Motivele
|
|
1. Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984 (denumit în continuare „Protocolul nr. 7”), a articolelor 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), precum și a articolelor 67 TFUE, 82 TFUE și a articolului 91 alineatul (1) litera (c) TFUE, a Convenției elaborate în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule, a cărei adoptare de către statele membre a fost recomandată prin Actul Consiliului din 17 iunie 1998 (JO C 216, p. 2, Ediție specială, 19/vol. 11, p. 232, denumită în continuare „Convenția cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule”), a Acordului privind cooperarea în cadrul procedurilor referitoare la infracțiunile rutiere și al executării sancțiunilor financiare aplicate pentru acestea, aprobat la 28 aprilie 1999 de Comitetul Executiv instituit prin Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen (JO 2000, L 239, p. 428, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 18, denumit în continuare „acordul de cooperare”) și a Deciziei‑cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare (JO L 76, p. 16, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 150, denumită în continuare „decizia‑cadru”).
|
1. Η αίτηση έκδοσης προδικαστικής απόφασης αφορά την ερμηνεία του άρθρου 2 του πρωτοκόλλου αριθ. 7 της Ευρωπαϊκής Σύμβασης για την Προστασία των Δικαιωμάτων του Ανθρώπου και των Θεμελιωδών Ελευθεριών, το οποίο υπογράφηκε στο Στρασβούργο στις 22 Νοεμβρίου 1984 (στο εξής: πρωτόκολλο αριθ. 7), των άρθρων 47 και 48 του Χάρτη των Θεμελιωδών Δικαιωμάτων της Ευρωπαϊκής Ένωσης (στο εξής: Χάρτης), των άρθρων 67 ΣΛΕΕ, 82 ΣΛΕΕ και 91, παράγραφος 1, στοιχείο γ΄, ΣΛΕΕ, της σύμβασης βάσει του άρθρου K.3 της Συνθήκης για την Ευρωπαϊκή Ένωση σχετικά με τις αποφάσεις έκπτωσης από το δικαίωμα οδήγησης, την κατάρτιση της οποίας συνέστησε στα κράτη μέλη το Συμβούλιο με πράξη της 17ης Ιουνίου 1998 (ΕΕ C 216, σ. 2, στο εξής: σύμβαση για την έκπτωση από το δικαίωμα οδήγησης), της συμφωνίας συνεργασίας σχετικά με τις διαδικασίες που αφορούν παραβάσεις του κώδικα οδικής κυκλοφορίας και την εκτέλεση των σχετικών χρηματικών κυρώσεων, που εγκρίθηκε στις 28 Απριλίου 1999 από την εκτελεστική επιτροπή που συστάθηκε με τη σύμβαση εφαρμογής της συμφωνίας του Σένγκεν (ΕΕ 2000, L 239, σ. 428, στο εξής: συμφωνία συνεργασίας), και της απόφασης-πλαισίου 2005/214/ΔΕΥ του Συμβουλίου, της 24ης Φεβρουαρίου 2005, σχετικά με την εφαρμογή της αρχής της αμοιβαίας αναγνώρισης επί χρηματικών ποινών (ΕΕ L 76, σ. 16, στο εξής: απόφαση-πλαίσιο).
|
|
2. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Vinkov, resortisant bulgar, pe de o parte, și Nachalnik Administrativno‑nakazatelna deynost, pe de altă parte, cu privire la o decizie a poliției rutiere bulgare prin care i s‑a aplicat o sancțiune financiară de 20 BGN și i‑au fost retrase mai multe puncte din permisul de conducere.
|
2. Η αίτηση αυτή υποβλήθηκε στο πλαίσιο ένδικης διαφοράς μεταξύ του Α. Vinkov, Βούλγαρου υπηκόου, και του Nachalnik Administrativno-nakazatelna deynost, της οποίας το αντικείμενο είναι μια απόφαση του τμήματος τροχαίας της βουλγαρικής αστυνομίας να επιβάλει στον ενδιαφερόμενο χρηματικό πρόστιμο ύψους 20 βουλγαρικών λέβα (BGN) και ορισμένους βαθμούς ποινής στο πλαίσιο του συστήματος ελέγχου συμπεριφοράς οδηγών (ΣΕΣΟ).
|
|
Cadrul juridic
|
Το νομικό πλαίσιο
|
|
Protocolul nr. 7
|
Το πρωτόκολλο αριθ. 7
|
|
3. Protocolul nr. 7 prevede la articolul 2, privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală:
|
3. Το πρωτόκολλο αριθ. 7 προβλέπει στο άρθρο 2, το οποίο αφορά το δικαίωμα για διπλό βαθμό δικαιοδοσίας σε θέματα ποινικού δικαίου, τα εξής:
|
|
„1. Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.
|
«1. Κάθε πρόσωπο που καταδικάσθηκε για αξιόποινη πράξη από δικαστήριο έχει το δικαίωμα της επανεξέτασης από ανώτερο δικαστήριο της απόφασης µε την οποία κηρύχθηκε ένοχος ή της απόφασης µε την οποία του επιβλήθηκε ποινή. Η άσκηση αυτού του δικαιώματος και οι λόγοι για τους οποίους μπορεί αυτό να ασκηθεί διέπονται από τον νόμο.
|
|
2. Acest drept poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore, definite prin lege […]”
|
2. Από το δικαίωμα μπορούν να γίνουν εξαιρέσεις στην περίπτωση αξιόποινων πράξεων μικρής σημασίας, όπως ορίζονται στον νόμο […]»
|
|
Dreptul Uniunii
|
Το δίκαιο της Ένωσης
|
|
Convenția cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule
|
Η σύμβαση για την έκπτωση από το δικαίωμα οδήγησης
|
|
4. Articolul 2 din Convenția cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule prevede:
|
4. Το άρθρο 2 της σύμβασης για την έκπτωση από το δικαίωμα οδήγησης προβλέπει τα εξής:
|
|
„Statele membre se angajează să coopereze, în conformitate cu dispozițiile acestei [c]onvenții, cu scopul ca acei conducători auto care sunt decăzuți din dreptul de a conduce într‑un alt stat membru decât cel în care își au domiciliul stabil să nu se poată sustrage efectelor decăderii din dreptul de a conduce atunci când părăsesc statul în care s‑a comis încălcarea.”
|
«Τα κράτη μέλη αναλαμβάνουν την υποχρέωση να συνεργάζονται σύμφωνα με τις διατάξεις της σύμβασης, ούτως ώστε οι οδηγοί οι οποίοι εκπίπτουν του δικαιώματος οδήγησης σε κράτος μέλος διάφορο εκείνου όπου έχουν την κανονική διαμονή τους να μην αποφεύγουν τις επιπτώσεις της έκπτωσης όταν εξέρχονται από το κράτος της παράβασης.»
|
|
5. Potrivit articolului 3 alineatul (1) din convenția menționată:
|
5. Κατά το άρθρο 3, παράγραφος 1, της εν λόγω σύμβασης:
|
|
„Statul în care s‑a comis încălcarea notifică fără întârziere statului de domiciliu decăderile din dreptul de a conduce aplicate pentru o încălcare determinată de un comportament menționat în anexă.”
|
«Το κράτος της παράβασης γνωστοποιεί χωρίς καθυστέρηση στο κράτος διαμονής οποιαδήποτε απόφαση έκπτωσης από το δικαίωμα οδήγησης που εκδίδεται για παράβαση τελεσθείσα υπό τις περιστάσεις που εκτίθενται στο παράρτημα.»
|
|
6. Potrivit articolului 8 alineatul (1) din aceeași convenție, această notificare este însoțită de informații privind dispozițiile legale ale statului în care s‑a comis încălcarea pe baza cărora s‑a aplicat decăderea din dreptul de a conduce, precum și informații privind executarea deciziei de decădere.
|
6. Κατά το άρθρο 8, παράγραφος 1, της ίδιας σύμβασης, αυτή η γνωστοποίηση συνοδεύεται από διάφορες πληροφορίες που αφορούν, μεταξύ άλλων, τις διατάξεις του κράτους της παράβασης βάσει των οποίων αποφασίσθηκε η έκπτωση από το δικαίωμα οδήγησης και την εκτέλεση της απόφασης έκπτωσης.
|
|
7. Potrivit alineatului (3) al articolului 8 menționat:
|
7. Κατά την παράγραφο 3 του εν λόγω άρθρου 8:
|
|
„În cazul în care informațiile comunicate [statului de domiciliu de statul în care s‑a comis încălcarea] se dovedesc a fi insuficiente pentru a permite luarea unei decizii [de decădere] în temeiul prezentei convenții, în special atunci când, având în vedere circumstanțele speciale, există o îndoială cu privire la faptul că persoana în cauză a avut ocazia adecvată de a se apăra, autoritățile competente ale statului de domiciliu solicită autorităților competente ale statului în care s‑a comis încălcarea să furnizeze fără întârziere informațiile suplimentare necesare.”
|
«Εάν τα στοιχεία που κοινοποιήθηκαν [από το κράτος της παράβασης στο κράτος διαμονής] αποδειχθούν ανεπαρκή για τη λήψη απόφασης [για έκπτωση από το δικαίωμα οδήγησης] σύμφωνα με την παρούσα σύμβαση, ιδίως αν, στη συγκεκριμένη περίπτωση, είναι αμφίβολο αν ο ενδιαφερόμενος είχε επαρκή δυνατότητα να υπερασπίσει εαυτόν, οι αρμόδιες αρχές του κράτους διαμονής ζητούν από τις αρμόδιες αρχές του κράτους της παράβασης να παράσχουν χωρίς καθυστέρηση τα απαιτούμενα συμπληρωματικά στοιχεία.»
|
|
Acordul de cooperare
|
Η συμφωνία συνεργασίας
|
|
8. Articolul 2 alineatul (1) din acordul de cooperare are următorul cuprins:
|
8. Το άρθρο 2, παράγραφος 1, της συμφωνίας συνεργασίας έχει ως εξής:
|
|
„Părțile contractante se angajează să își acorde reciproc o cooperare cât mai largă în aplicarea procedurilor referitoare la infracțiunile rutiere și executarea deciziilor referitoare la acestea, conform prevederilor prezentului acord.”
|
«Τα συμβαλλόμενα μέρη αναλαμβάνουν να παρέχουν αμοιβαία την ευρύτερη δυνατή συνεργασία κατά τις διαδικασίες που αφορούν τις οδικές παραβάσεις και κατά την εκτέλεση των σχετικών αποφάσεων, σύμφωνα με τις διατάξεις της παρούσας συμφωνίας.»
|
|
9. Articolul 6 alineatul (1) din acordul menționat prevede:
|
9. Το άρθρο 6, παράγραφος 1, της εν λόγω συμφωνίας ορίζει τα εξής:
|
|
„Transferul executării deciziilor nu poate fi solicitat în cadrul prezentului acord decât în următoarele cazuri:
|
«Στα πλαίσια της παρούσας συμφωνίας, η μεταβίβαση της εκτέλεσης των αποφάσεων μπορεί να ζητηθεί μόνον αν πληρούνται οι ακόλουθες προϋποθέσεις:
|
|
(a) dacă au fost epuizate toate căile de atac împotriva deciziei și aceasta devine executorie pe teritoriul părții contractante solicitante;
|
α) όλα τα ένδικα μέσα κατά της απόφασης έχουν εξαντληθεί και η απόφαση είναι εκτελεστή στο έδαφος του συμβαλλόμενου μέρους το οποίο διαβιβάζει το αίτημα,
|
|
[…]
|
[...]
|
|
(d) dacă decizia se referă la o persoană care locuiește sau are domiciliul stabil pe teritoriul părții contractante solicitate;
|
δ) η απόφαση αφορά ένα πρόσωπο το οποίο κατοικεί μόνιμα ή διαμένει συνήθως στο έδαφος του συμβαλλόμενου μέρους προς το οποίο απευθύνεται το αίτημα,
|
|
(e) dacă valoarea amenzii sau a sancțiunii financiare impuse este de minim 40 EUR.
|
ε) το ύψος της επιβληθείσης χρηματικής κύρωσης ανέρχεται σε 40 ευρώ τουλάχιστον.
|
|
[…]”
|
[…]»
|
|
Decizia‑cadru
|
Η απόφαση-πλαίσιο
|
|
10. Potrivit articolului 1 litera (a) din decizia‑cadru, „decizie” înseamnă „o decizie definitivă care impune plata unei sancțiuni financiare de către o persoană fizică sau juridică, atunci când decizia a fost luată de […] o instanță judecătorească din statul emitent pentru o faptă penală în temeiul legii statului emitent”.
|
10. Κατά το άρθρο 1, στοιχείο α΄, της απόφασης-πλαισίου, ως «απόφαση» νοείται «η οριστική απόφαση που επιβάλλει χρηματική ποινή σε φυσικό ή νομικό πρόσωπο, εφόσον ελήφθη […] από δικαστήριο του κράτους έκδοσης επί ποινικού αδικήματος σύμφωνα με το δίκαιο του κράτους έκδοσης».
|
|
11. Articolul 4 alineatul (1) din aceeași decizie‑cadru prevede că o astfel de decizie de sancționare „[poate fi transmisă] autorităților competente dintr‑un stat membru în care persoana fizică sau juridică împotriva căreia a fost pronunțată o decizie are proprietăți sau venituri, are reședința obișnuită sau, în cazul unei persoane juridice, are sediul social”.
|
11. Το άρθρο 4, παράγραφος 1, της ίδιας απόφασης-πλαισίου ορίζει ότι αυτές οι αποφάσεις επιβολής ποινής «μπορούν να διαβιβάζονται στις αρμόδιες αρχές κράτους μέλους, όπου το φυσικό ή νομικό πρόσωπο εναντίον του οποίου έχει απαγγελθεί η καταδικαστική απόφαση διαθέτει περιουσιακά στοιχεία ή εισόδημα και έχει τη συνήθη διαμονή του ή, εάν πρόκειται για νομικό πρόσωπο, την έδρα του».
|
|
12. Articolul 5 alineatul (1) din decizia‑cadru prevede că deciziile privind infracțiunile referitoare la regulile de circulație rutieră, „dacă sunt incriminate în statul emitent și după cum sunt definite în legislația statului emitent, în condițiile prezentei decizii‑cadru și fără verificarea dublei încriminări a faptei, conduc la recunoaștere și executare […]”.
|
12. Το άρθρο 5, παράγραφος 1, της απόφασης-πλαισίου προβλέπει ότι οι αποφάσεις που αφορούν παραβάσεις των κανόνων οδικής κυκλοφορίας, «όπως ορίζονται από το δίκαιο του κράτους μέλους έκδοσης και εφόσον τιμωρούνται στο κράτος μέλος έκδοσης, οδηγούν σε αναγνώριση και εκτέλεση αποφάσεων σύμφωνα με τους όρους της παρούσας απόφασης-πλαισίου, χωρίς έλεγχο του διττού αξιοποίνου».
|
|
13. În acest scop, articolul 20 alineatul (3) din decizia‑cadru menționată prevede:
|
13. Προς τούτο, το άρθρο 20, παράγραφος 3, της εν λόγω απόφασης-πλαισίου ορίζει τα εξής:
|
|
„Fiecare stat membru se poate opune recunoașterii și executării deciziilor, atunci când certificatul prevăzut la articolul 4 creează posibilitatea încălcării drepturilor fundamentale sau a principiilor juridice fundamentale înscrise la articolul 6 din [Tratatul UE]. […]”
|
«Όταν το πιστοποιητικό που αναφέρεται στο άρθρο 4 εγείρει ζήτημα ότι μπορεί να παραβιάστηκαν θεμελιώδη δικαιώματα ή οι θεμελιώδεις νομικές αρχές όπως καθιερώνονται στο άρθρο 6 της Συνθήκης [ΕΕ], κάθε κράτος μέλος μπορεί να αντιταχθεί στην αναγνώριση και την εκτέλεση των αποφάσεων. […]»
|
|
Dreptul bulgar
|
Το βουλγαρικό δίκαιο
|
|
Codul de procedură civilă
|
Ο Κώδικας Πολιτικής Δικονομίας
|
|
14. Articolul 628 alineatul 1 din Codul de procedură civilă prevede:
|
14. Το άρθρο 628, παράγραφος 1, του βουλγαρικού Κώδικα Πολιτικής Δικονομίας προβλέπει τα εξής:
|
|
„În cazul în care interpretarea unei dispoziții prevăzute de dreptul Uniunii sau a validității unui act adoptat de organele Uniunii Europene prezintă importanță pentru o soluționare corectă a cauzei, instanța bulgară adresează o întrebare preliminară Curții de Justiție a Uniunii Europene.”
|
«Τα βουλγαρικά δικαστήρια, όταν η έκδοση ορθής απόφασης στη διαφορά την οποία εκδικάζουν εξαρτάται από την ερμηνεία διάταξης του δικαίου της Ένωσης ή από το κύρος πράξης οργάνου της Ευρωπαϊκής Ένωσης, υποβάλλουν στο Δικαστήριο της Ευρωπαϊκής Ένωσης αίτηση έκδοσης προδικαστικής απόφασης.»
|
|
15. În temeiul 629, o instanță de ultim grad este obligată să adreseze o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în interpretare atunci când aceasta se dovedește necesară pentru soluționarea litigiului cu care este sesizată. Dacă este vorba despre o cerere de apreciere a validității, toate instanțele sunt obligate să adreseze o trimitere preliminară Curții.
|
15. Δυνάμει του άρθρου 629, τα τελευταίου βαθμού δικαστήρια είναι υποχρεωμένα να υποβάλουν αίτηση έκδοσης ερμηνευτικής προδικαστικής απόφασης, αν η απόφαση αυτή είναι αναγκαία για την επίλυση της διαφοράς που έχει υποβληθεί στην κρίση τους. Αν τίθεται ζήτημα κύρους πράξης της Ένωσης, τότε όλα τα δικαστήρια είναι υποχρεωμένα να υποβάλουν στο Δικαστήριο αίτηση έκδοσης προδικαστικής απόφασης.
|
|
Legea privind circulația rutieră
|
Ο Κώδικας Οδικής Κυκλοφορίας
|
|
16. Articolul 157 alineatul 4 din Legea privind circulația rutieră prevede:
|
16. Το άρθρο 157, παράγραφος 4, του βουλγαρικού Κώδικα Οδικής Κυκλοφορίας προβλέπει τα εξής:
|
|
„Conducătorul auto căruia i s‑au retras toate punctele pierde dreptul de a conduce autovehicule și este obligat să predea permisul de conducere serviciului competent din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.”
|
«Εφόσον οι βαθμοί ποινής που έχουν επιβληθεί σε έναν οδηγό έχουν υπερβεί το ανώτατο όριο, ο οδηγός αυτός χάνει το δικαίωμά του να οδηγεί και υποχρεούται να επιστρέψει την άδειά του στην αρμόδια υπηρεσία του Υπουργείου Εσωτερικών.»
|
|
17. În conformitate cu alineatul 5 al articolului 157 menționat, persoana care este decăzută din dreptul de a conduce poate, la șase luni după predarea permisului, să fie autorizată să participe la un examen pentru redobândirea dreptului de a conduce.
|
17. Κατά την παράγραφο 5 του εν λόγω άρθρου 157, όποιος έχει εκπέσει από το δικαίωμα οδήγησης μπορεί, μετά την πάροδο εξαμήνου από την επιστροφή της άδειάς του στην προαναφερθείσα υπηρεσία, να υποβληθεί σε εξέταση με σκοπό να αποκτήσει και πάλι το δικαίωμα οδήγησης.
|
|
18. Articolul 171 din aceeași lege prevede că, printre măsurile administrative coercitive aplicabile pentru menținerea siguranței circulației rutiere se numără „retragerea permisului de conducere al unei persoane care nu și‑a îndeplinit obligația prevăzută la articolul 157 alineatul 4”.
|
18. Το άρθρο 171 του ίδιου νόμου ορίζει ότι ένα από τα μέτρα διοικητ ικού καταναγκασμού που εφαρμόζονται με σκοπό την οδική ασφάλεια είναι η «αφαίρεση της άδειας οδήγησης όποιου δεν εκπλήρωσε την υποχρέωση που είχε κατά το άρθρο 157, παράγραφος 4».
|
|
19. Potrivit articolului 189 alineatul 5 din Legea privind circulația rutieră:
|
19. Κατά το άρθρο 189, παράγραφος 5, του Κώδικα Οδικής Κυκλοφορίας:
|
|
„Deciziile de aplicare a unei sancțiuni administrative [«nakazatelni postanovleniya»] prin care s‑au stabilit amenzi de până la 50 [BGN], inclusiv, nu pot fi atacate.”
|
«Κατά των πράξεων με τις οποίες επιβάλλεται διοικητική κύρωση (nakazatelno postanovlenie) ύψους μέχρι 50 [BGN] δεν επιτρέπεται η άσκηση προσφυγής ενώπιον δικαστηρίου . »
|
|
Decretul privind permisul de conducere pe bază de puncte
|
Το διάταγμα για τους βαθμούς ποινής ΣΕΣΟ
|
|
20. Articolul 2 alineatul 1 din Decretul nr. I3‑1959 din 27 decembrie 2007 cu privire la stabilirea numărului maxim inițial de puncte în cazul permiselor pe bază de puncte ale conducătorilor de autovehicule, precum și cu privire la condițiile, la procedura și la categoriile de infracțiuni rutiere care conduc la retragerea acestora prevede:
|
20. Το άρθρο 2, παράγραφος 1, του διατάγματος αριθ. IЗ-1959, της 27ης Δεκεμβρίου 2007, για τον καθορισμό του ανώτατου ορίου βαθμών ποινής που μπορούν να επιβληθούν σε οδηγό αυτοκινήτου, των προϋποθέσεων και της διαδικασίας για την επιβολή τους και του πίνακα των παραβάσεων των κανόνων οδικής κυκλοφορίας για τις οποίες επιβάλλονται βαθμοί ποινής ΣΕΣΟ, προβλέπει τα εξής:
|
|
„La prima eliberare a unui permis de conducere pentru autovehicule, titularul acestuia primește un număr inițial maxim de 39 de puncte, cu ajutorul cărora se ține evidența încălcărilor prevăzute în Legea privind circulația rutieră săvârșite de acesta.”
|
«Κατά την αρχική χορήγηση της άδειας οδήγησης επισημαίνεται στον κάτοχό της ότι το ανώτατο όριο των βαθμών ποινής ΣΕΣΟ που μπορούν να του επιβληθούν για παραβάσεις του Κώδικα Οδικής Κυκλοφορίας είναι 39.»
|
|
21. Articolul 3 alineatele 1 și 2 din același decret are următorul cuprins:
|
21. Το άρθρο 3, παράγραφοι 1 και 2, του ίδιου διατάγματος έχει ως εξής:
|
|
„1. Punctele se retrag pe baza unei decizii de aplicare a unei sancțiuni administrative [«nakazatelno postanovlenie»] rămase definitivă.
|
«1. Οι βαθμοί ποινής ΣΕΣΟ επιβάλλονται με απόφαση επιβολής διοικητικής κύρωσης (nakazatelno postanovlenie) που έχει καταστεί οριστική.
|
|
2. La stabilirea sancțiunilor pentru săvârșirea unor contravenții prevăzute în [acest] decret, numărul de puncte retrase și numărul punctelor rămase se indică în decizia de aplicare a sancțiunii administrative.”
|
2. Κατά την επιβολή των κυρώσεων για τις παραβάσεις που απαριθμεί το παρόν διάταγμα, η σχετική πράξη αναφέρει τον αριθμό των επιβαλλόμενων βαθμών ποινής και τον αριθμό των υπολειπόμενων βαθμών ΣΕΣΟ.»
|
|
22. Potrivit articolului 4 alineatul 2 din decretul menționat:
|
22. Κατά το άρθρο 4, παράγραφος 2, του εν λόγω διατάγματος:
|
|
„Producerea unui accident cu vinovăție conduce la retragerea suplimentară a patru puncte.”
|
«Η υπαίτια πρόκληση τροχαίου ατυχήματος συνεπάγεται την επιβολή τεσσάρων πρόσθετων βαθμών ποινής.»
|
|
Legea privind contravențiile și sancțiunile administrative
|
Ο νόμος για τις διοικητικές παραβάσεις και τις διοικητικές ποινές
|
|
23. Articolul 63 alineatele 1 și 2 din Legea privind contravențiile și sancțiunile administrative (Zakon za administrativnite narusheniya i nakazaniya) prevede:
|
23. Το άρθρο 63, παράγραφοι 1 και 2, του βουλγαρικού νόμου για τις διοικητικές παραβάσεις και τις διοικητικές ποινές (Zakon za administrativnite narusheniya i nakazaniya) προβλέπει τα εξής:
|
|
„1. Rayonen sad [tribunalul regional], în complet format dintr‑un singur judecător, cercetează cauza pe fond și pronunță o hotărâre prin care confirmă, modifică sau anulează decizia de aplicare a unei sancțiuni administrative. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la Administrativen sad [tribunalul administrativ] […].
|
«1. Το Rayonen sad [πρωτοβάθμιο δικαστήριο γενικής δικαιοδοσίας] εξετάζει, ως μονομελές, την υπόθεση επί της ουσίας και εκδίδει απόφαση με την οποία επικυρώνει, μεταρρυθμίζει ή ακυρώνει την απόφαση επιβολής διοικητικής ποινής. Κατά της απόφασης του δικαστηρίου αυτού μπορεί να ασκηθεί αναίρεση ενώπιον του Administrativen sad […].
|
|
2. În cazurile prevăzute de lege, tribunalul poate să dispună încheierea procedurii printr‑o ordonanță […], care poate fi atacată […].”
|
2. Στις περιπτώσεις που προβλέπει ο νόμος, το δικαστήριο μπορεί να περατώσει τη διαδικασία εκδίδοντας διάταξη […] κατά της οποίας επιτρέπεται η άσκηση έφεσης […].»
|
|
Acțiunea principală și întrebările preliminare
|
Η διαφορά της κύριας δίκης και τα προδικαστικά ερωτήματα
|
|
24. Efectuând o manevră în marșarier într‑o parcare situată în Sofia (Bulgaria), domnul Vinkov a lovit un alt autovehicul.
|
24. Ο Α. Vinkov, κάνοντας όπισθεν σε ένα χώρο στάθμευσης στη Σόφια (Βουλγαρία), συγκρούστηκε με άλλο επιβατικό αυτοκίνητο.
|
|
25. În urma accidentului, acesta a făcut obiectul unei decizii a Nachalnik Administrativno‑nakazatelna deynost v otdel „Patna politsiya” na Stolichna direktsiya na vatreshnite raboti (directorul Direcției de sancțiuni administrative din cadrul serviciului „Poliție rutieră” din cadrul Direcției de afaceri interne a Regiunii Capitalei), care a constatat că domnul Vinkov se face vinovat de producerea unui „accident de circulație ușor” și i‑a aplicat o amendă în cuantum de 20 BGN, precum și sancțiunea retragerii a patru puncte din permisul de conducere.
|
25. Κατόπιν του ατυχήματος αυτού, του επιβλήθηκαν, με απόφαση του Nachalnik Administrativno-nakazatelna deynost v otdel «Patna politsiya» na Stolichna direktsiya na vatreshnite raboti (διευθυντή διοικητικών κυρώσεων του τμήματος τροχαίας της διεύθυνσης εσωτερικών υποθέσεων της πρωτεύουσας), ο οποίος διαπίστωσε ότι ο Α. Vinkov είχε προκαλέσει «ελαφρύ τροχαίο ατύχημα», αφενός πρόστιμο ύψους 20 BGN και αφετέρου τέσσερις βαθμοί ποινής ΣΕΣΟ.
|
|
26. Domnul Vinkov a formulat o acțiune împotriva deciziei menționate în fața Sofiyski rayonen sad (Tribunalul regional din Sofia), care a fost respinsă ca inadmisibilă printr‑o ordonanță. Această instanță a considerat că, în temeiul dispozițiilor aplicabile în speță, în special articolul 189 alineatul 5 din Legea privind circulația rutieră, o decizie de aplicare a unei sancțiuni financiare mai mici de 50 BGN nu poate face obiectul unei acțiuni în justiție.
|
26. Ο Α. Vinkov άσκησε ένδικη προσφυγή κατά της εν λόγω απόφασης ενώπιον του Sofiyski rayonen sad, το οποίο εξέδωσε διάταξη με την οποία απέρριψε την προσφυγή αυτή ως απαράδεκτη. Το σκεπτικό του εν λόγω δικαστηρίου ήταν ότι, σύμφωνα με τις εφαρμοστέες διατάξεις, και συγκεκριμένα το άρθρο 189, παράγραφος 5, του Κώδικα Οδικής Κυκλοφορίας, δεν επιτρέπεται η άσκηση ένδικης προσφυγής κατά αποφάσεων επιβολής χρηματικής ποινής κάτω των 50 BGN.
|
|
27. Domnul Vinkov a atacat această ordonanță în fața Administrativen sad Sofia‑grad, care, în temeiul articolului 63 din Legea privind circulația rutieră, este instanță de recurs în cauzele având ca obiect deciziile de aplicare a unei sancțiuni administrative.
|
27. Ο Α. Vinkov προσέβαλε τη διάταξη αυτή ενώπιον του Administrativen sad Sofia-grad, το οποίο, δυνάμει του άρθρου 63 του Κώδικα Οδικής Κυκλοφορίας, εκδικάζει ως ακυρωτικό δικαστήριο τις υποθέσεις που αφορούν αποφάσεις επιβολής διοικητικών κυρώσεων.
|
|
28. În decizia de trimitere, instanța menționată subliniază că, din dispozițiile naționale aplicabile, astfel cum au fost interpretate de Varhoven administrativen sad (Curtea Administrativă Supremă), reiese că acțiunile împotriva unor decizii prin care se aplică sancțiunea retragerii de puncte din permisul de conducere pot fi declarate inadmisibile pentru lipsa interesului de a exercita acțiunea. Potrivit jurisprudenței acestei din urmă instanțe, legislația bulgară nu definește retragerea de puncte din permisul de conducere ca fiind o sancțiune administrativă autonomă sau o măsură administrativă coercitivă, ci ca fiind o măsură care trebuie aplicată automat de autoritățile de poliție, care nu dispun decât de o competență nediscreționară în acest domeniu. În consecință, decizia care prevede o astfel de sancțiune, adoptată în urma încălcării unor norme de circulație rutieră, poate fi atacată numai atunci când aplică și o sancțiune financiară mai mare de 50 BGN.
|
28. Το εν λόγω δικαστήριο τονίζει, με την απόφαση περί παραπομπής, ότι από τις εφαρμοστέες εθνικές διατάξεις, όπως έχουν ερμηνευθεί από το Varhoven administrativen sad (ανώτατο διοικητικό δικαστήριο της Βουλγαρίας), προκύπτει ότι οι προσφυγές κατά των αποφάσεων επιβολής βαθμών ποινής ΣΕΣΟ στον οδηγό μπορούν να απορρίπτονται ως απαράδεκτες λόγω μη ύπαρξης νόμιμου συμφέροντος. Κατά τη νομολογία του εν λόγω δικαστηρίου, η βουλγαρική νομοθεσία δεν έχει διαμορφώσει την επιβολή βαθμών ποινής ΣΕΣΟ στον οδηγό ως αυτοτελή διοικητική ποινή ή ως μέτρο διοικητικού καταναγκασμού, αλλά ως μέτρο που επιβάλλεται αυτόματα από τις αστυνομικές αρχές, οι οποίες έχουν εν προκειμένω δέσμια αρμοδιότητα. Κατά συνέπεια, η απόφαση με την οποία επιβάλλεται η κύρωση αυτή κατόπιν παράβασης των κανόνων οδικής κυκλοφορίας μπορεί να προσβληθεί μόνο αν επιβάλλει συγχρόνως χρηματική ποινή μεγαλύτερη από 50 BGN.
|
|
29. Cu toate acestea, Administrativen sad Sofia‑grad subliniază că, în conformitate cu articolul 157 alineatul 4 din Legea privind circulația rutieră, în cazul retragerii tuturor punctelor din permis, care poate rezulta din cumulul unor decizii de retragere care nu pot fi atacate în justiție, șoferul este decăzut automat din dreptul de a conduce și este obligat să predea permisul de conducere autorităților naționale competente.
|
29. Το Administrativen sad Sofia-grad υπογραμμίζει πάντως ότι, κατά το άρθρο 157, παράγραφος 4, του Κώδικα Οδικής Κυκλοφορίας, σε περίπτωση που, κατόπιν της έκδοσης διαδοχικών αποφάσεων επιβολής βαθμών ποινής ΣΕΣΟ οι οποίες δεν υπέκειντο σε προσφυγή, το αποτέλεσμα είναι η υπέρβαση του ανώτατου ορίου βαθμών ποινής, ο ενδιαφερόμενος οδηγός χάνει αυτόματα το δικαίωμά του να οδηγεί και υποχρεούται να επιστρέψει την άδειά του στις αρμόδιες εθνικές υπηρεσίες.
|
|
30. Ținând seama de aceste elemente, instanța de trimitere ridică problema dacă dispozițiile dreptului Uniunii în domeniul spațiului de libertate, securitate și justiție, care consacră printre altele principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare (denumit în continuare „principiul recunoașterii reciproce”), precum și cele din domeniul transporturilor se opun nerecunoașterii, în dreptul bulgar, a unui drept de acțiune împotriva unor astfel de decizii de retragere a punctelor din permisul de conducere.
|
30. Το αιτούν δικαστήριο, λαμβάνοντας υπόψη τα στοιχεία αυτά, θέτει το ερώτημα αν οι διατάξεις του δικαίου της Ένωσης στον τομέα του χώρου ελευθερίας, ασφάλειας και δικαιοσύνης, οι οποίες κατοχυρώνουν, μεταξύ άλλων, την αρχή της αμοιβαίας αναγνώρισης των δικαστικών αποφάσεων (στο εξής: αρχή της αμοιβαίας αναγνώρισης), καθώς και στον τομέα των μεταφορών, απαγορεύουν την κατά τη βουλγαρική νομοθεσία μη χορήγηση δικαιώματος προσφυγής κατά αυτών των αποφάσεων επιβολής βαθμών ποινής ΣΕΣΟ.
|
|
31. Instanța menționată subliniază că, potrivit jurisprudenței constante a instanțelor naționale și doctrinei bulgare, deciziile administrative de aplicare a unei sancțiuni de tipul celei în cauză în acțiunea principală sunt considerate decizii jurisdicționale. Astfel, organele care adoptă decizii de această natură, chiar dacă nu fac parte din sistemul judiciar, exercită o funcție jurisdicțională.
|
31. Το εν λόγω δικαστήριο υπογραμμίζει ότι, κατά πάγια νομολογία των εθνικών δικαστηρίων και κατά τους Βούλγαρους θεωρητικούς του δικαίου, οι διοικητικές αποφάσεις που επιβάλλουν κυρώσεις σαν την επίμαχη στην υπόθεση της κύριας δίκης θεωρούνται δικαστικές αποφάσεις. Τα όργανα που εκδίδουν αυτού του είδους τις αποφάσεις ασκούν δηλαδή δικαστική λειτουργία, μολονότι δεν αποτελούν μέρος του δικαστικού συστήματος.
|
|
32. În cadrul dreptului Uniunii, instanța de trimitere subliniază că articolul 6 alineatul (1) din acordul de cooperare, precum și articolul 8 alineatul (3) din Convenția cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule prevăd posibilitatea unui stat membru de a refuza recunoașterea unei decizii a unui alt stat membru de sancționare a încălcării normelor de circulație rutieră atunci când, în acest stat, nu este deschis niciun drept la acțiune.
|
32. Στο πλαίσιο του δικαίου της Ένωσης, το αιτούν δικαστήριο τονίζει ότι το άρθρο 6, παράγραφος 1, της συμφωνίας συνεργασίας και το άρθρο 8, παράγραφος 3, της σύμβασης για την έκπτωση από το δικαίωμα οδήγησης προβλέπουν τη δυνατότητα των κρατών μελών να μην αναγνωρίζουν απόφαση άλλου κράτους μέλους που επιβάλλει κυρώσεις για την παράβαση των κανόνων οδικής κυκλοφορίας, αν στο άλλο αυτό κράτος μέλος δεν προβλέπεται δικαίωμα ένδικης προσβολής της εν λόγω απόφασης.
|
|
33. Administrativen sad Sofia‑grad subliniază că acest acord și convenția respectivă nu sunt aplicabile în Bulgaria, întrucât acordul menționat nu se numără printre actele acquis‑ului Schengen care sunt obligatorii pentru Republica Bulgaria, iar convenția menționată nu a intrat încă în vigoare. Cu toate acestea, dispozițiile menționate mai sus ar trebui să fie considerate ca fiind expresia unei norme de drept internațional cutumiar și ar trebui, potrivit jurisprudenței Curții, să fie astfel aplicabile în cazul unei decizii precum cea în cauză în acțiunea principală. În această privință, instanța de trimitere face referire la Hotărârea Curții din 24 noiembrie 1992, Poulsen și Diva Navigation (C‑286/90, Rec., p. I‑6019).
|
33. Το Administrativen sad Sofia-grad τονίζει ότι ούτε η συμφωνία αυτή ούτε η σύμβαση αυτή εφαρμόζονται στη Βουλγαρία, διότι η μεν συμφωνία δεν περιλαμβάνεται στις πράξεις του κεκτημένου του Σένγκεν που δεσμεύουν τη Δημοκρατία της Βουλγαρίας, η δε σύμβαση δεν έχει τεθεί ακόμη σε ισχύ. Εντούτοις, οι προαναφερθείσες διατάξεις θα πρέπει να θεωρηθούν ως έκφραση ενός κανόνα εθιμικού διεθνούς δικαίου και θα πρέπει, κατά τη νομολογία του Δικαστηρίου, να έχουν επίσης εφαρμογή σε αποφάσεις όπως αυτή που αποτελεί το αντικείμενο της κύριας δίκης. Συναφώς, το αιτούν δικαστήριο παραπέμπει στην απόφαση του Δικαστηρίου της 24ης Νοεμβρίου 1992, C‑286/90, Poulsen και Diva Navigation (Συλλογή 1992, σ. I‑6019).
|
|
34. Administrativen sad Sofia‑grad amintește, în plus, că decizia‑cadru prevede, în special la articolul 20 alineatul (1), posibilitatea de a nu recunoaște deciziile care impun sancțiuni pentru care nu este prevăzut un drept la acțiune în fața unei instanțe care dispune și de o competență în materie penală. În consecință, întrucât reglementarea bulgară în cauză derogă, potrivit instanței de trimitere, de la dispozițiile naționale care asigură transpunerea acestei decizii‑cadru, această instanță se întreabă dacă o astfel de derogare este admisibilă și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă ar trebui interpretată strict.
|
34. Το Administrativen sad Sofia-grad υπενθυμίζει, επιπλέον, ότι η απόφαση-πλαίσιο προβλέπει, συγκεκριμένα στο άρθρο 20, παράγραφος 1, τη δυνατότητα μη αναγνώρισης των αποφάσεων επιβολής κυρώσεων, εφόσον δεν προβλέπεται δικαίωμα προσβολής των αποφάσεων αυτών ενώπιον δικαστηρίου που έχει δικαιοδοσία ειδικά σε ποινικές υποθέσεις. Επομένως, εφόσον η επίμαχη βουλγαρική ρύθμιση παρεκκλίνει, κατά το αιτούν δικαστήριο, από τις εθνικές διατάξεις που θεσπίστηκαν για τη μεταφορά της εν λόγω απόφασης-πλαισίου στην εθνική έννομη τάξη, το αιτούν δικαστήριο θέτει το ερώτημα αν πρόκειται για επιτρεπτή παρέκκλιση και, σε περίπτωση καταφατικής απάντησης, αν η παρέκκλιση αυτή πρέπει να ερμηνεύεται στενά.
|
|
35. În ceea ce privește competența sa de a adresa o întrebare preliminară referitoare la interpretarea deciziei‑cadru, Administrativen sad Sofia‑grad subliniază că, în acțiunea principală, este instanța care exercită ultimul grad de jurisdicție. Administrativen sad Sofia‑grad consideră că, deși Republica Bulgaria nu a depus o declarație expresă de acceptare a competenței Curții în materie preliminară, în sensul articolului 35 alineatul (2) TUE, articolul 628 din Codul de procedură civilă, intrat în vigoare la 24 iulie 2007, care prevede competența instanțelor naționale de ultim grad de a introduce o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, ar trebui interpretat ca o acceptare implicită a competenței Curții în sensul articolului 35 TUE menționat.
|
35. Το Administrativen sad Sofia-grad υπογραμμίζει, όσον αφορά το ζήτημα αν έχει αρμοδιότητα να υποβάλει προδικαστικό ερώτημα ως προς την ερμηνεία της συμφωνίας-πλαισίου, ότι εκδικάζει τη διαφορά της κύριας δίκης σε τελευταίο βαθμό. Κατά το δικαστήριο αυτό, μολονότι η Δημοκρατία της Βουλγαρίας δεν έχει προβεί σε ρητή δήλωση με την οποία να αποδέχεται, κατά την έννοια του άρθρου 35, παράγραφος 2, ΣΕΕ, την αρμοδιότητα του Δικαστηρίου να αποφαίνεται με προδικαστικές αποφάσεις, το άρθρο 628 του Κώδικα Πολιτικής Δικονομίας, που τέθηκε σε ισχύ στις 24 Ιουλίου 2007 και προβλέπει την αρμοδιότητα των εθνικών δικαστηρίων τελευταίου βαθμού να υποβάλλουν αιτήσεις προδικαστικής απόφασης, πρέπει να ερμηνευθεί ως έμμεση αποδοχή της αρμοδιότητας του Δικαστηρίου κατά την έννοια του εν λόγω άρθρου 35 ΣΕΕ.
|
|
36. În ceea ce privește normele din Tratatul FUE privind spațiul de libertate, securitate și justiție, instanța de trimitere subliniază că rezultă din articolul 67 alineatul (1) TFUE și din articolul 82 alineatul (1) TFUE că aplicarea principiului recunoașterii reciproce pe care se întemeiază cooperarea judiciară în materie penală nu poate avea loc decât cu respectarea drepturilor fundamentale și, așadar, a dreptului la o cale de atac eficientă, consacrat la articolele 47 și 48 din cartă, precum și la articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”).
|
36. Όσον αφορά τους κανόνες της Συνθήκης ΛΕΕ για τον χώρο ελευθερίας, ασφάλειας και δικαιοσύνης, το αιτούν δικαστήριο τονίζει ότι από τα άρθρα 67, παράγραφος 1, ΣΛΕΕ και 82, παράγραφος 1, ΣΛΕΕ προκύπτει ότι η αρχή της αμοιβαίας αναγνώρισης, επί της οποίας βασίζεται η δικαστική συνεργασία σε ποινικές υποθέσεις, δεν μπορεί να εφαρμόζεται παρά μόνο αν τηρούνται τα θεμελιώδη δικαιώματα και, συνεπώς, το δικαίωμα πραγματικής προσφυγής που κατοχυρώνεται με τα άρθρα 47 και 48 του Χάρτη και το άρθρο 6 της Ευρωπαϊκής Σύμβασης για την Προστασία των Δικαιωμάτων του Ανθρώπου και των Θεμελιωδών Ελευθεριών, η οποία υπογράφηκε στη Ρώμη στις 4 Νοεμβρίου 1950 (στο εξής: ΕΣΔΑ).
|
|
37. În această privință, Administrativen sad Sofia‑grad amintește că, în Hotărârea Öztürk împotriva Germaniei din 21 februarie 1984 (seria A nr. 73), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că articolul 6 din CEDO nu se opune depenalizării infracțiunilor minore, precum cea din acțiunea principală, dar că sancțiunile aferente acestora, atunci când își păstrează caracterul punitiv, intră în domeniul de aplicare al acestui articol. În speță, instanța de trimitere subliniază că, cu siguranță, s‑ar putea aplica excepția de la dreptul la o cale de atac, prevăzută la articolul 2 punctul 2 din Protocolul nr. 7, în ceea ce privește sancțiunile aplicabile infracțiunilor minore privind normele de circulație rutieră, dar că, în dreptul bulgar, niciun criteriu nu permite ca o încălcare precum cea din acțiunea principală să fie caracterizată ca fiind de natură „minoră”. Astfel, conform articolului 189 alineatul 5 din Legea privind circulația rutieră, singurul criteriu pentru a determina dacă o decizie prin care se impune o sancțiune administrativă poate fi considerată ca privind o infracțiune gravă și poate să facă obiectul unei acțiuni ar fi cuantumul sancțiunii pecuniare aplicate. Acest criteriu nu ar lua totuși în considerare consecințele juridice ale retragerii punctelor din permis, care poate determina decăderea din dreptul de a conduce.
|
37. Συναφώς, το Administrativen sad Sofia-grad υπενθυμίζει ότι το Ευρωπαϊκό Δικαστήριο Δικαιωμάτων του Ανθρώπου δέχτηκε, με την απόφαση της 21ης Φεβρουαρίου 1984 στην υπόθεση Öztürk κατά Γερμανίας (σειρά A αριθ. 73), ότι το άρθρο 6 της ΕΣΔΑ δεν απαγορεύει την αποποινικοποίηση των λιγότερο σοβαρών παραβάσεων, όπως είναι η επίμαχη στην υπόθεση της κύριας δίκης, αλλ’ ότι οι κυρώσεις που επιβάλλονται για τις εν λόγω παραβάσεις εμπίπτουν στο πεδίο εφαρμογής του άρθρου αυτού, εφόσον εξακολουθούν να έχουν χαρακτήρα ποινής. Εν προκειμένω το αιτούν δικαστήριο τονίζει ότι θα μπορούσε βέβαια να εφαρμοστεί η εξαίρεση από το δικαίωμα προσφυγής, την οποία προβλέπει το άρθρο 2, σημείο 2, του πρωτοκόλλου αριθ. 7, όσον αφορά τις κυρώσεις που επιβάλλονται για τις λιγότερο σοβαρές παραβάσεις των κανόνων οδικής κυκλοφορίας, αλλ’ ότι δεν απαντά στη βουλγαρική νομοθεσία κανένα κριτήριο με βάση το οποίο να μπορεί να χαρακτηριστεί «μικρής σημασίας» μια παράβαση όπως η επίμαχη στην κύρια δίκη. Συγκεκριμένα, κατά το άρθρο 189, παράγραφος 5, του Κώδικα Οδικής Κυκλοφορίας, το μόνο κριτήριο για να εξακριβώνεται αν μια απόφαση επιβολής διοικητικής κύρωσης μπορεί να θεωρηθεί ότι αφορά σοβαρή παράβαση και να υπόκειται σε άσκηση προσφυγής είναι το ύψος της επιβαλλόμενης χρηματικής ποινής. Το κριτήριο αυτό όμως δεν λαμβάνει υπόψη τις έννομες συνέπειες της επιβολής βαθμών ποινής ΣΕΣΟ, η οποία μπορεί να καταλήξει στην έκπτωση από το δικαίωμα οδήγησης.
|
|
38. În sfârșit, instanța de trimitere se referă la anumite dispoziții ale dreptului Uniunii în domeniul politicii comune a transporturilor. Instanța arată că, chiar dacă în acest domeniu competențele sunt partajate între Uniune și statele membre, iar normele de procedură penală, precum cele referitoare la sancțiunile pentru încălcarea normelor de circulație rutieră, sunt, în principiu, de competența statelor membre, dreptul Uniunii interzice adoptarea unor sancțiuni disproporționate în raport cu gravitatea încălcărilor săvârșite, în măsura în care aceste sancțiuni constituie un obstacol în calea liberei circulații.
|
38. Τέλος, το αιτούν δικαστήριο παραπέμπει σε ορισμένες διατάξεις του δικαίου της Ένωσης στον τομέα της κοινής πολιτικής μεταφορών. Επισημαίνει ότι, αν και η πολιτική αυτή είναι ένας τομέας συντρεχουσών αρμοδιοτήτων της Ένωσης και των κρατών μελών και μολονότι οι κανόνες της ποινικής δικονομίας, όπως είναι αυτοί που αφορούν τις κυρώσεις που επιβάλλονται για τις παραβάσεις των κανόνων οδικής κυκλοφορίας, εμπίπτουν καταρχήν στην αρμοδιότητα των κρατών μελών, το δίκαιο της Ένωσης απαγορεύει τη θέσπιση κυρώσεων που να είναι δυσανάλογες προς τη βαρύτητα των παραβάσεων, διότι αυτό θα αποτελούσε εμπόδιο στην ελεύθερη κυκλοφορία.
|
|
39. Având în vedere toate aceste considerații, Administrativen sad Sofia‑grad a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
|
39. Κατόπιν όλων των ανωτέρω σκέψεων, το Administrativen sad Sofia-grad αποφάσισε να αναστείλει τη διαδικασία και να υποβάλει στο Δικαστήριο τα ακόλουθα προδικαστικά ερωτήματα:
|
|
„1) Dispozițiile legislației naționale aplicabile, precum cele din acțiunea principală, în măsura în care se referă la efecte juridice ale unei decizii de impunere a unei sancțiuni financiare pentru săvârșirea unei contravenții, în speță a unui accident de circulație, emisă de o autoritate administrativă, trebuie să fie interpretate în conformitate cu dispozițiile prevăzute în tratate și în dreptul derivat în domeniul «spațiului de libertate, securitate și justiție» și/sau eventual în domeniul transporturilor?
|
«1) Πρέπει οι εφαρμοστέες διατάξεις του εθνικού δικαίου, όπως αυτές που έχουν εφαρμογή στην υπόθεση της κύριας δίκης, οι οποίες αφορούν τις έννομες συνέπειες των αποφάσεων των διοικητικών αρχών με τις οποίες επιβάλλεται χρηματική ποινή για διοικητική παράβαση, εν προκειμένω για τροχαίο ατύχημα, να ερμηνεύονται σύμφωνα με τις διατάξεις των Συνθηκών και του παράγωγου δικαίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης που διέπουν τον χώρο ελευθερίας, ασφάλειας και δικαιοσύνης και/ή τον τομέα των μεταφορών;
|
|
2) Din dispozițiile prevăzute în tratate și din măsurile adoptate în temeiul acestora în domeniul «spațiului de libertate, securitate și justiție» referitoare la cooperarea judiciară în materie penală, de la articolul 82 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) TFUE, precum și în domeniul transporturilor, de la articolul 91 alineatul (1) litera (c) TFUE, rezultă că sancțiunile administrative aplicate pentru săvârșirea unor infracțiuni rutiere care pot fi calificate drept «minore» în sensul articolului 2 din Protocolul nr. 7 […] și în coroborare cu acesta intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii ?
|
2) Προκύπτει μήπως από τις διατάξεις των Συνθηκών και του παράγωγου δικαίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης που διέπουν τον χώρο ελευθερίας, ασφάλειας και δικαιοσύνης στον τομέα της δικαστικής συνεργασίας σε ποινικές υποθέσεις κατά το άρθρο 82, παράγραφος 1, δεύτερο εδάφιο, στοιχείο α΄, ΣΛΕΕ και τον τομέα των μεταφορών κατά το άρθρο 91, παράγραφος 1, στοιχείο γ΄, ΣΛΕΕ ότι οι διοικητικές κυρώσεις για τις παραβάσεις κανόνων οδικής κυκλοφορίας οι οποίες μπορούν να χαρακτηριστούν ως “μικρής σημασίας”, υπό την έννοια του άρθρου 2 του πρωτοκόλλου υπ’ αριθ. 7 […] και σε συνδυασμό με το άρθρο αυτό, εμπίπτουν στο πεδίο εφαρμογής του δικαίου της Ένωσης ;
|
|
3) În cazul în care răspunsul la a doua întrebare este afirmativ, trebuie să se răspundă și la întrebările următoare:
|
3) Αν δοθεί καταφατική απάντηση στο δεύτερο ερώτημα, ζητείται να δοθεί απάντηση και στα ακόλουθα ερωτήματα:
|
|
a) În condițiile din cauza principală, o contravenție la normele de circulație rutieră reprezintă o «infracțiune minoră» în sensul dreptului Uniunii, în cazul în care sunt întrunite următoarele împrejurări:
|
α) Αποτελεί, υπό τις περιστάσεις της υπόθεσης της κύριας δίκης, η διοικητική παράβαση κανόνων οδικής κυκλοφορίας παράβαση “μικρής σημασίας” κατά την έννοια του δικαίου της Ένωσης, αν συγχρόνως συντρέχουν οι ακόλουθες περιστάσεις:
|
|
i) fapta care a condus la accidentul de circulație, în urma căruia au rezultat pagube materiale, a fost săvârșită cu vinovăție și este sancționată contravențional;
|
i) η πράξη που προξένησε το τροχαίο ατύχημα, το οποίο προκάλεσε υλικές ζημιές, πρέπει να χαρακτηριστεί ως υπαίτια και τιμωρείται ως διοικητική παράβαση·
|
|
ii) în funcție de valoarea sancțiunii financiare prevăzute, decizia de impunere a sancțiunii poate sau nu poate fi atacată în instanță, iar persoana în cauză are sau nu are posibilitatea de a dovedi că nu se face vinovată de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa;
|
ii) κατά της απόφασης για την επιβολή της χρηματικής ποινής ενδέχεται, ανάλογα με το ύψος της προβλεπόμενης ποινής, να μην επιτρέπεται η άσκηση ένδικης προσφυγής και ο ενδιαφερόμενος να μην έχει τη δυνατότητα να αποδείξει ότι δεν είχε υπαιτιότητα για την πράξη που του καταλογίζεται·
|
|
iii) numărul de puncte indicat în decizie este retras în mod automat începând cu momentul de la care decizia produce efecte;
|
iii) η απόφαση αυτή, μόλις καταστεί οριστική, έχει ως αυτόματη συνέπεια την επιβολή, στο πλαίσιο του συστήμ ατος ελέγχου συμπεριφοράς οδηγών, των βαθμών ποινής τους οποίους καθορίζει η εν λόγω απόφαση·
|
|
iv) în cadrul noului sistem al permiselor de conducere pe bază de puncte, la eliberarea cărora se atribuie un anumit număr de puncte pentru a ține evidența încălcărilor săvârșite, se iau în calcul și punctele retrase în mod automat ca urmare a unor decizii de aplicare a unor sancțiuni administrative ce nu pot fi atacate;
|
iv) στο πλαίσιο του συστήματος ελέγχου συμπεριφοράς οδηγών, κατά τη χορήγηση της άδειας οδήγησης επισημαίνεται στον κάτοχο της άδειας το ανώτατο όριο των βαθμών ποινής που μπορούν να του επιβληθούν λόγω διάπραξης παραβάσεων και λαμβάνονται υπόψη επίσης οι βαθμοί ποινής που επιβάλλονται ως αυτόματη συνέπεια των μη υποκείμενων σε ένδικη προσφυγή αποφάσεων επιβολής χρηματικής ποινής·
|
|
v) în cazul contestării în instanță a măsurii coercitive de retragere a permisului de conducere ca urmare a decăderii din dreptul de a conduce, care intervine în mod automat prin retragerea tuturor punctelor acordate inițial, nu are loc un control jurisdicțional prealabil al legalității deciziilor de aplicare a unei sancțiuni administrative ce nu pot fi atacate și prin care s‑a dispus retragerea de puncte?
|
v) σε περίπτωση άσκησης ένδικης προσφυγής κατά του μέτρου της ανάκλησης της άδειας οδήγησης λόγω απώλειας του δικαιώματος οδήγησης, η οποία επέρχεται ως αυτόματη συνέπεια της συμπλήρωσης του προαναφερθέντος ανώτατου ορίου βαθμών ποινής, δεν πραγματοποιείται παρεμπίπτων δικαστικός έλεγχος της νομιμότητας των μη υποκείμενων σε ένδικη προσφυγή αποφάσεων με τις οποίες επιβλήθηκαν οι εν λόγω βαθμοί ποινής;
|
|
b) Articolul 82 TFUE și, dacă este cazul, articolul 91 alineatul (1) litera (c) TFUE și măsurile adoptate în temeiul dispozițiilor menționate, precum și decizia‑cadru […] permit ca principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare sau măsurile adoptate pentru îmbunătățirea siguranței rutiere să nu se aplice în privința unei decizii de impunere a unei sancțiuni financiare în cazul săvârșirii unei infracțiuni rutiere care, în condițiile din acțiunea principală, ar putea fi calificată potrivit dreptului Uniunii drept «minoră», atunci când statul membru a stabilit că nu trebuie să respecte cerințele referitoare la dreptul la o cale de atac în fața unei instanțe competente în materie penală, precum și cerințele referitoare la aplicarea normelor de procedură naționale prevăzute în cazul contestării punerii sub acuzație pentru săvârșirea unei infracțiuni?
|
β) Επιτρέπουν, υπό τις περιστάσεις της υπόθεσης της κύριας δίκης, το άρθρο 82 ΣΛΕΕ, ή ενδεχομένως το άρθρο 91, παράγραφος 1, στοιχείο γ΄, ΣΛΕΕ, και τα μέτρα που έχουν θεσπιστεί με βάση τις διατάξεις αυτές και η απόφαση-πλαίσιο […] να μην εφαρμόζονται η αρχή της αμοιβαίας αναγνώρισης των δικαστικών αποφάσεων ή τα μέτρα για τη βελτίωση της οδικής ασφάλειας επί των αποφάσεων επιβολής χρηματικής ποινής λόγω παράβασης των κανόνων οδικής κυκλοφορίας η οποία χαρακτηρίζεται, κατά το δίκαιο της Ένωσης, ως “μικρής σημασίας”, επειδή το κράτος μέλος έχει προβλέψει ότι δεν χρειάζεται να τηρούνται οι κανόνες ότι πρέπει να υπάρχει δυνατότητα άσκησης προσφυγής ενώπιον δικαστηρίου που να έχει επίσης δικαιοδοσία σε ποινικές υποθέσεις και να εφαρμόζονται οι εθνικές δικονομικές διατάξεις που διέπουν τα ένδικα μέσα ή βοηθήματα κατά της απαγγελίας κατηγορίας ή της άσκησης ποινικής δίωξης;
|
|
4) În cazul în care răspunsul la a doua întrebare este negativ, se solicită să se răspundă la următoarele întrebări:
|
4) Αν δοθεί αρνητική απάντηση στο δεύτερο ερώτημα, ζητείται να δοθεί απάντηση και στο ακόλουθο ερώτημα:
|
|
Articolul 82 TFUE și, dacă este cazul, articolul 91 alineatul (1) litera (c) TFUE și măsurile adoptate în temeiul dispozițiilor menționate, precum și decizia‑cadru […] permit unui stat membru să nu aplice în mod discreționar principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare sau măsurile adoptate pentru îmbunătățirea siguranței rutiere din dreptul Uniunii – în condițiile în care acest stat a prevăzut într‑un act normativ să nu respecte cerințele referitoare la dreptul la o cale de atac în fața unei instanțe competente în materie penală, precum și cerințele referitoare la aplicarea normelor de procedură naționale prevăzute în cazul contestării punerii sub acuzare pentru săvârșirea unei infracțiuni – în privința unei decizii de impunere a unei sancțiuni financiare ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni rutiere, în condițiile din acțiunea principală, atunci când sunt întrunite următoarele elemente:
|
Επιτρέπουν το άρθρο 82 ΣΛΕΕ, ή ενδεχομένως το άρθρο 91, παράγραφος 1, στοιχείο γ΄, ΣΛΕΕ, και τα μέτρα που έχουν θεσπιστεί με βάση τις διατάξεις αυτές και η απόφαση-πλαίσιο […] να μην εφαρμόζονται, κατά τη διακριτική ευχέρεια του κράτους μέλους, η αρχή της αμοιβαίας αναγνώρισης των δικαστικών αποφάσεων ή τα μέτρα που λαμβάνονται σύμφωνα με τη νομοθεσία της Ένωσης για τη βελτίωση της οδικής ασφάλειας, εφόσον το κράτος μέλος αυτό έχει προβλέψει με νομοθετική πράξη ότι δεν χρειάζεται να τηρούνται ο κανόνας ότι πρέπει να υπάρχει δυνατότητα άσκησης προσφυγής ενώπιον δικαστηρίου που να έχει επίσης δικαιοδοσία σε ποινικές υποθέσεις και ο κανόνας ότι πρέπει να εφαρμόζονται οι εθνικές δικονομικές διατάξεις που διέπουν τα ένδικα μέσα ή βοηθήματα κατά της απαγγελίας κατηγορίας ή της άσκησης ποινικής δίωξης, όταν πρόκειται για απόφαση για την επιβολή χρηματικής ποινής λόγω παράβασης των κανόνων οδικής κυκλοφορίας και όταν για την εν λόγω απόφαση ισχύουν συγχρόνως, υπό τις περιστάσεις της υπόθεσης της κύριας δίκης, τα εξής:
|
|
a) fapta care a condus la accidentul de circulație, în urma căruia au rezultat pagube materiale, a fost săvârșită cu vinovăție și este sancționată contravențional;
|
α) η πράξη που προξένησε το τροχαίο ατύχημα, το οποίο προκάλεσε υλικές ζημιές, πρέπει να χαρακτηριστεί ως υπαίτια και τιμωρείται ως διοικητική παράβαση·
|
|
b) în funcție de valoarea sancțiunii financiare prevăzute, decizia de impunere a sancțiunii poate sau nu poate fi atacată în instanță, iar persoana în cauză are sau nu are posibilitatea de a dovedi că nu se face vinovată de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa;
|
β) κατά της απόφασης για την επιβολή της χρηματικής ποινής ενδέχεται, ανάλογα με το ύψος της προβλεπόμενης ποινής, να μην επιτρέπεται η άσκηση ένδικης προσφυγής και ο ενδιαφερόμενος να μην έχει τη δυνατότητα να αποδείξει ότι δεν είχε υπαιτιότητα για την πράξη που του καταλογίζεται;
|
|
c) numărul de puncte indicat în decizie este retras în mod automat începând cu momentul de la care decizia produce efecte;
|
γ) η απόφαση αυτή, μόλις καταστεί οριστική, έχει ως αυτόματη συνέπεια την επιβολή, στο πλαίσιο του συστήματος ελέγχου συμπεριφοράς οδηγών, των βαθμών ποινής τους οποίους καθορίζει η εν λόγω απόφαση·
|
|
d) în cadrul noului sistem al permiselor de conducere pe bază de puncte, la eliberarea cărora se atribuie un anumit număr de puncte pentru a ține evidența încălcărilor săvârșite, se iau în calcul și punctele retrase în mod automat ca urmare a unor decizii de aplicare a unor sancțiuni administrative ce nu pot fi atacate;
|
δ) στο πλαίσιο του συστήματος ελέγχου συμπεριφοράς οδηγών, κατά τη χορήγηση της άδειας οδήγησης επισημαίνεται στον κάτοχο της άδειας το ανώτατο όριο των βαθμών ποινής που μπορούν να του επιβληθούν λόγω διάπραξης παραβάσεων και λαμβάνονται υπόψη επίσης οι βαθμοί ποινής που επιβάλλονται ως αυτόματη συνέπεια των μη υποκείμενων σε ένδικη προσφυγή αποφάσεων επιβολής χρηματικής ποινής·
|
|
e) în cazul contestării în instanță a măsurii coercitive de retragere a permisului de conducere ca urmare a decăderii din dreptul de a conduce, care intervine în mod automat prin retragerea tuturor punctelor acordate inițial, nu are loc un control jurisdicțional al legalității deciziilor de aplicare a unei sancțiuni administrative ce nu pot fi atacate și prin care s‑a dispus retragerea de puncte?”
|
ε) σε περίπτωση άσκησης ένδικης προσφυγής κατά του μέτρου της ανάκλησης της άδειας οδήγησης λόγω απώλειας του δικαιώματος οδήγησης, η οποία επέρχεται ως αυτόματη συνέπεια της συμπλήρωσης του προαναφερθέντος ανώτατου ορίου βαθμών ποινής, δεν πραγματοποιείται παρεμπίπτων δικαστικός έλεγχος της νομιμότητας των μη υποκείμενων σε ένδικη προσφυγή αποφάσεων με τις οποίες επιβλήθηκαν οι εν λόγω βαθμοί ποινής;»
|
|
Cu privire la competența Curții
|
Επί της αρμοδιότητας του Δικαστηρίου
|
|
40. Prin intermediul întrebărilor formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolele 67 TFUE, 82 TFUE și articolul 91 alineatul (1) litera (c) TFUE, precum și actele de drept derivat din domeniul spațiului de libertate, securitate și justiție trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale, precum cea aplicabilă în Bulgaria, care nu recunoaște dreptul la o acțiune împotriva deciziilor care impun sancțiuni pentru încălcări privind normele de circulație rutieră calificate drept „minore” nici chiar atunci când aceste decizii nu impun numai o sancțiune financiară în cuantum redus, ci și retragerea unor puncte din permisul de conducere.
|
40. Tο αιτούν δικαστήριο θέτει με τα ερωτήματά του κατ’ ουσία το ζήτημα αν τα άρθρα 67 ΣΛΕΕ, 82 ΣΛΕΕ και 91, παράγραφος 1, στοιχείο γ΄, ΣΛΕΕ, καθώς και οι πράξεις του παράγωγου δικαίου στον τομέα του χώρου ελευθερίας, ασφάλειας και δικαιοσύνης, έχουν την έννοια ότι απαγορεύουν τη θέσπιση και εφαρμογή εθνικής ρύθμισης όπως η ρύθμιση που εφαρμόζεται στη Βουλγαρία και η οποία δεν αναγνωρίζει δικαίωμα προσφυγής κατά των αποφάσεων επιβολής κυρώσεων για τις παραβάσεις των κανόνων οδικής κυκλοφορίας που χαρακτηρίζονται ως «μικρής σημασίας» ούτε καν στην περίπτωση κατά την οποία οι αποφάσεις αυτές επιβάλλουν όχι μόνο χρηματική ποινή χαμηλού ύψους, αλλά και βαθμούς ποινής ΣΕΣΟ.
|
|
41. În ceea ce privește dispozițiile Tratatului FUE a căror interpretare este solicitată de instanța de trimitere, trebuie să se sublinieze că, având în vedere că toate aceste dispoziții se adresează numai instituțiilor Uniunii și că niciuna dintre ele nu privește regimul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării normelor de circulație rutieră, acestea nu sunt aplicabile în acțiunea principală.
|
41. Όσον αφορά τις διατάξεις της Συνθήκης ΛΕΕ των οποίων ζητεί την ερμηνεία το αιτούν δικαστήριο, επισημαίνεται ότι οι διατάξεις αυτές δεν έχουν εφαρμογή στην υπόθεση της κύριας δίκης, διότι απευθύνονται αποκλειστικά και μόνο στα θεσμικά όργανα της Ένωσης και καμία τους δεν αφορά το σύστημα των κυρώσεων που επιβάλλονται για τις παραβάσεις των κανόνων οδικής κυκλοφορίας.
|
|
42. Astfel, articolul 67 TFUE deschide capitolul 1, intitulat „Dispoziții generale”, din titlul V din tratat, privind spațiul de libertate, securitate și justiție. Acest articol stabilește obiectul, finalitatea și regulile de bază ale acțiunii instituțiilor Uniunii în vederea deplinei realizări a spațiului menționat. Articolul 82 TFUE, care figurează, în același titlu, în capitolul 4, privind cooperarea judiciară în materie penală, enunță de asemenea măsurile pe care legiuitorul Uniunii trebuie să le adopte în vederea asigurării unei cooperări complete între statele membre în domeniul penal și consacră regula potrivit căreia această cooperare trebuie să se întemeieze pe principiul recunoașterii reciproce.
|
42. Συγκεκριμένα, το άρθρο 67 ΣΛΕΕ είναι το πρώτο άρθρο του κεφαλαίου 1, το οποίο επιγράφεται «Γενικές διατάξεις», του τίτλου V της εν λόγω Συνθήκης, ο οποίος αφορά τον χώρο ελευθερίας, ασφάλειας και δικαιοσύνης. Το άρθρο αυτό καθορίζει το αντικείμενο, τους σκοπούς και τους βασικούς κανόνες της δράσης που αναλαμβάνουν τα όργανα της Ένωσης για την ολοκληρωμένη δημιουργία του χώρου αυτού. Το άρθρο 82 ΣΛΕΕ, το οποίο περιλαμβάνεται στον ίδιο τίτλο, και συγκεκριμένα στο κεφάλαιο 4 του τίτλου αυτού, το οποίο αφορά τη δικαστική συνεργασία σε ποινικές υποθέσεις, προβλέπει επίσης τα μέτρα που πρέπει να θεσπίσει ο νομοθέτης της Ένωσης για την ολοκλήρωση της πλήρους συνεργασίας των κρατών μελών στον τομέα του ποινικού δικαίου και κατοχυρώνει τον κανόνα ότι η συνεργασία αυτή στηρίζεται στην αρχή της αμοιβαίας αναγνώρισης.
|
|
43. În ceea ce privește articolul 91 TFUE, care figurează în titlul VI din Tratatul FUE, consacrat transporturilor, acesta enunță, la alineatul (1), măsurile pe care instituțiile Uniunii trebuie să le adopte pentru stabilirea unei politici comune în domeniul transporturilor. Acesta nu prevede nicio normă în materie de sancționare a încălcării normelor de circulație rutieră.
|
43. Το δε άρθρο 91 ΣΛΕΕ, που περιλαμβάνεται στον τίτλο VI της Συνθήκης ΛΕΕ, ο οποίος πραγματεύεται τις μεταφορές, προβλέπει στην παράγραφο 1 τα μέτρα που πρέπει να θεσπίσουν τα όργανα της Ένωσης για τη διαμόρφωση μιας κοινής πολιτικής μεταφορών. Το άρθρο αυτό δεν προβλέπει κανένα κανόνα σχετικά με την επιβολή κυρώσεων για παραβάσεις των κανόνων οδικής κυκλοφορίας.
|
|
44. Or, astfel cum reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții, aceasta din urmă nu este competentă să răspundă la o întrebare preliminară atunci când interpretarea normelor de drept al Uniunii solicitată de instanța națională nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acțiunii principale, iar normele menționate nu își pot găsi aplicare în acțiunea principală (a se vedea în special Hotărârea din 1 octombrie 2009, Woningstichting Sint Servatius, C‑567/07, Rep., p. I‑9021, punctul 43, și Hotărârea din 22 decembrie 2010, Omalet, C‑245/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 11).
|
44. Όπως όμως προκύπτει από πάγια νομολογία, το Δικαστήριο δεν είναι αρμόδιο να απαντά στα προδικαστικά ερωτήματα, αν η ερμηνεία των κανόνων του δικαίου της Ένωσης που ζητεί το αιτούν δικαστήριο δεν έχει καμία σχέση με το υποστατό ή το αντικείμενο της διαφοράς της κύριας δίκης και οι κανόνες αυτοί δεν έχουν εφαρμογή στη διαφορά της κύριας δίκης (βλ., μεταξύ άλλων, αποφάσεις της 1ης Οκτωβρίου 2009, C‑567/07, Woningstichting Sint Servatius, Συλλογή 2009, σ. I‑9021, σκέψη 43, και της 22ας Δεκεμβρίου 2010, C‑245/09, Omalet, που δεν έχει δημοσιευθεί ακόμη στη Συλλογή, σκέψη 11).
|
|
45. În consecință, în măsura în care privesc articolele 67 TFUE și 82 TFUE și articolul 91 alineatul (1) litera (c) TFUE, întrebările preliminare trebuie declarate inadmisibile.
|
45. Επομένως, τα προδικαστικά ερωτήματα είναι απαράδεκτα κατά το μέρος που αφορούν τα άρθρα 67 ΣΛΕΕ, 82 ΣΛΕΕ και 91, παράγραφος 1, στοιχείο γ΄, ΣΛΕΕ.
|
|
46. În ceea ce privește actele de drept derivat, în motivarea deciziei sale, instanța de trimitere se referă la acordul de cooperare, la Convenția cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule, precum și la decizia‑cadru.
|
46. Όσον αφορά τις πράξεις του παράγωγου δικαίου, το αιτούν δικαστήριο αναφέρει, στο σκεπτικό της απόφασής του, τη συμφωνία συνεργασίας, τη σύμβαση για την έκπτωση από το δικαίωμα οδήγησης και την απόφαση-πλαίσιο.
|
|
47. În această privință, trebuie amintit însă că aceste acte își găsesc temeiul juridic în dispozițiile din titlul VI din Tratatul UE, în versiunea acestuia anterioară Tratatului de la Lisabona.
|
47. Συναφώς, πρέπει να υπομνησθεί πάντως ότι τη νομική βάση των πράξεων αυτών αποτελούν οι διατάξεις του τίτλου VI της Συνθήκης ΕΕ, όπως ίσχυαν πριν από την τροποποίηση της εν λόγω Συνθήκης με τη Συνθήκη της Λισσαβώνας.
|
|
48. Or, astfel cum reiese din articolul 35 alineatele (1) și (2) UE, Curtea nu era competentă să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea deciziilor‑cadru, a deciziilor, precum și a convențiilor în temeiul titlului VI menționat decât cu condiția ca statul membru respectiv să fi făcut o declarație prin care acceptă competența menționată.
|
48. Όπως όμως προκύπτει από το άρθρο 35, παράγραφοι 1 και 2, ΕΕ, το Δικαστήριο δεν ήταν αρμόδιο να αποφαίνεται με προδικαστικές αποφάσεις ως προς την ερμηνεία των αποφάσεων-πλαίσιο, των αποφάσεων που εκδίδονταν και των συμβάσεων που καταρτίζονταν βάσει του εν λόγω τίτλου VI παρά μόνον αν το ενδιαφερόμενο κράτος μέλος είχε προβεί σε δήλωση αποδοχής της αρμοδιότητας αυτής.
|
|
49. Nu se contestă, în această privință, că Republica Bulgaria nu a făcut o astfel de declarație. În plus, o dispoziție internă precum articolul 628 alineatul 1 din Codul de procedură civilă, la care se referă instanța de trimitere, și care se limitează în fond să reia, în esență, conținutul articolului 267 TFUE, nu poate în niciun caz să fie considerată echivalentă unei astfel de declarații.
|
49. Δεν αμφισβητείται συναφώς ότι η Δημοκρατία της Βουλγαρίας δεν προέβη σε τέτοια δήλωση. Εξάλλου, μια διάταξη του εσωτερικού δικαίου, όπως το άρθρο 628, παράγραφος 1, του βουλγαρικού Κώδικα Πολιτικής Δικονομίας, στο οποίο κάνει αναφορά το αιτούν δικαστήριο και του οποίου άλλωστε η διατύπωση είναι βασικά πανομοιότυπη με τη διατύπωση του άρθρου 267 ΣΛΕΕ, δεν μπορεί σε καμία περίπτωση να θεωρηθεί ότι ισοδυναμεί με τέτοια δήλωση.
|
|
50. Pe de altă parte, din articolul 10 din Protocolul (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii, anexat la Tratatul FUE, rezultă că, în ceea ce privește actele Uniunii în domeniul cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală adoptate înainte de data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, atribuțiile Curții, în temeiul titlului VI din Tratatul UE, în versiunea anterioară datei menționate, rămân neschimbate pe o perioadă de cinci ani după această dată, inclusiv în cazul în care acestea au fost acceptate în temeiul articolului 35 alineatul (2) din acest din urmă tratat.
|
50. Εξάλλου, από το άρθρο 10 του πρωτοκόλλου αριθ. 36 σχετικά με τις μεταβατικές διατάξεις, το οποίο έχει προσαρτηθεί στη Συνθήκη ΛΕΕ, προκύπτει ότι, όσον αφορά τις πράξεις της Ένωσης στον τομέα της αστυνομικής και δικαστικής συνεργασίας σε ποινικές υποθέσεις που εκδόθηκαν πριν από την έναρξη ισχύος της Συνθήκης της Λισσαβώνας, οι αρμοδιότητες του Δικαστηρίου δυνάμει του εν λόγω τίτλου VI της Συνθήκης ΕΕ, όπως ίσχυε πριν από την ημερομηνία αυτή, παραμένουν αμετάβλητες επί μία πενταετία μετά από την ημερομηνία αυτή, ακόμη και αν έχουν γίνει αποδεκτές σύμφωνα με το άρθρο 35, παράγραφος 2, της εν λόγω Συνθήκης ΕΕ.
|
|
51. Din cele ce precedă rezultă că Curtea este lipsită de orice competență de a judeca cererea preliminară formulată de instanța de trimitere în măsura în care aceasta privește acordul de cooperare, Convenția cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule, precum și decizia‑cadru.
|
51. Από τα παραπάνω συνάγεται ότι το Δικαστήριο δεν έχει καμία αρμοδιότητα να αποφανθεί επί της αίτησης για την έκδοση προδικαστικής απόφασης που υπέβαλε το αιτούν δικαστήριο, καθόσον η αίτηση αυτή αφορά τη συμφωνία συνεργασίας, τη σύμβαση για την έκπτωση από το δικαίωμα οδήγησης και την απόφαση-πλαίσιο.
|
|
52. În motivarea deciziei sale, instanța de trimitere se referă de asemenea la principiul recunoașterii reciproce a deciziilor pronunțate într‑un alt stat membru referitoare la încălcarea normelor de circulație rutieră pentru a concluziona că, în opinia sa, dreptul Uniunii se opune unei reglementări naționale care nu recunoaște dreptul la o acțiune împotriva deciziilor privind retragerea punctelor din permisul de conducere.
|
52. Το αιτούν δικαστήριο αναφέρει επίσης, στο σκεπτικό της απόφασής του, την αρχή της αμοιβαίας αναγνώρισης των αποφάσεων που εκδίδονται στα άλλα κράτη μέλη σχετικά με παραβάσεις των κανόνων οδικής κυκλοφορίας, για να καταλήξει στο συμπέρασμα ότι το δίκαιο της Ένωσης απαγορεύει τη θέσπιση και εφαρμογή εθνικής ρύθμισης που να μην αναγνωρίζει δικαίωμα προσφυγής κατά των αποφάσεων επιβολής βαθμών ποινής ΣΕΣΟ.
|
|
53. În această privință, este însă suficient să se sublinieze că un astfel de principiu nu poate, chiar prin ipoteză, să aplice decât procedurilor cu caracter transfrontalier, care privesc recunoașterea și executarea unei decizii într‑un alt stat membru decât cel în care aceasta a fost pronunțată.
|
53. Συναφώς, αρκεί να τονιστεί πάντως ότι η αρχή αυτή αφορά, εξ ορισμού μάλιστα, αποκλειστικά και μόνο διαδικασίες με διασυνοριακό χαρακτήρα σχετικές με την αναγνώριση και εκτέλεση δικαστικής απόφασης σε άλλο κράτος μέλος από αυτό στο οποίο έχει εκδοθεί.
|
|
54. În speță, acțiunea principală are un caracter strict intern. Astfel, aceasta privește o persoană care are reș edința pe teritoriul Republicii Bulgaria și care a atacat decizia prin care autoritățile acestui stat membru au sancționat‑o ca urmare a unui accident de circulație rutieră produs în același stat membru. În consecință, o interpretare a principiului recunoașterii reciproce menționat este lipsită de orice pertinență pentru soluționarea acestui litigiu.
|
54. Εν προκειμένω, η διαφορά της κύριας δίκης έχει αμιγώς εθνικό χαρακτήρα. Συγκεκριμένα, αφορά πρόσωπο που διαμένει στο έδαφος της Δημοκρατίας της Βουλγαρίας και πρόσβαλε την απόφαση των αρχών του κράτους μέλους αυτού που του επέβαλε κυρώσεις κατόπιν τροχαίου ατυχήματος που συνέβη στο ίδιο αυτό κράτος μέλος. Κατά συνέπεια, η ερμηνεία της εν λόγω αρχής της αμοιβαίας αναγνώρισης δεν έχει καμία σημασία για την επίλυση της διαφοράς αυτής.
|
|
55. Pe de altă parte, instanța de trimitere ridică problema dacă dreptul Uniunii se opune normelor dreptului bulgar în discuție în acțiunea principală, în măsura în care acestea ar implica o încălcare a dreptului la o cale de atac eficientă consacrat la articolul 6 din CEDO, precum și la articolele 47 și 48 din cartă.
|
55. Το αιτούν δικαστήριο θέτει επίσης το ζήτημα αν οι επίμαχες στην κύρια δίκη διατάξεις του βουλγαρικού δικαίου αντιβαίνουν στο δίκαιο της Ένωσης, καθόσον ενέχουν προσβολή του δικαιώματος πραγματικής προσφυγής, το οποίο κατοχυρώνεται με τα άρθρα 6 ΕΣΔΑ και 47 και 48 του Χάρτη.
|
|
56. În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, cerințele care rezultă din protecția drepturilor fundamentale sunt obligatorii pentru statele membre atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii (a se vedea Ordonanța din 12 noiembrie 2010, Asparuhov Estov și alții, C‑339/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 13, Ordonanța din 1 martie 2011, Chartry, C‑457/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 25, precum și Ordonanța din 14 decembrie 2011, Boncea și alții, C‑483/11 și C‑484/11, punctul 29).
|
56. Συναφώς, υπενθυμίζεται ότι, κατά πάγια νομολογία, οι επιταγές που απορρέουν από την προστασία των θεμελιωδών δικαιωμάτων δεσμεύουν τα κράτη μέλη σε όλες τις περιπτώσεις στις οποίες καλούνται να εφαρμόσουν το δίκαιο της Ένωσης (βλ. διατάξεις της 12ης Νοεμβρίου 2010, C‑339/10, Asparuhov Estov κ.λπ., που δεν έχει δημοσιευθεί ακόμη στη Συλλογή, σκέψη 13, της 1ης Μαρτίου 2011, C‑457/09, Chartry, που δεν έχει δημοσιευθεί ακόμη στη Συλλογή, σκέψη 25, και της 14ης Δεκεμβρίου 2011, C-483/11 και C‑484/11, Boncea κ.λπ., σκέψη 29).
|
|
57. În plus, articolul 51 alineatul (1) din cartă prevede că dispozițiile acesteia se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii, iar, în temeiul articolului 6 alineatul (1) TUE, care atribuie cartei aceeași valoare juridică precum cea a tratatelor, aceasta nu creează nicio competență nouă pentru Uniune.
|
57. Επιπλέον, κατά το άρθρο 51, παράγραφος 1, του Χάρτη, οι διατάξεις του Χάρτη απευθύνονται στα κράτη μέλη μόνον όταν εφαρμόζουν το δίκαιο της Ένωσης, ο δε Χάρτης, ο οποίος έχει, κατά το άρθρο 6, παράγραφος 1, ΣΕΕ, το ίδιο νομικό κύρος με τις Συνθήκες, δεν θεσπίζει νέες αρμοδιότητες για την Ένωση.
|
|
58. În consecință, în cadrul unei trimiteri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE, atunci când o reglementare națională intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea trebuie să furnizeze toate elementele de interpretare necesare aprecierii de către instanța națională a conformității acestei reglementări cu drepturile fundamentale, astfel cum rezultă acestea în special din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 mai 1997, Kremzow, C‑299/95, Rec., p. I‑2629, punctul 15, precum și Hotărârea din 15 noiembrie 2011, Dereci și alții, C‑256/11, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 72).
|
58. Κατά συνέπεια, στο πλαίσιο αίτησης προδικαστικής απόφασης δυνάμει του άρθρου 267 ΣΛΕΕ, όταν μια εθνική ρύθμιση εμπίπτει στο πεδίο εφαρμογής του δικαίου της Ένωσης, το Δικαστήριο οφείλει να παράσχει όλα τα αναγκαία ερμηνευτικά στοιχεία για να μπορέσει το εθνικό δικαστήριο να κρίνει αν η ρύθμιση αυτή είναι σύμφωνη με τα θεμελιώδη δικαιώματα, όπως αυτά προκύπτουν από τον Χάρτη (βλ. συναφώς αποφάσεις της 29ης Μαΐου 1997, C‑299/95, Kremzow, Συλλογή 1997, σ. I‑2629, σκέψη 15, και της 15ης Νοεμβρίου 2011, C‑256/11, Dereci κ.λπ., που δεν έχει δημοσιευθεί ακόμη στη Συλλογή, σκέψη 72).
|
|
59. În speță, nu rezultă din decizia de trimitere că reglementarea națională constituie o măsură de punere în aplicare a dreptului Uniunii sau că prezintă alte elemente de legătură cu acest drept. Așadar, competența Curții de a răspunde la cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în măsura în care privește dreptul fundamental la o cale de atac eficientă, nu este demonstrată (a se vedea Ordonanțele Asparuhov Estov și alții, punctul 14, Chartry, punctele 25 și 26, precum și Boncea și alții, punctul 34, citate anterior).
|
59. Εν προκειμένω, από την απόφαση περί παραπομπής δεν προκύπτει ότι η εθνική ρύθμιση συνιστά μέτρο εφαρμογής του δικαίου της Ένωσης ή ότι παρουσιάζει άλλα στοιχεία συνάφειας με το δίκαιο αυτό. Επομένως, δεν αποδεικνύεται η ύπαρξη αρμοδιότητας του Δικαστηρίου να απαντήσει στην αίτηση έκδοσης προδικαστικής απόφασης κατά το μέρος κατά το οποίο η αίτηση αυτή αφορά το θεμελιώδες δικαίωμα πραγματικής προσφυγής (βλ. προπαρατεθείσες διατάξεις Asparuhov Estov κ.λπ., σκέψη 14, Chartry, σκέψεις 25 και 26, και Boncea κ.λπ., σκέψη 34).
|
|
60. Din tot ceea ce precedă rezultă că cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Administrativen sad Sofia‑grad trebuie declarată inadmisibilă.
|
60. Από τα παραπάνω συνάγεται ότι η αίτηση για την έκδοση προδικαστικής απόφασης που υπέβαλε το Administrativen sad Sofia-grad πρέπει να απορριφθεί ως απαράδεκτη.
|
|
Cu privire la cheltuielile de judecată
|
Επί των δικαστικών εξόδων
|
|
61. Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
|
61. Δεδομένου ότι η παρούσα διαδικασία έχει ως προς τους διαδίκους της κύριας δίκης τον χαρακτήρα παρεμπίπτοντος που ανέκυψε ενώπιον του εθνικού δικαστηρίου, σ’ αυτό εναπόκειται να αποφανθεί επί των δικαστικών εξόδων. Τα έξοδα στα οποία υποβλήθηκαν όσοι υπέβαλαν παρατηρήσεις στο Δικαστήριο, πλην των ως άνω διαδίκων, δεν αποδίδονται.
|