Recurs introdus la 23 ianuarie 2017 de Apcoa Parking Holdings GmbH împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a șaptea) din 8 noiembrie 2016 în cauzele conexate T-268/15 și T-272/15, Apcoa Parking Holdings GmbH/Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

(Cauza C-32/17 P)

(2017/C 151/21)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Apcoa Parking Holdings GmbH (reprezentant: Dr. A. Lohmann, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții să pronunțe următoarele:

Motivele și principalele argumente

În opinia recurentei ordonanța se întemeiază pe un viciu de procedură (primul motiv). În plus, încalcă dreptul Uniunii. Tribunalul nu a luat în considerare împrejurări de fapt esențiale (al doilea motiv). Acesta a denaturat elementele de fapt (al treilea motiv). Ordonanța încalcă principiul caracterului unitar al mărcii Uniunii Europene (al patrulea motiv).

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Tribunalul s-a pronunțat asupra acțiunii în lipsa unei ședințe de audiere a pledoariilor, cu toate că recurenta a solicitat expres organizarea unei astfel de ședințe.

O ședință de audiere a pledoariilor nu era o etapă la care se putea renunța, întrucât acțiunea nu era nici vădit inadmisibilă, nici vădit neîntemeiată. Prin urmare, ordonanța se întemeiază pe un viciu de procedură.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea dreptului Uniunii prin ordonanța Tribunalului. Contrar celor reținute de Tribunal, în cazul mărcilor în litigiu nu este incident motivul de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 (1). În cazul acestor mărci nu este vorba despre indicații descriptive.

Tribunalul nu a luat în considerare elemente de fapt relevante. Acesta a prezumat că în percepția publicului relevant din Regatul Unit termenul în limba engleză „Parkway” înseamnă o parcare aferentă unei gări feroviare. Tribunalul a omis însă faptul că Oficiul pentru mărci din Marea Britanie a analizat în mod expres această chestiune, chiar și în cadrul unei audieri, și în urma unei examinări minuțioase a hotărât că nu există nicio indicație descriptivă. Dacă noțiunea este utilizată în mod izolat, astfel cum este inclusă în marcă, ea nu are semnificația care i-a fost atribuită de Tribunal. Pe calea extinderii mărcii comunitare, mărci identice „Parkway” au fost acceptate pentru înregistrare și înregistrate în mai multe state membre (printre altele în Irlanda) și ca cereri naționale în Regatul Unit.

Toate acestea au fost ignorate de Tribunal, care a subliniat doar că nu este ținut în general de hotărârile naționale. Tribunalul a pierdut însă din vedere că simplul motiv că nu este ținut de aceste hotărâri nu îl exonerează de obligația de a ține cont și de a analiza cel puțin toate elementele de fapt relevante. Înregistrările naționale ale unor mărci identice în state membre în al căror spațiu lingvistic își are originea termenul în litigiu reprezintă în orice caz elemente de fapt relevante. Ignorarea în totalitate a acestora reprezintă o eroare de drept.

Al treilea motiv întemeiat pe faptul că Tribunal a dedus înțelesul avut în vedere al termenului „Parkway” pe baza a două articole de dicționar. Tribunalul a redat însă aceste articole în mod incomplet și denaturat. Tribunalul nu a luat în considerare faptul că din aceste articole nu se poate extrage o semnificație generală a termenului „Parkway” în mod izolat, de natura celei pe care s-a bazat în adoptarea deciziei sale. Și acest lucru rezultă în detaliu din decizia Oficiului pentru mărci al Regatului Unit privind posibilitatea de înregistrare a mărcii în această țară, unde au fost avute în vedere și analizate aceleași surse de referință. Oficiul pentru mărci a ajuns la concluzia că semnificația termenului menționată în dicționar nu se opune unei înregistrări ca marcă. Dacă și Tribunalul ar fi analizat referințele în mod obiectiv, ar fi trebuit să ajungă la același rezultat. Și denaturarea faptelor reprezintă o eroare de drept.

Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea prin ordonanță a principiului caracterului unitar al mărcii Uniunii Europene. Sub acest aspect, cu toate că pentru niciun stat membru al Uniunii Europene nu există vreun motiv absolut de refuz, Tribunalul a respins solicitarea recurentei privind acordarea protecției unitare de marcă a Uniunii.

(1)  Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (versiune codificată) (JO L 78, p. 1).