52010DC0126

[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 31.3.2010

COM(2010)126 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN

Asistența alimentară umanitară

SEC(2010)374

INTRODUCERE

În conformitate cu orientarea consensului privind ajutorul umanitar[1] și, la un nivel mai general, în vederea promovării celor mai bune practici de acordare a asistenței alimentare umanitare de către UE și statele sale membre, principalele obiective ale prezentei comunicări sunt următoarele:

1. maximizarea eficacității și a eficienței asistenței alimentare acordate de UE, în conformitate cu mandatul umanitar al Comisiei, astfel cum este definit în cadrul juridic umanitar, precum și cu Regulamentul financiar[2];

2. îmbunătățirea coerenței, a coordonării și a complementarității politicilor stabilite de Comisie, de statele membre și de alți donatori în ceea ce privește acordarea asistenței alimentare;

3. informarea partenerilor și a părților interesate cu privire la obiectivele, prioritățile și standardele Comisiei în ceea ce privește acordarea asistenței alimentare umanitare.

Prin urmare, comunicarea prezintă cadrul de politică pentru asistența alimentară umanitară a UE. Aceasta explică aspectele și tendințele care ar trebui luate în considerare, conceptele, definițiile și obiectivele care trebuie să orienteze asistența alimentară umanitară, principiile care ar trebui să stea la baza acesteia, precum și domeniul de aplicare al activităților întreprinse.

Documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește prezenta comunicare explică, dintr-o perspectivă operațională mai detaliată, modul în care Comisia planifică, pune în aplicare și coordonează asistența alimentară umanitară.

Prezenta comunicare ar trebui citită în coroborare cu comunicarea Comisiei privind securitatea alimentară („Un cadru de politică al UE pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare în abordarea provocărilor privind securitatea alimentară”). Se consideră că sunt necesare două comunicări separate cu privire la aceste teme conexe pentru a se respecta faptul că fiecare dintre acestea se concentrează asupra unor aspecte diferite ale politicii, și anume asistența alimentară legată de obiectivele umanitare pentru populațiile afectate de crize în situații de urgență și, respectiv, securitatea alimentară legată de obiectivele de dezvoltare. Cele două cadre de politică au fost stabilite într-o manieră care asigură coerența și evită suprapunerile necoordonate.

CONTEXT

Se constată o creștere a numărului de dezastre naturale, care sunt adesea exacerbate de impactul schimbărilor climatice, afectând astfel mai multe persoane decât în trecut. Conflictele și represiunea subminează în continuare capacitatea persoanelor de a-și continua activitățile cotidiene și produc adesea un număr mare de refugiați și de persoane strămutate intern. Creșterea demografică rapidă exercită o presiune din ce în ce mai mare asupra resurselor naturale. În numeroase regiuni din țările în curs de dezvoltare, acești factori obligă populațiile vulnerabile să intre și mai mult în concurență pentru resursele naturale și pot duce la multiplicarea conflictelor.

Impactul acestor tendințe sporește vulnerabilitatea populațiilor celor mai sărace din lume, în special din perspectiva alimentației și a aportului nutrițional. Dat fiind că producția insuficientă de alimente sau incapacitatea de a cumpăra alimente nutritive în cantități suficiente dau naștere unor deficiențe continue și persistente în ceea ce privește cantitatea sau calitatea alimentelor consumate, insecuritatea alimentară cronică este un factor generator al malnutriției cronice. La rândul său, acest fenomen are consecințe ireversibile și dăunătoare asupra dezvoltării copiilor și asupra productivității pe termen lung, ceea ce exacerbează și mai mult sărăcia și vulnerabilitatea. Populațiile cele mai sărace, care au capacitatea de adaptare cea mai scăzută, sunt, în același timp, și cele mai expuse la consecințele dezastrelor. Acestea pot spori numărul de întreruperi temporare, dar dramatice, ale consumului alimentar (insecuritate alimentară temporară), ceea ce produce malnutriție acută și crește riscurile de morbiditate și de mortalitate[3].

Într-adevăr, numărul persoanelor subnutrite afectate de insecuritatea alimentară atât temporară, cât și cronică2, a crescut cu 172 de milioane, de la 848 de milioane în 2006 la 1,02 miliarde în 2009[4]. 95% din aceste populații subnutrite locuiesc în țările în curs de dezvoltare și un număr din ce în ce mai mare dintre acestea locuiesc în mediul urban, fiind astfel cu atât mai expuse la impactul volatilității prețurilor la alimente și al crizelor economice/financiare. Prevalența malnutriției acute a crescut, afectând 8% din copiii cu vârsta sub cinci ani, la nivel mondial, în perioada 1995-2003 și crescând la 11% în perioada 2000­2006[5].

Aproximativ 10% din persoanele subnutrite au ajuns în situația de insecuritate alimentară ca urmare a unui dezastru sau a unei situații de urgență și se preconizează că nevoile de asistență alimentară umanitară și de ajutor pentru dezvoltare vor continua să crească. Prin urmare, este esențial ca resursele umanitare disponibile să fie utilizate în modul cel mai eficient și cel mai eficace, adaptându-se la acest mediu mai complex și supus la presiuni mai puternice, și ca deciziile să fie luate ținând seama de evoluțiile rapide ale celor mai bune practici.

DEFINIțII șI OBIECTIVE

Obiectivul asistenței alimentare umanitare este de a asigura consumul de alimente suficiente, sigure și nutritive înainte, în timpul și după o criză umanitară, atunci când, în lipsa acestei asistențe, consumul ar fi insuficient sau neadecvat pentru a se evita mortalitatea excesivă[6], ratele malnutriției acute care ating pragul de urgență [7] sau mecanismele negative de adaptare. Acest lucru presupune asigurarea disponibilității alimentelor, a accesului la alimente nutritive, a unor cunoștințe adecvate în materie de nutriție și a unor practici alimentare adecvate. Asistența alimentară poate consta în furnizarea directă de alimente, însă poate de asemenea utiliza o gamă mai largă de instrumente, printre care se numără transferul sau acordarea de servicii pertinente, de factori de producție sau materii prime, de lichidități sau vouchere, precum și de competențe sau cunoștințe.

Asistența alimentară umanitară poate fi utilizată, de asemenea, pentru protejarea și consolidarea mijloacelor de subzistență ale populațiilor afectate de o criză, pentru prevenirea sau inversarea mecanismelor de adaptare negative (cum ar fi vânzarea activelor de producție sau acumularea datoriilor) care ar putea produce efecte dăunătoare, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, pentru nivelul mijloacelor lor de subzistență, pentru situația lor de securitate alimentară sau pentru starea lor de nutriție.

Consumul alimentar adecvat nu poate garanta în sine o nutriție adecvată. Starea proastă de sănătate poate inhiba digestia și asimilarea de elemente nutritive, ducând astfel la malnutriție. Prin urmare, intervențiile complementare, inclusiv cele care asigură prepararea alimentelor în condiții de siguranță (de exemplu, punerea la dispoziție a combustibililor pentru gătit) sau accesul la apă potabilă și la servicii de igienă și de sănătate ar putea fi necesare, alături de asistența alimentară directă, pentru a preveni sau trata malnutriția.

La nivel conceptual, s-a constatat, în ultimii 15 ani, o evoluție importantă marcată de trecerea de la ajutorul alimentar sub formă de produse în natură, utilizat ca răspuns standard la nevoile alimentare urgente, la luarea în considerare a unei panoplii mai largi de instrumente de asistență alimentară umanitară stabilite special pentru a combate diversele cauze și simptome ale insecurității alimentare temporare.

Următorul cadru conceptual evidențiază diversele cauze primare, factori de exacerbare, simptome și consecințe ale insecurității alimentare care, la rândul lor, stau la baza definițiilor și a obiectivelor asistențe alimentare umanitare adoptate de Comisie:

- [pic]Adaptat pe baza cadrului conceptual pentru malnutriție al UNICEF din 1997.

Conform principalelor obiective ale ajutorului umanitar al UE, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1257/96 al Consiliului din 20 iunie 1996 privind ajutorul umanitar, obiectivul principal al asistenței alimentare umanitare este de a salva și de a prezerva viața, de a proteja mijloacele de subzistență și de a crește capacitatea de adaptare a populațiilor care se confruntă cu crize alimentare în desfășurare sau prevăzute cu un grad înalt de certitudine[8] sau care își revin în urma unor astfel de crize.

Acest obiectiv va fi îndeplinit prin următoarele obiective specifice ale asistenței alimentare umanitare:

4. garantarea faptului că populațiile afectate de crize umanitare în desfășurare, prevăzute cu un grad înalt de certitudine sau recente dispun de alimente adecvate, sigure și nutritive, au acces la acestea și le consumă efectiv pentru a se evita astfel mortalitatea excesivă[9], malnutriția acută sau alte efecte și consecințe care pun în pericol viața;

5. protejarea mijloacelor de subzistență puse în pericol de crize recente, în desfășurare sau iminente, minimizarea factorilor care dăunează producției alimentare și sistemelor de comercializare și crearea condițiilor favorabile reabilitării și restaurării autonomiei și

6. consolidarea capacităților sistemului internațional de ajutor umanitar și sporirea eficienței și a eficacității acordării de asistență alimentară.

PRINCIPII

În vederea acestor obiective, acordarea asistenței alimentare umanitare ar trebui să se bazeze pe următoarele principii care sunt conforme cu principiile generale ale acordării ajutorului umanitar al UE, astfel cum au fost definite în consensul european privind ajutorul umanitar:

Modalitățile de acordare a asistenței alimentare trebuie să respecte principiile umanitare fundamentale ale umanității, imparțialității, neutralității și independenței . Deciziile privind acordarea de asistență alimentară umanitară se bazează strict pe nevoi. Fondurile vor fi alocate în mod obiectiv, conform acestor principii, în scopul îmbunătățirii consumului alimentar al celor care au cea mai mare nevoie de ajutor, în mod nepărtinitor și fără prejudecăți.

În acest scop, UE și statele sale membre vor asigura faptul că răspunsurile lor în materie de asistență alimentară umanitară sunt precedate și fundamentate pe evaluări detaliate ale nevoilor și pe analize cauzale cât mai precise și mai actualizate posibil.

Prioritățile de finanțare a intervențiilor de asistență alimentară umanitară vor fi stabilite în funcție de (i) gravitatea crizei și amploarea nevoilor nesatisfăcute (ii) caracterul imediat al crizei și (iii) impactul preconizat al răspunsului. Cu toate acestea, UE se angajează, de asemenea, să dea dovadă de solidaritate la nivel mondial, să preia o parte din eforturile de satisfacere a nevoilor urgente neacoperite de asistență alimentară umanitară și să ia măsuri cu privire la crizele uitate.

UE și statele sale membre vor sprijini operațiunile de asistență alimentară umanitară cu resurse flexibile, astfel încât să reacționeze în modul cel mai adecvat și mai eficace, în împrejurări specifice. În stabilirea acțiunilor de răspuns ar trebui să se compare activitățile și instrumentele alternative pe baza raportului dintre costuri și beneficii pe care îl prezintă în ceea ce privește satisfacerea nevoilor identificate.

Atunci când ajutorul alimentar este considerat a fi instrumentul cel mai adecvat, se favorizează cumpărarea pe plan local (și anume, cumpărarea produselor în țara de desfășurare a operațiunii) sau, în al doilea rând, cumpărarea produselor alimentare pe plan regional (și anume, procurarea acestora din țările învecinate) pentru a maximiza gradul de acceptabilitate al produselor alimentare, pentru a proteja sau sprijini piețele locale și pentru a reduce cheltuielile de transport și termenele de livrare.

Asistența alimentară umanitară a UE ar trebui să se bazeze pe rezultate, să măsoare rezultatele și efectele tuturor operațiunilor întreprinse (raportându-se totodată și la practicile celorlalți actori și la cercetările relevante) și să folosească aceste rezultate în stabilirea următoarelor intervenții de asistență alimentară umanitară.

Prin urmare, UE și statele sale membre vor depune eforturi pentru a asigura că toate operațiunile de asistență alimentară umanitară pe care le finanțează pot face obiectul unei monitorizări fără obstacole.

În furnizarea asistenței alimentare umanitare, UE și statele sale membre vor încerca să nu provoace neajunsuri. De exemplu, acestea vor asigura, în măsura posibilităților, satisfacerea nevoilor alimentare umanitare prin metode care nu creează o dependență nejustificată față de sistemul de ajutor, nu perturbă funcționarea piețelor și nu expun beneficiarii unor riscuri nejustificate atunci când primesc ajutorul, minimizând în același timp efectele negative asupra mediului și garantând nedeclanșarea și neîntreținerea conflictelor pentru resursele naturale. UE și statele sale membre vor asigura, în special în situații de conflict, că riscurile și oportunitățile în materie de protecție sunt evaluate în mod corespunzător, ținând seama atât de consecințele intervenției, cât și de cele ale neintervenției[10].

UE și statele sale membre vor include perspectivele nutriționale în toate evaluările nevoilor de asistență alimentară și în toate acțiunile de răspuns la acestea și vor acorda o atenție deosebită nevoilor nutriționale specifice ale grupurilor definite drept vulnerabile (printre care, copiii sub doi ani, femeile însărcinate și femeile care alăptează).

În furnizarea asistenței alimentare umanitare, UE și statele sale membre vor asigura respectarea demnității umane. Acestea vor încerca să implice comunitățile beneficiare în identificarea nevoilor, precum și în stabilirea și punerea în aplicare a acțiunilor de răspuns. De asemenea, se va asigura că nevoile specifice ale grupurilor vulnerabile din rândul beneficiarilor (de exemplu, persoanele cu handicap, bătrânii, bolnavii cronici) sunt luate în considerare în stabilirea acțiunilor de răspuns care implică asistență alimentară umanitară.

Prin recunoașterea nevoilor, a capacităților și a rolurilor diferite ale femeilor, fetelor, băieților și bărbaților, UE și statele sale membre vor încerca în mod sistematic să integreze considerentele legate de gen în evaluările nevoilor de asistență alimentară umanitară, în stabilirea răspunsurilor și în analizarea impactului acestora.

Operațiunile de asistență alimentară umanitară și intervențiile menite să dezvolte securitatea alimentară ar trebui stabilite și puse în aplicare în așa fel încât să asigure împreună un nivel optim de satisfacere a nevoilor de ajutor de urgență și de ajutor de dezvoltare, fie că acestea se succedă într-un continuum sau coexistă într-un contiguum 2, astfel cum este cazul în multe state fragile. Acestea ar trebui coordonate și în final integrate una în cealaltă pentru a maximiza posibilitățile de obținerea a unui impact durabil, în vederea realizării obiectivului final de autonomie a victimelor crizelor alimentare.

Prin urmare, asistența alimentară umanitară a UE va respecta principiile de creare a unei legături între ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare (LRRD) și va facilita realizarea obiectivelor LRRD, în conformitate cu Comunicarea Comisiei privind LRRD din 2001[11], cu consensul european privind ajutorul umanitar din 2007[12] și cu dispozițiile acordului cadru de parteneriat[13].

DOMENIUL DE APLICARE AL ACțIUNILOR DE ASISTENță ALIMENTARă UMANITARă

În vederea îndeplinirii obiectivelor prezentate anterior, rolul principal al activităților de asistență alimentară umanitară este de a salva vieți prin acordarea de asistență destinată satisfacerii nevoilor umanitare elementare de alimentație și nutriție. Cu toate acestea, se urmărește totodată și îndeplinirea unor funcții de sprijin, care contribuie în special la reducerea riscurilor și a vulnerabilității, precum și la îmbunătățirea caracterului adecvat și a eficacității asistenței alimentare, prin consolidarea capacităților și prin activități de sensibilizare.

Domeniul de aplicare din punct de vedere operațional al asistenței alimentare umanitare a Comisiei

Comisia poate iniția un răspuns în materie de asistență alimentară umanitară atunci când:

7. din cauza unui consum alimentar neadecvat, se ating sau se depășesc ratele de urgență[14] ale mortalității sau ale malnutriției acute sau când aceste rate sunt anticipate pe baza unor previziuni cu un grad înalt de certitudine[15] sau

8. mijloacele de subzistență compromise sau strategiile extreme de adaptare (inclusiv vânzarea activelor de producție, migrația cauzată de condiții nefavorabile, recurgerea la practici de supraviețuire riscante) constituie sau se preconizează cu un grad înalt de certitudine ca vor constitui o amenințare gravă la adresa vieții sau un risc de suferințe extreme, care au drept cauză sau drept efect un consum alimentar neadecvat.

Recunoscând că o criză alimentară începe uneori înainte ca starea de nutriție să se deterioreze și că, prin urmare, ar trebui să se reacționeze înainte de această deteriorare, Comisia nu va aștepta neapărat ca ratele malnutriției acute să crească înainte de a acorda asistență alimentară umanitară, ci va reacționa, de asemenea, la riscuri umanitare bine definite, care pun în pericol viața. De asemenea, răspunsul Comisiei nu este condiționat nici de declararea în mod oficial a dezastrului.

Atunci când trebuie să decidă dacă și în ce mod poate reacționa la o anumită criză alimentară, Comisia va acorda o atenție deosebită avantajelor și dezavantajelor comparative pe care le prezintă instrumentele sale umanitare. Acest proces de reflecție va fi fundamentat pe o analiză atentă a nevoilor și a cauzelor, pe analizarea tipului de răspuns care ar satisface nevoile cel mai bine și fără a provoca neajunsuri, precum și pe o examinare atentă a surselor de finanțare alternative.

Comisia recunoaște că instrumentele sale umanitare nu prezintă un avantaj comparativ în combaterea insecurității alimentare cronice. În principiu, Comisia nu va recurge la asistența alimentară umanitară pentru a combate insecuritatea alimentară cronică, exceptând cazurile în care: neintervenția prezintă un risc umanitar imediat sau iminent[16] caracterizat printr-o amploare și o gravitate semnificative; alți actori mai adecvați, inclusiv propriile sale instrumentele de dezvoltare, fie nu pot, fie nu doresc să acționeze și nu pot fi determinați să facă acest lucru; în ciuda dezavantajelor sale comparative, se poate preconiza un impact pozitiv din perspectiva constrângerilor legate de timp ale intervenției sale. În aceste cazuri, Comisia nu va acorda asistență alimentară umanitară decât pe baza dialogului și a coordonării cu ceilalți actori potențiali ai dezvoltării, dacă aceștia există, precum și pe baza acțiunilor de sensibilizare a acestora, după ce va fi definit o strategie clară și realistă de ieșire, asigurând astfel tranziția coordonată și evitând suprapunerile necoordonate.

Comisia va lua în considerare încheierea treptată a intervențiilor sale de asistență alimentară umanitară atunci când indicatorii malnutriției acute, ai mortalității și ai strategiilor extreme de adaptare (legați de consumul alimentar neadecvat sau de proasta utilizare a alimentelor) se stabilizează sub nivelurile de urgență[17] sau când se preconizează că aceștia se vor stabiliza sub nivelurile respective, fără sprijinul umanitar al Comisiei. Această stabilizare ar trebui să fie rezultatul îmbunătățirii, pe parcursul unei perioade prelungite și în viitorul previzibil, a consumului alimentar și a utilizării alimentelor de către populațiile afectate de criză, fără ca acestea să recurgă la strategii de adaptare negative.

De asemenea, Comisia va lua în considerare eliminarea treptată a ajutorului său umanitar atunci când actori neumanitari (de exemplu, actori statali sau din domeniul dezvoltării) sunt în măsură să acopere carențele alimentare ale populației sau când nevoile umanitare ale populației sunt satisfăcute pe deplin de alți donatori și actori umanitari.

În orice moment, Comisia își va evalua strategiile umanitare de ieșire pe baza avantajelor sale comparative față de ceilalți actori disponibili și va evita să descurajeze, prin întârzierea propriei strategii de ieșire, angajamentul altor actori mai adecvați. Comisia va pleda pentru angajamentul actorilor celor mai adecvați din domeniul ajutorului de urgență și al ajutorului pentru dezvoltare, în funcție de context și de nevoi.

De asemenea, Comisia va lua în considerare retragerea din operațiunile de asistență alimentară umanitară atunci când principiile de bază ale asistenței alimentare umanitare nu pot fi respectate și, mai ales, atunci când riscul de a produce efecte negative este mai ridicat decât eventualele beneficii ale continuării operațiunii.

Satisfacerea nevoilor fundamentale de alimentație și nutriție ale populațiilor afectate de criză

UE și statele sale membre vor reacționa la diversele simptome și cauze subiacente ale insecurității alimentare temporare și ale malnutriției acute printr-o gamă largă de activități și instrumente care vizează în mod direct problemele legate de disponibilitatea alimentelor, accesul la alimente și utilizarea alimentelor. Acestea vor facilita programarea complementară, multisectorială și integrată pentru a asigura satisfacerea nevoilor de asistență alimentară umanitară în mod global și eficace.

Alegerea celui mai adecvat instrument de intervenție și de transfer (de exemplu, transfer de bani sau în natură) trebuie efectuată în funcție de context și pe baza faptelor și trebuie revizuită cu regularitate. Relevanța și avantajul comparativ prezentate de opțiunea propusă sau de combinația de instrumente care urmează să fie folosite trebuie demonstrate pe baza unor evaluări ale nevoilor și a unor analize cauzale cât mai precise și mai actualizate posibil.

În cadrul asistenței alimentare umanitare se va acorda o atenție deosebită asigurării accesului la timp al beneficiarilor la alimente sigure și echilibrate, de o calitatea suficientă și în cantități suficiente[18] pentru a satisface nevoile alimentare ale acestora. În măsura posibilităților, asistența alimentară ar trebui să respecte și preferințele alimentare locale și să fie acceptabilă pentru beneficiari.

Consolidarea și protejarea mijloacelor de subzistență de natură agricolă și neagricolă (de exemplu, oferirea de servicii veterinare pentru turmele de animale sau îmbunătățirea depozitării recoltei agricole) reprezintă o intervenție de urgență legitimă și adecvată în anumite situații umanitare, în măsura în care aceste măsuri sunt declanșate de nevoi urgente și îndeplinesc obiective umanitare într-un cadru de timp adecvat și determinat.

Alături de măsurile de asistență alimentară care vizează direct cerințele în materie de consum alimentar, măsurile complementare (de exemplu, măsuri de sănătate publică) sunt considerate vitale, deși nu au un impact direct asupra disponibilității alimentelor, a accesului la acestea și a utilizării acestora. Măsurile complementare au un impact direct asupra modului în care corpul uman poate asimila alimentele, influențând astfel rezultatele în materie de nutriție. UE și statele sale membre recunosc nevoile alimentare și nutriționale speciale ale grupurilor specifice din rândul beneficiarilor (de exemplu, copiii mici, în special copiii cu vârsta sub doi ani[19], femeile însărcinate/femeile care alăptează, bătrânii, persoanele infectate cu HIV/SIDA[20]). Atunci când operațiunile de asistență alimentară umanitară vizează și aceste grupuri, ținând seama de nevoilor lor alimentare și nutriționale, răspunsul ar trebui să ia în considerare aceste cerințe specifice punând la dispoziție alimente suficient de nutritive și de adaptate.

Acțiuni de sprijin

Intervențiile de asistență alimentară umanitară ale UE trebuie să ia în considerare oportunitățile de a include reducerea riscului de dezastre, pregătirea pentru dezastre, precum și atenuarea și prevenirea acestora în cadrul mandatelor umanitare, al reglementărilor și al obiectivelor asistenței alimentare. Strategia de asistență alimentară umanitară a Comisiei ar trebui să se bazeze pe Comunicarea Comisiei privind strategia UE de sprijinire a reducerii riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare[21].

Comisia recunoaște că inițiativele privind reducerea riscului de dezastre (precum sistemul de alertă timpurie și stocurile alimentare strategice) necesită de cele mai multe ori sprijin pe termen lung, implicarea la nivel național și regional și luarea în considerare atentă a perspectivelor economice și politice. Prin urmare, se consideră că sprijinul de rutină al acestor inițiative depășește avantajul comparativ al actorilor umanitari. Cu toate acestea, acțiunile umanitare ale Comisiei pot urmări obiective de reducere a riscurilor simultan cu acordarea asistenței alimentare și pot participa, de asemenea, la consolidarea, pilotarea și dezvoltarea inițiativele pe termen scurt de reducere a riscului de dezastre, în colaborare cu actori din domeniul dezvoltării. În respectare principiului de a nu provoca neajunsuri, ar trebui să se evite ca acțiunile să sporească vulnerabilitatea beneficiarilor și expunerea acestora la riscuri legate de alte crize.

Experiența și competențele reduse ale actorilor umanitari limitează adesea recurgerea la intervențiile de asistență alimentară cele mai adecvate. Prin urmare, UE și statele sale membre recunosc nevoia de a investi în consolidarea capacității sistemului umanitar de a pune în aplicare forme mai variate și mai adecvate de asistență alimentară.

Nivelurile din ce în ce mai ridicate de insecuritate alimentară cronică se traduc printr-un număr din ce în ce mai mare de persoane vulnerabile în fața crizelor viitoare. Dacă nu sunt controlate, acestea vor multiplica cererea de resurse umanitare, care sunt limitate. Prin urmare, realizarea obiectivelor securității alimentare necesită coordonare și sensibilizare pentru a influența dezbaterile privind politicile publice și deciziile de alocare a resurselor luate de guvernele naționale și de actorii din domeniul dezvoltării. Acțiunile de sensibilizare trebuie să vizeze actorii statali pentru ca aceștia să își îndeplinească responsabilitatea fundamentală de garantare a securității alimentare a populațiilor lor. De asemenea, acțiunile de sensibilizare cu privire la nevoile de dezvoltare ale populațiilor aflate în situații de criză trebuie să vizeze actorii din domeniul dezvoltării (inclusiv guvernele).

Integrarea efectivă a asistenței umanitare și a asistenței pentru dezvoltare trebuie promovată prin crearea unei legături între ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare, asigurând astfel o funcționare consecventă, coerentă și transparentă a sistemului de ajutor internațional în vederea combaterii foametei și a vulnerabilității. Acțiunile de sensibilizare ar trebui să asigure o direcționare a eforturilor colective simultan către nevoile de urgență, de tranziție și de dezvoltare și să promoveze condiții favorabile bunei guvernanțe și politicilor naționale și internaționale (de exemplu, în domeniul comerțului și al migrației).

UE și statele sale membre trebuie să sprijine ideea unei coordonări incluzive a asistenței alimentare umanitare dirijată printr-o guvernanță și un spirit de conducere puternice și dispunând de capacitățile necesare. Aceasta presupune coordonarea strânsă cu actori umanitari naționali care să prezinte relevanță și încredere. În cadrul ONU și al reformei umanitare, Comisia sprijină metoda de grup aplicată coordonării, precum și toate eforturile menite să asigure eficacitatea acestei metode în sectorul alimentar și nutrițional, ținând totodată seama de arhitectura globală a guvernanței în domeniile agriculturii, securității alimentare și nutriției.

[1] În decembrie 2007, Consiliul Uniunii Europene a adoptat consensul privind ajutorul umanitar (Consensul european privind ajutorul umanitar: 2008/C 25/01). În planul de acțiune aferent, adoptat în 2008 ca document de lucru al serviciilor Comisiei [Consensul european privind ajutorul umanitar – plan de acțiune: SEC(2008)1991], Comisia Europeană recunoaște implicit evoluția rapidă a celor mai bune practici în sectorul alimentar și își exprimă în special angajamentul în vederea stabilirii unor abordări diversificate în ceea ce privește asistența alimentară și a adaptării în consecință a politicii în domeniu.

[2] REGULAMENTUL (CE, Euratom) nr. 1605/2002 AL CONSILIULUI din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, 16.9.2002, p. 1).

[3] A se vedea glosarul din anexa A la documentul de lucru al serviciilor Comisiei aferent.

[4] Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), 19 iunie 2009.

[5] Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) „State of the World's Children” (Situația copiilor în lume), statistici pe 2005 și 2008.

[6] Constatarea „excesiv” presupune combinarea unor măsurători absolute, în funcție de pragurile de urgență [astfel cum sunt definite de manualul Sphere, de UNICEF și de Comitetul permanent pentru nutriție al ONU (SCN)] și a unor măsurător relative, în funcție de datele de referință specifice contextului.

[7] Astfel cum au fost definite de Comitetul permanent pentru nutriție al ONU (SCN) și de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

[8] Astfel de „previziuni” ar trebui să se bazeze pe indicatori de alertă timpurie și să arate un nivel critic de neadecvare sau de deteriorare a consumului alimentar, care, în lipsa unei reacții rapide, ar pune în pericol viața într-o perioadă care corespunde mandatului umanitar al Comisiei.

[9] A se vedea notele de subsol 6 și 7.

[10] A se vedea orientările privind finanțarea în domeniul protecției umanitare, elaborate de DG ECHO, la 21 aprilie 2009.

[11] Comunicarea Comisiei privind legătura dintre ajutorul în caz de urgență, reabilitare și dezvoltare, 2001: Concluzii .

[12] Consensul umanitar al UE, 2007: secțiunea 2.4, articolul 22; secțiunea 3.4, articolul 53; secțiunea 5; anexa.

[13] Acordul cadru de parteneriat al DG ECHO, 2008: articolul 8.

[14] Comisia definește o situație de urgență pe baza unei combinații de praguri absolute (de exemplu, Sphere, OMS etc.) și de indicatori relativi, definiți în funcție de o normă contextuală.

[15] O astfel de „anticipare” ar trebui să se bazeze pe indicatori de alertă timpurie care să arate un nivel critic de neadecvare sau de deteriorare a consumului alimentar, care, în lipsa unei reacții rapide, ar pune în pericol viața într-o perioadă care corespunde mandatului umanitar al Comisiei.

[16] A se vedea glosarul din anexa A la documentul de lucru al serviciilor Comisiei aferent.

[17] A se vedea nota de subsol 14.

[18] Cantitatea este măsurată prin consumul de energie, iar calitatea prin siguranța alimentară și prin compoziția de proteine, de microelemente și de macroelemente nutritive. Standardele SPHERE/OMS pentru cantitatea de alimente/necesarul energetic este de 2100 Kcal pe persoană pe zi, în medie pentru toate grupele de vârstă. OMS/UNICEF/Programul alimentar mondial (PAM)/Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) au convenit asupra unor standarde privind calitatea alimentelor/compoziția de microelemente nutritive ( a se vedea „Food and Nutrition Needs in Emergencies” - Nevoile alimentare și nutriționale în situațiile de urgență - noiembrie 2002 ), însă acestea sunt în curs de revizuire.

[19] Copiii cu vârsta sub 2 ani sunt cei mai supuși riscului de îmbolnăvire și malnutriție și cei pentru care există șansa ca un aport nutrițional adecvat să le asigure sănătate și beneficii cognitive pe termen lung.

[20] A se vedea orientările privind HIV ale DG ECHO, adoptate în octombrie 2008.

[21] A se vedea COM(2009) 84.