EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Protecția animalelor în momentul uciderii

Protecția animalelor în momentul uciderii

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 privind protecția animalelor în momentul uciderii

SINTEZĂ

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

  • Regulamentul introduce norme de bunăstare pentru uciderea sau sacrificarea animalelor deținute în scopul producerii de alimente și produse precum blana și pielea. De asemenea, regulamentul vizează uciderea animalelor în ferme în alte contexte, precum situațiile de control al bolilor.
  • Regulamentul nu se aplică animalelor ucise în mediul natural sau în cadrul experimentelor științifice, al activităților de vânătoare, al evenimentelor culturale sau sportive și al eutanasierii practicate de medicul veterinar, nici păsărilor de crescătorie, iepurilor de crescătorie sau iepurilor de câmp pentru consumul personal intern.

ASPECTE-CHEIE

În timpul uciderii animalelor, acestea trebuie ferite de orice durere, chin sau suferință evitabile. Operatorii economici, precum abatoarele, trebuie să garanteze că animalele:

  • beneficiază de confort fizic și de protecție, prin menținerea curățeniei, sunt protejate de leziuni și sunt tratate și adăpostite ținându-se cont de comportamentul lor normal;
  • nu manifestă semne de durere sau de teamă care pot fi evitate sau de comportamente anormale;
  • nu suferă din cauza unei privări prelungite de hrană sau de apă;
  • sunt ferite de interacțiuni care pot fi evitate cu alte animale care le-ar putea afecta bunăstarea.

Structurile utilizate pentru ucidere trebuie să îndeplinească toate aceste condiții pe tot parcursul anului.

Metode de imobilizare și de asomare

Regulamentul stabilește norme detaliate cu privire la imobilizarea și asomarea animalelor, inclusiv formarea operatorilor și întreținerea corespunzătoare a echipamentului. Regulamentul vizează aplicarea de metode diferite pentru animale diferite. În special, animalele asomate trebuie să rămână inconștiente până survine moartea, cu excepția cazului în care acestea sunt supuse unor metode speciale prevăzute de ritualuri religioase, care trebuie să aibă loc într-un abator.

Certificat de competență

Uciderea și operațiile aferente pot fi efectuate numai de către persoane cu un nivel de competență adecvat, fără a provoca animalelor niciun fel de durere, chin sau suferință evitabile. Unele operații necesită certificate individuale de competență, de exemplu:

  • manipularea și îngrijirea animalelor înainte de imobilizare;
  • imobilizarea animalelor în vederea asomării și uciderii;
  • asomarea animalelor și evaluarea eficacității asomării;
  • imobilizarea sau suspendarea sau sângerarea animalelor vii;
  • sacrificarea în conformitate cu practicile religioase.

Certificatul de sănătate care însoțește carnea importată din țările din afara UE trebuie să certifice conformitatea cu cerințele echivalente.

Abatoare

Există norme detaliate pentru construcția, echiparea și funcționarea abatoarelor. Procedurile trebuie să fie monitorizate în permanență de operatorii de abatoare, care trebuie să numească și un responsabil cu bunăstarea animalelor care să acorde asistența necesară pentru respectarea normelor. Următoarele metode de imobilizare sunt printre cele interzise:

  • suspendarea sau ridicarea animalelor conștiente;
  • fixarea mecanică sau legarea labelor sau picioarelor animalelor.

Există unele excepții în care este permisă o poziție inversată în cazul păsărilor de crescătorie sau în contextul sacrificării pentru ritualuri religioase.

Depopularea* și uciderea de urgență

Trebuie stabilit un plan de acțiune pentru a asigura respectarea normelor din prezentul regulament înainte de începerea oricărei operații de depopulare. În plus, operațiile de depopulare trebuie raportate în fiecare an. Raportul trebuie să includă în special:

  • motivele depopulării;
  • numărul și speciile de animale ucise;
  • metodele de asomare și de ucidere utilizate;
  • dificultățile întâmpinate și soluțiile pentru a reduce la minimum suferința animalelor în cauză.

În cazul în care animalele se confruntă cu durere sau suferință puternică, deținătorul animalelor în cauză trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a le ucide cât mai rapid.

Neconformitate și sancțiuni

Țările UE trebuie să garanteze că normele sunt puse în aplicare și că autoritățile competente au competența:

  • de a schimba proceduri sau de a reduce ori a opri producția;
  • de a spori frecvența verificărilor;
  • de a suspenda sau de a retrage certificatele de competență.

Sancțiunile trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Regulamentul se aplică începând cu 1 ianuarie 2013.

CONTEXT

Articolul 13 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a introdus recunoașterea faptului că animalele sunt ființe sensibile*.

Pentru informații suplimentare, consultați pagina referitoare la sacrificare și asomare de pe site-ul Comisiei Europene.

TERMENI-CHEIE

* Depopulare: procesul de ucidere a animalelor din motive de sănătate publică sau a animalelor, de bunăstare a animalelor sau din motive de mediu, sub supravegherea autorităților competente.

* Ființă sensibilă: o creatură care are capacitatea de a simți durerea și suferința fizică și psihologică.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 al Consiliului din 24 septembrie 2009 privind protecția animalelor în momentul uciderii (JO L 303, 18.11.2009, pp. 1-30)

Modificările și corecturile succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 1099/2009 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

ACTE CONEXE

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind sistemele de imobilizare a bovinelor în poziții inverse sau nefirești [COM(2016) 48 final din 8.2.2016]

Data ultimei actualizări: 23.05.2016

Top