—

pentru guvernul spaniol, de A. Gavela Llopis, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de M. Wilderspin, în calitate de agent,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență (JO 2000, L 160, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 1, p. 143).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SCI Senior Home, în reorganizare judiciară, reprezentată de Pierre Mulhaupt, în calitate de administrator judiciar, pe de o parte, și Gemeinde Wedemark (comuna Wedemark, Germania) și Hannoversche Volksbank eG, pe de altă parte, în legătură cu vânzarea silită a unui imobil aflat în proprietatea Senior Home.

3

Considerentele (24) și (25) ale Regulamentului nr. 1346/2000 au următorul cuprins:

4

Articolul 4 din Regulamentul nr. 1346/2000, intitulat „Lege aplicabilă”, prevede:

„(1)   În absența unei dispoziții contrare în prezentul regulament, legea aplicabilă procedurii de insolvență și efectelor acesteia este legea statului membru pe al cărui teritoriu este deschisă procedura, denumit în continuare «stat de deschidere».

(2)   Legea statului de deschidere determină condițiile pentru deschiderea, desfășurarea și închiderea procedurii de insolvență. Aceasta determină în special:

[…]

[…]

[…]”

5

Articolul 5 din Regulamentul nr. 1346/2000, intitulat „Drepturile reale ale terților”, prevede:

„(1)   Deschiderea procedurii de insolvență nu aduce atingere drepturilor reale ale unui creditor sau terț asupra bunurilor corporale sau necorporale, mobile ori imobile – atât bunuri individual determinate, cât și constituite în universalități a căror alcătuire se poate modifica – aparținând debitorului și care se află pe teritoriul unui alt stat membru la data deschiderii procedurii.

(2)   Drepturile menționate la alineatul (1) includ în special:

(3)   Este asimilat dreptului real dreptul înscris într‑un registru public și opozabil terților, în virtutea căruia poate fi dobândit un drept real în sensul alineatului (1).

[…]”

6

Potrivit articolului 39 din Regulamentul nr. 1346/2000, intitulat „Dreptul de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor”:

„Orice creditor care își are reședința obișnuită, domiciliul sau sediul social într‑un stat membru altul decât statul de deschidere, inclusiv autoritățile fiscale și organismele de asigurări sociale ale statelor membre, au dreptul să‑și înregistreze, în scris, cererile de admitere a creanțelor în cadrul procedurii de insolvență.”

7

Articolul 12 din Grundsteuergesetz (Legea privind impozitul pe teren, denumită în continuare „GrStG”), intitulat „Garanție reală”, are următorul cuprins:

„Impozitul pe teren constituie o sarcină publică asupra bunului supus impozitării.”

8

Articolul 77 alineatul (2) prima teză din Abgabenordnung (Codul fiscal, denumit în continuare „AO”) prevede:

„În situația unui impozit care grevează proprietatea imobiliară cu o sarcină publică, proprietarul trebuie să permită executarea silită a proprietății imobiliare.”

9

Articolul 10 alineatul (1) din Zwangsversteigerungsgesetz (Legea privind vânzarea silită) prevede:

„În ordinea de mai jos, conferă creditorului dreptul de a se îndestula din sumele rezultate în urma vânzării terenului […]:

[…]

[…]”

10

Senior Home, societate civilă imobiliară de drept francez, este proprietară a unui imobil situat în Wedemark (Germania). Prin decizia din 6 mai 2013, tribunal de grande instance de Mulhouse (Tribunalul de Mare Instanță din Mulhouse, Franța) a dispus reorganizarea ei judiciară.

11

La data de 15 mai 2013, comuna Wedemark a solicitat vânzarea silită a acestui imobil, cu scopul de a obține recuperarea impozitelor pe teren neplătite, pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2012 și 30 iunie 2013, în valoare de 7471,19 euro, făcând dovada unui titlu de creanță fiscală executoriu.

12

Prin decizia din 21 mai 2013, Amtsgericht Burgwedel (Tribunalul Districtual din Burgwedel, Germania) a dispus vânzarea silită a imobilului menționat. Acțiunea formulată de Senior Home împotriva acestei decizii a fost respinsă. După respingerea apelului său în fața Landgericht Hannover (Tribunalul Regional din Hanovra, Germania), Senior Home, reprezentată de domnul Mulhaupt în calitate de administrator judiciar, a sesizat Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) pentru a obține, pe de o parte, anularea deciziei Amtsgericht Burgwedel (Tribunalul Districtual din Burgwedel) care a dispus vânzarea silită și, pe de altă parte, radierea din cartea funciară a înscrierii aferente acesteia.

13

Instanța de trimitere amintește că, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul nr. 1346/2000, procedura de insolvență deschisă împotriva Senior Home este supusă dreptului francez. Or, în temeiul acestui drept, deschiderea procedurii de reorganizare judiciară ar împiedica în esență vânzarea silită în discuție în litigiul principal. În schimb, potrivit articolului 5 alineatul (1) din acest regulament, deschiderea unei proceduri de insolvență nu ar aduce atingere drepturilor reale ale unui creditor sau terț asupra bunurilor aparținând debitorului care se află pe teritoriul unui alt stat membru.

14

Instanța de trimitere arată că, în dreptul german, creanțele exigibile cu titlu de impozite pe teren constituie, în conformitate cu articolul 12 din GrStG, sarcini publice aferente terenului care sunt drepturi reale, proprietarul imobilului grevat trebuind să tolereze executarea silită a titlului prin care se constată aceste creanțe asupra respectivului imobil, în conformitate cu articolul 77 alineatul (2) prima teză din AO. Cu toate acestea, instanța menționată ridică problema dacă aspectul existenței sau inexistenței unui drept real în sensul articolului 5 alineatul (1) din regulamentul amintit trebuie apreciată în temeiul dreptului german sau dacă este necesar, dimpotrivă, să se interpreteze în mod autonom noțiunea „drept real”.

15

În aceste condiții, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Noțiunea de drept real, astfel cum este prevăzută la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000, include o reglementare națională precum cea de la articolul 12 din [GrStG] coroborat cu articolul 77 alineatul (2) prima teză din [AO], potrivit căreia, prin lege, creanțele provenind din impozitul pe teren grevează imobilul cu o sarcină publică, iar proprietarul trebuie să tolereze executarea silită a proprietății imobiliare?”

16

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 5 din Regulamentul nr. 1346/2000 trebuie interpretat în sensul că reprezintă un „drept real” în înțelesul acestui articol o garanție constituită în temeiul unei dispoziții de drept național precum cea în discuție în litigiul principal, potrivit căreia imobilul debitorului de impozite pe teren este grevat de plin drept de o sarcină publică, iar acest proprietar trebuie să tolereze executarea silită asupra respectivului imobil a titlului prin care se constată creanța fiscală.

17

În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că acest regulament se întemeiază, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 21-23 din concluzii, pe un model așa‑numit de „universalitate atenuată”, potrivit căruia, pe de o parte, legea aplicabilă procedurii principale de insolvență și efectelor sale este cea a statului membru pe al cărui teritoriu a fost deschisă această procedură, în timp ce, pe de altă parte, regulamentul menționat prevede mai multe excepții de la această regulă. Articolul 5 alineatul (1) din același regulament prevede una dintre aceste excepții.

18

În ceea ce privește mai precis articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000, care prevede că deschiderea procedurii de insolvență nu aduce atingere drepturilor reale ale unui creditor sau terț asupra bunurilor aparținând debitorului și care se află pe teritoriul unui alt stat membru la data deschiderii procedurii, din jurisprudența Curții reiese că justificarea, valabilitatea și întinderea unui astfel de drept real trebuie să fie determinate în mod normal de legea locului unde se află bunul care face obiectul dreptului respectiv. În consecință, articolul 5 alineatul (1) din acest regulament permite, prin derogare de la regula aplicării legii statului membru de deschidere, aplicarea în privința dreptului real al unui creditor sau al unui terț asupra anumitor bunuri care aparțin debitorului a legii statului membru pe teritoriul căruia se află bunul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 2012, ERSTE Bank Hungary, C‑527/10, EU:C:2012:417, punctele 40-42, și Hotărârea din 16 aprilie 2015, Lutz, C‑557/13, EU:C:2015:227, punctul 27).

19

În consecință, în ceea ce privește cauza principală, problema calificării dreptului în cauză ca drept „real” în sensul articolului 5 alineatul (1) din regulamentul menționat se examinează în raport cu dreptul național, în speță dreptul german.

20

În această privință, din decizia de trimitere reiese că sarcinile în discuție în litigiul principal constituie drepturi patrimoniale reale, dat fiind că proprietarul imobilului grevat trebuie să tolereze executarea silită asupra respectivului imobil a titlului prin care se constată creanța fiscală. În orice caz, revine instanței de trimitere sarcina să constate și să aprecieze situația de fapt a litigiului cu care este sesizată, precum și să interpreteze și să aplice dreptul național (Hotărârea din 8 iunie 2016, Hünnebeck, C‑479/14, EU:C:2016:412, punctul 36) pentru a stabili dacă creanța izvorâtă din impozitul pe teren în discuție în litigiul principal poate fi considerată un drept real potrivit dreptului german.

21

În al doilea rând, trebuie amintit că, deși articolul 5 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1346/2000 nu definește noțiunea „drept real”, el precizează totuși, prin intermediul unei serii de exemple de drepturi calificate de acest regulament drept „reale”, domeniul de aplicare și, prin urmare, limitele protecției acordate prin această dispoziție privilegiilor, garanțiilor sau altor drepturi ale creditorilor unui debitor insolvabil, prevăzute de dreptul intern al statelor membre.

22

Astfel, după cum a arătat în esență avocatul general la punctele 43 și 44 din concluzii, pentru a nu lipsi de efectul său util limitarea la drepturile „reale” a domeniului de aplicare al articolului 5 din regulamentul menționat, este necesar să se considere că drepturile considerate „reale” de legislația națională în cauză trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a intra sub incidența articolului 5 amintit mai sus.

23

În speță, în ceea ce privește un drept precum cel în discuție în litigiul principal, trebuie să se constate că, sub rezerva verificărilor pe care trebuie să le efectueze instanța de trimitere, acesta îndeplinește criteriile enumerate la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000, întrucât, pe de o parte, constituie o sarcină care grevează direct și imediat un bun imobiliar impozitat și, pe de altă parte, proprietarul imobilului trebuie să tolereze executarea sa silită asupra acestuia, în temeiul articolului 77 alineatul (2) prima teză din AO. În plus, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 49 din concluzii, în cursul unei proceduri de insolvență, administrația fiscală beneficiază, în temeiul sarcinii aferente imobilului în discuție în litigiul principal, de calitatea de creditor privilegiat.

24

În al treilea rând, această constatare nu este de natură să fie repusă în discuție de împrejurarea, arătată de Comisie în observațiile sale, potrivit căreia articolul 5 sus‑menționat trebuie interpretat în mod strict întrucât constituie o excepție de la norma generală consacrată la articolul 4 din acest regulament, așa încât nu ar avea în vedere decât drepturile reale acordate în cadrul unor tranzacții comerciale.

25

Astfel, pe de o parte, deși, potrivit unei jurisprudențe constante, o dispoziție derogatorie trebuie interpretată strict, se impune însă a se asigura că această dispoziție nu este lipsită de efectul său util (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2012, BLV Wohn‑und Gewerbebau, C‑395/11, EU:C:2012:799, punctul 33 și jurisprudența citată).

26

Pe de altă parte, nici modul de redactare a dispozițiilor Regulamentului nr. 1346/2000, nici obiectivele urmărite de acesta nu permit să se interpreteze articolul 5 din regulament în sensul că nu ar include drepturile reale acordate în afara cadrului unei tranzacții comerciale.

27

Cu privire la textul dispozițiilor în discuție, este necesar să se arate că articolul 5 sus‑menționat nu cuprinde niciun element susceptibil să limiteze domeniul de aplicare al acestui articol în funcție de originea dreptului real în cauză sau de natura, de drept public sau de drept privat, a creanței garantate de respectivul drept real.

28

În ceea ce privește obiectivele urmărite de această dispoziție, din considerentul (24) al Regulamentului nr. 1346/2000 reiese că excepțiile de la regula generală de desemnare a legii aplicabile, consacrată la articolul 4 din respectivul regulament, urmăresc a „proteja așteptările legitime și siguranța tranzacțiilor într‑un alt stat membru decât cel de deschidere”, caracterul comercial al drepturilor sau al creanțelor în cauză fiind, în această privință, indiferent.

29

În plus, nimic nu permite să se deducă din considerentul (25) al Regulamentului nr. 1346/2000, potrivit căruia „în special” în cazul drepturilor reale este necesară o derogare specială de la legea statului de deschidere, aceste drepturi având o importanță considerabilă pentru acordarea creditelor, că respectiva excepție nu ar acoperi decât garanțiile reale acordate exclusiv în cadrul contractelor comerciale sau de credit. Dimpotrivă, reiese că o limitare a domeniului de aplicare al articolului 5 din același regulament în funcție de originea comercială a dreptului real în cauză ar fi contrară obiectivului, enunțat expres în considerentul (24) al acestui regulament, de a proteja așteptările legitime și siguranța tranzacțiilor.

30

În orice caz, trebuie să se constate că o interpretare a articolului 5 din Regulamentul nr. 1346/2000 în sensul că excepția pe care o prevede nu ar acoperi decât drepturile reale constituite în cadrul tranzacțiilor comerciale sau al creditului ar conduce la un tratament defavorabil al titularilor de drepturi reale acordate în cadrul altor tranzacții decât cele comerciale.

31

Or, așa cum a arătat în esență avocatul general la punctele 64-67 din concluzii, Regulamentul nr. 1346/2000 se întemeiază pe principiul egalității de tratament a creditorilor și pe cel potrivit căruia dispozițiile sale trebuie aplicate indiferent de natura, comercială sau de alt tip, a creanțelor garantate de drepturile reale. Astfel, în ceea ce privește posibilitatea creditorilor de a‑și înregistra, în scris, cererile de admitere a creanțelor în cadrul procedurii de insolvență, articolul 39 din acest regulament exclude orice discriminare din partea autorităților fiscale și a organismelor de securitate socială ale altor state membre decât statul pe al cărui teritoriu a fost deschisă procedura de insolvență.

32

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la întrebare că articolul 5 din Regulamentul nr. 1346/2000 trebuie interpretat în sensul că reprezintă un „drept real” în înțelesul acestui articol o garanție constituită în temeiul unei dispoziții de drept național precum cea în discuție în litigiul principal, potrivit căreia imobilul debitorului de impozite pe teren este grevat de plin drept de o sarcină publică, iar acest proprietar trebuie să tolereze executarea silită asupra respectivului imobil a titlului prin care se constată creanța fiscală.

33

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență trebuie interpretat în sensul că reprezintă un „drept real” în înțelesul acestui articol o garanție constituită în temeiul unei dispoziții de drept național precum cea în discuție în litigiul principal, potrivit căreia imobilul debitorului de impozite pe teren este grevat de plin drept de o sarcină publică, iar acest proprietar trebuie să tolereze executarea silită asupra respectivului imobil a titlului prin care se constată creanța fiscală.