Regulamentul (CE) nr. 308/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a formularului de notificare a programelor de formare și certificare ale statelor membre Text cu relevanță pentru SEE
Jurnalul Oficial L 092 , 03/04/2008 p. 0028 - 0034
Regulamentul (CE) nr. 308/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a formularului de notificare a programelor de formare și certificare ale statelor membre (Text cu relevanță pentru SEE) COMISIACOMUNITĂȚILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră [1], în special articolul 5 alineatul (5), întrucât: (1) Formularul de notificare ar trebui să conțină informațiile esențiale solicitate pentru a permite autentificarea unui certificat sau a unui atestat care îndeplinește cerințele minime și condițiile de recunoaștere reciprocă stabilite de Comisie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006. (2) Comisia a adoptat cerințe minime și condiții de recunoaștere reciprocă a certificării societăților comerciale și a personalului. În special, Comisia a adoptat Regulamentul (CE) nr. 303/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor de recunoaștere reciprocă în vederea certificării societăților comerciale și a personalului în ceea ce privește echipamentele staționare de refrigerare, de climatizare și pentru pompe de căldură care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră [2]; Regulamentul (CE) nr. 304/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor de recunoaștere reciprocă pentru certificarea societăților și a personalului în ceea ce privește sistemele staționare de protecție împotriva incendiilor și extinctoarele care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră [3]; Regulamentul (CE) nr. 305/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor pentru recunoașterea reciprocă a certificării personalului însărcinat cu recuperarea anumitor gaze fluorurate cu efect de seră provenite de la instalațiile de distribuție de înaltă tensiune [4]; Regulamentul (CE) nr. 306/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor de recunoaștere reciprocă privind certificarea personalului care recuperează anumiți solvenți pe bază de gaze fluorurate cu efect de seră din echipamente [5]; precum și Regulamentul (CE) nr. 307/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime pentru programele de formare și a condițiilor pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce privește sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră [6]. (3) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului instituit prin articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2037/2000 al Parlamentului European și al Consiliului [7], ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: Articolul 1 Statele membre utilizează, pentru notificările menționate la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 842/2006, următoarele formulare: 1. pentru echipamentele staționare de refrigerare, de climatizare și pompe de căldură, formularul de notificare din anexa I la prezentul regulament; 2. pentru echipamentele staționare de protecție împotriva incendiilor și extinctoare, formularul de notificare din anexa II la prezentul regulament; 3. pentru instalațiile de distribuție de înaltă tensiune, formularul de notificare din anexa III la prezentul regulament; 4. pentru echipamente care conțin solvenți pe bază de gaze fluorurate cu efect de seră, formularul de notificare din anexa IV la prezentul regulament; 5. pentru sistemele de climatizare ale autovehiculelor, formularul de notificare din anexa V la prezentul regulament. Articolul 2 Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, 2 aprilie 2008. Pentru Comisie Stavros Dimas Membru al Comisiei [1] JO L 161, 14.6.2006, p. 1. [2] A se vedea pagina 3 din prezentul Jurnal Oficial. [3] A se vedea pagina 12 din prezentul Jurnal Oficial. [4] A se vedea pagina 17 din prezentul Jurnal Oficial. [5] A se vedea pagina 21 din prezentul Jurnal Oficial. [6] A se vedea pagina 25 din prezentul Jurnal Oficial. [7] JO L 244, 29.9.2000, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Decizia 2007/540/CE a Comisiei (JO L 198, 31.7.2007, p. 35). -------------------------------------------------- ANEXA I ECHIPAMENTE STAȚIONARE DE REFRIGERARE, DE CLIMATIZARE ȘI POMPE DE CĂLDURĂ NOTIFICARE ÎN VEDEREA STABILIRII SAU ADAPTĂRII DE CĂTRE STATELE MEMBRE A CERINȚELOR LOR ÎN MATERIE DE FORMARE ȘI CERTIFICARE A SOCIETĂȚILOR COMERCIALE ȘI A PERSONALULUI CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI CARE INTRĂ SUB INCIDENȚA ARTICOLULUI 5 ALINEATUL (1) DIN REGULAMENTUL (CE) NR. 842/2006 PRIVIND ANUMITE GAZE FLUORURATE CU EFECT DE SERĂ INFORMAȚII GENERALE (a)Stat membru | | (b)Autoritatea care efectuează notificarea | | (c)Data notificării | | PARTEA A Personal Următoarele sisteme de certificare a personalului însărcinat cu instalarea, mentenanța sau întreținerea și controlul etanșeității echipamentelor staționare de refrigerare, de climatizare și a pompelor de căldură care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră sau a personalului însărcinat cu recuperarea acestor gaze din astfel de echipamente îndeplinesc cerințele minime și condițiile de recunoaștere reciprocă stabilite la articolele 5 și 13 din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 [1]. Titlul certificatului | Organismul de certificare a personalului (nume și date de contact) | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | PARTEA B Societăți comerciale Următoarele sisteme de certificare a societăților comerciale însărcinate cu instalarea, mentenanța sau întreținerea echipamentelor staționare de refrigerare, de climatizare și a pompelor de căldură care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră îndeplinesc cerințele minime și condițiile de recunoaștere reciprocă stabilite la articolele 8 și 13 din Regulamentul (CE) nr. 303/2008. Titlul certificatului | Organismul de certificare a societăților comerciale (nume și date de contact) | | | | | | | | | [1] JO L 92, 3.4.2008, p. 3. -------------------------------------------------- ANEXA II EHIPAMENTE STAȚIONARE DE PROTECȚIE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR ȘI EXTINCTOARE NOTIFICARE ÎN VEDEREA STABILIRII SAU ADAPTĂRII DE CĂTRE STATELE MEMBRE A CERINȚELOR LOR ÎN MATERIE DE FORMARE ȘI CERTIFICARE A SOCIETĂȚILOR COMERCIALE ȘI A PERSONALULUI CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI CARE INTRĂ SUB INCIDENȚA ARTICOLULUI 5 ALINEATUL (1) DIN REGULAMENTUL (CE) NR. 842/2006 PRIVIND ANUMITE GAZE FLUORURATE CU EFECT DE SERĂ INFORMAȚII GENERALE (a)Stat membru | | (b)Autoritatea care efectuează notificarea | | (c)Data notificării | | PARTEA A Personal Următoarele sisteme de certificare a personalului însărcinat cu instalarea, mentenanța sau întreținerea și controlul etanșeității echipamentelor staționare de protecție împotriva incendiilor care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră sau a personalului însărcinat cu recuperarea acestor gaze din astfel de echipamente sau extinctoare îndeplinesc cerințele minime și condițiile de recunoaștere reciprocă stabilite la articolele 5 și 13 din Regulamentul (CE) nr. 304/2008 [1]. Titlul certificatului | Organismul de certificare a personalului (nume și date de contact) | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | PARTEA B Societăți comerciale Următoarele sisteme de certificare a societăților comerciale însărcinate cu instalarea, mentenanța sau întreținerea echipamentelor staționare de protecție împotriva incendiilor care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră îndeplinesc cerințele minime și condițiile de recunoaștere reciprocă stabilite la articolele 8 și 13 din Regulamentul (CE) nr. 304/2008. Titlul certificatului | Organismul de certificare a societăților comerciale (nume și date de contact) | | | | | | | | | [1] JO L 92, 3.4.2008, p. 12. -------------------------------------------------- ANEXA III INSTALAȚII DE DISTRIBUȚIE DE ÎNALTĂ TENSIUNE NOTIFICARE ÎN VEDEREA STABILIRII SAU ADAPTĂRII DE CĂTRE STATELE MEMBRE A CERINȚELOR LOR ÎN MATERIE DE FORMARE ȘI CERTIFICARE A PERSONALULUI CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI CARE INTRĂ SUB INCIDENȚA ARTICOLULUI 5 ALINEATUL (1) DIN REGULAMENTUL (CE) NR. 842/2006 PRIVIND ANUMITE GAZE FLUORURATE CU EFECT DE SERĂ INFORMAȚII GENERALE (a)Stat membru | | (b)Autoritatea care efectuează notificarea | | (c)Data notificării | | Următoarele sisteme de certificare a personalului însărcinat cu recuperarea anumitor gaze fluorurate cu efect de seră din instalațiile de distribuție de înaltă tensiune îndeplinesc cerințele minime și condițiile de recunoaștere reciprocă stabilite la articolele 4 și 8 din Regulamentul (CE) nr. 305/2008 [1]. Titlul certificatului | Organismul de certificare a personalului (nume și date de contact) | | | | | | | | | | | [1] JO L 92, 3.4.2008, p. 17. -------------------------------------------------- ANEXA IV ECHIPAMENTE CARE CONȚIN SOLVENȚI PE BAZĂ DE GAZE FLUORURATE CU EFECT DE SERĂ NOTIFICARE ÎN VEDEREA STABILIRII SAU ADAPTĂRII DE CĂTRE STATELE MEMBRE A CERINȚELOR LOR ÎN MATERIE DE FORMARE ȘI CERTIFICARE A PERSONALULUI CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI CARE INTRĂ SUB INCIDENȚA ARTICOLULUI 5 ALINEATUL (1) DIN REGULAMENTUL (CE) NR. 842/2006 PRIVIND ANUMITE GAZE FLUORURATE CU EFECT DE SERĂ INFORMAȚII GENERALE (a)Stat membru | | (b)Autoritatea care efectuează notificarea | | (c)Data notificării | | Următoarele sisteme de certificare a personalului însărcinat cu recuperarea anumitor solvenți pe bază de gaze fluorurate cu efect de seră din echipamente îndeplinesc cerințele minime și condițiile de recunoaștere reciprocă stabilite la articolele 3 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 306/2008 [1]. Titlul certificatului | Organismul de certificare a personalului (nume și date de contact) | | | | | | | | | | | [1] JO L 92, 3.4.2008, p. 21. -------------------------------------------------- ANEXA V SISTEME DE CLIMATIZARE ALE AUTOVEHICULELOR NOTIFICARE ÎN VEDEREA STABILIRII SAU ADAPTĂRII DE CĂTRE STATELE MEMBRE A CERINȚELOR LOR ÎN MATERIE DE FORMARE ȘI CALIFICARE A PERSONALULUI CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI CARE INTRĂ SUB INCIDENȚA ARTICOLULUI 5 ALINEATUL (1) DIN REGULAMENTUL (CE) NR. 842/2006 PRIVIND ANUMITE GAZE FLUORURATE CU EFECT DE SERĂ INFORMAȚII GENERALE (a)Stat membru | | (b)Autoritatea care efectuează notificarea | | (c)Data notificării | | Următoarele programe de formare a personalului însărcinat cu recuperarea anumitor gaze fluorurate cu efect de seră din sistemele de climatizare ale autovehiculelor îndeplinesc cerințele minime și condițiile de recunoaștere reciprocă stabilite la articolul 2 alineatul (1) și la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 [1]. Titlul atestatului | Organismul de atestare a personalului (nume și date de contact) | | | | | | | | | | | [1] JO L 92, 3.4.2008, p. 25. --------------------------------------------------