52013DC0422

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

Al patrulea raport anual privind imigrația și azilul (2012)

I.            Introducere

Anul 2012 a fost marcat de o creștere cu aproape 10 % a numărului de solicitări de azil, parțial din cauza conflictului din Siria, care a necesitat atât un răspuns umanitar[1], cât și unul în materie de protecție din partea UE. Acest lucru ilustrează importanța realizării în cele din urmă a sistemului european comun de azil, pentru a avea un statut uniform de protecție în întreaga UE.

În contextul crizei economice, atenția liderilor europeni a continuat să fie concentrată asupra asigurării redresării și creșterii economice. Deși rata șomajului a rămas foarte ridicată, multe state membre s-au confruntat cu o penurie de forță de muncă și de competențe în anumite domenii. Ponderea populației în vârstă de muncă a UE (grupa de vârstă 15-64 de ani), comparativ cu totalul populației UE, a atins deja nivelul maxim în 2006, potrivit datelor furnizate de Eurostat. Raportul de dependență a persoanelor vârstnice a atins 26,8 % în 2012[2] și se estimează că va crește brusc până la 52,6 % până în 2060[3]. În acest context, o migrație bine gestionată poate juca un rol pozitiv în stimularea creșterii economice și abordarea deficitelor de pe piața forței de muncă.

În 2012 au fost propuse, negociate și finalizate câteva inițiative-cheie, fapt care a reflectat dinamismul politicii privind migrația și azilul și nevoia tot mai acută a unui răspuns coerent la nivelul UE. Au continuat negocierile în vederea creării unor mecanisme de finanțare după anul 2013, prin Regulamentul privind Fondul pentru azil și migrație[4], precum și negocierile referitoare la propunerea de reformare a Regulamentului EURODAC[5], la Directiva privind procedurile de azil[6], Directiva privind lucrătorii sezonieri[7] și Directiva privind persoanele transferate în cadrul aceleiași companii[8].

O altă evoluție importantă a fost începutul activității Agenției UE pentru gestionarea sistemelor informatice la scară largă, în spațiul de libertate, securitate și justiție[9], în special în ceea ce privește Sistemul de Informații Schengen de a doua generație (SIS II), Sistemul de Informații privind Vizele (VIS) și EURODAC. Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate (AGMM)[10] a continuat să servească drept cadru general al politicii externe a UE în materie de migrație și azil. Rolul politicii comune în materie de vize în vederea stimulării creșterii economice în UE a fost, de asemenea, în centrul preocupărilor în 2012.

Prezentul raport se bazează, în principal, pe evaluările politice ale Comisiei și este completat de un document de lucru factual al serviciilor Comisiei[11], conținând o anexă în care sunt menționate date statistice detaliate cu privire la evoluțiile la nivel european și la nivelul statelor membre, colectate de rețeaua europeană de migrație (REM)[12]. Un raport privind dezvoltarea rețelei de ofițeri de legătură în materie de imigrație[13] este, de asemenea, inclus în documentul de lucru al serviciilor Comisiei.

II.          O imagine de ansamblu a migrației în UE în 2012[14]

Potrivit datelor Eurostat, la 1 ianuarie 2012, populația totală a UE era de 503,7 milioane de persoane, ceea ce reprezintă o creștere de 1,3 milioane față de 2011, care este echivalentă cu o rată anuală de + 2,6 la 1000 de locuitori, cifră compusă dintr-o creștere naturală de 0,4 milioane (+ 0,8 ‰) și migrația netă plus o ajustare statistică de 0,9 milioane (+ 1,8 ‰)[15]. Cei 20,7 milioane de resortisanți din țări terțe care locuiesc în UE reprezintă aproximativ 4,1 % din populația totală a UE, depășind numărul cetățenilor UE care locuiesc în alt stat membru (13,6 milioane sau 2,7 % din populația totală a UE)[16]. Numărul primelor permise de ședere eliberate resortisanților din țări terțe s-a ridicat la aproximativ 2,5 milioane în 2011[17], numărul de permise eliberate pe motive familiale reprezentând 30 % din numărul total, comparativ cu 26 % pentru activități remunerate, 21 % pentru studii și 23 % pentru diferite alte motive (de exemplu, din motive legate de protecție, ședere fără drept de muncă). În 2011, cele mai multe permise de ședere au fost eliberate resortisanților din Ucraina (aproximativ 204 000), SUA (aproximativ 189 000), India (aproximativ 179 000), China (aproximativ 153 000) și Maroc (aproximativ 120 000).

În timp ce numărul total de cereri de azil a rămas cu mult sub nivelul maxim de 425 000 în 2001, s-a înregistrat o creștere de 9,7 % față de 2011 a numărului total de solicitanți de azil în 2012, ajungând la puțin peste 330 000, creștere generată în principal de un aflux sporit de solicitanți de azil din Siria (al căror număr a fost de aproximativ 23 510 în 2012 sau 7 %, comparativ cu 7 885[18] în 2011). Alte țări din care a provenit un număr important de solicitanți de azil au fost Afganistan (8 % din numărul total de solicitanți), Federația Rusă (7 %), Pakistan (6 %) și Serbia (6 %). În unele state membre s-a înregistrat o creștere a numărului de cereri neîntemeiate, după liberalizarea vizelor, din partea cetățenilor din Serbia, din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, și, într-o anumită măsură, din Bosnia și Herțegovina.

În ceea ce privește protecția acordată în 2012, un număr total de 71 580 de solicitanți de azil au primit protecție în primă instanță [pentru refugiați (37 245), protecție subsidiară (27 920) sau umanitară (6 415)], reprezentând aproximativ 27 % din totalul deciziilor luate[19].

În 2012 s-a înregistrat o ușoară creștere a numărului de minori neînsoțiți care au solicitat protecție internațională în UE, de la 12 350 în 2011 la peste 12 610 în 2012[20], Germania, Suedia, Belgia și Austria primind aproximativ 70 % din numărul total al solicitanților. Acești minori neînsoțiți provin în principal din Afganistan (5 350), Somalia (850), Guineea (430) și Pakistan (415).

Deși statisticile privind migranții în situație neregulamentară continuă să fie incomplete sau, din cauza naturii înseși a fenomenului pe care intenționează să îl surprindă, au o fiabilitate redusă, migrația neregulamentară continuă să fie o componentă majoră a migrației către UE. Se pot utiliza indicatori precum refuzurile, reținerile și returnările, cu toate că și aceștia sunt supuși mai multor limitări.

În 2012[21], au fost respinse aproximativ 316 060 de cereri de intrare în UE, ceea ce reprezintă o scădere de 8 % față de 2011, marea majoritate a respingerilor înregistrându-se în Spania (63 %), în special la frontierele terestre externe. Tot în 2012, au fost reținute aproximativ 427 195[22] de persoane (o scădere față de 2011, când numărul acestora a fost de 468 840) și, în 2012, statele membre au returnat aproximativ 186 630 de resortisanți ai țărilor terțe[23] (cu aproximativ 4 % mai puțin decât în 2011). Rapoartele trimestriale ale Frontex[24] au avut, de asemenea, rolul de a informa responsabilii politici, în timp util, asupra situației la frontierele externe ale UE.

Pentru perioada de referință 2008-2010, profilul victimelor traficului de persoane, diferențiat în funcție de sex și vârstă, a fost de 68 % femei, 17 % bărbați, 12 % fete și 3 % băieți. Majoritatea victimelor identificate și presupuse sunt victime ale traficului de persoane în vederea exploatării sexuale (62 %). Traficul de persoane în scopul muncii forțate (25 %) se află pe locul doi, urmat de traficul în alte scopuri, precum prelevarea de organe, desfășurarea de activități infracționale sau vânzarea copiilor, într-un procent mai redus (14 %)[25] . Conform datelor furnizate de REM, colectate în câteva state membre, în 2012, 736 de resortisanți ai țărilor terțe[26] au primit permise de ședere în calitate de victime ale traficului de persoane, iar conform datelor preliminare ale unor state membre, 4 351 de traficanți[27] au fost arestați și 627 de traficanți[28] au fost condamnați.

III.         Migrația ca instrument de creștere

Potrivit celor mai recente previziuni ale Eurostat, numărul total al populației în vârstă de muncă (15-64 de ani) din UE a fost de 335,4 milioane în 2012 și se estimează că va continua să scadă în următorii 50 de ani, ajungând la 290,6 milioane în 2060[29]. În condițiile îmbătrânirii populației și presupunând că migrația continuă, în medie, în același ritm, raportul de dependență a persoanelor vârstnice va crește de la 26,8 % în 2012 la 52,6 % în 2060. În condițiile unei imigrații mai reduse, acest raport va fi și mai ridicat[30]. Impactul îmbătrânirii populației asupra productivității, a competitivității și a creșterii se face deja resimțit în UE.O migrație bine gestionată nu poate fi un remediu universal la această provocare comună, dar poate juca un rol pozitiv. Atât în cadrul reuniunilor informale ale Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), cât și în cadrul Parlamentului European au loc discuții politice privind modul în care migrația poate fi gestionată mai eficient pentru a contribui la creșterea economică[31] .

III.1.      Strategii pentru abordarea deficitelor existente pe piața forței de muncă

Există mai multe strategii complementare pentru a atenua deficitele din anumite sectoare ale pieței forței de muncă. Acestea includ dezvoltarea în continuare a instrumentelor care permit corelarea între cererea și oferta de locuri de muncă[32], prelungirea vieții profesionale, sporirea ratei de participare pe piața muncii, perfecționarea competențelor forței de muncă existente, încadrarea în muncă a șomerilor și o mobilitate sporită a lucrătorilor în UE[33]. Ca parte a acestei strategii coerente, este necesar să se acorde o atenție sporită valorificării mai eficace a competențelor resortisanților țărilor terțe stabiliți deja în UE[34], precum și migrației economice bine gestionate, în parteneriat cu țările terțe[35]. În „Pachetul privind ocuparea forței de muncă”[36], care prevede un program pe termen mediu pentru acțiunile UE și ale statelor membre în vederea sprijinirii unei redresări generatoare de locuri de muncă și a realizării obiectivelor Strategiei Europa 2020 pentru locuri de muncă și o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, se recunoaște faptul că, pe termen mai lung, migrația economică va constitui un aspect esențial pentru piața forței de muncă din UE. Acest lucru este în conformitate cu orientările privind ocuparea forței de muncă, în care statele membre ale UE sunt invitate să asigure acces și oportunități pentru toți de-a lungul întregii vieți, reducând astfel sărăcia și excluziunea socială, prin eliminarea barierelor din calea participării pe piața forței de muncă pentru persoanele cele mai îndepărtate de piața muncii, inclusiv pentru migranții legali[37].

În cadrul Semestrului european 2012, trei state membre au început să pună în aplicare recomandările specifice fiecărei țări (BE, DK, NL), în vederea integrării migranților pe piața forței de muncă. Pentru Semestrul european 2013, Comisia a lansat, de asemenea, o inițiativă privind dezvoltarea competențelor și o mai bună adaptare a sistemului de educație și formare la nevoile pieței forței de muncă[38] , relevantă și pentru integrarea resortisanților țărilor terțe.

În 2012 au fost lansate câteva inițiative care au analizat contribuția migranților la creșterea economică[39] . Contribuția socio-economică a migranților este bine documentată și dovezile în acest sens sugerează faptul că migranții îi pot completa pe lucrătorii UE, în loc să îi înlocuiască, și că ei au contribuit la o mai mare flexibilitate a pieței forței de muncă și la inovare[40].

Potențialul întreprinzătorilor[41] și al investitorilor migranți este din ce în ce mai mult recunoscut. În cadrul Planului de acțiune Antreprenoriat 2020[42], Comisia a propus luarea în considerare a unor inițiative care să atragă întreprinzătorii migranți și să faciliteze spiritul antreprenorial în rândul migranților deja prezenți sau al celor care urmează să sosească, precum și analizarea posibilității de a propune acte legislative menite să înlăture obstacolele de natură juridică din calea înființării de întreprinderi și care să acorde permise de ședere stabile întreprinzătorilor migranți calificați.

Se pot oferi deja exemple practice de situații în care există deficite[43], în ciuda crizei și a scăderii generale a cererii de forță de muncă. Au fost identificate deficite grave în ceea ce privește competențele profesionale în domeniul tehnologiei informației (IT), estimându-se că cererea de specialiști în domeniu va crește cu aproximativ 3 % pe an, cererea depășind oferta de forță de muncă[44]. În prezent, deficitele de personal în domeniul sănătății și al ingineriei sunt, de asemenea, o realitate[45]. Politica UE în domeniul migrației ar trebui să ofere facilități întreprinderilor pentru a recruta personalul competent care, în caz contrar, ar putea să decidă să își transfere operațiunile din UE, fapt care ar avea consecințe negative pentru economia UE[46].

III.2.      Atragerea și menținerea talentelor

Pentru a atrage talentele, UE trebuie să facă față tot mai mult concurenței, de exemplu, din partea Canadei, a SUA și a Elveției[47]. Europa trebuie să rămână o destinație atractivă[48] și, în același timp, să asigure respectarea securității și să prevină abuzurile. Un dialog cu restul lumii, în contextul Abordării globale în materie de migrație și mobilitate (AGMM), poate contribui la facilitarea migrației ca parte a unei abordări globale a tuturor aspectelor privind gestionarea migrației[49].

Legislația UE privind migrația contribuie la atragerea anumitor categorii de migranți. Un exemplu este Directiva din 2009 privind Cartea Albastră a UE[50], prin care resortisanților țărilor terțe li se acordă dreptul de intrare și de ședere pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate. Evaluarea transpunerii acestei directive este în prezent în curs de desfășurare și va ajuta să se stabilească dacă directiva privind cartea albastră a UE și-a atins obiectivul. Primele statistici referitoare la punerea sa în aplicare ar trebui să fie disponibile în 2013, iar Comisia va publica un raport până la jumătatea anului 2014. Comisia a primit notificări de la unele state membre referitoare la transpunerea Directivei privind permisul unic[51]și încurajează alte state membre să respecte termenul-limită de transpunere fixat pentru sfârșitul anului 2013. Sunt necesare eforturi suplimentare din partea colegislatorilor pentru a conveni asupra directivei privind persoanele transferate în cadrul aceleiași companii[52] și a directivei privind lucrătorii sezonieri[53], pentru care negocierile au avansat în 2012.

Portalul UE privind imigrația[54] este un instrument important pentru o mai bună informare a potențialilor migranți cu privire la posibilitățile și condițiile de migrație legală. În medie, pagina de internet a fost consultată de aproximativ 7 000 de vizitatori pe lună în ultimul trimestru al anului 2012. Portalul este disponibil în prezent în limbile franceză și engleză, noi versiuni lingvistice fiind adăugate treptat[55].

Pentru ca UE să devină o destinație mai atractivă pentru cei mai talentați studenți și cercetători și pentru a stimula cercetarea, dezvoltarea și performanța inovatoare, Comisia a adoptat o propunere de reformare a legislației privind normele care stabilesc condițiile de intrare, ședere și drepturile cercetătorilor, ale studenților și ale altor grupuri[56] de resortisanți ai țărilor terțe. Această propunere abordează câteva lacune existente, introducând condiții de admitere și garanții procedurale mai clare, sporind coerența cu programele de mobilitate ale UE, precum Erasmus Mundus și bursele Marie Curie. În cadrul acesteia s-a propus să li se ofere studenților mai multe posibilități de a căuta un loc de muncă în timpul și după încheierea studiilor. Se urmărește, de asemenea, asigurarea unei mai bune protecții și abordarea anumitor drepturi la egalitatea de tratament pentru resortisanții țărilor terțe și cetățenii UE.

O propunere de regulament de instituire a Corpului voluntar european de ajutor umanitar[57] a Comisiei prevede posibilitatea ca resortisanții unei țări terțe rezidenți pe termen lung să fie, de asemenea, eligibili în cadrul acestui corp.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat două hotărâri[58] privind interpretarea directivei privind rezidenții pe termen lung[59]. Una dintre acestea abordează problema drepturilor la egalitate de tratament în ceea ce privește avantajele referitoare la alocațiile pentru locuințe acordate resortisanților țărilor terțe care fac obiectul acestei directive. De asemenea, Curtea a afirmat că un stat membru nu poate impune taxe excesive și disproporționate pentru a acorda permise de ședere resortisanților țărilor terțe.

III.3.      O abordare mai inteligentă în materie de vize și controale la frontiere pentru a contribui la creșterea economică

Facilitarea trecerii frontierelor de către resortisanții țărilor terțe pentru a intra în UE este un alt mod de a face din UE o destinație mai atractivă. La 28 februarie 2013, Comisia a adoptat pachetul „Frontiere inteligente”, care cuprinde propuneri privind un „sistem de intrare-ieșire”[60], un „program de înregistrare a călătorilor”[61] și modificările ulterioare ale Codului frontierelor Schengen, pentru a accelera, facilita și consolida procedurile de control la frontieră pentru străinii care vin în UE.

În contextul în care, în 2012, s-a înregistrat din nou o creștere a numărului vizelor Schengen eliberate la nivel mondial, ajungându-se la 14,2 milioane de vize, în comparație cu 12,7 milioane în 2011, este evident faptul că punerea în aplicare a Codului de vize[62] dă roade.

În 2012, Comisia a evidențiat[63] modul în care o politică mai inteligentă în materie de vize ar putea contribui la obiectivele de creștere ale Strategiei Europa 2020, prin facilitarea oportunităților de călătorie, în special pentru turiști. Un raport privind punerea în aplicare a Codului de vize va fi însoțit, de asemenea, de o propunere de modificare, pentru a se garanta faptul că politica UE în domeniul vizelor stimulează creșterea economică și schimburile culturale, prin facilitarea călătoriilor persoanelor care călătoresc legal, precum oamenii de afaceri, turiștii, studenții și tinerii, și pentru a se asigura, în continuare, un nivel ridicat de securitate pentru UE. Se va efectua în acest sens o evaluare a impactului. Sistemul de Informații privind Vizele (VIS) a fost dezvoltat în continuare în 2012, pentru a include două regiuni suplimentare (Orientul Apropiat și regiunea Golfului). Astfel, un număr mai mare de cereri de vize fac în prezent obiectul procedurilor VIS, ceea ce permite prelucrarea mai rapidă a acestora și combaterea mai eficientă a furtului de identitate[64].În prezent, Comisia elaborează un studiu privind recunoașterea amprentelor copiilor cu vârste sub 12 ani, pentru a identifica, pe cale științifică, dacă există o vârstă-limită pentru colectarea de amprente.

III.4.      Măsuri care să permită integrarea în societățile noastre

UE trebuie să se asigure că există măsuri eficace de promovare a integrării, cu participarea atât a migranților, cât și a societății în care aceștia trăiesc[65]. Accesul la educație, la servicii sociale și medicale este un aspect important pentru integrare. În 2012, statele membre au început procesul de punere în aplicare a Directivei din 2011 privind permisul unic, care oferă resortisanților țărilor terțe care intră sub incidența directivei respective dreptul la egalitate de tratament în raport cu cetățenii UE, de exemplu în ceea ce privește condițiile de muncă și de salarizare, educația, formarea profesională și securitatea socială.

Dincolo de contribuția acestora la economia și inovarea în UE, rolul pozitiv al migranților înșiși trebuie să fie respectat. Marea diversitate culturală și socială, precum și spiritul de toleranță ale UE trebuie să continue să constituie un exemplu pozitiv. Cu toate acestea, este îngrijorător faptul că numărul cazurilor de violență de natură xenofobă la adresa migranților a crescut în întreaga UE. Printr-o politică în domeniul migrației și o politică de integrare bine gestionate, UE poate contribui în mod activ la combaterea atitudinilor xenofobe prin, de exemplu, sprijinirea dialogului și îmbunătățirea înțelegerii și a încrederii între diferitele comunități.

Situația resortisanților țărilor terțe, în comparație cu populația UE în ansamblu, arată că se pot depune mai multe eforturi pentru a garanta faptul că migranții care sunt deja rezidenți în UE sunt bine integrați, că își pot valorifica pe deplin potențialul într-un mediu în care drepturile lor fundamentale sunt respectate integral și că pot contribui la prosperitatea societăților noastre.

Potrivit raportului privind situația socială și ocuparea forței de muncă în Europa în 2012[66] , ratele șomajului sunt mai mari în rândul resortisanților țărilor terțe (21,3 % ) în comparație cu media UE (10,5 %). S-a constatat că resortisanții țărilor terțe sunt mai susceptibili de a fi supracalificați în raport cu omologii lor la nivel național și sunt mai expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială[67]. În întreaga UE, riscul de sărăcie și excludere socială în rândul persoanelor de origine străină cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani depășește, în medie, cu peste 10 puncte procentuale același risc în rândul celorlalți cetățeni. După transferurile sociale, diferența dintre riscul de sărăcie al migranților și cel al cetățenilor UE este, de asemenea, semnificativă, ridicându-se la 8 puncte procentuale. Mai mult, în cazul copiilor proveniți din familii de migranți există un risc mai mare de abandon școlar timpuriu[68]. Potrivit unui alt studiu, tinerii care provin din familii de imigranți sunt mult mai expuși riscului de a aparține categoriei de tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET), în comparație cu alți tineri[69]. Recunoscând această provocare, Consiliul a adoptat concluzii în noiembrie 2012, prin care s-au identificat prioritățile necesare pentru abordarea participării și a incluziunii sociale a tinerilor, acordându-se o atenție deosebită celor care provin din familii de migranți[70].

Pachetul de măsuri privind investițiile sociale oferă statelor membre ale UE orientare și sprijin în eforturile lor de a elimina barierele din calea participării lucrătorilor slab reprezentați, inclusiv a migranților, pe piața muncii, și le îndeamnă să ia măsuri pentru a elimina discriminarea la locul de muncă, să îmbunătățească sistemele de recunoaștere a competențelor și calificărilor și să faciliteze accesul migranților la educație (în special la învățământul superior), la serviciile de ocupare a forței de muncă (inclusiv la informațiile privind locurile de muncă vacante), la serviciile financiare, la prestațiile de securitate socială și la asistență socială[71].

Reîntregirea familiei joacă, de asemenea, un rol în facilitarea și promovarea integrării. Ca urmare a unei consultări publice a părților interesate după publicarea Cărții verzi din 2011 privind reîntregirea familiei[72], Comisia pregătește orientări pentru a asigura o punere în aplicare mai eficientă, mai transparentă și mai clară a normelor privind reîntregirea familiei la nivelul UE. Aceste orientări, prevăzute pentru sfârșitul anului 2013, vor aborda necesitatea de a găsi un echilibru între dreptul fundamental la viața de familie și necesitatea de a garanta că acest drept este aplicat efectiv, în mod coerent, în conformitate cu normele directivei[73].

III.5.      Perspectiva externă

Migrația devine o chestiune din ce în ce mai importantă la nivel mondial. În cadrul AGMM, care oferă un cadru global pentru politica externă a UE în domeniul migrației, UE a lansat o serie de inițiative, atât la nivel regional, cât și la nivel mondial. Facilitarea migrației și a mobilității ar trebui să contribuie la creșterea economică și competitivitatea UE. Legăturile importante dintre migrație și aspectele privind dezvoltarea sunt, de asemenea, recunoscute în mod clar în cadrul politicii de dezvoltare a UE, „Agenda schimbării”.

În plus față de parteneriatele pentru mobilitate existente, în 2012 au avut loc negocieri cu Maroc și Tunisia privind noi parteneriate pentru mobilitate, inclusiv privind facilitarea mobilității și o migrație legală mai bine gestionată[74]. De asemenea, UE a inițiat discuții preliminare cu Azerbaidjan. Un dialog structurat privind migrația, mobilitatea și securitatea a fost lansat cu Iordania, ceea ce ar putea duce la un parteneriat pentru mobilitate. Vor urma dialoguri similare cu alte țări din regiunea sud-mediteraneană, atunci când situația politică va permite acest lucru. Se analizează instituirea unui alt cadru de cooperare, „agende comune în materie de migrație și mobilitate”, cu alte țări prioritare care nu se încadrează în sfera politicii de vecinătate a UE, cum ar fi India.

De asemenea, în 2012 UE s-a implicat într-o serie de dialoguri și procese de cooperare la nivel regional și subregional, acoperind toate aspectele și temele de interes comun în domeniul migrației și al mobilității. În conformitate cu concluziile Consiliului din 29 mai 2012[75]n, s-a acordat prioritate parteneriatului Africa-UE privind migrația, mobilitatea și ocuparea forței de muncă și Procesului de la Rabat[76] în sud, Procesului de la Praga[77] și grupului Parteneriatului estic privind migrația și azilul, în est, precum și dialogului privind migrația UE-ALC și dialogului cu țările situate de-a lungul Drumului mătăsii, în cadrul Procesului de la Budapesta[78] .

Țările de origine beneficiază, de asemenea, de canalele legale bine gestionate pentru a pătrunde pe teritoriul UE, iar importanța acestui aspect nu ar trebui să fie subestimată. Fondurile transferate de migranți constituie în continuare o sursă importantă de venituri private pentru multe familii din țările terțe, iar în 2011, aceste venituri s-au ridicat la 28,5 miliarde EUR, o creștere de 3 % ,comparativ cu anul 2010[79]. În ultimii ani, Comisia și statele membre au întreprins o serie de inițiative privind fondurile transferate și au fost aduse îmbunătățiri, rămânând încă multe de făcut[80].

Grupurile din diaspora contribuie, de asemenea, la dezvoltarea țărilor lor de origine în multe alte moduri, inclusiv prin transferul de competențe și promovarea investițiilor. La nivel mondial, Uniunea Europeană este implicată activ în pregătirea celui de al doilea dialog la nivel înalt al ONU privind migrația internațională și dezvoltarea, care va avea loc în cursul celei de a șaizeci și opta sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, la 3­4 octombrie 2013, pentru a contribui în mod eficace la realizarea unei reuniuni reușite. În comunicarea sa „Maximizarea impactului migrației asupra dezvoltării — Contribuția UE la dialogul la nivel înalt al Organizației Națiunilor Unite și etapele următoare către consolidarea corelației dintre dezvoltare și migrație[81]”, legăturile dintre migrație și dezvoltare sunt abordate în continuare și poziția comună a UE este definită cu mesaje-cheie pentru o cooperare consolidată la nivel mondial.

IV.         Abordarea provocărilor privind protecția internațională

IV.1.      Finalizarea Sistemului european comun de azil (SECA)

Europa rămâne o destinație importantă pentru persoanele care au cu adevărat nevoie de a obține protecție. Pentru a avea un statut uniform de protecție în întreaga UE, Parlamentul European, Consiliul și Comisia au depus eforturi intense în cursul anului 2012 pentru a finaliza pachetul necesar de instrumente pentru a doua fază a SECA. După adoptarea în 2011 a directivei revizuite privind condițiile pentru protecția internațională[82] , în 2012 s-a ajuns la un acord politic privind reformarea Regulamentului Dublin[83] și a Directivei privind condițiile de primire[84]. Modificările la Directiva privind condițiile de primire sunt deosebit de importante, deoarece introduc, pentru prima dată, norme detaliate privind detenția în domeniul azilului, inclusiv o listă exhaustivă a motivelor restrictive pentru o astfel de detenție, și cerințe stricte cu privire la condițiile de detenție. Modificările la Regulamentul Dublin vor spori atât eficiența, cât și aspectele privind protecția ale acestuia, în special în ceea ce privește dreptul de recurs împotriva deciziilor de transfer și menținerea unității familiei. În martie 2013, s-a ajuns la un acord politic privind ultimele două acte legislative care constituie SECA, reformarea celor două instrumente, Directiva privind procedurile de azil[85] și Regulamentul EURODAC privind baza de date biometrice pentru compararea amprentelor digitale[86]. Directiva revizuită privind procedurile de azil va conduce la decizii mai echitabile, mai rapide și de o mai bună calitate în materie de azil, nevoile speciale ale persoanelor vulnerabile vor fi luate mai bine în considerare și, în special, minorii neînsoțiți și victimele torturii vor beneficia de un grad mai mare de protecție. Regulamentul EURODAC revizuit va permite, în plus, accesul autorităților de asigurare a respectării legii la baza de date a UE conținând amprentele digitale ale solicitanților de azil în condiții foarte stricte, în vederea prevenirii, depistării sau investigării celor mai grave infracțiuni, precum crimele și actele de terorism.

Odată ce aceste măsuri din cadrul SECA vor fi puse efectiv în aplicare, UE va dispune de un sistem de azil cuprinzător, care va prevedea proceduri comune și un statut uniform pentru persoanele cărora li se acordă azil sau protecție subsidiară în întreaga UE, cu garanții suficiente pentru a combate abuzurile. De asemenea, aceste măsuri sunt menite să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale solicitanților de azil, în special, a principiului nereturnării și a dreptului la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe.

IV.2.      Promovarea unei cooperări practice și a solidarității în interiorul UE

A existat o dezbatere intensă la nivelul UE privind solidaritatea în materie de azil în interiorul UE, în cadrul căreia au fost adoptate documente strategice de către Parlamentul European[87] și Consiliu[88] și avize de către Comitetul Regiunilor[89] și Comitetul Economic și Social European[90]. Liniile generale ale strategiei Comisiei stabilite în Comunicarea privind consolidarea solidarității în domeniul azilului pe teritoriul UE [91] au fost sprijinite. Strategia se bazează pe intensificarea încrederii reciproce și dezvoltarea în paralel a unei varietăți de instrumente care pot să răspundă nevoilor și situațiilor diferite din statele membre. Aceste instrumente și cadre pot reuși în practică numai cu angajamentul deplin al autorităților statelor membre, precum și al Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO).

Angajamentul statelor membre față de măsurile de solidaritate a fost pus la încercare în trei ocazii în cursul anului 2012, și anume în ceea ce privește planul național de acțiune al Greciei în materie de azil și migrație[92], conflictul din Siria și transferul beneficiarilor de protecție internațională în interiorul UE, în special prin intermediul proiectului EUREMA II. Toate aceste trei situații au demonstrat că este necesar să se dezvolte în continuare punerea în aplicare efectivă a angajamentelor de solidaritate asumate.

Punerea în aplicare a fost tema unei reuniuni a experților privind solidaritatea în interiorul UE, care a avut loc la începutul anului 2013. Reuniunea a confirmat faptul că ar putea fi intensificată în continuare cooperarea practică între autoritățile naționale. De exemplu, reuniunea a arătat că, în pofida înaltei calității a Programului de formare european în materie de azil, recunoscută pe scară largă, doar câteva state membre folosesc acest program în mod sistematic. În același timp, experți din mai multe state membre și-au exprimat disponibilitatea de a examina mai atent procedurile naționale de azil la nivelul UE, în contextul consolidării încrederii reciproce prin intermediul unei transpuneri coerente a noilor acte legislative în domeniul azilului. În ceea ce privește prevenirea și gestionarea crizelor, în cadrul reuniunii au fost identificate principalele provocări, cum ar fi responsabilitățile privind coordonarea acțiunilor de solidaritate la nivelul UE și elaborarea unor planuri de intervenție în situațiile de criză în materie de azil.

IV.2.1.   Un Birou European de Sprijin pentru Azil (EASO) pe deplin operațional

Biroul European de Sprijin pentru Azil[93] joacă un rol crucial în punerea în aplicare a SECA, în special prin întărirea cooperării practice și coordonarea sprijinului operațional între statele membre[94]. EASO a devenit complet independent din punct de vedere financiar în septembrie 2012 și principalele măsuri practice de cooperare în domeniul azilului, gestionate anterior de către Comisie, au fost transferate biroului în 2012. În timp ce s-a continuat sprijinirea punerii în aplicare a planului de acțiune al UE privind migrația și azilul în Grecia, EASO și-a trimis pentru a doua oară echipele de sprijin pentru azil, de această dată în Luxemburg, și a contribuit la formarea personalului nou recrutat. EASO intervine din ce în ce mai mult în calitate de furnizor de informații, cu scopul de a lua măsuri preventive și a aborda probleme specifice înainte ca acestea să se transforme în crize. Biroul este dependent de resursele statelor membre în vederea îndeplinirii sarcinilor sale, iar statele membre sunt, de asemenea, încurajate să își sporească sprijinul și contribuția la alte proiecte coordonate de EASO, cum ar fi activitățile din cadrul programului de formare european în materie de azil și cele referitoare la țara de origine.

Parteneriatul dintre Comisia Europeană și EASO va fi consolidat în continuare în 2013, când biroul va deveni un partener esențial în cadrul punerii în aplicare a noii legislații. O primă evaluare a EASO, în conformitate cu Comunicarea privind consolidarea solidarității în interiorul UE[95], va avea loc în 2013. De asemenea, Comisia va colabora cu EASO în vederea adoptării integrale a măsurilor prevăzute în Declarația comună privind agențiile descentralizate ale UE[96].

IV.2.2.   Sprijinul în domeniul azilului acordat Greciei

Comisia, împreună cu EASO și cu alte părți interesate, a luat măsuri pentru a sprijini Grecia să își îmbunătățească sistemul de azil. Acest lucru a inclus misiuni pe teren, acordarea de finanțare în scopuri specifice și detașarea echipelor de sprijin pentru azil și a experților EASO în domeniul implementării fondurilor UE.

Printre evoluțiile pozitive se numără instituirea unui nou serviciu independent în materie de azil, stabilirea de măsuri în vederea rezolvării cazurilor nesoluționate, cum ar fi crearea comitetelor de apel și a unui grup operativ special. În vederea sprijinirii acestor eforturi au fost acordate fonduri, prin intermediul Fondului European pentru Refugiați, în valoare de aproximativ 19,95 milioane EUR pentru perioada 2011-2013, din care aproximativ 3,2 milioane EUR au fost alocate numai în 2013[97].

Comisia salută aceste evoluții în mod clar, însă consideră că există în continuare lacune în domeniu și va fi nevoie de eforturi suplimentare, în special în ceea ce privește respectarea drepturilor omului în centrele de detenție, îmbunătățirea accesului la procedura de azil și a disponibilității centrelor de primire deschise. Comisia va continua să lucreze cu autoritățile elene pentru a stabili priorități și a facilita ulterior implementarea rapidă a planului de acțiune. Este nevoie, de asemenea, de sprijinul și solidaritatea continue din partea altor state membre ale UE. Importanța menținerii vigilenței în acest sens este confirmată de implicațiile, pentru întregul sistem european de azil, ale hotărârii Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-411/10 și C-493/10[98].

IV.2.3.   Protecția acordată refugiaților din Siria

Migrația generată de conflictul din Siria constituie o provocare importantă pentru sistemele de azil ale anumitor state membre. Marea majoritate a celor aproximativ 600 000 de sirieni care și-au părăsit țara în cursul anului 2012 s-a îndreptat către Iordania, Turcia, Liban și Irak[99], dintre care aproximativ 23 770[100] au solicitat azil în UE. Dintre aceștia, majoritatea au solicitat azil în Germania și Suedia (în fiecare dintre acestea s-a înregistrat aproximativ 33 % din totalul cererilor de azil), alte state membre fiind doar marginal afectate. Cu toate că aceste cifre nu au fost destul de ridicate pentru a destabiliza sistemele de azil, în special deoarece evaluarea cererilor a putut fi realizată rapid, mai ales în Germania, a devenit clar că este totuși nevoie de un grad mai ridicat de pregătire, având în vedere evoluțiile imprevizibile.

Începând din august 2012, Comisia a înființat o rețea constituită din agențiile de resort (EASO, Frontex, Europol) pentru a efectua schimburi de informații în mod regulat, în vederea coordonării acțiunilor. Acest mecanism de coordonare între Comisia Europeană și agențiile UE reprezintă un proiect pentru a asigura o mai bună monitorizare generală a situației la frontierele externe și a sistemelor de azil ale UE. Acest lucru va facilita activarea instrumentelor de sprijin în timp util, inclusiv prin intermediul mecanismului de alertă timpurie prevăzut la articolul 33 al Regulamentului Dublin revizuit.

IV.2.4.   Transferul în cadrul UE

Transferul beneficiarilor de protecție internațională continuă să fie unul dintre cele mai tangibile acte de solidaritate de care dispun statele membre care doresc să reducă presiunile exercitate asupra sistemelor de azil ale altor state membre. Acest aspect rămâne, de asemenea, și unul dintre cele mai controversate. În ciuda faptului că proiectul EUREMA II[101] , care a început în 2012, a fost prelungit până la sfârșitul anului 2013, există încă dificultăți în ceea ce privește transferul beneficiarilor din Malta în anumite state membre participante. Potrivit datelor oferite de EASO și informațiilor furnizate Comisiei de către ICNUR, OIM și guvernul maltez, cauzele acestor dificultăți sunt diferite, de la criteriile restrictive aplicate de statele membre pentru selectarea persoanelor care beneficiază de transfer, la temerile beneficiarilor potrivit cărora condițiile de reîntregire a familiei și perspectivele de integrare în statul membru care se oferă să îi primească le-ar putea provoca dificultăți.

IV.3. Dimensiunea externă a politicii de azil a UE - programele de protecție regionale și politica privind relocarea

Solidaritatea nu ar trebui să înceteze la granițele UE și țările terțe ar trebui, de asemenea, să beneficieze de sprijinul UE în ceea ce privește protecția internațională. În cadrul AGMM, UE ar trebui să sporească cooperarea cu țările terțe relevante, în vederea acordării de asistență pentru consolidarea sistemelor de protecție ale acestora și pentru a asigura conformitatea cu standardele internaționale, precum și pentru a-și exprima solidaritatea cu refugiații și cu alte persoane care au nevoie de protecție din întreaga lume. Programele de protecție regionale (PPR) și relocarea sunt instrumente cruciale pentru atingerea acestui obiectiv, în paralel cu cooperarea continuă a UE, atât la nivel bilateral, cât și la nivel multilateral, cu țările terțe.

Pe lângă activitățile privind PPR existente[102] și în urma unei invitații din partea Consiliului Justiție și Afaceri Interne[103], Comisia răspunde conflictului în curs din Siria și situației refugiaților din țările învecinate prin instituirea, în cursul anului 2014, a unui program regional de dezvoltare și protecție în Orientul Mijlociu, complementar asistenței umanitare imediate oferite deja.

Comisia oferă ajutor financiar ICNUR în vederea sprijinirii eforturilor care să permită persoanelor refugiate în țările vecine ale Siriei să fie corect înregistrate și, astfel, să obțină acces la protecție. Acest ajutor include sprijinirea autorităților locale în asigurarea transportului de la punctele de trecere a frontierei, furnizarea echipamentelor și a aprovizionării necesare, precum și, ori de câte ori este nevoie, asigurarea pregătirii și familiarizarea organizațiilor neguvernamentale, a funcționarilor și a altor părți interesate cu principiile de bază ale protecției internaționale.

Relocarea refugiaților din afara UE continuă să fie un act important de solidaritate între UE și statele sale membre, pe de o parte, și, pe de altă parte, țările terțe care găzduiesc o populație de refugiați numeroasă. Obiectivul Comisiei este de a se asigura că, în fiecare an, mai multe state membre găzduiesc mai mulți refugiați, respectându-se în același timp caracterul voluntar al relocării. În martie 2012, în vederea ajungerii la un acord privind programul comun de relocare al UE[104] în cadrul Fondului European pentru Refugiați, statele membre au convenit, pentru prima dată, asupra priorităților specifice comune ale UE privind relocarea pentru 2013[105]. Acest lucru reprezintă un semnal politic puternic de unitate și solidaritate cu comunitatea internațională și cu refugiații care au nevoie de soluții durabile și este expresia importanței pe care UE și statele membre o acordă concentrării acțiunilor UE în materie de relocare asupra situațiilor în care statutul de refugiat este de lungă durată și care necesită o atenție specială și eforturi sporite. Liniile generale ale Programului de relocare al Uniunii, începând cu 2014, sunt în curs de negociere ca parte a noului Fond pentru azil și migrație.

IV.4.      Minorii neînsoțiți

Minorii neînsoțiți, inclusiv cei care nu solicită azil, reprezintă un grup vulnerabil care a continuat să beneficieze de o atenție deosebită în 2012. În cadrul raportului intermediar[106] privind punerea în aplicare a planului de acțiune privind minorii neînsoțiți (2010-2014)[107] s-a subliniat necesitatea îmbunătățirii colectării datelor, a prevenirii migrației nesigure și a traficului de persoane, a asigurării unor măsuri de primire și garanții procedurale în UE și a găsirii unor soluții durabile pentru a combate eficient acest fenomen persistent. Integrarea nevoilor specifice ale minorilor (neînsoțiți) și recunoașterea, în mod corespunzător, a poziției lor vulnerabile în situații de azil reprezintă în continuare unul dintre cele mai importante aspecte pentru Comisie în timpul negocierilor referitoare la instrumentele Sistemului european comun de azil.

EASO a lansat o serie de inițiative privind tehnicile de evaluare a vârstei și regăsirea familiei. De asemenea, Comisia a lansat o cerere de propuneri de proiecte pentru a analiza politicile și a identifica cele mai bune practici în materie de primire, protecție și integrare a minorilor neînsoțiți[108].

IV.5.      Eradicarea traficului de persoane și protejarea victimelor traficului

Este necesară o strânsă cooperare între UE și statele sale membre pentru a eradica traficul de persoane, care este, în principal, un fenomen transfrontalier. Victimele din afara Uniunii Europene provin în principal din Nigeria și China.

În 2012, au avut loc câteva evoluții importante și dinamice în cadrul juridic și de politică al UE în materie de combatere a traficului de persoane. În iunie 2012, Comisia a lansat Strategia UE pentru perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului de persoane[109], care se concentrează asupra victimelor și completează punerea în aplicare a legislației UE în domeniul traficului de persoane[110]. Biroul coordonatorului UE pentru combaterea traficului de persoane, instituit în 2011, joacă un rol crucial în monitorizarea punerii în aplicare. În octombrie 2012, Consiliul European a adoptat concluzii[111] prin care saluta această strategie și reafirma voința politică și disponibilitatea statelor membre de a-și respecta angajamentele politice. Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor au salutat, de asemenea, comunicarea în cauză[112].

În ceea ce privește dimensiunea externă a traficului de persoane, în cadrul celui de-al doilea (și ultimul) raport privind punerea în aplicare a documentului de măsuri al Uniunii Europene privind consolidarea dimensiunii externe a acțiunilor UE în domeniul combaterii traficului de persoane[113] s-a recunoscut faptul că strategia UE ar trebui să servească drept nou cadru orientativ pentru dimensiunea externă. Acesta prevede eforturi concertate pentru îmbunătățirea cooperării cu țările terțe de origine, de tranzit și de destinație. Acest lucru este, de asemenea, în concordanță cu concluziile Consiliului privind abordarea globală în materie de migrație și mobilitate[114]. Traficul de persoane este o temă permanentă în toate dialogurile privind migrația și mobilitatea purtate de UE și partenerii săi atât la nivel regional, cât și la nivel bilateral, precum și în cadrul parteneriatelor pentru mobilitate. Raportul a inclus o listă specifică de țări și regiuni propuse în vederea unei consolidări și raționalizări sporite a cooperării și parteneriatului, care va fi revizuită și actualizată la intervale regulate.

V.           Măsurile de politică adoptate de UE ca răspuns la presiunea migrației

V.1.        O abordare coerentă pentru a reduce migrația neregulamentară

Migrația neregulamentară continuă să ridice probleme pentru UE și statele membre, care sunt toate afectate, deși în grade și circumstanțe diferite, la fel ca și migranții înșiși, aflați adesea în situații periculoase și inumane. UE are ca obiectiv clar prevenirea și menținerea sub control a presiunilor existente generate de migrația neregulamentară, precum și a utilizării abuzive a căilor de migrație legală. Aceasta este o condiție prealabilă pentru o politică credibilă în materie de migrație legală și de mobilitate.

La 23 aprilie 2012, Consiliul a adoptat „Acțiunea UE privind presiunile exercitate de migrație - Un răspuns strategic”[115], care evidențiază șase domenii strategice prioritare de acțiune: (I) consolidarea cooperării cu țările terțe de tranzit și de origine în ceea ce privește gestionarea migrației; (II) consolidarea gestionării frontierelor la frontierele externe; (III) prevenirea imigrației ilegale la frontiera greco-turcă; (IV) o mai bună abordare a utilizării abuzive a căilor legale de migrație; (V) garantarea și protejarea liberei circulații prin prevenirea utilizării abuzive de către resortisanți ai țărilor terțe și (VI) consolidarea gestionării migrației, inclusiv a cooperării în materie de practici de returnare.

„Acțiunea UE privind presiunile exercitate de migrație - Un răspuns strategic” oferă un instrument care permite UE și statelor sale membre să abordeze migrația neregulamentară, asigurând, în același timp, respectarea drepturilor fundamentale[116]. Punerea în aplicare și urmărirea punerii în aplicare a elementelor sale presupune o strânsă cooperare între diferitele instituții implicate (Consiliul, statele membre, Comisia și agențiile competente ale UE), în cadrul căreia fiecare participă în conformitate cu competențele și rolul lor instituțional[117]. Documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește prezentul raport prevede întocmirea unui raport privind progresele înregistrate de statele membre în implementarea acțiunilor din aceste domenii prioritare[118]. Prioritățile strategice trebuie să fie văzute ca parte integrantă a aspectului mai larg privind gestionarea fluxurilor de migrație, care încorporează toate elementele, de la dialogul cu țările terțe în cadrul AGMM, la acțiuni de solidaritate cu Grecia, până la acțiunile întreprinse de către fiecare stat membru, în interiorul frontierelor sale.

Persoanele care angajează lucrători resortisanți ai țărilor terțe aflați în situație de ședere neregulamentară trebuie să fie sancționate. Comisia evaluează în prezent transpunerea de către statele membre a Directivei privind sancțiunile împotriva angajatorilor[119]. Pe baza acestei evaluări, Comisia va publica un raport până la jumătatea anului 2014. Statele membre sunt invitate să comunice rapoartele anuale privind inspecțiile, prevăzute pentru luna iulie a fiecărui an.

V.1.1      Identificarea și abordarea punctelor de presiune

Frontex joacă un rol-cheie în analizarea rutelor de migrație neregulamentară și coordonează acțiuni pentru a aborda punctele unde există o presiune sporită, cum ar fi, în prezent, cele aflate la frontiera dintre Grecia și Turcia. Punctele de presiune pot, de asemenea, să apară și în altă parte, prin urmare este important să se monitorizeze permanent evoluția situației. Ca parte a planului național de acțiune al Greciei privind azilul și migrația, printre evoluțiile pozitive se numără progresele înregistrate în ceea ce privește gestionarea integrată a frontierelor externe, prin supravegherea electronică, precum și crearea unei unități naționale de coordonare, la care se adaugă o politică de returnare eficientă, care se va concentra pe sprijinirea returnărilor voluntare și, când acestea nu sunt posibile, pe returnările forțate.

V.1.2      Acordurile de readmisie

Comisia continuă să promoveze punerea în practică a celor 13 acorduri de readmisie existente ale UE[120], ținând seama de concluziile Consiliului din 9 și 10 iunie 2011 referitoare la strategia Uniunii Europene privind readmisia. Aceasta continuă, de asemenea, să depună eforturi în calitate de negociator al acordurilor de readmisie ale UE. Noi acorduri de readmisie au fost încheiate cu Capul Verde în aprilie 2012 și cu Armenia în octombrie 2012. De asemenea, s-a ajuns la un acord cu Turcia în iunie 2012, acord care așteaptă semnarea și ratificarea. Negocierile cu Azerbaidjan au progresat într-un ritm constant. Comisia depune eforturi pentru a consolida garanțiile de protecție a drepturilor fundamentale în cadrul acordurilor de readmisie ale UE cu țări terțe, recent negociate.

Un set de recomandări formulate în cadrul reuniunilor la nivel de experți privind, printre altele, readmisia, menite să îmbunătățească punerea în aplicare a dispozițiile relevante ale articolului 13 (Migrația) din Acordul de la Cotonou[121] , a fost aprobat cu ocazia reuniunii ministeriale ACP din Vanuatu, în iunie 2012.

V.1.3      Stabilirea unor standarde în cadrul unei politici comune de returnare

Până la sfârșitul anului 2012, toate statele care au obligații în temeiul Directivei privind returnarea[122], cu excepția Islandei, au notificat Comisiei transpunerea integrală. Prin urmare, UE este acum foarte aproape de a avea standarde comune privind returnarea, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale. Evaluarea transpunerii corecte a Directivei privind returnarea în legislațiile naționale a fost finalizată și este monitorizată în prezent de către Comisie. O hotărâre importantă a CJEU din 2012 clarifică în ce măsură dispozițiile de drept intern care incriminează șederea neregulamentară sunt compatibile cu Directiva privind returnarea[123]. O comunicare privind returnarea va fi publicată înainte de sfârșitul anului 2013.

În 2012, 52,1 % din numărul total de returnări efectuate au fost returnări sau plecări voluntare. Returnarea sau plecarea voluntară rămâne opțiunea preferată, cu toate că, în unele cazuri, pot fi necesare returnările forțate. Statele membre ar trebui să continue să utilizeze la maximum posibilitățile oferite de către Rețeaua europeană de returnare voluntară (VREN)[124] , precum și finanțarea din Fondul european de returnare. Utilizarea zborurilor comune de returnare ar trebui promovată în continuare, prin utilizarea la maxim a Fondului de returnare și a coordonării cu Frontex[125]. Garanțiile procedurale, astfel cum sunt prevăzute de Directiva privind returnarea, inclusiv prezența supraveghetorilor returnării forțate, trebuie să fie consolidate.

Statele membre se confruntă frecvent cu un număr mare de resortisanți ai țărilor terțe care nu pot fi returnați în practică, chiar dacă o decizie de returnare a fost luată. Concluziile unui studiu comparativ[126] , efectuat pentru Comisie, au fost că anumite state membre prevăd căi și situații în care persoanele care fac obiectul unui ordin amânat de returnare/îndepărtare pot intra într-o procedură de regularizare, cu condiția ca acestea să îndeplinească anumite condiții, cum ar fi o durată minimă de ședere, cooperarea și absența problemelor privind ordinea publică. Comisia analizează în prezent concluziile acestui studiu și va propune posibile acțiuni în cadrul comunicării sale privind returnarea.

V.1.4      Abordarea utilizării abuzive a regimului liberalizării vizelor

Comisia, cu sprijinul EASO și al Frontex, continuă să monitorizeze efectele noilor regimuri fără viză, prin intermediul așa-numitului mecanism de monitorizare ulterioară liberalizării vizelor. Au continuat, de asemenea, negocierile privind modificările propuse[127] la Regulamentul nr. 539/2001[128]. Această revizuire a regulamentului urmează să introducă o nouă suspendare a vizelor și mecanisme de reciprocitate revizuite ca o ultimă soluție în cazurile în care instaurarea unui regim fără vize conduce la o creștere bruscă și substanțială a cazurilor de migrație neregulamentară sau a cererilor de azil nefondate. Nu s-a ajuns încă la un acord privind mecanismul de reciprocitate.

V.2.        Gestionarea eficientă a frontierelor

V.2.1      Frontierele externe ale UE

Frontex continuă să joace un rol esențial în facilitarea cooperării operaționale dintre statele membre în domeniul securității frontierelor și al returnării. Punerea în aplicare a regulamentului revizuit de instituire a Frontex[129], care a intrat în vigoare în decembrie 2012, trebuie acum să fie o prioritate principală pentru agenție, în special recurgând activ la ofițerul pentru drepturile fundamentale numit și la Forumul consultativ privind drepturile fundamentale. Comisia a salutat consultarea publică privind Frontex și drepturile fundamentale[130] lansată de Ombudsmanul European.

În urma anulării de către CJEU a Deciziei 2010/252/UE a Consiliului în ceea ce privește orientările privind operațiunile de căutare și salvare[131], Comisia a prezentat, în aprilie 2013, o propunere[132] care să înlocuiască această decizie și să țină cont de hotărârea de referință a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în 2012[133].

În strânsă coordonare cu Frontex și cu statele membre, Comisia a continuat să dezvolte sistemul european de supraveghere a frontierelor (EUROSUR), care urmează să devină operațional în octombrie 2013. Se preconizează că Regulamentul de înființare a sistemului va fi adoptat în prima jumătate a anului 2013, Consiliul European și Parlamentul fiind invitate să sprijine acest calendar. Pentru a dispune de un ansamblu cuprinzător de instrumente pentru gestionarea frontierelor externe ale UE, în linie cu ultimele evoluții tehnologice, Comisia a adoptat „pachetul privind frontierele inteligente” în februarie 2013.

V.2.2      Guvernanța Schengen

După cum a anunțat în comunicarea sa din 2011 privind migrația[134], Comisia a publicat orientări[135], ca parte integrantă a primului raport semestrial privind funcționarea spațiului Schengen[136], pentru a asigura o punere în aplicare și o interpretare coerente ale normelor care reglementează spațiul Schengen. Au fost identificate două domenii în care astfel de orientări ar putea avea o valoare adăugată: eliberarea de permise de ședere temporară și de documente de călătorie pentru cetățenii din afara UE, precum și aplicarea de măsuri polițienești în zonele de frontieră internă. În privința acestora din urmă, statele membre sunt invitate să se asigure că legislația și practicile naționale sunt în conformitate cu dispozițiile relevante ale acquis-ului Schengen și cu jurisprudența CJUE[137].

Propunerile legislative prezentate în 2011[138] pentru consolidarea guvernanței Schengen au fost intens discutate în cursul anului 2012 în cadrul Consiliului și al Parlamentului European; discuțiile continuă în 2013.

VI.         Observații finale

Migrația a fost întotdeauna și va rămâne o parte a ceea ce reprezintă UE. Așa cum se arată în prezentul raport, au fost realizate progrese importante în ultimul timp și în următorii ani vor continua să apară provocări la care trebuie găsite soluții. Numărul tot mai mare al incidentelor de violență de natură xenofobă la adresa migranților din întreaga UE este alarmant. Prin intermediul unor politici în materie de migrație și integrare bine gestionate, UE poate contribui în mod activ la combaterea acestor atitudini.

Europa ar trebui să întâmpine favorabil diversitatea și să transforme migrația într-o forță dinamică pentru creștere și progres. În scopul atragerii talentelor și a întreprinzătorilor de care Europa are nevoie, UE trebuie să țină pasul cu concurenții săi mondiali. În sprijinul obiectivelor Strategiei UE 2020, trebuie să se creeze condițiile pentru o politică vizionară și cuprinzătoare în materie de migrație a forței de muncă, pentru a permite activităților economice să prospere într-un mediu stabil și sigur. În acest sens, sunt necesare eforturi în vederea unei gestionări mai moderne și mai eficiente a fluxurilor călătorilor la frontierele externe ale UE, cu consolidarea politicilor în materie de imigrație legală și integrare bine gestionate, intensificând totodată lupta împotriva migrației neregulamentare și a traficului de persoane și garantând, în același timp, respectarea drepturilor fundamentale ale imigranților și ale solicitanților de azil. Pentru aceasta, colegislatorii trebuie să acorde prioritatea necesară adoptării pachetelor legislative aflate în discuție. Acest fapt implică, de asemenea, necesitatea unei monitorizări mai proactive de către Comisie a punerii în aplicare a acquis-ului privind migrația.

Politicile în domeniul azilului și migrației nu pot fi dezvoltate fără sprijinul bugetar necesar. Este în continuare necesar să se asigure faptul că este convenit și instituit în mod eficient cadrul general pentru bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020. Ar trebui să se ajungă urgent la un acord referitor la propunerea de regulament privind Fondul pentru azil și migrație și propunerea de regulament privind Fondul pentru securitate internă, astfel încât măsurile necesare să poată fi puse în practică pentru începutul anului 2014. Comisia va organiza „dialoguri politice” cu statele membre și, în ceea ce privește unele părți ale Fondului pentru securitate internă, cu statele asociate spațiului Schengen, înainte de începerea negocierilor privind programele lor multianuale. Dialogul de politică ar trebui să conducă la o mai bună concentrare pe obiective, rezultate și impacturi. Între timp, statele membre sunt invitate să utilizeze pe deplin fondurile care sunt disponibile în prezent, pentru a sprijini punerea în aplicare a politicii UE în domeniul migrației.

Comisia așteaptă cu interes continuarea dezbaterilor pe baza prezentului raport, atât în cadrul Parlamentului European, cât și al Consiliului.

[1]               Comisia s-a angajat să pună la dispoziție fonduri umanitare suplimentare în valoare de 100 de milioane EUR pentru cele peste 4 milioane de persoane care au nevoie de ajutor din cauza conflictului din Siria. Datorită acestor fonduri, care urmează să fie distribuite în 2013, valoarea totală a finanțării Comisiei pentru acordarea de ajutor umanitar se ridică la 200 de milioane EUR. A se vedea http://ec.europa.eu/echo/news/2013/20130129_en.htm.

[2]               Eurostat (codul datelor online: demo_pjanind)

[3]               Eurostat (codul datelor online: proj_10c2150p)

[4]               COM(2011) 751final.

[5]               COM(2012) 254 final. Propunere modificată în a doua lectură.

[6]               COM(2011) 319 final. Propunere modificată.

[7]               COM(2010) 379 final.

[8]               COM(2010) 378 final.

[9]               Regulamentul (UE) nr. 1077/2011. A se vedea http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-is-new/news/news/2012/docs/20121129_agency_large_scale_it_systems_en.pdf.

[10]             COM (2011) 743 final și concluziile ulterioare ale Consiliului. Un raport bianual cu privire la punerea în aplicare a AGMM, care va fi publicat în iunie 2013, va face bilanțul progreselor înregistrate și va contribui la consolidarea în continuare a punerii în aplicare a AGMM.

[11]             SWD(2013) 210

[12]             REM, http://www.emn.europa.eu

[13]             Regulamentul (CE) nr. 377/2004 al Consiliului, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 493/2011. JO L 141, 27.5.2001, p. 1.

[14]             Statisticile prezentate aici și în cadrul prezentei comunicări sunt, în majoritate, cele mai recente statistici disponibile furnizate de Eurostat. Date statistice mai detaliate, unele din partea REM, incluzând o defalcare pe stat membru, sunt prezentate în anexa statistică a documentului însoțitor de lucru al serviciilor Comisiei [SWD(2013) 210].

[15]             Migrația netă în UE, fără ajustarea statistică, s-a ridicat la + 0,5 milioane, din care 1,2 milioane de emigranți și 1,7 milioane de imigranți.

[16]             Statisticile Eurostat privind migrația. A se vedea, de asemenea, Buletinul trimestrial privind ocuparea forței de muncă și situația socială în UE, martie 2013, supliment special privind tendințele demografice

[17]             Datele furnizate de Eurostat pentru 2011, la 31.3.2013. Datele pentru 2012 vor fi disponibile în iulie 2013. SWD (2013) 210, Anexa statistică, include datele prezentate de către REM privind situația din 2012 pentru majoritatea statelor membre.

[18]             Această cifră, care cuprinde cele 4 state asociate, a fost de 8 980.

[19]             Date ale Eurostat. Comunicatul de presă nr. 48/2013 din 22 martie 2013.

[20]             Eurostat, nu există date disponibile pentru situația din Malta și Țările de Jos în 2012.

[21]             Eurostat (la 18.4.2013).

[22]             Eurostat (la 18.4.2013). UE-27, cu excepția HU și NL.

[23]             Eurostat (la 25.4.2013) UE-27, cu excepția DK, CY, NL, LU, date din martie-decembrie 2012.

[24]             http://www.frontex.europa.eu/publications

[25]             Eurostat, Raportul statistic al DG Afaceri interne include datele pentru anii 2008, 2009 și 2010, colectate de la toate cele 27 de state membre ale UE, Croația și următoarele țări candidate și țările AELS/SEE: Islanda, Muntenegru, Norvegia, Serbia, Elveția și Turcia. Disponibile pe pagina de internet privind combaterea traficului de persoane în Europa.

[26]             BE, BG, EL, FR, IT, MT, PL, RO, SI, SE, UK și NO. Anexă statistică, tabelul 9, SWD (2013) 210. Sursă:REM.

[27]             BG, EL, ES, FR, IT, LV, LU, MT, PL, SK, FI, SE. Sursă:REM.

[28]             BG, EL, IT, LV, LU, MT, PL, RO, SK, FI, SE. Sursă: REM.

[29]             Europop2010

[30]             În comparație cu populațiile statelor membre, imigranții sunt în general mai tineri, în special în rândurile grupului cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/population/documents/Tab/ESSQR_Mar2013_demogr_suppl_final.pdf

[31]             Reuniunile informale ale Consiliului JAI, 23-24.7.2012 și 17-18.1.2013. PE cu privire la integrarea migranților, efectele sale asupra pieței muncii și dimensiunea externă a coordonării securității sociale (votul din 10.1.2013). Avizul Comitetului Economic și Social European (CESE) privind întreprinzătorii migranți (2012/C 351/04).

[32]             De exemplu, Panorama competențelor în UE, http://euskillspanorama.ec.europa.eu/; analiză efectuată de CEDEFOP.

[33]             De exemplu, prin intermediul EURES (http://ec.europa.eu/eures/) și inclusiv prin facilitarea mobilității resortisanților țărilor terțe în interiorul UE (a se vedea studiul REM).

[34]             În grupul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani, procentul resortisanților țărilor terțe supracalificați este mult mai mare decât procentul persoanelor supracalificate din populația totală (45 % față de 21 %). SEC(2011) 957 final, p. 28.

[35]             COM (2012) 173 final, „Către o redresare generatoare de locuri de muncă”, p. 18-19. http://ec.europa.eu/europe2020

[36]             COM(2012) 173 final.

[37]             2010/707/UE: Decizia Consiliului din 21 octombrie 2010 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre

[38]             Regândirea educației: investiții în competențe pentru rezultate socio-economice mai bune, COM (2012) 669 final.

[39]             În special în contextul unor proiecte și studii care abordează această problemă. De exemplu: Buletinul trimestrial al Comisiei privind ocuparea forței de muncă și situația socială în UE, Rețeaua independentă a experților în migrația și integrarea forței de muncă (LINET ) a OIM (http://www.labourmigration.eu/) și cea de a opta reuniune a Forumului european pentru integrare.

[40]             Brückner, H. „Impactul imigrației asupra pieței muncii și consecințele sale politice” (The Labour Market Impact of immigration and its Policy Consequences). Centrul pentru dezvoltarea politicilor de migrație, MPC. (2012).

[41]             CESE (2012/C 351/04).

[42]             COM(2012) 795 final.

[43]             COM (2011) 815 final, Analiza anuală a creșterii pe 2012, p. 11.

[44]             https://ec.europa.eu/digital-agenda/node/21022.

[45]             Raportul european pentru 2012 privind locurile de muncă vacante și recrutarea, http://euskillspanorama.ec.europa.eu/docs/EVVR2012Factsheets/08-Bottleneck.pdf

[46]             De exemplu, în sectorul tehnologiei informației: IP/13/52, Comisia lansează la Davos, împreună cu întreprinderile din sectorul tehnologiei informației și al telecomunicațiilor, un apel la acțiune pentru combaterea decalajului în materie de competențe și locuri de muncă în Europa http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-52_ro.htm

[47]             „OCDE: „Stabilirea: Indicatorii OCDE privind integrarea imigranților, 2012” (Settling In: OECD Indicators of Immigrant Integration 2012), tabelul 1.A1.2 „Nivelul de instruire în rândul populației de origine străină și al populației autohtone cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani care nu urmează nicio formă de educație, 2009-2010”.

[48]             Conform datelor OCDE, în comparație cu SUA sau Canada, în UE există un procent mai mic de persoane cu studii superioare în rândul populației de origine străină (Sursa: „Stabilirea: Indicatorii OCDE privind integrarea imigranților, 2012”, Capitolul 7, tabelul 1.A1.2)

[49]             AGMM abordează, de asemenea, prevenirea și combaterea migrației neregulamentare și eradicarea traficului de persoane; maximizarea impactului migrației și mobilității asupra dezvoltării și promovarea protecției internaționale, precum și consolidarea dimensiunii externe a politicii în materie de azil.

[50]             Directiva 2009/50/CE din 25 mai 2009.

[51]             Directiva 2011/98/UE adoptată la 13 decembrie 2011. Transpunerea directivei ar trebui să fie finalizată până la 25 decembrie 2013.

[52]             A se vedea Observatorul legislativ al Parlamentului European, referința interinstituțională COD 2010/ 0209.

[53]             A se vedea Observatorul legislativ al Parlamentului European, referința interinstituțională COD 2010/ 0210.

[54]             http://ec.europa.eu/immigration

[55]             Versiunea în limba spaniolă a fost lansată în ianuarie 2013. Versiunea în limba arabă va fi lansată ulterior, în decursul anului 2013.

[56]             COM(2013)151 final, adoptată la 25.3.2013. Legislația deja existentă: Directiva 2005/71/CE (cercetători) și 2004/114/CE (studenți).

[57]             COM(2012) 514 final.

[58]             Cauzele C-571/10 și C-508/10, http://ec.europa.eu/dgs/homhttp://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-is-new/news/news/2012/20120510_en.htme-affairs/what-is-new/news/news/2012/20120510_en.htm

[59]             Directiva 2003/109/CE, modificată prin Directiva 2011/51/UE, prin care statutul de rezident pe termen lung se aplică și beneficiarilor de protecție internațională.

[60]             COM(2013) 95.

[61]             COM(2013) 97.

[62]             Regulamentul (CE) nr. 810/2009.

[63]             COM (2012) 649 final, Comunicarea Comisiei „Aplicarea și dezvoltarea politicii comune în materie de vize în vederea stimulării creșterii economice în UE”, însoțită, de asemenea, de un raport privind funcționarea cooperării locale Schengen [COM (2012) 648 final].

[64]             Aproximativ 2,4 milioane de cereri de viză au fost introduse în VIS în 2012. Această cifră reprezintă aproximativ 16 % din numărul total al cererilor de viză din anul respectiv.

[65]             Strategia actuală a UE în acest sens este definită în Agenda europeană pentru integrarea resortisanților țărilor terțe, a se vedea COM(2011) 455 final și concluziile ulterioare ale celei de a 3135-a reuniuni a Consiliului JAI din 13 și 14 decembrie 2011. A se vedea, de asemenea, avizul Comitetului Regiunilor privind ordinea de zi (CIVEX-V-024).

[66]             Disponibil la http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=89&newsId=1774&furtherNews=yes și Eurostat, Ancheta privind forța de muncă în UE, tabelul lfsa_urgan.

[67]             Statisticile privind ratele șomajului în statele membre sunt disponibile în SWD (2013)210.

[68]             COM(2013) 83 final, p. 6-7.

[69]             Eurofound (2012) NEET – Tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare: Caracteristici, costuri și răspunsuri din sfera politicilor în Europa.

[70]             A se vedea http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/educ/133859.pdf

[71]             COM(2013) 83 final, Către investiții sociale pentru promovarea creșterii și coeziunii – inclusiv implementarea Fondului social european pentru perioada 2014-2020, p. 11-12, SWD (2013) 39 final, Urmărirea punerii în aplicare de către statele membre a Recomandării Comisiei Europene din 2008 privind incluziunea activă a persoanelor excluse de pe piața forței de muncă — Către o abordare bazată pe investiții sociale, p. 56.

[72]             COM(2011) 735 final. Contribuțiile primite ca răspuns la această carte verde sunt disponibile la adresa http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-is-new/public-consultation/index_en.htm#/c_

[73]             Studiul REM intitulat „Utilizarea abuzivă a dreptului la reîntregirea familiei — căsătorii de conveniență și declarații false de filiație” (Misuses of the Right to Family Reunification - Marriages and convenience and false declarations of parenthood) (iunie 2012) constituie o sursă de informații în cadrul acestei dezbateri.

[74]             S-a ajuns la un acord politic cu Marocul la 1 martie 2013.

[75]             Concluziile Consiliului privind abordarea globală a migrației și mobilității (doc. 9417/12).

[76]             Parteneriatul euro-african pentru migrație și dezvoltare, declarație semnată la Rabat, 2006.

[77]             Procesul politic de promovare a parteneriatelor în domeniul migrației între statele participante din Uniunea Europeană, spațiul Schengen, Europa de Sud-Est, Europa de Est și Asia Centrală, în plus față de Turcia, a început cu o conferință ministerială la Praga, în 2009. A se vedea: www.icmpd.org

[78]             Forum consultativ din care fac parte peste 50 de guverne și 10 organizații internaționale, care vizează dezvoltarea de sisteme cuprinzătoare și durabile pentru migrația reglementată. A se vedea: www.icmpd.org

[79]             Comunicatul de presă nr.176/2012 al Eurostat din 11 decembrie 2012.

[80]             Transferurile de fonduri dinspre UE înspre țările în curs de dezvoltare, obstacole subzistente, provocări și recomandări (Eu remittances for Developing Countries, Remaining Barriers, Challenges and Recommendations). http://ec.europa.eu/europeaid/what/migration-asylum/documents/eu_remittances_for_developing_countries_final_19-11-2012.pdf.

[81]             COM(2013) 292 din 21.5.2013.

[82]             Directiva 2011/95/UE.

[83]             Reformarea Directivei 2003/9/CE. Comunicatul de presă nr. 14556/12 al Consiliului JAI din 25.10.2012.

[84]             Reformarea Regulamentului (CE) nr. 343/2003 al Consiliului. Comunicatul de presă nr. 17315/12 al Consiliului JAI din 6-7.12.2012

[85]             Directiva 2005/85/CE privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat. JO L 326, 13.12.2005, p. 13. Observatorul legislativ al Parlamentului European, referința interinstituțională COD (2009) 0165.

[86]             Regulamentul (CE) nr. 2725/2000 al Consiliului, JO L316, 15.12.2000, p.1. Link-ul către Observatorul legislativ al Parlamentului European. Observatorul legislativ al Parlamentului European, referința interinstituțională COD (2008) 0242. Următorul raport anual EURODAC va fi publicat în cea de-a doua jumătate a anului 2013.

[87]             http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2012-0310+0+DOC+XML+V0//RO

[88]             http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/jha/130731.pdf

[89]             http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2012:277:0012:0017:RO:PDF

[90]             http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.en.soc-opinions

[91]             COM(2011) 835 final.

[92]             A se vedea, de asemenea, grupul operativ al Comisiei pentru Grecia, la adresa: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/president/taskforce-greece/.

[93]             EASO și-a lansat, de asemenea, site-ul oficial în 2012, a se vedea http://easo.europa.eu/, și a publicat primul său raport anual în iunie 2012.

[94]             Raportul anual al EASO, care urmează să fie publicat la jumătatea anului 2013, va oferi mai multe detalii privind diferitele sale activități în 2012.

[95]             COM(2011) 835 final

[96]             http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/sefcovic/headlines/news/2012/07/2012_07_17_joint_agreement_agencies_en.htm

[97]             Pentru perioada 2011-2013, Greciei i-a fost alocată, de asemenea, o sumă de 97,9 milioane EUR pentru Fondul de returnare și 129,7 milioane EUR pentru Fondul pentru frontierele externe. În 2013, sumele alocate sunt în valoare de 35,3 milioane EUR și, respectiv, 44 milioane EUR. Suma de 19,95 milioane EUR include fonduri de urgență în valoare de 7,7 milioane EUR, în cadrul Fondului European pentru Refugiați.

[98]             Cauzele conexate C-411/10 și C-493/10 (N.S., M.E. și alții) http://ec.europa.eu/dgs/legal_service/arrets/10c411_en.pdf

[99]             http://data.unhcr.org/syrianrefugees/regional.php, date înregistrate la începutul lunii ianuarie 2013.

[100]            Datele privind luna decembrie nu sunt disponibile pentru toate statele membre. Nu există date disponibile pentru NL.

[101]            În cadrul primului proiect de transfer din Malta al UE (EUREMA), în perioada 2010-2011 au fost transferați 227 de beneficiari de protecție internațională din Malta. In cadrul proiectului EUREMA II, au fost inițial propuse 97 de locuri, plus angajamente bilaterale pentru încă 265 de locuri, în afara proiectului. În cursul anului 2012 au fost transferate 105 persoane, fie în cadrul EUREMA II, fie în cadrul acordurilor bilaterale suplimentare.

[102]            Comisia a fost, de asemenea, foarte activă în sprijinirea dezvoltării PPR în Africa de Nord (inclusiv în Egipt și Tunisia).

[103]            Octombrie 2012. http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/jha/133241.pdf

[104]            Decizia 281/2012/UE din 29 martie 2012. http://www.resettlement.eu

[105]            În cadrul acestui sistem, statele membre participante s-au angajat să reinstaleze 3 962 de refugiați în 2013. Această cifră reprezintă o creștere în comparație cu 2012, când statele membre s-au angajat să reinstaleze 3 083 de refugiați.

[106]            COM(2012) 554 final și documentul de lucru însoțitor al serviciilor Comisiei SWD (2012) 281.

[107]            COM(2010) 213 final.

[108]            A se vedea .

[109]            COM(2012) 286 final.

[110]            În special, Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, JO L 101, 15.4.2011. Termenul-limită pentru transpunere este aprilie 2013..

[111]            http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/jha/133202.pdf.

[112]            http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.en.soc-opinions.23965 și http://toad.cor.europa.eu/corwipdetail.aspx?folderpath=civex-v/035&id=21618

[113]            http://register.consilium.europa.eu/pdf/en/12/st13/st13661-re03.en12.pdf.

[114]            http://register.consilium.europa.eu/pdf/en/12/st09/st09417.en12.pdf.

[115]            Documentul nr. 8714/1/12 REV 1 al Consiliului. A se vedea: http://register.consilium.europa.eu/pdf/en/12/st08/st08714-re01.en12.pdf Pentru a reflecta necesitatea de a revizui în mod constant această strategie, fiecare președinție a Consiliului a fost de acord să o includă ca parte a programului său și să actualizeze periodic documentul „Acțiunea UE privind presiunile exercitate de migrație - Un răspuns strategic”, mai ales în contextul Comitetului strategic pentru imigrație, frontiere și azil (CSIFA).

[116]            De exemplu, documentul de orientare „Reținerea migranților aflați în situație neregulamentară – considerații privind drepturile fundamentale” (Apprehension of migrants in an irregular situation – fundamental rights considerations), elaborat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale în 2012 ar trebui să fie luat în considerare în aplicarea practicilor de reținere.

[117]            De exemplu, negocierile privind acordurile referitoare la readmisie sunt întreprinse de către Comisie, care acționează în deplină cooperare cu statele membre, în cadrul grupurilor corespunzătoare ale Consiliului.

[118]            SWD (2013) 210 final, secțiunea 4.

[119]            Directiva 2009/52/CE.

[120]            COM(2011) 76.

[121]            http://ec.europa.eu/europeaid/where/acp/overview/cotonou-agreement/index_en.htm

[122]            Directiva 2008/115/CE.

[123]            În special, cauza C-430/11 (Sagor) a clarificat și mai mult în ce măsură dispozițiile de drept intern prin care este incriminată șederea neregulamentară nu trebuie să submineze standardele comune ale Directivei privind returnarea. În această cauză, Curtea a hotărât că legislația statului membru care permite penalizarea șederii neregulamentare a resortisanților țărilor terțe prin intermediul unei sancțiuni a domiciliului forțat este compatibilă cu standardele comune ale Directivei privind returnarea numai dacă această sancțiune se încheie de îndată ce transportul fizic al persoanei în cauză din statul membru respectiv este posibil. Această hotărâre rafinează în continuare jurisprudența CJUE privind acest aspect, bazându-se pe jurisprudența deja stabilită în cauzele C 61-11 (El Dridi) și C 329-11 (Achoughbabian), conform căreia dispozițiile de drept intern prin care este incriminată șederea neregulamentară trebuie să fie proporționale și nu trebuie să întârzie procedura de returnare.

[124]            http://www.vren-community.org/

[125]            În 2012, Frontex a coordonat un total de 39 de zboruri comune în vederea returnării a 2 110 persoane. Douăzeci de state membre (AT, BE, BG, DE, EL, ES, FI, FR, HU, IE, IT, LU, MT, NL, PL, RO, SE, UK) și două țări asociate Schengen (CH, NO) au participat la aceste zboruri. Țările de returnare au fost Armenia, Columbia, Ecuador, Georgia, Ghana, Gambia, Kosovo(*), Nigeria, Pakistan, Serbia, Ucraina și Uzbekistan. (* Această desemnare nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244/1999 și Avizul CIJ privind declarația de independență a Kosovo.)

[126]            Disponibil din data de 11.3.2013 la: http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/e-library/documents/policies/immigration/return-readmission/index_en.htm

[127]            COM(2011) 290 final.

[128]            JO L81, 21.3.2001, p.1.

[129]            Regulamentul (UE) nr. 1168/2011 din 22.11.2011.

[130]            http://europa.eu/rapid/press-release_EO-12-14_en.htm?locale=en.

[131]            Hotărârea în cauza C-355/10 din 5 septembrie 2012

[132]            COM(2013) 197.

[133]            CEDO, Hirsi Jamaa și alții / Italia [Marea Cameră], nr. 27765/09, 23 februarie 2012.

[134]            COM(2011) 248 final.

[135]            Anexa la COM (2012) 230

[136]            COM(2012) 230. Acest prim raport a cuprins perioada 1.11.2011-30.4.2012 și a fost discutat de Consiliul JAI la 7 iunie 2012 și de Parlamentul European la 4.7. 2012. Al doilea raport [COM(2012) 686), care acoperă perioada 1.5-31.10.2012, a fost adoptat la 23.11.2012 și a fost dezbătut în cadrul Consiliului JAI la 6-7.12.2012 și al Parlamentului European la 18.12.2012.

[137]            În special, hotărârea în cauza C-278/12.

[138]            COM(2011) 559 (link către Observatorul legislativ al Parlamentului European) și COM(2011) 560 (link către Observatorul legislativ al Parlamentului European).