—

pentru guvernul ceh, de domnul M. Smolek, în calitate de agent;

—

pentru guvernul elen, de doamna M. Michelogiannaki, în calitate de agent;

—

pentru guvernul maghiar, de doamnele R. Somssich, J. Fazekas și K. Borvölgyi, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul olandez, de doamna C. Wissels, în calitate de agent;

—

pentru guvernul austriac, de domnul E. Riedl, în calitate de agent;

—

pentru guvernul polonez, de domnul M. Dowgielewicz, în calitate de agent;

—

pentru guvernul finlandez, de doamna A. Guimaraes-Purokoski, în calitate de agent;

—

pentru guvernul norvegian, de domnul M. Emberland și de doamna S. Gudbrandsen, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Comunităților Europene, de doamna M. Condou-Durande și de domnul J. Enegren, în calitate de agenți,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 20 alineatul (1) litera (d) și alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe (JO L 50, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 56).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul și doamna Petrosian, precum și cei trei copii ai acestora (denumiți în continuare, împreună, „membrii familiei Petrosian”), resortisanți de naționalitate armeană (cu excepția domnișoarei Nelli Petrosian, de naționalitate ucraineană), pe de o parte, și Migrationsverket (Oficiul Național pentru Migrație), responsabil de problemele referitoare la imigrare și însărcinat cu soluționarea cererii de azil a persoanelor în cauză, pe de altă parte, cu privire la decizia acestei autorități de a dispune transferul lor către un alt stat membru, în care li s-a respins o primă cerere de azil.

3

Considerentul (4) al Regulamentului nr. 343/2003 prevede:

„O [metodă clară și operațională pentru determinarea statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil] ar trebui să se întemeieze pe criterii obiective și echitabile atât pentru statele membre, cât și pentru persoanele în cauză. Ar trebui, în principiu, să facă posibilă determinarea rapidă a statului membru responsabil, astfel încât să garanteze accesul efectiv la procedurile pentru determinarea statutului de refugiat și să nu compromită obiectivul prelucrării rapide a cererilor de azil.”

4

Considerentul (15) al acestui regulament are următorul cuprins:

„Regulamentul respectă drepturile fundamentale și principiile care sunt recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene [proclamată la Nisa, la 7 decembrie 2000 (JO C 364, p. 1)]. În special, acesta caută să asigure respectarea deplină a dreptului de azil garantat de articolul 18.”

5

Articolul 1 din Regulamentul nr. 343/2003 prevede:

„Prezentul regulament stabilește criteriile și mecanismele de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentată într-un stat membru de către un resortisant al unei țări terțe.”

6

Articolul 3 alineatul (1) din regulamentul respectiv prevede:

„Statele membre examinează cererea de azil prezentată de un resortisant al unei țări terțe oricăruia dintre ele, la frontieră sau pe teritoriul statului membru în cauză. Cererea este examinată de un singur stat membru și anume acela pe care criteriile stabilite de capitolul III îl desemnează responsabil.”

7

Articolul 4 din regulamentul menționat prevede:

„(1)   Procesul de determinare a statului membru responsabil în temeiul prezentului regulament începe imediat ce cererea de azil este prezentată pentru prima oară într-un stat membru.

[…]

(5)   Un solicitant de azil care se află în alt stat membru și acolo prezintă o cerere de azil după retragerea cererii sale în timpul procedurii de determinare a statului membru responsabil este reprimit, în condițiile prevăzute la articolul 20, de către statul membru în care s-a prezentat cererea de azil, în vederea finalizării procedurii de determinare a statului membru responsabil de examinarea cererii de azil.

[…]”

8

În cuprinsul capitolului V din Regulamentul nr. 343/2003, care este consacrat preluării și reprimirii solicitantului de azil, articolul 16 din acest regulament este redactat după cum urmează:

„(1)   Statul membru responsabil de examinarea cererii de azil în conformitate cu prezentul regulament este obligat să:

[…]

[…]”

9

Articolul 20 din Regulamentul nr. 343/2003 prevede:

„(1)   Un solicitant de azil este reprimit în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) și articolul 16 alineatul (1) literele (c), (d) și (e) după cum urmează:

Dacă este necesar, solicitantului de azil i se va furniza de către statul membru solicitant un permis de liberă trecere conform cu modelul adoptat în temeiul procedurii menționate la articolul 27 alineatul (2).

Statul membru responsabil informează statul membru solicitant, după caz, asupra sosirii în siguranță a solicitantului de azil sau asupra faptului că acesta nu s-a prezentat în termenul stabilit.

(2)   Atunci când transferul nu se efectuează în termenul de șase luni, responsabilitatea aparține statului membru în care s-a prezentat prima dată cererea. Acest termen poate fi prelungit până la maximum un an în cazul în care transferul sau examinarea cererii nu au putut fi efectuate datorită reținerii în închisoare a solicitantului de azil sau până la optsprezece luni în cazul în care solicitantul de azil se sustrage procedurii.

[…]”

10

Articolul 9 din capitolul 1 din Legea 2005:716 privind străinii [utlänningslagen (2005:716)] prevede că dispozițiile din această lege referitoare la îndepărtarea solicitanților de azil se aplică de asemenea mutatis mutandis deciziilor de transfer adoptate în temeiul Regulamentului nr. 343/2003.

11

La articolul 6 din capitolul 4, precum și la articolele 4 și 7 din capitolul 8 din această lege se prevede că deciziile referitoare la recunoașterea calității de refugiat politic și la îndepărtarea solicitanților de azil sunt adoptate de Migrationsverket.

12

În conformitate cu articolul 3 din capitolul 14 din legea menționată, decizia adoptată de Migrationsverket poate face obiectul unei acțiuni în primă instanță în fața migrationsdomstol (tribunalul administrativ departamental competent în domeniul imigrației), în special în cazul în care această decizie prevede îndepărtarea solicitantului de azil.

13

Articolul 9 alineatele 1 și 3 din capitolul 16 din aceeași lege prevede că hotărârile adoptate de migrationsdomstol pot face obiectul unui apel în fața Migrationsöverdomstol (curtea administrativă de apel competentă în domeniul imigrației), ale cărei hotărâri nu mai pot fi atacate cu recurs.

14

Articolul 28 din Legea 1971:291 privind procedura administrativă [förvaltningsprocesslagen (1971:291)] prevede că instanța sesizată cu o acțiune poate, pe de o parte, să dispună că hotărârea atacată, în cazul în care este executorie de îndată, nu se aplică până la noi dispoziții și, pe de altă parte, să adopte alte măsuri provizorii în cauză.

15

Membrii familiei Petrosian au formulat, la 22 martie 2006, cereri de acordare a azilului în Suedia, unde se aflau la momentul respectiv.

16

Examinarea acestor cereri a pus în evidență faptul că persoanele respective formulaseră deja alte asemenea cereri, în special în Franța. Migrationsverket a solicitat așadar autorităților franceze, în temeiul articolului 16 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 343/2003, să îi reprimească pe membrii familiei Petrosian.

17

Autoritățile în cauză nu au răspuns solicitării formulate de Migrationsverket în termenul prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 343/2003. Ca urmare, Migrationsverket a arătat că, în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) litera (c) din acest Regulament, se prezuma că Republica Franceză ar fi acceptat să îi reprimească pe membrii familiei Petrosian.

18

Ulterior, autoritățile franceze au confirmat Migrationsverket că acceptă să reprimească persoanele în cauză. În aceste condiții, Migrationsverket a decis, la 1 august 2006, transferul către Franța al membrilor familiei Petrosian, în temeiul articolului 20 alineatul (1) literele (d) și (e) din Regulamentul nr. 343/2003.

19

Membrii familiei Petrosian au formulat la länsrätten i Skåne län, migrationsdomstolen (tribunalul administrativ departamental Skania competent în domeniul imigrației), o acțiune împotriva deciziei din 1 august 2006 prin care s-a dispus transferul în cauză și au solicitat ca respectivele cereri de azil să fie examinate în Suedia.

20

La 23 august 2006, această instanță a decis să suspende executarea transferului membrilor familiei Petrosian către Franța, în așteptarea unei decizii finale pe fond sau până când instanța va decide altfel. La , instanța respectivă a pronunțat o hotărâre pe fond prin care a respins acțiunea membrilor familiei Petrosian și, ca urmare a acestui fapt, a pus capăt suspendării transferului acestora către Franța.

21

Membrii familiei Petrosian au atacat cu apel hotărârea pronunțatã de länsrätten i Skåne län, migrationsdomstolen, la Kammarrätten i Stockholm, Migrationsöverdomstolen (curtea administrativă de apel din Stockholm competentă în domeniul imigrației), pentru viciu de procedură, și au solicitat anularea deciziei prin care s-a pronunțat transferul lor către Franța și, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la länsrätten i Skåne län.

22

La 10 mai 2007, Kammarrätten i Stockholm, Migrationsöverdomstolen, a decis să suspende transferul membrilor familiei Petrosian către Franța în așteptarea unei decizii finale pe fondul cauzei sau până la luarea unei alte decizii.

23

La 16 mai 2007, această instanță a pronunțat o hotãrâre definitivã de anulare a hotãrârii länsrätten i Skåne län, migrationsdomstolen, și a trimis cauza spre rejudecare la această din urmă instanță, reținând un motiv de procedură întemeiat pe greșita compunere a completului de judecată care s-a pronunțat în cauză. Kammarrätten i Stockholm, Migrationsöverdomstolen, a mai dispus suspendarea executării deciziei prin care s-a dispus transferul familiei Petrosian către Franța pânã când länsrätten i Skåne län, migrationsdomstolen, se va fi pronunțat pe fondul cauzei sau va fi luat o altă decizie.

24

Această din urmă instanță a rejudecat cauza la 29 iunie 2007 și a anulat decizia prin care Migrationsverket a dispus transferul către Franța al membrilor familiei Petrosian. Cauza a fost trimisă spre reexaminare la Migrationsverket. În motivarea hotãrârii sale, länsrätten i Skåne län, migrationsdomstolen, a făcut trimitere la o hotărâre de principiu a Kammarrätten i Stockholm, Migrationsöverdomstolen, din , în care aceasta din urmă a statuat că articolul 20 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 343/2003, în temeiul căruia acest transfer trebuie să se efectueze cel târziu în șase luni de la acceptarea cererii de reprimire de către un alt stat membru sau de la decizia privind calea de atac sau revizuirea atunci când au efect suspensiv, trebuie interpretat în sensul că termenul de executare a transferului trebuie să curgă începând de la decizia provizorie de suspendare a punerii în aplicare a transferului.

25

Întrucât länsrätten i Skåne län, migrationsdomstolen, a decis aceastã suspendare la 23 august 2006, termenul de executare a transferului a expirat, în opinia sa, la , dată de la care, pe de o parte, competența de a examina cererile de azil ale membrilor familiei Petrosian revenea Regatului Suediei, în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 343/2003, și, pe de altă parte, persoanele în cauză nu mai puteau fi transferate către Franța.

26

La 9 iulie 2007, Migrationsverket a formulat apel împotriva hotărârii pronunțate de länsrätten i Skåne län, migrationsdomstolen, la Kammarrätten i Stockholm, Migrationsöverdomstolen. Migrationsverket a susținut în fața acestei instanțe că, după adoptarea unei decizii suspensive, termenul de executare a transferului este suspendat, astfel încât să curgă timp de șase luni din ziua în care decizia suspendată va fi din nou executorie.

27

În aceste condiții, Kammarrätten i Stockholm, Migrationsöverdomstolen, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 20 alineatul (1) litera (d) și alineatul (2) din Regulamentul […] nr. 343/2003 […] trebuie interpretat în sensul că răspunderea examinării unei cereri de azil revine statului membru unde a fost depusă cererea dacă transferul nu este efectuat în termen de șase luni după adoptarea unei decizii temporare de a suspenda transferul și indiferent de momentul adoptării deciziei finale cu privire la efectuarea sau la neefectuarea transferului?”

28

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă articolul 20 alineatul (1) litera (d) și alineatul (2) din Regulamentul nr. 343/2003 trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care, în cadrul unei proceduri de transfer al solicitantului de azil, legislația statului membru solicitant prevede efectul suspensiv al unei căi de atac, termenul de executare a transferului începe să curgă încă de la decizia provizorie a instanței de suspendare a punerii în aplicare a procedurii de transfer sau numai de la decizia instanței care statuează cu privire la caracterul întemeiat al procedurii și care nu mai poate împiedica această punere în aplicare.

29

Cele opt guverne care au depus observații scrise în prezenta cauză, precum și Comisia Comunităților Europene consideră că articolul 20 alineatul (1) litera (d) și alineatul (2) din Regulamentul nr. 343/2003 trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui efect suspensiv al acțiunii îndreptate împotriva deciziei de transfer, termenul de șase luni în care trebuie executat transferul nu începe să curgă decât începând de la decizia luată pe fondul acestei cauze, și nu de la decizia prin care se dispune suspendarea transferului menționat.

30

Potrivit acestor guverne și Comisiei, din lucrările pregătitoare ale Regulamentului nr. 343/2003 rezultă că legiuitorul comunitar a înțeles să instaureze un regim în care transferul să nu trebuiască să fie executat înainte de a se fi statuat pe fondul cauzei. Soluția opusă ar echivala, astfel, cu a impune instanțelor și autorităților competente un termen maxim pentru a statua asupra acțiunilor privind deciziile de transfer, prevedere care nu este de competența legiuitorului comunitar, iar pe de altă parte, pentru examinarea situațiilor individuale care intră sub incidența acestui regulament ar fi necesare deliberări complexe, care nu s-ar putea finaliza fără dificultate într-un termen de șase luni.

31

În plus, unele dintre aceste guverne susțin că, din punct de vedere practic, faptul de a impune instanțelor naționale să se pronunțe într-un termen de șase luni ar favoriza introducerea abuzivă a unor acțiuni din partea solicitanților de azil, în măsura în care, în statele membre în care aceste instanțe sunt suprasolicitate, termenul respectiv ar fi foarte adesea depășit și, din această cauză, statul membru solicitant ar deveni în mod sistematic statul responsabil de cererea de azil.

32

În temeiul articolului 20 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 343/2003, transferul unui solicitant de azil către statul membru care este obligat să îl reprimească se efectuează de îndată ce este posibil și cel târziu în șase luni de la acceptarea cererii de preluare de către un alt stat membru sau de la decizia privind calea de atac sau revizuirea atunci când au efect suspensiv. Potrivit celui de al doilea alineat al aceluiași articol, atunci când transferul nu se efectuează în termenul de șase luni, responsabilitatea aparține statului membru în care s-a prezentat prima dată cererea.

33

Modul de redactare a acestor dispoziții nu permite, în sine, să se stabilească dacă termenul de executare a transferului începe să curgă încă de la decizia provizorie a instanței de suspendare a punerii în aplicare a procedurii de transfer sau numai de la decizia instanței care statuează cu privire la caracterul întemeiat al respectivei proceduri.

34

Cu toate acestea, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept comunitar trebuie să se țină seama nu numai de termenii utilizați, ci și de contextul în care apare aceasta, precum și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea printre altele Hotărârea din 18 mai 2000, KVS International, C-301/98, Rec., p. I-3583, punctul 21, și Hotărârea din , ZVK, C-300/05, Rec., p. I-11169, punctul 15).

35

Potrivit articolului 20 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 343/2003 coroborat cu dispozițiile alineatului (1) litera (c) ale aceluiași articol, trei evenimente pot, în funcție de împrejurări, să determine începerea curgerii termenului de șase luni de care dispune statul membru solicitant pentru efectuarea transferului solicitantului de azil. Acestea pot fi, în primul rând, decizia statului membru solicitat de a accepta să îl reprimească pe solicitantul de azil, în al doilea rând, expirarea fără rezultat a termenului de o lună acordat statului membru solicitat pentru a se pronunța asupra cererii statului membru solicitant de a-l reprimi pe solicitantul de azil, iar, în al treilea rând, decizia privind calea de atac sau revizuirea atunci când au efect suspensiv în statul membru solicitant.

36

Aceste trei evenimente trebuie analizate în funcție de existența sau de inexistența, în legislația statului membru solicitant, a unei căi de atac care poate avea efect suspensiv, ținând seama de obiectivul pentru care Regulamentul nr. 343/2003 prevede un termen de executare a transferului.

37

În această privință, trebuie să se distingă două situații.

38

Astfel cum rezultă din modul de redactare a articolului 20 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 343/2003, într-o primă situație, atunci când nu este prevăzută nicio cale de atac susceptibilă de efect suspensiv, termenul de executare a transferului începe să curgă de la decizia, explicită sau prezumată, prin care statul membru solicitat acceptă să reprimească persoana în cauză, indiferent care sunt elementele neprevăzute care afectează calea de atac cu care, eventual, solicitantul de azil a atacat, în fața instanțelor din statul solicitant, decizia prin care s-a dispus transferul său.

39

În această ipoteză, mai rămân de determinat numai modalitățile de realizare a transferului și în special stabilirea datei acestui transfer.

40

Acesta este contextul în care articolul 20 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 343/2003 acordă statului membru solicitant un termen de șase luni pentru efectuarea transferului. Astfel, având în vedere complexitatea de ordin practic și dificultățile de natură organizatorică asociate cu punerea în aplicare a transferului, acest termen urmărește să permită celor două state membre avute în vedere să se concerteze în vederea realizării acestui transfer și, în special, să dea statului membru solicitant posibilitatea de a definitiva modalitățile de realizare a transferului, care se efectuează în conformitate cu legislația națională a acestui din urmă stat.

41

Rezultă de altfel din expunerea de motive care însoțește Propunerea de regulament a Consiliului de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe, depusă la Comisie la 26 iulie 2001 [COM(2001) 447 final, p. 5, 19 și 20], că, tocmai pentru a ține seama de dificultățile de ordin practic întâmpinate de statele membre la realizarea transferului, Comisia a propus prelungirea termenul de executare a transferului. Acest termen de o lună, stabilit în cadrul Convenției de determinare a statului responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre ale Comunității Europene, semnate la Dublin la (JO 1997, C 254, p. 1), căreia i s-a substituit Regulamentul nr. 343/2003, a fost ulterior extins la șase luni, la articolul 20 alineatul (1) litera (d) din același regulament, în conformitate cu propunerea de regulament menționată.

42

În a doua situație, atunci când statul membru solicitant prevede o cale de atac care poate avea efect suspensiv, iar instanța din acel stat membru conferă deciziei sale un astfel de efect, articolul 20 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 343/2003 prevede că termenul de executare a transferului începe să curgă de la „decizia privind calea de atac sau revizuirea”.

43

În această a doua situație, deși momentul de la care începe să curgă termenul de executare a transferului este diferit de cel stabilit în prima situație evocată, fiecare dintre cele două state membre avute în vedere trebuie să facă față, pentru organizarea transferului, acelorași dificultăți de ordin practic și, prin urmare, ar trebui să dispună de același termen de șase luni pentru realizarea acestuia. Într-adevăr, nimic din modul de redactare a articolului 20 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 343/2003 nu sugerează că legiuitorul comunitar a avut intenția de a trata în mod diferit cele două situații.

44

Rezultă că, în a doua situație menționată, având în vedere obiectivul urmărit prin stabilirea de către statele membre a unui termen, momentul de la care acesta începe să curgă trebuie stabilit astfel încât statele membre să dispună, ca în prima situație, de un termen de șase luni pe care ar trebui să îl folosească în întregime pentru a definitiva modalitățile tehnice de realizare a transferului.

45

Prin urmare, termenul de executare a transferului nu poate începe să curgă decât din momentul în care s-a decis și s-a asigurat, în principiu, realizarea ulterioară a transferului și mai rămân să fie definitivate numai modalitățile acestuia. Or, această realizare nu poate fi considerată ca fiind asigurată în cazul în care o instanță din statul membru solicitant, sesizată cu soluționarea unei acțiuni, nu a statuat cu privire la fondul problemei, ci s-a limitat să se pronunțe cu privire la o cerere de suspendare a executării deciziei atacate.

46

Rezultă că, în a doua situație evocată, pentru menținerea efectului util al dispozițiilor articolului 20 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 343/2003, care stabilesc termenul de executare a transferului, acest termen nu trebuie să curgă încă de la decizia provizorie a instanței de suspendare a punerii în aplicare a procedurii de transfer, ci numai de la decizia instanței care statuează cu privire la caracterul întemeiat al procedurii și care nu mai poate împiedica respectiva punere în aplicare.

47

O astfel de concluzie se coroborează cu alte două serii de considerații, întemeiate, primele, pe respectarea protecției jurisdicționale garantate de un stat membru și, cele din urmă, pe respectarea principiului autonomiei procedurale a statelor membre.

48

În primul rând, se impune constatarea că legiuitorul comunitar nu a înțeles să sacrifice protecția jurisdicțională garantată de statele membre ale căror instanțe pot suspenda executarea unei decizii de transfer, permițând astfel solicitantului de azil să conteste în mod util deciziile care l-au vizat, imperativului celerității în soluționarea cererilor de azil.

49

Într-adevăr, statele membre care au dorit să instaureze căi de atac care pot conduce la decizii cu efect suspensiv în cadrul procedurii de transfer nu pot să fie plasate, în contextul respectării imperativului de celeritate, într-o situație mai puțin favorabilă decât aceea în care se găsesc acele state membre care nu au considerat necesar acest lucru.

50

Astfel, statul membru care, în cadrul procedurii de transfer, a decis să instaureze căi de atac însoțite, atunci când este cazul, de un efect suspensiv și, din această cauză, termenul de care dispune pentru a proceda la îndepărtarea solicitantului de azil ar fi amputat de intervalul necesar instanțelor interne pentru a se pronunța cu privire la fondul cauzei, s-ar afla într-o situație inconfortabilă, în măsura în care, dacă nu ar reuși să organizeze transferul solicitantului de azil în intervalul foarte scurt care separă decizia instanței de fond de expirarea termenului de executare a transferului, ar risca, potrivit articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 343/2003, în temeiul căruia, după expirarea termenului de executare a transferului, acceptarea responsabilității de către statul membru solicitat devine caducă, să fie desemnat, în fond, ca responsabil de soluționarea cererii de azil.

51

Rezultă că interpretarea dispozițiilor articolului 20 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 343/2003, care stabilește momentul de la care începe să curgă termenul acordat statului membru solicitant pentru efectuarea transferului solicitantului de azil, nu poate duce la concluzia că, pentru respectarea dreptului comunitar, statul solicitant ar trebui să nu respecte efectul suspensiv al deciziei provizorii a instanței, adoptate în cadrul unei căi de atac care poate avea un astfel de efect, pe care, cu toate acestea, a dorit să îl instaureze în dreptul intern.

52

În ceea ce privește, în al doilea rând, respectarea principiului autonomiei procedurale a statelor membre, este necesar să se sublinieze că, dacă s-ar reține interpretarea articolului 20 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 343/2003 potrivit căreia termenul de executare a transferului începe să curgă încă de la decizia provizorie care are efect suspensiv, instanța națională care ar dori să concilieze respectarea acestui termen cu acela al unei decizii judecătorești provizorii cu efect suspensiv ar fi obligată să statueze cu privire la caracterul întemeiat al procedurii de transfer înainte de expirarea termenului în cauză, prin intermediul unei decizii care, eventual, din cauza timpului insuficient acordat judecătorilor, nu a putut lua în considerare în mod satisfăcător caracterul complex al litigiului. După cum subliniază în mod corect anumite guverne, precum și Comisia în cuprinsul observațiilor înaintate Curții, o astfel de interpretare ar contrazice principiul menționat, astfel cum a fost consacrat în jurisprudența comunitară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2003, Safalero, C-13/01, Rec., p. I-8679, punctul 49, și Hotărârea din , Unibet, C-432/05, Rep., p. I-2271, punctul 39).

53

Având în vedere ansamblul considerațiilor anterioare, este necesar să se răspundă la întrebarea preliminară că articolul 20 alineatul (1) litera (d) și alineatul (2) din Regulamentul nr. 343/2003 trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care legislația statului membru solicitant prevede efectul suspensiv al unei căi de atac, termenul de executare a transferului nu începe să curgă încă de la decizia provizorie a instanței de suspendare a punerii în aplicare a procedurii de transfer, ci numai de la decizia instanței care statuează cu privire la caracterul întemeiat al procedurii și care nu mai poate împiedica această punere în aplicare.

54

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

Articolul 20 alineatul (1) litera (d) și alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 343 (2003) al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care legislația statului membru solicitant prevede efectul suspensiv al unei căi de atac, termenul de executare a transferului nu începe să curgă încă de la decizia provizorie a instanței de suspendare a punerii în aplicare a procedurii de transfer, ci numai de la decizia instanței care statuează cu privire la caracterul întemeiat al procedurii și care nu mai poate împiedica această punere în aplicare.