EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 02004R0850-20160930

Consolidated text: Regulamentul (CE) nr . 850/2004 al Parlamentului European Și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind poluanții organici persistenți și de modificare a Directivei 79/117/CEE

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2004/850/2016-09-30

2004R0850 — RO — 30.09.2016 — 009.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

REGULAMENTUL (CE) NR. 850/2004 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 29 aprilie 2004

privind poluanții organici persistenți și de modificare a Directivei 79/117/CEE

(JO L 158 30.4.2004, p. 7)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

 M1

REGULAMENTUL (CE) NR. 1195/2006 AL CONSILIULUI din 18 iulie 2006

  L 217

1

8.8.2006

►M2

REGULAMENTUL (CE) NR. 172/2007 AL CONSILIULUI din 16 februarie 2007

  L 55

1

23.2.2007

►M3

REGULAMENTUL (CE) NR. 323/2007 AL COMISIEI din 26 martie 2007

  L 85

3

27.3.2007

►M4

REGULAMENTUL (CE) NR. 219/2009 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 11 martie 2009

  L 87

109

31.3.2009

►M5

REGULAMENTUL (CE) NR. 304/2009 AL COMISIEI din 14 aprilie 2009

  L 96

33

15.4.2009

 M6

REGULAMENTUL (UE) NR. 756/2010 AL COMISIEI din 24 august 2010

  L 223

20

25.8.2010

►M7

REGULAMENTUL (UE) NR. 757/2010 AL COMISIEI din 24 august 2010

  L 223

29

25.8.2010

►M8

REGULAMENTUL (UE) NR. 519/2012 AL COMISIEI din 19 iunie 2012

  L 159

1

20.6.2012

►M9

REGULAMENTUL (UE) NR. 1342/2014 AL COMISIEI din 17 decembrie 2014

  L 363

67

18.12.2014

►M10

REGULAMENTUL (UE) 2015/2030 AL COMISIEI din 13 noiembrie 2015

  L 298

1

14.11.2015

►M11

REGULAMENTUL (UE) 2016/293 AL COMISIEI din 1 martie 2016

  L 55

4

2.3.2016

►M12

REGULAMENTUL (UE) 2016/460 AL COMISIEI din 30 martie 2016

  L 80

17

31.3.2016




▼B

REGULAMENTUL (CE) NR. 850/2004 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 29 aprilie 2004

privind poluanții organici persistenți și de modificare a Directivei 79/117/CEE



Articolul 1

Obiectivul și domeniul de aplicare

(1)  Având în vedere principiul precauției în mod special, obiectivul prezentului regulament este de a proteja sănătatea umană și mediul împotriva poluanților organici persistenți prin interzicerea, scoaterea din uz cât mai curând posibil sau limitarea producției, introducerii pe piață și utilizării substanțelor care intră sub incidența Convenției de la Stockholm privind poluanții organici persistenți, denumită în continuare „convenția”, sau a Protocolului din 1998 privind poluanții organici persistenți la Convenția din 1979 privind poluarea transfrontalieră a aerului pe rază extinsă, denumit în continuare „protocolul”, și prin reducerea la minimum, în vederea eliminării, dacă este posibil și cât mai curând, a emisiilor de astfel de substanțe, precum și prin stabilirea dispozițiilor privind deșeurile care sunt formate din, conțin sau sunt contaminate cu oricare din aceste substanțe.

(2)  Articolele 3 și 4 nu se aplică deșeurilor care sunt formate din, conțin sau sunt contaminate cu oricare din substanțele cuprinse în anexa I sau II.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament:

(a) „introducere pe piață” înseamnă furnizarea către sau punerea la dispoziția unor terțe persoane, contra plată sau cu titlu gratuit. Importurile pe teritoriul vamal al Comunității se consideră de asemenea ca fiind introduse pe piață;

(b) „articol” înseamnă orice obiect format dintr-una sau mai multe substanțe și/sau preparate care, în timpul producției, primește o anumită linie, suprafață sau formă care îi determină funcția finală într-o măsură mai mare decât compoziția chimică;

(c) „substanță” înseamnă substanță în conformitate cu definiția de la articolul 2 din Directiva 67/548/CEE a Consiliului ( 1 );

(d) „preparare” înseamnă preparat în conformitate cu definiția de la articolul 2 din Directiva 67/548/CEE;

(e) „deșeuri” înseamnă deșeuri în conformitate cu definiția de la articolul 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului ( 2 );

(f) „eliminare” înseamnă eliminare în conformitate cu definiția de la articolul 1 litera (e) din Directiva 75/442/CEE;

(g) „recuperare” înseamnă recuperare în conformitate cu definiția de la articolul 1 litera (f) din Directiva 75/442/CEE.

Articolul 3

Controlul producției, introducerii pe piață și utilizării

(1)  Se interzice producția, introducerea pe piață și utilizarea substanțelor prevăzute de anexa I, fie individual, fie în compoziția preparatelor sau sub formă de compuși ai diverselor articole.

(2)  Producția, introducerea pe piață și utilizarea substanțelor cuprinse în anexa II, fie individual, fie în compoziția preparatelor sau sub formă de compuși ai diverselor articole, sunt limitate în conformitate cu condițiile prevăzute de anexa menționată anterior.

(3)  În cadrul sistemelor de evaluare și de autorizare pentru substanțele chimice și pesticidele existente și noi, prevăzute de legislația comunitară în materie, statele membre și Comisia iau în considerare criteriile stabilite la alineatul (1) din anexa D la convenție și iau măsurile adecvate pentru a menține controlul asupra substanțelor chimice și pesticidelor existente și pentru a preveni producția, introducerea pe piață și utilizarea a unor noi substanțe chimice și pesticide care să prezinte caracteristicile poluanților organici persistenți.

Articolul 4

Derogări de la măsurile de control

(1)  Articolul 3 nu se aplică în cazul:

(a) unei substanțe utilizate pentru cercetări de laborator sau ca standard de referință;

(b) unei substanțe care apare ca oligoelement contaminant neintenționat în substanțe, preparate sau articole.

(2)  Articolul 3 nu se aplică în cazul substanțelor care apar sub formă de compuși ai articolelor produse anterior sau la data intrării în vigoare a prezentului regulament, timp de șase luni de la data intrării în vigoare a acestuia.

Articolul 3 nu se aplică în cazul unei substanțe care apare sub formă de compus al articolelor aflate deja în uz înainte de sau la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Cu toate acestea, imediat după identificarea articolelor menționate la primul și al doilea paragraf, Comisia este notificată de către statul membru în cauză în mod corespunzător.

Ori de câte ori este informată sau află în alt mod de prezența acestor articole, Comisia notifică secretariatul convenției în mod corespunzător și fără întârziere, după caz.

(3)  Dacă o substanță este inclusă în anexa I partea A sau în anexa II partea A, orice stat membru care dorește să permită, până la termenul limită indicat în anexa vizată, producția și utilizarea substanței în cauză ca substanță intermediară limitat în spațiu și în sistem închis notifică secretariatul convenției în mod corespunzător.

Cu toate acestea, această notificare poate fi efectuată numai dacă se îndeplinesc următoarele condiții:

(a) s-a introdus o adnotare în anexa vizată cu scopul precis de a permite producția și utilizarea substanței în cauză;

(b) procesul de producție va determina transformarea substanței într-una sau mai multe substanțe care nu prezintă caracteristicile unui poluant organic persistent;

(c) nu se anticipează expunerea ființelor umane sau a mediului la cantități semnificative din substanța vizată în timpul producției și utilizării acesteia, după cum se arată în evaluarea sistemului închis în cauză, în conformitate cu Directiva 2001/59/CE a Comisiei ( 3 ).

Notificarea se comunică, de asemenea, celorlalte state membre și Comisiei și cuprinde informații detaliate privind producția totală reală sau estimată și utilizarea substanței în cauză, precum și natura procesului limitat în spațiu în sistem închis, precizând cantitatea oricărei contaminări cu oligoelemente netransformate și neintenționate cu către orice material inițial de tip poluant organic neintenționat în produsul final.

Termenele limită menționate la primul paragraf pot fi modificate în cazurile în care, ca urmare a unei notificări repetate din partea statului membru în cauză către secretariatul convenției, se exprimă un consens explicit sau tacit în temeiul convenției pentru continuarea producției și a utilizării substanței pe o perioadă suplimentară.

Articolul 5

Stocuri

(1)  Deținătorul unui stoc care este format din sau conține orice substanță prevăzută de anexa I sau II, a cărei utilizare nu este permisă, gestionează stocul în cauză ca deșeu și în conformitate cu articolul 7.

(2)  Deținătorul unui stoc de peste 50 kg, care este format din sau conține oricare din substanțele prevăzute de anexa I sau anexa II și a căror utilizare este permisă, furnizează autorității competente din statul membru în care se află stocul informații privind natura și dimensiunea stocului în cauză. Aceste informații se furnizează în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament și a modificărilor la anexele I sau II, iar ulterior anual, până la termenul limită prevăzut de anexa I sau II pentru utilizarea restricționată.

Deținătorul gestionează stocul în mod sigur, eficient și ecologic.

(3)  Statele membre monitorizează modul de utilizare și gestiune a stocurilor notificate.

Articolul 6

Reducerea, diminuarea și eliminarea emisiilor

(1)  În termen de doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, statele membre elaborează și păstrează inventare ale emisiilor pentru substanțele cuprinse în anexa III în aer, apă și sol, în conformitate cu obligațiile care le revin în temeiul convenției și al protocolului.

(2)  Statele membre își comunică planul de acțiune privind măsurile de identificare, caracterizare și reducere la minimum în vederea eliminării emisiilor totale, dacă este posibil și cât mai curând, în conformitate cu obligațiile care le revin în temeiul convenției, atât către Comisiei cât și către celelalte state membre, ca parte a planurilor lor naționale de punere în aplicare, în conformitate cu articolul 8.

Planul de acțiune cuprinde măsuri de promovare a dezvoltării și, dacă se consideră necesar, impune utilizarea unor materiale, produse și procese înlocuitoare sau modificate pentru a împiedica formarea și emisia substanțelor prevăzute de anexa III.

(3)  Atunci când analizează propunerile privind construirea unor noi instalații sau modificarea semnificativă a instalațiilor existente prin procese care ar determina emisia substanțelor chimice prevăzute de anexa III, fără a aduce atingere Directivei 1996/61/CE a Consiliului ( 4 ), statele membre analizează în mod prioritar procesele, tehnicile sau practicile alternative care au aceeași utilitate, dar care evită formarea și emisia substanțelor prevăzute de anexa III.

Articolul 7

Gestionarea deșeurilor

(1)  Producătorii și deținătorii de deșeuri depun toate eforturile rezonabile pentru a evita, pe cât posibil, contaminarea acestor deșeuri cu substanțele prevăzute de anexa IV.

(2)  Fără a aduce atingere Directivei 96/59/CE ( 5 ), deșeurile care sunt formate din, conțin sau sunt contaminate cu oricare din substanțele prevăzute de anexa IV se elimină sau se recuperează, fără întârziere nejustificată și în conformitate cu anexa V partea 1, astfel încât să se garanteze distrugerea sau transformarea ireversibilă a conținutului de poluant organic persistent, astfel încât deșeurile rămase și emisiile să nu prezinte caracteristicile poluanților organici persistenți.

La efectuarea acestor operațiuni de eliminare sau de recuperare, orice substanță prevăzută la anexa IV poate fi izolată din deșeuri, cu condiția ca substanța în cauză să fie eliminată ulterior în conformitate cu primul paragraf.

(3)  Se interzic operațiunile de eliminare sau de recuperare care pot duce la recuperarea, reciclarea, reclamarea sau reutilizarea substanțelor prevăzute de anexa IV.

(4)  Prin derogare de la alineatul (2):

▼M4

(a) deșeurile care conțin sau sunt contaminate cu oricare dintre substanțele enumerate în anexa IV pot fi eliminate sau recuperate în alt mod în conformitate cu legislația comunitară relevantă, cu condiția ca nivelul de substanțe enumerate prezent în deșeuri să fie sub limitele concentrațiilor care urmează să fie stabilite în anexa IV. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 17 alineatul (3). Până la precizarea limitelor concentrațiilor stabilite în conformitate cu procedura menționată anterior, autoritatea competentă a fiecărui stat membru poate adopta sau aplica limite ale concentrațiilor sau cerințe tehnice specifice cu privire la eliminarea sau recuperarea deșeurilor care intră sub incidența prezentei litere;

▼B

(b) un stat membru sau autoritatea competentă desemnată de statul membru în cauză poate permite, în cazuri excepționale, ca deșeurile prevăzute de anexa V partea 2, care conțin sau sunt contaminate cu oricare din substanțele prevăzute de anexa IV în limita concentrațiilor care urmează să fie indicate la anexa V partea 2, să fie gestionate în alt mod conform unei metode indicate la anexa V partea 2, cu condiția ca:

(i) deținătorul vizat să fi făcut dovada către autoritatea competentă din statul membru în cauză că decontaminarea deșeurilor în ceea ce privește substanțele prevăzute de anexa IV nu putea fi realizată și că distrugerea sau transformarea ireversibilă a conținutului de poluanți organici persistenți, realizate în conformitate cu cele mai bune practici ecologice sau cu cele mai performante tehnici disponibile, nu reprezintă soluția preferabilă din punct de vedere ecologic, iar autoritatea competentă să fi autorizat apoi operațiunea alternativă;

(ii) această operațiune să fie în conformitate cu legislația comunitară în materie și cu condițiile stabilite în măsurile suplimentare aplicabile menționate la alineatul (6); și

(iii) statul membru vizat să fi informat celelalte state membre și Comisia cu privire la autorizația obținută și la motivele care o justifică.

►M4

 

În sensul alineatului (4) litera (b) din prezentul articol, limitele concentrațiilor din anexa V partea 2 sunt precizate de către Comisie. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 17 alineatul (3).

 ◄

Până la stabilirea concentrațiilor limită menționate anterior:

(a) autoritatea competentă poate adopta sau aplica limite de concentrație sau cerințe tehnice specifice pentru deșeurile gestionate în conformitate cu alineatul (4) litera (b);

(b) în cazurile în care deșeurile sunt gestionate în conformitate cu alineatul (4) litera (b), deținătorii vizați furnizează autorității competente informații privind conținutul de poluanți organici persistenți din deșeuri.

(6)  După caz și luând în considerare progresul tehnic și orientările și deciziile internaționale relevante, precum și orice autorizații acordate de un stat membru sau de autoritatea competentă desemnată de statul membru vizat în conformitate cu alineatul (4) și cu anexa V, Comisia poate adopta măsuri suplimentare cu privire la punerea în aplicare a prezentului articol. Comisia stabilește formatul în care statele membre trebuie să prezinte informațiile în conformitate cu alineatul (4) litera (b) punctul (iii). Aceste măsuri se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17 alineatul (2).

(7)  Până la 31 decembrie 2009, Comisia analizează derogările prevăzute la alineatul (4) având în vedere evoluțiile de la nivel internațional și din domeniul tehnic, în special cu privire la alternativele preferabile din punct de vedere ecologic.

Articolul 8

Planuri de punere în aplicare

(1)  La pregătirea planurilor naționale de punere în aplicare, în conformitate cu procedurile de la nivel național, statele membre asigură publicului în timp util ocazii eficiente de a participa la acest proces.

(2)  De îndată ce un stat membru și-adoptă planul național de punere în aplicare, în conformitate cu obligațiile ce îi revin în temeiul convenției, acesta comunică planul Comisiei, precum și celorlalte state membre.

(3)  La pregătirea planurilor de punere în aplicare, Comisia și statele membre fac schimb de informații cu privire la conținutul acestora, după caz.

(4)  În termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia elaborează un plan pentru punerea în aplicare a obligațiilor Comunității asumate în temeiul convenției.

De îndată după ce adoptă planul comunitar de punere în aplicare, Comisia îl comunică statelor membre.

Comisia reexaminează și actualizează planul comunitar de punere în aplicare, după caz.

Articolul 9

Monitorizarea

Comisia și statele membre stabilesc în strânsă colaborare programe și mecanisme adecvate, în concordanță cu tehnologia de ultimă oră, pentru furnizarea periodică a datelor comparabile de monitorizare privind prezența dioxinelor, furanilor și PCB-urilor, prevăzute de anexa III, în mediul înconjurător. La stabilirea acestor programe și mecanisme trebuie să se ia în considerare evoluțiile din cadrul protocolului și convenției.

Articolul 10

Schimbul de informații

(1)  Comisia și statele membre facilitează și realizează un schimb de informații în interiorul Comunității și cu țările terțe privind reducerea, reducerea la minimum sau, dacă este posibil, eliminarea producției, utilizării și emisiei de poluanți organici persistenți și privind alternativele la aceste substanțe, precizând riscurile și costurile economice și sociale implicate de aceste alternative.

(2)  În cazul poluanților organici persistenți, Comisia și statele membre, după caz, promovează și facilitează:

(a) programe de sensibilizare, inclusiv cu privire la efectele acestor poluanți organici persistenți asupra sănătății și a mediului și alternativele la aceștia și cu privire la reducerea sau eliminarea producției, utilizării și emisiei lor, în special adresate

(i) factorilor de decizie,

(ii) grupurilor deosebit de vulnerabile;

(b) furnizarea de informații publicului;

(c) formarea, inclusiv a lucrătorilor, oamenilor de știință, educatorilor și personalului tehnic și administrativ.

(3)  Fără a aduce atingere Directivei 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informații privind mediul ( 6 ), informațiile privind sănătatea și siguranța ființelor umane și a mediului nu sunt considerate confidențiale. Comisia și statele membre care fac schimb de informații cu o țară terță protejează orice informații asupra al căror caracter confidențial convin reciproc.

Articolul 11

Asistența tehnică

În conformitate cu articolele 12 și 13 din convenție, Comisia și statele membre colaborează în vederea asigurării asistenței tehnice și financiare corespunzătoare și acordate în timp util pentru țările în curs de dezvoltare și țările cu o economie în tranziție pentru a le sprijini, la cerere și în limita resurselor disponibile și luând în considerare nevoile specifice ale acestora, în dezvoltarea și consolidarea capacității lor de a aplica integral obligațiile care le revin în temeiul convenției. Acest tip de sprijin poate fi de asemenea direcționat prin intermediul organizațiilor non-guvernamentale.

Articolul 12

Comunicarea informațiilor

(1)  Din trei în trei ani, statele membre înaintează Comisiei informații privind aplicarea prezentului regulament, inclusiv informații privind încălcările dispozițiilor și sancțiunile.

(2)  Statele membre furnizează anual Comisiei date statistice privind producția totală efectivă sau estimată și introducerea pe piață a oricăror substanțe cuprinse în anexa I sau II.

(3)  În termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament și ulterior din trei în trei ani, statele membre furnizează Comisiei:

(a) informații sintetizate compilate din notificări privind stocurile, primite în temeiul articolului 5 alineatul (2);

(b) informații sintetizate compilate din inventarele de emisii elaborate în conformitate cu articolul 6 alineatul (1);

(c) informații sintetizate privind prezența dioxinelor, furanilor și PCB-urilor prevăzute de anexa III în mediul înconjurător, compilate în temeiul articolului 9.

(4)  În ceea ce privește datele și informațiile ce trebuie furnizate de statele membre în temeiul alineatelor (1), (2) și (3), Comisia elaborează în prealabil un format comun, în conformitate cu procedura menționată la articolul 16 alineatul (2).

(5)  Pentru substanțele prevăzute de convenție, Comisia sintetizează, la intervale care urmează să fie stabilite de Conferința părților semnatare ale convenției, un raport pe baza informațiilor furnizate de statele membre în conformitate cu alineatul (2) și îl comunică secretariatului convenției.

(6)  Din trei în trei ani, Comisia redactează un raport privind aplicarea prezentului regulament și îl corelează cu informațiile deja disponibile în contextul REEP (Registrul European al Emisiilor de Poluanți), creat prin Decizia 2000/479/CE a Comisiei ( 7 ), și al Inventarului de emisii CORINAIR al EMEP (Programul de cooperare pentru monitorizarea și evaluarea propagării pe rază extinsă a poluanților atmosferici în Europa), și cu informațiile furnizate de statele membre în temeiul alineatelor (1), (2) și (3) pentru a elabora un raport de sinteză. Raportul cuprinde informații privind utilizarea derogărilor menționate la articolul 7 alineatul (4). Comisia înaintează un rezumat al raportului de sinteză Parlamentului European și Consiliului și îl pune de îndată la dispoziția publicului.

Articolul 13

Sancțiuni

Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor prezentului regulament și iau măsurile necesare pentru a garanta aplicarea acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare. Statele membre notifică aceste dispoziții Comisiei în termen de până la un an de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, precum și modificare ulterioară privind aceste dispoziții în termenul cel mai scurt.

▼M4

Articolul 14

Modificarea anexelor

(1)  Ori de câte ori se adaugă o substanță pe listele din convenție sau din protocol, Comisia modifică în mod corespunzător anexele I, II și III, după caz.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 16 alineatul (3).

(2)  Ori de câte ori se adaugă o substanță pe listele din convenție sau din protocol, Comisia modifică în mod corespunzător anexa IV, după caz.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 17 alineatul (3).

(3)  Comisia adoptă modificări ale intrărilor existente din anexele I, II și III, inclusiv adaptarea acestora la progresul științific și tehnic.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 16 alineatul (3).

(4)  Comisia adoptă modificări ale intrărilor existente din anexa IV și modificări ale anexei V, inclusiv adaptarea acestora la progresul științific și tehnic.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 17 alineatul (3).

▼B

Articolul 15

Autoritățile competente

Fiecare stat membru desemnează autoritatea competentă sau autoritățile competente care răspund de sarcinile administrative impuse de prezentul regulament. Statele membre informează Comisia cu privire la acest fapt în termen de până la trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 16

Comitetul pentru chestiunile generale

(1)  Comisia este sprijinită de un comitet instituit prin articolul 29 din Directiva 67/548/CEE pentru toate chestiunile reglementate de prezentul regulament, cu excepția celor referitoare la deșeuri.

(2)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din decizia menționată anterior.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

▼M4

(3)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

▼B

Articolul 17

Comitetul pentru chestiuni legate de deșeuri

(1)  Comisia este sprijinită de un comitet instituit prin articolul 18 din Directiva 75/442/CEE pentru toate chestiunile privind deșeurile reglementate de prezentul regulament.

(2)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din decizia menționată anterior.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

▼M4

(3)  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

▼B

Articolul 18

Modificări la Directiva 79/117/CEE

În partea B din anexa la Directiva 79/117/CEE, „Compuși organoclorurați persistenți”, se elimină punctele 1-8.

Articolul 19

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

▼M7




ANEXA I



Partea A –  Substanțe incluse în Convenție și în Protocol, precum și substanțe incluse doar în Convenție

Substanță

Nr. CAS

Nr. CE

Derogare specifică privind utilizarea intermediară sau alte specificații

Tetrabromodifenileter

C12H6Br4O

 

 

1.  În scopul acestei intrări, articolul 4 alineatul (1) litera (b) se aplică concentrațiilor de tetrabromodifenileter mai mici sau egale cu 10 mg/kg (0,001 procente masice) prezente în substanțe, preparate, articole sau care intră în alcătuirea părților ignifuge ale articolelor.

2.  Prin derogare, se autorizează producerea, introducerea pe piață și utilizarea pentru:

(a)  fără a aduce atingere literei (b), articolele și preparatele prezentând concentrații de tetrabromodifenileter sub 0,1 procente masice, produse (parțial sau integral) pe bază de materii reciclate sau pe bază de materii obținute din deșeuri pregătite pentru reutilizare;

(b)  echipamentele electrice și electronice care fac obiectul domeniului de aplicare al Directivei 2002/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1).

3.  Se permite utilizarea articolelor aflate deja în uz în Uniune înainte de 25 august 2010 și care conțin tetrabromodifenileter ca element constitutiv al acestor articole. În cazul acestor articole, se aplică articolul 4 alineatul (2) al treilea și al patrulea paragraf.

Pentabromodifenileter

C12H5Br5O

 

 

1.  În scopul acestei intrări, articolul 4 alineatul (1) litera (b) se aplică concentrațiilor de pentabromodifenileter mai mici sau egale cu 10 mg/kg (0,001 procente masice) prezente în substanțe, preparate, articole sau care intră în alcătuirea părților ignifuge ale articolelor.

2.  Prin derogare, se autorizează producerea, introducerea pe piață și utilizarea pentru:

(a)  fără a aduce atingere literei (b), articolele și preparatele prezentând concentrații de pentabromodifenileter sub 0,1 procente masice, produse (parțial sau integral) pe bază de materii reciclate sau pe bază de materii obținute din deșeuri pregătite pentru reutilizare;

(b)  echipamentele electrice și electronice care fac obiectul domeniului de aplicare al Directivei 2002/95/CE.

3.  Se permite utilizarea articolelor aflate deja în uz în Uniune înainte de 25 august 2010 și care conțin pentabromodifenileter ca element constitutiv al acestor articole. În cazul acestor articole, se aplică articolul 4 alineatul (2) al treilea și al patrulea paragraf.

Hexabromodifenileter

C12H4Br6O

 

 

1.  În scopul acestei intrări, articolul 4 alineatul (1) litera (b) se aplică concentrațiilor de hexabromodifenileter mai mici sau egale cu 10 mg/kg (0,001 procente masice) prezente în substanțe, preparate, articole sau care intră în alcătuirea părților ignifuge ale articolelor.

2.  Prin derogare, se autorizează producerea, introducerea pe piață și utilizarea pentru:

(a)  fără a aduce atingere literei (b), articolele și preparatele prezentând concentrații de hexabromodifenileter sub 0,1 procente masice, produse (parțial sau integral) pe bază de materii reciclate sau pe bază de materii obținute din deșeuri pregătite pentru reutilizare;

(b)  echipamentele electrice și electronice care fac obiectul domeniului de aplicare al Directivei 2002/95/CE.

3.  Se permite utilizarea articolelor aflate deja în uz în Uniune înainte de 25 august 2010 și care conțin hexabromodifenileter ca element constitutiv al acestor articole. În cazul acestor articole, se aplică articolul 4 alineatul (2) al treilea și al patrulea paragraf.

Heptabromodifenileter

C12H3Br7O

 

 

1.  În scopul acestei intrări, articolul 4 alineatul (1) litera (b) se aplică concentrațiilor de heptabromodifenileter mai mici sau egale cu 10 mg/kg (0,001 procente masice) prezente în substanțe, preparate, articole sau care intră în alcătuirea părților ignifuge ale articolelor.

2.  Prin derogare, se autorizează producerea, introducerea pe piață și utilizarea pentru:

(a)  fără a aduce atingere literei (b), articolele și preparatele prezentând concentrații de heptabromodifenileter sub 0,1 procente masice, produse (parțial sau integral) pe bază de materii reciclate sau pe bază de materii obținute din deșeuri pregătite pentru reutilizare;

(b)  echipamentele electrice și electronice care fac obiectul domeniului de aplicare al Directivei 2002/95/CE.

3.  Se permite utilizarea articolelor aflate deja în uz în Uniune înainte de 25 august 2010 și care conțin heptabromodifenileter ca element constitutiv al acestor articole. În cazul acestor articole, se aplică articolul 4 alineatul (2) al treilea și al patrulea paragraf.

Acid perfluoroctan sulfonic și derivații săi (PFOS)

C8F17SO2X

[X = OH, sare metalică (O-M+), halogenură, amidă și alți derivați, inclusiv polimeri]

 

 

1.  În scopul acestei intrări, articolul 4 alineatul (1) litera (b) se aplică concentrațiilor de PFOS mai mici sau egale cu 10 mg/kg (0,001 procente masice) prezente în substanțe sau în preparate. 2.  În scopul acestei intrări, se aplică articolul 4 alineatul (1) litera (b) concentrațiilor de PFOS în produse sau articole semifinite sau în componente ale acestora, în cazul în care concentrația de PFOS este mai mică de 0,1 procente masice, calculată în raport cu masa componentelor distincte din punct de vedere structural sau microstructural care conțin PFOS sau, pentru textile sau alte materiale acoperite, în cazul în care cantitatea de PFOS este mai mică de 1 μg/m2 de material acoperit. 3.  Se permite utilizarea articolelor aflate deja în uz în Uniune înainte de 25 august 2010 și care conțin PFOS ca element constitutiv al acestor articole. În cazul acestor articole, se aplică articolul 4 alineatul (2) al treilea și al patrulea paragraf. 4.  Spumele de stingere a incendiilor introduse pe piață înainte de 27 decembrie 2006 pot fi utilizate până la 27 iunie 2011. 5.  În cazul în care cantitatea emisă în mediu este redusă la minimum, se autorizează producerea și introducerea pe piață pentru următoarele utilizări specifice, cu condiția ca statele membre să prezinte Comisiei, la fiecare patru ani, rapoarte privind progresele înregistrate în materie de eliminare a PFOS-urilor: (a)  până la 26 august 2015, agenți tensioactivi utilizați în sisteme de acoperiri galvanice controlate; (b)  straturi de protecție la gravare sau acoperiri cu straturi antireflectante pentru procedeele fotolitografice; (c)  acoperiri fotografice aplicate pe filme, hârtie sau forme de tipar; (d)  agenți antipulverizare pentru cromări (cu crom VI) dure, altele decât cele decorative, pentru sisteme în buclă închisă; (e)  fluide hidraulice pentru aviație. Dacă derogările de la literele (a)-(e) de mai sus vizează producerea sau utilizarea în cadrul unei instalații care face obiectul domeniului de aplicare al Directivei 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), se aplică cele mai bune tehnici disponibile de prevenire și reducere la minimum a emisiilor de PFOS, descrise în informațiile publicate de Comisie în temeiul articolului 17 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2008/1/CE. De îndată ce vor fi disponibile noi informații privind modalitățile de utilizare și substanțele sau tehnologiile alternative mai sigure pentru utilizările vizate la literele (b)-(e), Comisia va examina derogările menționate la al doilea paragraf, astfel încât: (i)  utilizările PFOS să fie eliminate treptat, de îndată ce utilizarea alternativelor mai sigure este fezabilă din punct de vedere tehnic și economic; (ii)  o derogare să poată fi prelungită doar pentru utilizări esențiale pentru care nu există alternative mai sigure și atunci când au fost comunicate acțiunile întreprinse pentru găsirea de alternative mai sigure; (iii)  emisiile de PFOS în mediu au fost reduse la minimum prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile. ►M8   6.  Odată ce standardele sunt adoptate de Comitetul European pentru Standardizare (CEN), ele sunt utilizate ca metode analitice de testare pentru demonstrarea conformității substanțelor, preparatelor și articolelor cu dispozițiile punctelor 1 și 2. Orice altă metodă analitică pentru care utilizatorul poate dovedi un nivel de performanță echivalent poate fi utilizată ca alternativă la standardele CEN.  ◄

DDT [1,1,1-triclor-2,2-bis(4-clorfenil) etan]

50-29-3

200-024-3

Clordan

57-74-9

200-349-0

Hexaclorciclohexani, inclusiv lindan

58-89-9

200-401-2

319-84-6

206-270-8

319-85-7

206-271-3

608-73-1

210-168-9

Dieldrin

60-57-1

200-484-5

Endrin

72-20-8

200-775-7

Heptaclor

76-44-8

200-962-3

▼M8

Endosulfan

115-29-7

959-98-8

33213-65-9

204-079-4

1.  Introducerea pe piață și utilizarea articolelor produse înainte de 10 iulie 2012 sau la acea dată și care conțin endosulfan ca element constitutiv sunt permise până la 10 ianuarie 2013.

2.  Sunt permise introducerea pe piață și utilizarea articolelor aflate deja în uz înainte de 10 iulie 2012 sau la acea dată și care conțin endosulfan ca element constitutiv.

3.  Articolul 4 alineatul (2) al treilea și al patrulea paragraf se aplică articolelor menționate la punctele 1 și 2.

▼M7

Hexaclorbenzen

118-74-1

200-273-9

Clordecon

143-50-0

205-601-3

Aldrin

309-00-2

206-215-8

Pentaclorbenzen

608-93-5

210-172-5

Bifenili policlorurați (PCB)

1336-36-3 și altele

215-648-1 și altele

Fără a aduce atingere Directivei 96/59/CE, se aprobă utilizarea articolelor care se află deja în uz la momentul intrării în vigoare a prezentului regulament.

Mirex

2385-85-5

219-196-6

Toxafen

8001-35-2

232-283-3

Hexabromdifenil

36355-01-8

252-994-2

▼M11

Hexabromociclododecan

„Hexabromociclododecan” înseamnă: hexabromociclododecan, 1,2,5,6,9,10-hexabromociclododecan și principalii săi diastereoizomeri: alfa-hexabromociclododecan; beta-hexabromociclododecan și gama-hexabromociclododecan

25637-99-4,

3194-55-6,

134237-50-6,

134237-51-7,

134237-52-8

247-148-4,

221-695-9

1.  În sensul prezentei rubrici, articolul 4 alineatul (1) litera (b) se aplică în cazul concentrațiilor de hexabromociclododecan mai mici sau egale cu 100 mg/kg (0,01 % în greutate) prezente în substanțe, preparate, articole sau care intră în compoziția părților ignifuge ale articolelor, sub rezerva revizuirii de către Comisie până la 22 martie 2019.

2.  Utilizarea hexabromociclododecanului, fie ca atare, fie în preparate, în producția articolelor din polistiren expandat, precum și producția și introducerea pe piață a hexabromociclododecanului pentru aceste utilizări sunt permise cu condiția ca utilizarea respectivă să fi fost autorizată în conformitate cu titlul VII din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (3), sau să facă obiectul unei cereri de autorizare depuse până la 21 februarie 2014 cu privire la care încă nu s-a luat o decizie.

Introducerea pe piață și utilizarea hexabromociclododecanului, fie ca atare, fie în preparate, în conformitate cu prezentul punct, este permisă numai până la 26 noiembrie 2019 sau, în cazul unei date anterioare, până la data de expirare a perioadei de reexaminare prevăzute într-o decizie de autorizare sau până la data retragerii autorizației respective în temeiul titlului VII din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006.

Introducerea pe piață și utilizarea în clădiri a articolelor din polistiren expandat care conțin hexabromociclododecan sub formă de constituent al articolelor respective și care sunt produse în conformitate cu derogarea prevăzută la prezentul punct, sunt permise timp de șase luni de la data de expirare a derogării respective. Articolele care erau deja în uz la data respectivă pot fi utilizate în continuare.

3.  Fără a aduce atingere derogării de la punctul 2, introducerea pe piață și utilizarea în clădiri a articolelor din polistiren expandat și a articolelor din polistiren extrudat care conțin hexabromociclododecan sub formă de constituent și care sunt produse înainte de 22 martie 2016 sau la acea dată sunt autorizate până la 22 iunie 2016. Punctul 6 este aplicabil ca și cum articolele respective ar fi fost produse în temeiul derogării de la punctul 2.

4.  Articolele care conțin hexabromociclododecan sub formă de constituent și care erau deja în uz înainte de 22 martie 2016 pot fi în continuare utilizate și introduse pe piață, iar punctul 6 nu se aplică. În cazul articolelor respective se aplică articolul 4 alineatul (2) al treilea și al patrulea paragraf.

5.  Introducerea pe piață și utilizarea în clădiri a articolelor importate din polistiren expandat care conțin hexabromociclododecan sub formă de constituent sunt autorizate până la data expirării derogării de la punctul 2, iar punctul 6 este aplicabil ca și cum articolele respective ar fi fost produse în temeiul derogării de la punctul 2. Articolele care erau deja în uz la data respectivă pot fi utilizate în continuare.

6.  Fără a aduce atingere aplicării altor dispoziții ale Uniunii privind clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor și amestecurilor, polistirenul expandat în care hexabromociclododecanul a fost utilizat în conformitate cu derogarea de la punctul 2 trebuie să poată fi identificat prin etichetare sau prin alte mijloace, pe parcursul întregului ciclu de viață.

▼M7

(1)   JO L 37, 13.2.2003, p. 19.

(2)   JO L 24, 29.1.2008, p. 8.

(3)   Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, 30.12.2006, p. 1).



Partea B –  Substanțe enumerate doar în protocol

Substanță

Nr. CAS

Nr. CE

Derogare specifică privind utilizarea intermediară sau alte specificații

▼M8

Hexaclorbutadienă

87-68-3

201-765-5

1.  Introducerea pe piață și utilizarea articolelor produse înainte de 10 iulie 2012 sau la acea dată și care conțin hexaclorbutadienă ca element constitutiv sunt permise până la [șase luni de la data 10 ianuarie 2013.

2.  Sunt permise introducerea pe piață și utilizarea articolelor aflate deja în uz înainte 10 iulie 2012 sau la acea dată și care conțin hexaclorbutadienă ca element constitutiv.

3.  Articolul 4 alineatul (2) al treilea și al patrulea paragraf se aplică articolelor menționate la punctele 1 și 2.

Naftaline policlorurate (1)

 

 

1.  Introducerea pe piață și utilizarea articolelor produse înainte de 10 iulie 2012 sau la acea dată și care conțin naftaline policlorurate ca element constitutiv sunt permise până la 10 ianuarie 2013.

2.  Sunt permise introducerea pe piață și utilizarea articolelor aflate deja în uz înainte de 10 iulie 2012 sau la acea dată și care conțin naftaline policlorurate ca element constitutiv.

3.  Articolul 4 alineatul (2) al treilea și al patrulea paragraf se aplică articolelor menționate la punctele 1 și 2.

▼M10

Cloroalcani C10C13 (parafine clorurate cu catenă scurtă) (PCCS)

85535-84-8

287-476-5

1.  Prin derogare, sunt permise producerea, introducerea pe piață și utilizarea substanțelor sau preparatelor care conțin PCCS în concentrații mai mici de 1 % în greutate sau a articolelor care conțin PCCS în concentrații mai mici de 0,15 % în greutate.

2.  Utilizarea este permisă în ceea ce privește:

(a)  benzile transportoare din industria minieră și materialele de etanșare pentru baraje care conțin PCCS, aflate deja în uz înainte de 4 decembrie 2015 sau la acea dată; și

(b)  articolele care conțin PCCS, altele decât cele menționate la litera (a), care erau deja în uz înainte de 10 iulie 2012 sau la acea dată.

3.  Articolul 4 alineatul (2) al treilea și al patrulea paragraf se aplică articolelor menționate la punctul 2 de mai sus.

(1)   Naftaline policlorurate înseamnă compuși chimici pe baza sistemului inelului naftalenic, în care unul sau mai mulți atomi de hidrogen sunt înlocuiți de atomi de clor.

▼B




ANEXA II

LISTA SUBSTANȚELOR CARE FAC OBIECTUL UNOR LIMITĂRI

Partea A —   Substanțe cuprinse în listele din convenție și din protocol



Substanța

Nr. CAS

Nr. CE

Condiții restrictive

 

 

 

Partea B —   Substanțe cuprinse numai în listele din Protocol

image




ANEXA III

LISTA SUBSTANȚELOR CARE FAC OBIECTUL DISPOZIȚIILOR PRIVIND REDUCEREA EMISIILOR

Substanța (nr. CAS)

Dibenzo-b-dioxine policlorurate și dibenzofurani policlorurați (PCDD/PCDF)

Hexaclorbenzen (HCB) (Nr. CAS: 118-74-1)

Bifenili policlorurați (PCB)

Hidrocarburi aromatice policiclice (HAP) ( 8 )

▼M7

Pentaclorbenzen (Nr. CAS 608-93-5).

▼M9




ANEXA IV

Lista substanțelor supuse dispozițiilor privind gestionarea deșeurilor stabilite la articolul 7



Substanță

Nr. CAS

Nr. CE

Concentrația-limită menționată la articolul 7 alineatul (4) litera (a)

Endosulfan

115-29-7

959-98-8

33213-65-9

204-079-4

50 mg/kg

Hexaclorbutadienă

87-68-3

201-765-5

100 mg/kg

Naftaline policlorurate (1)

 

 

10 mg/kg

Cloroalcani C10-C13 (parafine clorurate cu catenă scurtă — PCCS-uri)

85535-84-8

287-476-5

10 000 mg/kg

Tetrabromodifenileter

C12H6Br4O

 

 

Suma concentrațiilor de tetrabromodifenileter, pentabromodifenileter, hexabromodifenileter și heptabromodifenileter: 1 000 mg/kg

Pentabromodifenileter

C12H5Br5O

 

 

Hexabromodifenileter

C12H4Br6O

 

 

Heptabromodifenileter

C12H3Br7O

 

 

Acid perfluoroctan sulfonic și derivații săi (PFOS)

C8F17SO2X

(X = OH, sare metalică (O-M+), halogenură, amidă și alți derivați, inclusiv polimeri)

 

 

50 mg/kg

Dibenzo-p-dioxine policlorurate și dibenzofurani policlorurați (PCDD/PCDF)

 

 

15 μg/kg (2)

DDT (1,1,1-triclor- 2,2-bis(4clorfenil)etan):

50-29-3

200-024-3

50 mg/kg

Clordan

57-74-9

200-349-0

50 mg/kg

Hexaclorciclohexani, inclusiv lindan

58-89-9

319-84-6

319-85-7

608-73-1

210-168-9

200-401-2

206-270-8

206-271-3

50 mg/kg

Dieldrin

60-57-1

200-484-5

50 mg/kg

Endrin

72-20-8

200-775-7

50 mg/kg

Heptaclor

76-44-8

200-962-3

50 mg/kg

Hexaclorbenzen

118-74-1

200-273-9

50 mg/kg

Clordeconă

143-50-0

205-601-3

50 mg/kg

Aldrin

309-00-2

206-215-8

50 mg/kg

Pentaclorbenzen

608-93-5

210-172-5

50 mg/kg

Bifenili policlorurați (PCB)

1336-36-3 și altele

215-648-1

50 mg/kg (3)

Mirex

2385-85-5

219-196-6

50 mg/kg

Toxafen

8001-35-2

232-283-3

50 mg/kg

Hexabromobifenil

36355-01-8

252-994-2

50 mg/kg

▼M12

Hexabromociclododecan (4)

25637-99-4,

3194-55-6,

134237-50-6,

134237-51-7,

134237-52-8

247-148-4

221-695-9

1 000 mg/kg, sub rezerva revizuirii de către Comisie până la 20.4.2019

(1)   Naftaline policlorurate înseamnă compuși chimici bazați pe sistemul inelului naftalenic, în care unul sau mai mulți atomi de hidrogen sunt înlocuiți de atomi de clor.

(2)   

Limita se calculează în PCDD și PCDF în conformitate cu următorii factori de echivalență toxică (TEF):



PCDD

TEF

2,3,7,8-TeCDD

1

1,2,3,7,8-PeCDD

1

1,2,3,4,7,8-HxCDD

0,1

1,2,3,6,7,8-HxCDD

0,1

1,2,3,7,8,9-HxCDD

0,1

1,2,3,4,6,7,8-HpCDD

0,01

OCDD

0,0003

PCDF

TEF

2,3,7,8-TeCDF

0,1

1,2,3,7,8-PeCDF

0,03

2,3,4,7,8-PeCDF

0,3

1,2,3,4,7,8-HxCDF

0,1

PCDD

TEF

1,2,3,6,7,8-HxCDF

0,1

1,2,3,7,8,9-HxCDF

0,1

2,3,4,6,7,8-HxCDF

0,1

1,2,3,4,6,7,8-HpCDF

0,01

1,2,3,4,7,8,9-HpCDF

0,01

OCDF

0,0003

(3)   Acolo unde este cazul, se aplică metoda de calcul stabilită în standardele europene EN 12766-1 și EN 12766-2.

(4)   „Hexabromociclododecan” înseamnă hexabromociclododecan, 1,2,5,6,9,10-hexabromociclododecan și principalii săi diastereoizomeri: alfa-hexabromociclododecan, beta-hexabromociclododecan și gama-hexabromociclododecan.

▼B




ANEXA V

GESTIONAREA DEȘEURILOR

Partea 1   Eliminarea și recuperarea în conformitate cu articolul 7 alineatul (2)

Următoarele operațiuni de eliminare și recuperare, prevăzute de anexele IIA și IIB la Directiva 75/442/CEE, sunt permise în sensul articolului 7 alineatul (2) atunci când sunt aplicate astfel încât să garanteze faptul că conținutul de poluanți organici persistenți este distrus sau transformat ireversibil

D9

Tratare fizico-chimică,

D10

Incinerare pe sol, și

R1

Utilizare mai ales ca combustibil sau ca alt mijloc de generare a energiei, cu excepția deșeurilor care conțin PCB-uri.

▼M5

R4

Reciclarea/recuperarea metalelor și a compușilor metalici în următoarele condiții: operațiunile se limitează la reziduurile provenite din procedeele de producție a fierului și a oțelului, precum praful sau reziduurile lichide rezultate din epurarea gazelor, țunder de laminare sau praf cu conținut de zinc din filtrele utilizate în siderurgie, praf din sistemele de epurare a gazelor utilizate în topitoarele pentru cupru, precum și deșeuri similare și reziduuri cu conținut de plumb provenite din instalațiile de tratare cu leșie utilizate în producția de metale neferoase. Deșeurile care conțin PCB-uri sunt excluse. Operațiunile sunt limitate la procesele de recuperare a fierului și a aliajelor de fier (furnal cu aer suflat, cuptor cu cuvă și cuptor cu vatră) și a metalelor neferoase (procedeu Waeltz cu cuptor rotativ, procedee de topire în baie cu furnale verticale sau orizontale), cu condiția ca instalațiile să respecte cel puțin normele privind valorile limită ale emisiilor de PCDD și PCDF stabilite în Directiva 2000/76/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie 2000 privind incinerarea deșeurilor ( 9 ), indiferent dacă procedeele fac sau nu obiectul directivei menționate și fără a aduce atingere celorlalte dispoziții ale Directivei 2000/76/CE, dacă este cazul, și dispozițiilor Directivei 96/61/CE.

▼B

Operațiunea de pre-tratare înainte de distrugerea sau de transformarea ireversibilă în conformitate cu această parte din prezenta anexă poate fi efectuată, cu condiția ca substanțele prevăzute la anexa IV, care sunt izolate din deșeuri în timpul operațiunii de pre-tratare, să fie eliminate ulterior în conformitate cu această parte din prezenta anexă. ►M5   Atunci când numai o parte a unui produs sau a deșeurilor, de exemplu echipamentele scoase din uz, conține sau este contaminată cu poluanți organici persistenți, aceasta trebuie separată și eliminată în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament. ◄ În plus, operațiunile de reambalare și de depozitare temporară pot fie efectuate anterior operațiunii de pre-tratare sau înainte de distrugerea sau transformarea ireversibilă în conformitate cu această parte din prezenta anexă.

▼M2

Partea 2.   Deșeuri și operații în cazul cărora se aplică articolul 7 alineatul (4) litera (b)

În sensul articolului 7 alineatul (4) litera (b) sunt permise următoarele operații privind deșeurile specificate, definite printr-un cod de șase cifre conform clasificării din Decizia 2000/532/CE a Comisiei ( 10 )

▼M3

Operațiunile de pretratare înainte de depozitarea permanentă în conformitate cu această parte din prezenta anexă pot fi efectuate, cu condiția ca o substanță prevăzută în anexa IV, care este izolată din deșeuri în timpul operațiunii de pretratare, să fie eliminată ulterior în conformitate cu partea 1 a prezentei anexe. În plus, operațiunile de reambalare și de depozitare temporară pot fi efectuate anterior operațiunii de pretratare sau înainte de depozitarea permanentă în conformitate cu această parte din prezenta anexă.

▼M12



Deșeuri conform clasificării din Decizia 2000/532/CE a Comisiei

Concentrații-limită maxime ale substanțelor prevăzute în anexa IV (1)

Funcționare

10

DEȘEURI PROVENITE DIN PROCESELE TERMICE

Cloroalcani C10-C13 (parafine clorurate cu catenă scurtă – PCCSuri) 10 000 mg/kg;

Aldrin: 5 000 mg/kg;

Clordan: 5 000 mg/kg;

Clordecon: 5 000 mg/kg;

DDT (1,1,1-triclor-2,2-bis(4-clorfenil)etan): 5 000 mg/kg;

Dieldrin: 5 000 mg/kg;

Endosulfan: 5 000 mg/kg;

Endrin: 5 000 mg/kg;

Heptaclor: 5 000 mg/kg;

Hexabromobifenil: 5 000 mg/kg;

Hexabromociclododecan (3): 1 000 mg/kg;

Hexaclorbenzen: 5 000 mg/kg;

Hexaclorbutadienă: 1 000 mg/kg;

Hexaclorciclohexani, inclusiv lindan: 5 000 mg/kg;

Mirex: 5 000 mg/kg;

Pentaclorbenzen: 5 000 mg/kg;

Acid perfluoroctan sulfonic și derivații săi (PFOS) (C8F17SO2X) (X = OH, sare metalică (O-M+), halogenură, amidă și alți derivați, inclusiv polimeri): 50 mg/kg;

Bifenili policlorurați (PCB) (4): 50 mg/kg;

Dibenzo-p-dioxine policlorurate și dibenzofurani policlorurați: 5 mg/kg;

Naftaline policlorurate (*): 1 000 mg/kg;

Suma concentrațiilor de tetrabromodifenileter C12H6Br4O), pentabromodifenileter (C12H5Br5O), hexabromodifenileter C12H4Br6O) și heptabromodifenileter (C12H3Br7O): 10 000 mg/kg;

Toxafen: 5 000 mg/kg

Depozitare permanentă numai în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

1.  Depozitarea se efectuează în una dintre locațiile următoare:

— formațiuni de rocă dură sigure, profunde, subterane;

— mine de sare;

— un depozit de deșeuri periculoase, cu condiția ca deșeurile să fie solidificate sau parțial stabilizate, dacă acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, după cum se impune în vederea clasificării deșeurilor în subcapitolul 19 03 din Decizia 2000/532/CE.

2.  Sunt respectate dispozițiile Directivei 1999/31/CE a Consiliului (5) și ale Deciziei 2003/33/CE a Consiliului (6).

3.  S-a demonstrat că operațiunea aleasă este preferabilă din punctul de vedere al mediului.

10 01

Deșeuri provenite de la centrale electrice și alte instalații de combustie (cu excepția capitolului 19)

10 01 14  * (2)

Cenușă de vatră, zgură și praf de cazan de la coincinerare, cu conținut de substanțe periculoase

10 01 16 *

Cenușă zburătoare de la coincinerare, cu conținut de substanțe periculoase

10 02

Deșeuri provenite din industria siderurgică

10 02 07 *

Deșeuri solide de la epurarea gazelor, cu conținut de substanțe periculoase

10 03

Deșeuri din pirometalurgia aluminiului

10 03 04 *

Zguri de la topirea primară

10 03 08 *

Zguri saline de la topirea secundară

10 03 09 *

Scorii negre de la topirea secundară

10 03 19 *

Praf din gazele de ardere, cu conținut de substanțe periculoase

10 03 21 *

Alte particule și praf (inclusiv praf de la morile cu bile), cu conținut de substanțe periculoase

10 03 29 *

Deșeuri de la epurarea zgurilor saline și a scoriilor negre, cu conținut de substanțe periculoase

10 04

Deșeuri din pirometalurgia plumbului

10 04 01 *

Zguri de la topirea primară și secundară

10 04 02 *

Scorii și cruste de la topirea primară și secundară

10 04 04 *

Praf din gazele de ardere

10 04 05 *

Alte particule și praf

10 04 06 *

Deșeuri solide de la epurarea gazelor

10 05

Deșeuri din pirometalurgia zincului

10 05 03 *

Praf din gazele de ardere

10 05 05 *

Deșeuri solide de la epurarea gazelor

10 06

Deșeuri din pirometalurgia cuprului

10 06 03 *

Praf din gazele de ardere

10 06 06 *

Deșeuri solide de la epurarea gazelor

10 08

Deșeuri din pirometalurgia altor metale neferoase

10 08 08 *

Zgură salină de la topirea primară și secundară

10 08 15 *

Praf din gazele de ardere, cu conținut de substanțe periculoase

10 09

Deșeuri din turnarea pieselor din metale feroase

10 09 09 *

Praf din gazele de ardere, cu conținut de substanțe periculoase

16

DEȘEURI NESPECIFICATE ÎN ALTĂ PARTE ÎN LISTĂ

16 11

Deșeuri din materiale de căptușire și refractare

16 11 01 *

Materiale de căptușire și refractare pe bază de carbon din procesele metalurgice, cu conținut de substanțe periculoase

16 11 03 *

Alte materiale de căptușire și refractare din procesele metalurgice, cu conținut de substanțe periculoase

17

DEȘEURI DIN CONSTRUCȚII ȘI DEMOLĂRI (INCLUSIV PĂMÂNT EXCAVAT DIN SITURI CONTAMINATE)

17 01

Beton, cărămizi, țigle și materiale ceramice

17 01 06 *

Amestecuri sau fracții separate de beton, cărămizi, țigle și materiale ceramice, cu conținut de substanțe periculoase

17 05

Pământ (inclusiv pământ excavat din situri contaminate), pietriș și nămoluri de dragare

17 05 03 *

Pământ și pietre cu conținut de substanțe periculoase

17 09

Alte deșeuri de la construcții și demolări

17 09 02 *

Deșeuri din construcții și demolări care conțin PCBuri, cu excepția echipamentelor care conțin PCB-uri

17 09 03 *

Alte deșeuri din construcții și demolări (inclusiv deșeuri mixte), cu conținut de substanțe periculoase

19

DEȘEURI PROVENITE DE LA INSTALAȚII DE TRATARE A REZIDUURILOR, DE LA STAȚIILE EX SITU DE EPURARE A APELOR REZIDUALE ȘI DE LA PREPARAREA APEI PENTRU CONSUMUL UMAN ȘI A APEI PENTRU UZ INDUSTRIAL

19 01

Deșeuri de la incinerarea sau piroliza deșeurilor

19 01 07 *

Deșeuri solide de la epurarea gazelor

19 01 11 *

Cenușă de vatră și zgură cu conținut de substanțe periculoase

19 01 13 *

Cenuși zburătoare cu conținut de substanțe periculoase

19 01 15 *

Praf de cazan cu conținut de substanțe periculoase

19 04

Deșeuri vitrificate și deșeuri provenite din vitrificare

19 04 02 *

Cenușă zburătoare și alte deșeuri de la epurarea gazelor de ardere

19 04 03 *

Fază solidă nevitrificată

(1)   Aceste limite se aplică exclusiv unui depozit de deșeuri periculoase și nu se aplică instalațiilor de depozitare subterană permanentă a deșeurilor periculoase și nici minelor de sare.

(2)   Toate deșeurile marcate cu un asterisc „*” sunt considerate deșeuri periculoase în conformitate cu Directiva 2008/98/CE și fac obiectul prevederilor respectivei directive.

(3)   „Hexabromociclododecan” înseamnă hexabromociclododecan, 1,2,5,6,9,10-hexabromociclododecan și principalii săi diastereoizomeri: alfa-hexabromociclododecan, beta-hexabromociclododecan și gama-hexabromociclododecan.

(4)   Se aplică metoda de calcul stabilită în standardele europene EN 12766-1 și EN 12766-2.

(5)   Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri (JO L 182, 16.7.1999, p. 1).

(6)   Decizia 2003/33/CE a Consiliului din 19 decembrie 2002 de stabilire a unor criterii și proceduri de admitere a deșeurilor în depozitele de deșeuri, în conformitate cu articolul 16 și cu anexa II la Directiva 1999/31/CE (JO L 11, 16.1.2003, p. 27).

Concentrația-limită maximă pentru dibenzo-p-dioxine policlorurate și dibenzofurani policlorurați (PCDD și PCDF) se calculează în conformitate cu următorii factori de echivalență toxică (TEF):



PCDD

TEF

2,3,7,8-TeCDD

1

1,2,3,7,8-PeCDD

1

1,2,3,4,7,8-HxCDD

0,1

1,2,3,6,7,8-HxCDD

0,1

1,2,3,7,8,9-HxCDD

0,1

1,2,3,4,6,7,8-HpCDD

0,01

OCDD

0,0003

PCDF

TEF

2,3,7,8-TeCDF

0,1

1,2,3,7,8-PeCDF

0,03

2,3,4,7,8-PeCDF

0,3

1,2,3,4,7,8-HxCDF

0,1

1,2,3,6,7,8-HxCDF

0,1

1,2,3,7,8,9-HxCDF

0,1

2,3,4,6,7,8-HxCDF

0,1

1,2,3,4,6,7,8-HpCDF

0,01

1,2,3,4,7,8,9-HpCDF

0,01

OCDF

0,0003



( 1 ) Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (JO P 196, 16.8.1967, p. 1), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 807/2003 al Consiliului (JO L 122, 16.5.2003, p. 36).

( 2 ) Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deșeurile (JO L 194, 25.7.1975, p. 39), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

( 3 ) Directiva 2001/59/CE a Comisiei din 6 august 2001 de adaptare la progresul tehnic pentru a douăzeci și opta oară a Directivei 67/548/CEE a Consiliului de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (JO L 225, 21.8.2001, p. 1).

( 4 ) Directiva 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (JO L 257, 10.10.1996, p. 26), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003.

( 5 ) Directiva 96/59/CE a Consiliului din 16 septembrie 1996 privind eliminarea bifenililor policlorurați și a terfenililor policlorurați (PCB/PCT) (JO L 243, 24.9.1996, p. 31).

( 6 ) JO L 41, 14.2.2003, p. 26.

( 7 ) Decizia 2000/479/CE a Comisiei din 17 iulie 2000 privind crearea unui registru european al emisiilor de poluanți (REEP) în conformitate cu articolul 15 din Directiva 96/61/CE a Consiliului privind prevenirea și controlul integrat al poluării (IPPC) (JO L 192, 28.7.2000, p. 36).

( 8 ) În sensul inventarelor de emisii, se utilizează următorii patru indicatori compuși: benzo(a)piren, benzon(b)fluoranten, benzo(k)fluoranten și indeno(1,2,3-cd)piren.

( 9 ) JO L 332, 28.12.2000, p. 91.

( 10 ) Decizia 2000/532/CE a Comisiei din 3 mai 2000 de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în conformitate cu articolul 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deșeurile și a Directivei 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deșeuri periculoase în conformitate cu articolul 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deșeurile periculoase (JO L 226, 6.9.2000, p. 3). Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2001/573/CE a Consiliului (JO L 203, 28.7.2001, p. 18).

Top