Protejarea intereselor financiare ale UE - combaterea fraudei

Din 1995 există o convenție care urmărește protejarea sub aspectul dreptului penal a intereselor financiare ale UE și ale contribuabililor săi. De-a lungul anilor, Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene a fost completată printr-o serie de protocoale.

ACT

Actul Consiliului din 26 iulie 1995 de elaborare a Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO C 316, 27.11.1995, pp. 48-57)

SINTEZĂ

Din 1995 există o convenție care urmărește protejarea sub aspectul dreptului penal a intereselor financiare ale UE și ale contribuabililor săi. De-a lungul anilor, Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene a fost completată printr-o serie de protocoale.

CARE ESTE ROLUL ACESTEI CONVENȚII?

Convenția și protocoalele acesteia:

• stabilesc o definiție juridică armonizată a fraudei;
• impun părților semnatare adoptarea unor sancțiuni penale pentru fraudă.

ASPECTE-CHEIE

Țările UE trebuie să introducă sancțiuni penale eficace, proporționale și cu efect de descurajare în ceea ce privește frauda care afectează interesele financiare ale UE.

Convenția face diferența între frauda privind cheltuielile și veniturile.

• Printre exemplele de fraudă privind cheltuielile se numără orice act intenționat sau omisiune precum:
  • utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, care are ca efect încasarea sau reținerea necuvenită de fonduri din bugetul UE;
  • nedivulgarea de informații, încălcându-se o obligație specifică, cu același efect sau
  • deturnarea de astfel de fonduri în alte scopuri decât cele pentru care au fost inițial acordate.
• Printre exemplele de fraudă privind veniturile se numără orice act intenționat sau omisiune precum:
  • utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, care are ca efect reducerea ilegală a resurselor bugetului UE;
  • nedivulgarea de informații, încălcându-se o obligație specifică, cu același efect sau
  • deturnarea unui beneficiu obținut în mod legal (de exemplu, utilizarea abuzivă a unor plăți de impozite obținute în mod legal), cu același efect.

În cazurile de fraudă gravă, aceste sancțiuni trebuie să includă pedepse privative de libertate care pot da naștere la extrădare în anumite cazuri.

Primul protocol la convenție, adoptat în 1996, face diferența între corupția „activă” * și „pasivă” * a funcționarilor publici. De asemenea, acesta definește noțiunea de „funcționar” (atât la nivel național, cât și la nivelul UE) și armonizează sancțiunile pentru infracțiunile de corupție.

Răspunderea persoanelor juridice

Fiecare țară a UE trebuie să adopte legi care să permită tragerea la răspundere penală a persoanelor de la conducerea întreprinderilor sau a persoanelor care au competența de a lua decizii sau de a exercita control într-o întreprindere (adică persoane juridice). Al doilea protocol, adoptat în 1997, a adus clarificări suplimentare Convenției în ceea ce privește răspunderea persoanelor juridice, confiscarea și spălarea de bani.

Instanțele naționale

În 1996 a fost adoptat un protocol care conferea Curții Europene de Justiție (CJUE) competențe de interpretare. Acest protocol le permite instanțelor naționale, atunci când au dubii în ceea ce privește interpretarea convenției și a protocoalelor la aceasta, să solicite Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțarea unei hotărâri preliminare.

Fiecare țară a UE trebuie să ia măsurile necesare pentru a-și stabili competența cu privire la infracțiunile pe care le-a constatat în conformitate cu obligațiile ce îi revin în temeiul convenției.

Cazuri de fraudă care implică două sau mai multe țări

Dacă o fraudă constituie o infracțiune penală și implică cel puțin două țări ale UE, respectivele țări trebuie să coopereze în mod eficace la investigație, la urmărirea penală și la aplicarea sancțiunilor impuse, de exemplu, prin asistență judiciară reciprocă, extrădare, transfer al procedurilor sau executarea sentințelor pronunțate într-o altă țară a UE.

Litigii între țările UE

Eventualele litigii privind interpretarea sau aplicarea convenției trebuie examinate mai întâi de Consiliu. În cazul în care Consiliul nu găsește o soluție în termen de șase luni, o parte a litigiului poate adresa o cerere Curții de Justiție a Uniunii Europene. Curtea de Justiție este competentă și în materie de litigii între țările UE și Comisia Europeană.

DE CÂND SE APLICĂ CONVENȚIA?

Convenția a intrat în vigoare în data de 17 octombrie 2002, împreună cu primul său protocol și cu protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție. Al doilea protocol a intrat în vigoare în data de 19 mai 2009.

Convenția și protocoalele la aceasta sunt deschise semnării de către orice țară care aderă la UE.

Pentru informații suplimentare, consultați pagina Oficiului European de Luptă Antifraudă.

TERMENI-CHEIE

* Corupție activă: o infracțiune comisă de un funcționar public care oferă sau promite o mită.

* Corupție pasivă: o infracțiune comisă de un funcționar care primește o mită.

ACTE CONEXE

Actul Consiliului din 27 septembrie 1996 de elaborare a unui protocol la Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO C 313, 23.10.1996, pp. 1-10)

Actul Consiliului din 29 noiembrie 1996 de elaborare, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Protocolului privind interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prin intermediul unor hotărâri preliminare, a Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO C 151, 20.5.1997, pp. 1-14)

Actul Consiliului din 19 iunie 1997 de elaborare a celui de-al doilea protocol la Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO C 221, 19.7.1997, pp. 11-22)

Decizia 2008/40/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind aderarea Bulgariei și a României la Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, la Protocolul din 27 septembrie 1996, la Protocolul din 29 noiembrie 1996 și la cel de-al doilea Protocol din 19 iunie 1997 (JO L 9, 12.1.2008, pp. 23-24)

Data ultimei actualizări: 24.08.2015