EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Conservarea păsărilor sălbatice

Conservarea păsărilor sălbatice

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2009/147/CE privind conservarea păsărilor sălbatice

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

  • Obiectivul directivei este de a conserva toate păsările sălbatice din UE prin stabilirea de norme pentru protejarea, conservarea, gestionarea și controlul asupra acestora.
  • Directiva vizează păsările, ouăle, cuiburile și habitatele acestora.
  • Aceasta codifică actul legislativ adoptat inițial în 1979 (Directiva 79/409/CEE).
  • Directiva 2009/147/CE a fost modificată în 2019 prin Regulamentul (UE) 2019/1010, care aliniază și simplifică obligațiile de raportare în domeniul legislației mediului.

ASPECTE-CHEIE

Măsuri pentru speciile amenințate

Țările UE trebuie să ia măsuri pentru a menține sau a restabili populațiile speciilor de păsări la un nivel care să fie în conformitate cu cerințele ecologice, științifice și culturale, ținând seama în același timp de nevoile economice și de recreere.

Măsuri pentru toate speciile de păsări

Trebuie luate măsuri pentru a conserva, a menține sau a restabili o diversitate și suprafață pentru habitate* suficientă pentru toate speciile de păsări.

Aceste măsuri presupun în primul rând:

  • crearea unor arii protejate;
  • întreținerea și gestionarea habitatelor situate în interiorul și în afara ariilor protejate; și
  • restabilirea biotopurilor* distruse și crearea de biotopuri noi.

Măsuri speciale

  • Anumite specii, cuprinse în anexa I, precum și speciile migratoare care apar în mod regulat, neincluse în anexa I, fac obiectul unor măsuri speciale în ceea ce privește habitatul, pentru a se asigura supraviețuirea și reproducerea în aria lor de răspândire.
  • Țările UE trebuie să clasifice teritoriile cele mai adecvate, ca număr și suprafață, ca arii de protecție specială (SPA) pentru conservarea acestor specii în zonele maritime și de uscat în care se aplică directiva. Se acordă o atenție specială zonelor umede. SPA fac parte din rețeaua Natura 2000 de arii protejate, împreună cu ariile speciale de conservare desemnate în temeiul Directivei „Habitate”.
  • Țările UE trebuie să ia măsurile necesare pentru a evita:
    • deteriorarea habitatelor speciilor; și
    • perturbarea speciilor pentru care au fost clasificate SPA, în cazul în care perturbarea respectivă ar putea afecta semnificativ obiectivele directivei.
  • Țările UE trebuie să convină asupra unor planuri sau proiecte numai dacă sunt sigure că acestea nu vor afecta negativ SPA în cauză, pe baza unei evaluări adecvate a eventualelor implicații pentru obiectivele de conservare ale ariilor.

Măsuri de protecție generale

  • De asemenea, această directivă instituie protejarea generală a tuturor speciilor de păsări sălbatice din UE. Sunt interzise în special următoarele:
    • distrugerea deliberată sau capturarea păsărilor sălbatice;
    • producerea de daune asupra cuiburilor și a ouălor;
    • culegerea sau păstrarea ouălor;
    • perturbarea deliberată, dacă aceasta pune în pericol conservarea; și
    • ținerea în captivitate a păsărilor a căror vânare este interzisă.
  • În anumite condiții sunt posibile excepții de la regulile de mai sus.

Vânarea păsărilor

  • Unele specii, ale căror efective permit acest lucru, cuprinse în anexa II, pot fi vânate dacă se respectă anumite principii:
    • trebuie ca numărul păsărilor capturate să nu amenințe nivelurile satisfăcătoare ale populației și trebuie asigurată utilizarea rațională;
    • este interzisă vânarea speciilor în perioadele de reproducere sau de maturizare;
    • este interzisă vânarea speciilor migratoare pe parcursul rutei de întoarcere spre locurile de înmulțire; și
    • sunt interzise metodele de omorâre pe scară largă sau neselectivă a păsărilor.
  • În anumite condiții sunt posibile excepții de la regulile de mai sus.

Cercetare

Țările UE trebuie să promoveze cercetarea în scopul gestionării, al protejării și al valorificării înțelepte (de exemplu, pentru stabilirea listelor naționale ale speciilor pe cale de dispariție) a păsărilor sălbatice în Europa.

Raportarea

  • Regulamentul (UE) 2019/1010, care se aplică de la 26 iunie 2019, le impune țărilor UE obligația de a înainta Comisiei Europene, la intervale de șase ani, un raport cu privire la măsurile pe care le-au luat pentru a pune în aplicare Directiva 2009/147/CE, precum și la impacturile principale ale acestora.
  • Raportul respectiv trebuie să fie pus la dispoziția publicului și să includă în special:
    • informații privind starea și tendințele speciilor de păsări sălbatice protejate prin această directivă;
    • amenințările și presiunile asupra acestora;
    • măsurile de conservare luate în ceea ce le privește; și
    • contribuția rețelei de arii de protecție specială la obiectivele directivei.
  • Comisia stabilește formatul raportului prin acte de punere în aplicare.
  • La intervale de șase ani, Comisia, cu ajutorul Agenției Europene de Mediu, pregătește și publică un raport de sinteză pe baza informațiilor pe care le-a primit de la țările UE.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Se aplică de la 15 februarie 2010. Directiva 2009/147/CE a codificat și a înlocuit Directiva 79/409/CEE și modificările ulterioare ale acesteia.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

TERMENI-CHEIE

Habitat: o arie naturală sau un tip de mediu în care trăiește în mod obișnuit o anumită specie de animale sau de plante.
Biotop: o arie cu condiții de mediu uniforme care asigură un spațiu de viață pentru o anumită combinație de animale și plante.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (versiune codificată) (JO L 20, 26.1.2010, pp. 7-25)

Modificările succesive aduse Directivei 2009/147/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul (UE) 2019/1010 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind alinierea obligațiilor de raportare în domeniul legislației legate de mediu și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 166/2006 și (UE) nr. 995/2010 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2002/49/CE, 2004/35/CE, 2007/2/CE, 2009/147/CE și 2010/63/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 338/97 și (CE) nr. 2173/2005 ale Consiliului și a Directivei 86/278/CEE a Consiliului (JO L 170, 25.6.2019, pp. 115-127)

Data ultimei actualizări: 28.05.2020

Top