EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32008D0212

2008/212/CE: Decizia Consiliului din 18 februarie 2008 privind principiile, prioritățile și condițiile cuprinse în Parteneriatul pentru aderarea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei și de abrogare a Deciziei 2006/57/CE

OJ L 80, 19.3.2008, p. 32–45 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Croatian: Chapter 11 Volume 120 P. 173 - 186

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2008/212/oj

19.3.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 80/32


DECIZIA CONSILIULUI

din 18 februarie 2008

privind principiile, prioritățile și condițiile cuprinse în Parteneriatul pentru aderarea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei și de abrogare a Deciziei 2006/57/CE

(2008/212/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 533/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 privind stabilirea de parteneriate europene în cadrul procesului de stabilizare și de asociere (1), astfel cum a fost modificat, în special articolul 2,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)

Consiliul European de la Salonic din 19 și 20 iunie 2003 a aprobat introducerea parteneriatelor ca modalitate de concretizare a perspectivei europene a țărilor din Balcanii de Vest.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 533/2004 prevede că trebuie stabilite de către Consiliu principiile, prioritățile și condițiile care urmează a fi incluse în parteneriate, precum și orice adaptări ulterioare. De asemenea, se prevede că monitorizarea parteneriatelor va fi asigurată prin intermediul mecanismelor instituite în cadrul procesului de stabilizare și de asociere, în special prin rapoartele anuale privind progresele realizate.

(3)

La 17 decembrie 2005, Consiliul European a acordat Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei statutul de țară candidată. Prin urmare, s-a formulat o propunere de modificare a Regulamentului 533/2004 pentru a schimba denumirea parteneriatului pentru această țară din „parteneriat european” în „parteneriat pentru aderare”.

(4)

La 30 ianuarie 2006, Consiliul a adoptat cel de-al doilea Parteneriat pentru aderarea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (2), ca urmare a propunerii Comisiei din luna noiembrie 2005.

(5)

În documentul Comisiei cu privire la strategia de extindere și principalele provocări pentru perioada 2006-2007 se arăta că parteneriatele urmau să fie actualizate la sfârșitul anului 2007.

(6)

La 17 iulie 2006, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 (3) de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare (IPA), care reînnoiește cadrul pentru asistență financiară în favoarea țărilor aflate în procesul de preaderare.

(7)

Prin urmare, ar trebui adoptat un parteneriat pentru aderare care să actualizeze actualul parteneriat, pentru a identifica prioritățile reînnoite pentru care sunt necesare acțiuni suplimentare, pe baza concluziilor din raportul 2007 privind progresele realizate de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei în pregătirea pentru integrarea ulterioară în Uniunea Europeană.

(8)

Pentru a se pregăti pentru integrarea ulterioară în Uniunea Europeană, autoritățile competente din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei ar trebui să elaboreze un plan, care să cuprindă un calendar și măsuri specifice pentru atingerea priorităților acestui parteneriat pentru aderare.

(9)

Prin urmare, Decizia 2006/57/CE ar trebui abrogată,

DECIDE:

Articolul 1

Principiile, prioritățile și condițiile cuprinse în Parteneriatul pentru aderarea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei sunt prezentate în anexă.

Articolul 2

Punerea în aplicare a parteneriatului pentru aderare se analizează prin intermediul mecanismelor instituite în cadrul procesului de stabilizare și de asociere, în special al rapoartelor anuale privind progresele realizate prezentate de către Comisie.

Articolul 3

Decizia 2006/57/CE se abrogă.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare în cea de-a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 18 februarie 2008.

Pentru Consiliu

Președintele

D. RUPEL


(1)  JO L 86, 24.3.2004, p. 1. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 269/2006 (JO L 47, 17.2.2006, p. 7).

(2)  Decizia 2006/57/CE a Consiliului din 30 ianuarie 2006 privind principiile, prioritățile și condițiile cuprinse în Parteneriatul european cu Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și de abrogare a Deciziei 2004/518/CE (JO L 35, 7.2.2006, p. 57).

(3)  JO L 210, 31.7.2006, p. 82.


ANEXĂ

FOSTA REPUBLICĂ IUGOSLAVĂ A MACEDONIEI PARTENERIAT PENTRU ADERARE 2007

1.   INTRODUCERE

Consiliul European a aprobat introducerea parteneriatelor ca modalitate de concretizare a perspectivei europene a țărilor din Balcanii de Vest. Parteneriatul pentru aderare propus actualizează parteneriatul european din ianuarie 2006, pe baza concluziilor din raportul Comisiei din 2007 privind progresele realizate de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Sunt reiterate domeniile de acțiune prioritare și sunt identificate noi priorități. Prioritățile noi sunt adaptate nevoilor specifice ale țării și stadiului de pregătire al acesteia și vor fi actualizate, dacă este cazul. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei este invitată să elaboreze un plan, care să cuprindă un calendar și măsuri specifice în vederea realizării priorităților parteneriatului pentru aderare. Parteneriatul prevede, de asemenea, orientări privind asistența financiară acordată țării.

2.   PRINCIPII

Procesul de stabilizare și de asociere rămâne cadrul în care se înscrie parcursul european al țărilor din Balcanii de Vest până la aderarea viitoare a acestora. Prioritățile identificate pentru Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei se referă la capacitatea acestei țări de a îndeplini criteriile definite de Consiliul European de la Copenhaga în 1993 și condițiile instituite prin procesul de stabilizare și de asociere, în special condițiile definite de Consiliu în concluziile sale din 29 aprilie 1997 și, respectiv, 21 și 22 iunie 1999, în declarația finală a reuniunii la nivel înalt de la Zagreb din 24 noiembrie 2000 și în Agenda de la Salonic.

3.   PRIORITĂŢI

Prioritățile enumerate în prezentul parteneriat pentru aderare au fost stabilite plecând de la premisa că este realist să se considere că Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei le poate atinge sau poate realiza progrese semnificative în privința acestora în următorii ani. Se face o distincție între prioritățile pe termen scurt, care se așteaptă să fie realizate în termen de unul până la doi ani, și prioritățile pe termen mediu, care se preconizează a fi realizate în termen de trei până la patru ani. Prioritățile se referă atât la legislație, cât și la punerea în aplicare a acesteia.

Dată fiind necesitatea de a stabili priorități, se impune precizarea că Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei va trebui să îndeplinească și alte sarcini care ar putea deveni prioritare în cadrul unui viitor parteneriat, avându-se în vedere de asemenea progresele ulterioare care vor fi înregistrate de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

În cadrul priorităților pe termen scurt, prioritățile esențiale au fost identificate și grupate în partea de început a listei. Ordinea în care sunt enumerate aceste priorități esențiale nu presupune o ierarhizare a acestora în funcție de importanță.

3.1.   PRIORITĂŢI PE TERMEN SCURT

Priorități esențiale

Asigurarea punerii în aplicare, în mod corespunzător, a tuturor angajamentelor asumate prin Acordul de stabilizare și de asociere.

Promovarea unui dialog constructiv și cuprinzător, în special în domeniile în care este necesar un consens între toate partidele politice, în cadrul instituțiilor democratice.

Garantarea aplicării efective a legii poliției.

Obținerea unor rezultate consecvente în punerea în aplicare a reformelor judiciare și consolidarea independenței și a capacității generale a sistemului judiciar. Punerea în aplicare a procesului de reformă a procuraturii și încheierea procedurii de numire a membrilor Consiliului Judiciar.

Obținerea de rezultate consecvente în punerea în aplicare a legislației de combatere a corupției.

Garantarea faptului că recrutarea și evoluția profesională a funcționarilor publici nu fac obiectul interferențelor politice, dezvoltarea în continuare a unui sistem profesional bazat pe merit și aplicarea integrală a legii privind statutul funcționarilor publici.

Reducerea barierelor în calea creării de locuri de muncă și, în special, rezolvarea problemei șomajului în rândul tinerilor și a șomajului de lungă durată.

Consolidarea mediului general de afaceri, prin ameliorarea în continuare a statului de drept, consolidarea independenței agențiilor de reglementare și de supraveghere, accelerarea procedurilor juridice și continuarea procesului de înregistrare a drepturilor de proprietate.

Criterii politice

Democrația și statul de drept

Sprijinirea punerii în aplicare a Acordului-cadru de la Ohrid, printre altele în vederea promovării unui climat de încredere interetnică.

Parlament/Alegeri

Garantarea faptului că toate alegerile viitoare se vor desfășura conform codului electoral.

Luarea de decizii rapide cu privire la orice nereguli electorale și aplicarea de sancțiuni cu efect de descurajare.

Consolidarea capacității Parlamentului, în special prin creșterea resurselor alocate.

Guvernare

Consolidarea transparenței și a gradului de responsabilizare a administrațiilor locale. În special, consolidarea controlului intern și a auditurilor.

Atingerea unui nivel satisfăcător de colectare a taxelor municipale în întreaga țară.

Dezvoltarea capacității municipalităților de a gestiona terenurile deținute de stat.

Asigurarea unui efectiv și a unor competențe suficiente în ceea ce privește personalul din administrațiile municipale.

Administrația publică

Introducerea unui sistem profesional bazat pe merit pentru a construi o administrație publică responsabilă, eficientă și profesionistă, atât la nivel central, cât și la nivel local.

Asigurarea aplicării efective a codului deontologic pentru funcționarii publici.

Consolidarea capacității administrative, în special prin dezvoltarea capacității de planificare strategică și de elaborare a politicilor, precum și consolidarea formării profesionale și elaborarea unei strategii generale pentru formarea profesională a funcționarilor publici.

Aplicarea eficientă a măsurilor adoptate pentru a asigura transparența în administrație, în special în procesul de luare a deciziilor, și promovarea în continuare a participării active a societății civile.

Continuarea aplicării reformelor privind instituțiile însărcinate cu aplicarea legii.

Asigurarea unei capacități administrative adecvate de programare și gestionare eficientă a fondurilor IPA.

Sistemul judiciar

Dezvoltarea în continuare a formării inițiale și continue în instituția de pregătire a judecătorilor și a procurorilor.

Finalizarea procesului de instituire a noilor structuri judiciare și alocarea resurselor adecvate pentru a asigura deplina operativitate a acestora și pentru a le consolida eficiența.

Asigurarea executării corecte și depline a hotărârilor judecătorești.

Politica anticorupție

Asigurarea îndeplinirii adecvate a recomandărilor formulate de Comisia de stat anticorupție și de Biroul Național de Audit.

Aplicarea integrală a recomandărilor formulate de Grupul de state împotriva corupției (GRECO).

Consolidarea capacității administrative necesare pentru a pune în aplicare normele adoptate în materie de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale. Impunerea unor sancțiuni eficiente în caz de abatere.

Continuarea revizuirilor desfășurate cu privire la drepturile discreționare de care beneficiază unii funcționari publici.

Asigurarea aplicării integrale a legii privind accesul public la informații.

Consolidarea în continuare a cooperării între instituții.

Drepturile omului și protecția minorităților

Respectarea deplină a Convenției europene a drepturilor omului, a recomandărilor formulate de Comitetul pentru prevenirea torturii, precum și a Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale.

Aplicarea integrală a normelor în materie de deontologie, control intern, standarde profesionale și standarde referitoare la drepturile omului în instituțiile însărcinate cu aplicarea legii, în sistemul judiciar și administrațiile penitenciarelor, inclusiv prin furnizarea periodică de programe de formare.

Alocarea de resurse suficiente pentru îmbunătățirea condițiilor din închisori.

Instituirea unor mecanisme eficiente pentru a identifica, instrumenta și sancționa toate formele de discriminare aplicate de organele statale și nestatale persoanelor sau grupurilor.

Consolidarea în continuare a protecției drepturilor femeilor și, respectiv, ale copilului.

Actualizarea și punerea în aplicare a strategiei privind reprezentarea echitabilă a comunităților nemajoritare, în special prin alocarea de resurse adecvate și impunerea de sancțiuni eficace în caz de neîndeplinire a obiectivelor.

Promovarea accesului membrilor grupurilor minoritare la educație, justiție și protecție socială.

Aspecte regionale și obligații internaționale

Menținerea cooperării depline cu Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII), precum și întrunirea tuturor condițiilor preliminare necesare pentru a asigura legalitatea procedurii, în vederea posibilei restituiri a dosarelor de la TPII.

Promovarea în continuare a procesului de tranziție de la pactul de stabilitate la un cadru de cooperare cu o dimensiune regională mai semnificativă și punerea în aplicare efectivă a Acordului de Liber Schimb Central-European (CEFTA).

Asigurarea unor relații de bună vecinătate, în special prin intensificarea, printr-o abordare constructivă, a eforturilor de a găsi împreună cu Grecia o soluție negociată și reciproc acceptabilă cu privire la problema denumirii țării, în cadrul Rezoluțiilor 817/93 și 845/93 ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, și de a evita acțiunile care le-ar putea afecta într-un mod negativ.

Promovarea cooperării cu țările învecinate și asigurarea unei puneri în aplicare eficiente, în special în ceea ce privește cooperarea transfrontalieră, lupta împotriva criminalității organizate, a traficului și a contrabandei, cooperarea judiciară, gestionarea frontierelor, readmisia și mediul înconjurător.

Criterii economice

Continuarea procesului de înregistrare a terenurilor și a proprietăților imobiliare, consolidarea sistemului de cadastru pentru a oferi operatorilor economici o mai mare certitudine juridică și pentru a ameliora modul de funcționare al mecanismelor economiei de piață.

Ameliorarea eficienței serviciilor publice, în special prin alocarea de fonduri suplimentare pentru formare profesională și pentru modernizarea infrastructurii existente.

Capacitatea de asumare a obligațiilor care decurg din statutul de stat membru

Capitolul 1: Libera circulație a mărfurilor

Adoptarea și punerea în aplicare a cadrului legislativ orizontal pentru a completa infrastructura necesară și a asigura separarea atribuțiilor între diversele funcții (reglementare, standardizare, acreditare, metrologie, evaluarea conformității și supravegherea pieței) pentru procedurile de evaluare a conformității.

Elaborarea unei strategii generale pentru punerea în aplicare a acquis-ului la nivelul organizațiilor orizontale relevante (standardizare, acreditare, metrologie și supravegherea pieței), care să cuprindă etape, termene-țintă și responsabilități clare pentru introducerea și aplicarea efectivă a măsurilor legislative și pentru consolidarea capacității administrative în diversele sectoare.

Elaborarea unui plan de acțiune pentru conformitate cu articolele 28-30 din Tratatul CE, indicând etapele pentru monitorizarea internă a legislației și a practicilor administrative naționale, pentru introducerea clauzelor de recunoaștere reciprocă și pentru efectuarea modificărilor ulterioare care se impun.

Accelerarea ritmului de adoptare a standardelor europene și intensificarea eforturilor pentru a deveni membru deplin al organizațiilor europene de standardizare.

Capitolul 3: Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii

Înlăturarea ultimelor bariere în calea stabilirii și a prestării de servicii transfrontaliere cu care se confruntă persoanele fizice sau juridice din UE.

Introducerea în legislație a unei distincții între prestarea temporară de servicii și prestarea acestora prin stabilire permanentă.

Capitolul 4: Libera circulație a capitalului

Consolidarea în continuare a cadrului de combatere a spălării banilor, în special prin sensibilizarea instituțiilor raportoare și prin prezentarea de către instituțiile implicate a unor rezultate credibile în materie de punere în aplicare a legii. Consolidarea capacității și schimbul de date furnizate de serviciile de informații între instituții.

Realizarea de progrese în eliminarea ultimelor restricții cu privire la mișcările de capital.

Capitolul 5: Achiziții publice

Consolidarea Comisiei pentru reclamații pentru a asigura un sistem de căi de atac eficace.

Capitolul 6: Drept comercial

Elaborarea de sisteme eficiente și independente de asigurare a calității și de control public pentru auditorii statutari și firmele de audit. Consolidarea capacităților administrative relevante.

Capitolul 7: Dreptul proprietății intelectuale

Elaborarea unei strategii naționale și a unui plan de acțiune pentru a crea capacitatea necesară punerii în aplicare și asigurării punerii în aplicare a acquis-ului în fiecare domeniu reglementat de prezentul capitol, punându-se un accent special pe necesitatea de a furniza formare profesională de specialitate pentru organele de aplicare a legii, judecători, procurori și lucrători vamali.

Lansarea de campanii de sensibilizare a opiniei publice și ameliorarea cooperării între organele de aplicare a legii și între toate părțile interesate.

Capitolul 8: Politica de concurență

Prezentarea unor rezultate credibile în punerea în aplicare a legii în domeniul antitrust și concentrarea asupra celor mai grave încălcări ale legii concurenței.

Instituirea unui control ex ante eficient în domeniul ajutoarelor de stat.

Consolidarea capacității administrative a Comisiei pentru protecția concurenței și alocarea bugetului și a personalului adecvat.

Garantarea deplină a aplicării legii concurenței în condiții de transparență și nediscriminare.

Capitolul 9: Servicii financiare

Consolidarea legislației și a cadrului de supraveghere, inclusiv asigurarea aplicării legii, pentru sectorul financiar, în special pentru sectorul asigurărilor și piața titlurilor de valoare.

Garantarea faptului că autoritatea de supraveghere independentă pentru sectorul asigurărilor devine operațională și dispune de personalul necesar.

Capitolul 10: Societatea informațională și mass-media

Încetarea încălcării Acordului de stabilizare și de asociere prin adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru îndeplinirea obligației de liberalizare a sectorului comunicațiilor electronice, inclusiv prin adoptarea întregii legislații secundare necesare și prin consolidarea în continuare a organismelor de reglementare.

Instituirea unor garanții în domeniul concurenței care vizează operatorii cu putere de piață semnificativă.

Consolidarea independenței și a capacității administrative a autorităților care reglementează comunicațiile electronice și mijloacele de informare electronice.

Asigurarea unei surse de finanțare stabile și viabile pentru serviciul public de radiodifuziune și pentru Consiliul de radiodifuziune.

Capitolul 11: Agricultură și dezvoltare rurală

Accelerarea procesului de înscriere a terenurilor agricole în cadastrul imobiliar.

Asigurarea colectării și a prelucrării de date sigure și fiabile în ceea ce privește agricultura.

Continuarea pregătirilor în vederea instituirii unor organe de plată eficiente și solide din punct de vedere financiar pentru gestionarea și controlul fondurilor agricole, în conformitate cu cerințele UE și cu standardele internaționale de audit.

Capitolul 12: Siguranța alimentară, politica veterinară și fitosanitară

Continuarea procesului de aliniere a legislației la acquis-ul în domeniul veterinar și fitosanitar, acordându-se o atenție specială cadrului legislativ compatibil cu acquis-ul.

Consolidarea în continuare a capacității serviciului veterinar, la nivel central și local, pentru a institui un sistem de control compatibil cu mecanismele Uniunii Europene, în special pentru verificarea importurilor.

Asigurarea caracterului operațional al sistemului de identificare a bovinelor și de înregistrare a mișcărilor acestora și crearea unui sistem de identificare a porcinelor, ovinelor și caprinelor.

Alinierea în continuare a sistemelor de control sanitar al animalelor, precum și a planurilor de urgență pentru bolile cu declarare obligatorie, la cerințele legislative și instituționale ale UE.

Evaluarea conformității unităților agroalimentare cu normele europene, care va servi ca bază pentru un plan de modernizare ulterioară a acestor unități.

Capitolul 14: Politica în domeniul transporturilor

Continuarea punerii în aplicare a cerințelor Memorandumului de înțelegere cu privire la dezvoltarea rețelei de transport regional de bază pentru Europa de Sud-Est și consolidarea cooperării cu Observatorul transporturilor din Europa de Sud-Est.

Alinierea în continuare la acquis-ul în domeniul transportului rutier, în special în ceea ce privește transportul de mărfuri periculoase, accesul pe piață, condițiile sociale, punerea în aplicare a tahografului digital și îmbunătățirea siguranței rutiere.

În sectorul feroviar, instituirea unui organ de reglementare independent de gestionarul de infrastructură și de întreprinderile feroviare, înființarea unei autorități de siguranță responsabilă cu emiterea certificatelor de siguranță și alinierea legislației privind transportul mărfurilor periculoase pe calea ferată la normele Uniunii Europene. Asigurarea stabilității financiare prin compensarea obligațiilor serviciului public în domeniul transportului pasagerilor și reducerea datoriilor.

Punerea în aplicare a angajamentelor asumate în cadrul primei etape de tranziție a Acordului privind instituirea unui spațiu aerian comun european, inclusiv punerea în aplicare a legislației relevante în materie de aviație.

Consolidarea capacității administrative a autorității aeronautice civile.

Capitolul 15: Energie

Alinierea în continuare la acquis a legislației privind piețele interne de energie electrică și gaz, eficiența energetică și sursele de energie regenerabile, pentru a deschide treptat piața energiei electrice la concurență.

Consolidarea în continuare a independenței Comisiei de reglementare a energiei.

Îndeplinirea obligațiilor care derivă din Tratatul de instituire a Comunității Energiei, în ceea ce privește aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului cu privire la piața internă a gazului și a energiei electrice și la schimburile transfrontaliere de energie electrică.

Consolidarea capacității administrative în toate sectoarele energetice, inclusiv cea a Agenției de Energie în domeniul eficienței energetice și al surselor de energie regenerabile.

Construirea unei zone de depozitare adecvate pentru materialele radioactive.

Asigurarea funcționării corespunzătoare și independente a serviciului de radioprotecție.

Capitolul 16: Fiscalitate

Creșterea capacității administrative de punere în aplicare a legislației fiscale și de combatere a evaziunii fiscale.

Adoptarea, în regim de urgență, a unor măsuri structurale pentru reforma politicii de control și îmbunătățirea capacității de control.

Elaborarea unei strategii de audit și a unor sisteme informatice corespunzătoare.

Aderarea la principiile codului de conduită privind impozitarea societăților comerciale și asigurarea conformității noilor măsuri fiscale cu aceste principii.

Capitolul 18: Statistici

Consolidarea capacității Institutului Național de Statistică pentru a asigura efectuarea, în timp util, a următorului recensământ al populației și pentru a permite dezvoltarea continuă a conturilor naționale și a statisticilor aferente; în special soluționarea lacunelor existente în procesul de colectare și prelucrare a datelor statistice privind agricultura și a datelor statistice privind întreprinderile, în conformitate cu standardele și metodologia UE, precum și creșterea numărului de raportări statistice către Eurostat.

Finalizarea procesului de creare a unui registru statistic al întreprinderilor și a unui registru al fermelor, inclusiv a mecanismelor care să garanteze că registrele conțin informații actualizate.

Capitolul 19: Ocuparea forței de muncă și politicile sociale

Continuarea transpunerii acquis-ului și consolidarea structurilor administrative conexe și a structurilor de aplicare a legii conexe, inclusiv a Inspectoratului de Muncă.

Asigurarea capacității administrative pentru a pune în aplicare politicile de incluziune socială și cele de protecție socială.

Asigurarea unui dialog social funcțional și reprezentativ.

Efectuarea de eforturi suplimentare pentru a ameliora situația persoanelor cu handicap.

Capitolul 20: Politica privind întreprinderile și industria

Definirea și punerea în aplicare a unei strategii industriale care să ducă la creștere și inovație.

Introducerea evaluării sistematice a impactului noilor reglementări asupra întreprinderilor.

Consolidarea resurselor departamentului pentru IMM-uri și a Agenției pentru IMM-uri, precum și asigurarea punerii în aplicare a strategiei și a planului de acțiune pentru întreprinderi mici și mijlocii și a Cartei europene pentru întreprinderile mici.

Continuarea activității în materie de simplificare a reglementărilor, de proceduri de urgență și reducerea barierelor birocratice în calea afacerilor; introducerea evaluărilor privind impactul actelor normative.

Capitolul 22: Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale

Consolidarea procesului de creare a structurilor instituționale și consolidarea capacității administrative în domeniul programării, al pregătirii proiectelor, al monitorizării, al evaluării, al controlului și al gestiunii financiare, în special la nivelul ministerelor de resort, în vederea punerii în aplicare a programelor de preaderare ale UE ca o acțiune pregătitoare pentru punerea în aplicare a politicii de coeziune a Comunității.

Finalizarea strategiei naționale de dezvoltare regională.

Capitolul 23: Sistemul judiciar și drepturile fundamentale

Punerea în aplicare a legii naționale privind protecția datelor cu caracter personal. Semnarea și ratificarea protocolului adițional la Convenția Consiliului Europei pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea automată a datelor cu caracter personal referitor la autoritățile de supraveghere și fluxul transfrontalier de date.

Pentru alte priorități, a se vedea secțiunea cu privire la criteriile politice.

Capitolul 24: Justiție, libertate și securitate

Aplicarea în continuare a planului de acțiune pentru gestionarea integrată a frontierelor, crearea principalelor baze de date pentru gestionarea frontierelor și asigurarea faptului că acestea sunt conectate, modernizarea echipamentului de verificare a documentelor și de supraveghere a frontierei, asigurarea punerii în aplicare eficiente a cerințelor privind emiterea unor documente de călătorie și de identitate de bună calitate, precum și furnizarea de programe de specializare pentru personal.

Asigurarea finanțării și a formării corespunzătoare pentru punerea în aplicare a reformei poliției, consolidarea coordonării și a cooperării, atât între organele de poliție, cât și între poliție și celelalte instituții însărcinate cu aplicarea legii, precum și consolidarea cooperării între direcția cercetări penale a poliției și procurori.

Elaborarea și punerea în aplicare a unei strategii generale în materie de resurse umane și formare profesională pentru poliție, precum și modernizarea echipamentului din dotarea poliției.

Intensificarea în continuare a luptei împotriva criminalității organizate, în special prin folosirea cu o mai mare eficiență a măsurilor speciale de anchetă și prin emiterea și executarea promptă a mandatelor internaționale de arestare (inclusiv pentru criminalitatea informatică, cu accent special pe pornografia infantilă), crearea unui sistem integrat de informații destinat utilizării între agenții în lupta împotriva criminalității organizate, inclusiv împotriva traficului de persoane, arme și droguri.

Consolidarea eforturilor pentru a pune în aplicare planul național de acțiune pentru combaterea traficului de persoane și a capacității de anchetare a criminalității informatice.

Punerea în aplicare a acordului de readmisie CE-Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și negocierea acordurilor de readmisie cu țările de origine ale migranților aflați în tranzit.

Intensificarea procesului de introducere a instrumentelor juridice care garantează drepturile persoanelor care au nevoie de protecție (internațională).

Asigurarea alinierii legii privind azilul și a legii privind regimul străinilor la acquis-ul în domeniu.

Capitolul 25: Ştiință și cercetare

Consolidarea capacității de cercetare și dezvoltare tehnologică pentru a garanta participarea cu succes la programele-cadru ale Comunității.

Inițierea procesului de definire a unei politici integrate de cercetare și adoptarea unor măsuri în vederea integrării în spațiul european de cercetare.

Capitolul 26: Educație și cultură

Definitivarea cadrului legislativ și administrativ de gestionare a programelor „Formarea continuă” și „Tineretul în acțiune”, precum și consolidarea capacității organelor de aplicare a legii.

Capitolul 27: Mediul înconjurător

Continuarea activității de aliniere a legislației la acquis, în special în domeniul calității aerului, al gestionării deșeurilor și al calității apei, ameliorarea semnificativă a modului de punere în aplicare a legislației de mediu și a mecanismelor de monitorizare a mediului.

Consolidarea Inspectoratului de Mediu și a altor organe de aplicare a legii, obținerea unor rezultate credibile în materie de punere în aplicare a legii, precum și asigurarea aplicării eficiente a amenzilor și a altor sancțiuni și a efectului disuasiv al acestora.

Consolidarea capacității administrative la nivel național și local și ameliorarea coordonării între organele administrative responsabile de aspectele legate de mediu.

Pregătirea planurilor strategice, inclusiv a strategiilor financiare, și pregătirea unei strategii naționale de gestionare a deșeurilor și a unui plan de gestionare a deșeurilor.

Elaborarea unei strategii de investiții pentru mediul înconjurător, pe baza estimării costurilor aferente alinierii.

Integrarea cerințelor de protecție a mediului înconjurător în celelalte politici sectoriale, în special prin dezvoltarea evaluărilor de impact asupra mediului înconjurător.

Creșterea investițiilor în infrastructura de mediu, cu accent special pe colectarea și tratarea apelor reziduale, a distribuirii apei potabile, rezolvarea problemei poluării aerului și a gestionării deșeurilor.

Capitolul 29: Uniunea vamală

Creșterea capacității administrative de punere în aplicare a legislației vamale și de combatere a criminalității transfrontaliere.

Armonizarea în continuare a legislației și a procedurilor cu acquis-ul, în special în domeniul tranzitului și al alocării de contingente tarifare.

Alinierea la acquis a legislației privind zonele de dezvoltare tehnologică/industrială.

Capitolul 31: Politica externă, de securitate și de apărare

Punerea în aplicare a legislației de adoptare a unei poziții comune în domeniul măsurilor restrictive internaționale.

Capitolul 32: Control financiar

Revizuirea documentului strategic privind controlul financiar public intern și prezentarea de legi cu privire la controlul financiar public intern și la auditul intern, pentru ca politicile cu privire la acesta și legislația actuală să fie complete și consecvente, precum și actualizarea planului de acțiune pentru aplicarea priorităților pe termen mediu aferente controlului financiar public intern.

Finalizarea procesului de instituire a unor unități de audit intern în cadrul instituțiilor centrale ale statului, crearea de unități similare la nivel municipal, dacă este cazul, și alocarea personalului, a formării profesionale și a echipamentului adecvat.

Elaborarea unor sisteme eficiente de gestionare, monitorizare, control și audit necesare pentru punerea în aplicare descentralizată a programelor aferente instrumentelor de preaderare la UE.

3.2.   PRIORITĂŢI PE TERMEN MEDIU

Criterii politice

Democrația și statul de drept

Guvernare

Finalizarea procesului de descentralizare.

Administrația publică

Dezvoltarea în continuare a capacității administrației de a pune în aplicare Acordul de stabilizare și de asociere.

Politica anticorupție

Finalizarea punerii în aplicare a strategiei de combatere a corupției.

Punerea în aplicare a regulamentelor de prevenire a conflictelor de interese, în conformitate cu standardele internaționale.

Drepturile omului și protecția minorităților

Promovarea în continuare a respectării drepturilor omului de către organele de aplicare a legii și de către personalul din centrele de detenție și închisori.

Aplicarea în continuare a strategiei privind reprezentarea echitabilă a comunităților nemajoritare.

Aspecte regionale și obligații internaționale

Promovarea dialogului regional, a stabilității, a relațiilor de bună vecinătate și a cooperării.

Criterii economice

Intensificarea eforturilor de protejare a viabilității pieței energiei electrice, date fiind angajamentele de liberalizare asumate de către stat, prin eliminarea denaturărilor existente datorate prețurilor situate sub nivelul recuperării costurilor și prin consolidarea instituțiilor de reglementare și a infrastructurii fizice.

Creșterea calității cheltuielilor publice prin consolidarea capacității sectorului public în ceea ce privește planificarea pe termen mediu și îmbunătățirea execuției bugetare. Ameliorarea în continuare a calității educației, prin alocarea de fonduri adecvate pentru a consolida infrastructura și prin asigurarea personalului necesar pentru a aplica integral reformele recente din sectorul educației.

Ameliorarea în continuare a performanței pieței muncii și reducerea șomajului, în special prin luarea de măsuri suplimentare pentru a rezolva problema șomajului în rândul tinerilor și a șomajului de lungă durată, și prin modernizarea sistemului de securitate socială și a sistemului educațional.

Continuarea eforturilor de integrare a sectorului informal în economia formală.

Modernizarea infrastructurii țării, în special în sectorul energiei și al transporturilor, pentru a consolida competitivitatea economiei în ansamblu.

Capacitatea de asumare a obligațiilor care decurg din statutul de stat membru

Capitolul 1: Libera circulație a mărfurilor

Elaborarea unei structuri de supraveghere a pieței în conformitate cu acquis-ul.

Capitolul 3: Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii

Alinierea la acquis-ul comunitar a legislației privind recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale, inclusiv a dispozițiilor privind formarea profesională și dezvoltarea structurilor administrative necesare.

Alinierea legislației la acquis-ul în materie de servicii poștale, inclusiv înființarea unei autorități naționale de reglementare independente.

Capitolul 5: Achiziții publice

Crearea unor structuri de achiziții publice complet operaționale care să garanteze că procedurile de achiziții publice se derulează cu respectarea deplină a standardelor comunitare. Elaborarea sistemului electronic pentru achiziții publice.

Capitolul 7: Dreptul proprietății intelectuale

Instituirea capacității necesare pentru a pune în aplicare și pentru a asigura punerea în aplicare a acquis-ului în fiecare domeniu reglementat prin prezentul capitol și obținerea unor rezultate satisfăcătoare în materie de anchetare, instrumentare și tratament juridic al cazurilor de piraterie și contrafacere.

Capitolul 8: Politica de concurență

Alinierea în continuare a legislației la acquis-ul comunitar în materie de antitrust și ajutoare de stat.

Ameliorarea în continuare a rezultatelor obținute în materie de aplicare a legii în domeniul antitrust și în cel al controlului ajutoarelor de stat.

O mai mare sensibilizare în rândul instituțiilor guvernamentale, al întreprinderilor și al publicului larg.

Capitolul 9: Servicii financiare

Obținerea unor rezultate credibile în punerea în aplicare a dispozițiilor legislative în materie de combatere a conducerii vehiculelor pentru care nu s-au încheiat polițe de asigurare.

Alinierea în continuare la legislația comunitară în materie de servicii financiare.

Capitolul 11: Agricultură și dezvoltare rurală

Modernizarea capacității administrației agricole și finalizarea preparativelor pentru asigurarea punerii în aplicare și aplicarea efectivă a mecanismelor de gestionare a politicii agricole comune, în special sistemul integrat de gestiune și control (SIGC) și asigurarea funcționării sistemului de identificare a parcelelor agricole (SIPA).

Capitolul 12: Siguranța alimentară, politica veterinară și fitosanitară

Alinierea în continuare a legislației la acquis în materie de encefalopatii spongiforme transmisibile (EST) și subproduse animale, punerea în aplicare și controlarea modului de punere în aplicare a acesteia, precum și instituirea sistemului necesar de colectare și prelucrare.

Înființarea unei autorități fitosanitare care să dispună de personalul adecvat. Alinierea în continuare a legislației fitosanitare la acquis.

Adoptarea unui plan pentru modernizarea unităților agroalimentare și inițierea punerii în aplicare a acestuia.

Consolidarea capacității laboratoarelor în domeniul siguranței alimentelor, precum și în domeniul veterinar și fitosanitar.

Capitolul 14: Politica în domeniul transporturilor

Continuarea activității în vederea alinierii complete la acquis în domeniul transportului rutier (inclusiv punerea în aplicare a tahografului digital), alinierea în continuare a legislației la acquis-ul în domeniul feroviar (primul și al doilea pachet feroviar și interoperabilitatea), realizarea unei alinieri depline la legislația în domeniul aviației și asigurarea aplicării riguroase a legislației corespunzătoare.

Punerea în aplicare a angajamentelor asumate în cadrul celei de-a doua faze de tranziție a Acordului privind instituirea unui spațiu aerian comun european.

Capitolul 15: Energie

Continuarea eforturilor de asigurare a unei furnizări adecvate de energie și de elaborare și punere în aplicare a unei politici energetice conforme cu obligațiile care decurg din Tratatul de instituire a Comunității Energiei.

Capitolul 17: Politica economică și monetară

Alinierea cadrului juridic pentru a asigura independența deplină a băncii centrale.

Capitolul 18: Statistici

Dezvoltarea în continuare a tuturor domeniilor de statistică, obținerea armonizării depline în domeniile-cheie în ceea ce privește frecvența, domeniul de aplicare, clasificarea, punctualitatea și calitatea, precum și instituirea unui sistem uniform de gestionare și producție.

Crearea la nivel național a unui sistem statistic bine coordonat.

Capitolul 19: Ocuparea forței de muncă și politicile sociale

Elaborarea unui mecanism permanent pentru dialog social.

Dezvoltarea politicilor de incluziune socială pe termen lung și consolidarea accesului grupurilor vulnerabile pe piața muncii.

Consolidarea în continuare a politicilor de protecție socială.

Elaborarea unor mecanisme de monitorizare a situației persoanelor cu handicap.

Capitolul 20: Politica privind întreprinderile și industria

Dezvoltarea în continuare a mecanismelor de sprijin pentru IMM-uri și îmbunătățirea accesului IMM-urilor la serviciile financiare. Definirea și punerea în aplicare a unei strategii industriale care să ducă la creștere și inovație.

Finalizarea și punerea în aplicare a procesului de elaborare de strategii cu privire la introducerea în sistemul de învățământ a antreprenoriatului pe baza unor proiecte-pilot de succes, susținute prin donații.

Capitolul 22: Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale

Consolidarea, la nivel central, și dezvoltarea, la nivel regional și local, a capacității administrative. Asigurarea unei distribuții clare a responsabilităților și consolidarea capacității de coordonare între autoritățile/structurile de punere în aplicare desemnate, inclusiv autoritățile locale.

Capitolul 24: Justiție, libertate și securitate

Asigurarea alinierii legislației la acquis-ul relevant în domeniul azilului și al imigrației.

Capitolul 25: Ştiință și cercetare

Aplicarea unei politici integrate de cercetare.

Capitolul 26: Educație și cultură

Continuarea eforturilor de îmbunătățire a calității educației, inclusiv a educației primare, crearea unui sistem modern de educație și formare profesională și a unui învățământ superior conectat la piața muncii și adaptat necesităților economice, promovarea cooperării regionale în domeniul învățământului superior.

Capitolul 27: Mediul înconjurător

Integrarea în continuare a cerințelor vizând protecția mediului înconjurător în celelalte politici sectoriale, în special prin dezvoltarea evaluărilor de impact asupra mediului înconjurător.

Creșterea în continuare a investițiilor în infrastructura de mediu, cu accent în mod special pe colectarea și tratarea apelor reziduale, pe furnizarea apei potabile, pe abordarea problemei poluării aerului și pe gestionarea deșeurilor.

Capitolul 28: Protecția consumatorului și a sănătății

Finalizarea alinierii la acquis-ul comunitar în domeniul protecției consumatorului și consolidarea capacității administrative necesare pentru o supraveghere eficientă a pieței.

Continuarea alinierii la acquis-ul comunitar în domeniul politicii de sănătate publică, mai exact în domeniul tutunului, al sângelui, al țesuturilor și celulelor și al bolilor contagioase. Consolidarea capacității instituționale, administrative și financiare în domeniul sănătății publice.

În domeniul sănătății mintale, dezvoltarea serviciilor de proximitate ca alternativă la instituționalizare și asigurarea alocării de resurse financiare suficiente pentru îngrijirea sănătății mintale.

Capitolul 31: Politica externă, de securitate și de apărare

Alinierea prevederilor acordului încheiat cu SUA cu privire la condițiile de predare a persoanelor către Curtea Penală Internațională la principiile de bază ale UE, adoptate cu ocazia Consiliului European din septembrie 2002.

Capitolul 32: Control financiar

Dezvoltarea și aplicarea în continuare a modelului UE de control financiar public intern (responsabilitatea managerială descentralizată și un audit intern independent din punct de vedere funcțional) prin intermediul unei legislații coerente și al unei capacități instituționale adecvate, sub tutela Ministerului Finanțelor.

Consolidarea în continuare a capacității operaționale, precum și a independenței funcționale și financiare a Biroului Național de Audit.

Punerea în aplicare a procedurilor și crearea capacităților administrative pentru a asigura protecția eficientă a intereselor financiare ale CE.

4.   PROGRAMARE

Asistența comunitară de care beneficiază țările din Balcanii de Vest în temeiul procesului de stabilizare și de asociere se va acorda în cadrul instrumentelor financiare existente, în special Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 (IPA), iar pentru programele adoptate înainte de 2007, Regulamentul (CE) nr. 2666/2000 al Consiliului (Regulamentul CARDS) (1). Acordurile de finanțare constituie temeiul juridic pentru punerea în aplicare a programelor concrete. În consecință, prezenta decizie nu va avea implicații financiare. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei poate avea acces la finanțarea acordată prin programele multinaționale și orizontale.

5.   CONDIŢIONARE

Asistența în favoarea țărilor din Balcanii de Vest este condiționată de progresele realizate în respectarea criteriilor de la Copenhaga și în îndeplinirea cerințelor Acordului de stabilizare și de asociere, precum și a priorităților specifice ale prezentului parteneriat pentru aderare. Nerespectarea acestor condiții ar putea avea drept consecință adoptarea de către Consiliu a măsurilor corespunzătoare în temeiul articolului 21 din Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 sau, în cazul programelor anterioare anului 2007, în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 2666/2000. De asemenea, asistența face obiectul condițiilor definite de către Consiliu în concluziile sale din 29 aprilie 1997, în special în ceea ce privește angajamentul beneficiarilor de a efectua reforme democratice, economice și instituționale. În programele anuale individuale sunt incluse și condițiile specifice. Deciziile de finanțare vor fi urmate de un acord de finanțare semnat cu Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

6.   MONITORIZARE

Punerea în aplicare a Parteneriatului pentru aderare va fi examinată prin mecanismele instituite în cadrul procesului de stabilizare și de asociere, în special rapoartele anuale prezentate de Comisie.


(1)  JO L 306, 7.12.2000, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2112/2005 (JO L 344, 27.12.2005, p. 23).


Top