52007DC0681

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 6.11.2007

COM(2007) 681 final

RAPORTUL COMISIEI

în temeiul articolului 11 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului

{SEC(2007) 1463}

RAPORTUL COMISIEI

în temeiul articolului 11 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului

CUPRINS

1. INFORMAŢII PRELIMINARE 2

1.1. Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului 2

1.2. Primul raport 2

1.3. Prezentul raport 2

2. METODA ŞI CRITERIILE DE EVALUARE A DECIZIEI-CADRU 2

3. EVALUARE 2

3.1. Statele membre aflate la prima evaluare 2

3.2. Statele membre aflate la a doua evaluare 2

4. CONCLUZII 2

1. INFORMAŢII PRELIMINARE

1.1. Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului

Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului[1] (denumită în continuare „decizia-cadru”) constituie un instrument cheie în lupta împotriva terorismului.

Decizia-cadru armonizează definiţia infracţiunilor de terorism în toate statele membre şi asigură faptul că acestea stabilesc pedepse şi sancţiuni pentru persoanele fizice şi juridice care au comis sau sunt pasibile de astfel de infracţiuni care să reflecte gravitatea faptelor. Decizia-cadru precizează normele juridice de garantare a faptului că infracţiunile de terorism pot fi urmărite penal în mod eficient şi adoptă măsuri specifice cu privire la victimele infracţiunilor de terorism datorită vulnerabilităţii acestora.

1.2. Primul raport

Conform articolului 11 din decizia-cadru, Comisia trebuie să întocmească un raport scris privind măsurile luate de către statele membre pentru respectarea acestui instrument.

În conformitate cu articolul în cauză, a fost adoptat la 8 iunie 2004 un raport al Comisiei[2], precum şi un document de lucru al serviciilor Comisiei[3] asociat raportului.

Deoarece până la acea dată Comisia nu primise nicio informaţie din partea Luxemburgului şi a Ţărilor de Jos şi nicio informaţie specifică din partea Greciei, statele membre evaluate au fost Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Finlanda, Germania, Irlanda, Italia, Portugalia, Spania, Suedia şi Regatul Unit.

Răspunsul Consiliului la Raportul Comisiei[4] a fost adoptat la 25 şi 26 octombrie 2004 şi a ajuns la concluziile următoare:

- să invite statele membre care nu aplicaseră încă decizia-cadru în toate elementele sale să îndeplinească acest lucru cât de curând posibil şi să ofere informaţii cu privire la progresele înregistrate;

- să invite statele membre în cauză să ofere informaţii suplimentare astfel cum prevede raportul Comisiei;

- să invite noile state membre să ofere informaţii cu privire la punerea în aplicare a deciziei-cadru.

Informaţiile ar fi trebuit prezentate Consiliului şi Comisiei până la 31 decembrie 2004.

1.3. Prezentul raport

Toate statele membre au informat Comisia până la data limită de 31 decembrie 2006. Prezentul raport evaluează situaţia transpunerii care rezultă din legislaţia care a fost transmisă Comisiei până la această dată de referinţă[5]. Raportul a fost elaborat luând în considerare toate informaţiile prezentate Comisiei cu privire la executarea deciziei-cadru după elaborarea primului raport, inclusiv opiniile exprimate de unele state membre în ceea ce priveşte gradul exact al punerii în aplicare a deciziei-cadru şi evaluarea primului raport. Un document de lucru al serviciilor Comisiei asociat cu prezentul raport cuprinde o analiză detaliată a măsurilor naţionale luate în vederea respectării deciziei-cadru, precum şi un tabel care specifică, în conformitate cu informaţiile primite de Comisie, dispoziţiile naţionale de transpunere a fiecărui articol.

2. METODA ŞI CRITERIILE DE EVALUARE A DECIZIEI-CADRU

Criteriile de evaluare aplicate pentru elaborarea prezentului raport nu diferă de cele urmate pentru stabilirea primului raport şi descrise în acesta[6].

În ceea ce priveşte contextul evaluării, acesta este în general identic cu cel descris în primul raport de evaluare[7]. Cu toate acestea, trebuie luată în considerare o circumstanţă suplimentară: prezenta evaluare este influenţată de existenţa unui raport de evaluare anterior. Aceasta face o deosebire clară între statele membre care au fost deja evaluate în raportul amintit şi statele membre aflate la prima evaluare. Primele au fost evaluate pe baza constatărilor raportului anterior şi a informaţiilor suplimentare pe care acestea le-au furnizat. În ceea ce priveşte cele din urmă, este necesară o evaluare iniţială completă. Dar, chiar şi în acest caz, prezenta evaluare respectă şi are ca punct de plecare interpretarea dispoziţiilor deciziei-cadru prevăzută în primul raport, făcând referire la acesta în numeroase ocazii.

În cele din urmă, făcând trimitere la articolul 1 alineatul (2) din decizia-cadru, Comisia reaminteşte faptul că măsurile antiteroriste cum ar fi legislaţia de punere în aplicare trebuie să fie aplicate cu respectarea pe deplin a drepturilor fundamentale şi a principiului statului de drept. Comisia va acorda în continuare o atenţie specială acestui aspect. Cu cât sunt mai ferme garanţiile că UE şi statele membre vor respecta drepturile fundamentale în aplicarea dreptului comunitar, cu atât vor fi mai mari şansele ca Uniunea să înregistreze progrese reale în lupta împotriva terorismului.

3. EVALUARE

3.1. Statele membre aflate la prima evaluare

Acest grup de state membre cuprinde statele care erau membre ale UE înaintea extinderii de la 1 mai 2004, dar care nu au fost evaluate în primul raport (Grecia, Luxemburg şi Ţările de Jos)[8], precum şi toate statele care s-au alăturat Uniunii la 1 mai 2004. Puţine dintre acestea au transmis în timp util Comisiei toate textele relevante privind dispoziţiile de punere în aplicare. În consecinţă, evaluarea factuală şi concluziile ulterioare se bazează uneori pe informaţii incomplete. În urma evaluării informaţiilor furnizate de către cele treisprezece state membre, situaţia privind punerea în aplicare a deciziei-cadru se prezintă astfel:

Articolul 1 : Estonia, Grecia, Letonia, Malta, Republica Cehă, Slovacia, Ţările de Jos şi Ungaria au pus în aplicare în mod corect articolul 1, în sensul că au incriminat infracţiunile de terorism ca o categorie separată de fapte penale, în timp ce Cipru se află în proces de modificare a legislaţiei în acest scop. În cazul celorlalte state membre luate în considerare aici, tehnica folosită pentru definirea infracţiunilor de terorism ridică unele semne de întrebare: Luxemburg nu prevede un catalog al infracţiunilor de terorism, Slovenia foloseşte numai o definiţie generală a infracţiunilor de terorism, Lituania se pare că nu stipulează o definiţie completă, iar Polonia defineşte numai intenţia de terorism. De asemenea, s-a constatat că Lituania, Polonia şi Slovenia nu prevăd o dispoziţie care fie să asocieze aceste infracţiuni cu definiţiile terorismului, fie să le califice drept infracţiuni de terorism în cazul intenţiilor de natură teroristă.

Articolul 2: Estonia, Grecia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia şi Ţările de Jos au pus în aplicare acest articol în mod corect prin dispoziţii specifice care incriminează separat faptele comise în relaţie cu grupurile teroriste. Proiectul de lege cipriot va introduce, de asemenea, dispoziţii concrete în acest sens. Lituania foloseşte o formulă mixtă prin care dispoziţiile generale privind alianţele infracţionale completează domeniul de aplicare restrâns al dispoziţiei care se referă în mod specific la grupurile teroriste. Cu toate acestea, dispoziţia în cauză nu acoperă conducerea unui grup terorist. În Republica Cehă grupurile teroriste ca atare, precum şi conducerea sau participarea la activităţile acestora, nu sunt incriminate în mod specific - dar este incriminată sprijinirea infracţiunilor de terorism. În Letonia, conducerea unui grup terorist este incriminată, în timp ce participarea se pedepseşte, se pare, numai atunci când aceasta este legată de comiterea anumitor infracţiuni de terorism. Cu toate acestea, ambele ţări prevăd dispoziţii generale care incriminează participarea în cadrul unei organizaţii infracţionale sau în cadrul grupurilor organizate. În mod similar, dreptul sloven nu conţine nicio dispoziţie specifică referitoare la grupurile teroriste – conform dreptului sloven, această noţiune ar trebui să fie inclusă într-un concept mai larg de „asociere infracţională”.

Articolul 3: Numai Grecia, Malta şi Ţările de Jos au pus complet în aplicare acest articol privind infracţiunile de natură teroristă - Cipru se află încă în proces de modificare a legislaţiei sale. Celelalte state membre vor fi în măsură să obţină, în unele cazuri, rezultate similare tratând aceste infracţiuni drept acte de colaborare cu un grup terorist sau de participare la anumite infracţiuni de terorism, respectând parţial obligaţiile stipulate la acest articol.

Articolul 4: Estonia, Grecia, Letonia, Lituania Malta, Polonia, Republica Cehă Slovacia, Slovenia, Ţările de Jos şi Ungaria au făcut referire în sistemul lor penal la norme generale cu privire la participare şi infracţiunile incipiente, care ar permite implicit legislaţiei acestora să se supună dispoziţiilor acestui articol. În plus, Estonia, Lituania, Malta, Republica Cehă şi Ungaria au adoptat dispoziţii specifice privind terorismul. În Cipru, modificările vor asocia normele generale privind complicitatea şi infracţiunile incipiente cu intenţia de terorism.

Articolul 5 : Cu toate că numai modificările legislative prevăzute de Cipru fac referire în mod explicit la extrădarea pentru infracţiuni de terorism, toate statele membre sunt în măsură să îndeplinească condiţiile de la alineatul (1) care obligă statele membre să garanteze faptul că infracţiunile menţionate la articolele 1-4 se pedepsesc cu sancţiuni penale efective, proporţionale şi disuasive care pot presupune extrădarea. Grecia, Estonia, Luxemburg, Malta, Polonia, Ţările de Jos şi Ungaria au pus în aplicare alineatul (2) în mod corespunzător – proiectul de lege cipriot se va conforma, de asemenea, în acest sens, în timp ce celelalte state membre evaluate nu au introdus dispoziţii specifice agravante şi nici nu au identificat infracţiunile obişnuite echivalente care ar permite compararea sancţiunilor şi, astfel, o evaluare a punerii în aplicare. În ceea ce priveşte alineatul (3), dacă este vorba de participarea în cadrul unui grup terorist, toate statele membre cu excepţia Sloveniei au pus în aplicare sau vor pune în aplicare dispoziţia în mod adecvat. În ceea ce priveşte conducerea unui grup terorist, majoritatea statelor membre au pus în aplicare dispoziţia în mod corect. Cu toate acestea, Slovenia şi Ungaria nu au respectat sancţiunile minime cerute, iar Grecia şi Polonia au ales o formulă care nu exclude impunerea unei pedepse privative de libertate de până la cincisprezece ani, dar nici nu o garantează.

Articolul 6 : Numai Grecia, Luxemburg şi Ungaria beneficiază, iar Cipru va beneficia după încheierea procedurii sale legislative, de circumstanţe atenuante specifice în cazul sancţiunii impuse pentru infracţiuni de terorism, luând în considerare anumite circumstanţe precizate în acest articol. Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Cehă, Slovacia şi Slovenia au făcut referire la norme mai generale care conţin circumstanţe atenuante, în timp ce celelalte state membre în cauză nu au prezentat o legislaţie de punere în aplicare a acestei dispoziţii opţionale.

Articolul 7 : Letonia, Republica Cehă şi Slovacia nu au prevăzut, după cum precizează alineatul (1), răspunderea persoanelor juridice pentru infracţiuni de terorism, iar Luxemburgul nu a transmis dispoziţiile relevante. Celelalte state membre au pus în aplicare alineatul (1) în mod corect. În dese rânduri, dispoziţiile acestora depăşesc nivelul minim cerut de decizia-cadru fie stabilind mai mult de un criteriu, fie folosind criterii mai ample. Numai Grecia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia şi Ungaria au prevăzut norme care pun în aplicare în mod explicit alineatul (2), inclusiv lipsa supervizării sau a controlului drept sursă de răspundere pentru persoanele juridice. Cu toate acestea, în unele dintre celelalte state membre, alineatul poate fi interpretat ca fiind acoperit de formulări mai generale. Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia şi Ţările de Jos au pus în aplicare alineatul (3), garantând faptul că răspunderea persoanelor juridice nu exclude procedurile penale împotriva persoanelor fizice care au comis infracţiuni.

Articolul 8: În afară de Luxemburg, Republica Cehă şi Slovacia, toate statele membre au prezentat legislaţia sau proiectul de legislaţie care prevede sancţiuni pentru persoanele juridice şi care îndeplineşte obligaţia minimă de la articolul 8 de a prevedea amenzi penale sau non-penale. Cu toate acestea, în Letonia, punerea în aplicare a articolului 8 este împiedicată de transpunerea incorectă a articolului 7. De asemenea, majoritatea statelor membre aplică sancţiunile opţionale indicate de această dispoziţie, în întregime sau parţial, iar unele prevăd sancţiuni suplimentare care nu sunt menţionate în decizia-cadru.

Articolul 9: Legislaţia tuturor statelor membre va putea, cel mai probabil, să adopte acest articol în ceea ce priveşte aplicarea principiului teritorialităţii de la articolele 9 alineatul (1) litera (a), 9 alineatul (1) litera (b) şi 9 alineatul (4). În ceea ce priveşte competenţa extrateritorială, majoritatea statelor membre prevăd sau vor prevedea norme care cuprind – cel puţin parţial – principiile personalităţii active şi pasive menţionate la articolul 9 alineatul (1) literele (c) şi (e). Articolul 9 alineatul (1) litera (d) a fost transpus în mod expres numai de Malta, în timp ce Slovenia şi Ţările de Jos au făcut referire la norme care acoperă parţial acest alineat. Articolul 9 alineatul (3) a fost pus în aplicare în mod expres de Estonia, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia şi Ţările de Jos. Clauzele competenţei universale din legislaţia greacă, lituaniană, poloneză, slovacă şi slovenă, precum şi din proiectul de lege cipriot pot permite acestor state membre să adopte, cel puţin parţial, alineatele (1) şi (3) în lipsa unei puneri în aplicare explicite. În sfârşit, în timp ce Lituania a transpus parţial articolul 9 alineatul (2), niciun alt stat membru nu a încorporat în legislaţia naţională criteriile pentru soluţionarea conflictelor pozitive de competenţe precizate în această dispoziţie.

Articolul 10: Cu toate că numai Estonia, Polonia şi Slovacia au făcut referire la articole specifice de stabilire a principiului de urmărire penală „ ex officio ”, este posibil ca infracţiunile de terorism să fie tratate în toate statele membre drept infracţiuni publice în scopul investigaţiei şi urmăririi penale. Numai Estonia şi Slovenia au prevăzut dispoziţii concrete, menţionate la alineatul (2), cu privire la asistenţa pentru familiile victimelor.

3.2. Statele membre aflate la a doua evaluare

Articolul 1: Primul raport de evaluare a concluzionat faptul că Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Finlanda, Portugalia, Spania şi Suedia au pus corect în aplicare articolul 1, în sensul că acestea au incriminat în mod specific infracţiunile de terorism drept o categorie separată de infracţiuni – în timp ce Irlanda se afla în proces de modificare a legislaţiei sale în acest sens. Raportul preciza faptul că Italia şi Regatul Unit au prevăzut un număr limitat de infracţiuni de terorism specifice, iar apoi au calificat infracţiunile obişnuite cu intenţie teroristă fie ca reprezentând o circumstanţă agravantă (în Italia), fie aplicând o definiţie generală a terorismului (Regatul Unit). Raportul a concluzionat faptul că legislaţia germană nu a adoptat articolul 1 din decizia-cadru[9].

Informaţiile suplimentare furnizate de statele membre permit Comisiei să ia act de gradul mai ridicat de respectare a articolului 1. Cu toate acestea, niciuna dintre observaţiile înaintate nu risipeşte toate îndoielile exprimate de către Comisie în respectivul raport. Numai dispoziţiile irlandeze – care între timp au intrat în vigoare – confirmă faptul că sistemul juridic al Irlandei îndeplineşte articolul 1.

Articolul 2: Primul raport de evaluare a concluzionat faptul că statele membre dispun sau vor dispune de o legislaţie care incriminează separat actele teroriste comise în legătură cu grupurile teroriste. Numai în Danemarca şi Suedia conducerea sau participarea la activităţile grupurilor teroriste nu au fost incriminate în mod specific, cu toate că, în unele cazuri, cei care manifestă astfel de forme de conduită pot fi pedepsiţi ca părţi principale sau secundare într-o infracţiune de terorism relevantă[10].

Comisia trebuie să clarifice faptul că, deşi conducerea unui grup terorist şi participarea la activităţile acestuia nu sunt incriminate în mod specific în Suedia, dispoziţiile acesteia formulate pe larg cu privire la tentativă, pregătire, conspiraţie şi complicitate pot permite urmărirea penală atât a conducătorilor cât şi a participanţilor în cadrul unui grup terorist. Cât priveşte Danemarca, Comisia consideră că legislaţia specifică a acesteia cu privire la sprijinirea grupurilor teroriste, şi mai puţin dispoziţiile generale ale acesteia cu privire la complicitate, ar putea, de asemenea, să cuprindă toate actele incriminate la articolul 2 alineatul (2). Lipsa incriminării separate pentru colaborarea cu un grup terorist în Suedia şi pentru conducerea unui grup terorist atât în Suedia cât şi în Danemarca nu exclude în mod automat faptul că obiectivele propuse în decizia-cadru nu pot fi îndeplinite, dar poate submina scopul sistematic şi politic al acestui instrument şi claritatea punerii în aplicare şi poate împiedica punerea deplină în aplicare a dispoziţiilor aferente. În consecinţă, trebuie să se considere în continuare faptul că Suedia şi Danemarca nu au pus complet în aplicare articolul 2.

Articolul 3: Această dispoziţie cere statelor membre să includă anumite fapte drept infracţiuni de natură teroristă. Prima evaluare a concluzionat faptul că numai Finlanda, Franţa, Portugalia şi Spania beneficiază de o legislaţie care respectă pe deplin obligaţiile menţionate în acest articol şi că sistemul juridic al Irlandei ar trebui să fie în măsură să se supună acestor obligaţii după intrarea în vigoare a noii sale legislaţii. Legislaţia din celelalte state membre a respectat numai parţial acest articol[11].

Austria, Italia şi Suedia, precum şi Belgia şi Danemarca au prezentat explicaţii suplimentare cu privire la aplicarea acestei dispoziţii; cu toate acestea, numai Danemarca a fost în măsură să demonstreze faptul că legislaţia sa respectă pe deplin articolul 3 din decizia-cadru.

Articolul 4: După încheierea primei evaluări[12], cu toate că numai unele state membre prevăd dispoziţii specifice de aplicare a articolului 4, se constată faptul că, prin aplicarea normelor generale privind complicitatea şi infracţiunile incipiente, majoritatea statelor membre au pus în aplicare articolul 4 în mod implicit, cu condiţia ca articolele precedente să fi fost aplicate în întregime. Cu toate acestea, rămân unele temeri cu privire la aplicarea componentei „tentativă” în Franţa, Belgia şi Portugalia.

Articolul 5: În ceea ce priveşte articolul 5 alineatul (1) din decizia-cadru, prima evaluare a presupus faptul că toate statele membre vor fi în măsură să îndeplinească condiţiile de la alineatul (1) care obligă statele membre să garanteze faptul că infracţiunile menţionate la articolele 1-4 se pedepsesc cu sancţiuni penale efective, proporţionale şi disuasive care pot presupune extrădarea[13].

Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Italia, Portugalia şi Suedia au pus în aplicare în mod corect articolul 5 alineatul (2)[14]. Din nefericire, în ciuda informaţiilor suplimentare trimise de către statele membre, încă nu se poate afirma acelaşi lucru pentru Germania, Spania, Irlanda şi Regatul Unit.

În ceea ce priveşte alineatul (3), atunci când este vorba de conducerea unui grup terorist, conform primului raport de evaluare, legislaţia din Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Italia, Portugalia şi Regatul Unit au aplicat sau vor aplica decizia-cadru. Sistemele juridice din Danemarca, Franţa şi Suedia vor aplica doar parţial această dispoziţie. Legislaţia spaniolă a adoptat această dispoziţie numai în ceea ce priveşte conducerea unui grup terorist care doar ameninţă să comită acte teroriste[15]. În prezent, se poate afirma faptul că legislaţia franceză, de asemenea, respectă în întregime acest articol.

Cât priveşte participarea la activităţile unui grup terorist, primul raport de evaluare a menţionat faptul că Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Irlanda, Portugalia, Spania şi Regatul Unit au pus corect în aplicare această dispoziţie, care ar putea fi considerată ca fiind parţial transpusă în Germania, Danemarca, Italia şi Suedia[16]. În mod regretabil, niciuna dintre aceste ţări nu a furnizat informaţii care să convingă Comisia de respectarea deplină în această privinţă.

Articolul 6: În ceea ce priveşte articolul 6, nu a fost prezentată nicio informaţie suplimentară. Prin urmare, se consideră că numai Austria, Franţa, Germania, Italia, Portugalia şi Spania au în vedere în mod clar circumstanţele specifice menţionate în acest articol, în timp ce celelalte state nu au făcut referire la măsuri specifice de punere în aplicare a acestei dispoziţii opţionale[17].

Articolul 7: Primul raport de evaluare a concluzionat faptul că Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia şi Portugalia au aplicat sau vor aplica legislaţia care garantează faptul că persoanele juridice pot fi trase la răspundere pentru infracţiunile menţionate în decizia-cadru. Cu toate acestea, dintre aceste state membre, numai Finlanda, Irlanda, Italia şi Portugalia au furnizat informaţii suficiente pentru a considera faptul că alineatul (2) a fost, de asemenea, luat în considerare[18].

Având în vedere noile observaţii şi informaţii referitoare la noile dispoziţii prezentate, se poate concluziona acum că sistemele juridice austriece şi suedeze, de asemenea, respectă articolul 7 alineatul (1), astfel încât doar Spania şi Regatul Unit nu au pus încă în aplicare această dispoziţie. În ceea ce priveşte articolul 7 alineatul (2) din decizia-cadru, Austria, Belgia şi Danemarca au furnizat informaţii suplimentare de confirmare a respectării dispoziţiei.

Articolul 8: Primul raport de evaluare a concluzionat faptul că Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Portugalia şi Finlanda au îndeplinit obligaţia minimă prevăzută la articolul 8 de a impune amenzi penale şi non-penale pentru persoanele juridice[19]. În prezent, Austria şi Suedia se pot adăuga la lista statelor membre a căror legislaţie respectă articolul 8.

Articolul 9: Primul raport de evaluare a menţionat faptul că legislaţia tuturor statelor membre a adoptat articolul 9 alineatul (1) literele (a) şi (b) şi alineatul (4), deoarece teritorialitatea reprezintă baza primară pentru competenţa penală[20]. Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Irlanda, Portugalia, Spania, Suedia şi Regatul Unit dispun de norme care acoperă, mai mult sau mai puţin, principiul personalităţii active menţionat la articolul 9 alineatul (1) litera (c), cu toate că unele nu cuprindeau în general rezidenţii (Germania, Franţa, Italia şi Regatul Unit) sau făceau referire la condiţii suplimentare, cum ar fi criminalitatea dublă, neincluse la această literă (Danemarca). Acelaşi lucru s-a afirmat cu referire la principiul personalităţii pasive menţionat la articolul 9 alineatul (1) litera (e), cu toate că în unele cazuri domeniul de aplicare al dispoziţiei este redus, făcându-se referire doar la persoane şi spaţii protejate sau cerând ca respectivul contravenient să se afle pe teritoriul statului membru. De asemenea, numai cinci state membre prevăd în mod explicit infracţiuni împotriva instituţiilor sau organismelor Uniunii Europene. Articolul 9 alineatul (1) litera (d) a fost transpus în mod explicit doar de Austria şi Irlanda, cu toate că la acea vreme se părea că Finlanda, Italia şi Portugalia vor fi, de asemenea, în măsură să adopte această dispoziţie[21]. În ceea ce priveşte articolul 9 alineatul (3), s-a concluzionat faptul că Austria, Germania, Irlanda, Italia şi Portugalia prevăd în mod explicit posibilitatea urmăririi penale a unui contravenient care a comis o infracţiune de terorism în străinătate şi care nu poate fi extrădat.

Din informaţiile furnizate reiese faptul că legislaţia belgiană acoperă, de asemenea, articolele 9 alineatul (1) litera (d) şi 9 alineatul (3), iar legislaţia germană aplică şi articolul 9 alineatul (1) literele (d) şi (e) din decizia-cadru. Danemarca a făcut referire la obligaţia sa de urmărire penală în toate cazurile stabilite în decizia-cadru. Se poate considera că Suedia are competenţă universală pentru infracţiunile de terorism. Amendamentul francez pentru aplicarea articolului 9 alineatul (3) nu a modificat concluzia anterioară a Comisiei privind acest alineat.

Situaţia în ceea ce priveşte articolul 9 alineatul (2) nu s-a îmbunătăţit de la elaborarea primului raport de evaluare, iar Irlanda este în continuare singurul stat membru care a transpus această dispoziţie (chiar dacă parţial) în legea sa din 2005 privind justiţia penală (infracţiuni de terorism) care, între timp, a intrat în vigoare.

Articolul 10: La momentul primei evaluări, numai Austria furnizase suficiente informaţii pentru a demonstra faptul că sistemul său juridic respectă articolul 10 alineatul (1), cu toate că se părea că infracţiunile de terorism erau tratate în toate statele membre drept infracţiuni publice, în scopul investigaţiei şi urmăririi penale[22]. Observaţiile prezentate de Belgia, Danemarca, Franţa şi Suedia cu privire la aplicarea articolului 10 alineatul (1) întăresc ipoteza Comisiei conform căreia în toate statele membre infracţiunile de terorism fac obiectul urmăririi penale.

În ceea ce priveşte articolul 10 alineatul (2), primul raport de evaluare s-a concentrat asupra măsurilor de asistenţă pentru familiile victimelor terorismului, deoarece punerea în aplicare a Deciziei-cadru a Consiliului privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale[23] face obiectul unui raport independent. Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Spania şi Regatul Unit au furnizat informaţii specifice referitoare la această chestiune[24]. Numai Portugalia a prezentat detalii suplimentare privind asistenţa pentru familiile victimelor terorismului.

4. CONCLUZII

Comisia notează faptul că majoritatea statelor membre aflate la prima evaluare au realizat în mod satisfăcător punerea în aplicare a principalelor dispoziţii cuprinse în decizia-cadru. Cu toate acestea, persistă unele probleme majore. Cât priveşte statele membre aflate la a doua evaluare, informaţiile suplimentare pe care acestea le-au trimis au permis Comisiei să observe în general un grad mai ridicat de respectare a dispoziţiilor. Cu toate acestea, cele mai multe dintre deficienţele principale identificate în primul raport de evaluare rămân neschimbate.

Principalele aspecte faţă de care Comisia îşi exprimă preocuparea sunt:

- punerea în aplicare deficientă a articolului 1 în Germania, Italia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Slovenia şi Regatul Unit. Această dispoziţie are o importanţă crucială nu numai pentru decizia-cadru ci şi pentru politica antiteroristă în general. O definiţie comună a terorismului constituie baza pe care se construiesc toate celelalte dispoziţii din decizia-cadru şi permite folosirea instrumentelor de cooperare pentru aplicarea legilor;

- punerea în aplicare deficientă a articolului 5 alineatul (3) privind armonizarea sancţiunilor pentru infracţiuni în legătură cu un grup terorist, care afectează Danemarca, Germania, Italia, Slovenia, Suedia şi Ungaria, deoarece acesta este, de asemenea, un aspect cheie al deciziei-cadru;

- punerea în aplicare deficientă a articolului 7 în Republica Cehă, Letonia, Slovacia, Spania şi Regatul Unit. Armonizarea răspunderii penale a persoanelor juridice pentru infracţiuni de terorism este, de asemenea, de importanţă majoră în lupta împotriva terorismului.

Având în vedere cele menţionate anterior, Comisia invită statele membre care încă nu au făcut acest lucru să garanteze o transpunere rapidă şi completă a deciziei-cadru în dreptul lor naţional şi să o informeze de îndată cu privire la măsurile luate, comunicându-i textul dispoziţiilor statutare sau administrative în vigoare.

[1] JO L164, 22.6.2002,p. 3

[2] Raportul Comisiei în temeiul articolului 11 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului, COM(2004)409 final din 8.6.2004.

[3] Document de lucru al serviciilor Comisiei anexă la Raportul Comisiei în temeiul articolului 11 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului, SEC (2004) 688 din 8.6.2004.

[4] Documentul Consiliului 11687/2/04 REV 2 DROIPEN 40, 12.10.2004.

[5] Excepţie făcând intrarea în vigoare sau derularea amendamentelor legislative sau a proiectelor de lege relevante cu privire la care Comisia fusese informată anterior. Astfel, raportul evaluează intrarea în vigoare a amendamentelor estoniene la Codul penal din 15.3.2007, precum şi prezentarea spre aprobare de către Camera Reprezentanţilor din Cipru a „Proiectului de lege din 2006 privind terorismul şi chestiunile aferente”.

[6] Raportul Comisiei în temeiul articolului 11 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului, COM(2004)409 final din 8.6.2004, pp. 4-5.

[7] Raportul Comisiei în temeiul articolului 11 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului, COM(2004)409 final din 8.6.2004, pp. 4-5

[8] A se vedea documentul de lucru al serviciilor Comisiei – anexă la Raportul Comisiei în temeiul articolului 11 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului, SEC (2004) 688 p. 4, denumit în continuare primul raport de evaluare (documentul de lucru al serviciilor Comisiei). Nu s-a primit nicio informaţie din partea Luxemburgului şi a Ţărilor de Jos, în timp ce Grecia s-a limitat să anunţe faptul că decizia-cadru a fost deja încorporată în sistemul juridic naţional fără a furniza alte informaţii sau texte juridice.

[9] A se vedea primul raport de evaluare (rezumat), p. 7.

[10] A se vedea primul raport de evaluare (rezumat), p. 6.

[11] A se vedea primul raport de evaluare (rezumat), p. 6.

[12] A se vedea „Raportul Comisiei în temeiul articolului 11 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului”, (COM 2004 409 final p. 6 - denumit în continuare primul raport de evaluare (rezumat).

[13] A se vedea primul raport de evaluare (rezumat), p. 6.

[14] A se vedea primul raport de evaluare (rezumat), p. 6.

[15] A se vedea primul raport de evaluare (document de lucru al serviciilor Comisiei), pp. 22, 23.

[16] A se vedea primul raport de evaluare (document de lucru al serviciilor Comisiei), pp. 22, 23.

[17] A se vedea primul raport de evaluare (rezumat), p. 6.

[18] A se vedea primul raport de evaluare (document de lucru al serviciilor Comisiei), p. 30.

[19] A se vedea primul raport de evaluare (document de lucru al serviciilor Comisiei), p. 30.

[20] A se vedea primul raport de evaluare (document de lucru al serviciilor Comisiei), p. 31.

[21] A se vedea primul raport de evaluare (document de lucru al serviciilor Comisiei), p. 34.

[22] A se vedea primul raport de evaluare (rezumat), p.7.

[23] JO L 82, 22.3.2001, p. 1.

[24] A se vedea primul raport de evaluare (document de lucru al serviciilor Comisiei), p. 35.