12.7.2012

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 181/30

---

REGULAMENTUL (UE) NR. 601/2012 AL COMISIEI

din 21 iunie 2012

privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE (1) a Consiliului, în special articolul 14 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, realizate în conformitate cu cerințele armonizate prevăzute în prezentul regulament, trebuie să fie complete, coerente, transparente și precise pentru buna funcționare a schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră stabilit prin Directiva 2003/87/CE. În timpul celei de-a doua perioade de conformitate a schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, care a acoperit perioada 2008-2012, operatorii instalațiilor staționare, operatorii de aeronave, verificatorii și autoritățile competente au dobândit experiență în ceea ce privește monitorizarea și raportarea în temeiul Deciziei 2007/589/CE a Comisiei din 18 iulie 2007 de stabilire a unor orientări privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2). Normele pentru cea de-a treia perioadă a schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră a Uniunii care începe la data de 1 ianuarie 2013, precum și cele pentru următoarele perioade de comercializare se bazează pe această experiență.

(2)

Definiția biomasei din prezentul regulament trebuie să corespundă definițiilor pentru „biomasă”, „biolichide” și „biocombustibili” prevăzute la articolul 2 din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (3), în special deoarece tratamentul preferențial referitor la obligațiile de restituire a certificatelor din cadrul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră a Uniunii prevăzut de Directiva 2003/87/CE constituie „o schemă de sprijin” în sensul articolului 2 litera (k) și, prin urmare, de sprijin financiar în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2009/28/CE.

(3)

Din motive de consecvență, definițiile stabilite în Decizia 2009/450/CE a Comisiei din 8 iunie 2009 privind interpretarea detaliată a activităților de aviație enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) și în Directiva 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon și de modificare a Directivei 85/337/CEE a Consiliului, precum și a Directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului (5) trebuie să se aplice prezentului regulament.

(4)	Pentru a optimiza operarea sistemului de monitorizare și de raportare, statele membre care desemnează mai multe autorități competente trebuie să se asigure că respectivele autorități competente își coordonează activitatea în conformitate cu principiile stabilite în prezentul regulament.

(5)

Planul de monitorizare, care stabilește o documentație detaliată, completă și transparentă cu privire la metodologia unui operator al unei instalații specifice sau a unui operator de aeronavă trebuie să constituie un element central al sistemului stabilit prin prezentul regulament. Ar trebui solicitate actualizări periodice ale planului pentru a ține seama de constatările verificatorului, dar și la inițiativa operatorului sau a operatorului de aeronave. Principala responsabilitate pentru punerea în aplicare a metodologiei de monitorizare, unele secțiuni ale acesteia fiind definite mai precis în procedurile prevăzute de prezentul regulament, trebuie să revină în continuare operatorului sau operatorului de aeronave.

(6)

Este necesar să se stabilească metodologii de bază în ceea ce privește monitorizarea în vederea reducerii la minimum a sarcinii operatorilor și a operatorilor de aeronave, precum și a facilitării monitorizării și raportării eficiente a emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE. Aceste metodologii trebuie să includă metode fundamentale de calcul și de măsurare. Trebuie să se facă distincția între metoda standard și metoda bilanțului masic. Este necesar să se ofere flexibilitate pentru a permite combinarea metodelor de măsurare, a metodei standard de calcul și a metodei bilanțului masic, în cadrul aceleiași instalații, cu condiția ca operatorul să se asigure că nu vor exista situații de omisiune sau de dublă contabilizare.

(7)

Pentru a reduce și mai mult sarcina operatorilor și a operatorilor de aeronave, trebuie să se simplifice cerințele referitoare la evaluarea incertitudinii, fără a reduce precizia acestei evaluări. În cazul în care sunt folosite instrumente de măsurare care respectă condițiile de „conformitate”, trebuie aplicate cerințe considerabil simplificate referitoare la evaluarea incertitudinii, mai ales dacă instrumentele de măsurare fac obiectul unui control metrologic legal național.

(8)

Este necesar să se definească parametrii de calcul, care pot fi impliciți sau determinați prin analize. În materie de analize, trebuie să se mențină preferința pentru utilizarea de laboratoare acreditate în conformitate cu Cerințele generale standard armonizate pentru competența laboratoarelor de încercări și etalonări (EN ISO/IEC 17025) pentru metodele analitice relevante, precum și să introducă cerințe mai pragmatice pentru demonstrarea unei echivalențe considerabile în cazul laboratoarelor neacreditate, inclusiv cerințe conforme cu sistemele standard armonizate de gestionare a calității – Cerințe (EN ISO/IEC 9001) sau cu alte sisteme relevante certificate de gestionare a calității.

(9)	Este necesar să se stabilească o modalitate mai transparentă și mai coerentă de determinare a costurilor nerezonabile.

(10)

Metodologia bazată pe măsurare trebuie plasată într-o poziție mai echilibrată față de metodologia bazată pe calcul, pentru a recunoaște încrederea crescută în sistemele de monitorizare continuă a emisiilor și care stau la baza asigurării calității. Aceasta necesită o mai mare proporționalitate a cerințelor referitoare la verificările încrucișate realizate cu ajutorul calculelor, precum și clarificarea cerințelor privind prelucrarea datelor și a altor cerințe de asigurare a calității.

(11)

Trebuie să se evite impunerea unui efort de monitorizare disproporționat în cazul instalațiilor cu emisii anuale mai scăzute și cu consecințe mai reduse, asigurând în același timp menținerea unui nivel acceptabil de precizie. În acest sens, trebuie stabilite condiții speciale pentru instalațiile considerate a avea emisii scăzute și pentru operatorii de aeronave considerați emițători de talie redusă.

(12)

Articolul 27 din Directiva 2003/87/CE le permite statelor membre să excludă, din schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, instalațiile de mici dimensiuni, care fac obiectul unor măsuri echivalente, cu condiția ca criteriile prevăzute în articolul respectiv să fie respectate. Prezentul regulament nu se aplică direct acestor instalații excluse în conformitate cu articolul 27 din Directiva 2003/87/CE, decât în cazul în care statul membru decide aplicarea dispozițiilor prezentului regulament.

(13)

Pentru a elimina eventualele sincope legate de transferul de CO2 inerent sau pur, astfel de transferuri trebuie autorizate numai în condiții foarte specifice. Aceste condiții impun ca transferul de CO2 inerent să se facă numai către alte instalații EU-ETS, iar transferul de CO2 pur să aibă loc numai în scopul depozitării într-un sit de stocare geologică în conformitate cu schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră a Uniunii, aceasta fiind în prezent singura formă de stocare permanentă a CO2 acceptată în cadrul schemei Uniunii de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Aceste condiții nu trebuie, cu toate acestea, să excludă posibilitatea unor inovații viitoare.

(14)

Trebuie să se prevadă dispoziții specifice domeniului aviatic în ceea ce privește planurile de monitorizare și monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Una dintre dispoziții trebuie să prevadă determinarea densității prin măsurători efectuate la bordul navei sau cu ajutorul facturilor pentru combustibil, ca opțiune echivalentă. O altă dispoziție trebuie să se refere la creșterea pragului de la care un operator de aeronavă este considerat emițător de talie redusă de la 10 000 de tone de emisii de CO2 pe an la 25 000 de tone de CO2 pe an.

(15)

Trebuie să se confere mai multă coerență estimării datelor lipsă, impunându-se utilizarea de proceduri de estimare prudente recunoscute în planul de monitorizare sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin aprobarea de către autoritatea competentă și includerea unei proceduri adecvate în planul de monitorizare.

(16)

Este necesar să se consolideze aplicarea principiului îmbunătățirii, care prevede ca operatorii să își revizuiască periodic metodologia de monitorizare în vederea îmbunătățirii și să analizeze recomandările făcute de verificatori ca parte a procesului de verificare. Dacă se utilizează o metodologie care nu se bazează pe niveluri sau dacă nu se respectă metodele celor mai înalte niveluri, operatorii trebuie să prezinte periodic rapoarte privind măsurile adoptate în vederea respectării unei metodologii de monitorizare bazate pe sistemul nivelurilor și a atingerii celui mai înalt nivel prevăzut.

(17)

Operatorii de aeronave pot, în conformitate cu articolul 3e alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE, să aplice pentru alocarea cu titlu gratuit a certificatelor de emisii, cu privire la activitățile menționate în anexa I la respectiva directivă, pe baza datelor verificate tonă-kilometru. Cu toate acestea, în lumina principiului proporționalității, în cazul în care un operator de aeronave se află în mod obiectiv în incapacitatea de a furniza date verificate tonă-kilometru până la termenul limită relevant ca urmare a unor circumstanțe grave și neprevăzute independente de voința sa, acesta trebuie să poată transmite cele mai bune date tonă-kilometru disponibile, cu condiția existenței garanțiilor necesare.

(18)

Este necesar să se promoveze utilizarea tehnologiei informației, inclusiv cerințele referitoare la formatele pentru schimbul de date, precum și utilizarea sistemelor automate, iar statele membre ar trebui, prin urmare, să fie autorizate să le solicite operatorilor economici să utilizeze astfel de sisteme. Statele membre ar trebui, de asemenea, să poată elabora modele electronice și specificații privind formatul fișierelor care ar trebui, cu toate acestea, să fie conforme cu standardele minime publicate de Comisie.

(19)

Decizia 2007/589/CE trebuie abrogată. Cu toate acestea, efectele dispozițiilor acesteia trebuie menținute cu privire la monitorizarea, raportarea și verificarea datelor de activitate și a emisiilor înregistrate în timpul primelor două perioade de comercializare aferente schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră a Uniunii.

(20)

Statele membre trebuie să dispună de o perioadă suficientă de timp pentru a adopta măsurile necesare și pentru a stabili cadrul instituțional național adecvat vizând garantarea aplicării efective a prezentului regulament. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să se aplice de la data de începere a celei de-a treia perioade de comercializare.

(21)	Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind schimbările climatice,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

SECȚIUNEA 1

Obiect și definiții

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament prevede norme pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră și a datelor de activitate, în conformitate cu Directiva 2003/87/CE, pentru perioada de comercializare a schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră a Uniunii care începe la data de 1 ianuarie 2013 și pentru perioadele de comercializare următoare.

Articolul 2

Domeniu de aplicare

Prezentul regulament se aplică monitorizării și raportării emisiilor de gaze cu efect de seră legate de activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE și datelor de activitate privind instalațiile staționare și activitățile din domeniul aviației, precum și monitorizării și raportării datelor tonă-kilometru legate de activitățile de aviație.

Acesta se aplică emisiilor și datelor de activitate înregistrate începând cu 1 ianuarie 2013.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1.	„date de activitate” înseamnă cantitatea de combustibil sau de materiale consumate sau produse de un proces, relevante pentru metodologia de monitorizare bazată pe calcul, exprimate în terajouli, în tone pentru masă sau, pentru gaze, ca volum normal în metri cubi, după caz;

2.	„perioadă de comercializare” înseamnă perioada de opt ani menționată la articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE;

3.	„tonă-kilometru” înseamnă o tonă de sarcină utilă transportată pe o distanță de un kilometru;

4.

„flux de surse” înseamnă oricare dintre următoarele: (a) un tip specific de combustibil, de materie primă sau de produs care, ca urmare a consumului sau a procesului de producere, generează emisii de gaze cu efect de seră semnificative pornind de la una sau mai multe surse de emisii; (b) un tip specific de combustibil, de materie primă sau de produs care conține carbon și care este inclus în calculul emisiilor de gaze cu efect de seră utilizând metoda bilanțului masic;

5.	„sursă de emisii” înseamnă o parte identificabilă distinctă dintr-o instalație sau un proces din cadrul unei instalații care generează emisii de gaze cu efect de seră semnificative sau, pentru activitățile de aviație, o aeronavă individuală;

6.

„incertitudine” înseamnă un parametru, asociat rezultatului determinării unei cantități, care caracterizează dispersia valorilor care ar putea fi atribuite, în mod logic, cantității în cauză, incluzând efectele factorilor sistematici, precum și ale factorilor accidentali, exprimat în procente, și descrie un interval de încredere situat în jurul valorii medii care cuprinde 95 % din valorile sugerate, luând în considerare orice asimetrie a distribuției valorilor;

7.	„parametri de calcul” înseamnă puterea calorică netă, factorul de emisie, factorul de emisie preliminar, factorul de oxidare, factorul de conversie, conținutul de carbon sau fracțiunea de biomasă;

8.	„nivel” înseamnă o cerință definită, utilizată pentru determinarea datelor de activitate, a parametrilor de calcul, a emisiilor anuale și a mediei orare anuale a emisiilor, precum și a sarcinii utile;

9.

„risc inerent” înseamnă susceptibilitatea unui parametru din raportul de emisii anuale sau din raportul tonă-kilometru de a conține inexactități care pot fi materiale atunci când sunt luate individual sau agregate cu alte inexactități, înainte de a lua în considerare efectul oricăror activități de control asociate;

10.

„risc de control” înseamnă susceptibilitatea unui parametru din raportul de emisii anuale sau din raportul tonă-kilometru de a conține inexactități care pot fi materiale atunci când sunt luate individual sau agregate cu alte inexactități, fapt care nu este împiedicat sau identificat și corectat la timp de sistemul de control;

11.	„emisii de ardere” înseamnă emisiile de gaze cu efect de seră care au loc în timpul reacției exoterme a unui combustibil cu oxigenul;

12.	„perioadă de raportare” înseamnă un an calendaristic în timpul căruia emisiile trebuie monitorizate și raportate sau anul de monitorizare astfel cum este menționat în articolele 3e și 3f din Directiva 2003/87/CE pentru datele tonă-kilometru;

13.	„factor de emisie” înseamnă rata medie de emisii a unui gaz cu efect de seră raportată la datele de activitate ale unui flux de surse presupunând că oxidarea este completă în cazul arderii și a conversiei integrale pentru toate celelalte reacții chimice;

14.	„factor de oxidare” înseamnă raportul dintre carbonul oxidat în CO2 ca urmare a arderii și carbonul total conținut în combustibil, exprimat ca fracție, considerând monoxidul de carbon (CO) emis în atmosferă drept cantitatea molară echivalentă de CO2;

15.	„factor de conversie” înseamnă raportul dintre carbonul emis sub formă de CO2 și carbonul total conținut în fluxul de surse înainte ca procesul să aibă loc, exprimat ca fracție, considerând monoxidul de carbon (CO) emis în atmosferă drept cantitatea molară echivalentă de CO2;

16.

„precizie” înseamnă gradul de apropiere dintre rezultatul unei măsurători și valoarea reală a cantității în cauză sau o valoare de referință determinată empiric, folosind materiale de calibrare și metode de standardizare trasabile și acceptate la nivel internațional, luând în considerare atât factorii accidentali, cât și cei sistematici;

17.

„calibrare” înseamnă setul de operații care stabilește, în condiții date, relațiile dintre valorile indicate de un instrument de măsurare sau un sistem de măsurare sau valorile reprezentate de o măsură materializată sau de un material de referință și valorile corespunzătoare ale unei cantități care decurge dintr-un standard de referință;

18.	„pasageri” înseamnă persoanele aflate la bordul aeronavei în timpul unui zbor, fără a include membrii echipajului aflați în timpul serviciului;

19.	„prudent” înseamnă definirea unui set de ipoteze pentru a evita orice subestimare a emisiilor anuale sau orice supraestimare a datelor tonă-kilometru;

20.

„biomasă” înseamnă fracțiunea biodegradabilă din produse, deșeuri și reziduuri de origine biologică provenite din agricultură (inclusiv substanțele de origine vegetală și animală), silvicultură și industriile asociate, inclusiv pescuit și acvacultură, precum și fracțiunea biodegradabilă din deșeurile industriale și municipale; biomasa include biolichidele și biocarburanții;

21.	„biolichide” înseamnă combustibilii lichizi produși din biomasă și utilizați în scopuri energetice altele decât pentru transport, inclusiv pentru producerea de energie electrică și de energie destinată încălzirii și răcirii;

22.	„biocarburanți” înseamnă combustibili lichizi sau gazoși pentru transport, produși din biomasă;

23.

„verificare metrologică legală” înseamnă controlul capacității unui instrument de măsurare de a realiza măsurători conform domeniului său de aplicare, din considerente de interes public, sănătate publică, ordine și siguranță publică, protecția mediului și a consumatorului, colectare a taxelor și a impozitelor și corectitudine a tranzacțiilor comerciale;

24.	„eroarea maximă admisă” înseamnă eroarea de măsurare permisă, indicată în anexa I și în anexele specifice per instrumente la Directiva 2004/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6) sau în normele naționale privind verificarea metrologică legală, după caz;

25.	„activități privind fluxul de date” înseamnă activitățile referitoare la obținerea, prelucrarea și gestionarea datelor necesare pentru elaborarea unui raport de emisii pornind de la date din surse primare;

26.	„tone de CO2(e)” înseamnă tone metrice de CO2 sau de CO2(e);

27.	„CO2(e)” înseamnă orice gaz cu efect de seră, altul decât CO2, enumerat în anexa II la Directiva 2003/87/CE, având un potențial de încălzire globală echivalent cu cel al CO2;

28.

„sistem de măsurare” înseamnă un set complet de instrumente de măsurare și alte echipamente precum echipamentele de eșantionare și de prelucrare a datelor, utilizat pentru determinarea variabilelor, cum ar fi datele de activitate, conținutul de carbon, puterea calorifică sau factorul de emisie al emisiilor de CO2;

29.

„putere calorifică netă” (net calorific value - NCV) înseamnă cantitatea specifică de energie eliberată sub formă de căldură atunci când un combustibil sau o materie este supusă unui proces complet de ardere cu oxigen în condiții standard, fără a se ține cont de căldura de vaporizare a apei eventual formate;

30.

„emisii de proces” înseamnă emisiile de gaze cu efect de seră, altele decât emisiile de ardere, rezultate în urma reacțiilor deliberate și involuntare între substanțe sau în urma transformării acestora, inclusiv reducerea chimică sau electrolitică a minereurilor metalifere, descompunerea termică a substanțelor, precum și obținerea substanțelor utilizate ca produs sau materie primă;

31.

„combustibil comercial standard” înseamnă combustibilii comerciali standardizați la nivel internațional care prezintă un interval de încredere de 95 %, de cel mult ± 1 % pentru puterea calorifică specificată, inclusiv motorina, petrolul ușor, benzina, petrolul lampant, kerosenul, etanul, propanul și butanul, kerosenul pentru avioanele cu reacție (jet A1 sau jet A), benzina pentru avioanele cu reacție (jet B) și benzina pentru aviație (AvGas);

32.	„lot” înseamnă o cantitate de combustibil sau de materie primă eșantionată și caracterizată în mod reprezentativ și transferată într-un singur transport sau în mod continuu de-a lungul unei anumite perioade de timp;

33.	„combustibil mixt” înseamnă un combustibil care conține atât biomasă, cât și carbon fosil;

34.	„materie primă mixtă” înseamnă o materie primă care conține atât biomasă, cât și carbon fosil;

35.

„factor de emisie preliminar” înseamnă factorul de emisie total asumat al unui combustibil mixt sau al unei materii prime mixte, evaluat pe baza conținutului de carbon total compus din fracțiunea de biomasă și fracțiunea fosilă înainte de înmulțirea acestuia cu fracțiunea fosilă în vederea obținerii factorului de emisie;

36.	„fracțiune fosilă” înseamnă raportul dintre carbonul fosil și conținutul total de carbon al unui combustibil sau al unei materii prime, exprimat ca fracție;

37.	„fracțiune de biomasă” înseamnă raportul dintre carbonul rezultat din biomasă și conținutul total de carbon dintr-un combustibil sau materie primă, exprimat ca fracție;

38.	„metoda bilanțului energetic” înseamnă o metodă de estimare a cantității de energie utilizată drept combustibil într-un cazan, calculată ca sumă a căldurii utilizabile și a tuturor pierderilor semnificative de căldură prin radiație, transmisie sau prin intermediul gazelor de ardere;

39.

„măsurarea continuă a emisiilor” înseamnă un set de operații care au drept scop determinarea valorii unei cantități prin măsurări periodice, aplicând fie măsurători la coșul de emisii, fie procedee de extracție în care instrumentul de măsurare se află în apropierea coșului, excluzând totodată metodele de măsurare bazate pe colectarea de eșantioane individuale din coș;

40.	„CO2 inerent” înseamnă CO2 care face parte dintr-un combustibil;

41.	„carbon fosil” înseamnă carbonul anorganic și organic care nu este biomasă;

42.	„punct de măsurare” înseamnă sursa de emisii pentru care sunt utilizate sisteme de măsurare continuă a emisiilor (CEMS) pentru măsurarea emisiilor sau secțiunea unui sistem de conducte pentru care debitul de CO2 se determină utilizând sisteme de măsurare continuă;

43.

„documentația privind masa și centrajul” înseamnă documentația indicată în textele de implementare, la nivel internațional sau național, a standardelor și practicilor recomandate (SARP) prevăzute în anexa 6 la Convenția privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago, în data de 7 decembrie 1944, și în subpartea J a anexei III la Regulamentul (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului (7), sau în normele internaționale aplicabile echivalente;

44.	„distanță” înseamnă distanța ortodromică între aerodromul de plecare și cel de sosire, care se adaugă la un factor fix de 95 km;

45.	„aerodrom de plecare” înseamnă aerodromul de unde începe un zbor care constituie o activitate de aviație enumerată în anexa I la Directiva 2003/87/CE;

46.	„aerodrom de sosire” înseamnă aerodromul unde se încheie un zbor care constituie o activitate de aviație enumerată în anexa I la Directiva 2003/87/CE;

47.	„sarcină utilă” înseamnă masa totală a mărfurilor, poștei, pasagerilor și bagajelor transportate la bordul aeronavei în timpul unui zbor;

48.	„emisii fugitive” înseamnă emisiile ocazionale sau neintenționate provenind de la surse nelocalizate, prea diverse sau prea mici pentru a fi monitorizate individual;

49.	„aerodromuri pereche” înseamnă perechea formată din aerodromul de plecare și aerodromul de sosire;

50.	„condiții standard” înseamnă o temperatură de 273,15 K și condiții de presiune de 101 325 Pa care definesc normal metri cubi (Nm3);

51.	„captarea CO2” înseamnă activitatea de captare, din fluxurile de gaze, a CO2 care altfel ar fi emis, în vederea transportului și stocării sale geologice într-un sit de stocare autorizat în temeiul Directivei 2009/31/CE;

52.	„transportul de CO2” înseamnă transportul de CO2 prin conducte, în vederea stocării sale geologice într-un sit de stocare autorizat în temeiul Directivei 2009/31/CE;

53.	„emisii evacuate” înseamnă emisiile degajate intenționat din instalație prin asigurarea unui punct de emisii anume;

54.	„recuperarea intensificată a hidrocarburilor” înseamnă recuperarea hidrocarburilor, care se adaugă la hidrocarburile extrase prin injectare cu apă sau prin alte mijloace;

55.

„date indirecte” înseamnă valorile anuale care sunt dovedite în mod empiric sau care sunt derivate din surse aprobate și pe care un operator le utilizează pentru a înlocui datele de activitate sau parametrii de calcul pentru a asigura raportarea completă în cazul în care metodologia de monitorizare aplicabilă nu permite generarea tuturor datelor de activitate sau a tuturor parametrilor de calcul necesari.

În plus, definițiile pentru „zbor” și „aerodrom” prevăzute în anexa la Decizia 2009/450/CE, precum și definițiile prevăzute la articolul 3 punctele 1, 2, 3, 5, 6 și 22 din Directiva 2009/31/CE se aplică prezentului regulament.

SECȚIUNEA 2

Principii generale

Articolul 4

Obligație generală

Operatorii și operatorii de aeronave își îndeplinesc obligațiile referitoare la monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE în conformitate cu principiile prevăzute la articolele 5-9.

Articolul 5

Exhaustivitate

Monitorizarea și raportarea trebuie să fie complete și să acopere toate emisiile de proces și de ardere provenite din totalitatea surselor de emisii și a fluxurilor de surse aferente activităților enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE și altor activități relevante incluse în temeiul articolului 24 din directiva respectivă, precum și toate gazele cu efect de seră menționate în legătură cu activitățile respective, evitându-se în același timp dubla contabilizare.

Operatorii și operatorii de aeronave aplică măsuri adecvate pentru prevenirea lacunelor privind datele, care ar putea apărea în perioada de raportare.

Articolul 6

Consecvență, comparabilitate și transparență

(1)   Monitorizarea și raportarea trebuie să fie coerente și comparabile în timp. În acest scop, operatorii și operatorii de aeronave utilizează aceleași metode de monitorizare și seturi de date, care pot face obiectul unor modificări și derogări aprobate de către autoritatea competentă.

(2)   Operatorii și operatorii de aeronave obțin, înregistrează, compilează, analizează și documentează datele provenite din activitatea de monitorizare, inclusiv ipotezele, referințele, datele de activitate, factorii de emisie, factorii de oxidare și factorii de conversie, într-un mod transparent care să permită reproducerea determinării emisiilor de către verificator și de către autoritatea competentă.

Articolul 7

Precizie

Operatorii și operatorii de aeronave se asigură că determinarea emisiilor nu este, în mod sistematic sau cu bună știință, inexactă.

Aceștia identifică și reduc pe cât posibil orice sursă de incertitudine.

Aceștia acordă atenția cuvenită pentru a se asigura că atât calcularea, cât și măsurarea emisiilor prezintă cel mai înalt grad de precizie posibil.

Articolul 8

Integritatea metodologiei

Operatorul sau operatorul de aeronave trebuie să ofere condițiile pentru a asigura în mod rezonabil integritatea datelor de emisii care urmează a fi raportate. Aceștia determină emisiile utilizând metodologiile de monitorizare adecvate stabilite în prezentul regulament.

Datele de emisii raportate și declarațiile conexe nu trebuie să conțină nicio inexactitate materială, trebuie să evite influențarea selecției și a prezentării informațiilor și să furnizeze un bilanț credibil și echilibrat cu privire la emisiile unei instalații sau ale unui operator de aeronave.

La selectarea metodologiei de monitorizare, ar trebui să se pună în balanță efectele pozitive ale unei precizii mai mari și costurile suplimentare generate. Monitorizarea și raportarea emisiilor trebuie să vizeze cel mai ridicat nivel de precizie care poate fi atins, cu excepția cazului în care acest lucru nu este posibil din punct de vedere tehnic sau atrage costuri nerezonabile.

Articolul 9

Îmbunătățirea continuă

Operatorii și operatorii de aeronave țin cont de recomandările incluse în rapoartele de verificare emise în conformitate cu articolul 15 din Directiva 2003/87/CE în activitățile lor ulterioare de monitorizare și raportare.

Articolul 10

Coordonare

Dacă un stat membru desemnează mai multe autorități competente în conformitate cu articolul 18 din Directiva 2003/87/CE, el trebuie să coordoneze activitatea autorităților respective desfășurată în temeiul prezentului regulament.

CAPITOLUL II

PLANUL DE MONITORIZARE

SECȚIUNEA 1

Reguli generale

Articolul 11

Obligație generală

(1)   Fiecare operator sau operator de aeronavă monitorizează emisiile de gaze cu efect de seră pe baza unui plan de monitorizare aprobat de către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 12, având în vedere natura și funcționarea instalației sau a activității de aviație pentru care se aplică acesta.

Planul de monitorizare este completat de proceduri scrise pe care operatorul sau operatorul de aeronave le stabilește, le documentează, le implementează și le menține pentru activitățile incluse în planul de monitorizare, după caz.

(2)   Planul de monitorizare menționat la alineatul (1) descrie instrucțiunile pentru operator sau operatorul de aeronave într-un mod logic și simplu, evitând multiplicarea eforturilor depuse și având în vedere sistemele existente aflate în funcțiune în instalația respectivă sau utilizate de către operator sau de către operatorul de aeronave.

Articolul 12

Conținutul și prezentarea planului de monitorizare

(1)   Un operator sau operator de aeronave prezintă autorității competente, spre aprobare, un plan de monitorizare.

Planul de monitorizare constă într-o documentație detaliată, completă și transparentă a metodologiei de monitorizare a unei instalații specifice sau a unui operator de aeronave și conține cel puțin elementele prevăzute în anexa I.

Împreună cu planul de monitorizare, operatorul sau operatorul de aeronave prezintă, de asemenea, următoarele documente justificative:

(a)	dovezi pentru fiecare flux de surse și sursă de emisii care să ateste conformitatea cu pragurile de incertitudine pentru datele de activitate și parametrii de calcul, după caz, pentru nivelurile aplicate definite în anexele II și III.

(b)	rezultatele unei evaluări a riscurilor care să ofere dovezi conform cărora activitățile de control propuse și procedurile pentru activitățile de control sunt proporționale cu riscurile inerente și cu riscurile de control identificate.

(2)   În cazul în care anexa I face referire la o procedură, un operator sau un operator de aeronave, trebuie să stabilească, să documenteze, să pună în aplicare și să mențină o astfel de procedură separat de planul de monitorizare.

Operatorul sau operatorul de aeronave sintetizează procedurile în planul de monitorizare, furnizând următoarele informații:

(a)	titlul procedurii;

(b)	o referință trasabilă și verificabilă pentru identificarea procedurii;

(c)	identificarea postului sau a departamentului responsabil cu punerea în aplicare a procedurii și cu datele generate de procedură sau gestionate în cadrul acesteia;

(d)	o scurtă descriere a procedurii care să permită operatorului sau operatorului de aeronave, autorității competente și verificatorului să înțeleagă parametrii esențiali și operațiunile efectuate;

(e)	locul exact al înregistrărilor și informațiilor relevante;

(f)	denumirea sistemului computerizat utilizat, dacă este cazul;

(g)	o listă a standardelor EN sau a altor standarde aplicate, dacă este cazul.

Operatorul sau operatorul de aeronave pune la dispoziția autorității competente, la cererea acesteia, orice documentație scrisă a procedurilor. De asemenea, documentația este pusă la dispoziția verificatorului în scopul verificării în temeiul Regulamentului (UE) nr. 600/2012 (8).

(3)   Pe lângă elementele menționate la alineatele (1) și (2) din prezentul articol, statele membre pot solicita includerea de elemente suplimentare în planul de monitorizare a instalațiilor, în vederea îndeplinirii cerințelor de la articolul 24 alineatul (1) din Decizia 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9), inclusiv o sinteză a unei proceduri care să garanteze faptul că:

(a)	operatorul verifică regulat dacă informațiile referitoare la modificările planificate sau efective ale capacității, ale nivelului activității sau ale funcționării unei instalații sunt relevante în temeiul deciziei menționate;

(b)	informațiile menționate la litera (a) sunt prezentate de către operator autorității competente până la data de 31 decembrie a fiecărui an.

Articolul 13

Planuri de monitorizare standardizate și simplificate

(1)   Statele membre pot permite operatorilor sau operatorilor de aeronave să utilizeze planuri de monitorizare standardizate și simplificate, fără a aduce atingere articolului 12 alineatul (3).

În acest scop, statele membre pot publica modele pentru planurile de monitorizare respective, inclusiv descrierea fluxului de date și a procedurilor de control menționate la articolele 57 și 58, pe baza modelelor și a liniilor directoare publicate de către Comisie.

(2)   Înainte de aprobarea oricărui plan de monitorizare simplificat menționat la alineatul (1), autoritatea competentă efectuează o evaluare simplificată a riscurilor cu privire la măsura în care activitățile de control și procedurile pentru activitățile de control propuse sunt proporționale cu riscurile inerente și cu riscurile de control identificate, și justifică utilizarea unui astfel de plan de monitorizare simplificat.

Statele membre pot solicita operatorului sau operatorului de aeronave să efectueze pe cont propriu evaluarea riscurilor în conformitate cu paragraful anterior, dacă este cazul.

Articolul 14

Modificări ale planului de monitorizare

(1)   Fiecare operator sau operator de aeronave verifică regulat dacă planul de monitorizare reflectă natura și funcționarea instalației sau a activității de aviație în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2003/87/CE și dacă metodologia de monitorizare poate fi îmbunătățită.

(2)   Operatorul sau operatorul de aeronave modifică planul de monitorizare în oricare dintre situațiile următoare:

(a)	dacă au loc noi emisii, ca urmare a unor noi activități derulate sau ca urmare a utilizării de noi combustibili sau materii prime care nu au fost încă incluse în planul de monitorizare;

(b)	dacă schimbarea disponibilității datelor ca urmare a utilizării de noi tipuri de instrumente de măsurare, metode de eșantionare sau metode de analiză sau din alte motive conduce la o mai mare precizie a determinării emisiilor;

(c)	dacă datele rezultate din metodele de monitorizare aplicate anterior s-au dovedit incorecte;

(d)	dacă modificarea planului de monitorizare îmbunătățește precizia datelor raportate, cu excepția cazului în care acest lucru nu este posibil din punct de vedere tehnic sau implică costuri nerezonabile;

(e)	dacă planul de monitorizare se dovedește a nu fi în conformitate cu cerințele prezentului regulament, iar autoritatea competentă solicită operatorului sau operatorului de aeronave modificarea acestuia;

(f)	dacă este necesar să se răspundă sugestiilor de îmbunătățire a planului de monitorizare incluse într-un raport de verificare.

Articolul 15

Aprobarea modificărilor planului de monitorizare

(1)   Operatorul sau operatorul de aeronave notifică autorității competente, fără întârzieri nejustificate, orice propunere de modificare a planului de monitorizare.

Cu toate acestea, autoritatea competentă poate permite operatorului sau operatorului de aeronavă să notifice, până la data de 31 decembrie a aceluiași an, modificările aduse la planul de monitorizare care nu sunt semnificative în sensul alineatului (3).

(2)   Orice modificare semnificativă a planului de monitorizare în sensul alineatelor (3) și (4) face obiectul aprobării de către autoritatea competentă.

În cazul în care autoritatea competentă consideră o modificare ca nefiind semnificativă, aceasta informează operatorul sau operatorul de aeronave în acest sens, fără întârzieri nejustificate.

(3)   Printre modificările semnificative ale planului de monitorizare a unei instalații se numără următoarele:

(a)	modificarea categoriei instalației;

(b)	fără a aduce atingere articolului 47 alineatul (8), modificările referitoare la clasificarea instalației ca instalație cu emisii scăzute;

(c)	modificările privind sursele de emisii;

(d)	trecerea de la metoda bazată pe calcul la metoda bazată pe măsurare sau invers pentru determinarea emisiilor;

(e)	modificarea nivelului aplicat;

(f)	introducerea unor noi fluxuri de surse;

(g)	modificările survenite în clasificarea fluxurilor de surse – între fluxurile de surse majore, minore sau de minimis;

(h)	modificarea valorii implicite pentru un parametru de calcul, în cazul în care valoarea respectivă trebuie prevăzută în planul de monitorizare;

(i)	introducerea de noi proceduri referitoare la eșantionare, analiză sau calibrare, în cazul în care modificările procedurilor respective au un impact direct asupra preciziei datelor de emisii;

(j)	aplicarea sau adaptarea unei metode de cuantificare a emisiilor rezultate din scurgeri la siturile de stocare.

(4)   Printre modificările semnificative aduse planurilor de monitorizare ale unui operator de aeronave se numără:

(a)

cu privire la planul de monitorizare a emisiilor: (i) modificarea nivelurilor asociate consumului de combustibil; (ii) modificarea valorilor factorului de emisie prevăzute în planul de monitorizare; (iii) alegerea unei alte metode de calcul dintre cele prevăzute în anexa III; (iv) introducerea de noi fluxuri de surse; (v) modificarea clasificării fluxurilor de surse, atunci când un flux de surse minore se modifică în flux de surse majore; (vi) modificări ale statutului operatorului de aeronave ca emițător de talie redusă în sensul articolului 54 alineatul (1);

(b)

cu privire la planul de monitorizare a datelor tonă-kilometru: (i) trecerea de la statutul necomercial la cel comercial, și invers, al serviciului de transport aerian furnizat; (ii) modificarea obiectului serviciului de transport aerian, obiectul constituindu-l pasagerii, mărfurile sau corespondența.

Articolul 16

Implementarea și păstrarea evidenței modificărilor

(1)   Înainte de primirea aprobării sau a informațiilor în conformitate cu articolul 15 alineatul (2), operatorul sau operatorul de aeronave poate efectua activitatea de monitorizare și de raportare utilizând planul de monitorizare modificat în cazul în care aceștia pot presupune, în mod rezonabil, că modificările propuse nu sunt semnificative sau în cazul în care monitorizarea efectuată în conformitate cu planul de monitorizare inițial ar conduce la date de emisii incomplete.

În caz de dubii, operatorul sau operatorul de aeronave desfășoară întreaga activitate de monitorizare și de raportare, inclusiv pe parcursul documentării interimare, în paralel, folosind atât planul de monitorizare inițial, cât și versiunea modificată a acestuia.

(2)   În momentul primirii aprobării sau a informațiilor în conformitate cu articolul 15 alineatul (2), operatorul sau operatorul de aeronave utilizează numai datele referitoare la planul de monitorizare modificat și își desfășoară întreaga activitate de monitorizare și de raportare utilizând numai planul de monitorizare modificat.

(3)   Operatorul sau operatorul de aeronave păstrează evidența tuturor modificărilor aduse planului de monitorizare. În cadrul fiecărei consemnări, sunt menționate următoarele:

(a)	descrierea clară a modificării;

(b)	justificarea introducerii modificării;

(c)	data notificării modificării către autoritatea competentă;

(d)	data confirmării de către autoritatea competentă a primirii notificării menționate la articolul 15 alineatul (1) și, după caz, data primirii aprobării sau a informațiilor menționate la articolul 15 alineatul (2);

(e)	data de la care se aplică planul de monitorizare modificat în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol.

SECȚIUNEA 2

Fezabilitate tehnică și costuri nerezonabile

Articolul 17

Fezabilitate tehnică

În cazul în care un operator sau un operator de aeronave susține că aplicarea unei metode de monitorizare specifice nu este fezabilă din punct de vedere tehnic, autoritatea competentă evaluează fezabilitatea tehnică luând în considerare justificarea adusă de către operator sau de către operatorul de aeronave. Justificarea respectivă se bazează pe deținerea de către operator sau operatorul de aeronave a resurselor tehnice necesare pentru îndeplinirea exigențelor unui sistem propus sau a unei cerințe care pot fi implementate în termenul solicitat în scopul prezentului regulament. Resursele tehnice respective includ disponibilitatea tehnicilor și a tehnologiei necesare.

Articolul 18

Costuri nerezonabile

1.   În cazul în care un operator susține că aplicarea unei metodologii de monitorizare specifice atrage costuri nerezonabile, autoritatea competentă evaluează natura nerezonabilă a costurilor luând în considerare justificarea operatorului.

Autoritatea competentă consideră costurile ca fiind nerezonabile atunci când estimarea costurilor depășește beneficiile. În acest sens, beneficiul este calculat prin înmulțirea unui factor de îmbunătățire cu un preț de referință de 20 EUR per certificat, iar costurile includ o perioadă de depreciere adecvată bazată pe perioada de viață economică a echipamentului.

2.   În momentul evaluării naturii nerezonabile a costurilor în vederea alegerii nivelurilor pentru datele de activitate, autoritatea competentă utilizează factorul de îmbunătățire menționat la alineatul (1) constând din diferența dintre gradul de incertitudine atins la momentul respectiv și pragul de incertitudine al nivelului care s-ar atinge în urma îmbunătățirii, înmulțită cu emisiile anuale medii generate de respectivul flux de surse în ultimii trei ani.

În lipsa datelor referitoare la emisiile anuale medii generate de fluxul de surse în ultimii trei ani, operatorul sau operatorul de aeronave prezintă o estimare prudentă a emisiilor anuale medii, excluzând CO2 provenit din biomasă și înainte de scăderea CO2 transferat. Pentru instrumentele de măsurare care fac obiectul verificării metrologice legale naționale, gradul de incertitudine atins la momentul respectiv poate fi înlocuit cu eroarea maximă permisă în exploatare autorizată prin legislația națională relevantă.

3.   În momentul evaluării naturii nerezonabile a costurilor cu privire la măsurile destinate să îmbunătățească calitatea emisiilor raportate dar fără un impact direct asupra preciziei datelor de activitate, autoritatea competentă utilizează un factor de îmbunătățire de 1 % din emisiile anuale medii ale fluxurilor de surse respective înregistrate în ultimii trei ani. Măsurile respective pot include:

(a)	trecerea de la valori implicite la analize în vederea determinării parametrilor de calcul;

(b)	creșterea numărului de analize per flux de surse;

(c)

în cazul în care sarcina de măsurare specifică nu face obiectul verificării metrologice legale naționale, înlocuirea instrumentelor de măsurare cu instrumente conforme cu cerințele relevante referitoare la verificarea metrologică legală ale statului membru în aplicații similare sau cu instrumente de măsurare conforme cu dispozițiile aplicabile din Directiva 2004/22/CE sau din Directiva 2009/23/CE a Parlamentului European și a Consiliului (10);

(d)	scurtarea intervalelor de calibrare și de întreținere ale instrumentelor de măsurare;

(e)	îmbunătățiri ale activităților privind fluxul de date și ale activităților de control, reducând semnificativ riscurile inerente și cele de control.

4.   Măsurile referitoare la îmbunătățirea metodologiei de monitorizare a unei instalații în conformitate cu articolul 69 nu sunt considerate a atrage costuri nerezonabile până la o valoare cumulată de 2 000 EUR pe perioadă de raportare. Pentru instalațiile cu emisii scăzute, pragul respectiv este de 500 EUR pe perioadă de raportare.

CAPITOLUL III

MONITORIZAREA EMISIILOR PROVENITE DE LA INSTALAȚIILE STAȚIONARE

SECȚIUNEA 1

Dispoziții generale

Articolul 19

Clasificarea instalațiilor și a fluxurilor de surse

(1)   Fiecare operator determină categoria instalației proprii în conformitate cu alineatul (2) și, dacă este cazul, a fiecărui flux de surse în conformitate cu alineatul (3), în scopul monitorizării emisiilor și al determinării cerințelor minime privind nivelurile.

(2)   Operatorul clasifică fiecare instalație ca aparținând uneia dintre următoarele categorii:

(a)	instalație de categoria A, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de comercializare care precede imediat perioada de comercializare curentă, excluzând CO2 rezultat din biomasă și înainte de scăderea CO2 transferat, sunt mai mici sau egale cu 50 000 de tone de CO2(e);

(b)

instalație de categoria B, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de comercializare care precede imediat perioada de comercializare curentă, excluzând CO2 rezultat din biomasă și înainte de scăderea CO2 transferat, sunt mai mari de 50 000 de tone de CO2(e) și mai mici sau egale cu 500 000 de tone de CO2(e);

(c)	o instalație de categoria C, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de comercializare care precede imediat perioad de comercializare curentă, excluzând CO2 rezultat din biomasă și înainte de scăderea CO2 transferat, sunt mai mari de 500 000 de tone de CO2(e).

(3)   Operatorul clasifică fiecare flux de surse, comparând fluxul de surse cu suma tuturor valorilor absolute ale CO2 fosil și ale CO2(e) corespunzătoare tuturor fluxurilor de surse incluse în metodele bazate pe calcul și cu suma tuturor emisiilor generate de sursele de emisii monitorizate cu ajutorul metodelor bazate pe măsurare, înainte de scăderea CO2 transferat, într-una din următoarele categorii:

(a)

fluxuri de surse minore, în cazul în care fluxurile de surse selectate de către operator corespund împreună unei valori mai mici de 5 000 de tone de CO2 fosil pe an sau unei valori de sub 10 %, până la o contribuție totală maximă de 100 000 de tone de CO2 fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;

(b)

fluxuri de surse de minimis, în cazul în care fluxurile de surse selectate de către operator corespund împreună unei valori sub 1 000 de tone de CO2 fosil pe an sau unei valori sub 2 %, până la o contribuție totală maximă de 20 000 de tone de CO2 fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;

(c)	fluxuri de surse majore, în cazul în care fluxurile de surse nu se încadrează în niciuna dintre categoriile menționate la punctele (a) și (b).

(4)   În cazul în care emisiile anuale medii verificate ale instalației pentru perioada care precede imediat perioada de comercializare curentă nu sunt disponibile sau nu sunt exacte, operatorul utilizează o estimare prudentă a emisiilor medii anuale, excluzând CO2 rezultat din biomasă și înainte de scăderea CO2 transferat, pentru a determina categoria instalației.

Articolul 20

Limitele monitorizării

(1)   Un operator definește limitele monitorizării pentru fiecare instalație.

În cadrul acestor limite, operatorul include toate emisiile de gaze cu efect de seră relevante care provin din totalitatea surselor de emisii și a fluxurilor de surse aferente activităților desfășurate în instalație și enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE, precum și din activitățile și gazele cu efect de seră incluse de un stat membru în conformitate cu articolul 24 din Directiva 2003/87/CE.

Operatorul include, de asemenea, emisiile rezultate din operațiuni obișnuite și evenimente excepționale, inclusiv pornirea și oprirea instalației sau situațiile de urgență survenite în timpul perioadei de raportare, cu excepția emisiilor provenite de la echipamentele mobile utilizate în scopuri de transport.

(2)   Atunci când definește procesul de monitorizare și de raportare, operatorul include cerințele specifice sectorului prevăzute în anexa IV.

(3)   În cazul în care, la un complex de stocare în sensul Directivei 2009/31/CE, se detectează scurgeri conducând la emisii sau la degajare de CO2 în coloana de apă, acestea se consideră surse de emisii pentru instalația respectivă și se monitorizează în conformitate cu secțiunea 23 din anexa IV la prezentul regulament.

Autoritatea competentă poate permite excluderea unei surse de emisii aferente unei scurgeri din procesul de monitorizare și raportare dacă s-au luat măsuri corective în temeiul articolului 16 din Directiva 2009/31/CE și dacă nu se mai detectează emisii sau degajări în coloana de apă generate de scurgerea respectivă.

Articolul 21

Alegerea metodologiei de monitorizare

(1)   Pentru monitorizarea emisiilor unei instalații, operatorul alege să aplice fie o metodologie bazată pe calcul, fie o metodă bazată pe măsurare, făcând obiectul unor dispoziții specifice în cadrul prezentului regulament.

O metodă bazată pe calcul constă în determinarea emisiilor provenite din fluxuri de surse pe baza datelor de activitate obținute cu ajutorul sistemelor de măsurare și a parametrilor adiționali rezultați din analize de laborator sau valori implicite. Metoda bazată pe calcul poate fi aplicată prin intermediul metodei standard stabilite la articolul 24 sau prin metoda bilanțului masic stabilită la articolul 25.

O metodă bazată pe măsurare constă în determinarea emisiilor provenite din surse de emisii cu ajutorul măsurării continue a concentrației gazului cu efect de seră relevant în gazul de ardere sau a concentrației debitului de gaze de ardere, incluzând monitorizarea transferurilor de CO2 între instalații în cazul în care se măsoară concentrația de CO2 și debitul gazului transferat.

În cazul în care se aplică metoda bazată pe calcul, operatorul definește în planul de monitorizare metoda folosită pentru fiecare flux de surse, fie metoda standard, fie metoda bilanțului masic, incluzând nivelurile relevante definite în anexa II.

(2)   Un operator poate combina, sub rezerva aprobării de către autoritatea competentă, metoda standard, metoda bilanțului masic și metodele bazate pe măsurare pentru diferite surse de emisii și fluxuri de surse aparținând unei instalații, cu condiția să nu apară nici lacune, nici dublă contabilizare în ceea ce privește emisiile.

(3)   În cazul în care operatorul nu alege o metodă bazată pe măsurare, atunci acesta alege metoda prevăzută în secțiunea relevantă din anexa IV, cu excepția cazului în care dovedește autorităților competente că acest fapt nu este posibil din punct de vedere tehnic, că implică costuri nerezonabile sau că o altă metodă conduce la o mai mare precizie de ansamblu a datelor cu privire la emisii.

Articolul 22

Metodologia de monitorizare care nu se bazează pe niveluri

Prin derogare de la articolul 21 alineatul (1), operatorul poate utiliza o metodologie de monitorizare care nu se bazează pe niveluri (denumită în continuare „metoda alternativă”) pentru anumite fluxuri de surse sau surse de emisii selectate, cu condiția ca toate criteriile următoare să fie îndeplinite:

(a)

aplicarea cel puțin a nivelului 1 în cadrul metodei bazate pe calcul pentru unul sau mai multe fluxuri de surse majore sau minore și a metodei bazate pe măsurare pentru cel puțin o sursă de emisii asociată acelorași fluxuri de surse nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar implica costuri nerezonabile;

(b)

operatorul evaluează și cuantifică în fiecare an incertitudinile tuturor parametrilor utilizați pentru determinarea emisiilor anuale în conformitate cu Ghidul ISO pentru exprimarea incertitudinii de măsurare (JCGM 100:2008) sau cu alt standard echivalent acceptat la nivel internațional, și include rezultatele obținute în raportul de emisii anuale;

(c)

operatorul demonstrează într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că, prin aplicarea unei astfel de metodologii de monitorizare alternative, pragurile de incertitudine generale pentru nivelul anual al emisiilor de gaze cu efect de seră pentru întreaga instalație nu depășesc 7,5 % pentru instalațiile de categoria A, 5,0 % pentru instalațiile de categoria B și 2,5 % pentru cele de categoria C.

Articolul 23

Modificări temporare ale metodologiei de monitorizare

(1)   În cazul în care, din motive tehnice, temporar este imposibilă aplicarea nivelului prevăzut în planul de monitorizare pentru datele de activitate sau pentru fiecare parametru de calcul al unui flux de combustibil sau material, astfel cum a fost aprobat de autoritatea competentă, operatorul în cauză aplică cel mai înalt nivel posibil până în momentul în care sunt restabilite condițiile pentru aplicarea nivelului aprobat în planul de monitorizare.

Operatorul ia toate măsurile necesare pentru a permite revenirea promptă la nivelul prevăzut în planul de monitorizare, astfel cum a fost aprobat de autoritatea competentă.

(2)   Operatorul în cauză notifică autorității competente modificarea temporară adusă planului de monitorizare menționată la alineatul (1) fără întârzieri nejustificate, menționând:

(a)	motivele devierii de la nivelul prevăzut;

(b)	în detaliu, metodologia de monitorizare provizorie pe care operatorul o folosește pentru a determina emisiile până când vor fi restabilite condițiile pentru aplicarea nivelului prevăzut în planul de monitorizare;

(c)	măsurile pe care operatorul le adoptă pentru restabilirea condițiilor pentru aplicarea nivelului prevăzut în planul de monitorizare aprobat de autoritatea competentă;

(d)	data anticipată pentru reluarea aplicării nivelului aprobat de autoritatea competentă.

SECȚIUNEA 2

Metodologia bazată pe calcul

Subsecțiunea 1

Generalități

Articolul 24

Calcularea emisiilor conform metodologiei standard

(1)   Conform metodologiei standard, operatorul calculează emisiile de ardere per flux de surse prin înmulțirea datelor de activitate corespunzătoare cantității de combustibil ars, exprimată în terajouli pe baza puterii calorifice nete (NCV), cu factorul de emisie corespunzător, exprimat ca tone de CO2 pe terajoule (t CO2/TJ) în conformitate cu utilizarea NCV, și cu factorul de oxidare corespunzător.

Autoritatea competentă poate permite utilizarea de factori de emisie pentru combustibili exprimați ca t CO2/t sau tCO2/Nm3. În acest caz, operatorul determină emisiile de ardere înmulțind datele de activitate corespunzătoare cantității de combustibil ars, exprimată ca tone sau normal metri cubi, cu factorul de emisie corespunzător și cu factorul de oxidare corespunzător.

(2)   Operatorul determină emisiile de proces pe flux de surse înmulțind datele de activitate corespunzătoare consumului de materii prime, intrările de materii prime sau producția finală, exprimate în tone sau normal metri cubi, cu factorul de emisie corespunzător, exprimat în t CO2/t sau t CO2/Nm3, și cu factorul de conversie corespunzător.

(3)   În cazul în care un factor de emisii de nivel 1 sau nivel 2 include deja efectul reacțiilor chimice incomplete, factorul de oxidare sau factorul de conversie este stabilit la valoarea 1.

Articolul 25

Calcularea emisiilor conform metodei bilanțului masic

(1)   Conform metodei bilanțului masic, operatorul calculează cantitatea de CO2 corespunzătoare fiecărui flux de surse inclus în bilanțul masic, prin înmulțirea datelor de activitate corespunzătoare cantității de materie primă care intră sau iese din limitele bilanțului masic, cu conținutul de carbon al materiei înmulțit cu 3 664 t CO2/t C, aplicând secțiunea 3 din anexa II.

(2)   Fără a aduce atingere articolului 49, emisiile generate de întregul proces acoperit de bilanțul masic reprezintă suma cantităților de CO2 corespunzătoare tuturor fluxurilor de surse acoperite de bilanțul masic. Monoxidul de carbon (CO) emis în atmosferă este calculat în cadrul bilanțului masic ca emisie a cantității molare echivalente de CO2.

Articolul 26

Niveluri aplicabile

(1)   În momentul definirii nivelurilor relevante în conformitate cu articolul 21 alineatul (1), pentru a determina datele de activitate și fiecare parametru de calcul, fiecare operator aplică următoarele:

(a)	cel puțin nivelurile enumerate în anexa V, în cazul unei instalații de categoria A, sau dacă este nevoie de un parametru de calcul pentru un flux de surse care corespunde unui combustibil comercial standard;

(b)	în alte cazuri decât cele menționate la litera (a), cel mai înalt nivel stabilit în anexa II.

Cu toate acestea, operatorul poate aplica nivelul imediat inferior nivelurilor menționate la primul paragraf pentru instalațiile de categoria C și până la două niveluri mai jos pentru instalațiile de categoriile A și B, dar cel puțin nivelul 1, dacă acesta demonstrează într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că nivelul solicitat în conformitate cu primul paragraf nu este posibil din punct de vedere tehnic sau implică costuri nerezonabile.

Autoritatea competentă poate permite unui operator să aplice niveluri mai scăzute decât cele menționate la cel de-al doilea paragraf, dar cel puțin nivelul 1, pentru o perioadă de tranziție de până la trei ani, cu condiția ca ambele condiții următoare să fie întrunite:

(a)	operatorul trebuie să demonstreze în mod acceptabil pentru autoritatea competentă că nivelul solicitat în conformitate cu cel de-al doilea paragraf nu este posibil din punct de vedere tehnic sau că implică costuri nerezonabile;

(b)	operatorul trebuie să prezinte un plan de îmbunătățire, indicând modalitatea și data la care va fi atins cel puțin nivelul solicitat în conformitate cu cel de-al doilea paragraf.

(2)   În ceea ce privește datele de activitate și fiecare parametru de calcul pentru fluxurile de surse minore, operatorul aplică cel mai înalt nivel care este posibil din punct de vedere tehnic și care nu implică costuri nerezonabile, dar cel puțin nivelul 1.

(3)   În ceea ce privește datele de activitate și fiecare factor de calcul pentru fluxurile de surse de minimis, operatorul poate determina datele de activitate și fiecare parametru de calcul utilizând estimări prudente în loc de niveluri, cu excepția cazului în care un nivel definit poate fi atins fără eforturi suplimentare.

(4)   În ceea ce privește factorul de oxidare și cel de conversie, operatorul aplică cel puțin cele mai scăzute niveluri prevăzute în anexa II.

(5)   În cazul în care autoritatea competentă a permis utilizarea de factori de emisii exprimați ca t CO2/t sau t CO2/Nm3 pentru combustibili și pentru combustibilii folosiți pentru alimentarea procesului sau în bilanțurile masice în conformitate cu articolul 25, puterea calorifică netă poate fi monitorizată utilizând niveluri mai scăzute decât cel mai înalt nivel prevăzut în anexa II.

Subsecțiunea 2

Date de activitate

Articolul 27

Determinarea datelor de activitate

(1)   Operatorul determină datele de activitate ale unui flux de surse, după cum urmează:

(a)	pe baza unei contorizări continue în cadrul procesului care generează emisiile;

(b)	pe baza cumulării contorizărilor de cantități emise separat, luând în calcul variațiile semnificative de stoc.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (b), cantitatea de combustibil sau de materie primă prelucrată în timpul perioadei de raportare se calculează ca fiind cantitatea de combustibil sau de materie primă achiziționată în cursul perioadei de raportare minus cantitatea de combustibil sau de materie primă exportată din instalație plus cantitatea de combustibil sau de materie primă aflată în stoc la începutul perioadei de raportare minus cantitatea de combustibil sau de materie primă aflată în stoc la sfârșitul perioadei de raportare.

În cazul în care determinarea cantităților aflate în stoc prin măsurare directă nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar implica costuri nerezonabile, operatorul poate estima aceste cantități pe baza:

(a)	datelor din anii precedenți corelate cu producția pentru perioada de raportare;

(b)	procedurilor documentate și a datelor respective din declarațiile financiare verificate pentru perioada de raportare.

În cazul în care determinarea datelor de activitate pentru întregul an calendaristic nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar implica costuri nerezonabile, operatorul poate alege următoarea zi care este cea mai adecvată pentru a distinge un an de raportare de anul următor, respectând astfel anul calendaristic indicat. Deviațiile aplicate unuia sau mai multor fluxuri de surse sunt înregistrate în mod clar, formează baza unei valori reprezentative pentru anul calendaristic și sunt luate în considerare în mod sistematic în anul următor.

Articolul 28

Sistemele de măsurare controlate de operator

(1)   Pentru determinarea datelor de activitate în conformitate cu articolul 27, operatorul trebuie să utilizeze rezultatele contorizării bazate pe sistemele de măsurare controlate de acesta în cadrul instalației, cu condiția respectării tuturor condițiilor următoare:

(a)	operatorul trebuie să efectueze o evaluare a incertitudinii și să asigure atingerea pragului de incertitudine corespunzător nivelului relevant;

(b)

operatorul trebuie să se asigure cel puțin o dată pe an și după fiecare calibrare a instrumentelor de măsurare că rezultatele calibrării înmulțite cu un factor de ajustare prudent, bazat pe o serie de timp adecvată a calibrărilor anterioare ale instrumentului în cauză sau ale altor instrumente de măsurare similare pentru a lua în calcul efectul incertitudinii în exploatare, sunt comparate cu pragurile de incertitudine relevante.

În cazul în care pragurile aprobate în conformitate cu articolul 12 sunt depășite sau se constată că echipamentele nu sunt conforme cu alte cerințe, operatorul adoptă măsuri corective fără întârzieri nejustificate și notifică autoritatea competentă în acest sens.

(2)   Operatorul prezintă autorității competente evaluarea incertitudinii menționată la alineatul (1) litera (a) în momentul în care îi notifică acesteia un nou plan de monitorizare sau când aceasta este relevantă pentru o modificare adusă planului de monitorizare aprobat.

Evaluarea cuprinde incertitudinea specificată a instrumentelor de măsurare aplicate, incertitudinea asociată cu calibrarea, precum și orice altă incertitudine suplimentară care are legătură cu modul în care instrumentele de măsurare sunt utilizate în practică. Incertitudinea asociată variației de stoc este inclusă în evaluarea incertitudinii în cazul în care facilitățile de stocare au capacitatea de a stoca cel puțin 5 % din cantitatea anuală folosită din combustibilul sau materia primă în cauză. În momentul efectuării evaluării, operatorul ia în considerare faptul că valorile declarate utilizate pentru definirea pragurilor de incertitudine corespunzătoare nivelurilor definite în anexa II se referă la incertitudinea totală asociată unei perioade de raportare complete.

Operatorul poate simplifica evaluarea incertitudinii considerând că erorile maxime permise specificate pentru instrumentul de măsurare utilizat sau, în cazul în care este mai mică, incertitudinea obținută prin calibrare înmulțită cu un factor de ajustare prudent pentru a lua în calcul efectul incertitudinii în exploatare, corespund incertitudinii aferente întregii perioade de raportare, în conformitate cu definițiile nivelurilor prevăzute în anexa II, cu condiția ca instrumentele de măsurare să fie instalate într-un mediu adaptat la caracteristicile de utilizare.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (2), autoritatea competentă poate permite operatorului să utilizeze rezultatele măsurătorilor furnizate de sistemele de măsurare controlate de acesta în cadrul instalației, în cazul în care operatorul dovedește că instrumentele de măsurare utilizate fac obiectul verificării metrologice legale relevante la nivel național.

În acest sens, eroarea maximă permisă în exploatare autorizată de legislația națională relevantă cu privire la verificarea metrologică legală pentru operațiunea de măsurare relevantă poate fi folosită ca valoare a incertitudinii, fără alte justificări.

Articolul 29

Sisteme de măsurare aflate dincolo de control operatorului

(1)   În cazul în care, pe baza evaluării simplificate a incertitudinii, utilizarea sistemelor de măsurare care nu se află sub controlul operatorului, comparativ cu utilizarea celor controlate de către operator în conformitate cu articolul 28, permite operatorului respectarea unui nivel cel puțin la fel de ridicat, oferă rezultate mai fiabile și este mai puțin expusă la riscuri de control, operatorul determină datele de activitate cu ajutorul sistemelor de măsurare care nu se află sub controlul acestuia.

În acest scop, operatorul poate apela la una dintre următoarele surse de date:

(a)	cantitățile din facturile emise de un partener comercial, cu condiția existenței unei tranzacții comerciale între doi parteneri comerciali independenți;

(b)	citirile directe oferite de sistemele de măsurare.

(2)   Operatorul asigură conformitatea cu nivelul aplicabil în conformitate cu articolul 26.

În acest scop, eroarea maximă permisă în exploatare autorizată de legislația relevantă pentru verificarea metrologică legală națională aplicabilă tranzacției comerciale în cauză poate fi folosită ca incertitudine, fără alte justificări.

În cazul în care cerințele aplicabile în conformitate cu verificarea metrologică legală națională sunt mai puțin stricte decât cele prevăzute pentru nivelul aplicabil conform articolului 26, operatorul trebuie să obțină dovezi din partea partenerului comercial responsabil cu sistemul de măsurare cu privire la incertitudinea aplicabilă.

Subsecțiunea 3

Parametri de calcul

Articolul 30

Determinarea parametrilor de calcul

(1)   Operatorul determină parametrii de calcul fie ca valori implicite, fie în baza unei analize în funcție de nivelul aplicabil.

(2)   Operatorul determină și raportează parametrii de calcul în conformitate cu starea utilizată pentru datele de activitate asociate, făcând referire la starea combustibilului sau a materiei prime în momentul achiziționării sau al utilizării în procesul generator de emisii, înainte de a fi uscată sau tratată în alt mod pentru analize de laborator.

În cazul în care o astfel de metodă atrage costuri nerezonabile sau în cazul în care poate fi obținută o precizie mai mare, operatorul poate raporta în mod sistematic datele de activitate și parametrii de calcul corespunzători stării în care au loc analizele de laborator.

Articolul 31

Valori implicite pentru parametrii de calcul

(1)   În cazul în care operatorul determină parametrii de calcul ca valori implicite, acesta, în conformitate cu cerința nivelului aplicabil definită în anexele II și VI, utilizează una dintre următoarele valori:

(a)	factorii standard și factorii stoechiometrici enumerați în anexa VI;

(b)	factorii standard utilizați de statul membru în inventarul național prezentat Secretariatului Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice;

(c)

valorile din literatura de specialitate convenite cu autoritatea competentă, inclusiv factorii standard publicați de autoritatea competentă, care sunt compatibili cu factorii menționați la litera (b), dar sunt mai reprezentativi pentru surse de fluxuri de combustibili cu un grad mai mare de dezagregare;

(d)	valorile specificate și garantate de furnizorul unei materii prime, dacă operatorul poate dovedi în mod acceptabil pentru autoritatea competentă că, conținutul de carbon prezintă un interval de încredere de 95 % care nu depășește 1 %;

(e)	valorile obținute în baza analizelor efectuate în trecut, dacă operatorul poate dovedi într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că valorile respective sunt reprezentative pentru loturile viitoare din aceeași materie primă.

(2)   Operatorul indică toate valorile implicite utilizate în planul de monitorizare.

În cazul în care valorile implicite se modifică de la un an la altul, operatorul indică sursa recunoscută aplicabilă a valorii respective în planul de monitorizare.

(3)   Autoritatea competentă poate aproba o modificare a valorilor implicite pentru un parametru de calcul în planul de monitorizare conform articolului 15 alineatul (2), numai dacă operatorul dovedește că noile valori implicite conduc la o determinare mai precisă a emisiilor.

(4)   La cererea operatorului, autoritatea competentă poate permite ca puterea calorifică netă și factorii de emisie ai combustibililor să fie determinați utilizând aceleași niveluri ca în cazul combustibililor comerciali standard, cu condiția ca operatorul să dovedească, cel puțin o dată la trei ani, că intervalul de 1 % pentru puterea calorifică specificată a fost respectat în ultimii trei ani.

Articolul 32

Parametri de calcul bazați pe analize

(1)   Operatorul se asigură că toate analizele, eșantionările, calibrările și validările pentru determinarea parametrilor de calcul sunt efectuate prin aplicarea de metode care au la bază standardele EN corespunzătoare.

În cazul în care astfel de standarde nu sunt disponibile, metodele se bazează pe standardele ISO adecvate sau pe standardele naționale. În cazul în care nu există standarde publicate aplicabile, se utilizează proiecte de standarde adecvate, orientări privind cele mai bune practici din industrie sau alte metode dovedite științific, limitând eroarea de eșantionare și de măsurare.

(2)   În cazul în care, pentru determinarea emisiilor, sunt utilizate cromatografe de gaz online sau analizatori de gaz extractivi sau neextractivi, operatorul trebuie să obțină aprobarea autorității competente pentru utilizarea de astfel de echipamente. Acestea sunt utilizate numai pentru datele referitoare la compoziția combustibililor și materiilor gazoase. Ca măsuri minime de asigurare a calității, operatorul se asigură că se efectuează o validare inițială și, ulterior, alte validări anuale ale instrumentului.

(3)   Rezultatul oricărei analize se utilizează numai pentru perioada de livrare sau pentru lotul de combustibil sau materie primă pentru care au fost prelevate eșantioanele și pentru care eșantioanele au fost considerate reprezentative.

Pentru determinarea unui parametru specific, operatorul utilizează rezultatele tuturor analizelor efectuate cu privire la parametrul respectiv.

Articolul 33

Planul de eșantionare

(1)   În cazul în care parametrii de calcul sunt determinați prin analize, operatorul prezintă autorității competente, spre aprobare, pentru fiecare combustibil sau material, un plan de eșantionare sub forma unei proceduri scrise care conține informații referitoare la metodele folosite pentru pregătirea eșantioanelor, inclusiv responsabilitățile, locațiile, frecvențele, cantitățile și metodele de stocare și transport al eșantioanelor.

Operatorul se asigură că eșantioanele obținute sunt reprezentative pentru lotul relevant sau pentru perioada de livrare, și că ele sunt imparțiale. Elementele relevante ale planului de eșantionare sunt convenite cu laboratorul care efectuează analiza pentru combustibilul sau materialul respectiv, iar dovada acordului se include în plan. Operatorul pune la dispoziție planul pentru a fi verificat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 600/2012.

(2)   De comun acord cu laboratorul care efectuează analiza pentru combustibilul sau materialul respectiv și sub rezerva aprobării de către autoritatea competentă, operatorul își adaptează elementele planului de eșantionare în cazul în care rezultatele analitice indică faptul că eterogenitatea combustibilului sau a materialului diferă în mod semnificativ de informațiile privind eterogenitatea pe care s-a bazat planul inițial de eșantionare pentru combustibilul sau materialul în cauză.

Articolul 34

Utilizarea laboratoarelor

(1)   În cazul în care parametrii de calcul sunt determinați prin analize, operatorul se asigură că laboratoarele utilizate pentru efectuarea analizelor în vederea determinării parametrilor de calcul sunt acreditate în conformitate cu EN ISO/IEC 17025 pentru metodele analitice relevante.

(2)   Laboratoarele neacreditate în conformitate cu EN ISO/IEC 17025 pot fi utilizate pentru determinarea parametrilor de calcul numai în cazul în care operatorul poate demonstra într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că accesul la laboratoarele indicate la alineatului (1) nu este posibil din punct de vedere tehnic sau că ar implica costuri nerezonabile și că laboratorul neacreditat îndeplinește cerințe echivalente celor prevăzute în EN ISO/IEC 17025.

(3)   Autoritatea competentă consideră că un laborator îndeplinește cerințe echivalente celor prevăzute în EN ISO/IEC 17025 în sensul alineatului (2) în cazul în care un operator prezintă, în măsura în care acest lucru este posibil într-o formă și la un nivel de detaliu comparabil cu cel aferent procedurilor prevăzute la articolul 12 alineatul (2), dovezi în conformitate cu cea de-a doua și cea de-a treia teză a prezentului alineat.

Cu privire la managementul calității, operatorul prezintă o certificare acreditată a laboratorului în conformitate cu EN ISO/IEC 9001 sau cu alte sisteme certificate de management al calității, în măsura în care acestea acoperă domeniul de activitate a laboratorului. În lipsa unor astfel de sisteme certificate de management al calității, operatorul furnizează alte dovezi adecvate referitoare la capacitatea laboratorului de gestionare a personalului propriu, precum și a procedurilor, documentelor și atribuțiilor, într-un mod fiabil.

Cu privire la competența tehnică, operatorul prezintă dovezi referitoare la competența și abilitatea laboratorului de a genera rezultate valabile din punct de vedere tehnic utilizând procedurile analitice relevante. Astfel de dovezi includ cel puțin următoarele elemente:

(a)	gestionarea competenței personalului în ceea ce privește atribuțiile specifice încredințate;

(b)	caracterul adecvat al condițiilor de lucru și de mediu;

(c)	selectarea metodelor analitice și a standardelor relevante;

(d)	dacă este cazul, gestionarea eșantionării și pregătirea eșantioanelor, inclusiv controlul integrității eșantioanelor;

(e)	dacă este cazul, elaborarea și validarea unor metode analitice noi sau aplicarea de metode care nu sunt acoperite de standarde internaționale sau naționale;

(f)	estimarea incertitudinii;

(g)	gestionarea echipamentelor, inclusiv a procedurilor de calibrare, ajustare, întreținere și reparare a echipamentelor și păstrarea unei evidențe în acest sens;

(h)	gestionarea și controlul datelor, documentelor și programelor informatice;

(i)	gestionarea elementelor de calibrare și a materialelor de referință;

(j)	asigurarea calității în ceea ce privește calibrarea și rezultatele testelor, inclusiv participarea regulată la programe de testare a competenței, aplicarea metodelor analitice în cazul materialelor de referință certificate sau compararea cu un laborator acreditat;

(k)	gestionarea proceselor externalizate;

(l)	gestionarea misiunilor, a plângerilor formulate de către clienți și garantarea de măsuri corective oportune.

Articolul 35

Frecvențele analizelor

(1)   Operatorul aplică frecvențele minime ale analizelor pentru combustibilii și materialele relevante menționate în anexa VII. Anexa VII va fi revizuită regulat și, inițial, la mai puțin de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

(2)   Autoritatea competentă poate permite operatorului să utilizeze o frecvență diferită de cele menționate la alineatul (1) în cazul în care frecvențele minime nu sunt disponibile sau în cazul în care operatorul demonstrează una dintre următoarele situații:

(a)

pe baza datelor istorice, inclusiv a valorilor analitice pentru combustibilii sau materialele respective calculate în perioada de raportare care precede imediat perioada de raportare curentă, nicio variație a valorilor analitice pentru combustibilul sau materialul respectiv nu depășește 1/3 din valoarea incertitudinii pe care operatorul trebuie să o respecte în ceea ce privește determinarea datelor de activitate ale combustibilului sau materialului respectiv;

(b)	utilizarea frecvenței prevăzute ar atrage costuri nerezonabile.

Subsecțiunea 4

Parametrii de calcul specifici

Articolul 36

Factori de emisii pentru CO2

(1)   Operatorul determină factorii de emisie specifici fiecărei activități pentru emisiile de CO2.

(2)   Factorii de emisii ai combustibililor, inclusiv atunci când sunt folosiți pentru alimentarea procesului, se exprimă în t CO2/TJ.

Autoritatea competentă poate permite operatorului să folosească un factor de emisii pentru un combustibil exprimat în t CO2/t sau t CO2/Nm3 pentru emisiile de ardere, în cazul în care utilizarea unui factor de emisii exprimat în t CO2/TJ implică costuri nerezonabile sau în cazul în care poate fi atinsă o precizie cel puțin echivalentă a emisiilor calculate prin folosirea unui astfel de factor de emisie.

(3)   Pentru conversia conținutului de carbon în valoarea corespunzătoare a unui factor de emisii asociat CO2 sau invers, operatorul utilizează factorul 3 664 t CO2/t C.

Articolul 37

Factorii de oxidare și de conversie

(1)   Operatorul utilizează cel puțin nivelul 1 pentru a determina factorii de oxidare sau de conversie. Operatorul utilizează valoarea 1 pentru factorul de oxidare sau de conversie în cazul în care factorul de emisie include efectul oxidării incomplete sau al conversiei.

Cu toate acestea, autoritatea competentă poate solicita operatorilor să utilizeze întotdeauna nivelul 1.

(2)   În cazul în care, într-o instalație, sunt folosiți mai mulți combustibili și se utilizează nivelul 3 pentru factorul de oxidare specific, operatorul poate solicita aprobarea autorității competente pentru una sau ambele situații următoare:

(a)	determinarea unui singur factor de oxidare agregat pentru întregul proces de ardere și aplicarea acestuia în cazul tuturor combustibililor;

(b)	atribuirea oxidării incomplete unui singur flux de surse majore și utilizarea unei valori egale cu 1 pentru factorul de oxidare al celorlalte fluxuri de surse.

În cazul în care se utilizează biomasa sau combustibili micști, operatorul prezintă dovezi referitoare la faptul că aplicarea literelor (a) sau (b) nu conduce la o subestimare a emisiilor.

Subsecțiunea 5

Tratamentul biomasei

Articolul 38

Fluxurile de surse de biomasă

(1)   Operatorul poate determina datele de activitate ale fluxurilor de surse de biomasă fără a utiliza niveluri și fără a aduce dovezi analitice referitoare la conținutul de biomasă, în cazul în care fluxul de surse respectiv constă exclusiv din biomasă, iar operatorul poate garanta faptul că acesta nu este contaminat cu alte materiale sau alți combustibili.

(2)   Factorul de emisie al biomasei este zero.

Factorul de emisie al unui combustibil sau material mixt se calculează și se raportează ca factorul de emisie preliminar determinat în conformitate cu articolul 30 înmulțit cu fracțiunea fosilă a combustibilului sau a materialului.

(3)   Turba, xilitul și fracțiunile fosile ale combustibililor sau materialelor mixte nu sunt considerate biomasă.

(4)   În cazul în care fracțiunea de biomasă a combustibililor sau materialelor mixte este mai mare sau egală cu 97 % sau dacă, ca urmare a cantității de emisii asociate fracțiunii fosile a combustibilului sau materialului, aceasta se califică drept flux de surse de minimis, autoritatea competentă poate permite operatorului să aplice metode nebazate pe niveluri, inclusiv metoda bilanțului energetic, pentru determinarea datelor de activitate și a parametrilor de calcul relevanți, cu excepția cazului în care valoarea respectivă este utilizată pentru scăderea CO2 provenit din biomasă din emisiile determinate prin măsurarea continuă a emisiilor.

Articolul 39

Determinarea biomasei și a fracțiunii fosile

(1)   În cazul în care, conform nivelului prevăzut sau disponibilității valorilor implicite adecvate menționate la articolul 31 alineatul (1), fracțiunea de biomasă a unui combustibil sau material specific trebuie determinată cu ajutorul analizelor, operatorul determină fracțiunea de biomasă pe baza unui standard relevant și a metodelor analitice prevăzute de acesta, aplicând standardul respectiv numai cu aprobarea autorității competente.

(2)   În cazul în care determinarea fracțiunii de biomasă a unui combustibil sau material mixt prin analiză, în conformitate cu alineatul (1), nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau dacă ea ar implica costuri nerezonabile, operatorul își bazează calculele pe factorii de emisie standard și pe valorile fracțiunii de biomasă pentru combustibilii și materialele mixte și metodele de estimare publicate de către Comisie.

În lipsa unor astfel de factori și valori standard, operatorul fie presupune absența unui procent de biomasă, fie prezintă autorității competente, spre aprobare, o metodă de estimare pentru determinarea fracțiunii de biomasă. Pentru combustibilii sau materiile care provin dintr-un proces de producție cu fluxuri intrate definite și trasabile, operatorul poate face estimarea pe baza bilanțului masic al carbonului fosil și al carbonului din biomasă care intră și iese din proces.

(3)   Prin derogare de la alineatele (1) și (2) și de la articolul 30, în cazul în care a fost stabilită o garanție de origine în temeiul articolului 2 litera (j) și al articolului 15 din Directiva 2009/28/CE pentru biogazul injectat într-o rețea de gaz și ulterior înlăturat din aceasta, operatorul nu utilizează analizele pentru determinarea fracțiunii de biomasă.

SECȚIUNEA 3

Metodologia bazată pe măsurare

Articolul 40

Utilizarea metodologiei de monitorizare bazate pe măsurare

Operatorul utilizează metode bazate pe măsurare pentru toate emisiile de protoxid de azot (N2O) în conformitate cu anexa IV și pentru cuantificarea CO2 transferat în temeiul articolului 49.

În plus, operatorul poate utiliza metode bazate pe măsurare pentru sursele de emisii de CO2, în cazul în care acesta poate dovedi că pentru fiecare sursă de emisii se respectă nivelurile necesare în conformitate cu articolul 41.

Articolul 41

Cerințe privind nivelurile

(1)   Pentru fiecare sursă de emisii care emite mai mult de 5 000 de tone de CO2(e) pe an sau care contribuie cu mai mult de 10 % din emisiile anuale totale ale instalației, luându-se în considerare valoarea mai ridicată în termeni de emisii absolute, operatorul aplică cel mai înalt nivel enumerat în secțiunea 1 din anexa VIII. Pentru toate celelalte surse de emisii, operatorul aplică cel puțin un nivel inferior celui mai înalt nivel.

(2)   Doar dacă operatorul poate demonstra într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că aplicarea nivelului necesar conform alineatului (1) nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar implica costuri nerezonabile, iar aplicarea unei metode bazate pe calcul utilizând nivelurile necesare în conformitate cu articolul 26 nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau implică costuri nerezonabile, pentru sursa de emisii relevantă se poate folosi nivelul imediat inferior, dar cel puțin nivelul 1.

Articolul 42

Standarde de măsurare și laboratoare

(1)   Toate măsurătorile sunt efectuate prin aplicarea de metode care au la bază standardele EN 14181 Emisii din surse staționare – Asigurarea calității sistemelor de măsurare automate, EN 15259 Calitatea aerului – Măsurarea emisiilor din surse staționare – Cerințe pentru secțiunile și siturile de măsurare și pentru obiectivul măsurării, planificare și raport, precum și alte standarde EN corespunzătoare.

În cazul în care astfel de standarde nu sunt disponibile, metodele se bazează pe standarde ISO adecvate, standardele publicate de către Comisie sau standardele naționale. În cazul în care nu există standarde publicate aplicabile, se utilizează proiecte de standarde adecvate, orientări privind cele mai bune practici din industrie sau alte metode dovedite științific, limitând erorile de eșantionare și de măsurare.

Operatorul ține seama de toate aspectele relevante ale sistemului de măsurare continuă, inclusiv locația echipamentului, calibrarea, măsurarea, asigurarea calității și controlul calității.

(2)   Operatorul se asigură că laboratoarele care efectuează măsurătorile, calibrările și evaluările relevante ale echipamentelor pentru sistemele de măsurare continuă a emisiilor (CEMS) sunt acreditate conform EN ISO/IEC 17025 pentru metodele analitice sau activitățile de calibrare relevante.

În cazul în care laboratorul nu deține o astfel de acreditare, operatorul se asigură că se respectă cerințe echivalente în conformitate cu articolul 34 alineatele (2) și (3).

Articolul 43

Determinarea emisiilor

(1)   Operatorul determină emisiile anuale de la o sursă de emisii de-a lungul perioadei de raportare prin adunarea, pe durata perioadei de raportare, a tuturor valorilor orare ale concentrației de gaze cu efect de seră măsurate și înmulțite cu valorile orare ale debitului gazelor de ardere, unde valorile orare reprezintă medii ale tuturor rezultatelor individuale obținute prin măsurare în ora de funcționare respectivă.

În cazul emisiilor de CO2, operatorul determină emisiile anuale pe baza ecuației 1 din anexa VIII. Monoxidul de carbon emis în atmosferă este considerat drept cantitatea molară echivalentă de CO2.

În cazul protoxidului de azot (N2O), operatorul determină emisiile anuale pe baza ecuației din sub-secțiunea B.1 a secțiunii 16 din anexa IV.

(2)   În cazul în care, în cadrul unei instalații există mai multe surse de emisii, iar acestea nu pot fi măsurate ca o singură sursă de emisii, operatorul măsoară separat emisiile provenite de la respectivele surse de emisii și adună rezultatele pentru a obține totalul emisiilor pentru gazul în cauză pentru perioada de raportare.

(3)   Operatorul determină concentrația de gaze cu efect de seră din gazele de ardere prin măsurarea continuă într-un punct reprezentativ, prin:

(a)	măsurare directă;

(b)

în cazul unei concentrații mari în gazele de ardere, calcularea concentrației folosind o măsurare indirectă a concentrației prin aplicarea ecuației 3 din anexa VIII și ținând seama de concentrațiile măsurate ale tuturor celorlalte componente ale fluxului de gaz, astfel cum sunt indicate în planul de monitorizare al operatorului.

(4)   Dacă este relevant, operatorul determină separat orice cantitate de CO2 rezultată din biomasă utilizând metodele de monitorizare bazate pe calcul și o scade din emisiile totale de CO2 măsurate.

(5)   Operatorul determină debitul gazelor de ardere pentru efectuarea calculelor în conformitate cu alineatul (1), cu ajutorul uneia dintre următoarele metode:

(a)

Calcularea, cu ajutorul unui bilanț masic adecvat, luând în considerare toți parametrii importanți de la intrare, incluzând, pentru emisiile de CO2, cel puțin masele materiilor intrate, debitul aerului intrat și randamentul procesului, cât și parametrii importanți de la ieșire, incluzând cel puțin produsul final și concentrațiile de O2, SO2 și NOx;

(b)	determinarea prin măsurarea continuă a debitului într-un punct reprezentativ.

Articolul 44

Agregarea datelor

(1)   Operatorul calculează mediile orare pentru fiecare parametru relevant pentru determinarea emisiilor, inclusiv concentrațiile și debitul gazelor de ardere, printr-o metodă bazată pe măsurare care utilizează toate punctele de date disponibile pentru ora respectivă.

În cazul în care un operator poate genera date pentru perioade de referință mai mici fără costuri suplimentare, acesta utilizează perioadele de referință respective pentru a determina emisiile anuale în conformitate cu articolul 43 alineatul (1).

(2)   În cazul în care echipamentul de măsurare continuă a unui parametru nu mai poate fi controlat, este defect sau nu mai este în funcțiune în timpul unei părți a orei sau a perioadei de referință indicate la alineatul (1), operatorul calculează media orară corespunzătoare pro-ratei punctelor de date rămase pentru ora sau pentru perioada de referință mai mică respectivă, cu condiția ca cel puțin 80 % din numărul maxim de puncte de date pentru un parametru să fie disponibile. Articolul 45 alineatele (2)-(4) se aplică în cazul în care sunt disponibile mai puțin de 80 % din numărul maxim de puncte de date pentru un parametru.

Articolul 45

Date lipsă

(1)   În cazul în care un echipament de măsurare din cadrul sistemului de monitorizare continuă a emisiilor nu mai funcționează pentru o perioadă mai mare de cinci zile consecutive în orice an calendaristic, operatorul informează fără întârziere autoritatea competentă și propune măsuri adecvate în vederea îmbunătățirii calității sistemului de monitorizare continuă afectat.

(2)   În cazul în care, ca urmare a faptului că un echipament nu mai poate fi controlat, este defect sau nu mai este în funcțiune, este imposibil să se furnizeze o oră validă de date sau o serie de date valide pe o perioadă de referință mai mică în conformitate cu articolul 44 alineatul (1), pentru unul sau mai mulți parametri ai metodei bazate pe măsurare, operatorul determină valori de substituție pentru fiecare oră de date lipsă.

(3)   În cazul în care nu se poate furniza o oră valabilă de date sau o perioadă de referință valabilă de date, mai mică, pentru un parametru măsurat în mod direct sub formă de concentrație, operatorul calculează pentru ora respectivă o valoare de substituție ca suma unei concentrații medii și de două ori devierea standard asociată mediei respective, utilizând ecuația 4 din anexa VIII.

Dacă perioada de raportare nu este aplicabilă pentru determinarea unor astfel de valori de substituție din cauza unor modificări tehnice semnificative în cadrul instalației, operatorul convine împreună cu autoritatea competentă asupra unui calendar reprezentativ, cu durata de un an, dacă este posibil, pentru determinarea mediei și a devierii standard.

(4)   În cazul în care nu se poate furniza o oră validă de date pentru un parametru, altul decât concentrația, operatorul obține valori de substituție pentru parametrul respectiv cu ajutorul unui model adecvat de bilanț masic sau al unui bilanț energetic al procesului. Operatorul validează rezultatele pe baza parametrilor măsurați rămași ai metodei bazate pe măsurare și pe datele obținute în condiții de funcționare normale, pentru o perioadă de timp egală cu cea pentru care lipsesc datele.

Articolul 46

Confirmare prin calculul emisiilor

Operatorul confirmă emisiile determinate printr-o metodă bazată pe măsurare, cu excepția emisiilor de protoxid de azot (N2O) din sectorul producției de acid azotic și a gazelor cu efect de seră transferate către o rețea de transport sau către un sit de stocare, prin calcularea emisiilor anuale din fiecare gaz cu efect de seră monitorizat pentru aceleași surse de emisii și fluxuri de surse.

Nu este necesară utilizarea de metode bazate pe niveluri.

SECȚIUNEA 4

Dispoziții speciale

Articolul 47

Instalații cu emisii reduse

(1)   Autoritatea competentă poate permite operatorului să prezinte un plan de monitorizare simplificat în conformitate cu articolul 13, cu condiția operării de către acesta a unei instalații cu emisii reduse.

Primul paragraf nu se aplică instalațiilor care desfășoară activități pentru care N2O este inclus în anexa I la Directiva 2003/87/CE.

(2)   În sensul alineatului (1) primul paragraf, o instalație este considerată ca având emisii reduse dacă cel puțin una dintre condițiile următoare este îndeplinită:

(a)

emisiile anuale medii pentru instalația respectivă, indicate în rapoartele privind emisiile verificate pentru perioada de raportare care precede imediat perioada de raportare curentă, excluzând CO2 provenit din biomasă și înainte de scăderea CO2 transferat, au fost mai mici de 25 000 tone de CO2(e) pe an;

(b)

emisiile anuale medii menționate la litera (a) nu sunt disponibile sau nu mai sunt aplicabile ca urmare a unor modificări aduse limitelor instalației sau condițiilor de operare ale instalației, dar, pe baza unei metode de estimare prudente, emisiile anuale ale instalației respective pentru următorii cinci ani vor fi mai mici de 25 000 de tone de CO2(e) pe an, fără a se ține cont de CO2 provenit din biomasă și înainte de scăderea CO2 transferat.

(3)   Operatorul unei instalații cu emisii reduse nu este obligat să prezinte documentele justificative menționate la articolul 12 alineatul (1) al treilea paragraf și este scutit de obligația de a raporta cu privire la îmbunătățirile menționate la articolul 69 alineatul (4).

(4)   Prin derogare de la articolul 27, operatorul unei instalații cu emisii reduse poate determina cantitatea de combustibil sau de material utilizând registrele de achiziții disponibile și documentate și variațiile de stoc estimate. Operatorul este, de asemenea, scutit de obligația de a prezenta autorității competente o evaluare a incertitudinii, menționată la articolul 28 alineatul (2).

(5)   Operatorul unei instalații cu emisii reduse este scutit de obligația prevăzută la articolul 28 alineatul (2) de a determina datele privind stocurile la începutul și la sfârșitul perioadei de raportare, în cazul în care capacitatea de stocare acoperă mai puțin de 5 % din consumul anual obițnuit de combustibil sau de material pe timpul perioadei de raportare, pentru a include incertitudinea aferentă în cadrul unei evaluări a incertitudinii.

(6)   Prin derogare de la articolul 26 alineatul (1), operatorul unei instalații cu emisii reduse poate aplica cel puțin nivelul 1 în scopul determinării datelor de activitate și a parametrilor de calcul pentru toate fluxurile de surse, cu excepția cazului în care se poate atinge o precizie mai mare fără eforturi suplimentare din partea operatorului, fără a se prezenta dovezi referitoare la faptul că aplicarea unor niveluri mai înalte nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau că ea ar implica costuri nerezonabile.

(7)   În scopul determinării parametrilor de calcul pe bază de analize în conformitate cu articolul 32, operatorul unei instalații cu emisii reduse poate utiliza orice laborator competent din punct de vedere tehnic și capabil să genereze rezultate valabile din punct de vedere tehnic cu ajutorul procedurilor analitice relevante, și prezintă dovezi cu privire la măsurile de asigurare a calității menționate la articolul 34 alineatul (3).

(8)   În cazul în care o instalație cu emisii reduse, care face obiectul unei monitorizări simplificate, depășește pragul menționat la alineatul (2) în orice an calendaristic, operatorul acesteia notifică acest fapt, fără întârziere, autorității competente.

Operatorul prezintă fără întârziere autorității competente, spre aprobare, orice modificare semnificativă adusă planului de monitorizare în sensul articolului 15 alineatul (3) litera (b).

Cu toate acestea, autoritatea competentă permite operatorului să continue monitorizarea simplificată, cu condiția ca operatorul în cauză să demonstreze în mod acceptabil pentru autoritatea competentă că pragul menționat la alineatul (2) nu a mai fost depășit în ultimele cinci perioade de raportare și că acesta nu va mai fi depășit începând cu următoarea perioadă de raportare.

Articolul 48

CO2 inerent

(1)   CO2 inerent care este transferat într-o instalație, inclusiv cel aflat în componența gazului natural sau a gazelor reziduale, inclusiv gazul de furnal sau gazul de cocserie, este inclus în factorul de emisie definit pentru combustibilul respectiv.

(2)   În cazul în care CO2 inerent provine din activități care fac obiectul anexei I la Directiva 2003/87/CE sau care sunt incluse în temeiul articolului 24 din directiva respectivă și dacă acesta este ulterior transferat dintr-o instalație, ca parte a unui combustibil, într-o altă instalație și activitate care intră sub incidența directivei respective, acesta nu este contabilizat ca emisie a instalației de unde provine.

Cu toate acestea, în cazul în care CO2 inerent este emis sau transferat din instalație către entități care nu intră sub incidența directivei respective, acesta este contabilizat ca emisii ale instalației de unde provine.

(3)   Operatorii pot determina cantitățile de CO2 inerent transferat din instalație atât la instalația care transferă, cât și la cea care primește. În acest caz, cantitățile de CO2 transferat, respectiv primit, trebuie să fie identice.

În cazul în care cantitățile de CO2 inerent transferat și primit nu sunt identice, se utilizează media aritmetică a celor două valori măsurate atât în raportul de emisii al instalației care transferă, cât și în raportul de emisii al instalației care primește, dacă ecartul dintre valori poate fi explicat de marja de incertitudine a sistemelor de măsurare. În acest caz, raportul de emisii consemnează alinierea valorii respective.

În cazul în care ecartul dintre valori nu poate fi explicat prin marja de incertitudine aprobată a sistemelor de măsurare, operatorii celor două instalații, una care transferă și una care primește, aliniază valorile prin aplicarea de ajustări prudente aprobate de către autoritatea competentă.

Articolul 49

CO2 transferat

(1)   Operatorul scade din emisiile instalației orice cantitate de CO2 care nu provine din carbonul fosil specific activităților care intră sub incidența anexei I la Directiva 2003/87/CE, care nu este emisă de instalație ci transferată de la aceasta către oricare dintre următoarele:

(a)	o instalație de captare în scopul transportării și stocării geologice pe termen lung într-un sit de stocare autorizat prin Directiva 2009/31/CE;

(b)	o rețea de transport în scopul stocării geologice pe termen lung într-un sit de stocare autorizat prin Directiva 2009/31/CE;

(c)	un sit de stocare autorizat prin Directiva 2009/31/CE în scopul stocării geologice pe termen lung.

Pentru alte tipuri de transferuri de CO2 dintr-o instalație, nu este autorizată nicio scădere a CO2 din emisiile instalației.

(2)   Operatorul instalației de la care se transferă CO2 indică în raportul său anual privind emisiile codul de identificare al instalației receptoare în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1193/2011 al Comisiei din 18 noiembrie 2011 de creare a registrului Uniunii pentru perioada de comercializare care începe la 1 ianuarie 2013 și perioadele de comercializare ulterioare ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului și cu Decizia nr. 280/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2216/2004 și (UE) nr. 920/2010 ale Comisiei (11).

Primul paragraf se aplică, de asemenea, instalației receptoare în ceea ce privește codul de identificare al instalației care transferă.

(3)   Pentru a determina cantitatea de CO2 transferată de la o instalație la alta, operatorul aplică o metodă bazată pe măsurare inclusiv în conformitate cu articolele 43, 44 și 45. Sursa de emisii corespunde punctului de măsurare, iar emisiile se exprimă prin cantitatea de CO2 transferată.

(4)   Pentru a determina cantitatea de CO2 transferată de la o instalație la alta, operatorul aplică nivelul 4 prevăzut în secțiunea 1 din anexa VIII.

Cu toate acestea, operatorul poate aplica nivelul imediat inferior, cu condiția ca acesta să dovedească că aplicarea nivelului 4 prevăzut în secțiunea 1 din anexa VIII nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau că ea implică costuri nerezonabile.

(5)   Operatorii pot determina cantitățile de CO2 transferat din instalație atât la instalația care transferă, cât și la instalația receptoare. În acest caz, se aplică articolul 48 alineatul (3).

CAPITOLUL IV

MONITORIZAREA EMISIILOR ȘI A DATELOR TONĂ-KILOMETRU PROVENITE DIN AVIAȚIE

Articolul 50

Dispoziții generale

(1)   Fiecare operator de aeronave monitorizează și raportează emisiile care provin din activități de aviație pentru toate zborurile incluse în anexa I la Directiva 2003/87/CE care sunt efectuate de către operatorul de aeronave respectiv pe timpul perioadei de raportare și pentru care acesta este responsabil.

În acest scop, operatorul de aeronave atribuie toate zborurile unui an calendaristic în conformitate cu ora de plecare măsurată în ora universală coordonată.

(2)   Operatorul de aeronave care intenționează să solicite alocarea unor certificate cu titlu gratuit în temeiul articolelor 3e sau 3f din Directiva 2003/87/CE monitorizează, de asemenea, datele tonă-kilometru pentru aceleași zboruri în timpul anilor de monitorizare respectivi.

(3)   În vederea identificării operatorului unic de aeronave menționat la articolul 3 litera (o) din Directiva 2003/87/CE care este responsabil de un zbor, se folosește indicativul de apel utilizat pentru controlul traficului aerian (ATC). Indicativul de apel reprezintă:

(a)	indicativul OACI din caseta nr. 7 a planului de zbor; sau

(b)	în cazul în care indicativul OACI al operatorului de aeronave nu este disponibil, mărcile de înmatriculare ale aeronavei.

(4)   În cazul în care identitatea operatorului de aeronave nu este cunoscută, autoritatea competentă consideră deținătorul aeronavei ca operator al aeronavei, cu excepția cazului în care acesta dovedește identitatea operatorului de aeronave responsabil.

Articolul 51

Prezentarea planurilor de monitorizare

(1)   Cel mai târziu cu patru luni înainte ca un operator de aeronave să înceapă derularea activităților de aviație vizate în anexa I la Directiva 2003/87/CE, acesta prezintă autorității competente un plan de monitorizare pentru monitorizarea si raportarea emisiilor în conformitate cu articolul 12.

Prin derogare de la dispozițiile primului alineat, un operator de aeronave care desfășoară pentru prima dată o activitate de aviație vizată în anexa I la Directiva 2003/87/CE care nu a putut fi prevăzută cu patru luni înainte de începerea activității, trebuie să înainteze un plan de monitorizare autorității competente, în cel mai scurt timp posibil și nu mai târziu de șase săptămâni de la desfășurarea activității respective. Operatorul de aeronave trebuie să furnizeze o justificare adecvată autorității competente pentru a explica netransmiterea unui plan de monitorizare cu patru luni înainte.

În cazul în care nu este cunoscut dinainte statul membru de administrare în temeiul articolului 18a din Directiva 2003/87/CE, operatorul de aeronave prezintă fără întârziere planul de monitorizare, atunci cand informatiile privind autoritatea competentă din statul membru de administrare devin disponibile.

(2)   În cazul în care operatorul de aeronave intenționează să solicite alocarea certificatelor cu titlu gratuit în temeiul articolelor 3e sau 3f din Directiva 2003/87/CE, acesta prezintă, de asemenea, un plan de monitorizare pentru monitorizarea si raportarea datelor tonă-kilometru. Planul de monitorizare trebuie prezentat cel târziu cu patru luni înainte de începutul:

(a)	anului de monitorizare menționat la articolul 3e alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE, pentru cererile prezentate în temeiul articolului respectiv; sau;

(b)	celui de-al doilea an calendaristic al perioadei menționate la articolul 3c alineatul (2) din Directiva 2003/87/CE, pentru cererile prezentate în temeiul articolului 3f din directiva respectivă.

Articolul 52

Metodologia de monitorizare pentru emisiile provenite din activitățile de aviație

(1)   Fiecare operator de aeronave determină emisiile anuale de CO2 provenite din activitățile de aviație prin înmulțirea consumului anual aferent fiecărui combustibil, exprimat în tone, cu factorul de emisie respectiv.

(2)   Fiecare operator de aeronave determină consumul de combustibil pentru fiecare zbor și pentru fiecare combustibil, inclusiv combustibilul consumat de unitatea auxiliară de alimentare. În acest scop, operatorul de aeronave utilizează una dintre cele două metode prevăzute în secțiunea 1 din anexa III. Operatorul de aeronave alege metoda care asigură date cât mai complete și într-un timp cât mai scurt și care oferă, în același timp, cea mai mică incertitudine, fără a atrage costuri nerezonabile.

(3)   Fiecare operator de aeronave determină alimentarea cu combustibil menționată în secțiunea 1 din anexa III pe baza:

(a)	măsurării efectuate de către furnizorul de combustibil, astfel cum se atestă în bonurile de livrare sau facturile pentru combustibil corespunzătoare fiecărui zbor;

(b)	datelor obținute cu ajutorul sistemelor de măsurare de la bordul navelor înregistrate în documentația privind masa și centrajul, în jurnalul tehnic al aeronavei sau transmise în format electronic de la aeronavă către operatorul de aeronave.

(4)   Operatorul de aeronave determină cantitatea de combustibil din rezervor utilizând datele obținute cu ajutorul sistemelor de măsurare de la bordul aeronavei și înregistrează datele în documentația privind masa și centrajul, în jurnalul tehnic al aeronavei sau le transmite în format electronic de la aeronavă către operatorul de aeronave.

(5)   Operatorii de aeronave aplică nivelul 2 indicat în secțiunea 2 din anexa III.

Cu toate acestea, operatorii de aeronave care au raportat emisii anuale mai mici sau egale cu 50 000 de tone de CO2 fosil în perioada de comercializare care precede imediat perioada de comercializare curentă pot aplica cel puțin nivelul 1 astfel cum este definit în secțiunea 2 din anexa III. Toți operatorii de aeronave pot aplica cel puțin nivelul 1, astfel cum este definit în secțiunea 2 din anexa III, pentru fluxurile de surse care corespund împreună unei cantități mai mici de 5 000 de tone de CO2 fosil pe an sau mai puțin de 10 %, până la o contribuție maximă de 100 000 de tone de CO2 fosil pe an, reținându-se cantitatea cea mai ridicată în ceea ce privește valoarea absolută. În cazul în care, în sensul prezentului paragraf, emisiile raportate nu mai sunt disponibile sau nu se mai aplică, operatorul de aeronave poate utiliza o estimare prudentă sau o previziune pentru a determina emisiile anuale medii.

(6)   În cazul în care cantitatea de combustibil alimentat sau cantitatea de combustibil rămasă în rezervoare este determinată ca unități de volum, exprimate în litri, operatorul de aeronave transformă cantitatea respectivă din volum în masă utilizând valorile densității reale. Operatorul de aeronave determină densitatea reală utilizând:

(a)	sistemele de măsurare aflate la bordul navei; sau

(b)	densitatea măsurată de către furnizorul de combustibil la alimentarea cu combustibil și înregistrată în factura sau bonul de livrare pentru combustibil.

Densitatea reală se exprimă în kg/litru și se determină pentru temperatura aplicabilă, în cazul unei anumite măsurători.

Dacă valorile densității reale nu sunt disponibile, se aplică, cu aprobarea autorității competente, un factor standard de densitate de 0,8 kg/litru.

(7)   În scopul efectuării calculului menționat la alineatul (1), operatorul de aeronave utilizează factorii de emisie impliciți definiți în tabelul 2 din anexa III.

În scopul raportării, această metodă este considerată ca aparținând nivelului 1. Pentru combustibilii care nu figurează în acest tabel, operatorul de aeronave determină factorul de emisie în conformitate cu articolul 32, metodă considerată ca aparținând nivelului 2. Pentru astfel de combustibili, puterea calorifică netă este determinată si raportată ca element informativ.

(8)   Prin derogare de la alineatul (7) și sub rezerva aprobării de către autoritatea competentă, operatorul de aeronave poate să calculeze factorul de emisie sau conținutul de carbon pe care se bazează acesta, puterea calorifică netă pentru combustibilii comerciali plecând de la datele din registrele de achiziții pentru combustibilul respectiv puse la dispoziție de furnizorul de combustibil, cu condiția ca acestea să fie obținute pe baza unor standarde internaționale acceptate și ca factorii de emisie indicați în tabelul 2 din anexa III să nu poată fi aplicați.

Articolul 53

Dispoziții specifice privind biomasa

Articolul 39 se aplică în mod corespunzător determinării fracțiunii de biomasă a unui combustibil mixt.

Fără a aduce atingere articolului 39 alineatul (2), autoritatea competentă permite, după caz, utilizarea unei metode aplicabile în mod uniform în toate statele membre pentru determinarea fracțiunii de biomasă.

Conform metodologiei respective, fracțiunea de biomasă, puterea calorifică netă și factorul de emisie sau conținutul de carbon al combustibilului utilizat în cadrul unei activități de aviație EU ETS menționată în anexa I la Directiva 2003/87/CE se determină cu ajutorul registrelor de achiziții pentru combustibilul respectiv.

Metodologia se bazează pe orientările furnizate de către Comisie în vederea facilitării aplicării coerente a acesteia în toate statele membre.

Utilizarea de biocombustibili pentru aviație se evaluează în conformitate cu articolul 18 din Directiva 2009/28/CE.

Articolul 54

Emițători de talie redusă

(1)   Operatorii de aeronave care operează mai puțin de 243 de zboruri per perioadă timp de trei perioade consecutive a câte patru luni fiecare și operatorii de aeronave care operează zboruri cu emisii anuale totale mai mici de 25 000 de tone de CO2 pe an sunt considerați emițători de talie redusă.

(2)   Prin derogare de la articolul 52, emițătorii de talie redusă își pot estima consumul de combustibil folosind instrumentele puse în aplicare de Eurocontrol sau de altă organizație competentă care poate prelucra toate informațiile de trafic aerian relevante, corespunzătoare celor aflate la dispoziția Eurocontrol, și care pot evita orice subestimare a emisiilor.

Instrumentele aplicabile pot fi utilizate numai cu aprobarea Comisiei, inclusiv în cazul aplicării factorilor de corecție pentru compensarea oricăror imperfecțiuni ale metodelor de modelare.

(3)   Prin derogare de la articolul 12, un emițător de talie redusă care intenționează să utilizeze oricare dintre instrumentele menționate la alineatul (2) din prezentul articol poate prezenta doar următoarele informații în planul de monitorizare a emisiilor:

(a)	informațiile prevăzute în conformitate cu punctul 1 din secțiunea 2 a anexei I;

(b)	dovezi cu privire la faptul că sunt respectate pragurile stabilite pentru emițătorii de talie redusă, definite la alineatul (1) din prezentul articol;

(c)	denumirea sau numărul de referință al instrumentului descris la alineatul (2) din prezentul articol, care urmează să fie utilizat pentru estimarea consumului de combustibil.

Un emițător de talie redusă este scutit de obligația de a prezenta documentele justificative prevăzute la articolul 12 alineatul (1) al treilea paragraf.

(4)   În cazul în care un operator de aeronave utilizează oricare dintre instrumentele menționate la alineatul (2) și dacă depășește pragurile indicate la alineatul (1) în cadrul unui an de raportare, el notifică fără întârziere acest fapt autorității competente.

Operatorul de aeronave prezintă fără întârziere autorității competente, spre aprobare, orice modificare semnificativă adusă planului de monitorizare în sensul punctului (vi) de la articolul 15 alineatul (4) litera (a).

Cu toate acestea, autoritatea competentă permite ca operatorul de aeronave să utilizeze în continuare un instrument menționat la alineatul (2), cu condiția ca operatorul de aeronave să demonstreze în mod acceptabil pentru autoritatea competentă că pragurile indicate la alineatul (1) nu au mai fost depășite în ultimele cinci perioade de raportare și că nu vor mai fi depășite din nou începând cu următoarea perioadă de raportare.

Articolul 55

Surse de incertitudine

(1)   Operatorul de aeronave identifică sursele de incertitudine și nivelurile de incertitudine asociate acestora. Operatorul de aeronave ține cont de aceste informații în momentul selectării metodologiei de monitorizare în temeiul articolului 52 alineatul (2).

(2)   În cazul în care operatorul de aeronave determină alimentările cu combustibil în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) litera (a), acesta nu mai este obligat să furnizeze alte dovezi cu privire la nivelul de incertitudine asociat.

(3)   În cazul în care, pentru măsurarea alimentării cu combustibil sau a combustibilului din rezervoare, sunt utilizate sisteme aflate la bordul aeronavei în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) litera (b), nivelul de incertitudine asociat măsurătorilor de combustibil trebuie să fie însoțit de următoarele:

(a)	specificațiile producătorului aeronavei, prin care se determină nivelurile de incertitudine ale sistemelor de măsurare a combustibilului aflate la bord;

(b)	dovezi privind desfășurarea verificărilor de rutină privind funcționarea în condiții corespunzătoare a sistemelor de măsurare a combustibilului.

(4)   Prin derogare de la alineatele (2) și (3), pentru determinarea incertitudinii corespunzătoare tuturor celorlalte componente ale metodologiei de monitorizare, operatorul de aeronave se poate baza pe evaluarea prudentă a unui expert care ia în calcul numărul estimat de zboruri din perioada de raportare.

(5)   Operatorul de aeronave desfășoară periodic activități adecvate de control, inclusiv verificări prin care confruntă cantitatea de combustibil alimentat indicată în facturi cu cantitatea alimentată indicată de măsurătorile efectuate la bord, și adoptă măsuri corective în cazul în care se constată diferențe semnificative.

Articolul 56

Determinarea datelor tonă-kilometru

(1)   Operatorul de aeronave care intenționează să solicite alocarea unor certificate cu titlu gratuit în temeiul articolelor 3e sau 3f din Directiva 2003/87/CE monitorizează datele tonă-kilometru pentru toate zborurile incluse în anexa I la Directiva 2003/87/CE în anii de monitorizare relevanți pentru astfel de cereri.

(2)   Operatorul de aeronave calculează datele tonă-kilometru înmulțind distanța, calculată conform dispozițiilor din secțiunea 4 a anexei III și exprimată în kilometri (km), cu sarcina utilă, calculată ca sumă dintre masa mărfurilor, a trimiterilor poștale, a pasagerilor și a bagajelor înregistrate, exprimată în tone (t).

(3)   Operatorul de aeronave determină masa mărfurilor și a trimiterilor poștale pe baza masei reale sau standard cuprinsă în documentația privind masa și centrajul pentru zborurile relevante.

Operatorii de aeronave cărora nu li se impune să dețină o documentație privind masa și centrajul trebuie să propună, în cadrul planului de monitorizare, o metodologie adecvată pentru determinarea masei mărfurilor și a trimiterilor poștale, fără a se lua în calcul tara tuturor paleților și containerelor care nu reprezintă sarcină utilă și nici greutatea în stare de exploatare.

(4)   Operatorul de aeronave determină masa pasagerilor folosind unul dintre următoarele niveluri:

(a)	nivelul 1: se utilizează o valoare standard de 100 kg pentru fiecare pasager, inclusiv bagajele înregistrate;

(b)	nivelul 2: masa pasagerilor și a bagajelor înregistrate, cuprinsă în documentația privind masa și centrajul pentru fiecare zbor.

Cu toate acestea, nivelul selectat se aplică pentru toate zborurile efectuate în anii de monitorizare relevanți, pentru cererile depuse în temeiul articolelor 3e sau 3f din Directiva 2003/87/CE.

CAPITOLUL V

GESTIONAREA ȘI CONTROLUL DATELOR

Articolul 57

Activități privind fluxul de date

(1)   Operatorul sau operatorul de aeronave stabilește, documentează, pune în aplicare și menține proceduri scrise pentru activitățile privind fluxul de date pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră și se asigură că raportul de emisii anuale care rezultă din activitățile privind fluxul de date nu conține inexactități și că acesta respectă planul de monitorizare, procedurile scrise respective, precum și prezentul regulament.

În cazul în care operatorul de aeronave intenționează să solicite alocarea unor certificate cu titlu gratuit în temeiul articolelor 3e sau 3f din Directiva 2003/87/CE, se aplică de asemenea primul paragraf pentru monitorizarea și raportarea datelor tonă-kilometru.

(2)   Descrierile procedurilor scrise pentru activitățile privind fluxul de date cuprinse în planul de monitorizare trebuie să includă cel puțin următoarele elemente:

(a)	informațiile enumerate la articolul 12 alineatul (2);

(b)	identificarea surselor de date primare;

(c)	fiecare etapă a fluxului de date, începând cu datele primare până la datele privind emisiile anuale sau datele tonă-kilometru care trebuie să reflecte ordinea și interacțiunea dintre activitățile privind fluxul de date;

(d)	etapele de prelucrare relevante asociate fiecărei activități specifice privind fluxul de date, inclusiv formulele și datele utilizate pentru determinarea emisiilor sau a datelor tonă-kilometru;

(e)	sistemele electronice relevante utilizate pentru prelucrarea și stocarea datelor, precum și interacțiunea dintre astfel de sisteme și alte intrări de date, inclusiv introducerea manuală de date;

(f)	metoda de înregistrare a rezultatelor activităților privind fluxul de date.

Articolul 58

Sistemul de control

(1)   Operatorul sau operatorul de aeronave instituie, documentează, aplică și menține un sistem efectiv de control, pentru a garanta că raportul de emisii anuale sau, după caz, raportul privind datele tonă-kilometru care rezultă din activitățile privind fluxul de date nu conține inexactități și că acesta respectă planul de monitorizare și prezentul regulament.

(2)   Sistemul de control menționat la alineatul (1) constă în următoarele:

(a)	evaluarea riscurilor inerente și a riscurilor de control, efectuată de operator sau de operatorul de aeronave;

(b)	procedurile scrise corespunzătoare activităților de control care contribuie la diminuarea riscurilor identificate.

(3)   Procedurile scrise corespunzătoare activităților de control menționate la alineatul (2) litera (b) includ cel puțin:

(a)	asigurarea calității echipamentului de măsurare;

(b)	asigurarea calității sistemului informatic folosit pentru activitățile privind fluxul de date, inclusiv tehnologia computerizată de control a procesului;

(c)	separarea atribuțiilor în activități privind fluxul de date și activități de control, precum și gestionarea competențelor necesare;

(d)	revizuirile interne și validarea datelor;

(e)	corecții și măsuri corective;

(f)	controlul proceselor externalizate;

(g)	păstrarea înregistrărilor și a documentației, inclusiv gestionarea versiunilor documentelor.

(4)   Operatorul sau operatorul de aeronave monitorizează eficacitatea sistemului de control, inclusiv prin derularea de revizuiri interne și luând în considerare constatările verificatorului în timpul verificării rapoartelor de emisii anuale sau, după caz, a rapoartelor privind datele tonă-kilometru, întocmite în temeiul Regulamentului (UE) nr. 600/2012.

Atunci când se constată că sistemul de control nu este eficient sau proporțional cu riscurile identificate, operatorul sau operatorul de aeronave trebuie să urmărească îmbunătățirea sistemului de control și să actualizeze planul de monitorizare sau procedurile scrise pe baza cărora se desfășoară activitățile privind fluxul de date, evaluările de risc sau activitățile de control, după caz.

Articolul 59

Asigurarea calității

(1)   În sensul articolului 58 alineatul (3) litera (a), operatorul sau operatorul de aeronave se asigură că toate echipamentele de măsurare relevante sunt calibrate, reglate și verificate la intervale regulate de timp, inclusiv înainte de utilizare, și controlate prin raportarea la standarde de măsurare corespunzătoare standardelor internaționale de măsurare, dacă sunt disponibile, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament și în mod proporțional cu riscurile identificate.

În cazul în care componentele sistemelor de măsurare nu pot fi calibrate, operatorul sau operatorul de aeronave le identifică în planul de monitorizare și propune activități de control alternative.

În cazul în care se constată că echipamentele nu corespund cerințelor de performanță prevăzute, operatorul sau operatorul de aeronave ia, în mod prompt, măsurile corective necesare.

(2)   În privința sistemelor de măsurare continuă a emisiilor, operatorul aplică un sistem de asigurare a calității care are la bază standardul Asigurarea calității sistemelor de măsurare automate (Quality assurance of automated measuring systems - EN 14181), care include măsurători efectuate în paralel, cel puțin o dată pe an, de un personal competent, cu ajutorul metodelor de referință standard.

În cazul în care un astfel de sistem de asigurare a calității necesită valori limită de emisii (VLE) ca parametri pentru verificările referitoare la calibrare și performanță, în locul VLE se utilizează media orară anuală a concentrațiilor respectivului gaz cu efect de seră. Dacă operatorul constată o nerespectare a cerințelor privind asigurarea calității, inclusiv necesitatea unei recalibrări, el raportează acest fapt autorității competente și ia măsuri corective, fără întârziere.

Articolul 60

Asigurarea calității tehnologiei informației

În sensul articolului 58 alineatul (3) litera (b), operatorul sau operatorul de aeronave se asigură că sistemul informatic este conceput, documentat, testat, aplicat, controlat și menținut într-un mod care garantează prelucrarea de date fiabile, corecte și oportune în conformitate cu riscurile identificate în temeiul articolului 58 alineatul (2) litera (a).

Controlul sistemului informatic include controlul accesului, controlul suportului, recuperare, planificarea continuității și securitate.

Articolul 61

Separarea atribuțiilor

În sensul articolului 58 alineatul (3) litera (c), operatorul sau operatorul de aeronave desemnează persoane responsabile pentru toate activitățile privind fluxul de date și pentru toate activitățile de control, astfel încât atribuțiile care intră în conflict să fie separate. În absența altor activități de control, acesta asigură confirmarea tuturor activităților privind fluxul de date proporțional cu riscurile inerente identificate de cel puțin o persoană care nu a fost implicată în determinarea și înregistrarea informațiilor și datelor respective.

Operatorul sau operatorul de aeronave gestionează competențele necesare pentru responsabilitățile implicate, inclusiv atribuirea corespunzătoare a responsabilităților, pregătirea și evaluările performanței.

Articolul 62

Revizuiri interne și validarea datelor

(1)   În sensul articolului 58 alineatul (3) litera (d) și pe baza riscurilor inerente și a riscurilor de control identificate în evaluarea riscurilor menționată la articolul 58 alineatul (2) litera (a), operatorul sau operatorul de aeronave revizuiește și validează datele care rezultă din activitățile privind fluxul de date menționate la articolul 57.

Revizuirea și validarea datelor trebuie să includă cel puțin:

(a)	o verificare a caracterului complet al datelor;

(b)	un studiu comparativ privind datele obținute, monitorizate și raportate de operator sau de operatorul de aeronave de-a lungul mai multor ani;

(c)

un studiu comparativ privind datele și valorile obținute cu ajutorul unor sisteme diferite de colectare a datelor operaționale, inclusiv următoarele studii comparative, dacă este cazul: (i) un studiu comparativ privind datele referitoare la achiziția de combustibil sau material, datele referitoare la variațiile de stoc și datele referitoare la consumul pentru fluxurile de surse aplicabile; (ii) un studiu comparativ privind parametrii de calcul care au fost determinați prin analize, calculați sau obținuți de la furnizorul de combustibil sau de material și factorii de referință naționali sau internaționali pentru combustibili sau materiale comparabile; (iii) un studiu comparativ privind emisiile obținute prin metode bazate pe măsurare cu rezultatele confirmării calculelor în temeiul articolului 46; (iv) un studiu comparativ privind datele agregate și cele brute.

(2)   Operatorul sau operatorul de aeronave se asigură, în măsura în care este posibil, că criteriile de respingere a datelor ca parte a procedurilor de revizuire și validare sunt cunoscute în avans. În acest scop, criteriile de respingere a datelor sunt prevăzute în documentația referitoare la procedurile scrise relevante.

Articolul 63

Corecții și măsuri corective

(1)   Atunci când se constată că orice parte a activităților privind fluxul de date menționate la articolul 57 sau a activităților de control menționate la articolul 58 nu funcționează în mod efectiv sau funcționează în afara limitelor stabilite în documentația referitoare la procedurile pentru activitățile privind fluxul de date și activitățile de control respective, operatorul sau operatorul de aeronave realizează imediat corecțiile necesare și corectează datele respinse evitând subestimarea emisiilor.

(2)   În scopul aplicării alineatului (1), operatorul sau operatorul de aeronave trebuie cel puțin să efectueze toate acțiunile următoare:

(a)	evaluarea valabilității rezultatelor etapelor aplicabile ale activităților privind fluxul de date menționate la articolul 57 sau ale activităților de control menționate la articolul 58;

(b)	determinarea cauzei care stă la originea disfuncționalității sau a erorii în cauză;

(c)	aplicarea de măsuri corective adecvate, inclusiv corectarea tuturor datelor afectate din raportul de emisii sau din raportul privind datele tonă-kilometru, după caz.

(3)   Operatorul sau operatorul de aeronave trebuie să desfășoare corecțiile și măsurile corective în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol, astfel încât acestea să răspundă riscurilor inerente și riscurilor de control identificate în evaluarea riscurilor menționată la articolul 58.

Articolul 64

Procese externalizate

În cazul în care operatorul sau operatorul de aeronave își externalizează una sau mai multe dintre activitățile privind fluxul de date menționate la articolul 57 sau dintre activitățile de control menționate la articolul 58, operatorul sau operatorul de aeronave efectuează toate acțiunile următoare:

(a)	verifică calitatea activităților privind fluxul de date și a activităților de control externalizate în conformitate cu prezentul regulament;

(b)	definește cerințe adecvate pentru rezultatele proceselor externalizate și metodele utilizate în cadrul proceselor respective;

(c)	verifică calitatea rezultatelor și a metodelor menționate la litera (b) din prezentul articol;

(d)	se asigură că activitățile externalizate sunt desfășurate astfel încât să răspundă riscurilor inerente și riscurilor de control identificate în evaluarea riscurilor menționată la articolul 58.

Articolul 65

Tratarea datelor lipsă

(1)   În cazul în care lipsesc date relevante pentru determinarea emisiilor unei instalații, operatorul utilizează o metodă adecvată de estimare pentru determinarea unor date de substituție prudente pentru respectiva perioadă de timp și pentru parametrul lipsă.

În cazul în care operatorul nu a prevăzut metoda de estimare în cadrul unei proceduri scrise, acesta stabilește o astfel de procedură scrisă și prezintă spre aprobare autorității competente o modificare adecvată a planului de monitorizare în conformitate cu articolul 15.

(2)   În cazul în care lipsesc date relevante pentru determinarea emisiilor unui operator de aeronave cu privire la unul sau mai multe zboruri, acesta utilizează date de substituție pentru respectiva perioadă de timp, calculate conform metodei alternative definite în planul de monitorizare.

Dacă datele de substituție nu pot fi determinate în conformitate cu primul paragraf din prezentul alineat, emisiile pentru zborul sau zborurile respective pot fi estimate de către operatorul de aeronave pe baza consumului de combustibil determinat cu ajutorul unui instrument menționat la articolul 54 alineatul (2).

Articolul 66

Înregistrări și documentare

(1)   Operatorul sau operatorul de aeronave înregistrează, pentru o perioadă de cel puțin zece ani, toate datele și informațiile relevante, inclusiv informațiile enumerate în anexa IX.

Datele documentate și arhivate privind monitorizarea trebuie să permită verificarea raportului de emisii anuale sau a datelor tonă-kilometru în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 600/2012. Datele raportate de un operator sau un operator de aeronave cuprinse într-un sistem electronic de raportare și de gestionare a datelor stabilit de autoritatea competentă pot fi considerate ca fiind păstrate de operator sau de operatorul de aeronave dacă aceștia pot accesa datele respective.

(2)   Operatorul sau operatorul de aeronave se asigură că documentele relevante sunt disponibile în momentul și în situația în care acestea sunt necesare pentru a desfășura activitățile privind fluxul de date, precum și activitățile de control.

La cerere, operatorul sau operatorul de aeronave pune documentele respective la dispoziția autorității competente, precum și a verificatorului care verifică raportul de emisii sau raportul privind datele tonă-kilometru în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 600/2012.

CAPITOLUL VI

CERINȚE PRIVIND RAPORTAREA

Articolul 67

Calendarul și obligațiile de raportare

(1)   Operatorul sau operatorul de aeronave înaintează autorității competente, până la data de 31 martie a fiecărui an, un raport de emisii care acoperă emisiile anuale pentru perioada de raportare și care este verificat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 600/2012.

Cu toate acestea, autoritățile competente pot solicita operatorilor sau operatorilor de aeronave să prezinte raportul de emisii anuale verificat înainte de 31 martie, dar cel mai devreme până la data de 28 februarie.

(2)   Dacă operatorul de aeronave alege să solicite alocarea unor certificate de emisii cu titlu gratuit în temeiul articolelor 3e sau 3f din Directiva 2003/87/CE, operatorul de aeronave înaintează autorității competente, până la data de 31 martie a anului care urmează anului de monitorizare menționat la articolele 3e sau 3f din directivă, un raport privind datele tonă-kilometru care să acopere datele tonă-kilometru pentru anul de monitorizare și care să fie verificat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 600/2012.

(3)   Rapoartele de emisii anuale și rapoartele privind datele tonă-kilometru cuprind cel puțin informațiile enumerate în anexa X.

Articolul 68

Forță majoră

(1)   În cazul în care un operator de aeronave nu poate furniza autorității competente datele verificate tonă-kilometru până la termenul stabilit în conformitate cu articolul 3e alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE ca urmare a unor circumstanțe grave și neprevăzute necontrolate de acesta, operatorul de aeronave în cauză înaintează autorității competente, în scopul aplicării acestei dispoziții, cele mai fiabile date tonă-kilometru care pot fi puse la dispoziție date fiind circumstanțele, inclusiv datele bazate, după caz, pe estimări credibile.

(2)   În cazul în care condițiile stabilite la alineatul (1) sunt îndeplinite în scopul aplicării menționate la articolul 3e alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE și în conformitate cu alineatul (2) din articolul respectiv, statul membru înaintează Comisiei datele primite cu privire la operatorul de aeronave în cauză, împreună cu o explicație a circumstanțelor care au condus la absența unui raport verificat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. (UE) nr. 600/2012.

Comisia și statele membre utilizează datele respective în scopul aplicării articolului 3e alineatele (3) și (4) din Directiva 2003/87/CE.

(3)   În cazul în care statul membru înaintează Comisiei datele primite cu privire la un operator de aeronave în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol, operatorul de aeronave în cauză asigură verificarea datelor tonă-kilometru înaintate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 600/2012 cât mai curând posibil și, în orice caz, în momentul încetării circumstanțelor menționate la alineatul (1) din prezentul articol.

Operatorul de aeronave înaintează autorității competente datele verificate, fără întârzieri nejustificate.

Autoritatea competentă în cauză reduce și publică alocarea revizuită de certificate gratuite pentru operatorul de aeronave în conformitate cu articolul 3e alineatul (4) din Directiva 2003/87/CE, după caz. Alocarea relevantă nu trebuie majorată. Dacă este cazul, operatorul de aeronave înapoiază toate certificatele în exces primite în temeiul articolului 3e alineatul (5) din directiva respectivă.

(4)   Autoritatea competentă adoptă măsuri eficiente pentru a se asigura că operatorul de aeronave în cauză își respectă obligațiile prevăzute la alineatul (3).

Articolul 69

Raportarea îmbunătățirilor aduse metodologiei de monitorizare

(1)   Fiecare operator sau operator de aeronave verifică cu regularitate dacă metodologia de monitorizare aplicată poate fi îmbunătățită.

Un operator al unei instalații înaintează autorității competente, spre aprobare, un raport care trebuie să conțină informațiile menționate la alineatele (2) sau (3), după caz, ținând cont de următoarele termene limită:

(a)	pentru o instalație de categoria A, până la data de 30 iunie, o dată la patru ani;

(b)	pentru o instalație de categoria B, până la data de 30 iunie, o dată la doi ani;

(c)	pentru o instalație de categoria C, până la data de 30 iunie a fiecărui an.

Cu toate acestea, autoritatea competentă poate stabili o dată alternativă pentru prezentarea raportului, dar nu mai târziu de 30 septembrie a aceluiași an.

(2)   În cazul în care operatorul nu aplică cel puțin nivelurile stabilite în conformitate cu articolul 26 alineatul (1) primul paragraf și cu articolul 41 alineatul (1), operatorul furnizează o justificare a motivului pentru care aplicarea nivelurilor solicitate nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar atrage costuri nerezonabile.

Cu toate acestea, dacă se constată că măsurile necesare pentru atingerea nivelurilor respective au devenit posibile din punct de vedere tehnic și nu mai implică costuri nerezonabile, operatorul notifică autoritatea competentă cu privire la modificările adecvate ale planului de monitorizare în conformitate cu articolul 15 și prezintă propuneri referitoare la aplicarea măsurilor aferente și la calendarul acestora.

(3)   În cazul în care operatorul aplică metodologia de monitorizare alternativă menționată la articolul 22, operatorul trebuie să prezinte: justificarea motivului pentru care aplicarea cel puțin a nivelului 1 pentru unul sau mai multe fluxuri de surse majore sau minore nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar atrage costuri nerezonabile.

Cu toate acestea, dacă se constată că măsurile necesare pentru atingerea cel puțin a nivelului 1 pentru fluxurile de surse respective au devenit posibile din punct de vedere tehnic și nu mai implică costuri nerezonabile, operatorul notifică autoritatea competentă cu privire la modificările adecvate ale planului de monitorizare în conformitate cu articolul 15 și prezintă propuneri referitoare la aplicarea măsurilor aferente și la calendarul acestora.

(4)   Dacă raportul de verificare stabilit în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 600/2012 conține neconformități nesoluționate sau recomandări în vederea unor îmbunătățiri conform articolelor 27, 29 și 30 din regulamentul respectiv, operatorul sau operatorul de aeronave prezintă autorității competente spre aprobare un raport, până la data de 30 iunie a anului în care a fost emis raportul de verificare de către verificator. Raportul respectiv trebuie să descrie modul și momentul în care operatorul sau operatorul de aeronave a remediat sau intenționează să remedieze neconformitățile identificate de verificator și să efectueze îmbunătățirile recomandate.

Dacă este cazul, raportul poate fi combinat cu raportul menționat la alineatul (1) din prezentul articol.

În cazul în care îmbunătățirile recomandate nu ar conduce la o îmbunătățire a metodologiei de monitorizare, operatorul sau operatorul de aeronave trebuie să prezinte o justificare în acest sens. Dacă îmbunătățirile recomandate ar implica costuri nerezonabile, operatorul sau operatorul de aeronave trebuie să dovedească natura nerezonabilă a costurilor.

Articolul 70

Determinarea emisiilor de către autoritatea competentă

(1)   Autoritatea competentă realizează o estimare prudentă a nivelului de emisii al unei instalații sau al unui operator de aeronave în oricare dintre următoarele situații:

(a)	operatorul sau operatorul de aeronave nu a prezentat niciun raport de emisii anuale verificat până la termenul solicitat în temeiul articolului 67 alineatul (1);

(b)	raportul de emisii anuale verificat menționat la articolul 67 alineatul (1) nu este în conformitate cu prezentul regulament;

(c)	raportul de emisii al unui operator sau operator de aeronave nu a fost verificat în conformitate cu Regulamentul ((UE) nr. 600/2012.

(2)   În cazul în care, în raportul de verificare efectuat în temeiul Regulamentului (UE) nr. 600/2012, un verificator a declarat existența unor inexactități nesemnificative care nu au fost corectate de către operator sau de către operatorul de aeronave înainte de emiterea declarației de verificare, autoritatea competentă evaluează inexactitățile în cauză și realizează o estimare prudentă a emisiilor instalației sau a operatorului de aeronave, după caz. Autoritatea competentă informează operatorul sau operatorul de aeronave dacă sunt necesare corecții ale raportului de emisii și care sunt acestea. Operatorul sau operatorul de aeronave pune informațiile respective la dispoziția verificatorului.

(3)   Statele membre stabilesc un schimb eficient de informații între autoritățile competente responsabile cu aprobarea planurilor de monitorizare și autoritățile competente responsabile cu acceptarea rapoartelor de emisii anuale.

Articolul 71

Accesul la informații

Rapoartele de emisii deținute de autoritatea competentă sunt puse la dispoziția publicului de către aceasta în condițiile adoptate la nivel național și în temeiul Directivei 2003/4/CE. În ceea ce privește aplicarea excepției menționate la articolul 4 alineatul (2) litera (d) din directiva respectivă, operatorii sau operatorii de aeronave pot indica în raport informațiile pe care aceștia le consideră sensibile din punct de vedere comercial.

Articolul 72

Rotunjirea datelor

(1)   Emisiile anuale totale se raportează în tone rotunjite de CO2 sau CO2(e).

Datele tonă-kilometru se raportează ca valori rotunjite tonă-kilometru.

(2)   Toate variabilele utilizate pentru calcularea emisiilor se rotunjesc astfel încât să includă toate cifrele semnificative pentru calcularea și raportarea emisiilor.

(3)   Toate datele aferente zborurilor sunt rotunjite pentru a include toate cifrele semnificative pentru calcularea distanței și a sarcinii utile în temeiul articolului 56, precum și pentru raportarea datelor tonă-kilometru.

Articolul 73

Asigurarea coerenței cu alte obligații de raportare

Fiecare activitate enumerată în anexa I la Directiva 2003/87/CE desfășurată de un operator sau de un operator de aeronave trebuie să menționeze, după caz, codurile unuia dintre următoarele sisteme de raportare:

(a)	formatul comun de raportare al sistemelor naționale de inventariere a gazelor cu efect de seră aprobate de organismele respective ale Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice;

(b)	numărul de identificare al instalației din Registrul european al emisiilor și al transferului de poluanți în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 166/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (12);

(c)	activitatea IPCC din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 166/2006;

(d)	codul NACE în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (13).

CAPITOLUL VII

CERINȚE PRIVIND TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

Articolul 74

Formatele pentru schimbul electronic de date

(1)   Statele membre pot solicita operatorului sau operatorului de aeronave să utilizeze modele electronice sau formate specifice de fișiere pentru prezentarea planurilor de monitorizare și a modificărilor aduse planului de monitorizare, precum și pentru prezentarea rapoartelor de emisii anuale, a rapoartelor privind datele tonă-kilometru, a rapoartelor de verificare și a rapoartelor privind îmbunătățirile.

Modelele respective sau specificațiile privind formatul fișierelor stabilite de către statele membre trebuie să cuprindă cel puțin informațiile incluse în modelele electronice sau specificațiile privind formatul fișierelor publicate de către Comisie.

(2)   În momentul stabilirii modelelor sau specificațiilor privind formatul fișierelor menționate la alineatul (1), statele membre pot alege una sau ambele dintre opțiunile următoare:

(a)	specificații privind formatul fișierelor utilizând un limbaj de raportare electronic standardizat (denumit în continuare „limbaj de raportare EU ETS”) bazat pe XML pentru utilizarea în legătură cu sisteme automatizate avansate;

(b)	modele publicate de Comisie într-o formă utilizabilă cu programe informatice de birou standard, inclusiv foi de calcul și fișiere atașate procesoarelor de texte.

Articolul 75

Utilizarea sistemelor automatizate

(1)   În cazul în care un stat membru alege să utilizeze sisteme automatizate pentru schimbul electronic de date pe baza limbajului de raportare EU ETS în conformitate cu articolul 74 alineatul (2) litera (a), sistemele respective trebuie să asigure, într-o manieră eficientă din punctul de vedere al costurilor, prin aplicarea de măsuri tehnologice în conformitate cu stadiul tehnologic actual:

(a)	integritatea datelor, împiedicând modificarea mesajelor electronice în timpul transmiterii acestora;

(b)	confidențialitatea datelor, prin utilizarea de tehnici de securitate, incluzând, în special, tehnici de codare, astfel încât datele să fie accesibile numai părții căreia i-au fost destinate și astfel încât niciun tip de date să nu poată fi interceptat de părți neautorizate;

(c)	autenticitatea datelor, astfel încât atât identitatea expeditorului, cât și cea a destinatarului datelor să fie cunoscute și verificate;

(d)	nerepudierea datelor, astfel încât o parte din cadrul unei tranzacții să nu poată nega faptul că a primit o tranzacție, iar cealaltă parte să nu poată nega că a trimis tranzacția, prin aplicarea de metode precum tehnicile de semnare sau auditul independent al elementelor de protecție a sistemului.

(2)   Toate sistemele automatizate utilizate de statele membre pe baza limbajului de raportare EU ETS pentru comunicarea dintre autoritatea competentă, operator și operatorul de aeronave, precum și verificator și organismul de acreditare în sensul Regulamentului (UE) nr. 600/2012, trebuie să respecte următoarele cerințe nefuncționale prin aplicarea de măsuri tehnologice în conformitate cu stadiul tehnologic actual:

(a)

controlul accesului, astfel încât sistemul să fie accesibil numai părților autorizate și niciun tip de date să nu poată fi citit, introdus sau actualizat de către părți neautorizate, prin aplicarea de măsuri tehnologice care să permită: (i) restricționarea accesului fizic la componentele hardware utilizate pentru funcționarea sistemelor automatizate, cu ajutorul barierelor fizice; (ii) restricționarea accesului logic la sistemele automatizate prin utilizarea de tehnologii de identificare, autentificare și autorizare;

(b)	disponibilitate, astfel încât să fie asigurată disponibilitatea datelor chiar și după o perioadă de timp semnificativă sau ulterior introducerii de eventuale noi programe informatice;

(c)	evidența de auditare, astfel încât să se asigure faptul că modificările aduse datelor pot fi oricând identificate și analizate retrospectiv.

CAPITOLUL VIII

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 76

Abrogarea Deciziei 2007/589/CE și dispoziții tranzitorii

(1)   Decizia 2007/589/CE se abrogă.

(2)   Dispozițiile Deciziei 2007/589/CE continuă să se aplice în cazul monitorizării, raportării și verificării emisiilor și, după caz, a datelor de activitate înregistrate înainte de 1 ianuarie 2013.

Articolul 77

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică începând cu 1 ianuarie 2013.

---

(1)  JO L 275, 25.10.2003, p. 32.

(2)  JO L 229, 31.8.2007, p. 1.

(3)  JO L 140, 5.6.2009, p. 16.

(4)  JO L 149, 12.6.2009, p. 69.

(5)  JO L 140, 5.6.2009, p. 114.

(6)  JO L 135, 30.4.2004, p. 1.

(7)  JO L 373, 31.12.1991, p. 4.

(8)  A se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial.

(9)  JO L 130, 17.5.2011, p. 1.

(10)  JO L 122, 16.5.2009, p. 6.

(11)  JO L 315, 29.11.2011, p. 1.

(12)  JO L 33, 4.2.2006, p. 1.

(13)  JO L 393, 30.12.2006, p. 1.

---

---

---

---

---

---

---

---

---

---

---