52008DC0128

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 6.3.2008

COM(2008) 128 final

CARTE VERDE

EXECUTAREA EFECTIVĂ A HOTĂRÂRILOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ: TRANSPARENȚA ACTIVELOR DEBITORILOR

(prezentat de Comisie)

CARTE VERDE

EXECUTAREA EFECTIVĂ A HOTĂRÂRILOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ: TRANSPARENȚA ACTIVELOR DEBITORILOR

Scopul prezentei cărți verzi este să lanseze o vastă consultare a părților interesate privind modalitățile de îmbunătățire a transparenței în ceea ce privește activele debitorilor în Uniunea Europeană. Cartea verde descrie problemele situației actuale și posibilele soluții.

Comisia invită părțile interesate să prezinte observații până la 30 septembrie 2008 la următoarea adresă:

Commission européenneDirection générale de la justice, de la liberté et de la sécuritéUnité C1 – Justice civileB-1049 BruxellesFax: +32-2/299 64 57E-mail: JLS-coop-jud-civil@ec.europa.eu

Contribuțiile primite vor fi publicate pe internet, împreună cu identitatea autorului, cu excepția cazului când publicarea este de natură să aducă atingere intereselor legitime ale acestuia. În acest caz, contribuția poate fi publicată sub acoperirea anonimatului. În caz contrar, contribuția nu va fi publicată și conținutul acesteia nu va fi luat în considerare. Contribuțiile vor fi publicate pe site-ul internet al Comisiei (fie pe portalul principal „Vocea ta în Europa”, care este singurul punct de acces pentru consultări al Comisiei, fie pe pagina de consultări a DG JLS care poate fi accesată de pe acest portal).

Comisia ar putea organiza o audiere publică pe tema cărții verzi.

I. Introducere: Deficiențele situației actuale

Există riscul ca problemele legate de recuperarea transfrontalieră a datoriilor să fie un obstacol în calea liberei circulații a ordinelor de plată în Uniunea Europeană și să împiedice corecta funcționare a pieței interne. Întârzierea efectuării plăților și neplățile pun în pericol interesele deopotrivă ale întreprinderilor și ale consumatorilor. Acesta este cazul, în special, când creditorul și autoritățile de executare nu dețin informații în legătură cu locul de activitate sau activele debitorului.

Comisia a subliniat deja dificultățile recuperării transfrontaliere a datoriilor în comunicarea acesteia din 1998 „Spre o creștere a eficienței în obținerea și executarea hotărârilor judecătorești în Uniunea Europeană”[1]. Doi ani mai târziu, programul privind recunoașterea reciprocă preciza că „de fapt, ar fi mult mai ușor să se execute hotărârile din Uniunea Europeană dacă s-ar putea obține informații exacte privind situația financiară a debitorului. Prin urmare, ar putea fi luate măsuri pentru a permite identificarea cu precizie a activelor debitorului pe teritoriul statelor membre.”[2] Studiul privind eficientizarea executării hotărârilor judecătorești în Uniunea Europeană [3], care a fost realizat pentru Comisie în 2004, a analizat situația în 15 state membre și a propus câteva măsuri în vederea îmbunătățirii executării hotărârilor judecătorești în Uniunea Europeană. În cadrul Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială, Comisia a solicitat celor 12 state membre care au aderat la Uniunea Europeană între timp să ofere informații privind situația juridică din țările lor. Răspunsurile au fost incluse în prezenta carte verde. În cele din urmă, la 24 octombrie 2006, Comisia Europeană a adoptat o carte verde privind creșterea eficienței executării hotărârilor în Uniunea Europeană: poprirea conturilor bancare[4]. În timp ce cartea verde s-a concentrat pe o măsură specifică în vederea îmbunătățirii executării creanțelor pecuniare, mai exact poprirea conturilor bancare, care permite creditorului garantarea sumei care i se datorează sau pe care o revendică, împiedicând retragerea sau transferul de fonduri deținute de către debitor într-unul sau mai multe conturi bancare de pe teritoriul Uniunii Europene, prezenta carte verde are un obiectiv mai general, și anume de a îmbunătăți transparența activelor debitorului prin registre și printr-o declarație a debitorului.

Căutarea adresei și/sau a informațiilor privind situația financiară a debitorului este, de multe ori, punctul de plecare al procedurii de executare. În prezent, transparența activelor debitorilor este asigurată la nivel național, în general, prin diferite surse de informații, în special prin intermediul registrelor și a declarației debitorului. Dacă structurile de bază ale sistemelor naționale apar ca fiind similare, există diferențe considerabile în ceea ce privește condițiile de acces, procedurile de obținere a informațiilor, conținutul și eficiența globală a sistemelor[5].

Dintr-o perspectivă comparativă, există două tipuri de tehnici de obținere a accesului la informații[6]:

- primul este un sistem bazat pe o declarație care cuprinde întregul patrimoniu al debitorului[7]. În unele state membre[8] există un sistem similar conform căruia debitorul are, de asemenea, obligația de a-și declara activele, dar numai în limita necesară satisfacerii creanței;

- alte state membre, în special acelea unde debitorul nu este obligat să își declare activele, permit accesul la sisteme de căutare care oferă informații specifice[9]. În aceste jurisdicții, informațiile necesare sunt obținute în principal din registre. Acest sistem se aplică foarte diferit în ceea ce privește accesul la registre și la alte surse de informații precum și în ceea ce privește competențele de cercetare și verificare.

Recuperarea transfrontalieră a datoriilor este îngreunată de diferențele dintre sistemele legislative naționale și de cunoașterea insuficientă, din partea creditorilor, a structurilor de informare din alte state membre. Cu toate acestea, asemănările fundamentale dintre structurile sistemelor legislative ale statelor membre ar putea servi drept bază pentru armonizare[10]. Ca obiectiv, posibilele măsuri la nivel european ar putea îmbunătăți transparența activelor debitorului și dreptul creditorilor de a obține informații, respectându-se în același timp principiul protecției vieții private a debitorului, care contrabalansează dreptul creditorului la o recuperare efectivă și care sunt prevăzute în directiva privind protecția datelor 95/46/EC[11].

Prezenta carte verde se concentrează pe îmbunătățirea executării publice a hotărârilor judecătorești. Acest lucru înseamnă că nu sunt luate în discuție nici aspecte privind limitele (materiale) ale executării, nici rolul organizațiilor private sau semi-private în procesul de executare.

Întrebarea 1:

Considerați că este necesar să se ia măsuri la nivel comunitar în vederea creșterii transparenței activelor debitorilor?

Considerați că interfața dintre executarea hotărârilor judecătorești și protecția debitorului sau rolul organizațiilor private sau semi-private în executarea hotărârilor necesită o atenție sporită în acest context? În caz afirmativ, ce elemente considerați importante?

II. Posibile soluții

Informații în legătură cu activele debitorului pot fi obținute din diverse surse, în special din registre și prin intermediul debitorului însuși. Prin urmare, în locul concentrării asupra unei măsuri unice europene, se sugerează considerarea unui pachet de măsuri care ar putea ajuta la garantarea obținerii de către creditor de informații fiabile privind activele debitorului, într-o perioadă de timp rezonabilă. Posibilele măsuri luate în considerare în prezenta carte verde sunt:

- elaborarea unui manual al practicilor și legilor referitoare la executarea la nivel național;

- sporirea informațiilor disponibile în registre și îmbunătățirea accesului la acestea;

- schimbul de informații între autoritățile de executare;

- măsuri legate de declarația debitorului.

1. Elaborarea unui manual al practicilor și legilor referitoare la executarea la nivel național

În prezent, există foarte puține informații despre diferitele sisteme de executare în cele 27 de state membre[12]. Ca o etapă practică, ar putea fi elaborat un manual privind sistemele de executare din statele membre. Un astfel de manual ar putea să conțină toate sursele de informații despre activele unei persoane care pot fi accesibile în fiecare stat membru, adresele de contact ale persoanelor care pot avea acces la aceste informații dacă accesul este limitat, costurile accesului și alte detalii relevante. Acest manual ar putea fi disponibil pe site-ul internet al Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială[13].

Întrebarea 2: Ce utilitate ar avea un manual conținând toate informațiile privind sistemele de executare din statele membre?

2. Sporirea informațiilor disponibile în registre și îmbunătățirea accesului la acestea

a) Registrele comerciale

Principalele surse de informare sunt evidențele publice și cele mai importante dintre acestea sunt registrele comerciale.

Registrele comerciale au fost parțial armonizate prin intermediul primei directive a Consiliului privind legislația în domeniul societăților comerciale („directiva privind publicitatea”)[14] din 1968 și a unsprezecei directive a Consiliului („directiva privind sucursalele”)[15] din 1989. Articolul 2 alineatul (1) din directiva privind publicitatea prevede publicitatea obligatorie a anumitor documente și date ale companiei[16]. Articolul 2 alineatul (1) litera (a) din directiva privind sucursalele prevede că adresa unei sucursale trebuie făcută publică. În prezent, registrele întreprinderilor din statele membre oferă informații detaliate privind societățile individuale (statut legal, data înființării, capitalul social, sectorul de activitate, organismele de administrare și puterea de reprezentare a acestora și uneori chiar numărul de angajați)[17]. Aceste informații sunt de multe ori consemnate electronic în registre centrale și sunt accesibile pe internet[18].

Prin urmare, cele două directive vizează să ofere transparență în relațiile dintre întreprinderi, în sens larg, inclusiv în procedura de executare. Cu toate acestea, directivele nu prevăd armonizarea completă a registrelor comerciale. Acestea se aplică doar anumitor societăți comerciale și nu persoanelor fizice sau parteneriatelor de afaceri[19]. Mai mult, statele membre sunt libere să înființeze registre comerciale sau ale întreprinderilor la nivel local sau central: în timp ce în Regatul Unit există trei registre centrale care conțin toate informațiile referitoare la relațiile comerciale, în Germania sunt peste 400 de asemenea registre, administrate de instanțele locale. În plus, informațiile cuprinse în registrele comerciale nu au întotdeauna același grad de fiabilitate: în anumite state membre[20] informațiile nu sunt verificate înainte de a fi introduse în registru[21]. În anumite state membre, informațiile din registrele comerciale pot fi depășite, deoarece nu există întotdeauna sancțiuni suficiente în cazul în care o întreprindere nu raportează schimbările din statutul său[22].

Mai mult, directiva privind publicitatea nu cuprinde dispoziții referitoare la prelucrarea electronică a datelor sau la accesul electronic la registrele comerciale. Cu toate acestea, ar trebui notat faptul că, în cadrul reuniunii din 12 și 13 iunie 2007, Consiliul a concluzionat că „ar trebui continuate eforturile în domeniul «E-Justice», în vederea creării unei platforme tehnice la nivel european, care să permită accesul la sistemele electronice din sfera justiției, existente sau viitoare”. Prioritățile viitoarelor activități includ crearea „condițiilor pentru realizarea de rețele între registrele de insolvență, registrele comerciale și cele ale întreprinderilor”.

Întrebarea 3: Ar trebui sporit volumul informațiilor disponibile în registrele comerciale și accesul la acestea? În caz afirmativ, cum și în ce măsură?

b)Registrele de evidență a populației

Un creditor care caută adresa unui debitor - persoană fizică poate întâmpina și mai multe probleme. În majoritatea statelor membre[23] adresele tuturor locuitorilor sunt consemnate în registrul de evidență a populației. Cu toate acestea, aceste registre sunt organizate foarte diferit. În câteva state membre[24], acestea sunt administrate de către autoritățile locale, prin urmare un creditor care caută adresa unui debitor ar trebui să caute în toate registrele locale ale statului – ceea ce este o sarcină imposibilă. Registrele centrale nu sunt, de multe ori, disponibile pentru creditor[25]. În consecință, creditorii care caută adresa unui debitor care este un consumator sau o persoană privată întâmpină probleme serioase. Mai mult, nu toate jurisdicțiile permit autorităților de executare să aibă acces la registre. Crearea unor asemenea registre în statele membre în care acestea nu există în prezent ar putea fi contrară tradițiilor legale ale acestora. Serviciile private pentru cererile transfrontaliere referitoare la registre sunt încă într-un stadiu incipient de dezvoltare. Orice măsură posibilă va trebui să respecte, de asemenea, normele privind protecția datelor și protecția vieții private a debitorului.

Întrebarea 4: Ar trebui îmbunătățit accesul la registrele existente de evidență a populației? În caz afirmativ, în ce mod?

c) Registrele fiscale și de securitate socială

Registrele fiscale și de securitate socială conțin, de multe ori, informații despre debitor, cum ar fi adresa, detalii privind angajatorul sau conturile bancare ale acestuia; accesul la astfel de informații poate facilita semnificativ executarea unei creanțe pecuniare. Sistemele legale ale acelor state membre care nu prevăd declarația debitorului împuternicesc organismele de executare să caute în registrele administrate de stat informații privind activele debitorului[26]. Cu toate acestea, accesul direct al organismelor de executare la registrele care nu sunt publice nu este prevăzut doar în cazul jurisdicțiilor care nu solicită declarația debitorului. Dimpotrivă, legile moderne privind executarea permit organismelor competente accesul la dosarele care nu sunt publice. În Austria[27] și Spania, instanțele pot solicita informații privind locul de muncă al debitorului din registrele de asigurare socială. În Portugalia, executorii judecătorești trebuie mai întâi să solicite o autorizație din partea instanțelor de executare, dar liberul acces este disponibil. În Spania și Suedia, organismele de executare pot, de asemenea, solicita în mod direct informații din registrele fiscale. În Slovenia, administrațiile financiare pot divulga date privind o anumită persoană plătitoare de impozit autorităților din alte state, autorităților comunităților locale auto-guvernate și deținătorilor de autoritate publică, în exercitarea competențelor acestora prevăzute de lege. În Estonia, începând din 2008, executorul judecătoresc va putea obține informații din Registrul fondului de asigurări de sănătate, Registrul Consiliului de securitate socială și Registrul valorilor mobiliare. În aceste jurisdicții, eficiența procedurii de executare s-a îmbunătățit considerabil. Mai mult, datoriile private și publice sunt tratate în mod egal (cel puțin într-o anumită măsură). Sistemul suedez, în care autoritățile de executare au acces la registrele fiscale și de securitate socială, poate oferi creditorului metode mai bune de informare decât declarația debitorului, deoarece nu este necesară cooperarea debitorului, sporindu-se astfel șansele de a obține rapid informații exacte. Acesta ar putea fi un mijloc eficient pentru creditor de a obține informații despre debitorul său, informații pe care creditorul nu le-ar putea obține în alt fel.

Cu toate acestea, ar putea exista un conflict între accesul la registre și normele privind protecția datelor și secretul social și fiscal. În special, informațiile din registrele fiscale și de securitate socială pot fi sensibile. Prin urmare, accesul la aceste date ar trebui să ia în calcul condițiile juridice speciale de prelucrare a datelor sensibile, care pot varia de la un stat membru la altul.

Întrebarea 5 : Ar trebui sporit accesul autorităților de executare la registrele fiscale și de securitate socială? În caz afirmativ, cum și în ce măsură?

3. Schimbul de informații între autoritățile de executare

a) Situația actuală

În prezent, organismele de executare nu pot accesa direct registrele (care nu sunt publice) ale altor state membre și care sunt disponibile pentru organismele de executare din statul respectiv. În cazul în care accesul la aceste registre este permis, acesta este strict limitat la organismele de executare naționale. Nu există în prezent instrumente internaționale care să se ocupe de schimbul de informații între organismele de executare naționale[28].

Cu toate acestea, lipsa cooperării între executori și organismele de executare în materie civilă contrastează cu strânsa cooperare a administrațiilor fiscale în Uniunea Europeană. O directivă privind recuperarea creanțelor rezultând din fondurile de orientare și garantare agricolă[29] prevede un sistem direct de schimb de informații între autoritățile naționale. Domeniul de aplicare al acestei directive a fost extins la creanțele legate de anumite taxe[30]. Articolul 4 din directivă prevede că „la cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată îi comunică informațiile ce îi sunt necesare acesteia în vederea recuperării unei creanțe.” În prezent, cererile sunt transmise electronic[31]. Autoritatea solicitată nu este obligată să furnizeze informații care ar divulga secrete comerciale, industriale sau profesionale sau dacă divulgarea ar fi susceptibilă să prejudicieze securitatea sau să fie contrară ordinii publice a statului[32].

b) Posibile soluții

În consecință – în absența registrelor la nivel european – o opțiune ar fi consolidarea cooperării între autoritățile naționale de executare și introducerea schimbului direct de informații între acestea. Organismele de executare dintr-un stat membru ar putea solicita asistența organismelor competente din alte state membre. În această privință, instrumentul comunitar existent în ceea ce privește asistența reciprocă a administrațiilor financiare ar putea servi drept model.

De asemenea, s-ar putea examina măsura în care sistemul de informare al pieței interne (IMI) ar putea fi utilizat pentru schimbul de informații între autoritățile naționale de executare. IMI a fost dezvoltat ca un instrument electronic de schimb de informații între administrațiile statelor membre. Acesta folosește toate limbile oficiale și poate sprijini, potențial, orice act legislativ comunitar.

Din această perspectivă, un viitor instrument comunitar ar putea oferi o listă a autorităților naționale de executare competente să solicite informații din registrele naționale ale unui alt stat membru și ar putea fixa termene în care o cerere de solicitare a informațiilor ar trebui rezolvată. S-ar putea stabili formulare de întrebări și răspunsuri standard în toate limbile comunitare și datele ar putea fi schimbate electronic în măsura posibilului.

Dacă se alege această opțiune, va fi necesar să se ia în calcul modalitatea de a face față diferențelor considerabile între informațiile aflate la dispoziția organismelor de executare. În unele state membre[33], autoritățile de executare nu sunt administrate de stat și nu au acces la registrele publice din propriile state membre. În consecință, acestea nu ar putea oferi informații adecvate autorităților de executare din alte state membre.

Procedurile de asistență reciprocă trebuie să ia în calcul normele de protecție a datelor.

Întrebarea 6: Ar trebui îmbunătățit schimbul de informații între autoritățile de executare? În caz afirmativ, în ce mod?

4. Declarația debitorului

a) Situația actuală

Multe dintre sistemele naționale[34] autorizează organismele de executare să adreseze direct întrebări debitorului în legătură cu activele sale. În unele state membre, declarația debitorului se face sub forma unei mărturii în fața instanței de executare. Debitorul este obligat să fie prezent la o audiere cu ocazia căreia judecătorul (sau un asistent)[35] îi adresează întrebări. Creditorul poate adresa întrebări suplimentare[36]. De asemenea, se poate organiza confruntarea debitorului și acesta trebuie să prezinte probe scrise ale bunurilor sale[37]. Cu toate acestea, în alte state membre, declarația debitorului se realizează prin completarea unor formulare obligatorii[38]. În aceste state membre, declarația debitorului nu este considerată ca probă, ci mai degrabă ca o colectare de informații de către organismele de executare.

Există două modele diferite de declarație: primul model obligă debitorul să divulge informații privind totalitatea activelor sale, pe când al doilea limitează această obligație la partea din active suficientă pentru a acoperi creanța creditorului.

Condițiile prealabile pentru obținerea unei declarații a debitorului sunt similare. În toate statele membre declarația este cerută de către creditor. În mod normal, declarația este solicitată după eșuarea procedurii de instituire a sechestrului sau dacă există indicii că aceasta nu va avea succes. Sistemele moderne de executare impun ca declarația să fie efectuată la începutul procedurii pentru a permite organismelor de executare să obțină informațiile necesare într-un stadiu incipient[39]. În cazul acestor sisteme, eșuarea procedurii de instituire a sechestrului nu reprezintă o condiție prealabilă.

Problema principală în legătură cu declarația debitorului constă în aceea că aceasta trebuie efectuată personal. Dacă debitorul refuză să dezvăluie informații privind activele sale, organismele de executare (cu sprijinul poliției) pot recurge la măsuri coercitive fizice și la arestarea acestuia[40]. În Portugalia, unui debitor necooperant i se pot aplica sancțiuni; în multe state membre, debitorului i se poate aplica pedeapsa cu închisoarea (de până la un an sau chiar doi ani)[41]. Declararea unor informații incorecte sau false se consideră infracțiune[42]. Prin urmare, în unele state membre, declarația este depusă sub jurământ sub forma unui afidavit[43].

În unele state membre nu există declarația debitorului[44]. Această situație poate fi explicată prin faptul că declarația debitorului este similară unei „executări personale” (executare a persoanei debitorului), împotriva căruia ar putea fi decisă o pedeapsă cu închisoarea. Un motiv suplimentar poate fi reprezentat de natura juridică a declarației, care poate fi privită ca probă, în special dacă declarația este prezentată la o audiere în fața instanței de executare. Întrucât organismele de executare sunt separate în mod clar de sistemul instanțelor, în cele mai multe state membre cu sistem de drept de inspirație romană, această obținere de probe poate fi considerată ca incompatibilă cu structurile de executare. Cu toate acestea, în alte state membre, declarația poate fi obținută de către executorul judecătoresc sau de către alte organisme de executare. În plus, obligația unui debitor de a divulga informații despre activele sale este recunoscută pe scară largă în procedura de insolvență sau în alte proceduri similare[45].

b) Opțiuni posibile

Dacă măsurile la nivel comunitar privind declarația debitorului se consideră utile și necesare în vederea îmbunătățirii transparenței activelor debitorului, există o gamă de opțiuni.

O posibilitate ar fi adoptarea unui instrument comunitar care să stabilească o obligație a statelor membre de a introduce o procedură de luare a declarației debitorului, dar care să lase la discreția acestora condițiile în care această declarație va fi făcută. Un model al unei astfel de dispoziții a fost elaborat de grupul Storme privind armonizarea procedurilor civile europene [46].

Cu toate acestea, un instrument care să prevadă doar o asemenea „armonizare minimă” ar prezenta mai multe dezavantaje: ar continua să existe diferențe între sistemele legislative naționale; nu ar fi posibilă divulgarea având la bază un formular unic, comun, și ar rămâne diferențe considerabile în ceea ce privește impunerea de sancțiuni pentru neîndeplinirea acestei obligații.

Introducerea unui sistem de obținere a declarației debitorului ar trebui să ia în considerare principiul proporționalității: declarația ar trebui să evite informațiile care nu sunt necesare scopului pentru care sunt solicitate. O soluție care obligă debitorul să divulge toate informațiile privind activele sale, în avans, respectă într-o mai mică măsură viața privată decât o soluție în care i se solicită debitorului să declare doar informațiile necesare atunci când sunt îndeplinite condițiile specifice.

c) Introducerea unei declarații privind activele la nivel european

Prin urmare, o altă opțiune care trebuie luată în considerare este introducerea unei „declarații europene privind activele”, uniformă, care ar obliga debitorii să divulge toate informațiile privind activele acestora în spațiul judiciar european. Transparența activelor debitorului nu ar trebui limitată la teritorialitatea procedurii de executare în statele membre, din moment ce în tot spațiul judiciar european - în interiorul căruia este garantată libera circulație a hotărârilor – toate activele debitorului fac, în principiu, obiectul executării[47].

Declarația ar putea fi realizată folosindu-se un formular disponibil în toate limbile Comunității. Ar putea fi stabilite standarde minime (sau chiar uniforme) în ceea ce privește condițiile și conținutul declarației precum și în ceea ce privește sancțiunile corespunzătoare. În consecință, creditorii ar avea un acces egal la informațiile privind activele din spațiul judiciar european, iar debitorii din cadrul pieței interne ar primi o protecție egală. În plus, s-ar reduce „comerțul cu informații” în spațiul judiciar european.

Deoarece posibilul instrument nu ar trebui să interfereze cu organizarea organismelor de executare din statele membre, fiecare stat membru ar putea indica un organism sau o autoritate publică competente pentru luarea declarației. Informațiile vor fi adresate creditorului sau autorității competente, după cum prevede legislația statelor membre (de ex. huissier -ului de justice , agenției sau instanței de executare).

Debitorul ar trebui să aibă posibilitatea să evite obligația de a completa declarația prin efectuarea plății sau prin identificarea activelor suficiente pentru satisfacerea executării. De asemenea, ar fi recomandabil să se permită debitorului să evite obligația de a da declarația prin efectuarea plății în rate, asigurată de o garanție bancară sau de o garanție similară.

Debitorul ar putea face declarația prin completarea unui formular. În măsura posibilului, aceasta ar trebui să constea în selectarea unor căsuțe (indicându-se dacă există un anumit tip de active). De asemenea, ar trebui să se ofere posibilitatea de a completa electronic formularul în Atlasul judiciar european în materie civilă[48].

În cele din urmă, acest instrument ar putea prevedea sancțiunile care trebuie aplicate în cazul neîndeplinirii obligației. O opțiune de luat în considerare ar fi prevederea unor amenzi și a arestării debitorului. Declarațiile incorecte ale debitorului ar putea fi sancționate de codul penal. Pentru a se evita presiunile injuste asupra debitorului, instrumentul ar putea să interzică publicarea declarației într-un registru deschis („lista debitorilor”).

Întrebarea 7 : Considerați că ar trebui introdusă o declarație europeană a activelor?

Întrebarea 8 : În caz afirmativ, în ce condiții ar trebui să fie posibilă obținerea acesteia? Ar trebui prevăzute sancțiuni în cazul informațiilor incorecte conținute în declarație? În caz afirmativ, ce sancțiuni?

Întrebarea 9 : Ce nivel de armonizare considerați adecvat în cazul declarației europene a activelor? Care ar trebui să fie conținutul exact al declarației europene a activelor?

5. Alte măsuri

În afara posibilelor măsuri discutate în prezenta carte verde în vederea sporirii transparenței activelor debitorilor, ar putea fi luate în considerare și alte măsuri.

Întrebarea 10: Ce alte măsuri propuneți, la nivelul UE, în vederea sporirii transparenței activelor debitorilor?

[1] Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European , JO C 33, 31.1.1998, p.3.

[2] Programul de măsuri destinate punerii în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor în materie civilă și comercială , JO C 12, 15.1.2001, p. 1.

[3] Studiul nr. JAI/A3/2002/02. Raportul final este disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/justice_home/doc_centre/civil/studies/doc_civil_studies_en.htm.

[4] COM(2006) 618 final

[5] Studiul nr. JAI/A3/2002/02, p. 47.

[6] Cu toate acestea, trebuie notat că majoritatea statelor membre combină elemente din ambele sisteme, chiar dacă un sistem național global poate fi clasificat ca aparținând unuia dintre cele două sisteme.

[7] De ex. în Germania, Grecia și Anglia.

[8] Spania și Portugalia.

[9] De ex. în Scoția există registre detaliate accesibile electronic, dar sistemul judiciar nu prevede declarația debitorului sau a debitorului terță parte.

[10] Studiul nr. JAI/A3/2002/02, p. 48.

[11] Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, JO L 281, 23.11.1995, p. 31. Obiectivul Directivei 95/46/CE este să asigure protecția drepturilor fundamentale a datelor cu caracter personal ale persoanelor , dar și să asigure libera circulație a acestor date în Uniunea Europeană. Conform directivei, orice prelucrare a datelor personale trebuie să fie corectă și legală. Datele personale trebuie să fie colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și să nu fie prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri (principiul limitării scopului). Datele trebuie să fie adecvate, pertinente și neexcesive în ceea ce privește scopurile pentru care sunt colectate (principiul proporționalității). Informațiile obținute nu se vor transfera persoanelor terțe neautorizate. Prelucrarea datelor este permisă fie în cazul în care subiectul și-a dat acordul, fie dacă una sau mai multe condiții suplimentare sunt îndeplinite, printre care: prelucrarea să fie necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului, sau prelucrarea să fie necesară pentru aducerea la îndeplinire a unei sarcini de interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul. Prelucrarea datelor sensibile este posibilă atunci când aceasta este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiție. Mai mult, cerințele directivei în ceea ce privește transparența prevăd obligația de a informa subiectul în legătură cu tipul de prelucrare a datelor sale personale, inclusiv identitatea operatorului, scopul prelucrării și posibilii destinatari ai datelor. Conform regulilor anterioare, scopul prelucrării, genul de informații personale necesare și destinatarii datelor trebuie definiți în mod clar și subiectul trebuie informat în mod corespunzător. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, nu există obstacole în calea asigurării unei transparențe eficiente a activelor debitorului.

[12] Anumite informații de bază privind sistemele naționale de executare și autoritățile competente care trebuie contactate în cazul unei cereri de executare sunt deja disponibile pe site-ul Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială: http://ec.europa.eu/civiljustice/enforce_judgement/enforce_judgement_gen_en.htm

[13] http://ec.europa.eu/civiljustice/

[14] Prima Directivă 68/151/CEE a Consiliului din 9 martie 1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților , JO L 65, 14.3.1968, p. 8.

[15] A unsprezecea Directivă 89/666/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind publicitatea sucursalelor înființate într-un stat membru de anumite forme de societăți comerciale care intră sub incidența legislației unui alt stat , JO L 395, 30.12.1989, p. 36.

[16] Aceste documente și date sunt:(a) actul constitutiv, precum și statutul, dacă fac obiectul unui act separat;(b) orice modificări ale documentelor menționate la litera (a), inclusiv extinderea duratei societății;(c) după orice modificare a actului constitutiv sau a statutului, textul integral actualizat al actului modificat;(d) numirea, încetarea din funcție, precum și datele persoanelor care, în calitate fie de organ constituit în temeiul legii, fie ca membri ai unui astfel de organ:(i) au competența de a angaja societatea față de terți și de a o reprezenta în justiție;(ii) participă la administrarea, supravegherea și controlul societății;Măsurile de publicitate trebuie să precizeze dacă persoanele care au competența de a angaja societatea pot face acest lucru individual sau trebuie să acționeze împreună.(e) cel puțin o dată pe an, valoarea capitalului subscris, dacă actul constitutiv sau statutul menționează un capital autorizat, cu excepția cazului în care orice majorare a capitalului subscris impune modificarea statutului;(f) bilanțul și contul de profit și pierderi pentru fiecare exercițiu financiar. Documentul care conține bilanțul trebuie să indice identitatea persoanelor care, conform legii, trebuie să certifice bilanțul.

[17] În Italia, aceste informații sunt consemnate într-un registru central, care este administrat de către camerele de comerț italiene și accesibil online la www.infocamere.it.

[18] A se nota că serviciile private de acces electronic la registrele comerciale sau la bazele de date comerciale cu informații despre întreprinderi, cum ar fi Registrul european al întreprinderilor (www.ebr.org), se bazează, de asemenea, pe informațiile din registrele oficiale.

[19] Cu toate acestea, studiile comparative indică faptul că informațiile referitoare la antreprenorii individuali sunt înregistrate și disponibile în toate statele membre.

[20] Exemple: Irlanda, Țările de Jos, Finlanda, Regatul Unit.

[21] În alte state membre informațiile sunt examinate și verificate de către birourile de înregistrare înainte de a fi consemnate.

[22] De exemplu: CEJ, C-191/95, Comisia/ Germania , [1998] Recueil I 5449.

[23] Fac excepție Regatul Unit și Irlanda.

[24] Exemple: Germania, Italia.

[25] Excepție: în Austria, registrul central de evidență a populației este disponibil pe internet: www.business.telekom.at.

[26] Fac excepție Italia și Scoția. În Țările de Jos și Belgia, executorii judecătorești pot obține informații despre adresa și locul de muncă ale debitorului folosind registrele de securitate socială. În Luxemburg, un creditor poate solicita unui juge de paix să consulte registrul de securitate socială pentru a afla adresa și locul de muncă ale debitorului. În Franța, situația juridică este mai complicată întrucât huissier -ii de justice nu au acces direct la asistența administrativă și trebuie să ceară ajutorul unui Procureur de la République. În plus, huissier -ii nu au voie să folosească informația obținută în alte scopuri decât executarea titlului deținut de către creditor.

[27] Legea austriacă acordă chiar prioritate informațiilor din registrele sociale. Declarația debitorului poate fi solicitată doar în cazul în care registrul de asigurare socială nu a oferit date privind locul de muncă sau venitul debitorului.

[28] Cu toate acestea, țările nordice prevăd adoptarea unui „Acord privind schimbul de informații în domeniul recuperării”. Această convenție ar fi primul instrument care să prevadă cooperarea directă dintre organele de executare. Aceasta este, totuși, o excepție, și în cele mai multe cazuri accesul îmbunătățit la registre, garantat recent organelor de executare, în unele jurisdicții, rămâne de aplicare strict teritorială.

[29] Directiva 76/308/CEE a Consiliului din 15 martie 1976 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor rezultate din operațiuni cuprinse în sistemul de finanțare al Fondului European de Orientare și Garantare Agricolă, precum și a prelevărilor agricole și drepturilor vamale , JO L 73, 19.6.1976, p. 18.

[30] Directiva 2001/44/CE a Consiliului din 15 iunie 2001 de modificare a Directivei 76/308/CEE privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor rezultate din operațiuni cuprinse în sistemul de finanțare al Fondului European de Orientare și Garantare Agricolă, precum și a prelevărilor agricole și drepturilor vamale și privind taxa pe valoarea adăugată și anumite accize, JO L 175, 28.6.2001, p. 17.

[31] Directiva 2002/94/CE a Comisiei din 9 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziții din Directiva 76/308/CEE a Consiliului privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, drepturi, taxe și alte măsuri , JO L 337 din 13.12.2002, p. 41.

[32] În acest context, a se nota, de asemenea, art. 44 din Propunerea Comisiei de regulament al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor, precum și cooperarea în materie de obligații de întreținere [COM (2005) 649 final] care prevede un sistem de cooperare între autoritățile centrale naționale care „acordă acces la informații care pot facilita recuperarea creanțelor de întreținere”. Aceste informații sunt oferite pentru a îndeplini, inter alia, obiectivele de a „localiza debitorul” și de a „evalua activele debitorului”:

[33] De ex. Franța și Regatul Unit.

[34] Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Austria, Portugalia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit (Anglia și Țara Galilor).Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos și Scoția nu prevăd declarația debitorului. Cu toate acestea, în Franța debitorul are o obligație limitată de a divulga numărul de cont, în Țările de Jos organul de executare poate solicita debitorului să divulge informații privind veniturile sale, în Belgia debitorul trebuie să-și facă publice activele atunci când introduce o cerere în vederea obținerii unei măsuri asiguratorii. În Italia există discuții privind introducerea declarației debitorului.În Letonia nu există declarația debitorului ca atare. Cu toate acestea, conform Codului de procedură civilă (articolele 552 și 557), în etapa executării unei decizii sau a unei hotărâri a unei instanțe, debitorul trebuie să ofere informații executorului judecătoresc despre situația sa financiară. În cazul în care acesta oferă, cu intenție, informații greșite executorului, cu privire la situația sa financiară, se poate antrena răspunderea administrativă sau penală a debitorului.În România debitorul nu este obligat să dea o declarație privind activele/venitul său înainte de obținerea unui titlu executoriu. Conform Codului de procedură civilă, executorul judecătoresc este dator să stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu. Executorul judecătoresc poate cere debitorului să dea o declarație scrisă cu privire la veniturile și bunurile sale și locul unde se află acestea (articolul 373 din Codul de procedură civilă).În Cipru, debitorul cere sprijinul instanței pentru declararea falimentului. Într-o primă etapă, debitorul cere instanței un ordin de punere sub sechestru, falimentul fiind pronunțat de către instanță într-o etapă următoare.

[35] În Danemarca, Irlanda, Anglia, Austria și Spania.În Bulgaria, Codul de procedură civilă din 1952 nu conține, în prezent, dispoziții privind declarația debitorului. În conformitate cu articolul 448 din Codul de procedură civilă, care va intra în vigoare la 1 martie 2008, debitorul va fi obligat să compare în fața instanței districtuale și să facă o declarație privind integralitatea bunurilor și veniturilor sale, dacă bunurile stabilite ale debitorului nu sunt suficiente. Pentru obținerea declarației debitorului, executorul judecătoresc trebuie să depună o cerere în fața instanței regionale care va examina cererea cu ocazia unei ședințe publice. În cazul oferirii de informații incorecte sau a refuzului de a compărea în fața instanței ori de a divulga informații despre bunurile sale, debitorul este responsabil în conformitate cu dispozițiile articolului 290a din Codul penal și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la trei ani.În Republica Cehă, există o declarație a activelor [(§260 literele (a) - (h) din Codul de procedură civilă]. Aceasta nu are o formă specială, și poate , de asemenea, să fie prezentată oral în fața instanței. Refuzul debitorului de a divulga informații în legătură cu activele sale sau declarația falsă se sancționează cu închisoare de până la un an sau cu o pedeapsă pecuniară (§256 din Codul penal).În Slovenia, debitorul este obligat, la cererea creditorului sau la inițiativa instanței, în cazul în care creditorul probează prin intermediul prezumțiilor faptul că măsurile de executare propuse nu vor fi suficiente pentru satisfacerea creanței sale, să prezinte un inventar al bunurilor sale imobiliare, precum și o dovadă a titlului de proprietate sau alte drepturi reale în privința acestora, în orice etapă a procedurii de executare, precum și să aducă dovezile care sprijină creanțele sale. Instanța ordonă debitorului, prin ordonanță, prezentarea inventarului bunurilor sale. Dacă debitorul nu prezintă inventarul în termenul stabilit de instanță, aceasta organizează o audiere în cadrul căreia debitorului îi sunt adresate întrebări privind faptele în legătură cu inventarul bunurilor sale. Instanța avertizează debitorul în privința consecințelor unui sperjur. Un debitor care a fost citat corespunzător dar care nu se prezintă în fața instanței, sau care, la audierea sau în inventarul bunurilor sale nu oferă date corecte sau adevărate, este pedepsit cu amendă de până la 4 173 EUR în cazul persoanelor fizice și 41 730 EUR în cazul persoanelor juridice și a persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent.

[36] Este cazul majorității statelor membre.

[37] În Irlanda și Anglia.

[38] Germania, Spania, Austria și Suedia.

[39] De ex. Spania și Portugalia.

[40] În Irlanda și Anglia, nerespectarea unui ordin judecătoresc este considerată a fi sfidare a curții.

[41] Danemarca, Germania, Irlanda, Anglia, Grecia, Spania, Austria, Portugalia, Suedia.

[42] În Estonia, o instanță poate decide prezența obligatorie sau deținerea unui debitor care – fără motive întemeiate – nu prezintă executorului lista activelor sale sau nu îndeplinește obligația de a depune jurământ. Împotriva unui debitor poate fi luată măsura arestării pe o durată de maxim 30 de zile. La un an după depunerea jurământului, debitorul este obligat să depună din nou jurământ doar dacă executorul judecătoresc are motive să creadă că debitorul a achiziționat active după acest moment.

[43] De ex., în Estonia, o instanță – la cererea executorului judecătoresc sau a reclamantului – poate solicita debitorului să depună jurământ în fața instanței în ceea ce privește corectitudinea informațiilor prezentate executorului judecătoresc privind activele sale.

[44] A se vedea notele de subsol de mai sus, 33 și 34.

[45] Aceasta este situația în Belgia, în cazul insolvenței consumatorilor.

[46] A se vedea articolul 12.4 din propunerea grupului de experți ai raportului Storme (ed.) Rapprochement du Droit Judiciaire de l`Union européenne , p. 210-211.„Pentru protejarea creditorului care deține un titlu executoriu și dovedește incapacitatea sa de a găsi suficiente active sechestrabile pentru a-și satisface creanța, statele membre dispun prin lege:1. obligația debitorului de a divulga natura și locul activelor sale, în totalitatea acestora. Această divulgare se face creditorului sau autorității adecvate, după cum prevede legea;2. autoritatea adecvată poate solicita terților să divulge orice informație în legătură cu activele debitorului care se află în posesia acestora. Noțiunea de „terți” include orice instituție care deține un cont pe numele debitorului.3. se pot aplica sancțiuni care să asigure executarea corespunzătoare acestor obligații.”

[47] A se nota faptul că principiul teritorialității nu se aplică deja în privința declarației debitorului în practica unor state membre (în special Austria, Germania și Anglia). Obligația unui debitor de a depune un afidavit nu se limitează la activele naționale, ci debitorul trebuie să divulge informații privind totalitatea activelor sale, inclusiv cele din străinătate.

[48] http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/fillinginformation_en.htm