvate imediate de reducere a acestuia, autoritatea competentă poate accepta furnizarea de servicii pentru a asigura continuitatea serviciului în timp ce se întreprind acțiuni corective.

(c)

Autoritatea competentă emite o constatare de nivel 1 atunci când se constată orice neconformitate gravă cu cerințele aplicabile din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și din normele sale de punere în aplicare, precum și din Regulamentele (CE) nr. 549/2004, (CE) nr. 550/2004, (CE) nr. 551/2004, (CE) nr. 552/2004 și din normele lor de punere în aplicare, cu procedurile și cu manualele furnizorului de servicii, cu condițiile din certificat sau cu certificatul, cu actul de desemnare, dacă este cazul, sau cu conținutul unei declarații care prezintă un risc major pentru siguranța zborului sau care pune sub semnul întrebării într-un alt mod capacitatea furnizorului de servicii de a-și continua activitatea.

Constatările de nivel 1 cuprind, dar nu se limitează la:

1.

publicarea unor proceduri operaționale și/sau furnizarea unui serviciu într-un mod care creează un risc semnificativ pentru siguranța zborului;

2.

obținerea sau menținerea valabilității certificatului furnizorului de servicii prin falsificarea documentelor doveditoare depuse;

3.

dovada unor practici neregulamentare sau a utilizării frauduloase a certificatului furnizorului de servicii;

4.

lipsa unui manager responsabil.

(d)

Autoritatea competentă emite o constatare de nivel 2 atunci când se constată orice altă neconformitate cu cerințele aplicabile din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și din normele sale de punere în aplicare, precum și din Regulamentele (CE) nr. 549/2004, (CE) nr. 550/2004, (CE) nr. 551/2004, (CE) nr. 552/2004 și din normele lor de punere în aplicare, cu procedurile și cu manualele furnizorului de servicii, cu condițiile din certificat sau cu conținutul unei declarații.

(e)

Atunci când se face o constatare, în cursul supravegherii sau prin orice alte mijloace, autoritatea competentă, fără a aduce atingere niciunei măsuri suplimentare impuse de Regulamentul (CE) nr. 216/2008 și de prezentul regulament, precum și de Regulamentele (CE) nr. 549/2004, (CE) nr. 550/2004, (CE) nr. 551/2004 și (CE) nr. 552/2004 și de normele lor de punere în aplicare, trebuie să comunice respectiva constatare în scris furnizorului de servicii și să solicite acțiuni corective pentru soluționarea neconformității (neconformităților) identificate.

1.

În cazul constatărilor de nivel 1, autoritatea competentă trebuie să ia măsuri imediate și adecvate și, dacă este cazul, poate limita, suspenda sau revoca certificatul în totalitate sau parțial, asigurând continuitatea serviciilor cu condiția ca siguranța să nu fie afectată, iar în cazul administratorului rețelei, autoritatea competentă trebuie să informeze Comisia. Măsurile adoptate depind de amploarea constatării și trebuie menținute până când furnizorul de servicii a întreprins cu succes acțiunile corective necesare.

2.

În cazul constatărilor de nivel 2, autoritatea competentă trebuie:

(i)

să acorde furnizorului de servicii o perioadă de implementare a acțiunilor corective inclusă într-un plan de acțiune adecvat pentru natura constatării

(ii)

să evalueze acțiunile corective și planul de implementare propus de furnizorul de servicii și, în cazul în care concluzia evaluării este că acestea sunt suficiente pentru a soluționa neconformitatea (neconformitățile), să le accepte.

3.

În cazul constatărilor de nivel 2, dacă furnizorul de servicii nu depune un plan de acțiuni corective care să fie acceptabil pentru autoritatea competentă având în vedere constatarea sau dacă furnizorul de servicii nu execută acțiunile corective în termenul acceptat sau prelungit de autoritatea competentă, constatarea se transformă în constatare de nivel 1 și se iau măsurile prevăzute la subpunctul 1.

(f)

Pentru acele cazuri care nu necesită constatări de nivel 1 și de nivel 2, autoritatea competentă poate emite observații.


(1)  Regulamentul (CE) nr. 552/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind interoperabilitatea rețelei europene de gestionare a traficului aerian (regulament privind interoperabilitatea) (JO L 96, 31.3.2004, p. 26).

(2)  Regulamentul (UE) nr. 376/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 aprilie 2014 privind raportarea, analiza și acțiunile subsecvente cu privire la evenimentele de aviație civilă, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 996/2010 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2003/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului, și a Regulamentelor (CE) nr. 1321/2007 și (CE) nr. 1330/2007 ale Comisiei (JO L 122, 24.4.2014, p. 18).

Apendicele 1

CERTIFICAT PENTRU FURNIZORUL DE SERVICII

UNIUNEA EUROPEANĂ

AUTORITATEA COMPETENTĂ

CERTIFICAT DE FURNIZOR DE SERVICII

[NUMĂR CERTIFICAT/Nr. VERSIUNE]

În temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/373 și sub rezerva îndeplinirii condițiilor specificate mai jos, [autoritatea competentă] certifică prin prezenta că

[NUMELE FURNIZORULUI DE SERVICII]

[ADRESA FURNIZORULUI DE SERVICII]

este furnizor de servicii cu privilegiile enumerate în condițiile de furnizare a serviciilor atașate.

CONDIȚII:

Prezentul certificat este eliberat sub rezerva condițiilor și în limitele funcțiilor și ale furnizării de servicii enumerate în condițiile de furnizare a serviciilor atașate.

Prezentul certificat este valabil atât timp cât furnizorul de servicii certificat continuă să îndeplinească dispozițiile din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/373 și celelalte reglementări aplicabile, precum și, după caz, procedurile din documentația furnizorului de servicii.

Sub rezerva conformării cu condițiile de mai sus, prezentul certificat rămâne valabil cu excepția cazurilor în care certificatul a fost limitat, suspendat sau revocat ori s-a renunțat la acesta.

Data eliberării:

Semnătura:

[Autoritatea competentă]

Formular AESA 157 Versiunea 1 – pagina 1/4

CERTIFICAT

DE FURNIZOR DE SERVICII

CONDIȚII DE FURNIZARE A SERVICIILOR

Document atașat la certificatul furnizorului de servicii:

[NUMĂR CERTIFICAT/Nr. VERSIUNE]

[NUMELE FURNIZORULUI DE SERVICII]

a obținut privilegiul de a furniza servicii/funcții din următorul domeniu:

(A se elimina rândurile care nu se aplică)

Servicii/Funcții

Tip de serviciu/funcție

Domeniul serviciului/funcției

Limitări (*1)

Servicii de trafic aerian (ATS)  (*4)

Control al traficului aerian (ATC)

Serviciu de control regional

 

Serviciu de control de apropiere

 

Serviciu de control de aerodrom

 

Serviciu de informare a zborurilor (FIS)

Serviciu de informare a zborurilor al aerodromului (AFIS)

 

Serviciu de informare a zborurilor pe rută (En-route FIS)

 

Serviciu consultativ

nu se aplică

 

Managementul fluxului de trafic aerian (ATFM)

ATFM

Furnizarea ATFM local

 

Managementul spațiului aerian (ASM)

ASM

Furnizarea serviciului ASM local (tactic/ASM nivelul 3)

 

Condiții  (*2)

 

 

Servicii/Funcții

Tip de serviciu/funcție

Domeniul serviciului/funcției

Limitări (*1)

Servicii de trafic aerian (ATS) pentru zboruri de încercare  (*3)  (*4)

Control al traficului aerian (ATC)

Serviciu de control regional

 

Serviciu de control de apropiere

 

Serviciu de control de aerodrom

 

Serviciu de informare a zborurilor (FIS)

Serviciu de informare a zborurilor al aerodromului (AFIS)

 

Serviciu de informare a zborurilor pe rută (En-route FIS)

 

Serviciu consultativ

nu se aplică

 

Condiții  (*2)

 

 

Servicii/Funcții

Tip de serviciu/funcție

Domeniul serviciului/funcției

Limitări (*1)

Servicii de comunicații, navigație sau supraveghere (CNS)

Comunicații (C)

Serviciu aeronautic mobil (comunicații aer-sol)

 

Serviciu aeronautic fix (comunicații sol-sol)

 

Serviciu aeronautic mobil de comunicații prin satelit (AMSS)

 

Navigație (N)

Furnizare de semnal NDB în spațiu

 

Furnizare de semnal VOR în spațiu

 

Furnizare de semnal DME în spațiu

 

Furnizare de semnal ILS în spațiu

 

Furnizare de semnal MLS în spațiu

 

Furnizare de semnal GNSS în spațiu

 

Supraveghere (S)

Furnizare de date de supraveghere primară (PS)

 

Furnizare de date de supraveghere secundară (SS)

 

Furnizare de date de supraveghere dependentă automată (ADS)

 

Condiții  (*2)

 

 

Servicii/Funcții

Tip de serviciu/funcție

Domeniul serviciului/funcției

Limitări (*1)

Servicii de informare aeronautică (AIS)

AIS

Furnizarea serviciului AIS complet

 

Condiții  (*2)

 

 

Servicii/Funcții

Tip de serviciu/funcție

Domeniul serviciului/funcției

Limitări (*1)

Servicii de date (DAT)

Tipul 1

Furnizarea de DAT de tip 1 autorizează furnizarea de baze de date aeronautice în următoarele formate:

[lista formatelor de date generice]

Furnizarea de DAT de tip 1 nu autorizează furnizarea de baze de date aeronautice direct utilizatorilor finali/operatorilor de aeronave.

 

Tipul 2

Furnizarea de DAT de tipul 2 autorizează furnizarea de baze de date aeronautice utilizatorilor finali/operatorii de aeronave pentru următoarele aplicații/echipamente de bord, pentru care a fost demonstrată compatibilitatea:

[Producător] Model de aplicație certificată/echipament certificat [XXX], componenta nr. [YYY]

 

Condiții  (*2)

 

 

Servicii/Funcții

Tip de serviciu/funcție

Domeniul serviciului/funcției

Limitări (*1)

Servicii meteorologice (MET)

MET

Centru de veghe meteorologică

 

Birouri meteorologice de aerodrom

 

Stații meteorologice aeronautice

 

VAAC

 

WAFC

 

TCAC

 

Condiții  (*2)

 

 

Servicii/Funcții

Tip de serviciu/funcții

Domeniul serviciului/funcției

Limitări (*1)

Funcții ale rețelei ATM

Proiectarea ERN

nu se aplică

 

Resurse limitate

Frecvență radio

 

Cod transponder

 

ATFM

Furnizarea ATFM central

 

Condiții  (*2)

 

Data eliberării:

Semnătura: [Autoritatea competentă]

Pentru statul membru/AESA

Formular AESA 157 Versiunea 1 – pagina 4/4


(*1)  Astfel cum sunt prevăzute de autoritatea competentă.

(*2)  În cazul în care este necesar.

(*3)  În cazul în care autoritatea competentă consideră necesar să stabilească cerințe suplimentare.

(*4)  ATS include serviciul de alarmare.


ANEXA III

CERINȚE COMUNE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII

(partea ATM/ANS.OR)

SUBPARTEA A – CERINȚE GENERALE (ATM/ANS.OR.A)

ATM/ANS.OR.A.001 Domeniu de aplicare

În conformitate cu articolul 6, prezenta anexă stabilește cerințele care trebuie respectate de furnizorii de servicii.

ATM/ANS.OR.A.005 Cererea de eliberare a unui certificat de furnizor de servicii

(a)

Cererea de eliberare a unui certificat de furnizor de servicii sau de modificare a unui certificat existent se prezintă în forma și în modul stabilite de autoritatea competentă, ținând cont de cerințele aplicabile din prezentul regulament.

(b)

În conformitate cu articolul 6, pentru a obține certificatul, furnizorul de servicii trebuie să respecte:

1.

cerințele menționate la articolul 8b alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 216/2008;

2.

cerințele comune stabilite în prezenta anexă;

3.

cerințele specifice stabilite în anexele IV-XIII, în cazul în care aceste cerințe sunt aplicabile având în vedere serviciile pe care furnizorul de servicii le furnizează sau intenționează să le furnizeze.

ATM/ANS.OR.A.010 Cererea de eliberare a unui certificat limitat

(a)

Fără a aduce atingere literei (b), furnizorul de servicii de trafic aerian poate să solicite un certificat limitat la furnizarea de servicii în spațiul aerian aflat sub jurisdicția statului membru în care este situat sediul său principal de desfășurare a activității sau, dacă este cazul, sediul său social, atunci când acesta furnizează sau intenționează să furnizeze servicii limitate la una sau mai multe dintre următoarele categorii:

1.

lucru aerian;

2.

aviație generală;

3.

transport aerian comercial limitat la aeronave cu o masă maximă la decolare mai mică de 10 tone sau cu mai puțin de 20 de locuri pentru pasageri;

4.

transport aerian comercial cu mai puțin de 10 000 de mișcări pe an, indiferent de masa maximă la decolare și de numărul locurilor pentru pasageri; în sensul prezentei dispoziții, „mișcări” înseamnă, într-un anumit an, media pe ultimii trei ani a numărului total de decolări și de aterizări.

(b)

În plus, următorii furnizori de servicii de navigație aeriană pot, de asemenea, să solicite un certificat limitat:

1.

un furnizor de servicii de navigație aeriană, altul decât un furnizor de servicii de trafic aerian, cu o cifră de afaceri anuală brută de maximum 1 000 000 EUR pentru serviciile pe care le furnizează sau intenționează să le furnizeze;

2.

un furnizor de servicii de navigație aeriană care furnizează servicii de informare a zborurilor ale aerodromurilor operând în mod regulat nu mai mult de un post de lucru pe orice aerodrom.

(c)

După cum stabilește autoritatea competentă, un furnizor de servicii de navigație aeriană care solicită un certificat limitat în conformitate cu litera (a) sau cu litera (b) subpunctul 1 trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele cerințe prevăzute:

1.

la punctul ATM/ANS.OR.B.001 Competența și capacitatea tehnică și operațională;

2.

la punctul ATM/ANS.OR.B.005 Sistemul de management;

3.

la punctul ATM/ANS.OR.B.020 Cerințele privind personalul;

4.

la punctul ATM/ANS.OR.A.075 Deschiderea și transparența în furnizarea serviciilor;

5.

în anexele IV, V, VI și VIII, în cazul în care aceste cerințe sunt aplicabile având în vedere serviciile pe care furnizorul de servicii le furnizează sau intenționează să le furnizeze, în conformitate cu articolul 6.

(d)

După cum stabilește autoritatea competentă, un furnizor de servicii de navigație aeriană care solicită un certificat limitat în conformitate cu litera (b) subpunctul 2 trebuie să îndeplinească cel puțin cerințele prevăzute la litera (c) subpunctele 1-4 și cerințele specifice prevăzute în anexa IV.

(e)

O persoană care solicită un certificat limitat depune o cerere la autoritatea competentă în forma și modul stabilite de autoritatea competentă.

ATM/ANS.OR.A.015 Declarația furnizorilor de servicii de informare a zborurilor

(a)

În temeiul articolului 7, un furnizor de servicii de informare a zborurilor poate să își declare capacitatea și mijloacele necesare pentru a se achita de responsabilitățile asociate serviciilor furnizate dacă respectă, pe lângă cerințele menționate la articolul 8b alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 216/2008, următoarele cerințe alternative:

1.

furnizorul de servicii de informare a zborurilor furnizează sau intenționează să furnizeze serviciile operând în mod regulat nu mai mult de un post de lucru;

2.

serviciile respective sunt de natură temporară, având o durată convenită cu autoritatea competentă după cum este necesar pentru a obține o asigurare a siguranței proporțională.

(b)

Un furnizor de servicii de informare a zborurilor care își declară activitățile trebuie:

1.

să pună la dispoziția autorității competente toate informațiile relevante înainte de începerea operațiunilor, în forma și modul stabilite de autoritatea competentă;

2.

să pună la dispoziția autorității competente o listă a mijloacelor alternative de conformare utilizate, în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.020;

3.

să mențină conformarea cu cerințele aplicabile și cu informațiile furnizate în declarație;

4.

să notifice autorității competente orice modificări ale declarației sale sau ale mijloacelor de conformare utilizate, prin depunerea unei declarații modificate;

5.

să își furnizeze serviciile conform propriului manual de operațiuni și să respecte toate dispozițiile relevante cuprinse în acesta.

(c)

Înainte de a-și înceta furnizarea de servicii, furnizorul de servicii de informare a zborurilor care își declară activitățile notifică acest lucru autorității competente într-un termen stabilit de autoritatea competentă.

(d)

Un furnizor de servicii de informare a zborurilor care își declară activitățile trebuie să îndeplinească următoarele cerințe prevăzute:

1.

la punctul ATM/ANS.OR.A.001 Domeniul de aplicare;

2.

la punctul ATM/ANS.OR.A.020 Mijloacele de conformare;

3.

la punctul ATM/ANS.OR.A.035 Demonstrarea conformării;

4.

la punctul ATM/ANS.OR.A.040 Schimbări – generalități;

5.

la punctul ATM/ANS.OR.A.045 Schimbările aduse sistemului funcțional;

6.

la punctul ATM/ANS.OR.A.050 Facilitarea și cooperarea;

7.

la punctul ATM/ANS.OR.A.055 Constatările și acțiunile corective;

8.

la punctul ATM/ANS.OR.A.060 Reacția imediată la o problemă de siguranță;

9.

la punctul ATM/ANS.OR.A.065 Raportarea evenimentelor;

10.

la punctul ATM/ANS.OR.B.001 Competența și capacitatea tehnică și operațională;

11.

la punctul ATM/ANS.OR.B.005 Sistemul de management;

12.

la punctul ATM/ANS.OR.B.020 Cerințele privind personalul;

13.

la punctul ATM/ANS.OR.B.035 Manualele de operațiuni;

14.

la punctul ATM/ANS.OR.D.020 Răspunderea și asigurarea;

15.

în anexa IV.

(e)

Un furnizor de servicii de informare a zborurilor care își declară activitățile își începe operațiunile numai după primirea confirmării de primire a declarației din partea autorității competente.

ATM/ANS.OR.A.020 Mijloacele de conformare

(a)

Pentru a asigura conformarea cu cerințele prezentului regulament, furnizorul de servicii poate utiliza mijloace alternative de conformare (AltMOC) la AMC adoptate de agenție.

(b)

În cazul în care furnizorul de servicii dorește să utilizeze un AltMOC, înainte de a-l utiliza, acesta furnizează autorității competente o descriere completă a respectivului AltMOC. Descrierea include orice revizuiri ale manualelor sau ale procedurilor care ar putea fi relevante, precum și o evaluare care să demonstreze conformarea cu cerințele prezentului regulament.

Un furnizor de servicii poate utiliza aceste mijloace alternative de conformare numai cu aprobarea prealabilă a autorității competente și după primirea notificării prevăzute la punctul ATM/ANS.AR.A.015 litera (d).

ATM/ANS.OR.A.025 Menținerea valabilității unui certificat

(a)

Certificatul unui furnizor de servicii rămâne valabil dacă:

1.

furnizorul de servicii continuă să îndeplinească cerințele aplicabile din prezentul regulament, inclusiv pe cele referitoare la facilitarea și cooperarea în scopul exercitării atribuțiilor autorităților competente și pe cele referitoare la tratarea constatărilor, astfel cum se specifică la punctul ATM/ANS.OR.A.050, respectiv ATM/ANS.OR.A.055;

2.

certificatul nu a fost suspendat, revocat sau nu s-a renunțat la acesta.

(b)

În cazul revocării sau al renunțării, certificatul se returnează autorității competente fără întârziere.

ATM/ANS.OR.A.030 Menținerea valabilității unei declarații a unui furnizor de servicii de informare a zborurilor

O declarație făcută de furnizorul de servicii de informare a zborurilor în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.015 rămâne valabilă dacă:

(a)

serviciile de informare a zborurilor continuă să îndeplinească cerințele aplicabile din prezentul regulament, inclusiv pe cele referitoare la facilitarea și cooperarea în scopul exercitării atribuțiilor autorităților competente și pe cele referitoare la tratarea constatărilor, astfel cum se specifică la punctul ATM/ANS.OR.A.050, respectiv ATM/ANS.OR.A.055;

(b)

declarația nu a fost retrasă de furnizorul unor astfel de servicii sau radiată de autoritatea competentă.

ATM/ANS.OR.A.035 Demonstrarea conformării

La cererea autorității competente, un furnizor de servicii trebuie să prezinte toate dovezile relevante pentru a demonstra conformarea cu cerințele aplicabile ale prezentului regulament.

ATM/ANS.OR.A.040 Schimbări – generalități

(a)

Notificarea și gestionarea:

1.

unei schimbări aduse sistemului funcțional sau a unei schimbări care afectează sistemul funcțional se efectuează în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.045;

2.

unei schimbări aduse furnizării de servicii, sistemului de management al furnizorului de servicii și/sau sistemului de management al siguranței al acestuia care nu afectează sistemul funcțional se efectuează în conformitate cu litera (b).

(b)

Orice schimbare menționată la litera (a) subpunctul 2 necesită aprobarea prealabilă înainte de a fi efectuată, cu excepția cazului în care o astfel de schimbare este notificată și gestionată în conformitate cu o procedură aprobată de autoritatea competentă, astfel cum se prevede la punctul ATM/ANS.AR.C.025 litera (c).

ATM/ANS.OR.A.045 Schimbările aduse unui sistem funcțional

(a)

Un furnizor de servicii care intenționează să aducă o schimbare sistemului său funcțional trebuie:

1.

să notifice autorității competente schimbarea respectivă;

2.

să pună la dispoziția autorității competente, la cerere, orice informații suplimentare care permit autorității competente să decidă dacă este necesar sau nu să examineze argumentația în favoarea schimbării;

3.

să informeze alți furnizori de servicii și, în cazul în care este posibil, actorii din domeniul aviației asupra cărora are efecte schimbarea avută în vedere.

(b)

După ce a notificat o schimbare, furnizorul de servicii trebuie să informeze autoritatea competentă ori de câte ori se modifică substanțial informațiile furnizate în conformitate cu litera (a) subpunctele 1 și 2 și furnizorii de servicii și actorii din domeniul aviației ori de câte ori se modifică substanțial informațiile furnizate în conformitate cu litera (a) subpunctul 3.

(c)

Un furnizor de servicii trebuie să permită intrarea în serviciu operațional numai a acelor părți ale schimbării pentru care au fost finalizate activitățile impuse de procedurile menționate în punctul ATM/ANS.OR.B.010.

(d)

În cazul în care schimbarea face obiectul examinării de către autoritatea competentă în conformitate cu punctul ATM/ANS.AR.C.035, furnizorul de servicii permite intrarea în serviciu operațional numai a acelor părți ale schimbării pentru care autoritatea competentă a aprobat argumentația.

(e)

Atunci când o schimbare afectează alți furnizori de servicii și/sau actori din domeniul aviației, astfel cum se identifică la litera (a) subpunctul 3, furnizorul de servicii se coordonează cu acești alți furnizori de servicii pentru a stabili:

1.

relațiile de dependență dintre ei și, în cazul în care este posibil, cu actorii din domeniul aviației afectați;

2.

ipotezele și acțiunile de reducere a riscurilor care vizează mai mult de un furnizor de servicii sau actor din domeniul aviației.

(f)

Acei furnizori de servicii afectați de ipotezele și de acțiunile de reducere a riscurilor menționate la litera (e) subpunctul 2 trebuie să utilizeze, în argumentația lor în favoarea schimbării, numai ipoteze și acțiuni de reducere a riscurilor convenite și armonizate între ei și, dacă este posibil, cu actori din domeniul aviației.

ATM/ANS.OR.A.050 Facilitarea și cooperarea

Un furnizor de servicii trebuie să faciliteze inspecțiile și auditurile efectuate de autoritatea competentă sau de o entitate calificată care acționează în numele acesteia și să coopereze după cum este necesar pentru exercitarea eficientă și eficace a atribuțiilor autorităților competente menționate la articolul 5.

ATM/ANS.OR.A.055 Constatările și acțiunile corective

După primirea unei notificări referitoare la constatări din partea autorității competente, furnizorul de servicii trebuie:

(a)

să determine cauza care stă la baza neconformității;

(b)

să definească un plan de acțiuni corective care să fie aprobat de autoritatea competentă;

(c)

să demonstreze efectuarea acțiunilor corective într-un mod satisfăcător pentru autoritatea competentă în termenul propus de furnizorul de servicii și convenit cu autoritatea respectivă, astfel cum se definește la punctul ATM/ANS.AR.C.050 litera (e).

ATM/ANS.OR.A.060 Reacția imediată la o problemă de siguranță

Un furnizor de servicii trebuie să implementeze orice măsuri de siguranță, inclusiv directive de siguranță, dispuse de autoritatea competentă în conformitate cu punctul ATM/ANS.AR.A.025 litera (c).

ATM/ANS.OR.A.065 Raportarea evenimentelor

(a)

Un furnizor de servicii trebuie să raporteze autorității competente și oricărei alte organizații impuse de statul membru în care acesta furnizează servicii, orice accident, incident grav și eveniment, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 996/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (1) și în Regulamentul (UE) nr. 376/2014.

(b)

Fără a aduce atingere dispozițiilor de la litera (a), furnizorul de servicii trebuie să raporteze autorității competente și organizației responsabile de proiectarea sistemului și a componentelor, dacă este diferită de furnizorul de servicii, orice defecțiune, defect tehnic, depășire a limitelor tehnice, eveniment sau altă circumstanță anormală care a pus sau se poate să fi pus în pericol siguranța serviciilor și care nu a dus la producerea unui accident sau a unui incident grav.

(c)

Fără a aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 996/2010 și Regulamentului (UE) nr. 376/2014, rapoartele menționate la literele (a) și (b) se întocmesc în forma și modul stabilite de autoritatea competentă și cuprind toate informațiile pertinente referitoare la eveniment cunoscute de furnizorul de servicii.

(d)

Rapoartele se întocmesc cât mai curând posibil, însă în orice caz în termen de 72 de ore de la momentul identificării de către furnizorul de servicii a detaliilor evenimentului la care se referă raportul, cu excepția cazului în care există circumstanțe excepționale care împiedică respectarea acestui termen.

(e)

Fără a aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 376/2014, acolo unde este cazul, furnizorul de servicii întocmește un raport de acțiuni subsecvente pentru a furniza detalii despre măsurile pe care intenționează să le ia astfel încât să prevină producerea unor evenimente similare pe viitor, imediat ce aceste măsuri au fost identificate. Raportul respectiv se întocmește în forma și modul stabilite de autoritatea competentă.

ATM/ANS.OR.A.070 Planurile de urgență

Un furnizor de servicii trebuie să dispună de planuri de urgență pentru toate serviciile pe care le furnizează, în caz de evenimente care duc la degradarea semnificativă sau la întreruperea operațiunilor sale.

ATM/ANS.OR.A.075 Deschiderea și transparența în furnizarea serviciilor

(a)

Un furnizor de servicii trebuie să își furnizeze serviciile într-un mod deschis și transparent. Acesta trebuie să publice condițiile de acces la serviciile sale și modificările condițiilor respective și trebuie să instituie un proces de consultare cu utilizatorii serviciilor sale în mod regulat sau după cum este necesar pentru schimbările specifice în ceea ce privește furnizarea de servicii, fie individual, fie colectiv.

(b)

Un furnizor de servicii nu trebuie să facă discriminări pe motive de naționalitate sau alte caracteristici ale utilizatorului sau ale categoriei de utilizatori ai serviciilor sale într-un mod care contravine legislației Uniunii.

SUBPARTEA B — MANAGEMENTUL (ATM/ANS.OR.B)

ATM/ANS.OR.B.001 Competența și capacitatea tehnică și operațională

Un furnizor de servicii trebuie să se asigure că este capabil să își furnizeze serviciile în condiții de siguranță, eficiență, continuitate și durabilitate, în concordanță cu orice nivel prevăzut al cererii globale într-un spațiu aerian dat. În acest scop, el trebuie să mențină un nivel adecvat de capacitate și expertiză tehnică și operațională.

ATM/ANS.OR.B.005 Sistemul de management

(a)

Un furnizor de servicii trebuie să implementeze și mențină un sistem de management care include:

1.

responsabilități și răspunderi clar definite pentru întreaga organizație, inclusiv răspunderea directă a managerului responsabil;

2.

o descriere a viziunii globale și a principiilor generale ale furnizorului de servicii în ceea ce privește siguranța, calitatea și securitatea serviciilor sale, care constituie împreună o politică, semnată de managerul responsabil;

3.

mijloacele de verificare a performanței organizației furnizorului de servicii în funcție de indicatorii de performanță și de țintele de performanță ale sistemului de management;

4.

un proces pentru identificarea schimbărilor în cadrul organizației furnizorului de servicii și ale contextului în care își desfășoară activitatea care ar putea afecta procesele, procedurile și serviciile existente și, atunci când este necesar, pentru modificarea sistemului de management și/sau a sistemului funcțional pentru a ține seama de aceste schimbări;

5.

un proces pentru examinarea sistemului de management, pentru identificarea cauzelor performanței nesatisfăcătoare a sistemului de management, pentru stabilirea implicațiilor unei astfel de performanțe nesatisfăcătoare, precum și pentru eliminarea sau atenuarea acestor cauze;

6.

un proces prin care să se asigure că membrii personalului furnizorului de servicii sunt pregătiți și dispun de nivelul de competență adecvat pentru a-și executa sarcinile în condiții de siguranță, eficiență, continuitate și durabilitate. În acest context, furnizorul de servicii trebuie să instituie strategii de recrutare și pregătire a personalului său;

7.

un mijloc formal de comunicare prin care să se asigure că întreg personalul furnizorului de servicii are cunoștință deplină de sistemul de management, care să permită transmiterea informațiilor critice și prin intermediul căruia să se poată explica de ce se întreprind anumite acțiuni și de ce se introduc sau se modifică anumite proceduri.

(b)

Un furnizor de servicii trebuie să documenteze toate procesele-cheie ale sistemului de management, inclusiv un proces prin care se asigură că personalul își cunoaște responsabilitățile, și procedura de modificare a proceselor respective.

(c)

Un furnizor de servicii trebuie să creeze o funcție care să monitorizeze conformarea organizației sale cu cerințele aplicabile și caracterul adecvat al procedurilor. Monitorizarea conformării trebuie să includă un sistem de feedback prin care constatările să fie transmise managerului responsabil, pentru a se asigura implementarea eficientă a măsurilor corective, după cum este necesar.

(d)

Un furnizor de servicii trebuie să monitorizeze comportamentul sistemului său funcțional, iar în cazul în care se identifică o performanță nesatisfăcătoare trebuie să identifice cauzele acesteia și să le elimine sau, după stabilirea implicațiilor performanței nesatisfăcătoare, să atenueze efectele acesteia.

(e)

Sistemul de management trebuie să fie proporțional cu dimensiunea furnizorului de servicii și cu complexitatea activităților sale, ținând seama de pericolele și de riscurile asociate, inerente acestor activități.

(f)

În cadrul sistemului său de management, furnizorul de servicii trebuie să pună la punct interfețe formale cu furnizorii de servicii și cu actori din domeniul aviației relevanți, în scopul:

1.

de a se asigura că sunt identificate și evaluate pericolele în materie de siguranță a aviației presupuse de activitățile sale și că riscurile asociate sunt gestionate și atenuate în mod adecvat;

2.

de a se asigura că își furnizează serviciile în conformitate cu cerințele prezentului regulament.

(g)

În cazul în care deține și un certificat de operator de aerodrom, furnizorul de servicii se asigură că sistemul de management cuprinde toate activitățile care fac parte din domeniul acoperit de certificatele sale.

ATM/ANS.OR.B.010 Procedurile de gestionare a schimbărilor

(a)

Un furnizor de servicii trebuie să utilizeze proceduri pentru a gestiona, pentru a evalua și, dacă este necesar, pentru a reduce impactul schimbărilor aduse sistemelor sale funcționale în conformitate cu punctele ATM/ANS.OR.A.045, ATM/ANS.OR.C.005, ATS.OR.205 și ATS.OR.210, după caz.

(b)

Procedurile menționate la litera (a) sau orice eventuale modificări substanțiale aduse procedurilor respective trebuie:

1.

să fie prezentate de către furnizorul de servicii autorității competente spre aprobare;

2.

să nu fie utilizate decât după aprobarea lor de către autoritatea competentă.

(c)

Atunci când procedurile aprobate menționate la litera (b) nu sunt adecvate pentru o anumită schimbare, furnizorul de servicii trebuie:

1.

să solicite autorității competente o exceptare pentru a se abate de la procedurile aprobate;

2.

să furnizeze autorității competente detalii cu privire la abaterea respectivă și justificarea utilizării ei;

3.

să nu facă uz de abaterea respectivă înainte de a fi aprobată de autoritatea competentă.

ATM/ANS.OR.B.015 Activitățile contractate

(a)

Activitățile contractate includ toate activitățile din sfera de activitate a furnizorului de servicii, conform condițiilor certificatului, efectuate de alte organizații care sunt certificate să desfășoare o astfel de activitate sau care, dacă nu sunt certificate, își desfășoară activitatea sub supravegherea furnizorului de servicii. Un furnizor de servicii trebuie să se asigure că, atunci când contractează unor organizații externe sau achiziționează de la organizații externe orice parte a activităților sale, activitatea, sistemul sau componenta contractată sau achiziționată este în conformitate cu cerințele aplicabile.

(b)

Atunci când un furnizor de servicii contractează orice parte a activităților sale unei organizații care nu este ea însăși certificată în conformitate cu prezentul regulament să desfășoare o astfel de activitate, acesta se asigură că organizația contractată își desfășoară activitatea sub supravegherea sa. Furnizorul de servicii se asigură că autorității competente i se acordă acces la organizația contractată, pentru a determina menținerea conformării cu cerințele aplicabile în temeiul prezentului regulament.

ATM/ANS.OR.B.020 Cerințele privind personalul

(a)

Un furnizor de servicii trebuie să numească un manager responsabil, care să dețină autoritatea în ceea ce privește asigurarea finanțării și a executării tuturor activităților în conformitate cu cerințele aplicabile. Managerul responsabil poartă răspunderea pentru instituirea și menținerea unui sistem de management eficace.

(b)

Un furnizor de servicii trebuie să definească autoritatea, sarcinile și responsabilitățile titularilor de posturi desemnați, în special ale personalului de conducere care exercită funcții legate de siguranță, de calitate, de securitate, de resursele financiare și umane, după caz.

ATM/ANS.OR.B.025 Cerințele privind facilitățile

Un furnizor de servicii trebuie să se asigure că există facilități adecvate și corespunzătoare pentru a efectua și pentru a gestiona toate sarcinile și activitățile în conformitate cu cerințele aplicabile.

ATM/ANS.OR.B.030 Evidența documentelor

(a)

Un furnizor de servicii trebuie să instituie un sistem de evidență a documentelor care să permită stocarea adecvată a documentelor respective și trasabilitatea sigură a tuturor activităților sale și care să acopere în special toate elementele indicate la punctul ATM/ANS.OR.B.005.

(b)

Formatul și perioada de păstrare a evidențelor menționate la litera (a) trebuie specificate în procedurile aferente sistemului de management al furnizorului de servicii.

(c)

Evidențele trebuie stocate într-un mod care să asigure protecția împotriva deteriorării, a alterării și a furtului.

ATM/ANS.OR.B.035 Manualele de operațiuni

(a)

Un furnizor de servicii trebuie să pună la dispoziție și să țină la zi manuale de operațiuni referitoare la furnizarea serviciilor sale, pentru uzul și orientarea personalului operațional.

(b)

Acesta trebuie să se asigure că:

1.

manualele de operațiuni cuprind instrucțiunile și informațiile necesare pentru ca personalul operațional să își îndeplinească sarcinile;

2.

personalul are acces la părțile din manualele de operațiuni care au relevanță pentru activitatea sa;

3.

personalul operațional este informat cu privire la modificările aduse manualului de operațiuni care au relevanță pentru îndeplinirea sarcinilor sale într-un mod care să garanteze aplicarea modificărilor respective de la intrarea lor în vigoare.

SUBPARTEA C — CERINȚE ORGANIZAȚIONALE SPECIFICE APLICABILE ALTOR FURNIZORI DE SERVICII DECÂT FURNIZORII DE ATS (ATM/ANS.OR.C)

ATM/ANS.OR.C.001 Domeniul de aplicare

Prezenta subparte stabilește cerințele care trebuie îndeplinite de către furnizorul de servicii, altul decât furnizorul de servicii de trafic aerian, pe lângă cerințele prevăzute în subpărțile A și B.

ATM/ANS.OR.C.005 Evaluarea în sprijinul siguranței schimbărilor aduse sistemului funcțional și asigurarea siguranței acestora

(a)

Pentru orice schimbare notificată în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.045 litera (a) subpunctul 1, furnizorul de servicii, altul decât furnizorul de servicii de trafic aerian, trebuie:

1.

să se asigure că se realizează evaluarea în sprijinul siguranței, care să acopere sfera schimbării, și anume:

(i)

echipamentele, elementele procedurale și umane vizate de schimbare;

(ii)

interfețele și interacțiunile dintre elementele care au suferit schimbări și restul sistemului funcțional;

(iii)

interfețele și interacțiunile dintre elementele care au suferit schimbări și contextul în care sunt destinate să funcționeze;

(iv)

ciclul de viață al schimbării de la definire la operațiuni, inclusiv tranziția către intrarea în serviciu;

(v)

regimurile de avarie prevăzute;

2.

să ofere asigurarea, cu suficientă certitudine, prin intermediul unei argumentații complete, documentate și valabile, că serviciile se vor comporta și vor continua să se comporte doar conform specificațiilor în contextul specificat.

(b)

Un furnizor de servicii, altul decât un furnizor de servicii de trafic aerian, trebuie să se asigure că evaluarea în sprijinul siguranței menționată la litera (a) include:

1.

verificarea faptului că:

(i)

evaluarea corespunde sferei schimbării, astfel cum este definită la litera (a) subpunctul 1;

(ii)

serviciul se comportă doar conform specificațiilor în contextul specificat;

(iii)

modul în care se comportă serviciul respectă cerințele aplicabile din prezentul regulament cu privire la serviciile furnizate de sistemul funcțional care a suferit schimbări și nu vine în contradicție cu niciuna dintre aceste cerințe și

2.

specificarea criteriilor de monitorizare necesare pentru a demonstra că serviciul furnizat de sistemul funcțional care a suferit schimbări va continua să se comporte doar conform specificațiilor în contextul specificat.

SUBPARTEA D — CERINȚE ORGANIZAȚIONALE SPECIFICE APLICABILE FURNIZORILOR DE ANS ȘI DE ATFM ȘI ADMINISTRATORULUI REȚELEI (ATM/ANS.OR.D)

ATM/ANS.OR.D.001 Domeniul de aplicare

Prezenta subparte stabilește cerințele care trebuie îndeplinite de furnizorii de servicii de navigație aeriană (ANS) și de management al fluxului de trafic aerian (ATFM), precum și de administratorul rețelei, pe lângă cerințele prevăzute în subpărțile A, B și C.

ATM/ANS.OR.D.005 Planurile de afaceri, planurile anuale și planurile de performanță

(a)   Planul de afaceri

1.

Furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian trebuie să elaboreze un plan de afaceri pentru o perioadă de cel puțin cinci ani. Planul de afaceri trebuie:

(i)

să stabilească scopurile și obiectivele globale ale furnizorilor de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian, precum și strategia de a le atinge în concordanță cu orice plan global pe termen mai lung al furnizorului de servicii de navigație aeriană sau al furnizorului de management al fluxului de trafic aerian și cu cerințele relevante ale legislației Uniunii pentru dezvoltarea infrastructurii sau a altor tehnologii;

(ii)

să conțină ținte de performanță în materie de siguranță, capacitate, protecție a mediului și rentabilitate, conform cerințelor aplicate în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 al Comisiei (2).

2.

Informațiile enumerate la subpunctele 1(i) și 1(ii) trebuie să fie în concordanță cu planul de performanță menționat la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004, iar, în ceea ce privește datele referitoare la siguranță, ele trebuie să fie în concordanță cu programul național de siguranță menționat în standardul 3.1.1 din anexa 19 la Convenția de la Chicago, în prima ediție din iulie 2013.

3.

Furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian trebuie să prezinte justificări de siguranță și economice pentru principalele proiecte de investiții, indicând, dacă este cazul, impactul estimat asupra țintelor de performanță corespunzătoare menționate la subpunctul 1(ii) și identificând investițiile care decurg din cerințele legale asociate implementării Programului de cercetare privind managementul traficului aerian în cerul unic european (SESAR).

(b)   Planul anual

1.

Furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian trebuie să elaboreze un plan anual pentru anul imediat următor, care să precizeze în detaliu elementele planului de afaceri și să descrie orice modificări aduse acestuia în raport cu planul precedent.

2.

Planul anual trebuie să cuprindă următoarele dispoziții privind nivelul și calitatea serviciilor, cum ar fi nivelul estimat în materie de capacitate, siguranță, protecție a mediului și rentabilitate:

(i)

informații privind implementarea unor noi infrastructuri sau a altor măsuri de dezvoltare, precum și o declarație referitoare la modul în care vor contribui acestea la îmbunătățirea performanței furnizorului de servicii de navigație aeriană sau a furnizorului de management al fluxului de trafic aerian, inclusiv a nivelului și a calității serviciilor;

(ii)

indicatori de performanță, după caz, în concordanță cu planul de performanță menționat la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004, în raport cu care se pot evalua în mod rezonabil nivelul de performanță și calitatea serviciului;

(iii)

informații privind măsurile prevăzute pentru a reduce riscurile la adresa siguranței identificate de furnizorul de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian, inclusiv indicatori de siguranță pentru monitorizarea riscului la adresa siguranței și, dacă este cazul, costul estimat al măsurilor de reducere a riscurilor;

(iv)

o prognoză pe termen scurt a poziției financiare a furnizorilor de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian, precum și eventualele modificări care ar putea surveni în planul de afaceri sau eventualul impact asupra acestuia.

(c)   Secțiunea referitoare la performanță a planurilor

Furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian trebuie să pună conținutul secțiunilor referitoare la performanță din planurile lor de afaceri și din planurile lor anuale la dispoziția Comisiei, la cererea acesteia, în condițiile stabilite de autoritatea competentă în conformitate cu legislația națională.

ATM/ANS.OR.D.010 Managementul securității

(a)

Furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian și administratorul rețelei, ca parte integrantă a sistemului lor de management, astfel cum se prevede la punctul ATM/ANS.OR.B.005, trebuie să instituie un sistem de management al securității pentru a asigura:

1.

securitatea facilităților și a personalului lor, în vederea prevenirii actelor de intervenție ilicită în furnizarea serviciilor;

2.

securitatea datelor operaționale pe care le primesc, le produc sau le utilizează în alt mod, astfel încât accesul la acestea să fie rezervat exclusiv persoanelor autorizate.

(b)

Sistemul de management al securității trebuie să definească:

1.

procedurile referitoare la evaluarea și reducerea riscurilor de securitate, monitorizarea și îmbunătățirea securității, examinările de securitate și diseminarea rezultatelor;

2.

mijloacele destinate să detecteze breșele de securitate și să alerteze personalul prin semnale de avertizare adecvate cu privire la securitate;

3.

mijloacele de control al efectelor cauzate de breșele de securitate și de identificare a măsurilor de remediere și a procedurilor de reducere a riscurilor pentru prevenirea repetării acestora.

(c)

Furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian și administratorul rețelei trebuie să asigure autorizarea de securitate a personalului propriu, dacă este cazul, și să se coordoneze cu autoritățile civile și militare relevante pentru a asigura securitatea facilităților, a personalului și a datelor lor.

(d)

Furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian și administratorul rețelei trebuie să ia măsurile necesare pentru a preveni compromiterea rețelei și pentru a-și proteja sistemele, componentele utilizate și datele împotriva amenințărilor informatice și a amenințărilor la adresa securității cibernetice care pot duce la un act de intervenție ilicită în furnizarea serviciilor acestora.

ATM/ANS.OR.D.015 Soliditatea financiară – capacitatea economică și financiară

Furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian trebuie să își poată îndeplini obligațiile financiare, precum costurile de exploatare fixe și variabile sau costurile de investiții de capital. Aceștia trebuie să utilizeze un sistem corespunzător de contabilitate analitică. Furnizorii susmenționați trebuie să își demonstreze capacitatea financiară prin planul anual menționat la punctul ATM/ANS.OR.D.005 litera (b), precum și prin bilanțuri și situații contabile, în conformitate cu statutul lor juridic, și, cu regularitate, trebuie să facă obiectul unui audit financiar independent.

ATM/ANS.OR.D.020 Răspunderea și acoperirea prin asigurare

(a)

Furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian și administratorul rețelei trebuie să dispună de acorduri care să acopere răspunderea legată de executarea sarcinilor care le revin, în conformitate cu legislația aplicabilă.

(b)

Metoda utilizată pentru furnizarea acoperirii trebuie să fie adaptată pierderii și prejudiciului potențial în cauză, ținând seama de statutul juridic al furnizorilor vizați și al administratorului rețelei și de nivelul de acoperire oferit de asigurările comerciale disponibile.

(c)

Furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian și administratorul rețelei care recurg la serviciile unui alt furnizor de servicii trebuie să se asigure că acordurile pe care le încheie în acest sens precizează repartizarea răspunderii între aceștia.

ATM/ANS.OR.D.025 Cerințele de raportare

(a)

Furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian trebuie să furnizeze autorității competente un raport anual cu privire la activitățile lor.

(b)

Pentru furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian, raportul anual trebuie să cuprindă rezultatele lor financiare, fără a aduce atingere articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 550/2004, precum și performanțele lor operaționale și orice alte activități sau noutăți importante, în special în domeniul siguranței.

(c)

Administratorul rețelei trebuie să furnizeze Comisiei și agenției, în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (UE) nr. 677/2011, un raport anual cu privire la activitățile sale. Raportul respectiv trebuie să cuprindă atât performanțele operaționale, cât și activitățile și noutățile importante, în special în domeniul siguranței.

(d)

Rapoartele anuale menționate la literele (a) și (c) trebuie să includă cel puțin:

1.

o evaluare a nivelului de performanță al serviciilor furnizate;

2.

pentru furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian, performanța acestora în raport cu țintele de performanță stabilite în planul de afaceri menționat la punctul ATM/ANS.OR.D.005 litera (a), comparând performanțele reale cu performanțele prevăzute în planul anual pe baza indicatorilor de performanță stabiliți în planul anual;

3.

pentru administratorul rețelei, performanța acestuia în raport cu obiectivele de performanță stabilite în planul strategic al rețelei menționat la articolul 2 punctul 24 din Regulamentul (UE) nr. 677/2011, comparând performanțele reale cu performanțele prevăzute în planul de administrare a rețelei menționat la articolul 2 punctul 23 din regulamentul respectiv, pe baza indicatorilor de performanță stabiliți în planul de administrare a rețelei;

4.

o explicație a diferențelor față de țintele și obiectivele relevante și o identificare a măsurilor necesare pentru a remedia discrepanțele dintre planuri și performanțele reale, în perioada de referință menționată la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004;

5.

noutățile în materie de operațiuni și infrastructură;

6.

rezultatele financiare, în cazul în care acestea nu sunt publicate separat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 550/2004;

7.

informații privind procedura oficială de consultare a utilizatorilor serviciilor sale;

8.

informații privind politica în domeniul resurselor umane.

(e)

Furnizorii de servicii de navigație aeriană și de management al fluxului de trafic aerian și administratorul rețelei trebuie să pună rapoartele anuale la dispoziția Comisiei și a agenției, la cererea acestora. De asemenea, aceștia trebuie să pună la dispoziția publicului rapoartele respective, în condițiile stabilite de autoritatea competentă în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul național.


(1)  Regulamentul (UE) nr. 996/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 privind investigarea și prevenirea accidentelor și incidentelor survenite în aviația civilă și de abrogare a Directivei 94/56/CE (JO L 295, 12.11.2010, p. 35).

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 al Comisiei din 3 mai 2013 de instituire a unui sistem de performanță pentru serviciile de navigație aeriană și pentru funcțiile de rețea (JO L 128, 9.5.2013, p. 1).


ANEXA IV

CERINȚE SPECIFICE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII DE TRAFIC AERIAN

(partea ATS)

SUBPARTEA A — CERINȚE ORGANIZAȚIONALE SUPLIMENTARE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII DE TRAFIC AERIAN (ATS.OR)

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

ATS.OR.100 Proprietatea

(a)

Un furnizor de servicii de trafic aerian trebuie să notifice autorităților competente:

1.

statutul său juridic, structura de proprietate și orice acorduri care au un impact semnificativ asupra controlului activelor sale;

2.

orice legătură pe care o are cu organizații care nu sunt implicate în furnizarea de servicii de navigație aeriană, inclusiv activitățile comerciale la care participă direct sau prin întreprinderi afiliate care reprezintă mai mult de 1 % din veniturile sale preconizate; de asemenea, acesta trebuie să notifice orice schimbare în deținerea oricărui pachet de acțiuni care reprezintă cel puțin 10 % din totalul acțiunilor sale.

(b)

Un furnizor de servicii de trafic aerian trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a preveni orice situație de conflict de interese care ar putea compromite furnizarea imparțială și obiectivă a serviciilor sale.

ATS.OR.105 Deschiderea și transparența în furnizarea serviciilor

În plus față de dispozițiile de la punctul ATM/ANS.OR.A.075 din anexa III, furnizorul de servicii de trafic aerian trebuie să nu se angajeze în niciun fel de comportament care ar avea ca obiect sau ca efect împiedicarea, restricționarea sau denaturarea concurenței și nici în comportamente care constituie un abuz de poziție dominantă în conformitate cu legislația Uniunii și cu legislația națională aplicabile.

SECȚIUNEA 2 — SIGURANȚA SERVICIILOR

ATS.OR.200 Sistemul de management al siguranței

Un furnizor de servicii de trafic aerian trebuie să dispună de un sistem de management al siguranței (SMS), care poate face parte integrantă din sistemul de management prevăzut la punctul ATM/ANS.OR.B.005 și care include următoarele componente:

1.

Politica și obiectivele de siguranță

(i)

Angajamentul și responsabilitatea managementului în materie de siguranță, care trebuie incluse în politica de siguranță;

(ii)

Responsabilitățile în materie de siguranță în ceea ce privește implementarea și menținerea SMS și autoritatea de a lua decizii privind siguranța;

(iii)

Numirea unui manager pe probleme de siguranță care este responsabil de implementarea și menținerea unui SMS eficace;

(iv)

Coordonarea planificării răspunsului în situații de urgență cu alți furnizori de servicii și actori din domeniul aviației care sunt în contact cu furnizorul ATS în cursul furnizării serviciilor acestuia;

(v)

Documentația SMS care descrie toate elementele SMS, procesele SMS asociate și realizările SMS.

2.

Managementul riscurilor la adresa siguranței

(i)

Un proces pentru a identifica pericolele asociate serviciilor furnizate care trebuie să se bazeze pe o combinație de metode reactive, proactive și predictive de colectare a datelor privind siguranța;

(ii)

Un proces care să asigure analiza, evaluarea și controlul riscurilor la adresa siguranței asociate pericolelor identificate;

(iii)

Un proces pentru a asigura că contribuția sa la riscul de accidente care implică aeronave este minimizat pe cât posibil în mod rezonabil.

3.

Asigurarea siguranței

(i)

Mijloace de monitorizare și de măsurare a performanței în materie de siguranță pentru a verifica performanța în materie de siguranță a organizației și pentru a valida eficiența măsurilor de control al riscurilor la adresa siguranței;

(ii)

Un proces pentru a identifica schimbările care pot afecta nivelul de risc la adresa siguranței asociat serviciilor furnizate și pentru a identifica și gestiona riscurile la adresa siguranței care pot apărea ca urmare a acestor schimbări;

(iii)

Un proces de monitorizare și de evaluare a eficacității SMS care să permită îmbunătățirea continuă a performanței globale a SMS.

4.

Promovarea siguranței

(i)

Un program de pregătire care să garanteze că personalul este pregătit și dispune de nivelul de competență adecvat pentru a-și îndeplini sarcinile SMS;

(ii)

Comunicarea pe probleme de siguranță care să garanteze că personalul are cunoștință de implementarea SMS.

ATS.OR.205 Evaluarea și asigurarea siguranței schimbărilor aduse sistemului funcțional

(a)

Pentru orice schimbare notificată în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.045 litera (a) subpunctul 1, furnizorul de servicii de trafic aerian trebuie:

1.

să se asigure că se realizează o evaluare a siguranței, care să acopere sfera schimbării, și anume:

(i)

echipamentele, elementele procedurale și umane vizate de schimbare;

(ii)

interfețele și interacțiunile dintre elementele care au suferit schimbări și restul sistemului funcțional;

(iii)

interfețele și interacțiunile dintre elementele care au suferit schimbări și contextul în care sunt destinate să funcționeze;

(iv)

ciclul de viață al schimbării de la definire la operațiuni, inclusiv tranziția către intrarea în serviciu;

(v)

regimurile operaționale de avarie prevăzute ale sistemului funcțional și

2.

să ofere asigurarea, cu suficientă certitudine, prin intermediul unei argumentații complete, documentate și valabile, că criteriile de siguranță identificate prin aplicarea punctului ATS.OR.210 sunt valabile, vor fi îndeplinite și vor continua să fie îndeplinite.

(b)

Un furnizor de servicii de trafic aerian trebuie să se asigure că evaluarea siguranței menționată la litera (a) include:

1.

identificarea pericolelor;

2.

stabilirea și justificarea criteriilor de siguranță aplicabile schimbării în conformitate cu punctul ATS.OR.210;

3.

analiza de risc a efectelor legate de schimbare;

4.

evaluarea riscurilor și, dacă se impune, reducerea riscurilor aferente schimbării, astfel încât aceasta să poată îndeplini criteriile de siguranță aplicabile;

5.

verificarea faptului că:

(i)

evaluarea corespunde sferei schimbării, astfel cum este definită la litera (a) subpunctul 1;

(ii)

schimbarea îndeplinește criteriile de siguranță;

6.

specificarea criteriilor de monitorizare necesare pentru a demonstra că serviciile furnizate de sistemul funcțional care a suferit schimbări vor continua să îndeplinească criteriile de siguranță.

ATS.OR.210 Criteriile de siguranță

(a)

Un furnizor de servicii de trafic aerian trebuie să determine admisibilitatea din punctul de vedere al siguranței a unei schimbări aduse unui sistem funcțional pe baza analizei riscurilor prezentate de introducerea schimbării, diferențiate în funcție de tipurile de operațiuni și de clase ale părților interesate, după caz.

(b)

Admisibilitatea din punctul de vedere al siguranței a unei schimbări trebuie evaluată utilizând criterii de siguranță specifice și verificabile, fiecare criteriu fiind exprimat într-un nivel al riscului la adresa siguranței cantitativ și explicit sau într-o altă măsură care se raportează la riscul la adresa siguranței.

(c)

Un furnizor de servicii de trafic aerian trebuie să se asigure că criteriile de siguranță:

1.

sunt justificate pentru schimbarea respectivă, ținând seama de tipul de schimbare;

2.

atunci când sunt îndeplinite, preconizează că, după ce a suferit schimbarea, sistemul funcțional va fi la fel de sigur ca înainte de schimbare sau furnizorul de servicii de trafic aerian trebuie să furnizeze o argumentație care să justifice faptul că:

(i)

orice reducere temporară a siguranței va fi compensată de îmbunătățirea pe viitor a siguranței; sau

(ii)

orice reducere permanentă a siguranței are alte consecințe benefice;

3.

atunci când sunt luate în ansamblu, garantează că schimbarea respectivă nu creează un risc inacceptabil pentru siguranța serviciului;

4.

sprijină îmbunătățirea siguranței, ori de câte ori este posibil în mod rezonabil.

ATS.OR.215 Cerințele privind licențele și certificatele medicale pentru controlorii de trafic aerian

Un furnizor de servicii de trafic aerian trebuie să se asigure că toți controlorii de trafic aerian dețin o licență corespunzătoare și un certificat medical valabil, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/340.

SECȚIUNEA 3 — CERINȚE SPECIFICE ÎN MATERIE DE FACTORI UMANI PENTRU FURNIZORII DE SERVICII DE CONTROL AL TRAFICULUI AERIAN

ATS.OR.300 Domeniul de aplicare

Prezenta secțiune stabilește cerințele care trebuie îndeplinite de furnizorul de servicii de control al traficului aerian în ceea ce privește performanțele umane pentru:

(a)

prevenirea și reducerea riscului ca serviciul de control al traficului aerian să fie furnizat de controlori de trafic aerian cu consum problematic de substanțe psihoactive;

(b)

prevenirea și reducerea efectelor negative ale stresului asupra controlorilor de trafic aerian pentru a asigura siguranța traficului aerian;

(c)

prevenirea și reducerea efectelor negative ale oboselii asupra controlorilor de trafic aerian pentru a asigura siguranța traficului aerian.

ATS.OR.305 Responsabilitățile furnizorilor de servicii de control al traficului aerian cu privire la consumul problematic de substanțe psihoactive de către controlorii de trafic aerian

(a)

Un furnizor de servicii de control al traficului aerian trebuie să elaboreze și să pună în aplicare o politică, cu procedurile aferente, pentru a se asigura că furnizarea serviciului de control al traficului aerian nu este afectată de consumul problematic de substanțe psihoactive.

(b)

Fără a aduce atingere dispozițiilor din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1) și din legislația națională aplicabilă privind testarea persoanelor fizice, furnizorul de servicii de control al traficului aerian trebuie să elaboreze și să pună în aplicare o procedură obiectivă, transparentă și nediscriminatorie de detectare a cazurilor de consum problematic de substanțe psihoactive de către controlorii de trafic aerian. Respectiva procedură trebuie să ia în considerare dispozițiile prevăzute la punctul ATCO.A.015 din Regulamentul (UE) 2015/340.

(c)

Procedura prevăzută la litera (b) trebuie să fie aprobată de autoritatea competentă.

ATS.OR.310 Stresul

În conformitate cu punctul ATS.OR.200, un furnizor de servicii de control al traficului aerian trebuie:

(a)

să elaboreze și să mențină o politică de gestionare a stresului controlorilor de trafic aerian, care să includă punerea în aplicare a unui program de gestionare a stresului indus de incidentele critice;

(b)

să pună la dispoziția controlorilor de trafic aerian programe de educare și informare cu privire la prevenirea stresului, inclusiv a stresului indus de incidentele critice, în completarea pregătirii privind factorii umani furnizată în conformitate cu subpartea D secțiunile 3 și 4 din anexa I la Regulamentul (UE) 2015/340.

ATS.OR.315 Oboseala

În conformitate cu punctul ATS.OR.200, un furnizor de servicii de control al traficului aerian trebuie:

(a)

să dezvolte și să mențină o politică de gestionare a oboselii controlorilor de trafic aerian;

(b)

să pună la dispoziția controlorilor de trafic aerian programe de informare cu privire la prevenirea oboselii, în completarea pregătirii privind factorii umani furnizată în conformitate cu subpartea D secțiunile 3 și 4 din anexa I la Regulamentul (UE) 2015/340.

ATS.OR.320 Sistemul (sistemele) de planificare a orarului de lucru al controlorilor de trafic aerian

(a)

Un furnizor de servicii de control al traficului aerian trebuie să elaboreze, să implementeze și să monitorizeze un sistem de planificare a orarului de lucru în vederea gestionării riscurilor de oboseală profesională a controlorilor de trafic aerian printr-o alternanță în condiții de siguranță a perioadelor de serviciu și de odihnă. În cadrul sistemului de planificare a orarului de lucru, furnizorul de servicii de control al traficului aerian trebuie să precizeze următoarele elemente:

1.

numărul maxim de zile lucrătoare consecutive cu perioade de serviciu;

2.

numărul maxim de ore per perioadă de serviciu;

3.

durata maximă de furnizare a serviciului de control al traficului aerian fără pauze;

4.

raportul dintre perioadele de serviciu și pauze în furnizarea serviciului de control al traficului aerian;

5.

perioadele minime de odihnă;

6.

perioadele maxime de serviciu consecutive pe timp de noapte, dacă este cazul, în funcție de programul de lucru al unității de control al traficului aerian respective;

7.

perioada minimă de odihnă după o perioadă de serviciu pe timp de noapte;

8.

numărul minim de perioade de odihnă pe ciclu de planificare a orarului de lucru.

(b)

Un furnizor de servicii de control al traficului aerian trebuie să consulte controlorii de trafic aerian care vor face obiectul sistemului de planificare a orarului de lucru sau, după caz, reprezentanții lor, în cursul elaborării și aplicării sistemului menționat, pentru a identifica și pentru a reduce riscurile legate de oboseală care ar putea fi datorate sistemului de planificare a orarului de lucru în sine.

SUBPARTEA B — CERINȚE TEHNICE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII DE TRAFIC AERIAN (ATS.TR)

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

ATS.TR.100 Metodele de lucru și procedurile operaționale pentru furnizorii de servicii de trafic aerian

(a)

Un furnizor de servicii de trafic aerian trebuie să poată demonstra că metodele sale de lucru și procedurile sale operaționale sunt conforme cu:

1.

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012; și

2.

standardele prevăzute în următoarele anexe la Convenția de la Chicago, în măsura în care acestea sunt relevante pentru furnizarea de servicii de trafic aerian în spațiul aerian vizat:

(i)

anexa 10 privind telecomunicațiile aeronautice, volumul II privind procedurile de comunicații, inclusiv procedurile pentru serviciile de navigație aeriană (PANS), ediția a 6-a din octombrie 2001, cu toate amendamentele până la nr. 89 inclusiv;

(ii)

fără a aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 923/2012, anexa 11 privind serviciile de trafic aerian, ediția a 13-a din iulie 2001, cu toate amendamentele până la nr. 49 inclusiv.

(b)

Fără a aduce atingere literei (a), pentru unitățile de servicii de trafic aerian care furnizează servicii pentru zboruri de încercare, autoritatea competentă poate stabili condiții și proceduri suplimentare sau alternative față de cele menționate la litera (a), atunci când acest lucru este necesar pentru furnizarea de servicii pentru zboruri de încercare.


(1)  Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31).


ANEXA V

CERINȚE SPECIFICE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII METEOROLOGICE

(partea MET)

SUBPARTEA A — CERINȚE ORGANIZAȚIONALE SUPLIMENTARE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII METEOROLOGICE (MET.OR)

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

MET.OR.100 Date și informații meteorologice

(a)

Un furnizor de servicii meteorologice trebuie să furnizeze operatorilor, membrilor echipajului de zbor, unităților de servicii de trafic aerian, unităților serviciilor de căutare și salvare, operatorilor de aerodromuri, organismelor de investigare a accidentelor și a incidentelor, precum și altor furnizori de servicii și actori din domeniul aviației informațiile meteorologice necesare pentru îndeplinirea funcțiilor lor, astfel cum sunt stabilite de autoritatea competentă.

(b)

Un furnizor de servicii meteorologice trebuie să confirme gradul de precizie de dorit la nivel operațional al informațiilor distribuite pentru operațiuni, inclusiv sursa informațiilor respective, asigurându-se în același timp că informațiile sunt distribuite în timpul util și sunt actualizate, după cum este necesar.

MET.OR.105 Păstrarea informațiilor meteorologice

(a)

Un furnizor de servicii meteorologice trebuie să păstreze informațiile meteorologice emise pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile de la data emiterii.

(b)

Respectivele informații meteorologice trebuie puse la dispoziție, la cerere, pentru anchete sau investigații și, în aceste scopuri, trebuie păstrate până în momentul încheierii anchetei sau investigației.

MET.OR.110 Cerințele privind schimbul de informații meteorologice

Un furnizor de servicii meteorologice trebuie să se asigure că dispune de sisteme și de procese, precum și de acces la facilitățile de telecomunicații adecvate pentru:

(a)

a permite schimbul de informații meteorologice operaționale cu alți furnizori de servicii meteorologice;

(b)

a furniza utilizatorilor informațiile meteorologice necesare în timp util.

MET.OR.115 Buletinele meteorologice

Furnizorul de servicii meteorologice responsabil pentru zona în cauză trebuie să furnizeze buletine meteorologice utilizatorilor relevanți, prin serviciul aeronautic fix sau prin internet.

MET.OR.120 Notificarea discrepanțelor către centrele mondiale de prognoze de zonă (WAFC)

Furnizorul de servicii meteorologice responsabil de zona vizată trebuie, utilizând date WAFS BUFR, să notifice imediat WAFC vizat în cazul în care sunt detectate sau raportate discrepanțe semnificative față de prognozele de timp semnificativ WAFS (SIGWX), cu privire la:

(a)

jivraj, turbulențe, nori cumulonimbus care sunt obscurizați, frecvenți, înglobați sau care apar la linia de gren, și furtuni de nisip/furtuni de praf;

(b)

erupții vulcanice sau o eliberare de materiale radioactive în atmosferă, semnificative pentru operațiunile cu aeronave.

SECȚIUNEA 2 — CERINȚE SPECIFICE

Capitolul 1 — Cerințe aplicabile stațiilor meteorologice aeronautice

MET.OR.200 Rapoartele meteorologice și alte informații

(a)

O stație meteorologică aeronautică trebuie să difuzeze:

1.

rapoarte locale regulate la intervale fixe, destinate exclusiv difuzării pe aerodromul de origine;

2.

rapoarte locale speciale, destinate exclusiv difuzării pe aerodromul de origine;

3.

METAR la intervale de jumătate de oră pe aerodromurile care deservesc operațiuni de transport aerian comercial internațional regulat, destinate difuzării dincolo de aerodromul de origine.

(b)

O stație meteorologică aeronautică trebuie să informeze unitățile de servicii de trafic aerian și serviciul de informare aeronautică al unui aerodrom cu privire la modificările stării de bună funcționare a echipamentelor automate utilizate pentru evaluarea distanței vizuale în lungul pistei.

(c)

O stație meteorologică aeronautică trebuie să raporteze unității de servicii de trafic aerian, unității de servicii de informare aeronautică și centrului de veghe meteorologică asociate apariția unei activități vulcanice preeruptive, a unor erupții vulcanice și a unui nor de cenușă vulcanică.

(d)

O stație meteorologică aeronautică trebuie să stabilească o listă de criterii pentru furnizarea rapoartelor locale speciale, în colaborare cu unitățile ATS corespunzătoare, cu operatorii și cu alți actori vizați.

MET.OR.205 Raportarea elementelor meteorologice

Pe aerodromurile care deservesc operațiuni de transport aerian comercial internațional regulat, o stație meteorologică aeronautică trebuie să raporteze:

(a)

direcția și viteza vântului la suprafață;

(b)

vizibilitatea;

(c)

distanța vizuală în lungul pistei, dacă este cazul;

(d)

condițiile meteorologice de timp prezent la aerodrom și în vecinătatea acestuia;

(e)

norii;

(f)

temperatura aerului și temperatura punctului de rouă;

(g)

presiunea atmosferică;

(h)

informații suplimentare, dacă este cazul.

În cazul în care este autorizată de autoritatea competentă, pe aerodromurile care nu deservesc operațiuni de transport aerian comercial internațional regulat, o stație meteorologică aeronautică poate raporta numai un subset de elemente meteorologice relevante pentru tipurile de zboruri de pe aerodromul respectiv. Acest set de date trebuie publicat în publicația de informare aeronautică.

MET.OR.210 Observarea elementelor meteorologice

Pe aerodromurile care deservesc operațiuni de transport aerian comercial internațional regulat, o stație meteorologică aeronautică trebuie să observe și/sau să măsoare:

(a)

direcția și viteza vântului la suprafață;

(b)

vizibilitatea;

(c)

distanța vizuală în lungul pistei, dacă este cazul;

(d)

condițiile meteorologice de timp prezent la aerodrom și în vecinătatea acestuia;

(e)

norii;

(f)

temperatura aerului și temperatura punctului de rouă;

(g)

presiunea atmosferică;

(h)

informații suplimentare, dacă este cazul.

În cazul în care este autorizată de autoritatea competentă, pe aerodromurile care nu deservesc operațiuni de transport aerian comercial internațional regulat, o stație meteorologică aeronautică poate observa și/sau măsura numai un subset de elemente meteorologice relevante pentru tipurile de zboruri de pe aerodromul respectiv. Acest set de date trebuie publicat în publicația de informare aeronautică.

Capitolul 2 — Cerințe aplicabile birourilor meteorologice de aerodrom

MET.OR.215 Prognozele și alte informații

Un birou meteorologic de aerodrom trebuie:

(a)

să pregătească și/sau să obțină prognoze și alte informații meteorologice relevante necesare pentru îndeplinirea funcțiilor sale pentru zborurile a căror asistență o asigură, astfel cum stabilește autoritatea competentă;

(b)

să furnizeze prognoze și/sau avertizări privind condițiile meteorologice locale pe aerodromurile pentru care este responsabil;

(c)

să urmărească în permanență prognozele și avertizările și, când este necesar, să emită prompt amendamente, precum și să anuleze orice prognoză de același tip emisă anterior pentru același loc și pentru aceeași perioadă de valabilitate sau pentru o parte a acesteia;

(d)

să ofere instrucțiuni, consultație și documentație de zbor membrilor echipajului de zbor și/sau altui personal însărcinat cu operațiuni de zbor;

(e)

să furnizeze informații climatologice;

(f)

să furnizeze unității de servicii de trafic aerian, unității de servicii de informare aeronautică și centrului de veghe meteorologică asociate informațiile primite referitoare la activitatea vulcanică preeruptivă, o erupție vulcanică sau un nor de cenușă vulcanică;

(g)

să furnizeze, dacă este cazul, informații meteorologice unităților serviciilor de căutare și salvare și să mențină o legătură permanentă cu unitatea (unitățile) serviciilor de căutare și salvare pe parcursul unei operațiuni de căutare și salvare;

(h)

să furnizeze informații meteorologice unităților de servicii de informare aeronautică relevante, dacă este necesar, pentru îndeplinirea funcțiilor acestora;

(i)

să pregătească și/sau să obțină prognoze și alte informații meteorologice relevante necesare pentru îndeplinirea funcțiilor unităților ATS în conformitate cu punctul MET.OR.242;

(j)

să furnizeze unității de servicii de trafic aerian, unității de servicii de informare aeronautică și centrului de veghe meteorologică asociate informațiile primite referitoare la eliberarea unor materiale radioactive în atmosferă.

MET.OR.220 Prognozele de aerodrom

(a)

Un birou meteorologic de aerodrom trebuie să emită prognoze de aerodrom ca TAF la o anumită oră.

(b)

Atunci când emite TAF, biroul meteorologic de aerodrom trebuie să se asigure că în orice moment dat este valabilă nu mai mult de o singură prognoză TAF la un aerodrom.

MET.OR.225 Prognozele pentru aterizare

(a)

Un birou meteorologic de aerodrom trebuie să pregătească prognozele pentru aterizare după cum stabilește autoritatea competentă.

(b)

O astfel de prognoză pentru aterizare trebuie emisă sub forma unei prognoze TREND.

(c)

Perioada de valabilitate a unei prognoze TREND este de 2 ore de la ora raportului care face parte din prognoza de aterizare.

MET.OR.230 Prognozele pentru decolare

Un birou meteorologic de aerodrom trebuie:

(a)

să pregătească prognozele pentru decolare după cum stabilește autoritatea competentă;

(b)

să furnizeze prognozele pentru decolare operatorilor și membrilor echipajului de zbor, la cerere, în cele 3 ore care preced ora de plecare preconizată.

MET.OR.235 Avertizările de aerodrom și avertizările și alertele de forfecare a vântului

Un birou meteorologic de aerodrom trebuie:

(a)

să furnizeze informații privind avertizările de aerodrom;

(b)

să pregătească avertizări de forfecare a vântului pentru aerodromurile unde forfecarea vântului este considerată un factor de risc, în conformitate cu procedurile locale convenite cu unitatea ATS corespunzătoare și cu operatorii vizați;

(c)

să emită, la aerodromurile unde forfecarea vântului se detectează cu echipamente automate, aflate la sol, de detecție sau de teledetecție a forfecării vântului, alerte de forfecare a vântului generate de sistemele respective;

(d)

să anuleze avertizările în cazul în care condițiile nu mai sunt prezente și/sau se preconizează că nu vor mai apărea la aerodromul respectiv.

MET.OR.240 Informațiile destinate să fie utilizate de operator sau de echipajul de zbor

(a)

Un birou meteorologic de aerodrom trebuie să furnizeze operatorilor și membrilor echipajului de zbor:

1.

prognoze, provenite de la WAFS, ale elementelor enumerate la punctul MET.OR.275 litera (a) subpunctele 1 și 2;

2.

METAR sau SPECI, inclusiv prognoze TREND, TAF sau TAF modificat pentru aerodromurile de plecare și pentru aerodromurile avute în vedere pentru aterizare, dar și pentru aerodromurile de rezervă la decolare, aerodromurile de rezervă pe rută și aerodromurile de rezervă la destinație;

3.

prognoze de aerodrom pentru decolare;

4.

SIGMET și rapoarte speciale din zbor relevante pentru întreaga rută;

5.

informații consultative cu privire la cenușa vulcanică și cicloanele tropicale, relevante pentru întreaga rută;

6.

prognoze de zonă pentru zborurile la niveluri joase sub formă de hărți pregătite în sprijinul emiterii unui mesaj AIRMET și un mesaj AIRMET pentru zborurile la niveluri joase, relevante pentru întreaga rută;

7.

avertizări de aerodrom pentru aerodromul local;

8.

imagini de la sateliții meteorologici;

9.

informații de la radarele meteorologice de la sol.

(b)

Ori de câte ori informațiile meteorologice care trebuie incluse în documentația de zbor diferă semnificativ de cele puse la dispoziție pentru planificarea zborului, biroul meteorologic de aerodrom trebuie:

1.

să informeze imediat operatorul sau echipajul de zbor vizat;

2.

dacă este posibil, să furnizeze informațiile meteorologice revizuite de comun acord cu operatorul.

MET.OR.242 Informațiile care trebuie furnizate unităților de servicii de trafic aerian

(a)

Un birou meteorologic de aerodrom trebuie să furnizeze, dacă este necesar, turnului său de control de aerodrom asociat:

1.

rapoarte locale regulate și speciale, prognoze METAR, TAF și TREND și amendamentele aduse acestora;

2.

informații SIGMET și AIRMET, avertizări și alerte de forfecare a vântului și avertizări de aerodrom;

3.

orice informații meteorologice suplimentare convenite la nivel local, cum ar fi prognoze privind vântul la suprafață pentru determinarea unor eventuale schimbări de pistă;

4.

informațiile primite referitoare la un nor de cenușă vulcanică pentru care nu s-a emis încă un SIGMET, astfel cum s-a convenit între biroul meteorologic de aerodrom și turnul de control de aerodrom vizat;

5.

informațiile primite referitoare la o activitate vulcanică preeruptivă și/sau la o erupție vulcanică, astfel cum s-a convenit între biroul meteorologic de aerodrom și turnul de control de aerodrom vizat.

(b)

Un birou meteorologic de aerodrom trebuie să furnizeze unității de control de apropiere asociate:

1.

rapoarte locale regulate și speciale, prognoze METAR, TAF și TREND și amendamentele aduse acestora;

2.

informații SIGMET și AIRMET, avertizări și alerte de forfecare a vântului, precum și rapoarte speciale din zbor și avertizări de aerodrom adecvate;

3.

orice informații meteorologice suplimentare convenite la nivel local;

4.

informațiile primite referitoare la un nor de cenușă vulcanică pentru care nu s-a emis încă un SIGMET, astfel cum s-a convenit între biroul meteorologic de aerodrom și unitatea de control de apropiere vizată;

5.

informațiile primite referitoare la o activitate vulcanică preeruptivă și/sau la o erupție vulcanică, astfel cum s-a convenit între biroul meteorologic de aerodrom și unitatea de control de apropiere vizată.

Capitolul 3 — Cerințe aplicabile centrelor de veghe meteorologică

MET.OR.245 Veghea meteorologică și alte informații

În zona sa de responsabilitate, centrul de veghe meteorologică trebuie:

(a)

să țină continuu sub supraveghere condițiile meteorologice care afectează operațiunile de zbor;

(b)

să se coordoneze cu organizația responsabilă cu furnizarea NOTAM și/sau ASHTAM pentru a se asigura că informațiile meteorologice cu privire la cenușa vulcanică incluse în mesajele SIGMET și NOTAM și/sau ASHTAM sunt consecvente;

(c)

să își coordoneze activitatea cu observatoarele vulcanice selectate pentru a se asigura că informațiile privind activitatea vulcanică sunt recepționate eficient și în timp util;

(d)

să furnizeze VAAC asociat informațiile primite referitoare la o activitate vulcanică preeruptivă, o erupție vulcanică și un nor de cenușă vulcanică pentru care nu s-a emis încă un SIGMET;

(e)

să furnizeze unităților sale de servicii de informare aeronautică informațiile primite cu privire la eliberarea de materiale radioactive în atmosferă în zona sau în zonele adiacente pe care le ține sub supraveghere și pentru care nu s-a emis încă un SIGMET;

(f)

să furnizeze centrului său regional de control și centrului său de informare a zborurilor (ACC/FIC) asociate, după cum este necesar:

1.

METAR, inclusiv date actuale privind presiunea pentru aerodromuri și alte locații, prognoze TAF și TREND relevante și amendamentele aduse acestora;

2.

prognoze relevante privind vântul în altitudine, temperaturile în altitudine și fenomenele meteorologice semnificative pe rută, precum și amendamentele aduse acestora, informații SIGMET și AIRMET relevante și rapoarte speciale din zbor corespunzătoare;

3.

orice alte informații meteorologice solicitate de ACC/FIC pentru a răspunde solicitărilor de la aeronavele în zbor;

4.

informațiile relevante primite în legătură cu un nor de cenușă vulcanică pentru care nu s-a emis încă un SIGMET, astfel cum s-a convenit între centrul de veghe meteorologică și ACC/FIC;

5.

informațiile relevante primite în legătură cu eliberarea de materiale radioactive în atmosferă, astfel cum s-a convenit între centrul de veghe meteorologică și ACC/FIC;

6.

informații consultative relevante cu privire la cicloanele tropicale emise de un TCAC în zona sa de responsabilitate;

7.

informații consultative relevante cu privire la cenușa vulcanică emise de un VAAC în zona sa de responsabilitate;

8.

informații relevante primite în legătură cu o activitate vulcanică preeruptivă și/sau o erupție vulcanică, astfel cum s-a convenit între centrul de veghe meteorologică și ACC/FIC.

MET.OR.250 Mesajele SIGMET

Un centru de veghe meteorologică trebuie:

(a)

să furnizeze și să difuzeze mesaje SIGMET;

(b)

să se asigure că mesajul SIGMET este anulat în cazul în care fenomenele nu mai sunt prezente sau în cazul în care se preconizează că acestea nu vor mai apărea în zona care face obiectul mesajului SIGMET;

(c)

să se asigure că perioada de valabilitate a unui mesaj SIGMET nu este mai mare de 4 ore, iar în cazul special al mesajelor SIGMET privind norii de cenușă vulcanică și cicloanele tropicale, aceasta se prelungește până la 6 ore;

(d)

să se asigure că mesajele SIGMET sunt emise cu cel mult 4 ore înainte de începerea perioadei de valabilitate, iar în cazul special al mesajelor SIGMET privind norii de cenușă vulcanică și cicloanele tropicale, cât mai curând posibil, dar nu cu mai mult de 12 ore înainte de începerea perioadei de valabilitate, și că sunt actualizate cel puțin o dată la 6 ore.

MET.OR.255 Mesajele AIRMET

Un centru de veghe meteorologică trebuie:

(a)

să furnizeze și să difuzeze mesaje AIRMET atunci când autoritatea competentă a stabilit că densitatea traficului care operează sub nivelul de zbor 100 sau până la nivelul de zbor 150 în zonele muntoase ori mai sus, dacă este necesar, impune emiterea și difuzarea de prognoze de zonă pentru astfel de operațiuni;

(b)

să anuleze mesajul AIRMET în cazul în care fenomenele nu mai sunt prezente sau în cazul în care se preconizează că acestea nu vor mai apărea în zonă;

(c)

să se asigure că perioada de valabilitate a unui mesaj AIRMET nu depășește 4 ore.

MET.OR.260 Prognozele de zonă pentru zborurile la niveluri joase

Un centru de veghe meteorologică trebuie:

(a)

să furnizeze prognoze de zonă pentru zborurile la niveluri joase atunci când densitatea traficului care operează sub nivelul de zbor 100 sau până la nivelul de zbor 150 în zonele muntoase ori mai sus, dacă este necesar, impune emiterea și difuzarea regulată de prognoze de zonă pentru astfel de operațiuni;

(b)

să se asigure că frecvența emiterii, forma și ora fixată sau perioada de valabilitate a prognozelor de zonă pentru zborurile la niveluri joase, precum și criteriile pentru amendamentele aduse acestora sunt cele stabilite de autoritatea competentă;

(c)

să se asigure că prognozele de zonă pentru zborurile la niveluri joase pregătite în sprijinul emiterii unui mesaj AIRMET sunt emise la fiecare 6 ore pentru o perioadă de valabilitate de 6 ore și sunt transmise centrelor de veghe meteorologică vizate cel târziu cu 1 oră înainte de începerea perioadei lor de valabilitate.

Capitolul 4 — Cerințe aplicabile centrului consultativ pentru cenușă vulcanică (VAAC)

MET.OR.265 Responsabilitățile centrului consultativ pentru cenușă vulcanică

În zona sa de responsabilitate, VAAC trebuie:

(a)

în cazul în care un vulcan a erupt ori se așteaptă să erupă, sau în cazul în care se raportează prezența cenușii vulcanice, să furnizeze informații consultative cu privire la întinderea și deplasarea prognozată a norului de cenușă vulcanică:

1.

celulei europene de coordonare a crizelor în sectorul aviației;

2.

centrelor de veghe meteorologică care deservesc regiunile de informare a zborurilor din zona sa de responsabilitate care pot fi afectate;

3.

operatorilor, centrelor regionale de control și centrelor de informare a zborurilor care deservesc regiunile de informare a zborurilor din zona sa de responsabilitate care pot fi afectate;

4.

centrelor mondiale de prognoze de zonă, băncilor internaționale de date OPMET, birourilor NOTAM internaționale și centrelor desemnate prin acord regional de navigație aeriană pentru operarea sistemelor de distribuție prin satelit a serviciilor aeronautice fixe;

5.

altor VAAC ale căror zone de responsabilitate pot fi afectate;

(b)

să își coordoneze activitatea cu observatoarele vulcanice selectate pentru a se asigura că informațiile privind activitatea vulcanică sunt recepționate eficient și în timp util;

(c)

să furnizeze informațiile meteorologice consultative menționate la litera (a) cel puțin o dată la 6 ore până în momentul în care norul de cenușă vulcanică nu mai este identificabil cu ajutorul datelor furnizate de sateliți, nu se mai primesc rapoarte meteorologice suplimentare cu privire la cenușa vulcanică din zona respectivă și nu se mai raportează nicio altă erupție a vulcanului și

(d)

să mențină o supraveghere de 24 de ore.

Capitolul 5 — Cerințe aplicabile centrului consultativ pentru cicloane tropicale (TCAC)

MET.OR.270 Responsabilitățile centrului consultativ pentru cicloane tropicale

Un TCAC trebuie să emită:

(a)

informații consultative privind poziția centrului ciclonului, direcția și viteza de deplasare a acestuia, presiunea în centru și vântul maxim la suprafață lângă centru, în limbaj simplu și abreviat, către:

(1)

centrele de veghe meteorologică din zona sa de responsabilitate;

(2)

alte TCAC ale căror zone de responsabilitate pot fi afectate;

(3)

centrele mondiale de prognoze de zonă, băncile internaționale de date OPMET și centrele responsabile pentru operarea sistemelor de distribuție prin satelit a serviciilor aeronautice fixe;

(b)

informații consultative actualizate către centrele de veghe meteorologică pentru fiecare ciclon tropical, după cum este necesar, dar cel puțin o dată la 6 ore.

Capitolul 6 — Cerințe aplicabile centrului mondial de prognoze de zonă (WAFC)

MET.OR.275 Responsabilitățile centrului mondial de prognoze de zonă

(a)

WAFC trebuie să furnizeze, în formă digitală:

1.

prognoze în puncte de grilă privind:

(i)

vântul în altitudine;

(ii)

temperatura și umiditatea în altitudine;

(iii)

altitudinea geopotențială a nivelurilor de zbor;

(iv)

nivelul de zbor și temperatura tropopauzei;

(v)

direcția, viteza și nivelul de zbor ale vântului maxim;

(vi)

norii cumulonimbus;

(vii)

jivrajul;

(viii)

turbulențele;

2.

prognoze globale ale fenomenelor meteorologice semnificative (SIGWX), inclusiv activitatea vulcanică și eliberarea de materiale radioactive.

(b)

WAFC trebuie să se asigure că produsele sistemului mondial de prognoze de zonă sub formă digitală sunt transmise utilizând tehnici de comunicații de date binare.

SUBPARTEA B — CERINȚE TEHNICE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII METEOROLOGICE (MET.TR)

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

MET.TR.115 Buletinele meteorologice

(a)

Buletinele meteorologice trebuie să conțină un antet compus din:

1.

un identificator din patru litere și două cifre;

2.

indicatorul OACI de localizare din patru litere corespunzător localizării geografice a furnizorului de servicii meteorologice care emite sau compilează buletinul meteorologic;

3.

o grupă zi-oră;

4.

dacă este necesar, un indicator format din trei litere.

(b)

Buletinele meteorologice care conțin informații meteorologice operaționale ce trebuie transmise prin intermediul AFTN trebuie să figureze în partea de text a formatului mesajului AFTN.

SECȚIUNEA 2 — CERINȚE SPECIFICE

Capitolul 1 — Cerințe tehnice aplicabile stațiilor meteorologice aeronautice

MET.TR.200 Rapoartele meteorologice și alte informații

(a)

Rapoartele locale regulate, rapoartele locale speciale și METAR trebuie să conțină următoarele elemente în ordinea indicată:

1.

identificarea tipului de raport;

2.

indicatorul de localizare;

3.

ora la care se efectuează observația;

4.

identificarea unui raport automat sau a lipsei unui raport, atunci când este cazul;

5.

direcția și viteza vântului la suprafață;

6.

vizibilitatea;

7.

distanța vizuală în lungul pistei, atunci când sunt îndeplinite criteriile de raportare;

8.

condițiile meteorologice de timp prezent;

9.

nebulozitatea, tipul norilor numai pentru norii cumulonimbus și norii cumulus congestus și înălțimea bazei norilor sau, dacă este măsurată, vizibilitatea verticală;

10.

temperatura aerului și temperatura punctului de rouă;

11.

QNH și, dacă este cazul, în rapoartele locale regulate și în rapoartele locale speciale, QFE;

12.

informații suplimentare, dacă este cazul.

(b)

În rapoartele locale regulate și în rapoartele locale speciale:

1.

dacă vântul la suprafață se observă din mai multe puncte localizate de-a lungul pistei, trebuie indicată localizarea punctelor pentru care sunt reprezentative aceste valori;

2.

dacă există mai mult de o pistă în serviciu și se observă vântul la suprafață în relație cu aceste piste, trebuie indicate valorile vântului disponibile pentru fiecare pistă și trebuie raportate pistele la care se referă valorile respective;

3.

când sunt raportate variații față de direcția medie a vântului în conformitate cu punctul MET.TR.205 litera (a) subpunctul 3(ii)(B), trebuie raportate cele două direcții extreme între care a variat vântul la suprafață;

4.

când sunt raportate variații de la viteza medie a vântului (rafale) în conformitate cu punctul MET.TR.205 litera (a) subpunctul 3(iii), acestea trebuie raportate ca valori maxime și minime atinse ale vitezei vântului.

(c)

METAR

1.

METAR se emite conform modelului prezentat în apendicele 1 și se difuzează sub forma codului METAR prevăzut de Organizația Meteorologică Mondială.

2.

Dacă se difuzează în format digital, mesajul METAR trebuie:

(i)

să fie formatat în conformitate cu un model de schimb de informații interoperabil la nivel mondial și să utilizeze limbajul de marcare geografică (GML);

(ii)

să fie însoțit de metadatele corespunzătoare.

3.

METAR trebuie prezentat spre transmitere la cel mult 5 minute de la ora efectivă la care s-a efectuat observația.

(d)

Informațiile privind vizibilitatea, distanța vizuală în lungul pistei, condițiile meteorologice de timp prezent și nebulozitatea, tipul norilor și înălțimea bazei norilor trebuie înlocuite în toate rapoartele meteorologice cu termenul „CAVOK” atunci când apar simultan următoarele condiții meteorologice la momentul efectuării observației:

1.

vizibilitate, 10 km sau mai mult, și cea mai mică vizibilitate nu este raportată;

2.

lipsa oricăror nori semnificativi din punct de vedere operațional;

3.

lipsa oricăror fenomene meteorologice semnificative pentru aviație.

(e)

Lista criteriilor pentru a furniza rapoarte locale speciale trebuie să includă:

1.

valorile cele mai apropiate de minimele de operare ale operatorilor care utilizează aerodromul;

2.

valorile care îndeplinesc alte cerințe locale ale unităților ATS și ale operatorilor;

3.

o creștere a temperaturii aerului de 2 °C sau mai mult față de cea indicată în ultimul raport local sau o valoare de prag alternativă convenită între furnizorii de servicii meteorologice, unitatea ATS corespunzătoare și operatorii vizați;

4.

informațiile suplimentare disponibile în ceea ce privește apariția unor condiții meteorologice semnificative în zonele de apropiere și de urcare inițială;

5.

atunci când se aplică proceduri de reducere a zgomotului și variația față de viteza medie a vântului la suprafață s-a modificat cu 5 kt (2,5 m/s) sau mai mult față de cea din momentul ultimului raport local, viteza medie înainte și/sau după modificare fiind de 15 kt (7,5 m/s) sau mai mult;

6.

atunci când direcția medie a vântului la suprafață s-a modificat cu 60° sau mai mult față de cea inclusă în ultimul raport, viteza medie înainte și/sau după modificare fiind de 10 kt (5 m/s) sau mai mult;

7.

atunci când viteza medie a vântului la suprafață s-a modificat cu 10 kt (5 m/s) sau mai mult față de cea indicată în ultimul raport local;

8.

atunci când variația față de viteza medie a vântului la suprafață (rafale) s-a modificat cu 10 kt (5 m/s) sau mai mult față de cea din momentul ultimului raport local, viteza medie înainte și/sau după modificare fiind de 15 kt (7,5 m/s) sau mai mult;

9.

atunci când apar, încetează sau se modifică în intensitate oricare dintre următoarele fenomene meteorologice:

(i)

precipitații care îngheață;

(ii)

precipitații moderate sau puternice, inclusiv averse; și

(iii)

oraj cu precipitații;

10.

atunci când apar sau încetează oricare dintre următoarele fenomene meteorologice:

(i)

ceață care îngheață;

(ii)

oraj fără precipitații;

11.

când nebulozitatea unui strat de nori situat mai jos de 1 500 de picioare (450 m) se modifică:

(i)

de la SCT (împrăștiat) sau mai puțin la BKN (fragmentat) sau OVC (total acoperit); sau

(ii)

de la BKN sau OVC la SCT sau mai puțin.

(f)

Dacă furnizorul de servicii meteorologice și autoritatea competentă convin astfel, trebuie emise rapoarte locale speciale de fiecare dată când apar următoarele modificări:

1.

când vântul se modifică la valori semnificative din punct de vedere operațional. Valorile de prag trebuie stabilite de furnizorul de servicii meteorologice, în consultare cu unitatea ATS corespunzătoare și cu operatorii vizați, luând în considerare modificări ale vântului care:

(i)

necesită o schimbare a pistei (pistelor) în serviciu;

(ii)

indică faptul că componentele vântului de spate și ale vântului din lateral pe pistă au variat la valori care reprezintă principalele limite de operare pentru aeronavele tipice care operează pe aerodrom;

2.

când vizibilitatea se îmbunătățește și atinge sau trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori ori când vizibilitatea se deteriorează și trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori:

(i)

800, 1 500 sau 3 000 m;

(ii)

5 000 m, în cazul în care un număr semnificativ de zboruri sunt executate în conformitate cu regulile de zbor la vedere;

3.

când distanța vizuală în lungul pistei se îmbunătățește și atinge sau trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori ori când distanța vizuală în lungul pistei se deteriorează și trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori: 50, 175, 300, 550 sau 800 m;

4.

atunci când apar, încetează sau se modifică în intensitate oricare dintre următoarele fenomene meteorologice:

(i)

furtună de praf;

(ii)

furtună de nisip;

(iii)

nor în formă de pâlnie (tornadă sau trombă marină);

5.

atunci când apar sau încetează oricare dintre următoarele fenomene meteorologice:

(i)

transport la sol de praf, de nisip sau de zăpadă;

(ii)

transport la înălțime de praf, de nisip sau de zăpadă;

(iii)

gren;

6.

când înălțimea bazei celui mai de jos strat de nori cu nebulozitate BKN sau OVC se ridică și atinge sau trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori ori când înălțimea bazei celui mai de jos strat de nori cu nebulozitate BKN sau OVC coboară și trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori:

(i)

100, 200, 500 sau 1 000 ft (30, 60, 150 sau 300 m);

(ii)

1 500 de picioare (450 m), în cazul în care un număr semnificativ de zboruri sunt executate în conformitate cu regulile de zbor la vedere;

7.

când cerul este invizibil și vizibilitatea verticală se îmbunătățește și atinge sau trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori ori când vizibilitatea verticală se deteriorează și trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori: 100, 200, 500 sau 1 000 ft (30, 60, 150 sau 300 m);

8.

orice alte criterii bazate pe minimele de operare locale ale aerodromului, astfel cum s-a convenit între furnizorii de servicii meteorologice și operatori.

MET.TR.205 Raportarea elementelor meteorologice

(a)   Direcția și viteza vântului la suprafață

1.

În rapoartele locale regulate, în rapoartele locale speciale și în METAR, direcția și viteza vântului la suprafață trebuie raportate în multipli de 10 grade adevărate, respectiv de 1 kt (0,5 m/s).

2.

Orice valoare observată care nu se încadrează în scala de raportare utilizată trebuie rotunjită la cea mai apropiată treaptă de pe scală.

3.

În rapoartele locale regulate, în rapoartele locale speciale și în METAR:

(i)

trebuie indicate unitățile de măsură utilizate pentru viteza vântului;

(ii)

variațiile față de direcția medie a vântului în ultimele 10 minute trebuie raportate după cum urmează, dacă variația totală este de 60° sau mai mult:

(A)

când variația totală este de minimum 60° și sub 180° și viteza vântului este de 3 kt (1,5 m/s) sau mai mult, astfel de variații de direcție se raportează ca cele două direcții extreme între care a variat vântul la suprafață;

(B)

când variația totală este de minimum 60° și sub 180° și viteza vântului este mai mică de 3 kt (1,5 m/s), direcția vântului se raportează ca variabilă fără a se indica o direcție medie a vântului sau

(C)

când variația totală este de minimum 180°, direcția vântului se raportează ca variabilă fără a se indica o direcție medie a vântului;

(iii)

variațiile față de viteza medie a vântului (rafale) în cursul ultimelor 10 minute trebuie raportate când viteza maximă a vântului depășește viteza medie cu:

(A)

5 kt (2,5 m/s) sau mai mult în rapoartele locale regulate și în rapoartele locale speciale atunci când se aplică proceduri de reducere a zgomotului sau

(B)

10 kt (5 m/s) sau mai mult în celelalte cazuri;

(iv)

când se raportează o viteză a vântului mai mică de1 kt (0,5 m/s), se raportează ca vânt calm;

(v)

când se raportează o viteză a vântului de 100 kt (50 m/s) sau mai mult, se raportează a fi peste 99 kt (49 m/s);

(vi)

când se raportează variații față de viteza medie a vântului (rafale) în conformitate cu punctul MET.TR.205 litera (a), trebuie raportată valoarea maximă a vitezei vântului atinsă;

(vii)

când direcția și/sau viteza vântului prezintă o discontinuitate marcată în decursul perioadei de 10 minute, trebuie raportate numai variațiile față de direcția medie a vântului și viteza medie a vântului care au fost observate după discontinuitatea respectivă.

(b)   Vizibilitatea

1.

În rapoartele locale regulate, în rapoartele locale speciale și în METAR, vizibilitatea trebuie raportată în multipli de 50 m atunci când vizibilitatea este mai mică de 800 m; în multipli de 100 m atunci când este de 800 m sau mai mult, dar mai puțin de 5 km; în multipli de un kilometru atunci când vizibilitatea este de 5 km sau mai mult, dar mai puțin de 10 km și trebuie indicată ca fiind de 10 km atunci când vizibilitatea este de 10 km sau mai mult, cu excepția cazului în care se aplică condițiile de utilizare a CAVOK.

2.

Orice valoare observată care nu se încadrează în scala de raportare utilizată trebuie rotunjită la cea mai apropiată treaptă inferioară de pe scală.

3.

În rapoartele locale regulate și în rapoartele locale speciale, vizibilitatea în lungul pistei (pistelor) trebuie raportată împreună cu unitățile de măsură utilizate pentru a indica vizibilitatea.

(c)   Distanța vizuală în lungul pistei (RVR)

1.

În rapoartele locale regulate, în rapoartele locale speciale și în METAR, RVR trebuie raportată în multipli de 25 m atunci când este mai mică de 400 m; în multipli de 50 m atunci când este între 400 și 800 m și în multipli de 100 m atunci când depășește 800 m.

2.

Orice valoare observată care nu se încadrează în scala de raportare utilizată trebuie rotunjită la cea mai apropiată treaptă inferioară de pe scală.

3.

În rapoartele locale regulate, în rapoartele locale speciale și în METAR:

(i)

când RVR depășește valoarea maximă care poate fi determinată de sistemul utilizat, aceasta se raportează utilizând abrevierea „ABV” în rapoartele locale regulate și în rapoartele locale speciale și abrevierea „P” în METAR urmată de valoarea maximă care poate fi determinată de sistem;

(ii)

când RVR se situează sub valoarea minimă care poate fi determinată de sistemul utilizat, aceasta se raportează utilizând abrevierea „BLW” în rapoartele locale regulate și în rapoartele locale speciale și abrevierea „M” în METAR urmată de valoarea minimă care poate fi determinată de sistem.

4.

În rapoartele locale regulate și în rapoartele locale speciale:

(i)

trebuie incluse unitățile de măsură utilizate;

(ii)

dacă RVR este observată numai de la o singură locație de-a lungul pistei, cum ar fi zona de contact, aceasta se include fără nicio indicație de localizare;

(iii)

dacă RVR este observată de la mai mult de o locație de-a lungul pistei, valoarea reprezentativă pentru zona de contact trebuie raportată prima, urmată de valorile reprezentative pentru punctul de mijloc și extremitatea pistei și trebuie indicate locațiile pentru care aceste valori sunt reprezentative;

(iv)

dacă există mai mult de o pistă în serviciu, trebuie raportate valorile RVR disponibile pentru fiecare pistă și trebuie indicate pistele la care se referă valorile respective.

(d)   Fenomenele meteorologice de timp prezent

1.

În rapoartele locale regulate și în rapoartele locale speciale, fenomenele meteorologice de timp prezent observate trebuie raportate în funcție de tipul și de caracteristicile lor și trebuie calificate în funcție de intensitatea lor, după caz.

2.

În METAR, fenomenele meteorologice de timp prezent observate trebuie raportate în funcție de tipul și de caracteristicile lor și trebuie calificate în funcție de intensitatea lor sau de proximitatea față de aerodrom, după caz.

3.

În rapoartele locale regulate, în rapoartele locale speciale și în METAR, trebuie raportate următoarele caracteristici ale fenomenelor meteorologice de timp prezent, după cum este necesar, utilizând abrevierile acestora și criteriile relevante, după caz:

(i)

Oraj (TS)

Se utilizează pentru a raporta un oraj cu precipitații. Atunci când se aud tunete sau se detectează fulgere pe aerodrom în timpul perioadei de 10 minute care precedă ora la care se efectuează observația, dar nu se observă precipitații pe aerodrom, trebuie utilizată abrevierea „TS” fără calificativ.

(ii)

Care îngheață (FZ)

Picături de apă sau precipitații suprarăcite, se utilizează pentru tipurile de fenomene meteorologice de timp prezent în conformitate cu apendicele 1.

4.

În rapoartele locale regulate, în rapoartele locale speciale și în METAR:

(i)

trebuie utilizate una sau mai multe abrevieri pentru condițiile meteorologice de timp prezent, până la maximum trei abrevieri, după cum este necesar, împreună cu indicarea, dacă este cazul, a caracteristicilor și a intensității sau a proximității lor față de aerodrom, pentru a oferi o descriere completă a condițiilor meteorologice de timp prezent semnificative pentru operațiunile de zbor;

(ii)

indicarea intensității sau a proximității, după caz, trebuie raportată prima, urmată de caracteristicile, respectiv de tipul fenomenelor meteorologice;

(iii)

dacă se observă două tipuri diferite de condiții meteorologice, acestea trebuie raportate în două grupuri separate, unde indicatorul de intensitate sau de proximitate se referă la fenomenul meteorologic care urmează după indicatorul respectiv. Cu toate acestea, diferite tipuri de precipitații care se manifestă la momentul observării trebuie raportate ca un singur grup cu tipul de precipitații predominant raportat primul și precedat de un singur calificativ de intensitate care se referă la intensitatea precipitațiilor totale.

(e)   Norii

1.

În rapoartele locale regulate, în rapoartele locale speciale și în METAR, înălțimea bazei norilor trebuie raportată în multipli de 100 ft (30 m) până la 10 000 ft (3 000 m).

2.

Orice valoare observată care nu se încadrează în scala de raportare utilizată trebuie rotunjită la cea mai apropiată treaptă inferioară de pe scală.

3.

În rapoartele locale regulate și în rapoartele locale speciale:

(i)

trebuie indicate unitățile de măsură utilizate pentru înălțimea bazei norilor și vizibilitatea verticală;

(ii)

dacă există mai mult de o pistă în serviciu și înălțimile bazelor norilor se observă cu ajutorul instrumentelor pentru aceste piste, trebuie raportate înălțimile bazelor norilor disponibile pentru fiecare pistă și trebuie indicate pistele la care se referă valorile respective.

(f)   Temperatura aerului și temperatura punctului de rouă

1.

În rapoartele locale regulate, în rapoartele locale speciale și în METAR, temperatura aerului și temperatura punctului de rouă trebuie raportate în multipli de grade Celsius întregi.

2.

Orice valoare observată care nu se încadrează în scala de raportare utilizată trebuie rotunjită la cel mai apropiat grad Celsius întreg, iar valorile observate a căror primă zecimală este 5 (0,5o) trebuie rotunjite la gradul Celsius întreg imediat superior.

3.

În rapoartele locale regulate, în rapoartele locale speciale și în METAR, trebuie identificate temperaturile situate sub 0 °C.

(g)   Presiunea atmosferică

1.

În rapoartele locale regulate, în rapoartele locale speciale și în METAR, QNH și QFE trebuie calculate în zecimi de hectopascali și raportate în multipli de hectopascali întregi, folosind patru cifre.

2.

Orice valoare observată care nu se încadrează în scala de raportare utilizată trebuie rotunjită la hectopascalul întreg imediat inferior.

3.

În rapoartele locale regulate și în rapoartele locale speciale:

(i)

trebuie inclusă QNH;

(ii)

QFE trebuie inclusă dacă este solicitată de utilizatori sau, dacă s-a convenit astfel la nivel local între furnizorul de servicii meteorologice, unitatea ATS și operatorii vizați, în mod regulat;

(iii)

trebuie incluse unitățile de măsură utilizate pentru valorile QNH și QFE;

(iv)

dacă se solicită valorile QFE pentru mai mult de o pistă, valorile QFE solicitate trebuie raportate pentru fiecare pistă și trebuie indicate pistele la care se referă valorile respective.

4.

În METAR trebuie incluse numai valorile QNH.

MET.TR.210 Observarea elementelor meteorologice

Următoarele elemente meteorologice trebuie observate și/sau măsurate cu precizia specificată și difuzate de sistemul automat sau semiautomat de observare meteorologică.

(a)   Direcția și viteza vântului la suprafață

Trebuie măsurate direcția medie și viteza medie a vântului la suprafață, precum și variațiile semnificative ale direcției și vitezei vântului (rafale) și trebuie raportate în grade adevărate, respectiv în noduri.

1.   Amplasarea

Instrumentul meteorologic utilizat pentru a măsura direcția și viteza vântului la suprafață trebuie amplasat în așa fel încât să furnizeze date reprezentative pentru zona pentru care sunt necesare măsurătorile.

2.   Afișarea

În stația meteorologică trebuie să fie amplasate dispozitive de afișare pentru vântul la suprafață conectate la fiecare senzor. Dispozitivele de afișare din stația meteorologică și din unitățile de servicii de trafic aerian trebuie să fie conectate la aceiași senzori, iar dacă sunt necesari senzori separați, dispozitivele de afișare trebuie să fie marcate clar pentru a identifica pista și tronsonul pistei monitorizate de fiecare senzor.

3.   Stabilirea mediei

Perioada utilizată pentru calculul mediei observațiilor vântului la suprafață trebuie să fie de:

(i)

2 minute pentru rapoartele locale regulate și rapoartele locale speciale și pentru dispozitivele de afișare din unitățile ATS;

(ii)

10 minute pentru METAR, cu excepția cazurilor în care direcția și/sau viteza vântului prezintă o discontinuitate marcată în decursul perioadei de 10 minute, când numai datele observate după discontinuitate trebuie utilizate pentru obținerea valorilor medii și, prin urmare, intervalul de timp în aceste circumstanțe trebuie redus în mod corespunzător.

(b)   Vizibilitatea

1.   Vizibilitatea trebuie măsurată sau observată și trebuie raportată în metri sau în kilometri.

2.   Amplasarea

Instrumentul meteorologic utilizat pentru a măsura vizibilitatea trebuie amplasat în așa fel încât să furnizeze date reprezentative pentru zona pentru care sunt necesare măsurătorile.

3.   Afișarea

Atunci când sunt utilizate sisteme instrumentale pentru măsurarea vizibilității, în stația meteorologică trebuie amplasate dispozitive de afișare a vizibilității conectate la fiecare senzor. Dispozitivele de afișare din stația meteorologică și unitățile de servicii de trafic aerian trebuie să fie conectate la aceiași senzori, iar dacă sunt necesari senzori separați, dispozitivele de afișare trebuie să fie marcate clar pentru a identifica zona monitorizată de fiecare senzor.

4.   Stabilirea mediei

Perioada utilizată pentru calculul mediei trebuie să fie de 10 minute pentru METAR, cu excepția cazurilor în care vizibilitatea prezintă o discontinuitate marcată în decursul perioadei de 10 minute anterioară momentului observației, când numai valorile observate după discontinuitate trebuie utilizate pentru obținerea valorilor medii.

(c)   Distanța vizuală în lungul pistei (RVR)

1.   Amplasarea

Instrumentul meteorologic utilizat pentru a evalua RVR trebuie amplasat în așa fel încât să furnizeze date reprezentative pentru zona pentru care sunt necesare observațiile.

2.   Sistemele instrumentale

Trebuie utilizate sisteme instrumentale bazate pe transmisometre sau pe dispersometre spre înainte pentru a evalua RVR pe pistele destinate operațiunilor de apropiere și de aterizare instrumentală de categoria II și de categoria III, precum și operațiunilor de apropiere și de aterizare instrumentală de categoria I astfel cum stabilește autoritatea competentă.

3.   Afișarea

Atunci când RVR se determină prin sisteme instrumentale, în stația meteorologică trebuie amplasat un dispozitiv de afișare sau mai multe, dacă este necesar. Dispozitivele de afișare din stația meteorologică și din unitățile de servicii de trafic aerian trebuie să fie conectate la aceiași senzori, iar dacă sunt necesari senzori separați, dispozitivele de afișare trebuie să fie marcate clar pentru a identifica pista și tronsonul pistei monitorizate de fiecare senzor.

4.   Stabilirea mediei

(i)

Dacă sunt utilizate sisteme instrumentale pentru evaluarea RVR, rezultatele lor trebuie actualizate cel puțin o dată la 60 de secunde pentru a permite furnizarea de valori curente reprezentative.

(ii)

Perioada utilizată pentru calculul mediei pentru valorile RVR trebuie să fie de:

(A)

1 minut pentru rapoartele locale regulate și rapoartele locale speciale și pentru dispozitivele de afișare RVR din unitățile ATS;

(B)

10 minute pentru METAR, cu excepția cazurilor în care valorile RVR prezintă o discontinuitate marcată în perioada de 10 minute anterioară momentului observației, când numai valorile observate după discontinuitate trebuie utilizate pentru obținerea valorilor medii.

(d)   Fenomenele meteorologice de timp prezent

1.   Trebuie raportate cel puțin următoarele fenomene meteorologice de timp prezent: ploaie, burniță, zăpadă sau precipitație care îngheață, inclusiv intensitatea acesteia, pâclă, aer cețos, ceață, ceață care îngheață și oraje, inclusiv oraje în vecinătate.

2.   Amplasarea

Instrumentul meteorologic utilizat pentru a măsura condițiile meteorologice de timp prezent la aerodrom și în vecinătatea acestuia trebuie să fie amplasat în așa fel încât să furnizeze date reprezentative pentru zona pentru care sunt necesare măsurătorile.

(e)   Norii

1.   Nebulozitatea, tipul norilor și înălțimea bazei norilor trebuie observate și raportate după cum este necesar pentru a descrie norii semnificativi din punct de vedere operațional. Atunci când cerul este invizibil, trebuie observată și raportată vizibilitatea verticală, acolo unde este măsurată, în loc de nebulozitate, tipul norilor și înălțimea bazei norilor. Înălțimea bazei norilor și vizibilitatea verticală trebuie raportate în picioare (feet).

2.   Amplasarea

Instrumentul meteorologic utilizat pentru a măsura nebulozitatea și înălțimea bazei norilor trebuie amplasat în așa fel încât să furnizeze date reprezentative pentru zona pentru care sunt necesare măsurătorile.

3.   Afișarea

Atunci când se utilizează echipamente automate de măsurare a înălțimii bazei norilor, în stația meteorologică trebuie să fie amplasat cel puțin un dispozitiv de afișaj. Dispozitivele de afișare din stația meteorologică și unitățile de servicii de trafic aerian trebuie să fie conectate la aceiași senzori, iar dacă sunt necesari senzori separați, dispozitivele de afișare trebuie să fie marcate clar pentru a identifica zona monitorizată de fiecare senzor.

4.   Nivelul de referință

(i)

Înălțimea bazei norilor trebuie raportată față de cota aerodromului.

(ii)

Atunci când o pistă pentru apropiere de precizie în serviciu are o cotă a pragului cu 50 ft (15 m) sau mai mult sub cota aerodromului, trebuie convenite proceduri locale pentru ca înălțimea bazei norilor raportată aeronavelor care sosesc să aibă ca referință cota pragului.

(iii)

În cazul rapoartelor de la structuri situate pe platforme marine, înălțimea bazei norilor trebuie raportată față de nivelul mediu al mării.

(f)   Temperatura aerului și temperatura punctului de rouă

1.

Temperatura aerului și temperatura punctului de rouă se măsoară, se afișează și se raportează în grade Celsius.

2.

Atunci când se utilizează echipamente automate pentru măsurarea temperaturii aerului și a temperaturii punctului de rouă, dispozitivele de afișare trebuie să fie amplasate în stația meteorologică. Dispozitivele de afișare din stația meteorologică și din unitățile de servicii de trafic aerian trebuie să fie conectate la aceiași senzori.

(g)   Presiunea atmosferică

1.   Trebuie să se măsoare presiunea atmosferică, iar valorile QNH și QFE trebuie calculate și raportate în hectopascali.

2.   Afișarea

(i)

Atunci când se utilizează echipamente automate pentru măsurarea presiunii atmosferice, dispozitivele de afișare a QNH și, dacă este necesar în conformitate cu MET.TR.205 litera (g) punctul (3) subpunctul (ii), dispozitivele de afișare a QFE asociate barometrului trebuie să fie situate în stația meteorologică, cu dispozitive de afișare corespunzătoare în unitățile de servicii de trafic aerian adecvate.

(ii)

Atunci când se afișează valorile QFE pentru mai mult de o pistă, dispozitivele de afișare trebuie să fie marcate clar pentru a identifica pista la care se referă valoarea QFE afișată.

3.   Nivelul de referință

Trebuie să se utilizeze un nivel de referință pentru calcularea QFE.

Capitolul 2 — Cerințe tehnice aplicabile birourilor meteorologice de aerodrom

MET.TR.215 Prognozele și alte informații

(a)

Informațiile meteorologice pentru operatori și pentru membrii echipajului de zbor trebuie:

1.

să acopere zborul din punctul de vedere al orei, al altitudinii și al întinderii geografice;

2.

să se refere la ore sau perioade de timp fixe adecvate;

3.

să se extindă până la aerodromul prevăzut pentru aterizare, acoperind, de asemenea, condițiile meteorologice preconizate între aerodromul prevăzut pentru aterizare și aerodromurile de rezervă desemnate de operator;

4.

să fie actualizate.

(b)

Informațiile meteorologice furnizate centrelor de coordonare a operațiunilor de căutare și salvare trebuie să includă condițiile meteorologice care existau la ultima poziție cunoscută a unei aeronave dispărute și de-a lungul rutei prevăzute pentru aeronava respectivă, cu referire specială la elementele care nu sunt distribuite în mod curent.

(c)

Informațiile meteorologice furnizate unităților de servicii de informare aeronautică trebuie să includă:

1.

informațiile privind serviciul meteorologic menite să fie incluse în publicația sau publicațiile de informare aeronautică în cauză;

2.

informațiile necesare pentru elaborarea mesajelor NOTAM sau ASHTAM;

3.

informațiile necesare pentru elaborarea circularelor de informare aeronautică.

(d)

Informațiile meteorologice incluse în documentația de zbor trebuie să fie reprezentate după cum urmează:

1.

vântul trebuie să fie reprezentat pe hărți prin săgeți cu barbule și fanioane pline pe o grilă suficient de deasă;

2.

temperaturile trebuie să fie reprezentate prin cifre pe o grilă suficient de deasă;

3.

datele de vânt și temperatură, selectate din seturile de date primite de la un centru mondial de prognoze de zonă, trebuie să fie reprezentate pe o grilă de latitudini și longitudini suficient de deasă;

4.

săgețile care reprezintă vântul trebuie să aibă întâietate față de reprezentarea temperaturilor și de fundalul hărților;

5.

indicațiile de înălțime referitoare la condițiile meteorologice de pe rută trebuie exprimate după cum se consideră a fi adecvat situației, de exemplu în niveluri de zbor, presiune, altitudine sau înălțime față de nivelul solului, în timp ce toate trimiterile la condițiile meteorologice la aerodrom trebuie exprimate în înălțimi față de cota aerodromului.

(e)

Documentația de zbor trebuie să cuprindă:

1.

prognozele de vânt în altitudine și de temperatură în altitudine;

2.

fenomenele SIGWX;

3.

mesajele METAR sau, dacă sunt emise, mesajele SPECI, pentru aerodromul de plecare și cel prevăzut pentru aterizare, precum și pentru aerodromurile de rezervă la decolare, pe rută și la destinație;

4.

prognozele TAF sau amendamentele la acestea, pentru aerodromul de plecare și pentru cel prevăzut pentru aterizare, precum și pentru aerodromurile de rezervă la decolare, pe rută și la destinație;

5.

un mesaj SIGMET și, dacă este emis, un mesaj AIRMET, precum și rapoartele speciale din zbor relevante pentru întreaga rută;

6.

informațiile consultative privind cenușa vulcanică și cicloanele tropicale, care sunt relevante pentru întreaga rută.

Cu toate acestea, atunci când biroul meteorologic de aerodrom și operatorii interesați convin astfel, documentația de zbor pentru zborurile cu durata de maximum două ore – după o scurtă escală intermediară sau pentru un zbor cu întoarcerea la aerodromul de plecare – poate să se limiteze la informațiile necesare pentru operare, dar, în toate cazurile, documentația de zbor trebuie să cuprindă cel puțin informațiile meteorologice indicate la subpunctele 3, 4, 5 și 6.

(f)

La solicitarea operatorilor, trebuie puse la dispoziție hărți generate din prognozele digitale, pentru zonele de acoperire fixe, după cum se indică în apendicele 2.

(g)

În cazul în care prognozele de vânt în altitudine și de temperatură în altitudine enumerate la punctul MET.OR.275 litera (a) subpunctul 1 sunt furnizate sub formă de hărți, acestea trebuie să fie hărți de prognoză pentru intervale fixe de timp pentru nivelurile de zbor specificate la punctul MET.TR.260 litera (b), la punctul MET.TR.275 litera (c) și la punctul MET.TR.275 litera (d). În cazul în care prognozele referitoare la fenomenele SIGWX enumerate la punctul MET.OR.275 litera (a) subpunctul 2 sunt furnizate sub formă de hărți, acestea trebuie să fie hărți de prognoză pentru intervale fixe de timp pentru un strat atmosferic limitat de nivelurile de zbor, astfel cum se specifică la MET.TR.275 litera (b) punctul (3).

(h)

Prognozele de vânt în altitudine și de temperatură în altitudine și cele referitoare la fenomenele SIGWX deasupra nivelului de zbor 100 trebuie furnizate de îndată ce devin disponibile și cel târziu cu 3 ore înainte de plecare.

(i)

Informațiile climatologice aeronautice trebuie prezentate sub formă de tabele climatologice de aerodrom și rezumate climatologice de aerodrom.

MET.TR.220 Prognozele de aerodrom

(a)

Prognozele de aerodrom și amendamentele acestora trebuie emise sub formă de prognoze TAF și trebuie să includă, în ordinea indicată:

1.

identificarea tipului de prognoză;

2.

indicatorul de localizare;

3.

ora emiterii prognozei;

4.

identificarea lipsei unei prognoze, atunci când este cazul;

5.

data și perioada de valabilitate a prognozei;

6.

identificarea anulării unei prognoze, atunci când este cazul;

7.

vântul la suprafață;

8.

vizibilitatea;

9.

condițiile meteorologice;

10.

norii;

11.

schimbările semnificative preconizate pentru unul sau mai multe dintre aceste elemente pe parcursul perioadei de valabilitate.

(b)

Prognoza TAF se emite în conformitate cu modelul prezentat în apendicele 3 și se difuzează sub formă de cod TAF.

(c)

Perioada de valabilitate a unei prognoze TAF regulate trebuie să fie de 9 ore, de 24 de ore sau de 30 de ore. Prognoza TAF se prezintă spre transmitere cel mai devreme cu 1 oră înaintea începerii perioadei sale de valabilitate.

(d)

Dacă este difuzată în format digital, prognoza TAF trebuie:

1.

să fie formatată în conformitate cu un model de schimb de informații interoperabil la nivel mondial;

2.

să utilizeze limbajul de marcare geografică (GML);

3.

să fie însoțită de metadatele corespunzătoare.

(e)

Elementele meteorologice incluse în prognoza TAF sunt:

1.   Vântul la suprafață

(i)

În cazul prognozelor privind vântul la suprafață, trebuie indicată direcția predominantă preconizată.

(ii)

Atunci când nu este posibil să se prognozeze o direcție predominantă a vântului la suprafață din cauza variabilității preconizate a acestuia, direcția prognozată a vântului este indicată ca variabilă, prin utilizarea abrevierea „VRB”.

(iii)

Dacă viteza prognozată a vântului este mai mică de 1 kt (0,5 m/s), aceasta trebuie raportată ca vânt calm.

(iv)

Dacă viteza maximă prognozată depășește viteza medie prognozată a vântului cu 10 kt (5 m/s) sau mai mult, trebuie raportată viteza maximă prognozată a vântului.

(v)

Dacă se prognozează o viteză a vântului de 100 kt (50 m/s) sau mai mare, aceasta trebuie să fie raportată ca fiind mai mare de 99 kt (49 m/s).

2.   Vizibilitatea

(i)

Dacă vizibilitatea prognozată este de sub 800 m, aceasta trebuie raportată în multipli de 50 m; dacă vizibilitatea prognozată este de 800 m sau mai mare, dar mai mică de 5 km, aceasta trebuie raportată în multipli de 100 m; dacă vizibilitatea prognozată este de 5 km sau mai mare, dar mai mică de 10 km, aceasta trebuie raportată în multipli de un kilometru; iar dacă vizibilitatea prognozată este de 10 km sau mai mare, aceasta trebuie raportată ca fiind de 10 km, cu excepția cazului în care se prognozează aplicarea condițiilor CAVOK. Trebuie să se prognozeze vizibilitatea predominantă.

(ii)

Dacă se prognozează că vizibilitatea va varia în diferite direcții și nu se poate prognoza vizibilitatea predominantă, trebuie raportată cea mai scăzută vizibilitate prognozată.

3.   Fenomenele meteorologice

(i)

Trebuie prognozate unul sau mai multe, până la maximum trei, dintre următoarele fenomene meteorologice sau combinații ale acestora, indicând caracteristicile și, dacă este cazul, intensitatea lor, dacă se preconizează că acestea urmează să apară la un aerodrom:

(A)

precipitații care îngheață;

(B)

ceață care îngheață;

(C)

precipitații moderate sau puternice (inclusiv averse);

(D)

transport la sol de praf, de nisip sau de zăpadă;

(E)

transport la înălțime de praf, de nisip sau de zăpadă;

(F)

furtună de praf;

(G)

furtună de nisip;

(H)

oraj (cu sau fără precipitații);

(I)

gren;

(J)

nor în formă de pâlnie (tornadă sau trombă marină);

(K)

alte fenomene meteorologice, astfel cum s-a convenit între biroul meteorologic de aerodrom, unitățile ATS și operatorii vizați.

(ii)

Încetarea preconizată a manifestării acestor fenomene trebuie raportată prin abrevierea „NSW”.

4.   Nebulozitatea

(i)

Nebulozitatea trebuie prognozată prin utilizarea abrevierilor „FEW”, „SCT”, „BKN” sau „OVC”, după caz. Dacă se preconizează că cerul va rămâne sau va deveni invizibil și nu se pot prognoza norii, dar sunt disponibile informații cu privire la vizibilitatea verticală la aerodrom, vizibilitatea verticală trebuie prognozată sub forma „VV”, urmată de valorile prognozate ale vizibilității verticale.

(ii)

Dacă se prognozează mai multe straturi sau mase noroase, nebulozitatea și înălțimea bazei acestora trebuie indicate în următoarea ordine:

(A)

stratul sau masa cea mai de jos, indiferent de nebulozitate, de indicat în prognoză sub forma „FEW”, „SCT”, „BKN” sau „OVC”, după caz;

(B)

stratul sau masa următoare acoperind mai mult de 2/8 din cer, de indicat în prognoză sub forma „SCT”, „BKN” sau „OVC”, după caz;

(C)

stratul sau masa imediat superioară acoperind mai mult de 4/8 din cer, de indicat în prognoză sub forma „BKN” sau „OVC”, după caz;

(D)

norii cumulonimbus și/sau cumulus congestus, ori de câte ori sunt prognozați și nu sunt deja incluși la literele (A)-(C).

(iii)

Informațiile referitoare la nori trebuie să se limiteze la norii semnificativi din punct de vedere operațional; dacă nu este prognozat niciun nor semnificativ din punct de vedere operațional și termenul „CAVOK” nu este adecvat, trebuie utilizată abrevierea „NSC”.

(f)

Utilizarea grupelor de evoluție

1.

Criteriile utilizate pentru adăugarea grupelor de evoluție în TAF sau pentru amendarea TAF trebuie să se bazeze pe oricare dintre următoarele fenomene meteorologice sau pe o combinație a acestora, prognozate să înceapă, să se încheie sau să-și schimbe intensitatea:

(i)

ceață care îngheață;

(ii)

precipitații care îngheață;

(iii)

precipitații moderate sau puternice (inclusiv averse);

(iv)

oraj;

(v)

furtună de praf;

(vi)

furtună de nisip.

2.

Dacă trebuie indicată o schimbare a oricăruia dintre elementele menționate la litera (a), trebuie utilizați indicatorii de evoluție „BECMG” sau „TEMPO”, urmați de perioada de timp în care se preconizează că va avea loc schimbarea. Perioada de timp trebuie indicată ca începutul și sfârșitul perioadei, în ore întregi UTC. După un indicator de evoluție trebuie raportate numai acele elemente pentru care se preconizează o schimbare semnificativă. Cu toate acestea, în caz de schimbări semnificative la nivelul norilor, trebuie indicate toate grupele de nori, inclusiv straturile sau masele pentru care nu se preconizează schimbări.

3.

Indicatorul de evoluție „BECMG” și grupa orară asociată trebuie utilizate pentru a descrie schimbările în cazul cărora condițiile meteorologice sunt preconizate să atingă sau să treacă prin anumite valori de prag, cu un ritm regulat sau neregulat și la un moment nespecificat din perioada de timp. Perioada de timp nu poate depăși 4 ore.

4.

Indicatorul de evoluție „TEMPO” și grupa orară asociată trebuie utilizate pentru a descrie fluctuațiile temporare preconizate ale condițiilor meteorologice, frecvente sau ocazionale, care ating sau trec prin valori de prag stabilite și care durează timp de mai puțin de 1 oră în fiecare caz, iar, în totalitate, acoperă mai puțin de jumătate din perioada de prognoză în timpul căreia se așteaptă producerea acestor fluctuații. Dacă se preconizează că fluctuația temporară va dura 1 oră sau mai mult, trebuie să se utilizeze grupa de evoluție „BECMG” în conformitate cu subpunctul 3 sau trebuie să se subîmpartă perioada de valabilitate în conformitate cu subpunctul 5.

5.

Dacă se preconizează că un set de condiții meteorologice predominante se va schimba în mod semnificativ și relativ complet într-un alt set de condiții, perioada de valabilitate trebuie subîmpărțită în perioade de sine stătătoare, utilizând abrevierea „FM”, urmată imediat de o grupă orară de șase cifre, exprimată în zile, ore și minute UTC, indicând momentul la care se preconizează că va avea loc schimbarea. Perioada subîmpărțită care urmează după abrevierea „FM” trebuie să fie de sine stătătoare și toate condițiile prognozate indicate înainte de abreviere trebuie înlocuite cu cele care urmează după abreviere.

(g)

Probabilitatea apariției unei valori alternative a unui element de prognoză trebuie indicată atunci când:

1.

pe parcursul unei anumite perioade de prognoză există o probabilitate de 30 sau 40 % de apariție a unor condiții meteorologice alternative; sau

2.

pe parcursul unei anumite perioade de prognoză există o probabilitate de 30 sau 40 % de apariție a unor fluctuații temporare ale condițiilor meteorologice.

Acest lucru trebuie indicat în TAF prin utilizarea abrevierii „PROB”, urmată de probabilitatea exprimată în zeci de procente și, în cazul menționat la subpunctul 1, de perioada de timp în care se preconizează că se vor aplica valorile, sau, în cazul menționat la subpunctul 2, prin utilizarea abrevierii „PROB”, urmată de probabilitatea exprimată în zeci de procente, de indicatorul de evoluție „TEMPO” și de grupa orară asociată.

MET.TR.225 Prognozele pentru aterizare

(a)

Prognozele TREND se emit în conformitate cu apendicele 1.

(b)

Unitățile și scalele utilizate în prognoza TREND trebuie să fie aceleași cu cele utilizate în raportul la care este anexată prognoza.

(c)

Prognoza TREND trebuie să indice schimbări semnificative ale unuia sau mai multora dintre următoarele elemente: vântul la suprafață, vizibilitatea, fenomenele meteorologice și norii. Trebuie raportate numai acele elemente pentru care se preconizează o schimbare semnificativă. Cu toate acestea, în caz de schimbări semnificative la nivelul norilor, trebuie indicate toate grupele de nori, inclusiv straturile sau masele pentru care nu se preconizează schimbări. În cazul unei schimbări semnificative a vizibilității, trebuie indicat și fenomenul care cauzează reducerea vizibilității. Dacă nu se preconizează apariția niciunei schimbări, acest fapt trebuie indicat prin termenul „NOSIG”.

1.   Vântul la suprafață

Prognozele TREND trebuie să indice schimbările vântului la suprafață care implică:

(i)

o schimbare a direcției medii a vântului de 60° sau mai mult, viteza medie înainte și/sau după schimbare fiind de 10 kt (5 m/s) sau mai mare;

(ii)

o schimbare a vitezei medii a vântului de 10 kt (5 m/s) sau mai mult;

(iii)

schimbări ale vântului prin valori semnificative din punct de vedere operațional.

2.   Vizibilitatea

(i)

Dacă se preconizează că vizibilitatea se va îmbunătăți și va atinge sau va trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori sau dacă se preconizează că vizibilitatea se va deteriora și va trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori: 150, 350, 600, 800, 1 500 sau 3 000 m, prognoza TREND trebuie să indice schimbarea.

(ii)

Atunci când se efectuează un număr semnificativ de zboruri în conformitate cu regulile de zbor la vedere, prognoza trebuie să indice și atingerea valorii de 5 000 m sau trecerea prin această valoare.

(iii)

În cazul prognozelor TREND anexate la METAR, vizibilitatea trebuie să se refere la vizibilitatea predominantă prognozată.

3.   Fenomenele meteorologice

(i)

Prognoza TREND trebuie să indice apariția, încetarea sau schimbarea intensității preconizate a oricăruia dintre următoarele fenomene meteorologice sau combinații ale acestora:

(A)

precipitații care îngheață;

(B)

precipitații moderate sau puternice, inclusiv averse;

(C)

oraj cu precipitații;

(D)

furtună de praf;

(E)

furtună de nisip;

(F)

alte fenomene meteorologice, astfel cum s-a convenit între biroul meteorologic de aerodrom, unitățile ATS și operatorii vizați.

(ii)

Prognoza TREND trebuie să indice apariția sau încetarea preconizată a oricăruia dintre următoarele fenomene meteorologice sau combinații ale acestora:

(A)

ceață care îngheață;

(B)

transport la sol de praf, de nisip sau de zăpadă;

(C)

transport la înălțime de praf, de nisip sau de zăpadă;

(D)

oraj (fără precipitații);

(E)

gren;

(F)

nor în formă de pâlnie (tornadă sau trombă marină).

(iii)

Numărul total de fenomene raportate la subpunctele (i) și (ii) nu trebuie să fie mai mare de trei.

(iv)

Sfârșitul preconizat al apariției fenomenelor meteorologice trebuie indicat prin abrevierea „NSW”.

4.   Norii

(i)

Dacă se preconizează că înălțimea bazei unui strat de nori cu nebulozitate BKN sau OVC se va ridica și va atinge sau va trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori, sau dacă se preconizează că înălțimea bazei unui strat de nori cu nebulozitate BKN sau OVC va coborî și va trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori: 100, 200, 500, 1 000 și 1 500 ft (30, 60, 150, 300 și 450 m), prognoza TREND trebuie să indice schimbarea.

(ii)

Dacă înălțimea bazei unui strat de nori este mai joasă sau se preconizează că va coborî sub 1 500 ft (450 m) sau că se va ridica peste această valoare, prognoza TREND trebuie să indice și schimbările în ceea ce privește nebulozitatea, de la FEW sau SCT în creștere până la BKN sau OVC sau schimbările de la BKN sau OVC în scădere până la FEW sau SCT.

(iii)

Dacă nu se prognozează niciun fel de nori semnificativi din punct de vedere operațional și termenul „CAVOK” nu este adecvat, trebuie utilizată abrevierea „NSC”.

5.   Vizibilitatea verticală

Dacă se preconizează că cerul va rămâne sau va deveni invizibil, iar pe aerodrom sunt disponibile observații de vizibilitate verticală și dacă se preconizează că vizibilitatea verticală va crește și va atinge sau va trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori sau dacă se preconizează că vizibilitatea verticală va scădea și va trece printr-una sau mai multe dintre următoarele valori: 100, 200, 500 sau 1 000 ft (30, 60, 150 sau 300 m), prognoza TREND trebuie să indice schimbarea.

6.   Criterii suplimentare

Biroul meteorologic de aerodrom și utilizatorii pot conveni asupra utilizării unor criterii suplimentare, bazate pe minimele de operare locale ale aerodromului.

7.   Utilizarea grupelor de evoluție

(i)

Dacă se preconizează apariția unei schimbări, prognoza TREND trebuie să înceapă cu unul dintre indicatorii de evoluție „BECMG” sau „TEMPO”.

(ii)

Indicatorul de evoluție „BECMG” trebuie utilizat pentru a descrie schimbările de prognoză în cazul cărora condițiile meteorologice sunt preconizate să atingă sau să treacă prin valori stabilite, cu un ritm regulat sau neregulat. Perioada sau momentul în care se prognozează că va apărea schimbarea trebuie indicată utilizându-se abrevierile „FM”, „TL” sau „AT”, după caz, fiecare urmată de o grupă orară exprimată în ore și minute.

(iii)

Indicatorul de evoluție „TEMPO” trebuie utilizat pentru a descrie fluctuațiile temporare prognozate ale condițiilor meteorologice care ating sau trec prin valori stabilite și care durează timp de mai puțin de 1 oră în fiecare caz, iar, în totalitate, acoperă mai puțin de jumătate din perioada în timpul căreia se prognozează producerea acestor fluctuații. Perioada în care se prognozează că se vor produce fluctuațiile temporare trebuie indicată utilizându-se abrevierile „FM” și/sau „TL”, după caz, fiecare urmată de o grupă orară exprimată în ore și minute.

8.   Utilizarea indicatorului de probabilitate

Indicatorul „PROB” nu se utilizează în prognozele TREND.

MET.TR.230 Prognozele pentru decolare

(a)

O prognoză pentru decolare trebuie să se refere la o perioadă de timp determinată și trebuie să conțină informații despre condițiile preconizate pentru ansamblul pistelor în ceea ce privește direcția și viteza vântului la suprafață, precum și orice variații ale acestora, temperatura, presiunea și orice alte elemente convenite între biroul meteorologic de aerodrom și operatori.

(b)

Ordinea elementelor, precum și terminologia, unitățile și scalele utilizate în previziunile pentru decolare trebuie să fie aceleași cu cele utilizate în rapoartele pentru același aerodrom.

MET.TR.235 Avertizările de aerodrom și avertizările și alertele de forfecare a vântului

(a)

Avertizările de forfecare a vântului se emit în conformitate cu modelul din apendicele 4.

(b)

Numărul de ordine la care se face trimitere în modelul din apendicele 4 trebuie să corespundă numărului de avertizări de forfecare a vântului emise pentru aerodrom începând de la 00.01 UTC în ziua în cauză.

(c)

Alertele de forfecare a vântului trebuie să ofere informații concise și actualizate referitoare la existența observată a unei forfecări a vântului care implică o schimbare a vântului de față/de spate de 15 kt (7,5 m/s) sau mai mare, care ar putea afecta aeronavele aflate pe traiectoria de apropiere finală sau pe traiectoria de decolare inițială și aeronavele aflate pe pistă în timpul rulajului după aterizare sau al rulajului la decolare.

(d)

Alertele de forfecare a vântului trebuie să se refere, dacă este posibil, la tronsoane specifice ale pistei și la distanțe de-a lungul traiectoriei de decolare sau de apropiere, astfel cum s-a convenit între biroul meteorologic de aerodrom, unitățile ATS corespunzătoare și operatorii vizați.

Capitolul 3 — Cerințe tehnice aplicabile centrelor de veghe meteorologică

MET.TR.250 Mesajele SIGMET

(a)

Conținutul și ordinea elementelor dintr-un mesaj SIGMET trebuie să respecte modelul prezentat în apendicele 5.

(b)

Mesajele SIGMET sunt de trei tipuri:

1.

mesaje SIGMET referitoare la fenomene meteorologice pe rută, altele decât cenușa vulcanică și cicloanele tropicale, denumite WS SIGMET;

2.

mesaje SIGMET referitoare la cenușa vulcanică, denumite WV SIGMET;

3.

mesaje SIGMET referitoare la cicloanele tropicale, denumite WC SIGMET.

(c)

Numărul de ordine al mesajelor SIGMET este format din trei caractere, și anume dintr-o literă și din două cifre.

(d)

Mesajul SIGMET trebuie să indice numai unul dintre fenomenele enumerate în apendicele 5, descris utilizând abrevierile corespunzătoare și următoarea valoare de prag pentru o viteză a vântului la suprafață de 34 kt (17 m/s) sau mai mare, în cazul unui ciclon tropical.

(e)

Informațiile SIGMET referitoare la oraje sau la un ciclon tropical nu includ trimiteri la turbulența sau jivrajul asociate.

(f)

Dacă sunt difuzate în format digital, mesajele SIGMET trebuie:

1.

să fie formatat în conformitate cu un model de schimb de informații interoperabil la nivel mondial și să utilizeze limbajul de marcare geografică (GML);

2.

să fie însoțit de metadatele corespunzătoare.

MET.TR.255 Mesajele AIRMET

(a)

Conținutul și ordinea elementelor dintr-un mesaj AIRMET trebuie să respecte modelul prezentat în apendicele 5.

(b)

Numărul de ordine la care se face trimitere în modelul din apendicele 5 trebuie să corespundă numărului de mesaje AIRMET emise pentru regiunea de informare a zborurilor începând de la 00.01 UTC în ziua în cauză.

(c)

Mesajul AIRMET trebuie să indice numai unul dintre fenomenele enumerate în apendicele 5, descris utilizând abrevierile corespunzătoare și următoarele valori de prag, dacă fenomenul se produce sub nivelul de zbor 100, sub nivelul de zbor 150 în zonele muntoase sau sub un nivel de zbor mai mare, dacă este necesar:

1.

o viteză a vântului de peste 30 kt (15 m/s);

2.

zone vaste afectate de o reducere a vizibilității la valori sub 5 000 m, inclusiv fenomenul meteorologic care cauzează reducerea vizibilității;

3.

zone vaste de nori fragmentați sau de cer acoperit, cu înălțimea bazei norilor sub 1 000 ft (300 m) deasupra nivelului solului.

(d)

Mesajele AIRMET referitoare la oraje sau la nori cumulonimbus nu includ trimiteri la turbulența sau jivrajul asociate.

MET.TR.260 Prognozele de zonă pentru zborurile la niveluri joase

(a)

Atunci când prognozele de zonă pentru zborurile la niveluri joase sunt prezentate sub formă de hărți, prognozele de vânt în altitudine și de temperatură în altitudine trebuie emise pentru puncte separate de cel mult 300 NM și cel puțin pentru următoarele altitudini: 2 000, 5 000 și 10 000 ft (600, 1 500 și 3 000 m) și 15 000 ft (4 500 m) în zonele muntoase. Emiterea de prognoze de vânt în altitudine și de temperatură în altitudine la o altitudine de 2 000 ft (600 m) poate să facă obiectul unor considerații orografice locale stabilite de autoritatea competentă.

(b)

Atunci când prognozele de zonă pentru zborurile la niveluri joase sunt prezentate sub formă de hartă, prognozele privind fenomenele SIGWX trebuie emise ca prognoze SIGWX de niveluri joase pentru niveluri de zbor până la 100, până la nivelul de zbor 150 în zonele muntoase sau până la un nivel mai mare, dacă este necesar. Prognozele SIGWX de niveluri joase trebuie să includă:

1.

următoarele fenomene care impun emiterea unui mesaj SIGMET: jivraj, turbulență, nori cumulonimbus obscurizați, frecvenți, înglobați sau care apar la linia de gren, furtunile de praf/nisip și erupțiile vulcanice sau o eliberare de materiale radioactive în atmosferă care sunt susceptibile să afecteze zborurile la niveluri joase;

2.

următoarele elemente, în prognozele de zonă pentru zborurile la niveluri joase: vântul la suprafață, vizibilitatea la suprafață, fenomenele meteorologice semnificative, munții obscurizați, norii, jivrajul, turbulența, unda orografică și înălțimea izotermei de zero grade.

(c)

Atunci când autoritatea competentă stabilește că densitatea traficului care operează sub nivelul de zbor 100 impune emiterea unui mesaj AIRMET, trebuie emise prognoze de zonă pentru a acoperi stratul dintre nivelul solului și nivelul de zbor 100 sau până la nivelul de zbor 150 în zonele muntoase sau până la un nivel mai mare, dacă este necesar, iar acestea trebuie să conțină informații privind fenomenele meteorologice pe rută periculoase pentru zborurile la niveluri joase, în sprijinul emiterii mesajului AIRMET și a informațiilor suplimentare necesare pentru zborurile la niveluri joase.

Capitolul 4 — Cerințe tehnice aplicabile centrelor consultative pentru cenușă vulcanică (VAAC)

MET.TR.265 Responsabilitățile centrului consultativ pentru cenușă vulcanică

(a)

Informațiile consultative privind cenușa vulcanică trebuie emise într-un limbaj simplu, abreviat și să respecte modelul prezentat în apendicele 6. Atunci când nu sunt disponibile abrevieri, trebuie utilizate texte în limba engleză, formulate clar și succint.

(b)

Atunci când sunt prezentate într-un format grafic, informațiile consultative privind cenușa vulcanică trebuie să respecte specificațiile de mai jos

Image

și trebuie emise utilizând:

1.

formatul Portable Network Graphics (PNG) sau

2.

formatul de cod BUFR, atunci când sunt schimbate în format binar.

Capitolul 5 — Cerințe tehnice aplicabile centrelor consultative pentru cicloane tropicale (TCAC)

MET.TR.270 Responsabilitățile centrului consultativ pentru cicloane tropicale

(a)

Informațiile consultative privind cicloanele tropicale trebuie emise atunci când se estimează că valoarea maximă a vitezei medii pe 10 minute a vântului la suprafață va atinge sau va depăși 34 kt pe parcursul perioadei acoperite de informațiile consultative.

(b)

Informațiile consultative privind cicloanele tropicale trebuie să fie în conformitate cu apendicele 7.

Capitolul 6 — Cerințele tehnice aplicabile centrelor mondiale de prognoze de zonă (WAFC)

MET.TR.275 Responsabilitățile centrului mondial de prognoze de zonă

(a)

WAFC trebuie să utilizeze date meteorologice prelucrate sub formă de valori de puncte de grilă exprimate în format binar (formatul de cod GRIB) pentru furnizarea de prognoze în puncte de grilă la nivel global și sub formă de cod BUFR pentru furnizarea de prognoze de fenomene meteorologice semnificative.

(b)

Pentru prognozele în puncte de grilă la nivel global, WAFC trebuie:

1.

să pregătească prognoze privind:

(i)

vântul în altitudine;

(ii)

temperatura în altitudine;

(iii)

umiditatea;

(iv)

direcția, viteza și nivelul de zbor ale vântului maxim;

(v)

nivelul de zbor și temperatura tropopauzei;

(vi)

zonele cu nori cumulonimbus;

(vii)

jivrajul;

(viii)

turbulența în aer clar și turbulența în nori;

(ix)

altitudinea geopotențială a nivelurilor de zbor,

de patru ori pe zi, iar aceste prognoze trebuie să fie valabile pentru intervale de valabilitate fixe, la 6, 9, 12, 15, 18, 21, 24, 27, 30, 33 și 36 de ore după ora (00.00, 06.00, 12.00 și 18.00 UTC) de primire a datelor sinoptice pe care se fondează respectivele prognoze;

2.

să emită prognoze în ordinea indicată la subpunctul 1 și să le difuzeze în întregime de îndată ce este posibil din punct de vedere tehnic, dar nu mai târziu de 6 ore după ora standard de observare;

3.

să furnizeze prognoze în puncte de grilă, pe o grilă obișnuită, cu o rezoluție orizontală de 1,25° în latitudine și longitudine, cuprinzând:

(i)

date de vânt pentru nivelurile de zbor 50 (850 hPa), 100 (700 hPa), 140 (600 hPa), 180 (500 hPa), 240 (400 hPa), 270 (350 hPa), 300 (300 hPa), 320 (275 hPa), 340 (250 hPa), 360 (225 hPa), 390 (200 hPa), 410 (175 hPa), 450 (150 hPa) și 530 (100 hPa);

(ii)

date de temperatură pentru nivelurile de zbor 50 (850 hPa), 100 (700 hPa), 140 (600 hPa), 180 (500 hPa), 240 (400 hPa), 270 (350 hPa), 300 (300 hPa), 320 (275 hPa), 340 (250 hPa), 360 (225 hPa), 390 (200 hPa), 410 (175 hPa), 450 (150 hPa) și 530 (100 hPa);

(iii)

date de umiditate pentru nivelurile de zbor 50 (850 hPa), 100 (700 hPa), 140 (600 hPa) și 180 (500 hPa);

(iv)

întinderea pe orizontală și nivelurile de zbor ale bazei și vârfului norilor cumulonimbus;

(v)

jivrajul pentru straturile localizate la nivelurile de zbor 60 (800 hPa), 100 (700 hPa), 140 (600 hPa), 180 (500 hPa), 240 (400 hPa) și 300 (300 hPa);

(vi)

turbulența în aer clar pentru straturile localizate la nivelurile de zbor 240 (400 hPa), 270 (350 hPa), 300 (300 hPa), 340 (250 hPa), 390 (200 hPa) și 450 (150 hPa);

(vii)

turbulența în nori pentru straturile localizate la nivelurile de zbor 100 (700 hPa), 140 (600 hPa), 180 (500 hPa), 240 (400 hPa) și 300 (300 hPa);

(viii)

date de altitudine geopotențială pentru nivelurile de zbor 50 (850 hPa), 100 (700 hPa), 140 (600 hPa), 180 (500 hPa), 240 (400 hPa), 270 (350 hPa), 300 (300 hPa), 320 (275 hPa), 340 (250 hPa), 360 (225 hPa), 390 (200 hPa), 410 (175 hPa), 450 (150 hPa) și 530 (100 hPa).

(c)

Pentru prognozele globale ale fenomenelor meteorologice semnificative pe rută, WAFC trebuie:

1.

să elaboreze prognoze SIGWX de patru ori pe zi, iar aceste prognoze trebuie să fie valabile pentru intervale de valabilitate fixe, la 24 de ore după ora (00.00, 06.00, 12.00 și 18.00 UTC) de primire a datelor sinoptice pe care se fondează respectivele prognoze. Fiecare prognoză trebuie difuzată în întregime de îndată ce este posibil din punct de vedere tehnic, dar nu mai târziu de 9 ore după ora standard de observare;

2.

să emită prognoze SIGWX ca prognoze SIGWX de nivel înalt, pentru niveluri de zbor între 250 și 630;

3.

să includă următoarele elemente în prognozele SIGWX:

(i)

ciclon tropical, cu condiția să se estimeze că valoarea maximă a vitezei medii pe 10 minute a vântului la suprafață va atinge sau va depăși 34 kt (17 m/s);

(ii)

linii de gren puternice;

(iii)

turbulență moderată sau puternică (în nori sau în aer clar);

(iv)

jivraj moderat sau puternic;

(v)

furtuni de nisip/praf de mare întindere;

(vi)

nori cumulonimbus asociați cu oraje și cu subpunctele (i)-(v);

(vii)

zone de nori neconvective asociate cu turbulență moderată sau puternică în nori și/sau cu jivraj moderat sau puternic;

(viii)

nivelul de zbor al tropopauzei;

(ix)

curenții jet;

(x)

informații referitoare la locul erupțiilor vulcanice care produc nori de cenușă semnificativi pentru operațiunile cu aeronave, conținând: simbolul de erupție vulcanică la poziția vulcanului și, într-o casetă de text separată de pe hartă, simbolul de erupție vulcanică, numele vulcanului, dacă acesta este cunoscut, și latitudinea/longitudinea erupției. În plus, legenda hărților SIGWX trebuie să indice „CHECK SIGMET, ADVISORIES FOR TC AND VA, AND ASHTAM AND NOTAM FOR VA”;

(xi)

informații privind locul în care se produce o eliberare de materiale radioactive în atmosferă, semnificativă pentru operațiunile cu aeronave, conținând: simbolul de materiale radioactive în atmosferă la locul eliberării acestora și, într-o casetă de text separată de pe hartă, simbolul de materiale radioactive în atmosferă, latitudinea/longitudinea locului în care s-a produs accidentul și, dacă se cunoaște, numele sitului sursei radioactive. În plus, legenda hărților SIGWX pe care se indică o eliberare de materiale radioactive trebuie să indice „CHECK SIGMET AND NOTAM FOR RDOACT CLD”.

4.

Pentru prognozele SIGWX trebuie aplicate următoarele criterii:

(i)

subpunctele 3(i)-(vi) trebuie incluse numai dacă se preconizează apariția respectivelor fenomene între nivelul inferior și nivelul superior al prognozei SIGWX;

(ii)

abrevierea „CB” este inclusă numai atunci când se face referire la apariția sau la apariția prognozată a norilor cumulonimbus:

(A)

care afectează o zonă cu o acoperire spațială maximă de 50 % sau mai mult din regiunea de interes;

(B)

dispuși într-o linie, cu spații mici sau inexistente între nori sau

(C)

înglobați în alte straturi noroase sau mascați de pâclă;

(iii)

includerea abrevierii „CB” trebuie interpretată ca incluzând toate fenomenele meteorologice asociate în mod normal norilor cumulonimbus, și anume orajele, jivrajul moderat sau puternic, turbulența moderată sau puternică și grindina;

(iv)

atunci când o erupție vulcanică sau eliberarea de materiale radioactive în atmosferă impune includerea simbolului de activitate vulcanică sau a simbolului de radioactivitate în prognozele SIGWX, simbolurile trebuie incluse în prognozele SIGWX indiferent de înălțimea raportată sau care se preconizează că va fi atinsă de coloana de cenușă sau de materialele radioactive;

(v)

în cazul apariției simultane sau al suprapunerii parțiale a elementelor de la subpunctele 3(i), 3(x) și 3(xi), se acordă cea mai înaltă prioritate subpunctului (x), urmat de subpunctele (xi) și (i). Punctul cu cea mai înaltă prioritate se amplasează la locul evenimentului, iar pentru a lega pozițiile celorlalte puncte de simbolurile și casetele de text asociate acestora se utilizează o săgeată.

(d)

Pentru nivelurile de zbor între 100 și 250 pentru zone geografice limitate se emit prognoze SIGWX de nivel mediu.

Apendicele 1

Model de METAR

Legendă:

M

=

raportare obligatorie, face parte din fiecare mesaj;

C

=

raportare condiționată, în funcție de condițiile meteorologice sau de metoda de observare;

O

=

raportare opțională.

Nota 1: Intervalele și rezoluțiile elementelor numerice incluse în METAR sunt prezentate în continuarea prezentului model.

Nota 2: Explicațiile abrevierilor se găsesc în documentul Procedures for Air Navigation Services — ICAO Abbreviations and Codes („Proceduri pentru serviciile de navigație aeriană – Abrevieri și coduri ale OACI”) (PANS-ABC, Doc 8400).

Elemente

Conținut detaliat

Model(e)

Exemple

Identificarea tipului de raport (M)

Tipul raportului (M)

METAR, METAR COR,

METAR

METAR COR

Indicator de localizare (M)

Indicator OACI de localizare (M)

Nnnn

YUDO

Ora observării (M)

Data și ora efectivă de observare în UTC (M)

nnnnnnZ

221630Z

Identificarea unui raport automat sau a unui raport lipsă (C)

Identificatorul raportului automat sau al raportului lipsă (C)

AUTO sau NIL

AUTO

NIL

SFÂRȘITUL METAR, DACĂ RAPORTUL LIPSEȘTE.

Vânt la suprafață (M)

Direcția vântului (M)

Nnn

VRB

24004MPS

VRB01MPS

(24008KT)

(VRB02KT)

19006MPS

(19012KT)

00000MPS

(00000KT)

140P149MPS

(140P99KT)

Viteza vântului (M)

[P]nn[n]

Variații semnificative ale vitezei (C)

G[P]nn[n]

12003G09MPS

(12006G18KT)

24008G14MPS

(24016G28KT)

Unități de măsură (M)

MPS (sau KT)

Variații semnificative ale direcției (C)

nnnVnnn

02005MPS 350V070

(02010KT 350V070)

Vizibilitate (M)

Vizibilitate predominantă sau minimă (M)

Nnnn

CAVOK

0350

CAVOK

7000

9999

0800

Vizibilitatea minimă și direcția vizibilității minime (C)

nnnn[N] sau nnnn[NE] sau nnnn[E] sau nnnn[SE] sau nnnn[S] sau nnnn[SW] sau nnnn[W] sau nnnn[NW]

2000 1200NW

6000 2800E

6000 2800

Distanța vizuală în lungul pistei (C) (1)

Denumirea elementului (M)

R

R32/0400

R12R/1700

R10/M0050

R14L/P2000

 

Pistă (M)

nn[L]/sau nn[C]/sau nn[R]/

 

Distanța vizuală în lungul pistei (M)

[P sau M]nnnn

R16L/0650 R16C/0500

R16R/0450 R17L/0450

 

Distanța vizuală în lungul pistei, tendința anterioară (C)

U, D sau N

R12/1100U

R26/0550N R20/0800D

R12/0700

Condițiile meteorologice de timp prezent (C)

Intensitatea sau proximitatea condițiilor meteorologice de timp prezent (C)

sau +

VC

 

 

Caracteristicile și tipul condițiilor meteorologice de timp prezent (M)

DZ sau RA sau SN sau SG sau PL sau DS sau SS sau FZDZ sau FZRA sau FZUP sau FC (2) sau SHGR sau SHGS sau SHRA sau SHSN sau SHUP sau TSGR sau TSGS sau TSRA sau TSSN sau TSUP sau UP

FG sau BR sau SA sau DU sau HZ sau FU sau VA sau SQ sau PO sau TS sau BCFG sau BLDU sau BLSA sau BLSN sau DRDU sau DRSA sau DRSN sau FZFG sau MIFG sau PRFG sau //

FG sau PO sau FC sau DS sau SS sau TS sau SH sau BLSN sau BLSA sau BLDU sau VA

RA

HZ

VCFG

+TSRA

FG

VCSH

+DZ

VA

VCTS

–SN

MIFG

VCBLSA

+TSRASN

–SNRA

DZ FG

+SHSN BLSN

UP

FZUP

TSUP FZUP

//

Nori (M)

Nebulozitate și înălțimea bazei norilor sau vizibilitatea verticală (M)

FEWnnn sau SCTnnn sau BKNnnn sau OVCnnn sau FEW/// sau SCT/// sau BKN/// sau OVC/// sau ///nnn sau //////

VVnnn sau VV///

NSC sau NCD

FEW015

VV005

OVC030

VV///

NSC

SCT010 OVC020

BKN///

///015

Tipul norului (C)

CB sau TCU sau ///

BKN009TCU

NCD

SCT008 BKN025CB

BKN025///

//////CB

Temperatura aerului și temperatura punctului de rouă (M)

Temperatura aerului și temperatura punctului de rouă (M)

[M]nn/[M]nn

17/10

02/M08

M01/M10

Valori ale presiunii (M)

Denumirea elementului (M)

Q

Q0995

Q1009

Q1022

Q0987

QNH (M)

Nnnn

Informații suplimentare (C)

Condiții meteorologice recente (C)

REFZDZ sau REFZRA sau REDZ sau RE[SH]RA sau RERASN sau RE[SH]SN sau RESG sau RESHGR sau RESHGS sau REBLSN sau RESS sau REDS sau RETSRA sau RETSSN sau RETSGR sau RETSGS sau RETS sau REFC sau REVA sau REPL sau REUP sau REFZUP sau RETSUP sau RESHUP

REFZRA

RETSRA

Forfecarea vântului (C)

WS Rnn[L] sau WS Rnn[C] sau WS Rnn[R] sau WS ALL RWY

WS R03

WS ALL RWY

WS R18C

 

Temperatura la suprafața mării și starea mării sau înălțimea semnificativă a valurilor (C)

W[M]nn/Sn sau W[M]nn/Hn[n][n]

W15/S2

W12/H75

 

Starea pistei (C)

Indicativul pistei (M)

R nn[L]/ sau Rnn[C]/ sau Rnn[R]/

R/SNOCLO

R99/421594

R/SNOCLO

R14L/CLRD//

Depozite pe pistă (M)

n sau /

CLRD//

Gradul de contaminare a pistei (M)

n sau /

Adâncimea depozitului (M)

nn sau //

Coeficientul de frecare sau acțiunea de frânare (M)

nn sau //

Prognoza TREND (O)

Indicator de evoluție (M)

NOSIG

BECMG sau TEMPO

NOSIG

BECMG FEW020

TEMPO 25018G25MPS

(TEMPO 25036G50KT)

BECMG FM1030 TL1130 CAVOK

BECMG TL1700 0800 FG

BECMG AT1800 9000 NSW

BECMG FM1900 0500 +SNRA

BECMG FM1100 SN TEMPO FM1130 BLSN

TEMPO FM0330 TL0430 FZRA

Perioada de evoluție (C)

FMnnnn și/sau TLnnnn sau ATnnnn

Vânt (C)

nnn[P]nn[n][G[P]nn[n]]MPS (sau nnn[P]nn[G[P]nn]KT)

Vizibilitate predominantă (C)

nnnn

CAVOK

Fenomen meteorologic: intensitate (C)

sau +

NSW

Fenomen meteorologic: caracteristici și tip (C)

DZ sau RA sau SN sau SG sau PL sau DS sau SS sau FZDZ sau FZRA sau SHGR sau SHGS sau SHRA sau SHSN sau TSGR sau TSGS sau TSRA sau TSSN

FG sau BR sau SA sau DU sau HZ sau FU sau VA sau SQ sau PO sau FC sau TS sau BCFG sau BLDU sau BLSA sau BLSN sau DRDU sau DRSA sau DRSN sau FZFG sau MIFG sau PRFG

Nebulozitatea și înălțimea bazei norilor sau vizibilitatea verticală (C)

FEWnnn sau SCTnnn sau BKNnnn sau OVCnnn

VVnnn sau VV///

NSC

TEMPO TL1200 0600 BECMG AT1200 8000 NSW NSC

BECMG AT1130 OVC010

Tipul norului (C)

CB sau TCU

TEMPO TL1530 +SHRA BKN012CB


Intervale și rezoluții pentru elementele numerice incluse în METAR

 

Elemente

Interval

Rezoluție

Pistă:

(fără unități)

01-36

1

Direcția vântului:

adevărat

000-360

10

Viteza vântului:

MPS

00-99

1

 

KT

00-199

1

Vizibilitate:

M

0000-0750

50

 

M

0800-4 900

100

 

M

5 000 -9 000

1 000

 

M

10 000 -

0 (valoare fixă: 9 999 )

Distanța vizuală în lungul pistei:

M

0000-0375

25

 

M

0400-0750

50

 

M

0800-2 000

100

Vizibilitatea verticală:

multipli de 30 M (multipli de 100 FT)

 

000-020

1

Nori: înălțimea bazei norilor:

multipli de 30 M (multipli de 100 FT)

 

000-100

1

Temperatura aerului;

 

– 80 – +60

1

Temperatura punctului de rouă:

°C

QNH:

hPa

0850-1 100

1

Temperatura la suprafața mării:

°C

– 10 – +40

1

Starea mării:

(fără unități)

0-9

1

Înălțimea semnificativă a valurilor

M

0-999

0,1

Starea pistei

Indicativul pistei:

(fără unități)

01-36; 88; 99

1

Depozite pe pistă:

(fără unități)

0-9

1

Gradul de contaminare a pistei:

(fără unități)

1; 2; 5; 9

Adâncimea depozitului:

(fără unități)

00-90; 92-99

1

Coeficientul de frecare/acțiunea de frânare:

(fără unități)

00-95; 99

1

*

Nu există nicio cerință aeronautică privind raportarea unor viteze ale vântului la suprafață de 100 kt (50 m/s) sau mai mari; cu toate acestea, s-au adoptat dispoziții privind raportarea unor viteze ale vântului de până la 199 kt (99 m/s) pentru scopuri non-aeronautice, conform necesităților.


(1)  Trebuie raportat, dacă vizibilitatea sau distanța vizuală în lungul pistei < 1 500 m; pentru până la maximum patru piste.

(2)  Se utilizează „heavy” pentru a indica o tornadă sau o trombă marină; „moderate” (sau niciun calificativ) pentru a indica un nor în formă de pâlnie care nu atinge solul.

Apendicele 2

Zone fixe de acoperire ale prognozelor WAFS sub formă de hărți

Proiecția Mercator

Image Image

Proiecție polară stereografică (emisfera nordică)

Image Image

Proiecție polară stereografică (emisfera sudică)

Image Image

Apendicele 3

Model de TAF

Legendă:

M

=

raportare obligatorie, face parte din fiecare mesaj;

C

=

raportare condiționată, în funcție de condițiile meteorologice sau de metoda de observare;

O

=

raportare opțională.

Nota 1: Intervalele și rezoluțiile elementelor numerice incluse în TAF sunt prezentate în continuarea prezentului model.

Nota 2: Explicațiile abrevierilor se găsesc în documentul Procedures for Air Navigation Services — ICAO Abbreviations and Codes („Proceduri pentru serviciile de navigație aeriană – Abrevieri și coduri ale OACI”) (PANS-ABC, Doc 8400).

Elemente

Conținut detaliat

Model(e)

Exemple

Identificarea tipului de prognoză (M)

Tip de prognoză (M)

TAF sau TAF AMD sau TAF COR

TAF

TAF AMD

Indicator de localizare (M)

Indicator OACI de localizare (M)

Nnnn

YUDO

Ora emiterii prognozei (M)

Data și ora emiterii prognozei în UTC (M)

nnnnnnZ

160000Z

Identificarea unei prognoze lipsă (C)

Identificatorul prognozei lipsă (C)

NIL

NIL

SFÂRȘITUL TAF DACĂ PROGNOZA LIPSEȘTE.

Zilele și perioada de valabilitate a prognozei (M)

Zilele și perioada de valabilitate a prognozei în UTC (M)

nnnn/nnnn

1606/1624

0812/0918

Identificarea unei prognoze anulate (C)

Identificatorul prognozei anulate (C)

CNL

CNL

SFÂRȘITUL TAF DACĂ PROGNOZA ESTE ANULATĂ.

Vânt la suprafață (M)

Direcția vântului (M)

nnn sau VRB

24004MPS; VRB01MPS

(24008KT); (VRB02KT)

19005MPS

(19010KT)

Viteza vântului (M)

[P]nn[n]

00000MPS

(00000KT)

140P49MPS

(140P99KT)

Variații semnificative ale vitezei (C)

G[P]nn[n]

12003G09MPS

(12006G18KT)

24008G14MPS

(24016G28KT)

Unități de măsură (M)

MPS (sau KT)

Vizibilitate (M)

Vizibilitate predominantă (M)

Nnnn

CAVOK

0350

CAVOK

7000

9000

9999

Condiții meteorologice (C)

Intensitatea fenomenelor meteorologice (C) (1)

sau +

 

Caracteristicile fenomenelor meteorologice și tipul acestora (C)

DZ sau RA sau SN sau SG sau PL sau DS sau SS sau FZDZ sau FZRA sau SHGR sau SHGS sau SHRA sau SHSN sau TSGR sau TSGS sau TSRA sau TSSN

FG sau BR sau SA sau DU sau HZ sau FU sau VA sau SQ sau PO sau FC sau TS sau BCFG sau BLDU sau BLSA sau BLSN sau DRDU sau DRSA sau DRSN sau FZFG sau MIFG sau PRFG

RA

HZ

+TSRA

FG

–FZDZ PRFG

+TSRASN

SNRA FG

Nori (M) (2)

Nebulozitate și înălțimea bazei sau vizibilitatea verticală (M)

FEWnnn sau SCTnnn sau BKNnnn sau OVCnnn

VVnnn sau VV///

NSC

FEW010

VV005

OVC020

VV///

NSC

SCT005 BKN012

Tipul norului (C)

CB sau TCU

SCT008 BKN025CB

Temperatura (O) (3)

Denumirea elementului (M)

TX

TX25/1013Z TN09/1005Z

TX05/2112Z TNM02/2103Z

Temperatura maximă (M)

[M]nn/

Data și ora apariției temperaturii maxime (M)

nnnnZ

Denumirea elementului (M)

TN

Temperatura minimă (M)

[M]nn/

Data și ora apariției temperaturii minime (M)

nnnnZ

Schimbările semnificative preconizate pentru unul sau mai multe dintre aceste elemente pe parcursul perioadei de valabilitate (C)

Indicator de schimbare sau de probabilitate (M)

PROB30 [TEMPO] sau PROB40 [TEMPO] sau BECMG sau TEMPO sau FM

 

Perioada de apariție sau de schimbare (M)

nnnn/nnnn sau nnnnnn

Vânt (C)

nnn[P]nn[n][G[P]nn[n]]MPS sau VRBnnMPS (sau nnn[P]nn[G[P]nn]KT sau VRBnnKT)

TEMPO 0815/0818 25017G25MPS

(TEMPO 0815/0818 25034G50KT)

TEMPO 2212/2214 17006G13MPS 1000

TSRA SCT010CB BKN020

(TEMPO 2212/2214 17012G26KT 1000

TSRA SCT010CB BKN020)

Vizibilitate predominantă (C)

Nnnn

CAVOK

BECMG 3010/3011 00000MPS 2400 OVC010

(BECMG 3010/3011 00000KT 2400

OVC010)

PROB30 1412/1414 0800 FG

Fenomen meteorologic: intensitate (C)

– sau +

NSW

BECMG 1412/1414 RA

TEMPO 2503/2504 FZRA

TEMPO 0612/0615 BLSN

PROB40 TEMPO 2923/3001 0500 FG

Fenomen meteorologic: caracteristici și tip (C)

DZ sau RA sau SN sau SG sau PL sau DS sau SS sau FZDZ sau FZRA sau SHGR sau SHGS sau SHRA sau SHSN sau TSGR sau TSGS sau TSRA sau TSSN

FG sau BR sau SA sau DU sau HZ sau FU sau VA sau SQ sau PO sau FC sau TS sau BCFG sau BLDU sau BLSA sau BLSN sau DRDU sau DRSA sau DRSN sau FZFG sau MIFG sau PRFG

 

 

Nebulozitate și înălțimea bazei sau vizibilitate verticală (C)

FEWnnn sau SCTnnn sau BKNnnn sau OVCnnn

VVnnn sau VV///

NSC

 

FM051230 15015KMH 9999 BKN020

(FM051230 15008KT 9999 BKN020)

BECMG 1618/1620 8000 NSW NSC

Tipul norului (C)

CB sau TCU

BECMG 2306/2308 SCT015CB BKN020


Intervale și rezoluții pentru elementele numerice incluse în TAF

Elemente

Interval

Rezoluție

Direcția vântului:

° adevărat

000-360

10

Viteza vântului:

MPS

00-99 (*1)

1

 

KT (*1)

0-199

1

Vizibilitate:

M

0000-0750

50

 

M

0800-4 900

100

 

M

5 000 -9 000

1 000

 

M

10 000 -

0 (valoare fixă: 9 999 )

Vizibilitatea verticală:

multipli de 30 M (multipli de 100 FT)

000-020

1

Nori: înălțimea bazei norilor:

multipli de 30 M (multipli de 100 FT)

000-100

1

Temperatura aerului (maximă și minimă):

°C

– 80 – + 60

1


(1)  De raportat atunci când este cazul. Niciun calificativ pentru intensitate moderată.

(2)  Până la patru straturi de nori.

(3)  Constând în maximum patru temperaturi (două temperaturi maxime și două temperaturi minime).

(*1)  Nu există nicio cerință aeronautică privind raportarea unor viteze ale vântului la suprafață de 100 kt (50 m/s) sau mai mari; cu toate acestea, s-au adoptat dispoziții privind raportarea unor viteze ale vântului de până la 199 kt (99 m/s) pentru scopuri non-aeronautice, conform necesităților.

Apendicele 4

Model de avertizare de forfecare a vântului

Legendă:

M

=

raportare obligatorie, face parte din fiecare mesaj;

C

=

raportare condiționată, atunci când este cazul.

Nota 1: Intervalele și rezoluțiile pentru elementele numerice incluse în avertizările de forfecare a vântului sunt prezentate în apendicele 8.

Nota 2: Explicațiile abrevierilor se găsesc în documentul Procedures for Air Navigation Services — ICAO Abbreviations and Codes („Proceduri pentru serviciile de navigație aeriană – Abrevieri și coduri ale OACI”) (PANS-ABC, Doc 8400).

Elemente

Conținut detaliat

Model(e)

Exemplu

Indicatorul de localizare al aerodromului (M)

Indicatorul de localizare al aerodromului

nnnn

YUCC

Identificarea tipului de mesaj (M)

Tipul și numărul de ordine al mesajului

WS WRNG [n]n

WS WRNG 1

Ora de origine și perioada de valabilitate (M)

Data și ora emiterii și, dacă este cazul, perioada de valabilitate în UTC

nnnnnn [VALID TL nnnnnn] sau [VALID nnnnnn/nnnnnn]

211230 VALID TL 211330

221200 VALID 221215/221315

DACĂ AVERTIZAREA DE FORFECARE A VÂNTULUI TREBUIE ANULATĂ, A SE VEDEA DETALIILE DE LA SFÂRȘITUL MODELULUI.

Fenomen (M)

Identificarea fenomenului și localizarea acestuia

[MOD] sau [SEV] WS IN APCH sau [MOD] sau [SEV] WS [APCH] RWYnnn sau [MOD] sau [SEV] WS IN CLIMB-OUT sau [MOD] sau [SEV] WS CLIMB-OUT RWYnnn sau MBST IN APCH sau MBST [APCH] RWYnnn sau MBST IN CLIMB-OUT sau MBST CLIMB-OUT RWYnnn

WS APCH RWY12

MOD WS RWY34

WS IN CLIMB-OUT

MBST APCH RWY26

MBST IN CLIMB-OUT

Fenomenul observat, raportat sau prognozat (M)

Identificarea fenomenului, prin care se specifică dacă acesta este observat sau raportat și dacă se preconizează că va continua sau dacă este prognozat

REP AT nnnn nnnnnnnn sau OBS [AT nnnn] sau FCST

REP AT 1510 B747

OBS AT 1205

FCST

Detalii privind fenomenul (C)

Descrierea fenomenului care determină emiterea avertizării de forfecare a vântului

SFC WIND: nnn/nnMPS (sau nnn/nnKT) nnnM (nnnFT)-WIND: nnn/nnMPS (sau nnn/nnKT)

sau

nnKMH (sau nnKT) LOSS nnKM (sau nnNM) FNA RWYnn

sau

nnKMH (sau nnKT) GAIN nnKM (sau nnNM) FNA RWYnn

SFC WIND: 320/5MPS

60M-WIND: 360/13MPS

(SFC WIND: 320/10KT

200FT-WIND: 360/26KT)

60KMH LOSS 4KM

FNA RWY13

(30KT LOSS 2NM

FNA RWY13)

SAU

Anularea avertizării de forfecare a vântului

Anularea avertizării de forfecare a vântului cu trimitere la identificarea sa

CNL WS WRNG [n]n nnnnnn/nnnnnn

CNL WS WRNG 1 211230/211330

Apendicele 5

Model de mesaje SIGMET și AIRMET și de rapoarte speciale din zbor (legătură ascendentă)

Legendă:

M

=

raportare obligatorie, face parte din fiecare mesaj;

C

=

raportare condiționată, atunci când este cazul; și

=

=

o linie dublă indică faptul că textul care urmează trebuie să fie introdus pe linia următoare.

Notă: Intervalele și rezoluțiile elementelor numerice incluse în mesajele SIGMET/AIRMET și în rapoartele speciale din zbor sunt prezentate în apendicele 8.

Elemente

Conținut detaliat

Model(e)

Exemple

SIGMET

AIRMET

RAPORT SPECIAL DIN ZBOR

Indicator de localizare al FIR/CTA (M)

Indicator OACI de localizare al unității ATS care deservește FIR sau CTA la care se referă mesajul SIGMET/AIRMET (M)

Nnnn

 

YUCC

YUDD

Identificare (M)

Identificarea și numărul de ordine al mesajului (M)

SIGMET nnn

AIRMET [nn]n

ARS

SIGMET 5

SIGMET A3

AIRMET 2

ARS

Perioada de valabilitate (M)

Grupe zi-oră care indică perioada de valabilitate în UTC (M)

VALID nnnnnn/nnnnnn

VALID 221215/221600

VALID 101520/101800

VALID 251600/252200

Indicator de localizare al MWO (M)

Indicator de localizare al MWO care generează mesajul cu o liniuță de separare (M)

nnnn–

 

YUDO–

YUSO–

Denumirea FIR/CTA sau identificarea aeronavei (M)

Indicatorul de localizare și denumirea FIR/CTA pentru care se emite mesajul SIGMET/AIRMET sau indicativul de apel radiotelefonic al aeronavei (M)

nnnn nnnnnnnnnn FIR[/UIR] sau nnnn nnnnnnnnnn CTA

nnnn nnnnnnnnnn FIR[/n]

nnnnnn

YUCC AMSWELL FIR

YUDD SHANLON

FIR/UIR

YUCC AMSWELL FIR/2

YUDD SHANLON FIR

VA812

DACĂ MESAJUL SIGMET TREBUIE ANULAT, A SE VEDEA DETALIILE DE LA SFÂRȘITUL MODELULUI.

Fenomen (M)

Descrierea fenomenului care determină emiterea mesajului SIGMET/AIRMET (C)

OBSC TS[GR]

EMBD TS[GR]

FRQ TS[GR]

SQL TS[GR]

TC nnnnnnnnnn sau NN

SEV TURB

SEV ICE

SEV ICE (FZRA)

SEV MTW

HVY DS

HVY SS

[VA ERUPTION]

[MT] [nnnnnnnnnn]

[PSN

Nnn[nn] sau Snn[nn] Ennn[nn] sau Wnnn[nn]]

VA CLD

RDOACT CLD

SFC WSPD nn[n]MPS

(sauSFC WSPD nn[n]KT)

SFC VIS nnnnM (nn)

ISOL TS[GR]

OCNL TS[GR]

MT OBSC

BKN CLD

nnn/[ABV]nnnnM

(sau BKN CLD

nnn/[ABV]nnnnFT)

OVC CLD

nnn/[ABV]nnnnM

(sau OVC CLD nnn/[ABV]nnnnFT)

ISOL CB

OCNL CB

FRQ CB

ISOL TCU

OCNL TCU

FRQ TCU

MOD TURB

MOD ICE

MOD MTW

TS

TSGR

SEV TURB

SEV ICE

SEV MTW

HVY SS

VA CLD [FL nnn/nnn]

VA [MT nnnnnnnnnn]

MOD TURB

MOD ICE

SEV TURB

FRQ TS

OBSC TSGR

EMBD TSGR

TC GLORIA

TC NN

VA ERUPTION

MT ASHVAL

PSN S15

E073 VA CLD

MOD TURB

MOD MTW

ISOL CB

BKN CLD 120/900M

(BKN CLD

400/3000FT)

OVC CLD

270/ABV3000M

(OVC CLD

900/ABV10000FT)

SEV ICE

RDOACT CLD

Fenomen (M) observat sau prognozat

Se precizează dacă informațiile sunt observate și se preconizează că vor continua sau dacă informațiile sunt prognozate (M)

OBS [AT nnnnZ]

FCST [AT nnnnZ]

OBS AT nnnnZ

OBS AT 1210Z

OBS

FCST AT 1815Z

Localizare (C)

Localizare [se referă la latitudine și longitudine (în grade și minute)]

Nnn[nn] Wnnn[nn] sau

Nnn[nn] Ennn[nn] sau

Snn[nn] Wnnn[nn] sau

Snn[nn] Ennn[nn]

sau

N OF Nnn[nn] sau

S OF Nnn[nn] sau

N OF Snn[nn] sau

S OF Snn[nn] sau

[ȘI]

W OF Wnnn[nn] sau

E OF Wnnn[nn] sau

W OF Ennn[nn] sau

E OF Ennn[nn]

sau

[N OF, NE OF, E OF, SE OF, S OF, SW OF, W OF, NW OF]

[LINE] Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] –

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]

sau

WI Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] –

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] –

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] –

[Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] –

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]]

sau

ENTIRE FIR (3)

sau

ENTIRE CTA (3)

NnnnnWnnnnn sau NnnnnEnnnnn sau SnnnnWnnnnn sau SnnnnEnnnnn

S OF N54

N OF N50

N2020 W07005

N2706 W07306

N48 E010

N OF N1515 AND

W OF E13530

W OF E1554

N OF LINE S2520 W11510 – S2520 W12010

WI N6030 E02550 – N6055 E02500 –

N6050 E02630

ENTIRE FIR

ENTIRE CTA

Nivel (C)

Nivelul de zbor sau altitudinea și întinderea (C) (1)

[SFC/]FLnnn sau [SFC/]nnnnM (sau [SFC/]nnnnFT) sau FLnnn/nnn sau TOP FLnnn sau [TOP] ABV FLnnn sau  (2)

CB TOP [ABV] FLnnn WI nnnKM OF CENTRE (sau CB TOP [ABV] FLnnn WI nnnNM OF CENTRE) sau CB TOP [BLW] FLnnn WI nnnKM OF CENTRE (sau CB TOP [BLW] FLnnn WI nnnNM OF CENTRE) sau  (3)

FLnnn/nnn [APRX nnnKM BY nnnKM]

[nnKM WID LINE BTN

(nnNM WID LINE BTN)]

[Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] [ – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]] [ – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]]] (sau FLnnn/nnn [APRX nnnNM BY nnnNM] [Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] [ – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]] [ – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]]])

FLnnn sau nnnnM (sau nnnnFT)

FL180

FL050/080

TOP FL390

SFC/FL070

TOP ABV FL100

FL310/450

CB TOP FL500 WI 270KM OF CENTRE

(CB TOP FL500 WI 150NM OF CENTRE)

FL310/350 APRX

220KM BY 35KM

FL390

Deplasare sau deplasare preconizată (C)

Deplasare sau deplasare preconizată (direcție și viteză) cu referire la unul dintre cele șaisprezece puncte cardinale sau staționare (C)

MOV N [nnKMH] sau MOV NNE [nnKMH] sau MOV NE [nnKMH] sau MOV ENE [nnKMH] sau MOV E [nnKMH] sau MOV ESE [nnKMH] sau MOV SE [nnKMH] sau MOV SSE [nnKMH] sau MOV S [nnKMH] sau MOV SSW [nnKMH] sau MOV SW [nnKMH] sau MOV WSW [nnKMH] sau MOV W [nnKMH] sau MOV WNW [nnKMH] sau MOV NW [nnKMH] sau MOV NNW [nnKMH] (sau MOV N [nnKT] sau MOV NNE [nnKT] sau MOV NE [nnKT] sau MOV ENE [nnKT] sau MOV E [nnKT] sau MOV ESE [nnKT] sau MOV SE [nnKT] sau MOV SSE [nnKT] sau MOV S [nnKT] sau MOV SSW [nnKT] sau MOV SW [nnKT] sau MOV WSW [nnKT] sau MOV W [nnKT] sau MOV WNW [nnKT] sau MOV NW [nnKT] sau MOV NNW [nnKT]) sau STNR

MOV E 40KMH

(MOV E 20KT)

MOV SE

STNR

Schimbări ale intensității (C)

Schimbări preconizate ale intensității (C)

INTSF sau WKN sauNC

WKN

Poziție prognozată (C)

Poziția prognozată a norului de cenușă vulcanică sau a centrului ciclonului tropical (TC) sau a altor fenomene periculoase (6) la sfârșitul perioadei de valabilitate a mesajului SIGMET (C)

FCST nnnnZ TC CENTRE Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]

sau

FCST nnnnZ VA CLD APRX

[nnKM WID LINE BTN (nnNM WID LINE BTN)]

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]

[ – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]]

[ – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]]

[ȘI]

sau  (4)

FCST nnnnZ

ENTIRE FIR (3)

sau

FCST nnnnZ

ENTIRE CTA (3)

sau

FCST nnnnZ NO VA EXP

sau  (6)

[FCST nnnnZ Nnn[nn]

Wnnn[nn] sau

Nnn[nn] Ennn[nn] sau

Snn[nn] Wnnn[nn] sau

Snn[nn] Ennn[nn]

sau

N OF Nnn[nn] sau

S OF Nnn[nn] sau

N OF Snn[nn] sau

S OF Snn[nn]

[ȘI]

W OF Wnnn[nn] sau

E OF Wnnn[nn] sau

W OF Ennn[nn] sau

E OF Ennn[nn]

sau

[N OF, NE OF, E OF, SE OF, S OF, SW OF, W OF, NW OF] [LINE] Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]

sau

WI (5) Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]]

FCST 2200Z TC CENTRE N2740 W07345

FCST 1700Z VA CLD APRX S15 E075 –

S15 E081 –

S17 E083 –

S18 E079 –

S15 E075

FCST 0500Z

ENTIRE FIR

FCST 0500Z

ENTIRE CTA

FCST 0500Z NO VA EXP

SAU

Anularea SIGMET/AIRMET (C)

Anularea SIGMET/AIRMET referitor la identificarea sa

CNL SIGMET [nn]n nnnnnn/nnnnnn sau CNL SIGMET [nn]n nnnnnn/nnnnnn [VA MOV TO nnnn FIR] (3)

CNL AIRMET [nn]n nnnnnn/nnnnnn

CNL SIGMET 2 101200/101600

CNL SIGMET 3 251030/251430 VA MOV TO YUDO FIR

CNL AIRMET 151520/151800


(1)  Numai pentru mesajele SIGMET referitoare la nori de cenușă vulcanică și cicloane tropicale.

(2)  Numai pentru mesajele SIGMET referitoare la cicloane tropicale.

(3)  Numai pentru mesajele SIGMET referitoare la cenușă vulcanică.

(4)  A se utiliza pentru doi nori de cenușă vulcanică sau două centre de cicloane tropicale care afectează simultan FIR în cauză.

(5)  Numărul de coordonate trebuie menținut la minimum și, în mod normal, nu trebuie să fie mai mare de șapte.

(6)  A se utiliza pentru fenomene periculoase, altele decât norii de cenușă vulcanică și cicloanele tropicale.

Notă: Nu trebuie raportate jivrajul moderat sau sever și turbulența moderată sau severă (SEV ICE, MOD ICE, SEV TURB, MOD TURB), asociate cu oraje, nori cumulonimbus sau cicloane tropicale.

Apendicele 6

Model de mesaj de avertizare privind cenușa vulcanică

Legendă:

M

=

raportare obligatorie, face parte din fiecare mesaj;

O

=

raportare opțională;

=

=

o linie dublă indică faptul că textul care urmează trebuie să fie introdus pe linia următoare.

Nota 1: Intervalele și rezoluțiile pentru elementele numerice incluse în mesajele de avertizare privind cenușa vulcanică sunt prezentate în apendicele 8.

Nota 2: Explicațiile abrevierilor se găsesc în documentul Procedures for Air Navigation Services — ICAO Abbreviations and Codes („Proceduri pentru serviciile de navigație aeriană – Abrevieri și coduri ale OACI”) (PANS-ABC, Doc 8400).

Nota 3: Includerea semnului de punctuație „două puncte” după fiecare antet al elementului este obligatorie.

Nota 4: Numerele de la 1 la 18 sunt incluse numai pentru claritate și nu fac parte din mesajul de avertizare, după cum se arată în exemplu.

Elemente

Conținut detaliat

Model(e)

Exemple

1

Identificarea tipului de mesaj (M)

Tipul de mesaj

VA ADVISORY

VA ADVISORY

2

Ora de origine (M)

Anul, luna, ziua și ora în UTC

DTG:

nnnnnnnn/nnnnZ

DTG:

20080923/0130Z

3

Denumirea VAAC (M)

Denumirea VAAC

VAAC:

nnnnnnnnnnnn

VAAC:

TOKYO

4

Numele vulcanului (M)

Numele și numărul IAVCEI al vulcanului

VOLCANO:

nnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnn [nnnnnn] sau UNKNOWN sau UNNAMED

VOLCANO:

VOLCANO:

KARYMSKY 1000-13

UNNAMED

5

Localizarea vulcanului (M)

Localizarea vulcanului în grade și minute

PSN:

Nnnnn sau Snnnn Wnnnnn sau Ennnnn sau UNKNOWN

PSN:

PSN:

N5403 E15927

UNKNOWN

6

Statul sau regiunea (M)

Statul sau regiunea dacă cenușa nu este raportată deasupra unui stat

AREA:

nnnnnnnnnnnnnnnn

AREA:

RUSIA

7

Cota vârfului (M)

Cota vârfului în m (sau în ft)

SUMMIT ELEV:

nnnnM (saunnnnnFT)

SUMMIT ELEV:

1536M

8

Numărul mesajului de avertizare (M)

Numărul mesajului de avertizare: anul complet și numărul mesajului (număr de ordine separat pentru fiecare vulcan)

ADVISORY NR:

nnnn/nnnn

ADVISORY NR:

2008/4

9

Sursa informațiilor (M)

Sursa informațiilor, utilizând text liber

INFO SOURCE:

Text liber până la 32 de caractere

INFO SOURCE:

MTSAT-1R KVERT KEMSD

10

Codul culorilor (O)

Codul culorilor pentru aviație

AVIATION COLOUR CODE:

RED sau ORANGE sau YELLOW sau GREEN sau UNKNOWN sau NOT GIVEN sau NIL

AVIATION COLOUR CODE:

RED

11

Detalii privind erupția (M)

Detalii privind erupția [inclusiv data/ora erupției (erupțiilor)]

ERUPTION DETAILS:

Text liber până la 64 de caractere sau UNKNOWN

ERUPTION DETAILS:

ERUPTION AT 20080923/0000Z FL300 REPORTED

12

Ora observării (sau a estimării) cenușii (M)

Data și ora (în UTC) observării (sau a estimării) cenușii vulcanice

OBS (sau EST) VA DTG:

nn/nnnnZ

OBS VA DTG:

23/0100Z

13

Norul de cenușă observat sau estimat (M)

Întinderea orizontală (în grade și minute) și întinderea verticală, la ora observării, a norului de cenușă observat sau estimat sau, dacă baza este necunoscută, vârful norului de cenușă observat sau estimat;

Deplasarea norului de cenușă observat sau estimat

OBS VA CLD sau EST VA CLD:

TOP FLnnn sau SFC/FLnnn sau FLnnn/nnn [nnKM WID LINE BTN (nnNM WID LINE BTN)]

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn][ – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]]

MOV N nnKMH (sau KT) sau MOV NE nnKMH (sau KT) sau MOV E nnKMH (sau KT) sau MOV SE nnKMH (sau KT) sau MOV S nnKMH (sau KT) sau MOV SW nnKMH (sau KT) sau MOV W nnKMH (sau KT) sau MOV NW nnKMH (sau KT) sau VA NOT IDENTIFIABLE FM DATE FURNIZATE DE SATELIȚI WIND FLnnn/nnn nnn/nn[n]MPS (sau KT) (2) sau WIND FLnnn/nnn VRBnnMPS (sau KT) sau WIND SFC/FLnnn nnn/nn[n]MPS (sau KT) sau WIND SFC/FLnnn VRBnnMPS (sau KT)

OBS VA CLD:

FL250/300

N5400 E15930 –

N5400 E16100 –

N5300 E15945

MOV SE 20KT SFC/FL200

N5130 E16130 –

N5130 E16230 –

N5230 E16230 –

N5230 E16130

MOV SE 15KT

TOP FL240 MOV W 40KMH

VA NOT IDENTIFIABLE FM SATELLITE DATA

WIND FL050/070

180/12MPS

14

Înălțimea și poziția prognozate ale norilor de cenușă (+ 6 HR) (M)

Data și ora (în UTC) [6 ore de la „Ora observării (sau a estimării) cenușii” raportată la punctul 12];

Înălțimea și poziția prognozate (în grade și minute) ale fiecărei mase de nori pentru respectiva oră fixă valabilă

FCST VA CLD + 6 HR:

nn/nnnnZ

SFC sau FLnnn/[FL]nnn [nnKM WID LINE BTN (nnNM WID LINE BTN)]

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn][ – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]] (1) sau NO VA EXP sau NOT AVBL sau NOT PROVIDED

FCST VA CLD

+ 6 HR:

23/0700Z

FL250/350

N5130 E16030 –

N5130 E16230 –

N5330 E16230 –

N5330 E16030

SFC/FL180

N4830 E16330 –

N4830 E16630 –

N5130 E16630 –

N5130 E16330

NO VA EXP

NOT AVBL

NOT PROVIDED

15

Înălțimea și poziția prognozate ale norilor de cenușă (+ 12 HR) (M)

Data și ora (în UTC) [12 ore de la „Ora observării (sau a estimării) cenușii” raportată la punctul 12];

Înălțimea și poziția prognozate (în grade și minute) ale fiecărei mase de nori pentru respectiva oră fixă valabilă

FCST VA CLD +12 HR:

nn/nnnnZ

SFC sau FLnnn/[FL]nnn [nnKM WID LINE BTN (nnNM WID LINE BTN)]

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn][ – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]] sau NO VA EXP sau NOT AVBL sau NOT PROVIDED

FCST VA CLD + 12 HR:

23/1300Z

SFC/FL270

N4830 E16130 –

N4830 E16600 –

N5300 E16600 –

N5300 E16130

NO VA EXP

NOT AVBL

NOT PROVIDED

16

Înălțimea și poziția prognozate ale norilor de cenușă (+ 18 HR) (M)

Data și ora (în UTC) [18 ore de la „Ora observării (sau a estimării) cenușii” raportată la punctul 12];

Înălțimea și poziția prognozate (în grade și minute) ale fiecărei mase de nori pentru respectiva oră fixă valabilă

FCST VA CLD + 18 HR:

nn/nnnnZ

SFC sau FLnnn/[FL]nnn [nnKM WID LINE BTN (nnNM WID LINE BTN)]

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn][ – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn] – Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]] sau NO VA EXP sau NOT AVBL sau NOT PROVIDED

FCST VA CLD + 18 HR:

23/1900Z

NO VA EXP

NOT AVBL

NOT PROVIDED

17

Observații (M)

Observații, dacă este cazul

RMK:

Text liber de până la 256 de caractere sau NIL

RMK:

LATEST REP FM KVERT (0120Z) INDICATES ERUPTION HAS CEASED. TWO DISPERSING VA CLD ARE EVIDENT ON SATELLITE IMAGERY

NIL

18

Următoarea avertizare (M)

Anul, luna, ziua și ora în UTC

NXT ADVISORY:

nnnnnnnn/nnnnZ sau NO LATER THAN nnnnnnnn/nnnnZ sau NO FURTHER ADVISORIES sau WILL BE ISSUED BY nnnnnnnn/nnnnZ

NXT ADVISORY:

20080923/0730Z

NO LATER THAN

nnnnnnnn/nnnnZ

NO FURTHER ADVISORIES

WILL BE ISSUED BY

nnnnnnnn/nnnnZ


(1)  Până la 4 straturi selecționate.

(2)  Dacă a fost raportată cenușă (de exemplu AIREP), dar aceasta nu poate fi identificată cu ajutorul datelor furnizate de sateliți.

Apendicele 7

Model de mesaj de avertizare privind cicloanele tropicale

Legendă:

=

=

o linie dublă indică faptul că textul care urmează trebuie să fie introdus pe linia următoare.

Nota 1: Intervalele și rezoluțiile pentru elementele numerice incluse în mesajele de avertizare privind cicloanele tropicale sunt prezentate în apendicele 8.

Nota 2: Explicațiile abrevierilor se găsesc în documentul Procedures for Air Navigation Services — ICAO Abbreviations and Codes („Proceduri pentru serviciile de navigație aeriană – Abrevieri și coduri ale OACI”) (PANS-ABC, Doc 8400).

Nota 3: Toate elementele sunt obligatorii.

Nota 4: Includerea semnului de punctuație „două puncte” după fiecare antet al elementului este obligatorie.

Nota 5: Numerele de la 1 la 19 sunt incluse numai pentru claritate și nu fac parte din mesajul de avertizare, după cum se arată în exemplu.

Elemente

Conținut detaliat

Model(e)

Exemple

1

Identificarea tipului de mesaj

Tipul de mesaj

TC ADVISORY

 

TC ADVISORY

 

2

Ora de origine

Anul, luna, ziua și ora emiterii, în UTC

DTG:

nnnnnnnn/nnnnZ

DTG:

20040925/1600Z

3

Denumirea TCAC

Denumirea TCAC (indicatorul de localizare sau denumirea completă)

TCAC:

nnnn sau nnnnnnnnnn

TCAC:

TCAC:

YUFO

MIAMI

4

Numele ciclonului tropical

Numele ciclonului tropical sau„NN” pentru un ciclon tropical nedenumit

TC:

nnnnnnnnnnnn sau NN

TC:

GLORIA

5

Numărul mesajului de avertizare

Numărul mesajului de avertizare (începând cu „01” pentru fiecare ciclon)

NR:

nn

NR:

01

6

Poziția centrului

Poziția centrului ciclonului tropical (în grade și minute)

PSN:

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]

PSN:

N2706 W07306

7

Direcția și viteza de deplasare

Direcția și viteza de deplasare, exprimate prin șaisprezece puncte cardinale, respectiv în km/h (sau kt), sau deplasare lentă [< 6 km/h (3 kt)] sau staționar [< 2 km/h (1 kt)]

MOV:

N nnKMH (sau KT) sau NNE nnKMH (sau KT) sau NE nnKMH (sau KT) sau ENE nnKMH (sau KT) sau E nnKMH (sau KT) sau ESE nnKMH (sau KT) sau SE nnKMH (sau KT) sau SSE nnKMH (sau KT) sau S nnKMH (sau KT) sau SSW nnKMH (sau KT) sau SW nnKMH (sau KT) sau WSW nnKMH (sau KT) sau W nnKMH (sau KT) sau WNW nnKMH (sau KT) sau NW nnKMH (sau KT) sau NNW nnKMH (sau KT) sau SLW sau STNR

MOV:

NW 20KMH

8

Presiunea în centru

Presiunea în centru (în hPa)

C:

nnnHPA

C:

965HPA

9

Vântul maxim la suprafață

Vântul maxim la suprafață în apropierea centrului [media pe 10 minute, în m/s (sau kt)]

MAX WIND:

nn[n]MPS

(sau nn[n]KT)

MAX WIND:

22 MPS

10

Poziția prognozată a centrului (+ 6 HR)

Data și ora (în UTC) (6 ore de la „DTG” raportat la punctul 2);

Poziția prognozată (în grade și minute) a centrului ciclonului tropical

FCST PSN + 6 HR:

nn/nnnnZ

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]

FCST PSN + 6 HR:

25/2200Z

N2748 W07350

11

Prognoza vântului maxim la suprafață (+ 6 HR)

Prognoza vântului maxim la suprafață (6 ore de la „DTG” raportat la punctul 2)

FCST MAX WIND + 6 HR:

nn[n]MPS

(sau nn[n]KT)

FCST MAX WIND + 6 HR:

22 MPS

12

Poziția prognozată a centrului (+ 12 HR)

Data și ora (în UTC) (12 ore de la „DTG” raportat la punctul 2);

Poziția prognozată (în grade și minute) a centrului ciclonului tropical

FCST PSN + 12 HR:

nn/nnnnZ

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]

FCST PSN + 12 HR:

26/0400Z

N2830 W07430

13

Prognoza vântului maxim la suprafață (+ 12 HR)

Prognoza vântului maxim la suprafață (12 ore de la „DTG” raportat la punctul 2)

FCST MAX WIND + 12 HR:

nn[n]MPS

(sau nn[n]KT)

FCST MAX WIND + 12 HR:

22 MPS

14

Poziția prognozată a centrului (+ 18 HR)

Data și ora (în UTC) (18 ore de la „DTG” raportat la punctul 2);

Poziția prognozată (în grade și minute) a centrului ciclonului tropical

FCST PSN + 18 HR:

nn/nnnnZ

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]

FCST PSN + 18 HR:

26/1000Z

N2852 W07500

15

Prognoza vântului maxim la suprafață (+ 18 HR)

Prognoza vântului maxim la suprafață (18 ore de la „DTG” raportat la punctul 2)

FCST MAX WIND + 18 HR:

nn[n]MPS

(sau nn[n]KT)

FCST MAX WIND + 18 HR:

21 MPS

16

Poziția prognozată a centrului (+ 24 HR)

Data și ora (în UTC) (24 ore de la „DTG” raportat la punctul 2);

Poziția prognozată (în grade și minute) a centrului ciclonului tropical

FCST PSN + 24 HR:

nn/nnnnZ

Nnn[nn] sau Snn[nn] Wnnn[nn] sau Ennn[nn]

FCST PSN + 24 HR:

26/1600Z

N2912 W07530

17

Prognoza vântului maxim la suprafață (+ 24 HR)

Prognoza vântului maxim la suprafață (24 ore de la „DTG” raportat la punctul 2)

FCST MAX WIND + 24 HR:

nn[n]MPS

(sau nn[n]KT)

FCST MAX WIND

+ 24 HR:

20 MPS

18

Observații

Observații, dacă este cazul

RMK:

Text liber până la 256 de caractere sau NIL

RMK:

NIL

19

Momentul preconizat pentru emiterea următorului mesaj de avertizare

Anul, luna, ziua și ora (în UTC) preconizate pentru emiterea următorului mesaj de avertizare

NXT MSG:

[BFR] nnnnnnnn/nnnnZ sau NO MSG EXP

NXT MSG:

20040925/2000Z

Apendicele 8

Intervalele și rezoluțiile elementelor numerice incluse în mesajele de avertizare privind cenușa vulcanică și cicloanele tropicale, în mesajele SIGMET/AIRMET, în avertizările de aerodrom și în avertizările de forfecare a vântului

Elemente

Interval

Rezoluție

Cota vârfului:

M

000-8 100

1

 

FT

000-27 000

1

Numărul mesajului de avertizare:

pentru cenușa vulcanică (VA) (indice) (*1)

000-2 000

1

 

pentru cicloanele tropicale (TC) (indice) (*1)

00-99

1

Vânt maxim la suprafață:

MPS

00-99

1

 

KT

00-199

1

Presiune centrală:

hPa

850-1 050

1

Viteza vântului la suprafață:

MPS

15-49

1

 

KT

30-99

1

Vizibilitatea la suprafață:

M

0000-0750

50

 

M

0800-5 000

100

Nori: înălțimea bazei:

M

000-300

30

 

FT

000-1 000

100

Nori: înălțimea vârfului:

M

000-2 970

30

 

M

3 000 -20 000

300

 

FT

000-9 900

100

 

FT

10 000 -60 000

1 000

Latitudini:

° (grade)

00-90

1

 

(minute)

00-60

1

Longitudini:

° (grade)

000-180

1

 

(minute)

00-60

1

Niveluri de zbor:

 

000-650

10

Deplasare:

KMH

0-300

10

 

KT

0-150

5


(*1)  Nedimensional.


ANEXA VI

CERINȚE SPECIFICE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII DE INFORMARE AERONAUTICĂ

(partea AIS)

SUBPARTEA A — CERINȚE ORGANIZAȚIONALE SUPLIMENTARE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII DE INFORMARE AERONAUTICĂ (AIS.OR)

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

AIS.OR.100 Competența și capacitatea tehnică și operațională

(a)

Furnizorii de servicii de informare aeronautică trebuie să se asigure că, în vederea efectuării operațiunilor, sunt disponibile informații și date într-o formă adecvată:

1.

pentru personalul navigant, inclusiv pentru echipajele de zbor;

2.

pentru planificarea zborului, pentru sistemele de management al zborului și pentru simulatoarele de zbor;

3.

pentru furnizorii de servicii de trafic aerian care sunt responsabili cu serviciile de informare a zborurilor, cu serviciile de informare a zborurilor ale aerodromurilor și cu furnizarea de informații înaintea zborurilor.

(b)

Furnizorii de servicii de informare aeronautică trebuie să garanteze integritatea datelor și să confirme gradul de acuratețe al informațiilor difuzate în vederea efectuării operațiunilor, inclusiv sursa acestor informații, înainte de difuzarea lor.

SUBPARTEA B — CERINȚE TEHNICE PENTRU FURNIZORII DE SERVICII DE INFORMARE AERONAUTICĂ (AIS.TR)

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

AIS.TR.100 Metodele de lucru și procedurile operaționale pentru furnizarea de servicii de informare aeronautică

Un furnizor de servicii de informare aeronautică trebuie să poată demonstra că metodele sale de lucru și procedurile sale operaționale sunt conforme cu standardele prevăzute în următoarele anexe la Convenția de la Chicago, în măsura în care acestea sunt relevante pentru furnizarea de servicii de informare aeronautică în spațiul aerian în cauză:

(a)

anexa 4 privind hărțile aeronautice, ediția a 11-a din iulie 2009, cu toate amendamentele până la nr. 58 inclusiv;

(b)

fără a aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 73/2010 al Comisiei (1), anexa 15 privind serviciile de informare aeronautică, ediția a 14-a din iulie 2013, cu toate amendamentele până la nr. 38 inclusiv.


(1)  Regulamentul (UE) nr. 73/2010 al Comisiei din 26 ianuarie 2010 de stabilire a cerințelor de calitate a datelor aeronautice și informațiilor aeronautice pentru cerul unic european (JO L 23, 27.1.2010, p. 6).


ANEXA VII

CERINȚE SPECIFICE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII METEOROLOGICE

(partea DAT)

SUBPARTEA A — CERINȚE ORGANIZAȚIONALE SUPLIMENTARE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII DE DATE (DAT.OR)

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

DAT.OR.100 Date și informații aeronautice

(a)

Furnizorul DAT trebuie să primească, să asambleze, să traducă, să selecteze, să formateze, să distribuie și/sau să integreze datele și informațiile aeronautice difuzate de o sursă sigură în scopul utilizării în baze de date aeronautice destinate aplicațiilor/echipamentelor certificate pentru aeronave.

În anumite cazuri, dacă nu se furnizează date aeronautice în publicația de informare aeronautică (AIP) sau de către o sursă sigură sau dacă ele nu îndeplinesc cerințele aplicabile de calitate a datelor (DQR), respectivele date aeronautice pot proveni de la furnizorul DAT însuși și/sau de la alți furnizori DAT. În acest context, datele aeronautice trebuie validate de furnizorul DAT de la care provin.

(b)

La cererea clienților săi, furnizorul DAT poate prelucra datele adaptate furnizate de operatorul de aeronave sau care provin de la alți furnizori DAT și destinate să fie utilizate de către operatorul de aeronave. Responsabilitatea pentru aceste date și pentru actualizarea lor ulterioară îi revine operatorului de aeronave.

DAT.OR.105 Competența și capacitatea tehnică și operațională

(a)

În plus față de cele prevăzute la punctul ATM/ANS.OR.B.001, furnizorul DAT trebuie:

1.

să efectueze, în conformitate cu cerințele aplicabile, recepția, asamblarea, traducerea, selecția, formatarea, distribuția și/sau integrarea datelor și a informațiilor aeronautice care sunt difuzate de furnizorul (furnizorii) sursei de date aeronautice în bazele de date aeronautice destinate aplicațiilor/echipamentelor certificate pentru aeronave. Furnizorul DAT de tip 2 trebuie să se asigure că DQR sunt compatibile cu utilizarea prevăzută a aplicației/echipamentului certificat pentru aeronave prin intermediul unui acord corespunzător cu titularul aprobării de proiect al echipamentului respectiv sau cu solicitantul unei aprobări pentru respectivul proiect specific;

2.

să emită o declarație de conformitate potrivit căreia bazele de date aeronautice pe care le-a produs sunt produse în conformitate cu prezentul regulament și cu standardele aplicabile ale sectorului de profil;

3.

să acorde asistență titularului aprobării de proiect al echipamentului în privința oricăror acțiuni privind navigabilitatea continuă care au legătură cu bazele de date aeronautice care au fost produse.

(b)

Pentru darea în exploatare a bazelor de date, managerul responsabil trebuie să numească personalul de atestare identificat la punctul DAT.TR.100 litera (b) și să îi aloce acestuia responsabilități în mod independent pentru a atesta, prin declarația de conformitate, că datele îndeplinesc DQR și că procesele sunt respectate. Managerului responsabil al furnizorului DAT îi revine răspunderea finală pentru declarațiile de dare în exploatare a bazelor de date semnate de membrii personalului de atestare.

DAT.OR.110 Sistemul de management

În plus față de cele prevăzute la punctul ATM/ANS.OR.B.005, furnizorul DAT, în funcție de tipul de furnizare de DAT, trebuie să instituie și să mențină un sistem de management care să cuprindă proceduri de control pentru:

(a)

eliberarea, aprobarea sau modificarea documentelor;

(b)

modificarea DQR;

(c)

verificarea datelor de intrare pentru a se determina dacă au fost produse în conformitate cu standardele aplicabile;

(d)

actualizarea la timp a datelor utilizate;

(e)

identificare și trasabilitate;

(f)

procesele de recepție, de asamblare, de traducere, de selecție, de formatare, de distribuție și/sau de integrare a datelor într-o bază de date generică sau într-o bază de date compatibilă cu aplicația/echipamentul specific(ă) pentru aeronave;

(g)

tehnicile de verificare și de validare a datelor;

(h)

identificarea instrumentelor, inclusiv pentru managementul configurării și calificarea instrumentelor, după caz;

(i)

tratarea erorilor/deficiențelor;

(j)

coordonarea cu furnizorul (furnizorii) sursei de date aeronautice și/sau cu furnizorul (furnizorii) DAT, precum și cu titularul aprobării de proiect al echipamentului sau cu solicitantul unei aprobări pentru respectivul proiect specific atunci când furnizează servicii DAT de tip 2;

(k)

emiterea declarației de conformitate;

(l)

distribuția controlată a bazelor de date către utilizatori.

DAT.OR.115 Evidența documentelor

În plus față de cele prevăzute la punctul ATM/ANS.OR.B.030, furnizorul DAT trebuie să includă în sistemul său de evidență a documentelor elementele indicate la DAT.OR.110.

SECȚIUNEA 2 — CERINȚE SPECIFICE

DAT.OR.200 Cerințele de raportare

(a)

Furnizorul DAT trebuie:

1.

să raporteze clientului și, dacă este cazul, titularului aprobării de proiect al echipamentului toate cazurile în care bazele de date aeronautice au fost date în exploatare de către furnizorul DAT și au fost identificate ulterior ca prezentând deficiențe și/sau erori, neîndeplinind astfel cerințele aplicabile în materie de date;

2.

să raporteze autorității competente deficiențele și/sau erorile identificate în conformitate cu subpunctul 1, care ar putea duce la situații de risc la adresa siguranței. Aceste rapoarte se întocmesc într-o formă și într-un mod admisibil pentru autoritatea competentă;

3.

în cazul în care furnizorul DAT certificat acționează în calitate de furnizor al unui alt furnizor DAT, să raporteze și acestei alte organizații toate cazurile în care a dat în exploatare organizației respective baze de date aeronautice care au fost identificate ulterior ca prezentând erori;

4.

să raporteze furnizorului sursei de date aeronautice cazurile de date eronate, inconsecvente sau lipsă în sursa aeronautică.

(b)

Furnizorul DAT trebuie să instituie și să mențină un sistem intern de raportare în interesul siguranței pentru a permite colectarea și evaluarea rapoartelor pentru a identifica tendințele nefavorabile sau pentru a soluționa deficiențele, precum și pentru a extrage evenimentele și acțiunile raportabile.

Acest sistem de raportare internă poate fi integrat în sistemul de management, astfel cum se prevede la punctul ATM/ANS.OR.B.005.

SUBPARTEA B — CERINȚE TEHNICE APLICABILE FURNIZORILOR DE DATE (DAT.TR)

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

DAT.TR.100 Metodele de lucru și procedurile operaționale

Furnizorul DAT trebuie:

(a)

în ceea ce privește toate datele aeronautice necesare:

1.

să stabilească DQR care să fie convenite cu celălalt furnizor DAT și, în cazul unui furnizor DAT de tip 2, cu titularul aprobării de proiect al echipamentului sau cu solicitantul unei aprobări pentru respectivul proiect specific, pentru a determina compatibilitatea acestor DQR cu utilizarea prevăzută;

2.

să folosească date de la surse sigure și, dacă este necesar, alte date aeronautice verificate și validate de însuși furnizorul DAT și/sau de alt sau alți furnizori DAT;

3.

să stabilească o procedură care să asigure că datele sunt prelucrate corect;

4.

să elaboreze și să implementeze procese care să asigure că datele adaptate furnizate sau solicitate de un operator de aeronave sau de un alt furnizor DAT se distribuie exclusiv solicitantului și

(b)

în ceea ce privește personalul de atestare care semnează declarațiile de conformitate emise în temeiul punctului DAT.OR.105 litera (b), să asigure că:

1.

cunoștințele, parcursul profesional (inclusiv alte funcții din cadrul organizației) și experiența membrilor personalului de atestare sunt corespunzătoare atribuțiilor care le revin;

2.

păstrează dosare ale tuturor membrilor personalului de atestare, care includ detalii privind sfera lor de autorizare;

3.

membrii personalului de atestare primesc un document care atestă sfera lor de autorizare.

DAT.TR.105 Interfețele necesare

Furnizorul DAT asigură interfețele formale necesare cu:

(a)

sursa (sursele) de date aeronautice și/sau alți furnizori DAT;

(b)

titularul aprobării de proiect al echipamentului, în cazul furnizării DAT de tip 2, sau cu solicitantul unei aprobări pentru respectivul proiect specific;

(c)

operatorii de aeronave, după caz.


ANEXA VIII

CERINȚE SPECIFICE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII DE COMUNICAȚII, DE NAVIGAȚIE SAU DE SUPRAVEGHERE

(Partea CNS)

SUBPARTEA A — CERINȚE ORGANIZAȚIONALE SUPLIMENTARE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII DE COMUNICAȚII, DE NAVIGAȚIE SAU DE SUPRAVEGHERE (CNS.OR)

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

CNS.OR.100 Competența și capacitatea tehnică și operațională

(a)

Un furnizor de servicii de comunicații, de navigație sau de supraveghere trebuie să asigure disponibilitatea, continuitatea, acuratețea și integritatea serviciilor sale.

(b)

Un furnizor de servicii de comunicații, de navigație sau de supraveghere trebuie să confirme nivelul de calitate a serviciilor pe care le furnizează și să demonstreze că echipamentele sale sunt întreținute cu regularitate și că sunt calibrate atunci când este necesar.

SUBPARTEA B — CERINȚE TEHNICE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII DE COMUNICAȚII, DE NAVIGAȚIE SAU DE SUPRAVEGHERE (CNS.TR)

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

CNS.TR.100 Metodele de lucru și procedurile operaționale pentru furnizorii de servicii de comunicații, de navigație sau de supraveghere

Un furnizor de servicii de comunicații, de navigație sau de supraveghere trebuie să poată demonstra că metodele sale de lucru și procedurile sale operaționale sunt conforme cu standardele prevăzute în anexa 10 la Convenția de la Chicago privind telecomunicațiile aeronautice, în versiunile prezentate în continuare, în măsura în care acestea sunt relevante pentru furnizarea de servicii de comunicații, de navigație sau de supraveghere în spațiul aerian în cauză:

(a)

volumul I privind asistența radio pentru navigație, ediția a 6-a din iulie 2006, cu toate amendamentele până la nr. 89 inclusiv;

(b)

volumul II privind procedurile de comunicații, inclusiv procedurile pentru serviciile de navigație aeriană (PANS), ediția a 6-a din octombrie 2001, cu toate amendamentele până la nr. 89 inclusiv;

(c)

volumul III privind sistemele de comunicații, ediția a 2-a din iulie 2007, cu toate amendamentele până la nr. 89 inclusiv;

(d)

volumul IV privind sistemele radar de supraveghere și sistemele anticoliziune, ediția a 4-a din iulie 2007, cu toate amendamentele până la nr. 89 inclusiv;

(e)

volumul V privind utilizarea spectrului de radiofrecvențe aeronautice, ediția a 3-a din iulie 2013, cu toate amendamentele până la nr. 89 inclusiv.


ANEXA IX

CERINȚE SPECIFICE APLICABILE FURNIZORILOR DE MANAGEMENT AL FLUXULUI DE TRAFIC AERIAN

(partea ATFM)

CERINȚE TEHNICE APLICABILE FURNIZORILOR DE MANAGEMENT AL FLUXULUI DE TRAFIC AERIAN (ATFM.TR)

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

ATFM.TR.100 Metodele de lucru și procedurile operaționale pentru furnizorii de management al fluxului de trafic aerian

Un furnizor de management al fluxului de trafic aerian trebuie să poată demonstra că metodele sale de lucru și procedurile sale operaționale sunt conforme cu Regulamentele (UE) nr. 255/2010 (1) și (UE) nr. 677/2011 ale Comisiei.


(1)  Regulamentul (UE) nr. 255/2010 al Comisiei din 25 martie 2010 de stabilire a unor norme comune privind managementul fluxului de trafic aerian (JO L 80, 26.3.2010, p. 10).


ANEXA X

CERINȚE SPECIFICE APLICABILE FURNIZORILOR DE MANAGEMENT AL SPAȚIULUI AERIAN

(partea ASM)

CERINȚE TEHNICE APLICABILE FURNIZORILOR DE MANAGEMENT AL SPAȚIULUI AERIAN (ASM.TR)

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

ASM.TR.100 Metodele de lucru și procedurile operaționale pentru furnizorii de management al spațiului aerian

Un furnizor de management al spațiului aerian trebuie să poată demonstra că metodele sale de lucru și procedurile sale operaționale sunt conforme cu Regulamentele (CE) nr. 2150/2005 (1) și (UE) nr. 677/2011 ale Comisiei.


(1)  Regulamentul (CE) nr. 2150/2005 al Comisiei din 23 decembrie 2005 de stabilire a unor norme comune pentru utilizarea flexibilă a spațiului aerian (JO L 342, 24.12.2005, p. 20).


ANEXA XI

CERINȚE SPECIFICE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII DE PROIECTARE A PROCEDURILOR

(partea ASD)


ANEXA XII

CERINȚE SPECIFICE APLICABILE ADMINISTRATORULUI REȚELEI

(partea NM)

CERINȚE TEHNICE APLICABILE ADMINISTRATORULUI REȚELEI (NM.TR)

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

NM.TR.100 Metodele de lucru și procedurile operaționale pentru administratorul rețelei

Administratorul rețelei trebuie să poată demonstra că metodele sale de lucru și procedurile sale operaționale sunt conforme cu alte acte legislative ale Uniunii, în special cu Regulamentele (UE) nr. 255/2010 și (UE) nr. 677/2011.


ANEXA XIII

CERINȚE APLICABILE FURNIZORILOR DE SERVICII REFERITOARE LA PREGĂTIREA PERSONALULUI ȘI LA EVALUAREA COMPETENȚELOR

(partea PERS)

SUBPARTEA A — PERSONALUL ELECTRONIST PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI AERIAN

SECȚIUNEA 1 — CERINȚE GENERALE

ATSEP.OR.100 Domeniul de aplicare

(a)

Prezenta subparte stabilește cerințele care trebuie îndeplinite de furnizorul de servicii în ceea ce privește pregătirea și evaluarea competențelor personalului electronist pentru siguranța traficului aerian (ATSEP).

(b)

În cazul furnizorilor de servicii care solicită un certificat limitat în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.010 literele (a) și (b) și/sau care își declară activitățile în conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.A.015, cerințele minime care trebuie îndeplinite în ceea ce privește pregătirea și evaluarea competențelor ATSEP pot fi stabilite de autoritatea competentă. Respectivele cerințe minime trebuie să se bazeze pe calificarea, experiența acumulată și experiența recentă pentru a întreține echipamente specifice sau tipuri de echipamente asigurând un nivel echivalent de siguranță.

ATSEP.OR.105 Programul de pregătire și de evaluare a competențelor

În conformitate cu punctul ATM/ANS.OR.B.005 litera (a) subpunctul 6, furnizorul de servicii care angajează ATSEP trebuie să stabilească un program de pregătire și de evaluare a competențelor care să acopere sarcinile și responsabilitățile ce trebuie îndeplinite de ATSEP.

Atunci când ATSEP este angajat de o organizație contractată, furnizorul de servicii se asigură că respectivul ATSEP a beneficiat de pregătirea aplicabilă și a obținut competențele prevăzute în prezenta subparte.

ATSEP.OR.110 Evidența documentelor

În plus față de cele prevăzute la punctul ATM/ANS.OR.B.030, furnizorul de servicii care angajează ATSEP trebuie să țină evidența tuturor cursurilor de pregătire urmate de ATSEP, precum și a evaluării competențelor ATSEP și trebuie să pună aceste documente la dispoziția:

(a)

ATSEP în cauză, la cerere;

(b)

noului angajator, la cerere și cu acordul ATSEP, atunci când ATSEP este angajat de o nouă entitate.

ATSEP.OR.115 Competența lingvistică

Furnizorul de servicii trebuie să se asigure că ATSEP este competent în limba sau limbile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale.

SECȚIUNEA 2 — CERINȚELE PRIVIND PREGĂTIREA

ATSEP.OR.200 Cerințele privind pregătirea — dispoziții generale

Un furnizor de servicii trebuie să se asigure că ATSEP:

(a)

a încheiat cu succes:

1.

pregătirea de bază prevăzută la punctul ATSEP.OR.205;

2.

pregătirea de calificare prevăzută la punctul ATSEP.OR.210;

3.

pregătirea de calificare în materie de sisteme și echipamente prevăzută la punctul ATSEP.OR.215;

(b)

a urmat pregătirea continuă în conformitate cu punctul ATSEP.OR.220.

ATSEP.OR.205 Pregătirea de bază

(a)

Pregătirea de bază a ATSEP trebuie să cuprindă:

1.

subiectele, temele și subtemele cuprinse în apendicele 1 (Pregătire de bază — programa comună);

2.

în cazul în care este relevant pentru activitățile furnizorului de servicii, subiectele cuprinse în apendicele 2 (Pregătire de bază — specializări).

(b)

Un furnizor de servicii poate determina cele mai potrivite cerințe educaționale pentru personalul său ATSEP candidat și, prin urmare, poate să adapteze numărul și/sau nivelul subiectelor, temelor și subtemelor menționate la litera (a), după caz.

ATSEP.OR.210 Pregătirea de calificare

Pregătirea de calificare a ATSEP trebuie să cuprindă:

(a)

subiectele, temele și subtemele cuprinse în apendicele 3 (Pregătire de calificare — programa comună);

(b)

în cazul în care este relevant pentru activitățile sale, cel puțin una dintre specializările de calificare cuprinse în apendicele 4 (Pregătire de calificare — specializări).

ATSEP.OR.215 Pregătirea de calificare în materie de sisteme și echipamente

(a)

Pregătirea de calificare în materie de sisteme și echipamente a ATSEP trebuie să fie aplicabilă sarcinilor care trebuie îndeplinite și să includă unul sau mai multe dintre următoarele elemente:

1.

cursuri teoretice;

2.

cursuri practice;

3.

pregătire la locul de muncă.

(b)

Pregătirea de calificare în materie de sisteme și echipamente trebuie să asigure că personalul ATSEP candidat dobândește cunoștințe și competențe în ceea ce privește:

1.

funcționalitatea sistemului și a echipamentului;

2.

impactul efectiv și potențial al acțiunilor ATSEP asupra sistemului și a echipamentului;

3.

impactul sistemului și al echipamentului asupra mediului operațional.

ATSEP.OR.220 Pregătirea continuă

Pregătirea continuă a ATSEP trebuie să cuprindă pregătirea de menținere și perfecționare, pregătirea cu privire la modernizarea și modificarea echipamentelor/sistemelor și/sau pregătirea pentru situații de urgență.

SECȚIUNEA 3 — CERINȚELE PRIVIND EVALUAREA COMPETENȚELOR

ATSEP.OR.300 Evaluarea competențelor — dispoziții generale

Un furnizor de servicii trebuie să se asigure că ATSEP:

(a)

a fost evaluat ca fiind competent înainte de a-și executa sarcinile;

(b)

face obiectul unei evaluări continue a competențelor în conformitate cu punctul ATSEP.OR.305.

ATSEP.OR.305 Evaluarea competenței inițiale și continue

Un furnizor de servicii care angajează ATSEP trebuie:

(a)

să instituie, să implementeze și să documenteze procesele:

1.

de evaluare a competenței inițiale și continue a ATSEP;

2.

de tratare a unei lipse sau a unei degradări a competenței ATSEP, inclusiv un proces de contestare;

3.

de asigurare a supravegherii personalului care nu a fost evaluat ca fiind competent;

(b)

să definească următoarele criterii pe baza cărora trebuie evaluată competența inițială și continuă:

1.

aptitudini tehnice;

2.

aptitudini comportamentale;

3.

cunoștințe.

SECȚIUNEA 4 — CERINȚELE APLICABILE INSTRUCTORILOR ȘI EVALUATORILOR

ATSEP.OR.400 Instructori de pregătire a ATSEP

Un furnizor de servicii care angajează ATSEP trebuie să se asigure că:

(a)

instructorii de pregătire a ATSEP dețin o experiență corespunzătoare în domeniul în care urmează să fie oferită instruirea;

(b)

instructorii pentru pregătirea la locul de muncă au încheiat cu succes un curs de pregătire la locul de muncă și au competențele necesare pentru a interveni în situații în care siguranța ar putea fi compromisă în timpul pregătirii.

ATSEP.OR.405 Evaluatorii aptitudinilor tehnice

Un furnizor de servicii care angajează ATSEP trebuie să se asigure că evaluatorii aptitudinilor tehnice au încheiat cu succes un curs de evaluatori și că dețin experiența corespunzătoare pentru a evalua pe baza criteriilor definite la punctul ATSEP.OR.305 litera (b).

Apendicele 1

Pregătire de bază — programa comună

Subiectul 1: INIȚIERE

TEMA 1 BASIND — Inițiere

Subtema 1.1 — Prezentare generală a pregătirii și a evaluării

Subtema 1.2 — Organizația națională

Subtema 1.3 — Locul de muncă

Subtema 1.4 — Rolul ATSEP

Subtema 1.5 — Dimensiunea europeană/mondială

Subtema 1.6 — Standarde internaționale și practici recomandate

Subtema 1.7 — Securitatea datelor

Subtema 1.8 — Managementul calității

Subtema 1.9 — Sistemul de management al calității

Subtema 1.10 — Sănătate și siguranță

Subiectul 2: FAMILIARIZAREA CU TRAFICUL AERIAN

TEMA 1 BASATF — Familiarizarea cu traficul aerian

Subtema 1.1 — Managementul traficului aerian

Subtema 1.2 — Controlul traficului aerian

Subtema 1.3 — Plase de siguranță de la sol

Subtema 1.4 — Instrumente de control al traficului aerian și mijloace de monitorizare

Subtema 1.5 — Familiarizare

Apendicele 2

Pregătire de bază — Specializări

Subiectul 3: SERVICIILE DE INFORMARE AERONAUTICĂ

Subiectul 4: METEOROLOGIE

Subiectul 5: COMUNICARE

Subiectul 6: NAVIGARE

Subiectul 7: SUPRAVEGHERE

Subiectul 8: PRELUCRAREA DATELOR

Subiectul 9: MONITORIZAREA ȘI CONTROLUL SISTEMELOR

Subiectul 10: PROCEDURI DE ÎNTREȚINERE

Apendicele 3

Pregătire de calificare — programa comună

Subiectul 1: SIGURANȚĂ

TEMA 1 — Managementul siguranței

Subtema 1.1 — Politică și principii

Subtema 1.2 — Noțiunea de risc și principii de evaluare a riscurilor

Subtema 1.3 — Procesul de evaluare a siguranței

Subtema 1.4 — Sistemul de clasificare a riscurilor sistemului de navigație aeriană

Subtema 1.5 — Reglementarea siguranței

Subiectul 2: SĂNĂTATE ȘI SIGURANȚĂ

TEMA 1 — Conștientizarea pericolelor și norme juridice

Subtema 1.1 — Conștientizarea pericolelor

Subtema 1.2 — Reglementări și proceduri

Subtema 1.3 — Lucrul cu materiale periculoase

Subiectul 3: FACTORI UMANI

TEMA 1 — Introducere în factori umani

Subtema 1.1 — Introducere

TEMA 2 — Cunoștințe și aptitudini de lucru

Subtema 2.1 — Cunoștințe, aptitudini și competențe ATSEP

TEMA 3 — Factori psihologici

Subtema 3.1 — Cogniție

TEMA 4 — Aspecte medicale

Subtema 4.1 — Oboseala

Subtema 4.2 — Aptitudinea în muncă

Subtema 4.3 — Mediul de lucru

TEMA 5 — Factori organizaționali și sociali

Subtema 5.1 — Nevoile de bază ale persoanelor la locul de muncă

Subtema 5.2 — Managementul resurselor în echipă

Subtema 5.3 — Munca și rolurile în echipă

TEMA 6 — Comunicare

Subtema 6.1 — Raportul scris

Subtema 6.2 — Comunicarea verbală și non-verbală

TEMA 7 — Stresul

Subtema 7.1 — Stresul

Subtema 7.2 — Managementul stresului

TEMA 8 — Eroarea umană

Subtema 8.1 — Eroarea umană

Apendicele 4

Pregătire de calificare – specializări

1.   COMUNICAȚII — PRIN VOCE

Subiectul 1: APELURI DE VOCE

TEMA 1 — Aer-sol

Subtema 1.1 — Transmisie/recepție

Subtema 1.2 — Sisteme de antene radio

Subtema 1.3 — Comutator vocal

Subtema 1.4 — Postul de lucru al controlorului

Subtema 1.5 — Interfețe radio

TEMA 2 — COMVCE — Sol-sol

Subtema 2.1 — Interfețe

Subtema 2.2 — Protocoale

Subtema 2.3 — Comutator

Subtema 2.4 — Lanțul de comunicații

Subtema 2.5 — Postul de lucru al controlorului

Subiectul 2: CALEA DE TRANSMISIE

TEMA 1 — Linii

Subtema 1.1 — Teoria liniilor

Subtema 1.2 — Transmisii digitale

Subtema 1.3 — Tipuri de linii

TEMA 2 — Legături specifice

Subtema 2.1 — Legătură prin microunde

Subtema 2.2 — Satelit

Subiectul 3: ÎNREGISTRATOARE

TEMA 1 — Înregistratoare impuse de lege

Subtema 1.1 — Reglementări

Subtema 1.2 — Principii

Subiectul 4: SIGURANȚĂ FUNCȚIONALĂ

TEMA 1 — Atitudine față de siguranță

Subtema 1.1 — Atitudine față de siguranță

TEMA 2 — Siguranță funcțională

Subtema 2.1 — Siguranță funcțională

2.   COMUNICAȚII — DATE

Subiectul 1: DATE

TEMA 1 — Introducere în rețele

Subtema 1.1 — Tipuri

Subtema 1.2 — Rețele

Subtema 1.3 — Servicii de rețea externe

Subtema 1.4 — Instrumente de măsură

Subtema 1.5 — Depanare

TEMA 2 — Protocoale

Subtema 2.1 — Teorie de bază

Subtema 2.2 — Protocoale generale

Subtema 2.3 — Protocoale specifice

TEMA 3 — Rețele naționale

Tema 3.1 — Rețele naționale

TEMA 4 — Rețele europene

Subtema 4.1 — Tehnologii de rețea

TEMA 5 — Rețele mondiale

Subtema 5.1 — Rețele și standarde

Subtema 5.2 — Descriere

Subtema 5.3 — Arhitectură globală

Subtema 5.4 — Subrețele aer-sol

Subtema 5.5 — Subrețele sol-sol

Subtema 5.6 — Rețele la bordul aeronavei

Subtema 5.7 — Aplicații aer-sol

Subiectul 2: CALEA DE TRANSMISIE

TEMA 1 — Linii

Subtema 1.1 — Teoria liniilor

Subtema 1.2 — Transmisii digitale

Subtema 1.3 — Tipuri de linii

TEMA 2 — Legături specifice

Subtema 2.1 — Legătură prin microunde

Subtema 2.2 — Satelit

Subiectul 3: ÎNREGISTRATOARE

TEMA 1 — Înregistratoare impuse de lege

Subtema 1.1 — Reglementări

Subtema 1.2 — Principii

Subiectul 4: SIGURANȚĂ FUNCȚIONALĂ

TEMA 1 — Atitudine față de siguranță

Subtema 1.1 — Atitudine față de siguranță

TEMA 2 — Siguranță funcțională

Subtema 2.1 — Siguranță funcțională

3.   NAVIGAȚIE — BALIZĂ NEDIRECȚIONALĂ (NON-DIRECTIONAL BEACON — NDB)

Subiectul 1: NAVIGAȚIA BAZATĂ PE PERFORMANȚE

TEMA 1 — Concepte de navigație

Subtema 1.1 — Cerințe operaționale

Subtema 1.2 — Navigația bazată pe performanțe

Subtema 1.3 — Conceptul de navigație de suprafață (RNAV)

Subtema 1.4 — NOTAM

Subiectul 2: SISTEME DE LA SOL — NDB

TEMA 1 — NDB/localizator

Subtema 1.1 — Utilizarea sistemului

Subtema 1.2 — Arhitectura stațiilor de la sol

Subtema 1.3 — Subsistem de emițător

Subtema 1.4 — Subsistem de antenă

Subtema 1.5 — Subsisteme de monitorizare și control

Subtema 1.6 — Echipamente de la bord

Subtema 1.7 — Verificarea și întreținerea sistemelor

Subiectul 3: SISTEMUL GLOBAL DE NAVIGAȚIE PRIN SATELIT (GNSS)

TEMA 1 — GNSS

Subtema 1.1 — Privire generală

Subiectul 4: ECHIPAMENTE DE LA BORD

TEMA 1 — Sisteme de la bord

Subtema 1.1 — Sisteme de la bord

TEMA 2 — Navigație autonomă

Subtema 2.1 — Navigație inerțială

TEMA 3 — Navigație verticală

Subtema 3.1 — Navigație verticală

Subiectul 5: SIGURANȚĂ FUNCȚIONALĂ

TEMA 1 — Atitudine față de siguranță

Subtema 1.1 — Atitudine față de siguranță

TEMA 2 — Siguranță funcțională

Subtema 2.1 — Siguranță funcțională

4.   NAVIGAȚIE — RADIOGONIOMETRIE (DIRECTION FINDING – DF)

Subiectul 1: NAVIGAȚIA BAZATĂ PE PERFORMANȚE

TEMA 1 — Concepte de navigație

Subtema 1.1 — Cerințe operaționale

Subtema 1.2 — Navigația bazată pe performanțe

Subtema 1.3 — Conceptul de navigație de suprafață (RNAV)

Subtema 1.4 — NOTAM

Subiectul 2: SISTEME DE LA SOL — DF

TEMA 1 — DF

Subtema 1.1 — Utilizarea sistemului

Subtema 1.2 — Arhitectura echipamentelor VDF/DDF

Subtema 1.3 — Subsistem de receptor

Subtema 1.4 — Subsistem de antenă

Subtema 1.5 — Subsisteme de monitorizare și control

Subtema 1.6 — Verificarea și întreținerea sistemelor

Subiectul 3: SISTEMUL GLOBAL DE NAVIGAȚIE PRIN SATELIT (GNSS)

TEMA 1 — GNSS

Subtema 1.1 — Privire generală

Subiectul 4: ECHIPAMENTE DE LA BORD

TEMA 1 — Sisteme de la bord

Subtema 1.1 — Sisteme de la bord

TEMA 2 — Navigație autonomă

Subtema 2.1 — Navigație inerțială

TEMA 3 — Navigație verticală

Subtema 3.1 — Navigație verticală

Subiectul 5: SIGURANȚĂ FUNCȚIONALĂ

TEMA 1 — Atitudine față de siguranță

Subtema 1.1 — Atitudine față de siguranță

TEMA 2 — Siguranță funcțională

Subtema 2.1 — Siguranță funcțională

5.   NAVIGAȚIE — RADIOFAR OMNIDIRECȚIONAL VHF (VOR)

Subiectul 1: NAVIGAȚIA BAZATĂ PE PERFORMANȚE

TEMA 1 — Concepte de navigație

Subtema 1.1 — Cerințe operaționale

Subtema 1.2 — Navigația bazată pe performanțe

Subtema 1.3 — Conceptul de navigație de suprafață (RNAV)

Subtema 1.4 — NOTAM

Subiectul 2: SISTEME DE LA SOL — VOR

TEMA 1 — VOR

Subtema 1.1 — Utilizarea sistemului

Subtema 1.2 — Elemente de bază ale CVOR și/sau DVOR

Subtema 1.3 — Arhitectura stațiilor de la sol

Subtema 1.4 — Subsistem de emițător

Subtema 1.5 — Subsistem de antenă

Subtema 1.6 — Subsisteme de monitorizare și control

Subtema 1.7 — Echipamente de la bord

Subtema 1.8 — Verificarea și întreținerea sistemelor

Subiectul 3: SISTEMUL GLOBAL DE NAVIGAȚIE PRIN SATELIT (GNSS)

TEMA 1 — GNSS

Subtema 1.1 — Privire generală

Subiectul 4: ECHIPAMENTE DE LA BORD

TEMA 1 — Sisteme de la bord

Subtema 1.1 — Sisteme de la bord

TEMA 2 — Navigație autonomă

Subtema 2.1 — Navigație inerțială

TEMA 3 — Navigație verticală

Subtema 3.1 — Navigație verticală

Subiectul 5: — SIGURANȚĂ FUNCȚIONALĂ

TEMA 1 — Atitudine față de siguranță

Subtema 1.1 — Atitudine față de siguranță

TEMA 2 — Siguranță funcțională

Subtema 2.1 — Siguranță funcțională

6.   NAVIGAȚIE — ECHIPAMENT DE MĂSURARE A DISTANȚEI (DISTANCE MEASURING EQUIPMENT – DME)

Subiectul 1: NAVIGAȚIA BAZATĂ PE PERFORMANȚE

TEMA 1 — Concepte de navigație

Subtema 1.1 — Cerințe operaționale

Subtema 1.2 — Navigația bazată pe performanțe

Subtema 1.3 — Conceptul de navigație de suprafață (RNAV)

Subtema 1.4 — NOTAM

Subiectul 2: SISTEME DE LA SOL — DME

TEMA 1 — DME

Subtema 1.1 — Utilizarea sistemului

Subtema 1.2 — Elemente de bază ale DME

Subtema 1.3 — Arhitectura stațiilor de la sol

Subtema 1.4 — Subsistem de receptor

Subtema 1.5 — Prelucrarea semnalelor

Subtema 1.6 — Subsistem de emițător

Subtema 1.7 — Subsistem de antenă

Subtema 1.8 — Subsisteme de monitorizare și control

Subtema 1.9 — Echipamente de la bord

Subtema 1.10 — Verificarea și întreținerea sistemelor

Subiectul 3: SISTEMUL GLOBAL DE NAVIGAȚIE PRIN SATELIT (GNSS)

TEMA 1 — GNSS

Subtema 1.1 — Privire generală

Subiectul 4: ECHIPAMENTE DE LA BORD

TEMA 1 — Sisteme de la bord

Subtema 1.1 — Sisteme de la bord

TEMA 2 — Navigație autonomă

Subtema 2.1 — Navigație inerțială

TEMA 3 — Navigație verticală

Subtema 3.1 — Navigație verticală

Subiectul 5: SIGURANȚĂ FUNCȚIONALĂ

TEMA 1 — Atitudine față de siguranță

Subtema 1.1 — Atitudine față de siguranță

TEMA 2 — Siguranță funcțională

Subtema 2.1 — Siguranță funcțională

7.   NAVIGAȚIE — SISTEMUL DE ATERIZARE INSTRUMENTALĂ (INSTRUMENT LANDING SYSTEM – ILS)

Subiectul 1: NAVIGAȚIA BAZATĂ PE PERFORMANȚE

TEMA 1 — Concepte de navigație

Subtema 1.1 — Cerințe operaționale

Subtema 1.2 — Navigația bazată pe performanțe

Subtema 1.3 — Conceptul de navigație de suprafață (RNAV)

Subtema 1.4 — NOTAM

Subiectul 2: SISTEME DE LA SOL — ILS

TEMA 1 — ILS

Subtema 1.1 — Utilizarea sistemului

Subtema 1.2 — Elemente de bază ale ILS

Subtema 1.3 — Sisteme 2F

Subtema 1.4 — Arhitectura stațiilor de la sol

Subtema 1.5 — Subsistem de emițător

Subtema 1.6 — Subsistem de antenă

Subtema 1.7 — Subsisteme de monitorizare și control

Subtema 1.8 — Echipamente de la bord

Subtema 1.9 — Verificarea și întreținerea sistemelor

Subiectul 3: SISTEMUL GLOBAL DE NAVIGAȚIE PRIN SATELIT (GNSS)

TEMA 1 — GNSS

Subtema 1.1 — Privire generală

Subiectul 4: ECHIPAMENTE DE LA BORD

TEMA 1 — Sisteme de la bord

Subtema 1.1 — Sisteme de la bord

TEMA 2 — Navigație autonomă

Subtema 2.1 — Navigație inerțială

TEMA 3 — Navigație verticală

Subtema 3.1 — Navigație verticală

Subiectul 5: SIGURANȚĂ FUNCȚIONALĂ

TEMA 1 — Atitudine față de siguranță

Subtema 1.1 — Atitudine față de siguranță

TEMA 2 — Siguranță funcțională

Subtema 2.1 — Siguranță funcțională

8.   NAVIGAȚIE — SISTEMUL DE ATERIZARE CU MICROUNDE (MICROWAVE LANDING SYSTEM – MLS)

Subiectul 1: NAVIGAȚIA BAZATĂ PE PERFORMANȚE

TEMA 1 — Concepte de navigație

Subtema 1.1 — Cerințe operaționale

Subtema 1.2 — Navigația bazată pe performanțe

Subtema 1.3 — Conceptul de navigație de suprafață (RNAV)

Subtema 1.4 — NOTAM

Subiectul 2: SISTEME DE LA SOL — MLS

TEMA 1 — MLS

Subtema 1.1 — Utilizarea sistemului

Subtema 1.2 — Elemente de bază ale MLS

Subtema 1.3 — Arhitectura stațiilor de la sol

Subtema 1.4 — Subsistem de emițător

Subtema 1.5 — Subsistem de antenă

Subtema 1.6 — Subsisteme de monitorizare și control

Subtema 1.7 — Echipamente de la bord

Subtema 1.8 — Verificarea și întreținerea sistemelor

Subiectul 3: SISTEMUL GLOBAL DE NAVIGAȚIE PRIN SATELIT (GNSS)

TEMA 1 — GNSS

Subtema 1.1 — Privire generală

Subiectul 4: ECHIPAMENTE DE LA BORD

TEMA 1 — Sisteme de la bord

Subtema 1.1 — Sisteme de la bord

TEMA 2 — Navigație autonomă

Subtema 2.1 — Navigație inerțială

TEMA 3 — Navigație verticală

Subtema 3.1 — Navigație verticală

Subiectul 5: SIGURANȚĂ FUNCȚIONALĂ

TEMA 1 — Atitudine față de siguranță

Subtema 1.1 — Atitudine față de siguranță

TEMA 2 — Siguranță funcțională

Subtema 2.1 — Siguranță funcțională

9.   SUPRAVEGHERE — RADARUL PRIMAR DE SUPRAVEGHERE (PRIMARY SURVEILLANCE RADAR – PSR)

Subiectul 1: RADARUL PRIMAR DE SUPRAVEGHERE

TEMA 1 — Supravegherea ATC

Subtema 1.1 — Utilizarea PSR pentru serviciile de trafic aerian

Subtema 1.2 — Antenă (PSR)

Subtema 1.3 — Emițătoare

Subtema 1.4 — Caracteristicile țintelor primare

Subtema 1.5 — Receptoare

Subtema 1.6 — Prelucrarea semnalelor și extracția ploturilor

Subtema 1.7 — Combinarea ploturilor

Subtema 1.8 — Caracteristicile radarului primar

TEMA 2 — SURPSR — Radar de mișcare pe suprafață (Surface Movement Radar — SMR)

Subtema 2.1 — Utilizarea SMR pentru serviciile de trafic aerian

Subtema 2.2 — Senzor radar

TEMA 3 — SURPSR — Testare și măsurare

Subtema 3.1 — Testare și măsurare

Subiectul 2: INTERFAȚA OM-MAȘINĂ (HUMAN MACHINE INTERFACE — HMI)

TEMA 1 — SURPSR — HMI

Subtema 1.1 — HMI ATCO

Subtema 1.2 — HMI ATSEP

Subtema 1.3 — HMI piloți

Subtema 1.4 — Dispozitive de afișare

Subiectul 3: TRANSMITEREA DATELOR DE SUPRAVEGHERE

TEMA 1 — Transmiterea datelor de supraveghere

Subtema 1.1 — Tehnologie și protocoale

Subtema 1.2 — Metode de verificare

Subiectul 4: SIGURANȚĂ FUNCȚIONALĂ

TEMA 1 — SURPSR — Atitudine față de siguranță

Subtema 1.1 — Atitudine față de siguranță

TEMA 2 — SURPSR — Siguranță funcțională

Subtema 2.1 — Siguranță funcțională

Subiectul 5: SISTEME DE PRELUCRARE A DATELOR

TEMA 1 — Componentele sistemelor

Subtema 1.1 — Sisteme de prelucrare a datelor de supraveghere

10.   SUPRAVEGHERE — RADAR SECUNDAR DE SUPRAVEGHERE

Subiectul 1: RADAR SECUNDAR DE SUPRAVEGHERE (SECONDARY SURVEILLANCE RADAR — SSR)

TEMA 1 — SSR și SSR monopuls

Subtema 1.1 — Utilizarea SSR pentru serviciile de trafic aerian

Subtema 1.2 — Antenă (SSR)

Subtema 1.3 — Interogator

Subtema 1.4 — Transponder

Subtema 1.5 — Receptoare

Subtema 1.6 — Prelucrarea semnalelor și extracția ploturilor

Subtema 1.7 — Combinarea ploturilor

Subtema 1.8 — Testare și măsurare

TEMA 2 — Modul S

Subtema 2.1 — Introducere în modul S

Subtema 2.2 — Sistem de mod S

TEMA 3 — Multisenzor (MLAT)

Subtema 3.1 — MLAT în uz

Subtema 3.2 — Principii MLAT

TEMA 4 — SURSSR — Mediu

Subtema 4.1 — Mediul SSR

Subiectul 2: INTERFAȚA OM-MAȘINĂ (HUMAN MACHINE INTERFACE — HMI)

TEMA 1 — HMI

Subtema 1.1 — HMI ATCO

Subtema 1.2 — HMI ATSEP

Subtema 1.3 — HMI piloți

Subtema 1.4 — Dispozitive de afișare

Subiectul 3: TRANSMITEREA DATELOR DE SUPRAVEGHERE

TEMA 1 — Transmiterea datelor de supraveghere

Subtema 1.1 — Tehnologie și protocoale

Subtema 1.2 — Metode de verificare

Subiectul 4: SIGURANȚĂ FUNCȚIONALĂ

TEMA 1 — Atitudine față de siguranță

Subtema 1.1 — Atitudine față de siguranță

TEMA 2 — Siguranță funcțională

Subtema 2.1 — Siguranță funcțională

Subiectul 5: SISTEME DE PRELUCRARE A DATELOR

TEMA 1 — Componentele sistemelor

Subtema 1.1 — Sisteme de prelucrare a datelor de supraveghere

11.   SUPRAVEGHEREA — SUPRAVEGHERE AUTOMATĂ DEPENDENTĂ

Subiectul 1: SUPRAVEGHERE AUTOMATĂ DEPENDENTĂ (AUTOMATIC DEPENDENT SURVEILLANCE — ADS)

TEMA 1 — Privire generală asupra ADS

Subtema 1.1 — Definirea ADS

TEMA 2 — SURADS — ADS-B

Subtema 2.1 — Introducere în ADS-B

Subtema 2.2 — Tehnici ADS-B

Subtema 2.3 — VDL mod 4 (STDMA)

Subtema 2.4 — Squitter extins de mod S

Subtema 2.5 — UAT

Subtema 2.6 — ASTERIX

TEMA 3 — ADS-C

Subtema 3.1 — Introducere în ADS-C

Subtema 3.2 — Tehnici ADS-C

Subiectul 2: INTERFAȚA OM-MAȘINĂ (HUMAN MACHINE INTERFACE — HMI)

TEMA 1 — HMI

Subtema 1.1 — HMI ATCO

Subtema 1.2 — HMI ATSEP

Subtema 1.3 — HMI piloți

Subtema 1.4 — Dispozitive de afișare

Subiectul 3: TRANSMITEREA DATELOR DE SUPRAVEGHERE

TEMA 1 — Transmiterea datelor de supraveghere

Subtema 1.1 — Tehnologie și protocoale

Subtema 1.2 — Metode de verificare

Subiectul 4: SIGURANȚĂ FUNCȚIONALĂ

TEMA 1 — Atitudine față de siguranță

Subtema 1.1 — Atitudine față de siguranță

TEMA 2 — SURADS — Siguranță funcțională

Subtema 2.1 — Siguranță funcțională

Subiectul 5: SISTEME DE PRELUCRARE A DATELOR

TEMA 1 — Componentele sistemelor

Subtema 1.1 — Sisteme de prelucrare a datelor de supraveghere

12.   DATE — PRELUCRAREA DATELOR

Subiectul 1: SIGURANȚĂ FUNCȚIONALĂ

TEMA 1 — Siguranță funcțională

Subtema 1.1 — Siguranță funcțională

Subtema 1.2 — Integritatea și securitatea software-urilor

TEMA 2 — Atitudine față de siguranță

Subtema 2.1 — Atitudine față de siguranță

Subiectul 2: SISTEME DE PRELUCRARE A DATELOR

TEMA 1 — Cerințele utilizatorului

Subtema 1.1 — Cerințele controlorilor

Subtema 1.2 — Traiectorii, predicții și calcule

Subtema 1.3 — Plase de siguranță de la sol

Subtema 1.4 — Asistență pentru luarea deciziilor

TEMA 2 — Datele componentelor sistemelor

Subtema 2.1 — Sisteme de prelucrare a datelor

Subtema 2.2 — Sisteme de prelucrare a datelor de zbor

Subtema 2.3 — Sisteme de prelucrare a datelor de supraveghere

Subiectul 3: PROCES DATE

TEMA 1 — Proces software

Subtema 1.1 — Middleware

Subtema 1.2 — Sisteme de operare

Subtema 1.3 — Controlul configurării

Subtema 1.4 — Procesul de dezvoltare a software-ului

TEMA 2 — Platforma hardware

Subtema 2.1 — Modernizarea echipamentelor

Subtema 2.2 — COTS

Subtema 2.3 — Interdependență

Subtema 2.4 — Mentenabilitate

TEMA 3 — Testare

Subtema 3.1 — Testare

Subiectul 4: DATE

TEMA 1 — Caracteristici esențiale ale datelor

Subtema 1.1 — Semnificația datelor

Subtema 1.2 — Controlul configurării datelor

Subtema 1.3 — Standarde în materie de date

TEMA 2 — Datele ATM — structura detaliată

Subtema 2.1 — Zona sistemului

Subtema 2.2 — Punctele caracteristice

Subtema 2.3 — Performanțele aeronavei

Subtema 2.4 — Manager de ecran

Subtema 2.5 — Mesaje de autocoordonare

Subtema 2.6 — Date privind controlul configurării

Subtema 2.7 — Date privind configurarea fizică

Subtema 2.8 — Date meteo relevante

Subtema 2.9 — Mesaje de alertă și de eroare pentru ATSEP

Subtema 2.10 — Mesaje de alertă și de eroare pentru ATCO

Subiectul 5: DATE DE COMUNICAȚII

TEMA 1 — Introducere în rețele

Subtema 1.1 — Tipuri

Subtema 1.2 — Rețele

Subtema 1.3 — Servicii de rețea externe

Subtema 1.4 — Instrumente de măsură

Subtema 1.5 — Depanare

TEMA 2 — Protocoale

Subtema 2.1 — Teorie de bază

Subtema 2.2 — Protocoale generale

Subtema 2.3 — Protocoale specifice

TEMA 3 — DATDP — Rețele naționale

Tema 3.1 — Rețele naționale

Subiectul 6: SUPRAVEGHERE — PRIMARĂ

TEMA 1 — Supravegherea ATC

Subtema 1.1 — Utilizarea PSR pentru serviciile de trafic aerian

Subiectul 7: SUPRAVEGHERE — SECUNDARĂ

TEMA 1 — SSR și MSSR

Subtema 1.1 — Utilizarea SSR pentru serviciile de trafic aerian

TEMA 2 — Modul S

Subtema 2.1 — Introducere în modul S

TEMA 3 — Multisenzor (MLAT)

Subtema 3.1 — Principii MLAT

Subiectul 8: SUPRAVEGHERE — HMI

TEMA 1 — HMI

Subtema 1.1 — HMI ATCO

Subiectul 9: TRANSMITEREA DATELOR DE SUPRAVEGHERE

TEMA 1 — Transmiterea datelor de supraveghere

Subtema 1.1 — Tehnologie și protocoale

13.   MONITORIZAREA ȘI CONTROLUL SISTEMELOR — COMUNICAȚII

Subiectul 1: STRUCTURA ANS

TEMA 1 — Organizarea și funcționarea ANSP

Tema 1.1 — SMCCOM — Organizarea și funcționarea ANSP

TEMA 2 — Programul de întreținere al ANSP

Subtema 2.1 — Politică

TEMA 3 — Contextul ATM

Subtema 3.1 — Contextul ATM

TEMA 4 — Practici administrative ale ANSP

Subtema 4.1 — Administrare

Subiectul 2: SISTEME/ECHIPAMENTE ANS

TEMA 1 — Impact la nivel operațional

Subtema 1.1 — Degradarea sau pierderea serviciilor pentru sisteme/echipamente

TEMA 2 — SMCCOM — Funcționalitatea și operarea postului de lucru al utilizatorului

Subtema 2.1 — Postul de lucru al utilizatorului

Subtema 2.2 — Postul de lucru SMC

Subiectul 3: INSTRUMENTE, PROCESE ȘI PROCEDURI

TEMA 1 — Cerințe

Subtema 1.1 — SMS

Subtema 1.2 — QMS

Subtema 1.3 — Aplicarea SMS în mediul de lucru

TEMA 2 — Acorduri de întreținere cu agenții externe

Subtema 2.1 — Principiile acordurilor

TEMA 3 — Procese generale SMC

Subtema 3.1 — Roluri și responsabilități

TEMA 4 — Sisteme de management al întreținerii

Subtema 4.1 — Raportare

Subiectul 4: TEHNOLOGIE

TEMA 1 — Tehnologii și principii

Subtema 1.1 — Generalități

Subtema 1.2 — Comunicații

Subtema 1.3 — Facilități

Subiectul 5: COMUNICAȚII PRIN VOCE

TEMA 1 — Aer-sol

Subtema 1.1 — Postul de lucru al controlorului

TEMA 2 — Sol-sol

Subtema 2.1 — Interfețe

Subtema 2.2 — Comutator

Subtema 2.3 — Postul de lucru al controlorului

Subiectul 6: COMUNICAȚII— DATE

TEMA 1 — Rețele europene

Subtema 1.1 — Tehnologii de rețea

TEMA 2 — Rețele mondiale

Subtema 2.1 — Rețele și standarde

Subtema 2.2 — Descriere

Subtema 2.3 — Arhitectură globală

Subtema 2.4 — Subrețele aer-sol

Subtema 2.5 — Subrețele sol-sol

Subtema 2.6 — Aplicații aer-sol

Subiectul 7: COMUNICAȚII — ÎNREGISTRATOARE

TEMA 1 — Înregistratoare impuse de lege

Subtema 1.1 — Reglementări

Subtema 1.2 — Principii

Subiectul 8: NAVIGAȚIE — PBN

TEMA 1 — Concepte NAV

Subtema 1.1 — NOTAM

14.   MONITORIZAREA ȘI CONTROLUL SISTEMELOR — NAVIGAȚIE

Subiectul 1: STRUCTURA ANS

TEMA 1 — Organizarea și funcționarea ANSP

Subtema 1.1 — Organizarea și funcționarea ANSP

TEMA 2 — Programul de întreținere al ANSP

Subtema 2.1 — Politică

TEMA 3 — Contextul ATM

Subtema 3.1 — Contextul ATM

TEMA 4 — Practici administrative ale ANSP

Subtema 4.1 — Administrare

Subiectul 2: SISTEME/ECHIPAMENTE ANS

TEMA 1 — Impact la nivel operațional

Subtema 1.1 — SMCNAV — Degradarea sau pierderea serviciilor pentru sisteme/echipamente

TEMA 2 — Funcționalitatea și operarea postului utilizatorului

Subtema 2.1 — Postul de lucru al utilizatorului

Subtema 2.2 — Postul de lucru SMC

Subiectul 3: INSTRUMENTE, PROCESE ȘI PROCEDURI

TEMA 1 — SMCNAV — Cerințe

Subtema 1.1 — SMS

Subtema 1.2 — QMS

Subtema 1.3 — Aplicarea SMS în mediul de lucru

TEMA 2 — Acorduri de întreținere cu agenții externe

Subtema 2.1 — Principiile acordurilor

TEMA 3 — Procese generale SMC

Subtema 3.1 — Roluri și responsabilități

TEMA 4 — SMCNAV — Sisteme de management al întreținerii

Subtema 4.1 — Raportare

Subiectul 4: TEHNOLOGIE

TEMA 1 — SMCNAV — Tehnologii și principii

Subtema 1.1 — Generalități

Subtema 1.2 — Comunicații

Subtema 1.3 — Facilități

Subiectul 5: COMUNICAȚII — DATE

TEMA 1 — SMCNAV — Rețele europene

Subtema 1.1 — Tehnologii de rețea

TEMA 2 — Rețele mondiale

Subtema 2.1 — Rețele și standarde

Subtema 2.2 — Descriere

Subtema 2.3 — Arhitectură globală

Subtema 2.4 — Subrețele aer-sol

Subtema 2.5 — Subrețele sol-sol

Subtema 2.6 — Aplicații aer-sol

Subiectul 6: COMUNICAȚII — ÎNREGISTRATOARE

TEMA 1 — Înregistratoare impuse de lege

Subtema 1.1 — Reglementări

Subtema 1.2 — Principii

Subiectul 7: NAVIGAȚIE — PBN

TEMA 1 — Concepte NAV

Subtema 1.1 — NOTAM

Subiectul 8: NAVIGAȚIE — SISTEME DE LA SOL — NDB

TEMA 1 — NDB/localizator

Subtema 1.1 — Utilizarea sistemului

Subiectul 9: NAVIGAȚIE — SISTEME DE LA SOL — DFI

TEMA 1 — SMCNAV — DF

Subtema 1.1 — Utilizarea sistemului

Subiectul 10: NAVIGAȚIE — SISTEME DE LA SOL — VOR

TEMA 1 — VOR

Subtema 1.1 — Utilizarea sistemului

Subiectul 11: NAVIGAȚIE — SISTEME DE LA SOL — DME

TEMA 1 — DME

Subtema 1.1 — Utilizarea sistemului

Subiectul 12: NAVIGAȚIE — SISTEME DE LA SOL — ILS

TEMA 1 — ILS

Subtema 1.1 — Utilizarea sistemului

15.   MONITORIZAREA ȘI CONTROLUL SISTEMELOR — SUPRAVEGHERE

Subiectul 1: STRUCTURA ANS

TEMA 1 — Organizarea și funcționarea ANSP

Subtema 1.1 — Organizarea și funcționarea ANSP

TEMA 2 — Programul de întreținere al ANSP

Subtema 2.1 — Politică

TEMA 3 — Contextul ATM

Subtema 3.1 — Contextul ATM

TEMA 4 — Practici administrative ale ANSP

Subtema 4.1 — Administrare

Subiectul 2: SISTEME/ECHIPAMENTE ANS

TEMA 1 — Impact la nivel operațional

Subtema 1.1 — SMCSUR — Degradarea sau pierderea serviciilor pentru sisteme/echipamente

TEMA 2 — Funcționalitatea și operarea postului utilizatorului

Subtema 2.1 — Postul de lucru al utilizatorului

Subtema 2.2 — Postul de lucru SMC

Subiectul 3: INSTRUMENTE, PROCESE ȘI PROCEDURI

TEMA 1 — Cerințe

Subtema 1.1 — SMS

Subtema 1.2 — QMS

Subtema 1.3 — Aplicarea SMS în mediul de lucru

TEMA 2 — Acorduri de întreținere cu agenții externe

Subtema 2.1 — Principiile acordurilor

TEMA 3 — Procese generale SMC

Subtema 3.1 — Roluri și responsabilități

TEMA 4 — Sisteme de management al întreținerii

Subtema 4.1 — Raportare

Subiectul 4: TEHNOLOGIE

TEMA 1 — Tehnologii și principii

Subtema 1.1 — Generalități

Subtema 1.2 — Comunicații

Subtema 1.3 — Facilități

Subiectul 5: COMUNICAȚII — DATE

TEMA 1 — Rețele europene

Subtema 1.1 — Tehnologii de rețea

TEMA 2 — Rețele mondiale

Subtema 2.1 — Rețele și standarde

Subtema 2.2 — Descriere

Subtema 2.3 — Arhitectură globală

Subtema 2.4 — Subrețele aer-sol

Subtema 2.5 — Subrețele sol-sol

Subtema 2.6 — Aplicații aer-sol

Subiectul 6: COMUNICAȚII — ÎNREGISTRATOARE

TEMA 1 — Înregistratoare impuse de lege

Subtema 1.1 — Reglementări

Subtema 1.2 — Principii

Subiectul 7: NAVIGAȚIE — PBN

TEMA 1 — Concepte NAV

Subtema 1.1 — NOTAM

Subiectul 8: SUPRAVEGHERE — PRIMARĂ

TEMA 1 — Supravegherea ATC

Subtema 1.1 — Utilizarea PSR pentru serviciile de trafic aerian

Subiectul 9: SUPRAVEGHERE — SECUNDARĂ

TEMA 1 — SSR și MSSR

Subtema 1.1 — Utilizarea SSR pentru serviciile de trafic aerian

TEMA 2 — Modul S

Subtema 2.1 — Introducere în modul S

TEMA 3 — Multisenzor (MLAT)

Subtema 3.1 — Principii MLAT

Subiectul 10: SUPRAVEGHERE — HMI

TEMA 1 — HMI

Subtema 1.1 — HMI ATCO

Subiectul 11: SUPRAVEGHERE — TRANSMITEREA DATELOR

TEMA 1 — Transmiterea datelor de supraveghere

Subtema 1.1 — Tehnologie și protocoale

16.   MONITORIZAREA ȘI CONTROLUL SISTEMELOR — DATE

Subiectul 1: STRUCTURA ANS

TEMA 1 — Organizarea și funcționarea ANSP

Subtema 1.1 — Organizarea și funcționarea ANSP

TEMA 2 — Programul de întreținere al ANSP

Subtema 2.1 — Politică

TEMA 3 — Contextul ATM

Subtema 3.1 — Contextul ATM

TEMA 4 — PRACTICI ADMINISTRATIVE ALE ANSP

Subtema 4.1 — Administrare

Subiectul 2: SISTEME/ECHIPAMENTE ANS

TEMA 1 — Impact la nivel operațional

Subtema 1.1 — Degradarea sau pierderea serviciilor pentru sisteme/echipamente

TEMA 2 — Funcționalitatea și operarea postului utilizatorului

Subtema 2.1 — Postul de lucru al utilizatorului

Subtema 2.2 — Postul de lucru SMC

Subiectul 3: INSTRUMENTE, PROCESE ȘI PROCEDURI

TEMA 1 — SMCDAT — Cerințe

Subtema 1.1 — SMS

Subtema 1.2 — QMS

Subtema 1.3 — Aplicarea SMS în mediul de lucru

TEMA 2 — Acorduri de întreținere cu agenții externe

Subtema 2.1 — Principiile acordurilor

TEMA 3 — Procese generale SMC

Subtema 3.1 — Roluri și responsabilități

TEMA 4 — Sisteme de management al întreținerii

Subtema 4.1 — Raportare

Subiectul 4: TEHNOLOGIE

TEMA 1 — Tehnologii și principii

Subtema 1.1 — Generalități

Subtema 1.2 — Comunicații

Subtema 1.3 — Facilități

Subiectul 5: COMUNICAȚII — DATE

TEMA 1 — Rețele europene

Subtema 1.1 — Tehnologii de rețea

TEMA 2 — Rețele mondiale

Subtema 2.1 — Rețele și standarde

Subtema 2.2 — Descriere

Subtema 2.3 — Arhitectură globală

Subtema 2.4 — Subrețele aer-sol

Subtema 2.5 — Subrețele sol-sol

Subtema 2.6 — Aplicații aer-sol

Subiectul 6: COMUNICAȚII — ÎNREGISTRATOARE

TEMA 1 — Înregistratoare impuse de lege

Subtema 1.1 — Reglementări

Subtema 1.2 — Principii

Subiectul 7: NAVIGAȚIE — PBN

TEMA 1 — SMCDAT — Concepte NAV

Subtema 1.1 — NOTAM

Subiectul 8: SUPRAVEGHERE — PRIMARĂ

TEMA 1 — Supravegherea ATC

Subtema 1.1 — Utilizarea PSR pentru serviciile de trafic aerian

Subiectul 9: SUPRAVEGHERE — SECUNDARĂ

TEMA 1 — SSR și MSSR

Subtema 1.1 — Utilizarea SSR pentru serviciile de trafic aerian

TEMA 2 — Modul S

Subtema 2.1 — Introducere în modul S

TEMA 3 — Multisenzor (MLAT)

Subtema 3.1 — Principii MLAT

Subiectul 10: SUPRAVEGHERE — HMI

TEMA 1 — HMI

Subtema 1.1 — HMI ATCO

Subiectul 11: SUPRAVEGHERE — TRANSMITEREA DATELOR

TEMA 1 — Transmiterea datelor de supraveghere

Subtema 1.1 — Tehnologie și protocoale

Subiectul 12: SUPRAVEGHERE — SISTEME DE PRELUCRARE A DATELOR

TEMA 1 — Cerințele utilizatorului

Subtema 1.1 — Cerințele controlorilor

Subtema 1.2 — Traiectorii, predicții și calcule

Subtema 1.3 — Plase de siguranță de la sol

Subtema 1.4 — Asistență pentru luarea deciziilor

Subiectul 13: SUPRAVEGHERE — PROCES DATE

TEMA 1 — Platforma hardware

Subtema 1.1 — Modernizarea echipamentelor

Subtema 1.2 — COTS

Subtema 1.3 — Interdependență

Subiectul 14: SUPRAVEGHERE — DATE

TEMA 1 — Caracteristici esențiale ale datelor

Subtema 1.1 — Semnificația datelor

Subtema 1.2 — Controlul configurării datelor

Subtema 1.2 — Standarde în materie de date


Top