Cadru comunitar pentru ajutorul de stat sub forma compensaţiilor pentru obligaţia de serviciu public

Acest cadru are ca obiectiv garantarea compatibilităţii ajutorului de stat sub forma compensaţiilor pentru obligaţia de serviciu public cu definiţia serviciilor de interes economic general.

ACT

Cadru comunitar pentru ajutoarele de stat sub forma compensaţiilor pentru obligaţia de serviciu public [Jurnalul Oficial C 297 din 29.11.2005].

SINTEZĂ

Compensaţiile pentru obligaţia de serviciu public acoperă costurile suportate de întreprinderile care execută sarcini de serviciu public stabilite de autorităţile publice ale statelor membre ale Uniunii Europene (UE).

De-a lungul anilor, Comisia şi Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) au definit:

• ce constituie ajutor de stat, dar beneficiază de scutire (a se vedea Decizia 2005/842/CE);
• ce nu constituie ajutor de stat şi este prin urmare scutit de la notificare [a se vedea hotărârile Curţii de Justiţie în cauzele „Altmark Trans GmbH (DE) (EN) (FR)” (2003) şi „Enirisorse SpA (DE) (EN) (FR)” (2003)].

Acest cadru are ca obiectiv definirea normelor şi principiilor care precizează condiţiile în care compensaţiile pentru obligaţia de serviciu public care nu intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2005/842/CE sunt compatibile cu articolul 106 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) [fostul articol 86 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (TCE)]. Acest cadru se aplică tuturor activităţilor reglementate de TFUE, cu excepţia sectorului transporturilor şi a sectorului serviciului public de radiodifuziune.

Întrucât statele membre beneficiază de o largă marjă de apreciere în ceea ce priveşte natura serviciilor care ar putea fi clasificate ca fiind servicii de interes economic general (SIEG), sarcina Comisiei este de a asigura că statele membre nu se abat de la definiţia SIEG prevăzută în articolul 106 alineatul (2) din TFUE.

În acest sens, Comisia propune ca legislaţia naţională a statelor membre să furnizeze indicaţii clare în ceea ce priveşte:

• natura precisă şi durata obligaţiilor de serviciu public;
• întreprinderile şi teritoriul în cauză;
• natura oricăror drepturi exclusive sau speciale acordate întreprinderilor;
• parametrii de calcul, control şi revizuire a compensaţiei;
• modalităţile de rambursare a eventualelor supracompensaţii şi măsurile de evitare a acestor supracompensaţii.

Cuantumul compensaţiei nu poate depăşi costurile ocazionate de executare a obligaţiilor de serviciu public şi trebuie folosit numai pentru a asigura funcţionarea serviciilor de interes economic general. Compensaţia pentru obligaţia de serviciu public cuprinde toate avantajele acordate de stat, indiferent de forma acestora.

Compensaţia trebuie utilizată pentru a asigura funcţionarea serviciului de interes economic general în cauză. Compensaţia pentru obligaţia de serviciu public acordată pentru activităţi care nu sunt incluse în domeniul de aplicare a serviciilor de interes economic general nu este justificată şi, în consecinţă, constituie un ajutor de stat incompatibil. Costurile care se iau în considerare cuprind toate cele suportate pe durata prestării serviciului de interes economic general.

Veniturile care se iau în considerare trebuie să cuprindă cel puţin toate veniturile obţinute din serviciul de interes economic general. Întreprinderea care primeşte o compensaţie pentru obligaţia de serviciu public se poate bucura totuşi de un profit rezonabil. Statele membre stabilesc ce sume pot fi considerate profit rezonabil. În acest sens, statele membre pot introduce criterii de stimulare privind, printre altele, calitatea serviciului prestat şi creşterea productivităţii.

Supracompensaţia constituie un ajutor de stat incompatibil, deoarece nu serveşte la asigurarea funcţionării serviciului economic de interes general. În consecinţă, statele membre trebuie să întreprindă controale periodice preventive.

Cu toate acestea, atunci când valoarea supracompensaţiei nu depăşeşte 10 % din valoarea compensaţiei anuale, aceasta se poate reporta în anul următor. În mod excepţional, supracompensaţia care depăşeşte 10 % se poate justifica dacă funcţionarea serviciului de interes economic general se desfăşoară în contextul costurilor variabile. Această situaţie excepţională ar trebui revizuită periodic şi nu trebuie să depăşească patru ani.

Transferurile de supracompensaţii pot avea loc în cazul în care un alt serviciu de interes economic general este exploatat de aceeaşi întreprindere. Statele membre ale UE trebuie să se asigure că aceste transferuri sunt supuse unui control adecvat şi respectă normele de transparenţă în conformitate cu Directiva 80/723/CEE.

Compensaţiile pentru obligaţia de serviciu public fac obiectul obligaţiei de notificare prealabilă.

Acest cadru se aplică pe o perioadă de şase ani de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Statele membre ale UE trebuie să alinieze schemele existente privind compensaţia pentru obligaţia de serviciu public la acest cadru, în termen de 18 luni de la data publicării acestuia.

Ultima actualizare: 03.11.2011