52007DC0584

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 5.10.2007

COM(2007) 584 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU, CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CĂTRE COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI CĂTRE COMITETUL REGIUNILOR

Depăşirea stigmatizării eşecului în afaceri – pentru o politică a celei de-a doua şanse Punerea în aplicare a parteneriatului de la Lisabona pentru creştere şi locuri de muncă

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU, CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CĂTRE COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI CĂTRE COMITETUL REGIUNILOR

Depăşirea stigmatizării eşecului în afaceri – pentru o politică a celei de-a doua şansePunerea în aplicare a parteneriatului de la Lisabona pentru creştere şi locuri de muncă

CUPRINS

1. Introducere 3

2. Întreprinderile aflate în situaţie de risc şi eşecul în afaceri sunt inerente societăţii noastre 3

2.1. Reînnoirea întreprinderilor face parte din economia de piaţă 3

2.2. Falimentul este, de asemenea, o oportunitate 4

3. Către o politică a celei de-a doua şanse 5

3.1. Imaginea publică, educaţia şi mijloacele de comunicare în masă 6

3.2. Rolul legislaţiei în materie de insolvenţă 7

3.3. Sprijinul activ în favoarea întreprinderilor aflate în situaţie de risc 9

3.4. Sprijinul activ în favoarea celor care încep o nouă afacere în urma unui eşec 10

4. Concluzie 11

Tabel: Situaţia actuală în statele membre 12

1. INTRODUCERE

În februarie 2005, Comisia a propus o relansare a Strategiei de la Lisabona concentrând eforturile Uniunii Europene pe oferirea unei creşteri durabile, mai puternice şi locuri de muncă mai numeroase şi mai bune. Acest lucru poate fi realizat doar prin crearea unui mediu favorabil întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) şi a unei culturi mai antreprenoriale[1].

Antreprenoriatul implică, în mod inerent, riscuri şi necesită încredere în sine şi autonomie, precum şi o anumită disponibilitate în ceea ce priveşte asumarea unor riscuri, deoarece înfiinţarea, succesul şi eşecul întreprinderilor sunt inerente realităţii economiei de piaţă. Cu toate acestea, în cadrul unei lipse generale de apreciere socială şi de înţelegere a antreprenoriatului, dificultăţile cu care se confruntă întreprinderile sau chiar eşecul în afaceri nu sunt încă suficient de bine înţelese ca o evoluţie economică normală şi o posibilitate pentru un nou început.

Comisia consideră că un mediu mai favorabil pentru întreprinderile aflate în situaţie de risc poate preveni eşecul. De asemenea, abordarea consecinţelor negative ale eşecului în afaceri, atunci când acesta se produce, şi a imaginii sale negative ar putea contribui la o utilizare cât mai eficientă a creativităţii umane în Europa , la stimularea antreprenoriatului şi la promovarea inovaţiei şi a creării de locuri de muncă. De asemenea, ar contribui la promovarea unui climat social mai favorabil faţă de antreprenoriat în Europa, în care doar comportamentul fraudulos şi infracţional este pedepsit. Prin urmare, statele membre şi comunitatea de afaceri sunt invitate să depună mai multe eforturi în vederea creării unui mediu favorabil pentru antreprenorii aflaţi în situaţie de risc şi pentru cei care au suferit un eşec în afaceri, pentru a transforma Uniunea Europeană într-un loc mai dinamic pentru antreprenoriat şi o a doua şansă.

2. ÎNTREPRINDERILE AFLATE ÎN SITUAţIE DE RISC şI EşECUL ÎN AFACERI SUNT INERENTE SOCIETăţII NOASTRE

2.1. Reînnoirea întreprinderilor face parte din economia de piaţă

50% dintre întreprinderi nu supravieţuiesc primilor cinci ani de existenţă. Rata medie anuală de „mortalitate” a întreprinderilor în UE-25 este 7%[2]. Literatura economică consideră că închiderea întreprinderilor reprezintă un element compatibil cu dezvoltarea economică într-o economie globală, aspect recunoscut, de asemenea, în Carta europeană pentru întreprinderile mici[3]. Astfel, o rată de supravieţuire scăzută nu constituie în mod necesar un motiv de preocupare - intrarea de noi întreprinderi face parte din procesul prin intermediul căruia antreprenorii reacţionează la realitatea pieţei. Un studiu recent al OCDE arată că ratele de supravieţuire ale companiilor pe o perioadă de patru ani par să fie mai scăzute în Statele Unite decât în ţările din Europa continentală[4], demonstrând faptul că „moartea” întreprinderilor poate fi compatibilă cu dinamismul economic . Există motive pentru a considera că, din cauza concurenţei globale în creştere, antreprenorii sunt obligaţi să reacţioneze cu o mai mare rapiditate şi într-un mod mai flexibil, chiar închizându-şi întreprinderile şi deschizând altele. Datele confirmă o corelare foarte bună între ratele de intrare şi de ieşire, atât în UE, cât şi în Statele Unite, ceea ce sugerează existenţa unui proces de distrugere creativă prin care întreprinderile cu o productivitate scăzută ies de pe piaţă şi sunt înlocuite de noi întreprinderi.

2.2. Falimentul este, de asemenea, o oportunitate

Falimentele reprezintă aproximativ 15%[5] din toate cazurile de închidere a întreprinderilor, în timp ce 11-18% din ansamblul celor care au înfiinţat întreprinderi au suferit un eşec la un moment dat[6]. Chiar dacă există o corelaţie naturală între ciclul economic şi numărul de insolvenţe[7], falimentele au loc şi în perioade caracterizate printr-o creştere puternică a PIB-ului. Există motive bine întemeiate pentru a considera că falimentul reprezintă, în esenţă, o consecinţă a reînnoirii întreprinderilor: doar 4-6% dintre falimente sunt frauduloase[8].

Cu toate acestea, rolul eşecului în afaceri în viaţa economică nu este bine înţeles în societatea noastră. Opinia publică asociază îndeaproape eşecul în afaceri cu incapacitatea personală sau cu frauda. În UE, stigmatizarea este prezentă în mediul de afaceri, în cadrul juridic şi, de asemenea, în comportamentul cultural şi social. Aceasta creează obstacole inutile pentru antreprenorii care doresc să înceapă o nouă afacere, în urma unui eşec. Deşi rezultatele celor care încep o nouă afacere în urma unui eşec sunt cunoscute, clienţii şi finanţatorii ezită să facă comenzi şi să investească. 79%[9] din cetăţenii europeni afirmă că ar acorda o a doua şansă celor care au suferit un eşec. Dar atitudinile se schimbă atunci când se trece la „practică”: 47%[10] dintre europeni ezită să facă o comandă către o întreprindere care s-a confruntat anterior cu un faliment; 51%[11] dintre aceştia nu ar investi niciodată într-o întreprindere confruntată cu dificultăţi financiare.

Analizele disponibile, arată, de asemenea, că doar o mică parte dintre antreprenorii care au suferit un eşec fac o altă încercare de a înfiinţa o întreprindere[12], în ciuda faptului că majoritatea foştilor antreprenori au încă preferinţe antreprenoriale[13], iar tinerii speră într-o a doua şansă[14]. Aceasta se explică în primul rând prin faptul că insolvenţele au un impact extrem de mare asupra antreprenorilor înşişi. Aproximativ o treime dintre cei care dau faliment îşi vând casa, iar, în 25% din cazuri, repercusiuni negative se răsfrâng asupra altor membri ai familiei. Eşecul în afaceri este o situaţie stresantă care duce la o ruptură în relaţie în 15% din cazuri[15].

De asemenea, antreprenorii care au suferit un eşec sunt încă confruntaţi cu un mediu care subestimează noile oportunităţi create de eşecul în afaceri. Dovezile sugerează că antreprenorii care au suferit un eşec învaţă din propriile greşeli şi, în general, au mai mult succes a doua oară[16]. Cei care încep o nouă afacere în urma unui eşec, au, de obicei, o creştere mai rapidă decât întreprinderile nou înfiinţate[17] şi după cinci ani întreprinderile lor au rate de supravieţuire bune. Studiile privind profilul antreprenorilor de succes arată că 18% dintre aceştia conduseseră deja o întreprindere, 6% conduseseră două sau mai multe întreprinderi[18].

În sfârşit, deşi face parte din viaţa economică, insolvenţa are un impact negativ asupra locurilor de muncă, consumatorilor şi creditorii publici şi privaţi. În 2006, aproximativ 135 000 de insolvenţe ale întreprinderilor din UE-15 ameninţau locurile de muncă a 1,4 milioane de angajaţi (1,5 milioane în 2005) şi numărul de insolvenţe personale s-a ridicat la peste 237 000 numai în Germania şi Regatul Unit[19]. În acelaşi an, în Austria, datoriile restante către angajaţi reprezentau 243 milioane de euro. În ceea ce priveşte alte datorii neplătite , în Germania 50% dintre debitori erau întreprinderi active şi persoane care desfăşurau activităţi independente. În Franţa, unde costurile estimate anuale ale procedurilor de insolvenţă se ridică la 13,7 miliarde de euro, aproximativ 55-60% dintre datoriile neplătite sunt datorate autorităţilor din sectorul fiscal şi al asigurărilor sociale şi băncilor, acest procent fiind de 70-80% în cazul întreprinderilor de servicii falimentare[20]. Datoriile neplătite în Germania s-au ridicat la 31,1 miliarde de euro în 2006 (37,5 în 2005; 39,4 în 2004), în Italia s-au ridicat la 9,6 miliarde în 2004, în Finlanda la 1,37 miliarde în 2003. Costurile extrem de variate pe care le implică falimentele ar fi reduse dacă întreprinderile aflate în situaţie de risc ar fi mai bine sprijinite şi, în cazul unui faliment, ar fi facilitată înfiinţarea unei noi întreprinderi.

3. CăTRE O POLITICă A CELEI DE-A DOUA şANSE

Comisia a început să studieze necesitatea unei noi politici care să abordeze problema întreprinderilor aflate în situaţie de risc şi efectele negative ale eşecului în afaceri începând din 2001 şi, prin urmare, în cadrul Planului de acţiune pentru antreprenoriat [21]. Aceasta şi-a reînnoit angajamentul în favoarea acestei politici în cadrul Politicii moderne pentru IMM-uri[22] , lansată în 2005. În special, Comisia a subliniat necesitatea de a îmbunătăţi procedurile privind falimentul. Având în vedere competenţele limitate deţinute de Comisie în acest domeniu, aceasta s-a limitat la colectarea de date privind consecinţele juridice şi sociale ale eşecului în afaceri[23], facilitarea identificării şi difuzării de bune practici[24] şi, mai recent, la elaborarea unor instrumente de avertizare rapidă în vederea reducerii stigmatizării eşecului. Acest lucru a contribuit la iniţierea de reforme pe teritoriul UE şi multe state membre s-au inspirat deja din bunele practici şi din concluziile politice reunite la nivel european.

Există în multe state ale UE - deşi la niveluri diferite - un angajament politic, asumat de autorităţile naţionale şi regionale, de a aborda problema eşecului în afaceri şi de a promova înfiinţarea unor noi întreprinderi. În contextul noii Strategii de la Lisabona, aproximativ o treime dintre statele membre au prezentat planuri de reformă a legislaţiei naţionale în materie de insolvenţă în cadrul programelor lor naţionale de reformă[25]. Prin urmare, s-au realizat progrese în ceea ce priveşte îmbunătăţirea legislaţiei în materie de insolvenţă : jumătate dintre statele membre au luat măsuri în vederea reducerii perioadelor de regularizare a pasivului, eliminării restricţiilor şi raţionalizării procedurilor de faliment (a se vedea anexa). Regatul Unit a abordat majoritatea problemelor deja în 2002. Spania şi Italia au introdus mai recent măsuri similare în legislaţia lor. Cu toate acestea, aproape jumătate dintre ţările UE trebuie încă să facă primii paşi în această direcţie. De asemenea, niciun stat membru nu a definit încă o strategie globală cu privire la o politică a celei de-a doua şanse – doar Austria a anunţat noi planuri pentru 2008. Într-adevăr, mai sunt progrese de realizat pentru a promova o atitudine mai pozitivă cu privire la antreprenoriat, pentru a încuraja mai mulţi oameni să înfiinţeze noi întreprinderi şi pentru a reduce riscurile şi stigmatizarea eşecului.

3.1. Imaginea publică, educaţia şi mijloacele de comunicare în masă

Primul pas pe calea remedierii efectelor negative ale eşecului în afaceri este iniţierea unei dezbateri publice cu privire la acest subiect şi a dialogului cu viitorii antreprenori, precum şi sensibilizarea acestora cu privire la beneficiile unui antreprenoriat reînnoit. Studiile efectuate sugerează că sprijinul cultural (de exemplu, prin campanii de promovare) este legat într-o manieră pozitivă de volumul activităţii antreprenoriale în UE[26].

Mulţi tineri nu vor deveni niciodată antreprenori. Educaţia legată de antreprenoriat este un mijloc fundamental de a concretiza spiritul lor antreprenorial şi de a-i sensibiliza cu privire la faptul că eşecul în afaceri este punctul de plecare pentru un nou început. În prezent, europenii ezită să profite de oportunităţile de a desfăşura activităţi independente şi activităţi antreprenoriale şi, evident, se tem de faliment [27]. Strategiile naţionale privind învăţarea continuă pot juca un rol esenţial în dezvoltarea şi actualizarea competenţelor antreprenoriale şi a celor legate de afaceri.

O broşură olandeză[28] prezintă şapte cazuri în care antreprenorii îşi împărtăşesc propria experienţă cu privire la faliment şi explică cum au reuşit să aibă succes înfiinţând o nouă întreprindere. Broşura poate fi descărcată pe site-ul internet al Ministerului olandez al afacerilor economice.

În UE, opinia publică percepe adesea falimentul ca fiind un delict, indiferent de cauza acestuia. Mijloacele de informare în masă joacă un rol pozitiv în lupta împotriva acestei percepţii greşite şi în difuzarea informaţiilor privind beneficiile pe care le poate obţine societatea noastră din experienţele antreprenorilor care au suferit un eşec. Acelaşi rol îl au şi premiile decernate în acest domeniu.

În ultimii doi ani, în Germania , a fost decernat un premiu pentru înfiinţarea unei noi întreprinderi, cu o categorie dedicată întreprinderilor înfiinţate în urma unui faliment. Sponsorizat de două bănci publice şi de o agenţie regională de sprijin pentru înfiinţarea de noi întreprinderi, acest premiu le-a fost decernat unor antreprenori oneşti care au învăţat din eşecul în afaceri şi au avut succes în cea de-a doua încercare. Principalele mijloace de comunicare în masă au oferit multe informaţii cu privire la acest subiect.

Lecţii de învăţat

- Campaniile de informare şi programele educative ar trebui să insiste asupra beneficiilor unui nou început, demonstrând că efectuarea mai multor încercări se înscrie în procesul normal de învăţare, cercetare şi descoperire.

- Mijloacele de informare în masă pot juca un rol în vederea disocierii falimentului de fraudă şi a difuzării beneficiilor unui antreprenoriat reînnoit, îmbunătăţind astfel imaginea opiniei publice cu privire la cei care încep o nouă afacere în urma unui eşec şi valorizând experienţa acestora.

- Continuarea dialogului cu toţi actorii relevanţi ar trebui să contribuie la descoperirea numeroaselor faţete ale stigmatizării legate de eşecul în afaceri.

3.2. Rolul legislaţiei în materie de insolvenţă

Înfiinţarea unei noi întreprinderi în urma unui faliment poate fi o provocare din punct de vedere juridic. În multe ţări, legislaţia privind falimentul aplică încă tuturor acelaşi tratament, indiferent dacă cel aflat în situaţie de faliment a comis o fraudă sau a fost iresponsabil sau dacă falimentul nu s-a produs din cauza unei erori evidente a proprietarului sau a directorului, adică acesta a fost onest şi corect. De asemenea, numeroase norme impun restricţii, interdicţii şi decăderi din drepturi pentru cei care au dat faliment, doar pe baza existenţei procedurilor de faliment. Această abordare automată nu ţine seama de riscurile inerente realităţii cotidiene a mediului de afaceri şi sugerează ideea că cel care a dat faliment este o persoană în care societatea nu poate avea încredere. Este nevoie de o modificare radicală a principiilor care stau la baza legislaţiei în materie de insolvenţă în UE.

Un studiu recent[29] desfăşurat în 15 ţări a încercat să verifice dacă diminuarea severităţii legislaţiei privind falimentul personal ar stimula antreprenoriatul. Au fost analizate 13 ţări ale UE, precum şi Canada şi Statele Unite, unde codul federal al falimentului le permite debitorilor o regularizare imediată a pasivului. Studiul a folosit regularizarea pasivului ca măsură a „severităţii” şi datele privind desfăşurarea de activităţi independente pe 13 ani. Acesta a ajuns la concluzia că legea privind falimentul are un efect puternic asupra înfiinţării de noi întreprinderi şi că semnificaţia sa economică este mai importantă decât creşterea PIB-ului şi randamentele pieţelor bursiere.

Grecia a introdus un nou cod al falimentului care face distincţia între falimentul involuntar şi cel fraudulos. În viitor, faliţii care nu au comis fraude nu vor fi pasibili de pedeapsa cu închisoarea şi nici nu îşi vor pierde dreptul de a vota şi dreptul de a candida în alegeri.

Antreprenorii pot întâmpina dificultăţi în a se elibera de datorii extrem de ridicate şi în a înfiinţa apoi o nouă întreprindere. Adesea, datoriile restante nu sunt şterse în mod automat odată cu închiderea procedurilor de insolvenţă: dacă debitorul este persoană fizică, acesta va rămâne responsabil pentru ele. În cazul unei responsabilităţi personale, creditorii pot recupera datoriile restante punând sechestru pe bunurile personale ale debitorului. Cu toate acestea, în cazul în care bunurile personale ale antreprenorului nu sunt suficiente, scutirea de datorii este uneori posibilă. Pentru faliţii oneşti, un plan de rambursare a datoriilor este posibil în ţări ca Portugalia, Ungaria sau Finlanda. Aceştia beneficiază în mod automat de o regularizare a pasivului în Belgia, Irlanda sau Regatul Unit[30].

În Regatul Unit , toţi faliţii fac obiectul unor restricţii în timpul perioadei falimentului, dar faliţii oneşti beneficiază de o regularizare a pasivului în maximum 12 luni. Faliţilor al căror comportament a fost necinstit, imprudent sau culpabil li se pot impune restricţii severe pentru o perioadă de până la 15 ani.

De asemenea, pare să existe o corelaţie clară între calitatea relativă a legislaţiei în materie de insolvenţă dintr-o ţară şi eficacitatea relativă a regimului său de insolvenţă[31], statul de drept fiind un element fundamental al societăţii noastre[32]. În special, procedurile sunt în general prea lungi, costă prea mult şi împiedică un nou început prin distrugerea capitalului. În UE, perioada medie necesară pentru finalizarea unei proceduri de faliment şi închiderea unei întreprinderi variază între 4 luni (Irlanda) şi 9,2 ani (Republica Cehă), costurile variind între 1% (Ţările de Jos) şi 22% din patrimoniu (Polonia)[33]. Raţionalizarea procedurilor de faliment ar permite o soluţie mai simplă pentru întreprinderile care înregistrează pierderi, o mai bună realocare a resurselor şi o distribuire mai echitabilă a activelor restante între creditori.

În Letonia , o nouă legislaţie în materie de insolvenţă va intra în vigoare la 1 ianuarie 2008. Una dintre finalităţi fiind reducerea duratei procedurilor, aceasta va schimba în mod substanţial obiectivele şi principiile procedurilor de insolvenţă.

Lecţii de învăţat

- Este vital să se creeze cadrul just care, protejând în mod adecvat interesele tuturor părţilor interesate, să recunoască în acelaşi timp posibilitatea ca un antreprenor să eşueze şi să înceapă apoi o nouă afacere. Legislaţia privind falimentul ar trebui să includă o distincţie clară între tratamentul juridic aplicat falimentului nefraudulos şi cel aplicat falimentului fraudulos.

- Antreprenorii care dau faliment fără a fi comis o greşeală personală ar trebui să beneficieze de o decizie judiciară formală prin care să fie declaraţi ca fiind în faliment nefraudulos şi scuzabil. Decizia ar trebui să fie accesibilă publicului.

- Legislaţia în materie de insolvenţă ar trebui să prevadă regularizarea rapidă a pasivului în funcţie de anumite criterii.

- Restricţiile, decăderile din drepturi sau interdicţiile juridice ar trebui reduse.

- Procedurile judiciare ar trebui simplificate şi accelerate, permiţând astfel maximizarea valorii activelor din patrimoniul falitului în momentul realocării resurselor. În principiu, durata procedurilor nu ar trebui să depăşească un an.

3.3. Sprijinul activ în favoarea întreprinderilor aflate în situaţie de risc

Stigmatizarea eşecului în afaceri este unul dintre motivele pentru care multe IMM-uri care se confruntă cu dificultăţi financiare îşi ascund problemele până când este prea târziu. O acţiune rapidă este crucială pentru evitarea falimentului şi restructurarea este în multe cazuri preferabilă lichidării. De aceea sistemele juridice ale unor ţări ca Franţa, Estonia, Spania, Malta sau Italia optează în prezent pentru restructurare şi continuarea activităţii.

Adesea, mulţi antreprenori nu dispun de resursele şi experienţa necesare pentru o gestionare eficientă a crizei. Dacă se comit erori în această fază sau nu există consiliere adecvată disponibilă în timp util, falimentul poate deveni inevitabil.

Danemarca introduce un „sistem de avertizare rapidă” pilot conceput după modelul Ondernemersklankbord -ului olandez. Beneficiind de o finanţare pe 4 ani, sistemul va ajuta întreprinderile viabile ameninţate de insolvenţă în urma unor probleme temporare oferindu-le competenţe profesionale practice şi consiliere.

Instrumentele de avertizare rapidă pot fi de multe feluri, de la resurse on-line şi publicaţii relevante, până la implicarea mai directă a acelor actori care sunt capabili într-o mai mare măsură să urmărească situaţia financiară a întreprinderilor. Finanţarea suplimentară în vederea depăşirii unei perioade de instabilitate poate fi, de asemenea, crucială. Pentru a-i ajuta pe antreprenori să îşi evalueze rapid sănătatea financiară, Comisia a introdus un instrument on-line de auto-evaluare[34].

În Franţa , în avizele de neplată a TVA sunt incluse informaţii cu privire la sursele de unde pot obţine consiliere antreprenorii care se confruntă cu probleme financiare[35]. De asemenea, antreprenorii pot subscrie o poliţă de asigurare care acoperă cheltuielile (consiliere juridică şi taxe de mediere) pentru regularizarea pasivului într-un stadiu precoce.

Lecţii de învăţat

- Numărul de insolvenţe nu poate fi redus la zero, însă sprijinul precoce pentru întreprinderile viabile va contribui la reducerea acestui număr la minimum. Măsurile de sprijin ar trebui să se concentreze pe prevenirea falimentului, consilierea din partea experţilor şi intervenţia în timp util.

- Trebuie să se acorde atenţie accesibilităţii sprijinului, deoarece întreprinderile aflate în situaţie de risc nu îşi pot permite o consiliere ale cărei costuri sunt ridicate.

- Posibilităţile privind constituirea de reţele oferite de UE [36] şi de organizaţiile europene de întreprinderi ar trebui exploatate la maximum.

- Legislaţia în materie de insolvenţă ar trebui să ofere o opţiune legată de restructurarea şi de salvarea întreprinderii, şi nu să se concentreze doar pe lichidare.

3.4. Sprijinul activ în favoarea celor care încep o nouă afacere în urma unui eşec

Principalele constrângeri cu care se confruntă antreprenorii care înfiinţează o a doua întreprindere – resurse, competenţe relevante şi sprijin psihologic – nu se bucură în mod suficient de sprijin public. Solitudinea antreprenorului se numără printre primele patru dificultăţi cu care se confruntă acesta în momentul înfiinţării unei noi întreprinderi[37].

În general, începerea unei noi afaceri este împiedicată de lipsa de resurse necesare în acest scop, în special de mijloace financiare [38]. Adesea, antreprenorii care înfiinţează o nouă întreprindere intenţionează să înceapă cu un capital mai mic decât alţi fondatori de noi întreprinderi, doresc ca viitoarea întreprindere să aibă un număr relativ mic de angajaţi şi aleg ca formă juridică o societate cu răspundere limitată. În cursul primelor luni de la înfiinţare, principalele lor probleme sunt găsirea de clienţi, lichidităţile şi obţinerea de sprijin financiar public.

În Saxonia ( Germania ), IMM-urile care, în contextul procedurilor de insolvenţă, îşi dovedesc abilitatea de a se reorganiza, pot obţine finanţare din partea Băncii Publice de Dezvoltare a Saxoniei în vederea elaborării unui plan de insolvenţă, a continuării activităţii şi a reînceperii acesteia în momentul închiderii procedurilor de insolvenţă.

Este vital să se asigure că cei care au suferit un faliment învaţă din propria experienţă şi sunt apoi bine formaţi pentru noua lor întreprindere. Existenţa unor modele de antreprenori, caracterizate prin mobilitate şi printr-o educaţie la nivelul învăţământului superior ar creşte probabilitatea unui nou început. De asemenea, foştii antreprenori mai tineri sunt mult mai susceptibili de a face o a doua încercare, în comparaţie cu cei mai în vârstă[39]. Acestea sunt unele tendinţe comune, dar necesităţile celor care încep o nouă afacere în urma unui eşec sunt destul de speciale şi necesită o abordare flexibilă în elaborarea măsurilor de sprijin.

Din 2004, Luxemburgul a oferit un curs de formare personalizat referitor la probleme de gestionare pentru aproximativ 40 de antreprenori aflaţi în faliment nefraudulos, pentru a-i pregăti mai bine în vederea înfiinţării unor noi întreprinderi.

Faliţii îşi pot pierde încrederea în propriile capacităţi şi se pot simţi demoralizaţi. Consilierea specifică profesională şi psihologică cu privire la modul în care poate fi depăşit falimentul este esenţială în această situaţie. Reîntoarcerea în comunitatea de afaceri ar fi facilitată, de asemenea, de stabilirea unor contacte între cei care încep o nouă afacere şi diferite nişe de piaţă, noi parteneri şi potenţiali investitori.

Asociaţia franceză „Re-créer”, creată în 1999 cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie a Franţei şi al Asociaţiei franceze a bancherilor, are drept obiectiv sporirea încrederii celor care înfiinţează o nouă întreprindere în urma unui eşec în afaceri.

Lecţii de învăţat

- Autorităţile competente ar trebui să acorde mijloace financiare suficiente celor care doresc să înceapă o nouă afacere eliminând barierele impuse sistemelor de finanţare publică pentru întreprinderile nou înfiinţate.

- Băncile şi instituţiile financiare ar trebui să îşi revizuiască atitudinea extrem de prudentă faţă de cei care încep o nouă afacere în urma unui faliment, bazată adesea pe evaluări negative ale solvabilităţii. Comisia intenţionează să introducă această problemă pe ordinea de zi a mesei rotunde la care participă bancheri şi IMM-uri.

- Ţările UE ar trebui să se asigure că numele faliţilor nefrauduloşi nu apar pe listele care restricţionează accesul la împrumuturi în sectorul bancar.

- Autorităţile implicate în achiziţii publice ar trebui să cunoască faptul că directivele privind achiziţiile publice nu permit ca foştii faliţi nefrauduloşi să fie dezavantajaţi.

- Un sprijin psihologic şi tehnic adecvat, precum şi formare şi asistenţă specifice ar trebui puse la dispoziţia celor care încep o nouă afacere în urma unui eşec.

- Autorităţile competente ar trebui să faciliteze obţinerea de sprijin din partea clienţilor, a partenerilor de afaceri şi a investitorilor favorizând legăturile dintre aceştia şi antreprenorii care doresc să înceapă o nouă afacere în urma unui eşec, pentru a răspunde necesităţilor acestora din urmă.

4. CONCLUZIE

Condiţiile-cadru bune pentru antreprenoriat existente la nivel naţional sunt esenţiale pentru exploatarea la maximum a potenţialului antreprenorial al UE şi pentru crearea unor întreprinderi dinamice. Aprecierea publică a antreprenoriatului de succes, care este primordială în acest scop, ar trebui să fie asociată unei politici de promovare a celei de-a doua şanse pentru antreprenorii care se află în situaţie de risc sau care au suferit un eşec. Prin urmare, Comisia invită ţările membre ale UE să se angajeze mai mult în lupta pentru reducerea stigmatizării eşecului în afaceri, în cadrul angajamentului lor de a promova antreprenoriatul în temeiul Strategiei pentru creştere şi locuri de muncă şi în contextul unei politici globale în favoarea antreprenoriatului. Comisia va continua să sprijine eforturile statelor membre prin mărirea vizibilităţii bunelor practici naţionale. Pentru a accelera ritmul reformelor, Comisia va furniza, de asemenea, materiale care urmează a fi folosite în cadrul campaniilor de comunicare, pentru a promova o imagine mai bună a eşecului în afaceri.

TABEL: SITUAţIA ACTUALă ÎN STATELE MEMBRE [40]

|Informare /educaţie | Strategia globală | Publicitate în cazul unei hotărâri judecătoreşti prin care falimentul este declarat nefraudulos | Restricţii reduse etc. | Tratament juridic mai bun pentru faliţii oneşti | Perioadă scurtă de regularizare a pasivului şi/sau scutire de datorii | Proceduri raţionalizate | Stimularea sprijinului | Promovarea legăturilor | Dialog în cadrul sectorului financiar | Total da+(da) | | Belgia |nu |nu |(da) |(da) |da |(da) |nu |nu |nu |nu | 4 | |Bulgaria |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu | 0 | |Republica Cehă |nu |nu |nu |nu |nu |nu |(da) |nu |nu |nu | 1 | |Danemarca |nu |nu |nu |da |(da) |da |(da) |nu |nu |nu | 4 | |Germania |(da) |nu |nu |da |da |(da) |nu |nu |nu |nu | 4 | |Estonia |nu |nu |nu |nu |nu |(da) |(da) |nu |nu |nu | 2 | |Irlanda |nu |nu |nu |nu |nu |da |da |nu |nu |nu | 2 | |Grecia |nu |nu |nu |da |(da) |(da) |da |nu |nu |nu | 4 | |Spania |nu |nu |nu |nu |da |da |da |nu |nu |nu | 3 | |Franţa |nu |nu |nu |nu |(da) |nu |da |nu |(da) |nu | 3 | |Italia |nu |nu |nu |da |da |(da) |(da) |nu |nu |nu | 4 | |Cipru |nu |nu |(da) |(da) |nu |(da) |(da) |nu |nu |nu | 4 | |Letonia |nu |nu |nu |nu |nu |nu |(da) |nu |nu |nu | 1 | |Lituania |nu |nu |nu |da |(da) |da |(da) |nu |nu |nu | 4 | |Luxemburg |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu |da |nu |nu | 1 | |Ungaria |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu | 0 | |Malta |nu |nu |nu |(da) |(da) |nu |nu |nu |nu |nu | 2 | |Ţările de Jos |(da) |nu |nu |nu |(da) |(da) |nu |nu |nu |(da) | 4 | |Austria |nu |(da) |nu |(da) |(da) |(da) |da |(da) |(da) |nu | 7 | |Polonia |nu |nu |nu |nu |(da) |(da) |da |nu |nu |nu | 3 | |Portugalia |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu | 0 | |România |nu |nu |nu |(da) |(da) |nu |da |nu |nu |nu | 3 | |Slovenia |nu |nu |nu |nu |nu |(da) |nu |nu |nu |nu | 1 | |Slovacia |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu |nu | 0 | |Finlanda |nu |nu |nu |da |nu |(da) |da |da |nu |nu | 4 | |Suedia |nu |nu |nu |nu |da |(da) |da |nu |nu |nu | 3 | |Regatul Unit |nu |nu |da |da |da |da |da |nu |nu |nu | 5 | |Total da+(da) | 2 |1 |3 |12 |15 |17 |17 |3 |2 |1 | | | da |Măsuri existente | (da) |Măsuri planificate/parţial disponibile | nu |Măsuri inexistente | |

[1] Politica modernă a IMM-urilor pentru dezvoltare şi ocuparea forţei de muncă , COM(2005)551 final, 10.11.2005.

[2] European business. Facts and figures. Data 1995-2004 , Eurostat, 2006.

[3] http://ec.europa.eu/enterprise/standards_policy/index_en.htm

[4] The sources of economic growth in OECD countries, OCDE, 2003; and Business Demography: growth in the population of enterprises , Eurostat, Statistics in focus Nr. 48/2007.

[5] A.C.P. de Koning, Business failure and entrepreneurship in international perspective , EIM Small Business Research and Consultancy, 1999.

[6] Kreditanstalt für Wiederaufbau Bank Group 2007, Mittelstandsmonitor 2007, http://www.ifm-bonn.org/presse/mimo-2007.pdf.

[7] Conceptul de insolvenţă a întreprinderilor variază de la o ţară la alta, făcând dificilă compararea datelor.

[8] Procentul ar fi 3-4% în Italia şi Regatul Unit şi 7% în Austria (date naţionale aferente perioadei 2003-2006)

[9] Flash Eurobarometru nr. 192 (2007).

[10] Flash Eurobarometru nr. 146 (2004).

[11] A se vedea nota de subsol nr. 9.

[12] G. Metzger, After life – who takes heart for restart? ZEW Discussion Paper No 06-038, 2006.

[13] E. Stam, D. B. Audretsch şi J. Meijaard, Renascent Entrepreneurship , ERIM, 2006.

[14] Într-un studiu realizat în rândul tinerilor în 2005 de către Junior Achievement-Young Enterprise, la care au participat respondenţi din 18 state membre UE şi din 7 ţări din Europa de Est şi din Balcani, 58% dintre tinerii europeni au considerat că, în cazul unui eşec în ceea ce priveşte înfiinţarea unei întreprinderi, ar avea o a doua şansă.

[15] R. Blom, Faillissement - oorzaak en gevolg , Graydon, 2004.

[16] Înfruntarea provocărilor: Strategia Lisabona pentru Creştere şi Ocuparea Forţei de Muncă , raport al grupului la nivel înalt prezidat de Wim Kok, 2004; sau I. Ekanem şi P. Wyer, A fresh start and the learning experience of ethnic minority entrepreneurs , International Journal of Consumer Studies 31 (2), 144–151, 2007.

[17] Global Benchmark Report 2006 – Ready for globalisation? , Confederaţia Industriilor Daneze, 2006.

[18] The profile of the successful entrepreneur. Results of the survey “Factors of Business Success" , Eurostat, Statistics in focus 29/2006.

[19] Insolvencies in Europe 2005/6 , Creditreform Economic Research Unit.

[20] P. Matsakos et al., Vie et Survie des PME, PMI, TPE dans leur environnement quotidien aujourd'hui et demain, Rapport Saratoga/Datar , 2004.

[21] Agenda europeană pentru antreprenoriat , Comisia Europeană, COM(2004)70 final, 11.2.2004.

[22] A se vedea nota de subsol nr. 1.

[23] Activităţi desfăşurate în cadrul Programului multianual pentru întreprinderi şi antreprenoriat 2001-2006 („ Procedura Best”, „Carta europeană pentru întreprinderile mici” ).

[24] Raportul final al grupului de experţi al proiectului Best privind restructurarea, falimentul şi înfiinţarea unei noi întreprinderi , Comisia Europeană, 2003.

[25] Anexă la Comunicarea Comisiei către Consiliul European de primăvară: Punerea în aplicare a noii Strategii de la Lisabona pentru creştere economică şi locuri de muncă - „Un an de realizări“ Comisia Europeană, COM(2006)816 final, 12.12.2006.

[26] Global Entrepreneurship Monitor 2004.

[27] A se vedea nota de subsol nr. 9.

[28] Tweede kans – failliet gaan betekent niet mislukken/lessen in vallen en opstaan , http://www.minez.nl/.

[29] J. Armour şi D.J. Cumming, „ Bankruptcy Law and Entrepreneurship ”. University of Cambridge, Centre for Business Research, Working Paper No 300, 2005.

[30] Entrepreneurship Policy Indicators: Bankruptcy legislation in OECD Member and Non-Member Economies , OECD CFE Working Paper Series No 1, 2006.

[31] 2004 EBRD Legal Indicator Survey for transition economies , in The European Restructuring and Insolvency Guide 2005/2006.

[32] O cooperare judiciară mai strânsă ar trebui să contribuie la asigurarea faptului că unii faliţi nu traversează frontierele pentru a evita decăderile din drepturi şi restricţiile impuse de ţara lor de origine dar necunoscute în ţara în care s-au stabilit. Grupul E-justice al Consiliului studiază posibilitatea de a stabili un registru al hotărârilor judiciare privind dreptul societăţilor comerciale la nivelul UE, ceea ce ar permite o interconectare directă a registrelor naţionale şi a jurisdicţiilor.

[33] Doing Business in 2007 , Banca Mondială.

[34] http://ec.europa.eu/sme2chance.

[35] http://www.entrepriseprevention.com/.

[36] Programul INTERREG IVC iniţiat în cadrul Fondului Regional European este un instrument puternic de promovare a schimbului de bune practici în domeniul sprijinului oferit întreprinderilor, http://www.interreg3c.net/web/fic_en.

[37] A se vedea nota de subsol 18. Celelalte trei dificultăţi sunt contactele cu clienţii, administraţia şi finanţarea.

[38] A se vedea nota de subsol nr. 12.

[39] A se vedea nota de subsol nr. 13.

[40] Acest tabel nu reflectă o evaluare a măsurilor, ci arată dacă măsurile există sau nu, în conformitate cu rapoartele şi datele disponibile din partea statelor membre.