EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Spălarea banilor: prevenire prin cooperare vamală

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 – controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din UE

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Acesta completează normele din Directiva (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului în cadrul UE.

ASPECTE-CHEIE

Obligația de declarare

  • Regulamentul obligă orice persoană fizică ce intră sau iese din UE și transportă numerar* în valoare de 10 000 de euro sau mai mult să declare această sumă autorităților competente*. Informațiile furnizate trebuie să fie corecte și complete; în caz contrar, declarația este nevalidă.
  • Declarația se dă în scris, verbal sau electronic, în funcție de decizia țării UE, și trebuie să conțină informații despre:
    • declarant, inclusiv numele complet, data și locul nașterii, precum și cetățenia;
    • proprietarul, suma și natura numerarului;
    • destinatarul preconizat al numerarului;
    • proveniența și destinația numerarului.
  • Informațiile obținute, fie din declarație, fie ca urmare a controalelor, trebuie înregistrate și prelucrate. Ele sunt puse la dispoziția autorităților responsabile cu combaterea spălării de bani și a finanțării actelor teroriste din țara UE de intrare sau de ieșire. Informațiile furnizate pot fi comunicate țărilor din afara UE de către țările UE sau de către Comisia Europeană, sub rezerva consimțământului din partea autorităților competente. Trebuie respectate normele interne și comunitare privind transferul de date cu caracter personal.
  • Respectarea secretului profesional acoperă toate informațiile care sunt prin natura lor confidențiale sau care sunt furnizate cu titlu confidențial. Acestea nu vor fi divulgate fără permisiunea expresă a persoanei sau a autorității care le furnizează. Cu toate acestea, autoritățile competente pot fi obligate prin lege să dezvăluie aceste informații, de exemplu, în cadrul procedurilor judiciare. În asemenea cazuri, orice divulgare sau comunicare de informații trebuie să respecte integral dispozițiile în vigoare de protecție a datelor.

Verificarea respectării obligației de declarare

  • Funcționarii autorităților competente pot să verifice respectarea obligației de declarare prin efectuarea de controale asupra persoanelor fizice. Aceste controale includ controlarea persoanelor fizice în sine, a bagajelor lor și a mijloacelor lor de transport. Toate controalele respective trebuie să respecte legislația națională în acest domeniu.
  • În cazul nerespectării obligației de declarare, numerarul poate fi reținut prin decizie administrativă, în conformitate cu legislația națională.
  • Informațiile obținute pot fi puse la dispoziția altor țări ale UE, în special în cazurile în care există dovezi de activități ilegale. În asemenea cazuri, se aplică Regulamentul (CE) nr. 515/97 privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale țărilor UE și cooperarea dintre acestea și Comisie pentru asigurarea aplicării corecte a legislației din domeniile vamal și agricol. Atunci când există indicii că sunt afectate în mod negativ interesele financiare ale UE, informațiile trebuie, de asemenea, transmise Comisiei.
  • În cazul în care, în urma controalelor, reiese că o persoană fizică intră sau iese din UE cu sume în numerar mai mici de 10 000 de euro și atunci când există indicii despre activități ilegale asociate cu mișcarea de numerar, aceste informații pot fi, de asemenea, înregistrate și prelucrate.

Sancțiuni

Până la 15 iunie 2007, țările UE au fost obligate să introducă sancțiuni efective și proporționale care să constituie un factor de descurajare în cazul nerespectării obligației de declarare.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Se aplică de la 15 iunie 2007.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

TERMENI-CHEIE

Numerar: desemnează valuta (bancnote și monede), dar și alte instrumente monetare, precum cecuri, bilete la ordin, mandate poștale etc.
Autoritățile competente: autoritățile vamale ale țărilor UE sau orice alte autorități împuternicite de către țările UE să aplice prezentul regulament.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din Comunitate (JO L 309, 25.11.2005, pp. 9-12)

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul (CE) nr. 515/97 al Consiliului din 13 martie 1997 privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale statelor membre și cooperarea dintre acestea și Comisie în vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol (JO L 82, 22.3.1997, pp. 1-16)

Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 515/97 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, pp. 73-117)

A se vedea versiunea consolidată.

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind evaluarea riscurilor privind spălarea banilor și finanțarea terorismului care afectează piața internă și sunt legate de activități transfrontaliere [COM(2017) 340 final, 26.6.2017]

Data ultimei actualizări: 06.12.2017

Top