EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31989R2219

Regulamentul (CEE) nr. 2219/89 al Consiliului din 18 iulie 1989 privind condițiile speciale de export al produselor alimentare și al furajelor după un accident nuclear sau în orice altă situație de urgență radiologică

OJ L 211, 22.7.1989, p. 4–5 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT)
Special edition in Finnish: Chapter 15 Volume 009 P. 88 - 89
Special edition in Swedish: Chapter 15 Volume 009 P. 88 - 89
Special edition in Czech: Chapter 11 Volume 016 P. 342 - 343
Special edition in Estonian: Chapter 11 Volume 016 P. 342 - 343
Special edition in Latvian: Chapter 11 Volume 016 P. 342 - 343
Special edition in Lithuanian: Chapter 11 Volume 016 P. 342 - 343
Special edition in Hungarian Chapter 11 Volume 016 P. 342 - 343
Special edition in Maltese: Chapter 11 Volume 016 P. 342 - 343
Special edition in Polish: Chapter 11 Volume 016 P. 342 - 343
Special edition in Slovak: Chapter 11 Volume 016 P. 342 - 343
Special edition in Slovene: Chapter 11 Volume 016 P. 342 - 343
Special edition in Bulgarian: Chapter 11 Volume 005 P. 222 - 223
Special edition in Romanian: Chapter 11 Volume 005 P. 222 - 223
Special edition in Croatian: Chapter 11 Volume 126 P. 43 - 44

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1989/2219/oj

11/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

222


31989R2219


L 211/4

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 2219/89 AL CONSILIULUI

din 18 iulie 1989

privind condițiile speciale de export al produselor alimentare și al furajelor după un accident nuclear sau în orice altă situație de urgență radiologică

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 113,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European,

întrucât Comisia ar trebui să fie informată asupra oricărui accident nuclear sau a nivelelor de radioactivitate neobișnuit de ridicate, în conformitate cu Decizia 87/600/Euratom a Consiliului din 14 decembrie 1987 privind procedura comunitară de schimb rapid de informații în caz de urgență radiologică (2) sau în conformitate cu Convenția Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) de la 26 septembrie 1986 cu privire la notificarea rapidă a unui accident nuclear;

întrucât Consiliul adoptă Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87 din 22 decembrie 1987 de stabilire a nivelurilor maxime admise de contaminare radioactivă a produselor alimentare și a furajelor după un accident nuclear sau în orice altă situație de urgență radiologică (3), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (Euratom) nr. 2218/89 (4);

întrucât nivelurile maxime admise fixate de regulamentul menționat iau în considerare în mod corespunzător avizul științific internațional cel mai recent și reflectă nevoia de a evita orice divergență între reglementările internaționale;

întrucât rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului la 22 decembrie 1987, adoptată în același timp cu Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87, prevede adoptarea unui regulament specific care să reglementeze exportul produselor alimentare;

întrucât, după un accident nuclear sau în orice altă situație de urgență radiologică nu se poate permite exportul către țările terțe a produselor ale căror niveluri de contaminare depășesc nivelurile maxime admise aplicabile produselor destinate consumului în Comunitate; întrucât, în astfel de cazuri speciale, este dificil, din punct de vedere practic, de tratat în mod diferit produsele în funcție de destinația lor finală;

întrucât dispozițiile privind exporturile ar trebui să se refere, de asemenea, la furaje din moment ce aceste produse fac obiectul Regulamentului (Euratom) Nr. 3954/87 din motive de sănătate publică;

întrucât ar trebui, prin urmare, să se definească condițiile speciale de export al produselor alimentare și al furajelor după un accident nuclear sau în orice altă situație de urgență radiologică și să se aplice acestor produse nivelurile maxime admise de contaminare radioactivă stabilite de Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Prezentul regulament stabilește condițiile de export al produselor alimentare și al furajelor după un accident nuclear sau în orice altă situație radiologică în măsură să conducă la o contaminare radioactivă importantă a produselor alimentare și furajelor.

(2)   În sensul prezentului regulament, prin „produse alimentare” se înțeleg produsele destinate consumului uman fie imediat, fie după prelucrare, iar prin „furaje” se înțeleg produsele destinate numai hrănirii animalelor.

Articolul 2

Produsele alimentare și furajele al căror nivel de contaminare radioactivă depășește nivelurile maxime admise în cauză, menționate la articolele 2 și 3 din Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87 nu pot fi exportate.

Articolul 3

Statele membre efectuează verificări pentru a se asigura că sunt respectate nivelurile maxime admise menționate la articolul 2.

Articolul 4

Comisiei îi sunt comunicate de către fiecare stat membru informații complete privind aplicarea prezentului regulament și, în special, cele privind orice situație în care au fost depășite nivelurile maxime admise. Comisia trimite aceste informații celorlalte state membre.

Articolul 5

Normele de aplicare a prezentului regulament sunt adoptate de Comisie în conformitate cu procedura definită la articolul 7 din Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87. În acest scop se instituie un comitet ad hoc.

Articolul 6

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 iulie 1989.

Pentru Consiliu

Președintele

R. DUMAS


(1)  JO C 214, 16.8.1988, p. 31.

(2)  JO L 371, 30.12.1987, p. 76.

(3)  JO L 371, 30.12.1987, p. 11.

(4)  JO L 211, 22.7.1989, p. 1.


Top