EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32008R0078

Regulamentul (CE) nr. 78/2008 al Consiliului din 21 ianuarie 2008 privind măsurile care trebuie întreprinse de către Comisie, în perioada 2008-2013, prin intermediul aplicațiilor de teledetecție instituite în cadrul politicii agricole comune

OJ L 25, 30.1.2008, p. 1–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Croatian: Chapter 03 Volume 036 P. 277 - 278

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2013

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/78/oj

30.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 25/1


REGULAMENTUL (CE) NR. 78/2008 AL CONSILIULUI

din 21 ianuarie 2008

privind măsurile care trebuie întreprinse de către Comisie, în perioada 2008-2013, prin intermediul aplicațiilor de teledetecție instituite în cadrul politicii agricole comune

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 37 alineatul (2) al treilea paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 33 alineatul (2) litera (a) din tratat, politica agricolă comună (PAC) trebuie să țină seama în special de caracterul special al activității agricole care rezultă din structura socială a agriculturii și din discrepanțele structurale și naturale existente între diferitele regiuni agricole. În acest context, în special în ceea ce privește organizările comune ale piețelor, posibilitatea de a dispune de informații referitoare la starea solului și a culturilor este importantă. Aplicațiile de teledetecție pot să ofere o parte dintre informațiile necesare în acest scop, cu condiția ca ele să acopere toate zonele care prezintă interes pentru gestionarea piețelor agricole.

(2)

Experiența acumulată în perioada 2004-2007, în cadrul Deciziei nr. 1445/2000/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2000 privind aplicarea tehnicilor de aerocartografie și teledetecție în realizarea statisticilor agricole în perioada 1999-2003 (2) și al deciziilor anterioare, cum este, în special, Decizia 88/503/CEE a Consiliului din 26 septembrie 1988 de adoptare a unui proiect-pilot de teledetecție aplicat în domeniul statisticilor agricole (3), a permis ca sistemul agrometeorologic de previziune a recoltei și de monitorizare a stării solului și a culturilor să devină funcțional, să atingă un nivel de dezvoltare avansat și să își demonstreze eficacitatea.

(3)

Astfel, teledetecția a demonstrat că reprezintă un răspuns adaptat la necesitățile de gestionare a PAC și că sistemele clasice de statistică agricolă și previziuni agricole nu ar fi putut satisface necesitățile identificate. Teledetecția a permis în egală măsură creșterea preciziei, a obiectivității, a rapidității și a frecvenței observațiilor, precum și perfecționarea modelelor de previziune agricolă, în special prin crearea de modele regionalizate. În cele din urmă, a permis dezvoltarea aplicațiilor specifice sau complementare pentru realizarea și colectarea statisticilor agricole, precum și reducerea costurilor aferente monitorizării și controlului cheltuielilor agricole. Prin urmare, ar trebui să se prevadă continuarea acestor aplicații de teledetecție în perioada 2008-2013, în cadrul unei finanțări prin intermediul Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA), în temeiul articolului 3 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (4).

(4)

Cu toate acestea, normele de punere în aplicare a măsurilor ce trebuie întreprinse de Comisie în cadrul PAC prin intermediul teledecției ar trebui adaptate și reorganizate, iar măsurile operaționale întreprinse în cadrul acestui sistem ar trebui separate de măsurile care necesită o muncă suplimentară de cercetare și dezvoltare. Prin urmare, acestea din urmă ar trebui prevăzute separat în cadrul programului-cadru de cercetare și dezvoltare.

(5)

Ar trebui, de asemenea, să se prevadă ca informațiile și estimările care rezultă din măsurile întreprinse și care sunt deținute de Comisie să fie puse la dispoziția statelor membre, iar Parlamentul European și Consiliul să fie informate printr-un raport intermediar și unul final în privința condițiilor de punere în aplicare a măsurilor de teledetecție întreprinse și de utilizare a resurselor financiare puse la dispoziția Comisiei,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   În perioada 1 ianuarie 2008-31 decembrie 2013, măsurile întreprinse de Comisie prin intermediul aplicațiilor de teledetecție în cadrul politicii agricole comune (PAC) pot fi finanțate din FEGA, în temeiul articolului 3 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, în cazul în care acestea urmăresc să ofere Comisiei mijloace:

(a)

de gestionare a piețelor agricole;

(b)

de a asigura monitorizarea agroeconomică a terenurilor agricole și a situației culturilor într-un mod care să permită realizarea unor estimări, mai ales în ceea ce privește recoltele și producția agricolă;

(c)

de a favoriza accesul la informațiile vizate la litera (b);

(d)

de a asigura monitorizarea tehnologică a sistemului agrometeorologic.

(2)   Măsurile menționate la alineatul (1) sunt, în special, următoarele:

(a)

colectarea sau cumpărarea informațiilor necesare pentru punerea în aplicare și monitorizarea PAC, în special a datelor obținute prin satelit și a datelor meteorologice;

(b)

crearea unei infrastructuri de date spațiale și a unui site web;

(c)

realizarea unor studii specifice pe tema condițiilor climatice;

(d)

actualizarea modelelor agrometeoreologice și econometrice.

După caz, aceste măsuri vor fi întreprinse în strânsă colaborare cu laboratoarele și organismele naționale.

Articolul 2

Comisia pune la dispoziția statelor membre, pe cale electronică, informațiile și estimările care rezultă din măsurile menționate la articolul 1 alineatul (1).

Articolul 3

Normele de aplicare a prezentului regulament se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 41 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, în special în ceea ce privește punerea la dispoziție a informațiilor și a estimărilor menționate la articolul 2 din prezentul regulament.

Articolul 4

Până la 31 iulie 2010 și, respectiv, până la 31 iulie 2013, Comisia prezintă un raport intermediar și, respectiv, un raport final Parlamentului European și Consiliului cu privire la punerea în aplicare a măsurilor de teledetecție și cu privire la utilizarea resurselor financiare puse la dispoziția sa în temeiul prezentului regulament.

După caz, raportul final este însoțit de o propunere de continuare a acestor măsuri în cadrul PAC.

Articolul 5

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2013.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 ianuarie 2008.

Pentru Consiliu

Președintele

I. JARC


(1)  Aviz emis la 16 ianuarie 2008 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  JO L 163, 4.7.2000, p. 1. Decizie modificată ultima dată prin Decizia nr. 786/2004/CE (JO L 138, 30.4.2004, p. 7).

(3)  JO L 273, 5.10.1988, p. 12.

(4)  JO L 209, 11.8.2005, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1437/2007 (JO L 322, 7.12.2007, p. 1).


Top