19/Volumul 07

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3

L 143/15

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Comunitatea și-a stabilit ca obiectiv menținerea și dezvoltarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor. În acest scop, Comunitatea adoptă, în special, în domeniul cooperării judiciare în materie civilă, dispozițiile care sunt necesare bunei funcționări a pieței interne.

(2)

La 3 decembrie 1998, Consiliul adoptă un plan de acțiune al Consiliului și al Comisiei privind normele optime de punere în practică a dispozițiilor Tratatului de la Amsterdam privind instituirea unui spațiu de libertate, securitate și justiție (4) (plan de acțiune de la Viena).

(3)

În cursul întrunirii de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, Consiliul European a aprobat principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești ca piatră de temelie pentru crearea unui adevărat spațiu judiciar.

(4)

La 30 noiembrie 2000, Consiliul adoptă un program privind măsurile de punere în practică a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor în materie civilă și comercială (5). Acest program prevede într-o primă fază eliminarea procedurii de exequatur, anume crearea unui titlu executoriu european, pentru creanțele necontestate.

(5)

Noțiunea de „creanțe necontestate” ar trebui să cuprindă toate situațiile în care un creditor, în lipsa stabilită a oricărei contestații din partea debitorului cu privire la natura și valoarea unei creanțe pecuniare, a obținut fie o hotărâre judecătorească împotriva acestui debitor, fie un act executoriu care necesită o acceptare expresă a debitorului, indiferent că este vorba despre o tranzacție judiciară sau de un act autentic.

(6)

Lipsa de obiecții din partea debitorului, astfel cum se prevede la articolului 3 alineatul (1) litera (b), poate lua forma unei neprezentări la o ședință de judecată sau a faptului de a nu da curs unei invitații făcute de instanță de a notifica în scris intenția de a se apăra în cauza respectivă.

(7)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice hotărârilor judecătorești, tranzacțiilor judiciare și actelor autentice privind creanțele necontestate, precum și hotărârilor pronunțate ca urmare a acțiunilor introduse împotriva hotărârilor judecătorești, tranzacțiilor judiciare și actelor autentice certificate ca fiind titluri executorii europene.

(8)

În concluziile întrunirii sale de la Tampere, Consiliul European a considerat că este necesară accelerarea și simplificarea executării în alt stat membru altul decât cel în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească prin eliminarea tuturor măsurilor intermediare care se iau înaintea executării în statul membru în care se solicită aceasta. O hotărâre judecătorească care a fost certificată ca titlu executoriu european de către instanța judecătorească de origine ar trebui tratată, în scopul executării, ca și cum aceasta ar fi fost pronunțată în statul membru în care s-a solicitat executarea. De exemplu, în Regatul Unit, înregistrarea unei hotărâri străine certificate se va face conform acelorași norme precum cele care reglementează înregistrarea unei hotărâri pronunțate într-o altă parte a Regatului Unit și nu va trebui să implice o revizuire pe fond a hotărârii străine. Procedura de executare a acestor hotărâri ar trebui să rămână reglementată de dreptul intern.

(9)

O astfel de procedură ar trebui să prezinte avantaje importante în raport cu procedura de exequatur prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (6), căci aceasta va permite să nu mai fie necesar acordul autorităților judiciare ale unui al doilea stat membru cu întârzierile și cheltuielile care rezultă din acestea.

(10)

Atunci când instanța judecătorească dintr-un stat membru a pronunțat o hotărâre cu privire la o creanță necontestată în lipsa participării debitorului la procedură, eliminarea oricărui control în statul membru de executare este indisolubil legată și subordonată garanției suficiente a respectării drepturilor apărării.

(11)

Prezentul regulament vizează promovarea drepturilor fundamentale și ține seama de principiile care sunt recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. În special, acesta vizează asigurarea respectării pe deplin a dreptului de acces la o instanță imparțială, recunoscut prin articolul 47 din Cartă.

(12)

Este necesară stabilirea standardelor minime pe care trebuie să le îndeplinească procedura în urma căreia se pronunță hotărârea, pentru a garanta că debitorul este informat, în timp util și astfel încât să își poată pregăti apărarea, cu privire la acțiunea în justiție introdusă împotriva sa, cu privire la condițiile participării sale active procedură pentru a contesta creanța în cauză și cu privire la consecințele neparticipării.

(13)

Având în vedere diferențele dintre statele membre în ceea ce privește normele de procedură civilă, în special cele care reglementează notificarea și comunicarea actelor, este necesar să se dea o definiție precisă și detailată acestor standarde minime. În special, un mod de notificare sau de comunicare bazat pe o ficțiune juridică în ceea ce privește respectarea acestor standarde minime nu poate fi considerat suficient în scopul certificării unei hotărâri judecătorești ca titlu executoriu european.

(14)

Toate modurile de notificare și comunicare prevăzute la articolele 13 și 14 se caracterizează fie printr-o certitudine absolută (articolul 13), fie printr-un grad foarte ridicat de probabilitate (articolul 14) că actul notificat sau comunicat a ajuns la destinatarul său. În cel de al doilea caz, o hotărâre judecătorească nu ar trebui certificată ca titlu executoriu european decât în cazul în care statul membru de origine dispune de un mecanism corespunzător care permite debitorului să solicite revizuirea completă a hotărârii în condițiile prevăzute la articolul 19, în acele cazuri excepționale în care, cu toate că dispozițiile articolului 14 au fost respectate, actul nu a ajuns la destinatar.

(15)

Notificarea sau comunicarea către o altă persoană sau alte persoane decât debitorul, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) literele (a) și (b) nu ar trebui considerată conformă cu cerințele acestor dispoziții decât în cazul în care persoanele menționate au acceptat/primit efectiv actul respectiv.

(16)

Articolul 15 nu ar trebui să se aplice decât situațiilor în care debitorul nu se poate reprezenta el însuși în justiție, de exemplu în cazul unei persoane juridice, iar o persoană fizică chemată să-l reprezinte este desemnată prin lege, precum și situațiilor în care debitorul a autorizat o altă persoană, în special un avocat, să-l reprezinte în procedura judiciară propriu-zisă.

(17)

Instanțele judecătorești competente să examineze respectarea deplină a standardelor minime de procedură ar trebui să elibereze, în cazul în care aceste standarde sunt respectate, un certificat de titlu executoriu european standardizat care face ca această examinare și rezultatele sale să fie transparente.

(18)

Încrederea reciprocă în administrarea justiției în statele membre face ca instanța judecătorească dintr-un stat membru să poată considera că toate condițiile certificării ca titlu executoriu european sunt îndeplinite pentru a permite executarea unei hotărâri în toate celelalte state membre, fără control jurisdicțional al aplicării corecte a standardelor minime de procedură în statul membru în care hotărârea trebuie executată.

(19)

Prezentul regulament nu impune statelor membre obligația adaptării legislației lor interne la standardele minime de procedură pe care acesta le prevede. Prezentul regulament le stimulează în acest sens, permițând o executare mai eficientă și mai rapidă a hotărârilor în celelalte state membre, numai în cazul în care aceste standarde minime sunt respectate.

(20)

Cererea de certificare ca titlu executoriu european pentru creanțele necontestate ar trebui să fie facultativă pentru creditor, care poate să opteze, de asemenea, pentru sistemul de recunoaștere și de executare prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 sau de alte instrumente comunitare.

(21)

Atunci când un act trebuie transmis dintr-un stat membru în altul pentru ca acesta din urmă să efectueze notificarea sau comunicarea, prezentul regulament și în special normele privind notificarea și comunicarea din prezentul regulament ar trebui să se aplice întocmai ca Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială (7), în special articolul 14 privind comunicările făcute de statele membre în temeiul articolului 23.

(22)

Dat fiind că obiectivele acțiunii prevăzute nu pot fi suficient realizate de către statele membre, dar pot fi, prin urmare, din cauza dimensiunilor sau efectelor acțiunii, mai bine realizate la nivel comunitar, Comunitatea poate lua măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestor obiective.

(23)

Ar trebui să se ia măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (8).

(24)

În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Regatul Unit și Irlanda au notificat dorința lor de a participa la adoptarea și aplicarea prezentului regulament.

(25)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu se supune aplicării sale.

(26)

În temeiul articolului 67 alineatul (5) a doua liniuță din tratat, procedura de codecizie se aplică de la 1 februarie 2003 măsurilor prevăzute de prezentul regulament,

(a)

starea și capacitatea persoanelor fizice, regimurile matrimoniale, testamentele și succesiunile;

(b)

falimentele, procedurile de dizolvare a societăților comerciale sau a altor persoane juridice insolvente, concordatele și alte proceduri similare;

(c)

securitatea socială;

(d)

arbitrajul.

(a)

în cazul în care debitorul a recunoscut-o în mod expres acceptând-o sau recurgând la o tranzacție care a fost aprobată de o instanță judecătorești sau încheiată în fața unei instanțe judecătorești în cursul unei proceduri judiciare; sau

(b)

în cazul în care debitorul nu i s-a opus niciodată, în conformitate cu normele de procedură ale statului membru de origine, în cursul procedurii judiciare; sau

(c)

în cazul în care debitorul nu s-a prezentat sau nu a fost reprezentat în cadrul unei ședințe de judecată privind această creanță după ce a contestat-o inițial în cursul procedurii judiciare, cu condiția ca atitudinea sa să fie asimilabilă unei recunoașteri tacite a creanței sau a faptelor invocate de creditor în temeiul legislației statului membru de origine; sau

(d)

în cazul în care debitorul a recunoscut-o în mod expres într-un act autentic.

1.

„hotărâre judecătorească” înseamnă orice hotărâre pronunțată de o instanță judecătorească dintr-un stat membru, oricare ar fi denumirea care i se dă, precum „decizie”, „sentință”, „ordonanță” sau „hotărâre de executare”, precum și stabilirea de către grefier a sumei reprezentând cheltuielile de judecată;

2.

„creanță” înseamnă dreptul la o sumă de bani determinată care a devenit exigibilă sau a cărei dată scadentă a fost indicată în hotărâre, în tranzacția judiciară sau în actul autentic;

3.

„act autentic” înseamnă

4.

„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care hotărârea judecătorească, tranzacția judiciară sau actul autentic care urmează să fie certificat(ă) ca titlu executoriu european a fost pronunțată, aprobată sau încheiată, sau, respectiv, întocmit sau înregistrat;

5.

„stat membru de executare” înseamnă statul membru în care se solicită executarea hotărârii judecătorești, a tranzacției judiciare sau a actului autentic care urmează să fie certificat ca titlu executoriu european;

6.

„instanță judecătorească de origine” înseamnă instanța judecătorească la care s-a introdus acțiunea în momentul în care au fost îndeplinite condițiile menționate la articolul 3 alineatul (1) literele (a), (b) sau (c);

7.

în Suedia, în procedurile sumare privind ordinele de plată (betalningsföreläggande), termenul „instanțe judecătorești” include serviciul public suedez de executare silită (kronofogdemyndighet).

(a)

hotărârea este executorie în statul membru de origine;

(b)

hotărârea nu este incompatibilă cu dispozițiile în materie de competență prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 capitolul II secțiunile 3 și 6;

(c)

procedura judiciară din statul membru de origine a îndeplinit cerințele prevăzute de capitolului III în cazul unei creanțe necontestate în sensul articolului 3 alineatul (1) literele (b) sau (c); și

(d)

hotărârea a fost pronunțată în statul membru în care debitorul își are domiciliul în sensul articolului 59 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, în cazul:

(a)

rectificat, în cazul în care, ca urmare a unei erori materiale, există o neconcordanță între hotărâre și certificat;

(b)

retras, în cazul în care este evident că certificatul a fost eliberat în mod neîntemeiat, având în vedere cerințele prevăzute de prezentul regulament.

(a)

notificare sau comunicare personală, debitorul semnând o confirmare de primire cu data primirii;

(b)

notificare sau comunicare personală utilizând un document semnat de persoana competentă care a efectuat notificarea sau comunicarea, specificând că debitorul a primit actul sau că a refuzat să-l primească fără nici un motiv legitim, precum și data la care actul a fost notificat sau comunicat;

(c)

notificare sau comunicare pe cale poștală, debitorul semnând și trimițând o confirmare de primire cu data primirii;

(d)

notificare sau comunicare pe cale electronică, precum faxul sau poșta electronică, debitorul semnând și trimițând o confirmare de primire cu data primirii.

(a)

notificare sau comunicare personală, la adresa personală a debitorului, către persoanele care locuiesc la aceeași adresă cu acesta sau angajate la această adresă;

(b)

în cazul în care debitorul este un lucrător care desfășoară o activitate independentă sau o persoană juridică, notificarea sau comunicarea personală, la incintele comerciale ale debitorului, către persoanele angajate de către debitor;

(c)

depunerea actului în cutia poștală a debitorului;

(d)

depunerea actului la oficiul poștal sau la o autoritate publică competentă și comunicarea scrisă a acestei depuneri în cutia poștală a debitorului, cu condiția ca respectiva comunicare scrisă să menționeze clar natura judiciară a actului sau faptul că valorează notificare sau comunicare și are ca efect curgerea termenelor;

(e)

pe cale poștală, fără dovada prevăzută în alineatul (3), atunci când debitorul are o adresă în statul membru de origine;

(f)

prin mijloace electronice, cu confirmare de primire automată, cu condiția ca debitorul să fi acceptat în prealabil, în mod expres, prezentul mod de notificare sau comunicare.

(a)

un act semnat de persoana competentă care a efectuat înștiințarea sau notificarea menționând următoarele elemente:

sau

(b)

o confirmare de primire emanând de la persoana care a primit notificarea sau comunicarea, pentru aplicarea alineatului (1) literele (a) și (b).

(a)

numele și adresele părților;

(b)

valoarea creanței;

(c)

în cazul în care se percep dobânzi, rata dobânzii și perioada pentru care se percep aceste dobânzi, cu excepția cazului în care dobânzile legale se adaugă automat principalului în temeiul legislației statului membru de origine;

(d)

o declarație cu privire la cauza cererii.

(a)

cerințele procedurale care trebuie îndeplinite pentru contestarea creanței, inclusiv termenele prevăzute pentru contestarea sa în scris sau, după caz, data ședinței, numele și adresa instituției căreia trebuie adresat răspunsul sau, după caz, în fața căreia trebuie să se prezinte debitorul, precum și necesitatea de a fi reprezentat de un avocat atunci când acest lucru este obligatoriu;

(b)

consecințele lipsei de obiecții sau ale neprezentării, în special, după caz, posibilitatea pronunțării unei hotărâri sau a unei proceduri de executare a acesteia împotriva debitorului și obligația privind cheltuielile de judecată.

(a)

hotărârea a fost notificată sau comunicată debitorului în conformitate cu articolul 13 sau cu articolul 14;

(b)

debitorul a avut posibilitatea să conteste hotărârea printr-o acțiune care prevede o revizuire completă, iar acesta a fost informat în mod corespunzător în hotărâre sau în documentul însoțitor cu privire la cerințele procedurale privind calea de atac, inclusiv numele și adresa instituției la care trebuie introdusă calea de atac și, după caz, termenele și

(c)

debitorul a omis introducerea unei acțiuni împotriva hotărârii în conformitate cu normele de procedură relevante.

(a)

sau

(b)

debitorul a fost împiedicat să conteste creanța din motive de forță majoră sau ca urmare a unor circumstanțe extraordinare, fără să aibă vreo vină în acest sens,

(a)

o copie a hotărârii, care întrunește condițiile necesare pentru a-i stabili autenticitatea;

(b)

o copie a certificatului de titlu executoriu european, care întrunește condițiile necesare pentru a-i stabili autenticitatea și

(c)

după caz, o transcriere a certificatului de titlu executoriu european sau o traducere a acestuia în limba oficială a statului membru de executare sau, în cazul în care respectivul stat membru are mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale procedurii judiciare a locului în care se solicită executarea, în conformitate cu legislația acestui stat membru, sau într-o altă limbă pe care statul membru de executare va declara că o poate accepta. Fiecare stat membru poate indica limba (limbile) oficială (oficiale) a(le) instituțiilor Comunității Europene, altele decât a(le) sa (sale), în care acesta acceptă ca certificatul să fie completat. Traducerea este certificată pentru conformitate de o persoană autorizată în acest sens în unul din statele membre.

(a)

hotărârea anterioară s-a pronunțat între aceleași părți într-un litigiu având aceeași cauză și

(b)

hotărârea anterioară s-a pronunțat în statul membru de executare sau a întrunit condițiile necesare recunoașterii sale în statul membru de executare și

(c)

ireconciabilitatea hotărârilor nu a fost și nu ar fi putut fi invocată în cursul procedurii judiciare în statul membru de origine.

—

a intentat o acțiune împotriva unei hotărâri judecătorești certificate ca titlu executoriu european, inclusiv o cerere de revizuire în sensul articolului 19, sau

—

a solicitat rectificarea sau retragerea unui certificat de titlu executoriu european în conformitate cu articolul 10,

(a)

să limiteze procedura de executare la măsuri asiguratorii; sau

(b)

să condiționeze executarea de constituirea unei garanții pe care aceasta o stabilește; sau

(c)

în cazuri excepționale, să suspende procedura de executare.

(a)

modalitățile și procedurile de executare în statele membre; și

(b)

autoritățile competente în materie de executare în statele membre,

(a)

procedurile de rectificare și de retragere prevăzute la articolul 10 alineatul (2) și procedura de revizuire prevăzută la articolul 19 alineatul (1);

(b)

regimul lingvistic acceptat în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (c);

(c)

listele cu autorități prevăzute la articolul 25;