2008/375/CE: Decizia Consiliului din 29 aprilie 2008 privind încheierea Acordului între Comunitatea Europeană și Republica Turcia privind participarea Republicii Turcia la lucrările Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie
Jurnalul Oficial L 129 , 17/05/2008 p. 0048 - 0048
Decizia Consiliului din 29 aprilie 2008 privind încheierea Acordului între Comunitatea Europeană și Republica Turcia privind participarea Republicii Turcia la lucrările Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (2008/375/CE) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 152 coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf prima teză și articolul 300 alineatul (3) primul paragraf, având în vedere propunerea Comisiei, având în vedere avizul Parlamentului European [1], întrucât: (1) Regulamentul (CEE) nr. 302/93 al Consiliului din 8 februarie 1993 privind crearea Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie [2] prevede la articolul 13 că observatorul urmează să fie deschis participării țărilor terțe care împărtășesc interesele Comunității și ale statelor membre în privința obiectivelor și a lucrărilor observatorului. (2) Acordul între Comunitatea Europeană și Republica Turcia privind participarea Republicii Turcia la lucrările Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie a fost semnat în numele Comunității la 30 octombrie 2007 [3], sub rezerva încheierii acestuia. (3) Acordul ar trebui aprobat, DECIDE: Articol unic Acordul între Comunitatea Europeană și Republica Turcia privind participarea Republicii Turcia la lucrările Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie se aprobă prin prezenta decizie în numele Comunității. Adoptată la Luxemburg, 29 aprilie 2008. Pentru Consiliu Președintele D. Rupel [1] JO C 308 E, 16.12.2006, p. 17. [2] JO L 36, 12.2.1993, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1651/2003 (JO L 245, 29.9.2003, p. 30). [3] JO L 323, 8.12.2007, p. 24. --------------------------------------------------