EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32005L0015

Directiva 2005/15/CE a Consiliului din 28 februarie 2005 de modificare a anexei IV la Directiva 2000/29/CE privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate

OJ L 56, 2.3.2005, p. 12–13 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)
OJ L 159M, 13.6.2006, p. 161–162 (MT)
Special edition in Bulgarian: Chapter 03 Volume 062 P. 254 - 255
Special edition in Romanian: Chapter 03 Volume 062 P. 254 - 255
Special edition in Croatian: Chapter 03 Volume 044 P. 11 - 12

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 13/12/2022

ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2005/15/oj

03/Volumul 62

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

254


32005L0015


L 056/12

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 2005/15/CE A CONSILIULUI

din 28 februarie 2005

de modificare a anexei IV la Directiva 2000/29/CE privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate (1), în special articolul 14 paragraful al doilea litera (d),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)

Directiva 2004/102/CE (2), care modifică anexele II, III, IV și V la Directiva 2000/29/CE, trebuie pusă în aplicare de către statele membre până la 1 martie 2005.

(2)

Directiva 2004/102/CE conține dispoziții cu privire la lemn și produsele din lemn. Măsurile privind paleții, lăzile și dunajul aliniază dispozițiile comunitare la standardul internațional nr. 15 pentru măsurile fitosanitare al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) intitulat „Orientări pentru reglementarea materialelor de ambalaj pe bază de lemn în comerțul internațional”, care a fost adoptat în martie 2002 de a patra comisie interimară pentru măsuri fitosanitare (CIMF).

(3)

Standardul nr. 15 prevede ca materialele de ambalaj din lemn (inclusiv dunajul), fabricate din lemn brut de conifere și din lemn brut altul decât cel de conifere, trebuie să fie tratate în conformitate cu măsurile aprobate, precum tratamentul termic (temperatură minimă de 56 °C pentru cel puțin treizeci de minute) sau fumigația cu bromură de metil. În plus, lemnul tratat în conformitate cu una dintre măsurile aprobate trebuie să poarte o marcă distinctivă.

(4)

De asemenea, norma prevede că, sub rezerva justificării tehnice, țările pot solicita ca materialele de ambalaj care fac obiectul măsurilor fitosanitare aprobate să fie decojite și să poarte o marcă.

(5)

Anumite țări terțe au solicitat Comunității să ia în considerare diferite metode care să permită atingerea aceluiași obiectiv. În acest scop, au fost întreprinse cercetări privind aspectele tehnice ale decojirii lemnului, în special privind eficiența decojirii ca metodă de „reducere a riscului fitosanitar” asociată altor tratamente.

(6)

În așteptarea rezultatelor acestor cercetări, este necesar să se amâne aplicarea dispoziției cu privire la decojirea lemnului.

(7)

În consecință, Directiva 2000/29/CE ar trebui modificată.

(8)

Comitetul permanent fitosanitar nu a emis nici un aviz în termenele stabilite de președinte,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 2000/29/CE se modifică după cum urmează:

1.

la anexa IV, partea A, capitolul I, punctul 2, se adaugă următorul paragraf la sfârșitul coloanei din dreapta:

„Prima liniuță, care prevede că materialele de ambalaj din lemn trebuie să fie fabricate din lemn rotund decojit, se aplică numai de la 1 martie 2006.”;

2.

la anexa IV partea A, capitolul I, punctul 8, se adaugă următorul paragraf la sfârșitul coloanei din dreapta:

„Primul rând de la litera (a), care prevede că materialele de ambalaj din lemn trebuie să fie fabricate din lemn rotund decojit, se aplică numai de la 1 martie 2006.”

Articolul 2

(1)   Statele membre adoptă și publică până la 28 februarie 2005 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor dispoziții, precum și un tabel de corespondență între acestea și prezenta directivă.

Statele membre aplică aceste dispoziții de la 1 martie 2005.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 28 februarie 2005.

Pentru Consiliu

Președintele

F. BODEN


(1)  JO L 169 din 10.7.2000, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2004/102/CE a Comisiei (JO L 309, 6.10.2004, p. 9).

(2)  JO L 309, 6.10.2004, p. 9.


Top