EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 01994D0262-20080731

Consolidated text: Decizia Parlamentului European din 9 martie 1994 privind statutul și condițiile generale pentru exercitarea funcțiilor Ombudsmanului (94/262/CECO, CE, Euratom)

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/1994/262/2008-07-31

1994D0262 — RO — 31.07.2008 — 002.001


Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

►B

DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN

din 9 martie 1994

privind statutul și condițiile generale pentru exercitarea funcțiilor Ombudsmanului

(94/262/CECO, CE, Euratom)

(JO L 113, 4.5.1994, p.15)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  No

page

date

►M1

DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN din 14 martie 2002

  L 92

13

9.4.2002

►M2

DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN din 18 iunie 2008

  L 189

25

17.7.2008




▼B

DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN

din 9 martie 1994

privind statutul și condițiile generale pentru exercitarea funcțiilor Ombudsmanului

(94/262/CECO, CE, Euratom)



PARLAMENTUL EUROPEAN,

având în vedere tratatele de instituire a Comunităților Europene și, în special, articolul 138e alineatul (4) din Tratatul de instituire a Comunității Europene ►M2  ————— ◄ , articolul 107d alineatul (4) din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

având în vedere avizul Comisiei,

având în vedere aprobarea Consiliului,

întrucât este necesar să se stabilească statutul și condițiile generale de exercitare a funcțiilor Ombudsmanului, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de tratatele de instituire a Comunităților Europene;

întrucât este necesară determinarea condițiilor în care Ombudsmanul poate fi sesizat printr-o plângere, precum și a relațiilor dintre exercitarea funcțiilor Ombudsmanului și procedurile jurisdicționale sau administrative;

▼M2

întrucât Ombudsmanul, care poate acționa și din proprie inițiativă, trebuie să poată dispune de toate elementele necesare exercitării funcțiilor sale; întrucât, în acest scop, instituțiile și organele comunitare sunt obligate să îi furnizeze Ombudsmanului, la cererea acestuia, informațiile pe care le solicită și fără a aduce atingere obligației Ombudsmanului de a nu le divulga; întrucât accesul la informații sau documente clasificate, în special la documentele sensibile, în sensul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 ( 1 ), ar trebui să respecte normele de securitate ale instituțiilor sau organelor comunitare în cauză; întrucât instituțiile și organele care furnizează informații sau documente clasificate, astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (2) primul paragraf, ar trebui să informeze Ombudsmanul cu privire la o astfel de clasificare; întrucât pentru aplicarea normelor prevăzute la articolul 3 alineatul (2) primul paragraf, Ombudsmanul ar trebui să ajungă în prealabil la un acord cu instituția sau organul vizat asupra condițiilor de tratare a informațiilor și documentelor clasificate și a altor informații care fac obiectul obligației de secret profesional; întrucât, în cazul în care nu i se acordă asistența dorită, Ombudsmanul informează Parlamentul European cu privire la aceasta, iar Parlamentului European îi revine sarcina de a întreprinde demersurile adecvate;

▼B

întrucât este necesar să se prevadă procedurile de urmat în cazul în care rezultatele anchetelor Ombudsmanului conduc la descoperirea unor cazuri de administrare defectuoasă; întrucât ar trebui să se prevadă, de asemenea, prezentarea unui raport global al Ombudsmanului în fața Parlamentului European, la sfârșitul fiecărei sesiuni anuale;

întrucât Ombudsmanul și personalul acestuia sunt obligați să păstreze confidențialitatea cu privire la informațiile de care au luat cunoștință în timpul exercitării funcțiilor lor; întrucât Ombudsmanul are, în schimb, obligația de a informa autoritățile competente cu privire la faptele pe care le consideră aflate sub incidența dreptului penal și de care a luat cunoștință în timpul unei anchete;

întrucât este necesar să se prevadă posibilitatea unei cooperări între Ombudsman și autoritățile similare din anumite state membre, cu respectarea legislațiilor naționale aplicabile;

întrucât revine Parlamentului European să numească Ombudsmanul la începutul și pe durata fiecărei legislaturi dintre personalitățile care sunt cetățeni ai Uniunii și prezintă toate garanțiile de independență și de competență necesare;

întrucât ar trebui să se prevadă condițiile de încetare a funcțiilor Ombudsmanului;

întrucât Ombudsmanul trebuie să-și exercite funcțiile în deplină independență, în conformitate cu angajamentul solemn pe care îl ia în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene încă de la intrarea în funcție; întrucât este necesar să se determine incompatibilitățile cu funcția de Ombudsman, precum și remunerația, privilegiile și imunitățile acordate acestuia;

întrucât ar trebui să se prevadă dispoziții privind funcționarii și agenții secretariatului care asistă Ombudsmanul și bugetul acestuia; întrucât sediul Ombudsmanului trebuie să fie același cu sediul Parlamentului European;

întrucât revine Ombudsmanului să adopte dispozițiile de punere în aplicare a prezentei decizii; întrucât este, de asemenea, necesar să se stabilească anumite dispoziții tranzitorii care se aplică primului Ombudsman numit după intrarea în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană,

DECIDE:



Articolul 1

(1)  Statutul și condițiile generale de exercitare a funcțiilor Ombudsmanului se stabilesc prin prezenta decizie, în conformitate cu articolul 138e alineatul (4) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, ►M2  ————— ◄ și articolul 107d alineatul (4) din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.

(2)  Ombudsmanul își îndeplinește funcțiile cu respectarea competențelor conferite de tratate instituțiilor și organelor comunitare.

(3)  Ombudsmanul nu poate interveni într-o procedură pe rolul unei instanțe și nici nu poate pune la îndoială temeinicia unei hotărâri judiciare.

Articolul 2

(1)  În condițiile și limitele stabilite de tratatele menționate anterior, Ombudsmanul contribuie la identificarea cazurilor de administrare defectuoasă din activitatea instituțiilor și organelor comunitare, cu excepția Curții de Justiție și a Tribunalului de Primă Instanță, în exercitarea competențelor jurisdicționale ale acestora și la formularea de recomandări în vederea remedierii situației. Acțiunea oricărei alte autorități sau persoane nu poate face obiectul unei plângeri adresate Ombudsmanului.

(2)  Orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică având reședința sau sediul social într-un stat membru al Uniunii poate sesiza Ombudsmanul, direct sau prin intermediul unui membru al Parlamentului European, printr-o plângere referitoare la un caz de administrare defectuoasă în activitatea instituțiilor sau organelor comunitare, cu excepția Curții de Justiție și a Tribunalului de Primă Instanță, în exercitarea competențelor jurisdicționale ale acestora. Ombudsmanul informează instituția sau organul în cauză de îndată ce a fost sesizat printr-o plângere.

(3)  Plângerea trebuie să precizeze obiectul acesteia, precum și identitatea persoanei căreia îi aparține; această persoană poate cere ca plângerea să rămână confidențială.

(4)  Plângerea trebuie să fie introdusă în termen de doi ani de la data la care faptele care o justifică sunt aduse la cunoștința autorului acesteia și să fi fost precedată de demersurile administrative corespunzătoare pe lângă instituțiile și organele în cauză.

(5)  Ombudsmanul poate recomanda autorului plângerii să se adreseze altei autorități.

(6)  Plângerile prezentate Ombudsmanului nu întrerup termenele căilor de atac în procedurile jurisdicționale sau administrative.

(7)  În cazul în care Ombudsmanul, în conformitate cu o procedură jurisdicțională în curs sau încheiată cu privire la faptele reclamate, trebuie să declare inadmisibilă o plângere sau să pună capăt examinării acesteia, rezultatele eventualelor anchete pe care le-a întreprins înainte se clasează.

(8)  Ombudsmanul poate fi sesizat printr-o plângere cu privire la raporturile de muncă între instituțiile și organele comunitare și funcționarii acestora sau alți agenți, numai în cazul în care posibilitățile privind cererile sau plângerile administrative interne, în special procedurile prevăzute la articolul 90 alineatele (1) și (2) din Statutul funcționarilor, au fost epuizate de persoana interesată și după expirarea termenelor de răspuns din partea autorității sesizate în acest mod.

(9)  Ombudsmanul informează autorul plângerii în cel mai scurt timp cu privire la cursul dat plângerii.

Articolul 3

(1)  Ombudsmanul efectuează, din proprie inițiativă sau ca urmare a unei plângeri, toate anchetele pe care le consideră justificate pentru a clarifica orice posibil caz de administrare defectuoasă în activitatea instituțiilor și organelor comunitare. Ombudsmanul informează, cu privire la aceasta, instituția sau organul în cauză, care poate să-i transmită orice observație utilă.

▼M2

(2)  Instituțiile și organele comunitare sunt obligate să furnizeze Ombudsmanului informațiile pe care acesta le solicită și îi permit accesul la dosarele în cauză. Accesul la informații sau documente clasificate, în special la documentele sensibile, în sensul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, respectă normele de securitate ale instituției sau organului comunitar în cauză.

Instituțiile sau organele care furnizează informații sau documente clasificate, astfel cum se menționează la paragraful anterior, informează Ombudsmanul cu privire la o astfel de clasificare.

Pentru aplicarea normelor prevăzute la primul paragraf, Ombudsmanul ajunge în prealabil la un acord cu instituția sau organul în cauză asupra condițiilor de tratare a informațiilor și documentelor clasificate și a altor informații care fac obiectul obligației de păstrare a secretului profesional;

Instituțiile și organele în cauză acordă accesul la documentele care emană de la un stat membru, clasificate secrete în temeiul unui act cu putere de lege sau al unei norme administrative, numai după obținerea acordului prealabil al statului membru respectiv.

Acestea acordă accesul la alte documente care emană de la un stat membru după informarea statului membru în cauză.

În ambele cazuri, în conformitate cu articolul 4, Ombudsmanul nu poate divulga conținutul documentelor.

Funcționarii și ceilalți agenți ai instituțiilor și organelor comunitare sunt obligați să depună mărturie la cererea Ombudsmanului; aceștia sunt obligați să respecte dispozițiile pertinente din Statutul funcționarilor, în special obligația de a păstra secretul profesional.

▼B

(3)  La cererea Ombudsmanului, autoritățile statelor membre sunt obligate să-i furnizeze, prin intermediul reprezentanțelor permanente ale statelor membre pe lângă Comunitățile Europene, toate informațiile care ar putea contribui la clarificarea cazurilor de administrare defectuoasă din partea instituțiilor sau organelor comunitare, cu excepția cazului în care aceste informații sunt reglementate fie de acte cu putere de lege sau norme administrative privind secretul, fie de acte care împiedică transmiterea acestora. Cu toate acestea, în ultimul caz menționat, statul membru interesat poate permite Ombudsmanului consultarea informațiilor, cu condiția ca acesta să-și ia angajamentul de a nu le divulga conținutul.

(4)  În cazul în care Ombudsmanului nu i se acordă asistența pe care o solicită, acesta informează Parlamentul European care întreprinde demersurile adecvate.

(5)  În măsura posibilului, Ombudsmanul încearcă să găsească, împreună cu instituția sau organul în cauză, o soluție care să elimine cazurile de administrare defectuoasă și să rezolve în mod satisfăcător plângerea.

(6)  În cazul în care Ombudsmanul descoperă un caz de administrare defectuoasă, acesta sesizează instituția sau organul în cauză și, dacă este necesar, îi prezintă mai multe proiecte de recomandări. Instituția sau organul sesizat îi transmite un aviz detaliat în termen de trei luni.

(7)  Ombudsmanul transmite apoi un raport Parlamentului European și instituției sau organului în cauză. De asemenea, acesta poate include în respectivul raport o serie de recomandări. Autorul plângerii este informat, prin grija Ombudsmanului, cu privire la rezultatul anchetei, la avizul emis de instituția sau organul în cauză și la eventualele recomandări prezentate de Ombudsman.

(8)  La încheierea fiecărei sesiuni anuale, Ombudsmanul prezintă Parlamentului European un raport privind rezultatele anchetelor întreprinse.

▼M2

Articolul 4

(1)  Ombudsmanul și personalul acestuia – căruia i se aplică dispozițiile articolului 287 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și ale articolului 194 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice – sunt obligați să nu divulge informațiile și documentele care le-au fost aduse la cunoștință în timpul anchetelor efectuate. În special, Ombudsmanul și personalul acestuia au obligația de a nu divulga nicio informație clasificată și niciun document furnizat Ombudsmanului, în special documente sensibile în sensul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 sau documente care intră în domeniul de aplicare al legislației comunitare privind protecția datelor cu caracter personal, și nicio informație care ar putea cauza prejudicii autorului plângerii sau oricărei alte persoane în cauză, fără a aduce atingere alineatului (2).

(2)  În cazul în care, în cadrul unei anchete, Ombudsmanul ia cunoștință de fapte pe care le consideră că ar putea intra sub incidența dreptului penal, acesta informează imediat autoritățile naționale competente prin intermediul reprezentanțelor permanente ale statelor membre pe lângă Comunitățile Europene și, în măsura în care cazul este de competența lor, instituția, organul sau serviciul comunitar responsabil cu combaterea fraudei; dacă este necesar, Ombudsmanul informează, de asemenea, instituția sau organul comunitar cu autoritate asupra funcționarului sau agentului în cauză, acestea putând pune în aplicare articolul 18 al doilea paragraf din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene. De asemenea, Ombudsmanul poate informa instituția sau organul comunitar în cauză cu privire la faptele care pun în discuție, din punct de vedere disciplinar, comportamentul unuia dintre funcționarii sau agenții acestora.

▼M2

Articolul 4a

Ombudsmanul și personalul său se ocupă de cererile de acces public la documente, altele decât cele menționate la articolul 4 alineatul (1), în conformitate cu condițiile și limitele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1049/2001.

▼M2

Articolul 5

(1)  În măsura în care această cooperare poate contribui la întărirea eficienței anchetelor și la mai buna protejare a drepturilor și intereselor persoanelor care îi adresează plângeri, Ombudsmanul poate coopera cu autoritățile de același tip, existente în anumite state membre, cu respectarea legislației naționale aplicabile. Ombudsmanul nu poate solicita, pe această cale, documente la care nu ar avea acces în conformitate cu dispozițiile articolului 3.

(2)  Fără a-și depăși atribuțiile stabilite la articolul 195 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și la articolul 107d din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice și evitând orice suprapunere cu activitățile celorlalte instituții sau organe, Ombudsmanul poate, în aceleași condiții, să coopereze cu instituțiile și organele statelor membre responsabile de promovarea și protecția drepturilor fundamentale.

▼B

Articolul 6

(1)  Ombudsmanul este numit de Parlamentul European după fiecare alegere a acestuia și pe durata întregii legislaturi. Mandatul acestuia se poate reînnoi.

(2)  Ombudsmanul este ales dintre personalitățile care sunt cetățeni ai Uniunii, se bucură de toate drepturile civile și politice, prezintă toate garanțiile de independență și îndeplinesc condițiile necesare în țara de origine pentru exercitarea celor mai înalte funcții jurisdicționale sau posedă o experiență și o competență recunoscute pentru îndeplinirea funcțiilor de Ombudsman.

Articolul 7

(1)  Funcțiile Ombudsmanului încetează fie la încheierea mandatului acestuia, fie în cazul demisiei sau destituirii.

(2)  Cu excepția cazului destituirii, Ombudsmanul rămâne în funcție până la înlocuirea sa.

(3)  În cazul încetării anticipate a exercitării funcțiilor de Ombudsman, succesorul acestuia este numit în termen de trei luni de la momentul în care locul a devenit vacant, pentru restul perioadei rămase până la încheierea legislaturii.

Articolul 8

La cererea Parlamentului European, Curtea de Justiție a Comunităților Europene îl poate destitui pe acel Ombudsman care nu mai îndeplinește condițiile necesare exercitării funcțiilor sau care a comis o abatere gravă.

Articolul 9

(1)  Ombudsmanul își exercită funcțiile în condiții de independență totală, în interesul general al Comunităților Europene și al cetățenilor Uniunii. În vederea îndeplinirii acestor funcții, acesta nu solicită și nu acceptă instrucțiuni de la nici un guvern și de la nici un organism. Ombudsmanul se abține de la orice act incompatibil cu caracterul funcțiilor sale.

(2)  La preluarea funcției, Ombudsmanul își ia angajamentul solemn, în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene, să își exercite funcțiile în deplină independență și imparțialitate și să respecte, pe toată durata exercitării mandatului și după încheierea acestuia, obligațiile care decurg din funcția sa, în special obligația de onestitate și de discreție în cazul acceptării anumitor funcții sau avantaje după încetarea funcției de Ombudsman.

Articolul 10

(1)  Pe durata exercitării funcțiilor, Ombudsmanul nu poate exercita nici o altă funcție politică sau administrativă sau o activitate profesională, indiferent dacă este remunerată sau nu.

(2)  În ceea ce privește remunerația, indemnizațiile și pensia pentru vechime în muncă, Ombudsmanul este asimilat unui judecător de la Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

(3)  Articolele 12-15 și articolul 18 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene se aplică în cazul Ombudsmanului, funcționarilor și agenților care compun secretariatul acestuia.

Articolul 11

(1)  Ombudsmanul este asistat de un secretariat, al cărui responsabil principal este numit de acesta.

(2)  Funcționarii și agenții din secretariatul Ombudsmanului se supun regulamentelor și normelor care se aplică în cazul funcționarilor și al celorlalți agenți ai Comunităților Europene. Numărul acestora se stabilește anual în cadrul procedurii bugetare ( 2 ).

(3)  Funcționarii Comunităților Europene și ai statelor membre, care sunt numiți agenți în cadrul secretariatului Ombudsmanului, sunt detașați în interes de serviciu, cu garanția reintegrării cu drepturi depline în instituția de origine.

(4)  Pentru chestiuni privind personalul de care dispune, Ombudsmanul este asimilat instituțiilor în sensul articolului 1 din Statutul funcționarilor Comunităților Europene.

▼M1 —————

▼B

Articolul 13

Sediul Ombudsmanului este sediul Parlamentului European ( 3 ).

Articolul 14

Ombudsmanul adoptă dispozițiile de punere în aplicare a prezentei decizii.

Articolul 15

Primul Ombudsman numit după intrarea în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană este numit pentru perioada care rămâne până la încheierea legislaturii.

▼M1 —————

▼B

Articolul 17

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării.



( 1 ) Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).

( 2 ) Principiile directoare privind numărul membrilor personalului angajat de Ombudsman și statutul de personal angajat temporar sau pe bază de contract al celor care desfășoară investigațiile sunt stabilite într-o declarație comună a celor trei instituții.

( 3 ) A se vedea decizia adoptată de comun acord de reprezentanții guvernelor statelor membre privind stabilirea sediilor instituțiilor și ale anumitor organisme și departamente ale Comunităților Europene (JO C 341, 23.12.1992, p. 1).

Top