EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32009R1217

Regulamentul (CE) nr. 1217/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 de creare a unei rețele de colectare de date contabile agricole privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole în Comunitatea Europeană (Versiune codificată)

OJ L 328, 15.12.2009, p. 27–38 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Croatian: Chapter 03 Volume 068 P. 213 - 224

Legal status of the document In force: This act has been changed. Current consolidated version: 01/01/2024

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/1217/oj

15.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 328/27


REGULAMENTUL (CE) NR. 1217/2009 AL CONSILIULUI

din 30 noiembrie 2009

de creare a unei rețele de colectare de date contabile agricole privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole în Comunitatea Europeană

(versiune codificată)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 37 alineatul (2) al treilea paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul nr. 79/65/CEE al Consiliului din 15 iunie 1965 de creare a unei rețele de colectare de date contabile agricole privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole în Comunitatea Economică Europeană (2) a fost modificat de mai multe ori și în mod substanțial (3). Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice regulamentul menționat.

(2)

Dezvoltarea politicii agricole comune impune existența unor informații obiective și relevante cu privire la veniturile din diverse categorii de exploatații agricole și cu privire la activitatea economică a exploatațiilor care fac parte din categoriile care necesită o atenție specială la nivelul Comunității.

(3)

Conturile exploatațiilor agricole constituie principala sursă a datelor esențiale pentru orice evaluare a veniturilor exploatațiilor agricole sau orice studiu al activității economice a acestora.

(4)

Informațiile colectate ar trebui să fie obținute din exploatațiile agricole selectate în mod special și corespunzător în conformitate cu regulile comune și trebuie să se bazeze pe fapte verificabile. Astfel de informații ar trebui să reflecte condițiile sociale, economice și tehnice ale exploatațiilor agricole, să fie luate din exploatațiile individuale, să fie disponibile cât mai repede posibil, să se bazeze pe definiții unitare, să fie prezentate într-o formă comună și să fie utilizabile în orice moment și în toate detaliile de către Comisie.

(5)

Aceste obiective pot fi atinse numai printr-o rețea comunitară de colectare de informații contabile agricole (denumită în continuare „rețeaua de informații”) având la bază birourile contabile agricole existente în fiecare stat membru și care se bucură de încrederea părților interesate și se bazează pe participarea lor benevolă.

(6)

Pentru a obține rezultate contabile suficient de omogene la nivel comunitar, este necesară în special repartizarea exploatațiilor cu evidență contabilă proprie între diferitele diviziuni și diferitele categorii de exploatații pe baza unei stratificări a câmpului de observație, bazate pe tipologia comunitară a exploatațiilor agricole, elaborată prin Regulamentul (CE) nr. 1242/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008 de stabilire a unei tipologii comunitare pentru exploatații agricole (4).

(7)

Diviziunile din rețeaua de informații contabile ar trebui să fie pe cât posibil identice cu cele reținute pentru prezentarea altor informații regionale esențiale pentru orientarea politicii agricole comune.

(8)

Din motive de gestionare, este necesar să se autorizeze Comisia să modifice lista diviziunilor statelor membre, la solicitarea unui stat membru.

(9)

Câmpul de observație al rețelei de informații contabile trebuie să cuprindă toate exploatațiile agricole care au o anumită dimensiune economică, oricare ar fi eventualele activități externe ale exploatantului. Acesta ar trebui să facă obiectul unei revizuiri periodice în conformitate cu noile date ale anchetei asupra structurilor agricole.

(10)

Selectarea exploatațiilor participante trebuie să se efectueze în conformitate cu normele definite în cadrul unui plan de selectare care vizează obținerea unui eșantion reprezentativ din câmpul de observație.

(11)

Având în vedere experiența acumulată, este de dorit ca principalele decizii privind exploatațiile cu evidență contabilă proprie, în special elaborarea planului de selecție, să fie adoptate la nivel național. În consecință, trebuie ca la acest nivel să fie însărcinat un organism cu responsabilitatea acestei operațiuni; întrucât trebuie să li se permită statelor membre care au mai multe diviziuni să mențină comitete regionale.

(12)

Agenția de legătură națională trebuie să-și asume o funcție esențială în gestionarea rețelei de informații contabile.

(13)

În selectarea exploatațiilor agricole, precum și în analizarea și evaluarea informațiilor colectate, este necesar să se facă trimiteri la informațiile provenite din alte surse.

(14)

Ar trebui să li se dea agricultorilor o garanție că situația conturilor și toate celelalte detalii individuale obținute în baza prezentului regulament nu vor fi folosite în scopul impozitării în alte scopuri decât cele prevăzute de prezentul regulamentul și nu vor fi divulgate de persoanele care participă sau au participat la rețeaua comunitară de informații contabile agricole.

(15)

Pentru a fi mulțumită de obiectivitatea și relevanța informațiilor colectate, Comisia trebuie să fie în poziția de a obține toate detaliile necesare privind modalitatea în care organismele cărora li s-a încredințat selectarea exploatațiilor agricole și a birourilor contabile din cadrul rețelei comunitare de informații contabile agricole își îndeplinesc îndatoririle și, dacă este necesar, de a trimite experți să lucreze la fața locului în colaborare cu autoritățile naționale competente.

(16)

Rețeaua de informații este un instrument util care permite Comunității să dezvolte politica agricolă comună și deservește, prin urmare, statele membre, precum și Comunitatea. Este, prin urmare, necesar ca acele costuri ale sistemelor informatice pe care se bazează rețeaua, precum și studiile privind alte aspecte ale rețelei și ale activităților de dezvoltare în această privință, să fie eligibile unei finanțări comunitare.

(17)

Măsurile necesare pentru implementarea prezentei Directive trebuie să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (5),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

CREAREA UNEI REȚELE DE INFORMAȚII CONTABILE AGRICOLE A COMUNITĂȚII

Articolul 1

(1)   Pentru a răspunde nevoilor politicii agricole comune, se înființează o rețea comunitară pentru colectarea de informații contabile agricole (denumită în continuare „rețeaua de informații”).

(2)   Scopul rețelei de informații este de a colecta informațiile contabile necesare în special pentru:

(a)

stabilirea anuală a veniturilor exploatațiilor agricole din domeniul de studiu definit la articolul 5 și

(b)

efectuarea unei analize a activității economice a exploatațiilor agricole.

(3)   Elementele obținute în conformitate cu prezentul regulament servesc în primul rând drept bază întocmirii de către Comisie a rapoartelor privind situația agriculturii și a piețelor agricole, precum și cele privind veniturile agricole în Comunitate. Rapoartele sunt prezentate anual Parlamentului European și Consiliului, în special în vederea fixării anuale a prețurilor produselor agricole.

Articolul 2

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)

„șef de exploatație” înseamnă persoana fizică responsabilă de gestionarea zilnică a unei exploatații agricole;

(b)

„categoria de exploatații”: un ansamblu de exploatații agricole care fac parte din aceeași categorie în ceea ce privește tipul de exploatație și dimensiunea economică a exploatației, așa cum sunt definite în tipologia comunitară a exploatațiilor agricole stabilită în Regulamentul (CE) nr. 1242/2008;

(c)

„exploatație participantă” înseamnă orice exploatație agricolă care este implicată în colectarea de informații pentru rețeaua de informații;

(d)

„diviziune” înseamnă teritoriul unui stat membru, sau orice parte a acestuia, delimitată pentru selectarea exploatațiilor participante; o listă a unor astfel de diviziuni apare în anexa I;

(e)

„informații contabile” reprezintă orice informații tehnice, financiare sau economice referitoare la o exploatație agricolă, derivate din conturi care constau în înregistrări efectuate în mod sistematic și periodic pe întreaga durată a anului contabil.

Articolul 3

La solicitarea unui stat membru, lista diviziunilor se modifică în conformitate cu procedura menționată la articolul 18 alineatul (2), cu condiția ca cererea să se refere la diviziunile statului membru.

CAPITOLUL II

STABILIREA VENITURILOR ÎN EXPLOATAȚIILE AGRICOLE

Articolul 4

Prezentul capitol se aplică la colectarea informațiilor contabile în scopul realizării unui calcul anual al veniturilor în exploatațiile agricole.

Articolul 5

(1)   Câmpul de observație prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (a) cuprinde exploatațiile agricole cu o dimensiune economică mai mare sau egală cu un prag exprimat în Euro corespunzător uneia dintre cele mai joase limite a claselor de dimensiune economică, astfel cum sunt definite în tipologia comunitară.

(2)   Se rețin ca exploatații participante exploatațiile agricole care:

(a)

au o dimensiune economică mai mare sau egală cu pragul care se stabilește în conformitate cu alineatul (1);

(b)

sunt exploatate de către agricultori care țin evidența contabilă sau care sunt dispuși să țină evidența contabilă a exploatației și sunt în măsură să o facă și care acceptă ca informațiile contabile ale exploatației lor să fie puse la dispoziția Comisiei;

(c)

sunt, în totalitatea lor și la nivelul fiecărei diviziuni, reprezentative pentru câmpul de observație.

(3)   Numărul maxim de exploatații participante este de 105 000 pentru Comunitate.

(4)   Normele de aplicare a prezentului articol, în special pragul dimensiunii economice și numărul exploatațiilor participante pe diviziune, se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 18 alineatul (2).

Articolul 6

(1)   Fiecare stat membru înființează un comitet național al rețelei de informații contabile (denumit în continuare „comitetul național”).

(2)   Comitetul național își asumă responsabilitatea de a selecționa exploatațiile cu evidență contabilă proprie. În acest scop, el trebuie să aprobe în special:

(a)

planul de selecție a exploatațiilor cu evidență contabilă proprie, care cuprinde mai ales repartizarea exploatațiilor cu evidență contabilă proprie pe categorie de exploatație și modalitățile de selecție a acestor exploatații;

(b)

raportul asupra execuției planului de selecție a exploatațiilor cu evidență contabilă proprie.

(3)   Președintele comitetului național este desemnat de statul membru dintre membrii acestui comitet.

Comitetul național decide în unanimitate. În cazul în care nu se obține unanimitatea, deciziile sunt luate de o autoritate desemnată de către statul membru.

(4)   Statele membre care au mai multe diviziuni pot înființa la nivelul fiecărei diviziuni de resortul lor un comitet regional al rețelei de informare (denumit în continuare „comitetul regional”).

Comitetul regional are ca sarcină în special să coopereze cu agenția de legătură prevăzută în articolul 7 pentru selecția exploatațiilor cu evidență contabilă proprie.

(5)   Normele de aplicare a prezentului articol sunt adoptate în conformitate cu procedura menționată la articolul 18 alineatul (2).

Articolul 7

(1)   Fiecare stat membru desemnează o agenție de legătură care are ca sarcină:

(a)

să informeze comitetul național, comitetele regionale și oficiile contabile despre modalitățile de aplicare care le privesc și să vegheze la buna execuție a acestora;

(b)

să elaboreze, să supună aprobării comitetului național și să transmită apoi Comisiei:

(i)

planul de selecție a exploatațiilor cu evidență contabilă proprie, acest plan fiind elaborat pe baza datelor statistice celor mai recente, conform tipologiei comunitare a exploatațiilor agricole;

(ii)

raportul asupra execuției planului de selecție exploatațiilor cu evidență contabilă proprie;

(c)

să stabilească:

(i)

lista exploatațiilor cu evidență contabilă proprie;

(ii)

lista oficiilor contabile dispuse să completeze și să întocmească fișele de exploatație agricolă conform clauzelor contractelor prevăzute la articolele 10 și 15 și în măsură să realizeze acest lucru;

(d)

să adune fișele de exploatație agricolă care îi sunt transmise de către oficiile contabile și să verifice pe baza unui program comun de control dacă sunt corect completate;

(e)

să supună atenției Comisiei fișele de exploatație corect completate, imediat după verificarea lor;

(f)

să transmită comitetului național, comitetelor regionale și oficiilor contabile solicitările de informații menționate în articolul 17 și să transmită apoi Comisiei răspunsurile corespunzătoare.

(2)   Normele de aplicare a prezentului articol se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 18 alineatul (2).

Articolul 8

(1)   Fiecare exploatație participantă constituie subiectul unei fișe de exploatație agricolă anonime și individuale.

(2)   Fișa exploatației agricole cuprinde informațiile contabile care permit:

caracterizarea exploatației considerate din punct de vedere contabil prin raportare la elementele esențiale ale factorilor de producție ai acesteia,

evaluarea venitului exploatației în diversele sale forme,

testarea prin sondaj a veridicității informațiilor furnizate.

(3)   Tipul de informații contabile care urmează să fie furnizate printr-o fișă de exploatație agricolă, forma în care astfel de date urmează să fie prezentate, definițiile și instrucțiunile referitoare la acestea sunt stabilite în conformitate cu procedura menționată la articolul 18 alineatul (2).

Articolul 9

Un agricultor a cărui exploatație este selectată ca exploatație participantă trebuie să aleagă, dintr-o listă alcătuită în acest scop de către agenția de legătură, un birou de contabilitate dispus să completeze fișa pentru exploatația sa în conformitate cu clauzele contractuale prevăzute la articolul 10.

Articolul 10

(1)   Se încheie anual un contract cu autorizarea statului membru de către autoritatea competentă desemnată de acesta din urmă și fiecare birou de contabilitate ales în conformitate cu articolul 9. În conformitate cu acest contract, biroul de contabilitate se angajează, în schimbul unei taxe standard, să completeze fișele de exploatație agricolă într-un mod care să respecte dispozițiile articolului 8.

(2)   Clauzele contractului menționat la alineatul (1), care trebuie să fie uniforme în toate statele membre, sunt stabilite în conformitate cu procedura menționată la articolul 18 alineatul (2).

(3)   În cazul în care atribuțiile biroului de contabilitate sunt îndeplinite de un serviciu administrativ, acesta din urmă este notificat prin mijloacele administrative uzuale cu privire la îndatoririle care îi revin.

CAPITOLUL III

COLECTAREA DE INFORMAȚII CONTABILE ÎN SCOPUL UNEI ANALIZE A ACTIVITĂȚII ECONOMICE A EXPLOATAȚIILOR AGRICOLE

Articolul 11

Prezentul capitol se aplică la colectarea de informații contabile în scopul unei analize a activității economice a exploatațiilor agricole.

Articolul 12

În conformitate cu procedura menționată la articolul 18 alineatul (2), se stabilesc următoarele:

obiectul analizelor menționate la articolul 1 alineatul 2 litera (b),

modalitățile de selecție și numărul exploatațiilor participante, în conformitate cu obiectivele fiecărei analize în parte.

Articolul 13

(1)   Fiecare exploatație participantă selectată în conformitate cu norme adoptate în conformitate cu articolul 12 a doua liniuță face obiectul unei fișe de exploatație agricolă specială, individuală și anonimă. Această fișă de exploatație agricolă include informațiile contabile menționate la articolul 8 alineatul 2 ca și toate informațiile și detaliile contabile suplimentare care pot fi necesare pentru fiecare analiză în parte.

(2)   Tipul de informații contabile care urmează să fie cuprinse într-o fișă de exploatație agricolă specială, forma în care astfel de informații urmează a fi prezentate, precum și definițiile și instrucțiunile referitoare la acestea sunt stabilite în conformitate cu procedura menționată la articolul 18 alineatul (2).

(3)   Fișele de exploatație agricolă speciale sunt completate de diferitele birouri de contabilitate, alese în conformitate cu articolul 14.

Articolul 14

Un agricultor a cărui exploatație este selectată în conformitate cu norme adoptate în conformitate cu articolul 12 a doua liniuță alege, dintr-o listă alcătuită în acest scop de către agenția de legătură, un birou de contabilitate dispus să completeze fișa specială pentru exploatația lui în conformitate cu clauzele contractuale prevăzute la articolul 15.

Articolul 15

(1)   Se încheie un contract sub autoritatea statului membru între autoritatea competentă desemnată de acesta și fiecare birou de contabilitate ales în conformitate cu dispozițiile articolului 14. Conform acestui contract, biroul de contabilitate se angajează, în schimbul unei taxe standard, să completeze fișele de exploatație agricolă speciale într-un mod care să respecte dispozițiile articolului 13.

(2)   Clauzele contractului menționat la alineatul (1), care trebuie să fie uniforme în toate statele membre, sunt stabilite în conformitate cu procedura menționată la articolul 18 alineatul (2).

Clauzele suplimentare care pot fi introduse în contractul respectiv de către statele membre sunt stabilite în conformitate cu aceeași procedură.

(3)   Atunci când atribuțiile biroului contabil sunt îndeplinite de un serviciu administrativ, acesta din urmă este notificat prin mijloacele administrative uzuale cu privire la îndatoririle care îi revin.

CAPITOLUL IV

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 16

(1)   Se interzice utilizarea într-un scop fiscal a oricărei date contabile individuale sau a oricărei informații individuale obținute pe baza prezentului regulament sau divulgarea sau utilizarea acestor informații în alte scopuri decât cele prevăzute la articolul 1.

(2)   Se interzice oricărei persoane care participă sau a participat la rețeaua de informații să divulge orice date contabile individuale sau orice alte informații de care a luat cunoștință în timpul exercitării funcției.

(3)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a sancționa încălcarea dispozițiilor alineatului 2.

Articolul 17

(1)   Comitetul național, comitetele regionale, agenția de legătură și oficiile contabile trebuie, fiecare conform domeniului specific de activitate, să furnizeze Comisiei toate informațiile pe care aceasta le-ar putea cere cu privire la îndeplinirea sarcinilor lor conform prezentului regulament.

Aceste solicitări de informații adresate comitetului național, comitetelor regionale sau oficiilor contabile, precum și răspunsurile corespunzătoare sunt adresate în scris prin intermediul agenției de legătură.

(2)   Dacă informațiile furnizate sunt necorespunzătoare sau dacă informațiile nu ajung la timp, Comisia poate, în colaborare cu agenția de legătură, trimite experți la fața locului.

Articolul 18

(1)   Comisia este asistată de Comitetul comunitar pentru rețeaua de informații de contabilitate agricolă (denumit în continuare „Comitetul comunitar”).

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE.

Perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la o lună.

(3)   Comitetul comunitar este consultat pentru:

(a)

verificarea conformității cu articolul 5 a planurilor de selecție a exploatațiilor cu evidență contabilă proprie;

(b)

examinarea critică și aprecierea rezultatelor anuale ponderate ale rețelei de informare, luând în considerare mai ales datele provenind din alte surse, cum ar fi statisticile și situațiile economice globale.

(4)   Comitetul comunitar poate examina orice altă problemă exprimată de președintele său, fie la inițiativa acestuia, fie la cererea reprezentantului unui stat membru.

În fiecare an, în luna octombrie, comitetul comunitar procedează la examinarea evoluției veniturilor agricole ale Comunității, în special pe baza rezultatelor actualizate ale rețelei de informare.

Comitetul comunitar este informat în mod regulat despre activitatea rețelei de informare.

(5)   Președintele convoacă ședințele comitetului comunitar.

Serviciile de secretariat pentru comitetul comunitar sunt asigurate de către Comisie.

Articolul 19

(1)   Creditele care urmează să se înscrie în bugetul general al Uniunii Europene, secțiunea Comisie, acoperă:

(a)

creditele corespunzătoare cheltuielilor rețelei de informații care rezultă din retribuțiile forfetare ale oficiilor contabile pentru execuția obligațiilor prevăzute la articolele 10 și 15;

(b)

toate costurile sistemelor informatice la care recurge Comisia pentru primirea, verificarea, prelucrarea și analiza informațiilor contabile comunicate de către statele membre.

Costurile prevăzute la litera (b) includ, dacă este cazul, costurile legate de difuzarea rezultatelor acestor operațiuni, precum și costurile studiilor asupra altor aspecte ale rețelei de informații și ale dezvoltării acestora.

(2)   Cheltuielile de constituire și funcționare a comitetului național, a comitetelor regionale și a organelor de legătură nu se înscriu în bugetul Comunității.

Articolul 20

Regulamentul nr. 79/65/CEE se abrogă.

Trimiterile la regulamentul abrogat se înțeleg ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa III.

Articolul 21

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 noiembrie 2009.

Pentru Consiliu

Președintele

S. O. LITTORIN


(1)  Avizul din 20 octombrie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  JO L 109, 23.6.1965, p. 1859/65.

(3)  A se vedea anexa II.

(4)  JO L 335, 13.12.2008, p. 3.

(5)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.


ANEXA I

Lista diviziunilor avute în vedere la articolul 2 litera (d)

Belgia

1.

Vlaanderen

2.

Bruxelles – Brussel

3.

Wallonie

Bulgaria

1.

Северозападен (Severozapaden)

2.

Северен централен (Severen tsentralen)

3.

Североизточен (Severoiztochen)

4.

Югозападен (Yugozapaden)

5.

Южен централен (Yuzhen tsentralen)

6.

Югоизточен (Yugoiztochen)

Cu toate acestea, Bulgaria poate constitui o singură diviziune până la 31 decembrie 2009

Republica Cehă

Constituie o singură diviziune

Denmarca

Constituie o singură diviziune

Germania (RF)

1.

Schleswig-Holstein

2.

Hamburg

3.

Niedersachsen

4.

Bremen

5.

Nordrhein-Westfalen

6.

Hessen

7.

Rheinland-Pfalz

8.

Baden-Württemberg

9.

Bayern

10.

Saarland

11.

Berlin

12.

Brandenburg

13.

Mecklenburg-Vorpommern

14.

Sachsen

15.

Sachsen-Anhalt

16.

Thüringen

Estonia

Constituie o singură diviziune

Irlanda

Constituie o singură diviziune

Grecia

1.

Μακεδονία — Θράκη

2.

Ήπειρος — Πελοπόννησος — Νήσοι Ιονίου

3.

Θεσσαλία

4.

Στερεά Ελλάς — Νήσοι Αιγαίου — Κρήτη

Spania

1.

Galicia

2.

Asturias

3.

Cantabria

4.

País Vasco

5.

Navarra

6.

La Rioja

7.

Aragón

8.

Cataluña

9.

Baleares

10.

Castilla-León

11.

Madrid

12.

Castilla-La Mancha

13.

Comunidad Valenciana

14.

Murcia

15.

Extremadura

16.

Andalucía

17.

Canarias

Franța

1.

Île de France

2.

Champagne-Ardenne

3.

Picardie

4.

Haute-Normandie

5.

Centre

6.

Basse-Normandie

7.

Bourgogne

8.

Nord-Pas de Calais

9.

Lorraine

10.

Alsace

11.

Franche-Comté

12.

Pays de la Loire

13.

Bretagne

14.

Poitou-Charentes

15.

Aquitaine

16.

Midi-Pyrénées

17.

Limousin

18.

Rhône-Alpes

19.

Auvergne

20.

Languedoc-Roussillon

21.

Provence-Alpes-Côte d'Azur

22.

Corse

Italia

1.

Piemonte

2.

Valle d'Aosta

3.

Lombardia

4.

Alto Adige

5.

Trentino

6.

Veneto

7.

Friuli — Venezia Giulia

8.

Liguria

9.

Emilia — Romagna

10.

Toscana

11.

Umbria

12.

Marche

13.

Lazio

14.

Abruzzi

15.

Molise

16.

Campania

17.

Puglia

18.

Basilicata

19.

Calabria

20.

Sicilia

21.

Sardegna

Cipru

Constituie o singură diviziune

Letonia

Constituie o singură diviziune

Lituania

Constituie o singură diviziune

Luxembourg

Constituie o singură diviziune.

Ungaria

1.

Közép-Magyarország

2.

Közép-Dunántúl

3.

Nyugat-Dunántúl

4.

Dél-Dunántúl

5.

Észak-Magyarország

6.

Észak-Alföld

7.

Dél-Alföld

Malta

Constituie o singură diviziune

Țările de Jos

Constituie o singură diviziune

Austria

Constituie o singură diviziune

Polonia

1.

Pomorze and Mazury

2.

Wielkopolska and Śląsk

3.

Mazowsze and Podlasie

4.

Małopolska and Pogórze

Portugalia

1.

Norte e Centro

2.

Ribatejo-Oeste

3.

Alentejo e Algarve

4.

Açores e Madeira

România

1.

Nord-Est

2.

Sud-Est

3.

Sud-Muntenia

4.

Sud-Vest-Oltenia

5.

Vest

6.

Nord-Vest

7.

Centru

8.

București-Ilfov

Slovenia

Constituie o singură diviziune

Slovacia

Constituie o singură diviziune

Finlanda

1.

Etelä-Suomi

2.

Sisä-Suomi

3.

Pohjanmaa

4.

Pohjois-Suomi

Suedia

1.

Câmpiile din sudul și centrul Suediei

2.

Zonele forestiere și agro-forestiere din sudul și centrul Suediei

3.

Zonele din nordul Suediei

Regatul Unit

1.

England — north region

2.

England — east region

3.

England — west region

4.

Wales

5.

Scotland

6.

Northern Ireland


ANEXA II

Regulament abrogat și lista modificărilor ulterioare

Regulamentul nr. 79/65/CEE al Consiliului

(JO 109, 23.6.1965, p. 1859)

 

Punctul II.A.4 din anexa I și punctul II.D.1 din anexa II la Tratatul de aderare din 1972

(JO L 73, 27.3.1972, p. 59 și p. 125)

 

Regulamentul (CEE) nr. 2835/72 al Consiliului

(JO L 298, 31.12.1972, p. 47)

 

Regulamentul (CEE) nr. 2910/73 al Consiliului

(JO L 299, 27.10.1973, p. 1)

 

Punctele II.A. și II.G. din anexa I la Tratatul de aderare din 1979

(JO L 291, 19.11.1979, p. 64 și p. 87)

 

Regulamentul (CEE) nr. 2143/81 al Consiliului

(JO L 210, 30.7.1981, p. 1)

 

Regulamentul (CEE) nr. 3644/85 al Consiliului

(JO L 348, 24.12.1985, p. 4)

 

Punctul XIV.(i) din anexa I la Tratatul de aderare din 1985

(JO L 302, 15.11.1985, p. 235)

 

Regulamentul (CEE) nr. 3768/85 al Consiliului

(JO L 362, 31.12.1985, p. 8)

numai punctul 2 al anexei

Regulamentul (CEE) nr. 3577/90 al Consiliului

(JO L 353, 17.12.1990, p. 23)

numai anexa XVI

Punctul V.A.I din anexa I la Tratatul de aderare din 1994

(JO C 241, 29.8.1994, p. 117)

 

Regulamentul (CE) nr. 2801/95 al Consiliului

(JO L 291, 6.12.1995, p. 3)

 

Regulamentul (CE) nr. 1256/97 al Consiliului

(JO L 174, 2.7.1997, p. 7)

 

Regulamentul (CE) nr. 806/2003 al Consiliului

(JO L 122, 16.5.2003, p. 1)

numai punctul 1 al anexei II

Punctul 6.A.1 din anexa II la Tratatul de aderare din 2003

(JO L 236, 23.9.2003, p. 346)

 

Regulamentul (CE) nr. 2059/2003 al Consiliului

(JO L 308, 25.11.2003, p. 1)

 

Regulamentul (CE) nr. 660/2004 al Comisiei

(JO L 104, 8.4.2004, p. 97)

 

Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Comisiei

(JO L 363, 20.12.2006, p. 1)

numai punctul 1 din secțiunea A a capitolului 5 din anexă

Regulamentul (CE) nr. 1469/2007 al Comisiei

(JO L 329, 14.12.2007, p. 5).

 


ANEXA III

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Regulamentul nr. 79/65/CEE

Prezentul regulament

Articolele 1 și 2

Articolele 1 și 2

Articolul 2a

Articolul 3

Articolul 3

Articolul 4

Articolul 4

Articolul 5

Articolul 5

Articolul 6

Articolul 6 alineatul (1) litera (a)

Articolul 7 alineatul (1) litera (a)

Articolul 6 alineatul (1) litera (b) prima liniuță

Articolul 7 alineatul (1) litera (b) punctul (i)

Articolul 6 alineatul (1) litera (b) a doua liniuță

Articolul 7 alineatul (1) litera (b) punctul (ii)

Articolul 6 alineatul (1) litera (c) prima liniuță

Articolul 7 alineatul (1) litera (c) punctul (i)

Articolul 6 alineatul (1) litera (c) a doua liniuță

Articolul 7 alineatul (1) litera (c) punctul (ii)

Articolul 6 alineatul (1) literele (e), (f) și (g)

Articolul 7 alineatul (1) literele (e), (f) și (g)

Articolul 6 alineatul (2)

Articolul 7 alineatul (2)

Articolul 7

Articolul 8

Articolul 8

Articolul 9

Articolul 9

Articolul 10

Articolul 10

Articolul 11

Articolul 11

Articolul 12

Articolul 12

Articolul 13

Articolul 13

Articolul 14

Articolul 14

Articolul 15

Articolul 15

Articolul 16

Articolul 16

Articolul 17

Articolul 17

__

Articolul 18

__

Articolul 19

Articolul 18 alineatele (1), (2) și (3)

Articolul 20 alineatele (1) și (2)

Articolul 18 alineatele (4) și (5)

Articolul 21 primul și al doilea paragraf

Articolul 18 alineatul (6)

Articolul 21 al treilea paragraf

__

Articolul 22

Articolul 19

Articolul 23

__

__

Articolul 20

__

Articolul 21

Anexa

Anexa I

__

Anexa II

__

Anexa III


Top