EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32017D2377

Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2377 a Comisiei din 15 decembrie 2017 privind emisiile de gaze cu efect de seră reglementate de Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului aferente anului 2015 pentru fiecare stat membru [notificată cu numărul C(2017) 8476]

C/2017/8476

OJ L 337, 19.12.2017, p. 80–82 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2017/2377/oj

19.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 337/80


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/2377 A COMISIEI

din 15 decembrie 2017

privind emisiile de gaze cu efect de seră reglementate de Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului aferente anului 2015 pentru fiecare stat membru

[notificată cu numărul C(2017) 8476]

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind un mecanism de monitorizare și de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și de raportare, la nivel național și al Uniunii, a altor informații relevante pentru schimbările climatice și de abrogare a Deciziei nr. 280/2004/CE (1), în special articolul 19 alineatul (6),

întrucât:

(1)

Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) stabilește nivelurile anuale de emisii alocate pentru fiecare stat membru aferente fiecărui an în perioada 2013-2020, precum și un mecanism de evaluare anuală a respectării acestor limite. Nivelurile anuale de emisii alocate statelor membre, exprimate în tone de CO2 echivalent, sunt prevăzute în Decizia 2013/162/UE a Comisiei (3). Ajustările aduse nivelurilor anuale de emisii alocate pentru fiecare stat membru sunt stabilite în Decizia de punere în aplicare 2013/634/UE a Comisiei (4).

(2)

Articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 prevede o procedură de revizuire a inventarelor emisiilor de gaze cu efect de seră ale statelor membre (GES) în scopul de a se evalua respectarea Deciziei nr. 406/2009/CE. Revizuirea anuală menționată la articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 a fost efectuată pe baza datelor din 2015 privind emisiile, raportate Comisiei în martie 2017, în conformitate cu procedurile stabilite în capitolul III din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 749/2014 al Comisiei (5) și în anexa XVI la regulamentul respectiv.

(3)

Cantitatea totală de emisii de GES reglementate de Decizia nr. 406/2009/CE aferente anului 2015 pentru fiecare stat membru ar trebui să țină seama de corecțiile tehnice și de estimările revizuite calculate în timpul revizuirii anuale, astfel cum figurează în rapoartele finale de revizuire întocmite în temeiul articolului 35 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 749/2014.

(4)

Prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare în ziua publicării în vederea alinierii la dispozițiile articolului 19 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 525/2013, care stabilește data publicării prezentei decizii drept începutul perioadei de patru luni în care statelor membre li se permite să utilizeze mecanismele de flexibilitate prevăzute în Decizia nr. 406/2009/CE,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Suma totală a emisiilor de gaze cu efect de seră reglementate de Decizia nr. 406/2009/CE pentru fiecare stat membru aferente anului 2015 care rezultă din datele corectate ale inventarelor la finalizarea revizuirii anuale menționate la articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 sunt prevăzute în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 15 decembrie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 165, 18.6.2013, p. 13.

(2)  Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020 (JO L 140, 5.6.2009, p. 136).

(3)  Decizia 2013/162/UE a Comisiei din 26 martie 2013 privind determinarea nivelurilor anuale de emisii alocate statelor membre pentru perioada 2013-2020 în temeiul Deciziei nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 90, 28.3.2013, p. 106).

(4)  Decizia de punere în aplicare 2013/634/UE a Comisiei din 31 octombrie 2013 privind ajustările aduse nivelurilor anuale de emisii alocate statelor membre pentru perioada 2013-2020 în temeiul Deciziei nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 292, 1.11.2013, p. 19).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 749/2014 al Comisiei din 30 iunie 2014 privind structura, formatul, procedurile de transmitere și revizuirea informațiilor raportate de statele membre în temeiul Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 203, 11.7.2014, p. 23).


ANEXĂ

Stat membru

Emisiile de gaze cu efect de seră aferente anului 2015 reglementate de Decizia nr. 406/2009/CE

(în tone de dioxid de carbon echivalent)

Belgia

72 719 520

Bulgaria

25 354 866

Republica Cehă

61 282 020

Danemarca

32 520 220

Germania

444 080 615

Estonia

6 144 411

Irlanda

43 037 173

Grecia

45 449 373

Spania

196 153 196

Franța

353 009 851

Croația

15 565 304

Italia

273 282 682

Cipru

4 060 621

Letonia

9 005 121

Lituania

13 250 961

Luxemburg

8 607 481

Ungaria

41 437 586

Malta

1 300 741

Țările de Jos

101 119 720

Austria

49 295 422

Polonia

186 772 424

Portugalia

40 614 056

România

74 555 379

Slovenia

10 719 610

Slovacia

20 084 623

Finlanda

29 886 479

Suedia

33 897 178

Regatul Unit

326 027 912


Top