2003R2004 — RO — 27.12.2007 — 001.001
Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.
|
REGULAMENTUL (CE) NR. 2004/2003 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 4 noiembrie 2003 privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel european (JO L 297, 15.11.2003, p.1) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
|
Jurnalul Oficial |
||
|
No |
page |
date |
||
|
Regulamentul (CE) nr. 1524/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2007 |
L 343 |
5 |
27.12.2007 |
|
REGULAMENTUL (CE) NR. 2004/2003 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 4 noiembrie 2003
privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel european
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene și, în special, articolul 191 al acestuia,
având în vedere propunerea Comisiei,
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat ( 1 ),
întrucât:|
(1) |
Articolul 191 din tratat prevede că Partidele politice la nivel european sunt importante ca factor de integrare în Uniune și că acestea contribuie la formarea unei conștiințe europene și la exprimarea voinței politice a cetățenilor Uniunii. |
|
(2) |
Este necesar să se stabilească un număr norme de bază pentru partidele politice la nivel european, sub forma unui cadru de reglementare, în special în ceea ce privește finanțarea lor. Experiența acumulată prin aplicarea prezentului regulament ar trebui să arate în ce măsură ar trebui completa sau nu acest cadru de reglementare. |
|
(3) |
Experiența ne arată că un partid politic la nivel european are ca membri fie cetățeni reuniți în cadrul unui partid politic, fie partide politice care formează o alianță. Prin urmare, ar trebui să se clarifice termenii „partid politic” și „alianță de partide politice”, utilizați în prezentul regulament. |
|
(4) |
Pentru a putea identifica un „partid politic la nivel european”, este important să se stabilească anumite condiții. În special, este necesar ca partidele politice la nivel european să respecte principiile pe baza cărora s-a întemeiat Uniunea Europeană, astfel cum sunt prevăzute de tratate și recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. |
|
(5) |
Este necesar să se stabilească procedura care trebuie urmată de partidele politice la nivel european care doresc să beneficieze de finanțare în temeiul prezentului regulament. |
|
(6) |
Se impune adoptarea unor dispoziții privind verificarea periodică a condițiilor aplicate pentru identificarea unui partid politic la nivel european. |
|
(7) |
Partidele politice la nivel european care au beneficiat de finanțare în temeiul prezentului regulament ar trebui să se conformeze obligațiilor menite să asigure transparența surselor de finanțare. |
|
(8) |
În conformitate cu Declarația nr. 11 privind articolul 191 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, anexată Actului final al Tratatului de la Nisa, finanțarea acordată în temeiul prezentului regulament nu trebuie folosită pentru finanțarea directă sau indirectă a partidelor politice la nivel național. În temeiul aceleiași declarații, dispozițiile privind finanțarea partidelor politice la nivel european ar trebui să se aplice, pe aceeași bază, tuturor forțelor politice reprezentate în Parlamentul European. |
|
(9) |
Ar trebui să se definească natura cheltuielilor care pot beneficia de finanțare în temeiul prezentului regulament. |
|
(10) |
Creditele de finanțare prevăzute de prezentul regulament ar trebui stabilite în conformitate cu procedura bugetară anuală. |
|
(11) |
Este necesar să se asigure un nivel maxim de transparență și control financiar al partidelor politice la nivel european finanțate de la bugetul general al Uniunii Europene. |
|
(12) |
Este necesar să se stabilească un sistem de repartizare a creditelor disponibile în fiecare an, ținând seama, pe de-o parte, de numărul beneficiarilor și, pe de altă parte, de numărul membrilor aleși în Parlamentul European. |
|
(13) |
Asistența tehnică acordată de Parlamentul European partidelor politice la nivel european ar trebui să aplice principiul egalității de tratament. |
|
(14) |
Modul de aplicare a prezentului regulament și activitățile finanțate ar trebui analizate într-un raport întocmit și publicat de Parlamentul European. |
|
(15) |
Controlul judiciar care este de competența Curții de Justiție va contribui la asigurarea aplicării corecte a prezentului regulament. |
|
(16) |
Pentru a facilita tranziția către noile norme, ar trebui ca aplicarea anumitor dispoziții ale prezentului regulament să fie amânată până la constituirea Parlamentul European, ca rezultat al alegerilor ce urmează să aibă loc în iunie 2004, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Obiect și domeniu de aplicare
Prezentul regulament stabilește normele privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel european.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament:
1. „partid politic” înseamnă o asociație de cetățeni:
— care urmărește obiective politice și
— care fie că este recunoscută în conformitate cu ordinea juridică din cel puțin un stat membru, fie că este înființată în conformitate cu ordinea juridică respectivă;
2. „alianță de partide politice” înseamnă cooperarea structurată dintre cel puțin două partide politice;
3. „partid politic la nivel european” înseamnă un partid politic sau o alianță de partide politice care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 3;
4. „fundație politică la nivel european” înseamnă o entitate sau o rețea de entități care are personalitate juridică într-un stat membru, este afiliată unui partid politic la nivel european și care, prin activitățile sale, în cadrul obiectivelor și al valorilor fundamentale urmărite de Uniunea Europeană, sprijină și completează obiectivele partidului politic la nivel european, îndeplinind, în special, următoarele sarcini:
— observarea, analiza și contribuția la dezbaterile privind chestiunile de politică publică europeană și procesul de integrare europeană;
— inițierea de activități legate de chestiunile de politică publică europeană, precum organizarea și sprijinirea seminariilor, a activităților de formare, a conferințelor și a studiilor privind astfel de subiecte, prin implicarea părților interesate, inclusiv a organizațiilor de tineret și a altor reprezentanți ai societății civile;
— dezvoltarea cooperării cu entitățile de același tip, în vederea promovării democrației;
— furnizarea unui cadru pentru cooperarea, la nivel european, a fundațiilor politice naționale, a cadrelor universitare și a altor părți interesate;
5. „finanțarea din bugetul general al Uniunii Europene” înseamnă o subvenție în sensul articolului 108 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 ( 2 ) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”).
Articolul 3
Condiții
►M1 (1) ◄ Un partid politic la nivel european îndeplinește următoarele condiții:
(a) trebuie să aibă personalitate juridică în statul membru în care își are sediul;
(b) trebuie să fie reprezentat, în cel puțin o pătrime din statele membre, de membri ai Parlamentului European sau în parlamentele naționale ori în parlamentele regionale ori în adunările regionale sau
trebuie să fi obținut, în cel puțin o pătrime din statele membre, cel puțin trei la sută din voturile exprimate în fiecare din statele membre respective la ultimele alegeri pentru Parlamentul European;
(c) trebuie să respecte, în special în programul său și în cadrul activităților sale, principiile pe care se întemeiază Uniunea Europeană, și anume principiile libertății, democrației, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și principiul statului de drept;
(d) trebuie să fi participat la alegerile pentru Parlamentul European ori să-și fi exprimat intenția în acest sens.
(2) O fundație politică la nivel european îndeplinește următoarele condiții:
(a) trebuie să fie afiliată unuia dintre partidele politice la nivel european recunoscute în conformitate cu alineatul (1), conform atestării partidului respectiv;
(b) trebuie să aibă personalitate juridică în statul membru în care își are sediul. Această personalitate juridică este separată de personalitatea juridică a partidului politic la nivel european la care este afiliată;
(c) trebuie să respecte, în special în programul său și în cadrul activităților sale, principiile pe care se întemeiază Uniunea Europeană, și anume principiile libertății, democrației, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și principiul statului de drept;
(d) nu are scopuri lucrative;
(e) componența organului său de conducere să fie echilibrată din punct de vedere geografic.
(3) În cadrul prezentului regulament, fiecărui partid politic și fiecărei fundații politice la nivel european îi revine sarcina de a defini modalitățile specifice ale relațiilor lor, în conformitate cu legislația națională, inclusiv un grad adecvat de separare între gestionarea curentă și structurile de conducere ale fundației politice la nivel european, pe de o parte, și cele ale partidului politic la nivel european căreia aceasta îi este afiliată, de cealaltă parte.
Articolul 4
Cererea de finanțare
(1) Pentru a primi finanțare din bugetul general al Uniunii Europene, un partid politic la nivel european înaintează o cerere către Parlamentul European în fiecare an.
Parlamentul European adoptă o decizie în termen de trei luni, autorizează și gestionează creditele aferente.
(2) La prima cerere se atașează următoarele documente:
(a) documente care dovedesc îndeplinirea de către solicitant a condițiilor prevăzute la articolele 2 și 3;
(b) un program politic în care sunt prezentate obiectivele partidului politic la nivel european;
(c) un statut în care să se prevadă, în special, organele care răspund de administrarea politică și financiară, precum și organele sau persoanele fizice care, în statele membre în cauză, au competența de reprezentare juridică, în special în ceea ce privește dobândirea sau înstrăinarea bunurilor mobile și imobile și în ceea ce privește capacitatea procesuală.
(3) Orice modificare privind documentele menționate la alineatul (2), în special modificările privind un program politic sau un statut deja prezentate, se notifică Parlamentului European în termen de două luni. În absența notificării, finanțarea se suspendă.
(4) O fundație politică la nivel european poate solicita o finanțare de la bugetul general al Uniunii Europene numai prin intermediul partidului politic la nivel european căruia îi este afiliată.
(5) Finanțarea unei fundații politice la nivel european se alocă pe baza afilierii acesteia din urmă la un partid politic la nivel european, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1). Articolele 9 și 9a se aplică fondurilor astfel alocate.
(6) Fondurile alocate unei fundații politice la nivel european sunt utilizate numai în scopul finanțării activităților acesteia, în conformitate cu articolul 2 alineatul (4). În nici un caz fondurile nu pot fi folosite pentru finanțarea campaniilor electorale sau a campaniilor pentru referendumuri.
(7) Alineatele (1) și (3) se aplică mutatis mutandis fundațiilor politice la nivel european cu ocazia examinării cererilor de finanțare din bugetul general al Uniunii Europene.
Articolul 5
Verificarea
(1) Parlamentul European controlează cu regularitate dacă partidele politice la nivel european respectă în continuare condițiile prevăzute la articolul 3 literele (a) și (b).
(2) În ceea ce privește condiția prevăzută la articolul 3 litera (c), la cererea unui sfert din membrii săi reprezentând cel puțin trei grupuri politice din Parlamentul European, Parlamentul European verifică, cu majoritatea membrilor săi, dacă partidul politic respectiv continuă să respecte condiția menționată.
Înainte de a efectua o astfel de verificare, Parlamentul European îi audiază pe reprezentanții partidului politic în cauză și solicită unui comitet alcătuit din personalități independente ca, într-un termen rezonabil, să formuleze un aviz referitor la această chestiune.
Comitetul este alcătuit din trei membri, Parlamentul European, Consiliu și Comisie numind fiecare câte un membru. Secretariatul și finanțarea comitetului sunt asigurate de Parlamentul European.
(3) În cazul în care Parlamentul European constată că una din condițiile prevăzute la articolul 3 literele (a), (b) și (c) nu mai este îndeplinită, partidul politic la nivel european respectiv care, din această cauză, își pierde statutul de partid politic la nivel european, este exclus de la finanțare în temeiul prezentului regulament.
(4) Alineatul (2) se aplică mutatis mutandis fundațiilor politice la nivel european.
(5) În cazul în care partidul politic la nivel european căruia îi este afiliată o fundație politică la nivel european își pierde acest statut, fundația politică la nivel european în cauză este exclusă de la finanțare în temeiul prezentului regulament.
(6) În cazul în care Parlamentul European constată că una dintre condițiile menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (c) nu mai este îndeplinită, fundația politică la nivel european respectivă este exclusă de la finanțare în temeiul prezentului regulament.
Articolul 6
Obligații legate de finanțare
(1) Un partid politic la nivel european, precum și o fundație politică la nivel european:
(a) publică anual un raport privind veniturile și cheltuielile lor și un raport privind activele și pasivele pe care le dețin;
(b) își declară sursele de finanțare prin prezentarea unei liste cu donatorii și donațiile primite de la fiecare donator, cu excepția donațiilor care nu depășesc 500 EUR pe an și pe donator.
(2) Un partid politic la nivel european, precum și o fundație politică la nivel european nu acceptă:
(a) donații anonime;
(b) donații din bugetele grupurilor politice din Parlamentul European;
(c) donații de la o întreprindere asupra căreia autoritățile publice pot exercita direct sau indirect o influență hotărâtoare în virtutea dreptului de proprietate asupra acesteia, a participării lor financiare la aceasta sau a normelor care îi reglementează activitatea;
(d) donații de peste 12 000 EUR pe an și pe donator din partea oricărei persoane fizice sau juridice, alta decât întreprinderile menționate la litera (c) și fără a aduce atingere alineatelor (3) și (4);
(e) donații din partea unei autorități publice dintr-o țară terță, inclusiv din partea unei întreprinderi asupra căreia autoritățile publice pot exercita direct sau indirect o influență dominantă în virtutea dreptului de proprietate asupra acesteia, a participării lor financiare la aceasta sau a normelor care îi reglementează activitatea.
(3) Sunt admisibile contribuțiile la un partid politic la nivel european din partea partidelor politice naționale care sunt membre ale unui astfel de partid sau din partea unei persoane fizice care este membru al unui partid politic la nivel european. Contribuțiile la un partid politic la nivel european din partea partidelor politice naționale sau din partea unei persoane fizice nu pot depăși 40 % din bugetul anual al partidului politic la nivel european în cauză.
(4) Sunt admisibile contribuțiile la o fundație politică la nivel european din partea fundațiilor politice naționale care sunt membre ale unei fundații politice la nivel european, precum și din partea partidelor politice la nivel european. Aceste contribuții nu pot depăși 40 % din bugetul anual al fundației politice la nivel european în cauză și nu pot să provină din fondurile primite de la bugetul general al Uniunii Europene de un partid politic la nivel european în temeiul prezentului regulament.
Sarcina probei revine partidului politic la nivel european în cauză.
Articolul 7
Interzicerea finanțării
(1) Finanțarea partidelor politice la nivel european din bugetul general al Uniunii Europene sau din orice altă sursă nu poate fi utilizată pentru finanțarea directă sau indirectă a altor partide politice și în special a partidelor naționale sau a candidaților. Respectivelor partide politice naționale și candidați li se aplică în continuare dispozițiile naționale.
(2) Finanțarea fundațiilor politice la nivel european din bugetul general al Uniunii Europene sau din orice altă sursă nu poate fi utilizată pentru finanțarea directă sau indirectă a partidelor politice sau a candidaților la nivel european sau național, sau a fundațiilor la nivel național.
Articolul 8
Natura cheltuielilor
Fără a aduce atingere finanțării fundațiilor politice, creditele alocate din bugetul general al Uniunii Europene în conformitate cu prezentul regulament pot fi utilizate numai pentru a acoperi cheltuielile care sunt legate direct de obiectivele prevăzute în programul politic menționat la articolul 4 alineatul (2) litera (b).
Astfel de cheltuieli cuprind cheltuielile administrative, precum și cheltuielile pentru asistență tehnică, reuniuni, cercetare, evenimente transfrontaliere, studii, informare și publicații.
Cheltuielile partidelor politice la nivel european pot include, de asemenea, finanțarea campaniilor desfășurate de partidele politice la nivel european în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, la care acestea participă în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (d). În conformitate cu articolul 7, aceste credite nu trebuie utilizate pentru finanțarea directă sau indirectă a partidelor politice naționale sau a candidaților.
Aceste cheltuieli nu sunt utilizate pentru finanțarea campaniilor pentru referendumuri.
Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 8 din Actul privind alegerea membrilor Parlamentului European prin sufragiu universal direct, finanțarea și limitările aplicabile cheltuielilor electorale pentru toate partidele și candidații la alegerile pentru Parlamentul European sunt reglementate, în fiecare stat membru, de legislația națională.
Articolul 9
Punerea în aplicare și controlul
(1) Creditele pentru finanțarea partidelor politice la nivel european și a fundațiilor politice la nivel european se stabilesc în cadrul procedurii bugetare anuale și se execută în conformitate cu Regulamentul financiar și cu normele de punere în aplicare a acestuia.
Normele de punere în aplicare a prezentului regulament sunt stabilite de ordonatorul de credite.
(2) Evaluarea bunurilor mobile și imobile și amortizarea acestora se efectuează în conformitate cu dispozițiile aplicabile instituțiilor, astfel cum este prevăzut la articolul 133 din Regulamentul financiar.
(3) Controlul finanțării acordate în temeiul prezentului regulament se exercită în conformitate cu Regulamentul financiar și cu normele de punere în aplicare a acestuia.
Controlul se exercită, de asemenea, pe baza unei certificări anuale efectuate printr-un audit extern și independent. Certificarea menționată se transmite Parlamentului European în termen de șase luni de la încheierea exercițiului financiar respectiv.
(4) În urma aplicării prezentului regulament, orice fonduri primite în mod necuvenit de către partidele politice la nivel european din bugetul general al Uniunii Europene se restituie la buget.
(5) Partidele politice la nivel european care beneficiază de finanțare acordată în temeiul prezentului regulament furnizează Curții de Conturi, la cererea acesteia, orice document sau informație necesare pentru ca aceasta să-și poată îndeplini misiunea.
În cazul cheltuielilor angajate de partidele politice la nivel european în comun cu partide politice la nivel național sau cu alte organizații, documentele justificative privind cheltuielile efectuate de partidele politice la nivel european se pun la dispoziția Curții de Conturi.
(6) Finanțarea partidelor politice la nivel european, în calitatea lor de organisme care urmăresc obiective de interes european general, nu intră sub incidența dispozițiilor articolului 113 din regulamentul financiar privind reducerea finanțării.
Articolul 9a
Transparența
Parlamentul European publică, într-o secțiune a paginii sale de internet creată special în acest scop, următoarele documente:
— un raport anual care cuprinde un tabel cu sumele plătite fiecărui partid politic și fiecărei fundații politice la nivel european, pentru fiecare an financiar pentru care s-au plătit subvenții;
— raportul Parlamentului European privind aplicarea prezentului regulament și activitățile finanțate, astfel cum este menționat la articolul 12;
— normele de punere în aplicare a prezentului regulament.
Articolul 10
Repartizarea
(1) Creditele disponibile se repartizează anual între partidele politice la nivel european care au obținut o decizie pozitivă cu privire la cererea lor de finanțare, în conformitate cu articolul 4, după cum urmează:
(a) 15 % se repartizează în părți egale;
(b) 85 % se repartizează între partidele care au membri aleși în Parlamentul European, proporțional cu numărul de membri aleși.
Pentru aplicarea acestor dispoziții, un membru al Parlamentului European poate fi membru într-un singur partid politic la nivel european.
(2) Finanțarea de la bugetul general al Uniunii Europene nu depășește 85 % din acele costuri ale unui partid politic sau ale unei fundații politice la nivel european care sunt eligibile pentru finanțare. Sarcina probei revine partidului politic la nivel european în cauză.
Articolul 11
Asistența tehnică
Asistența tehnică acordată de Parlamentul European partidelor politice la nivel european se bazează pe principiul egalității de tratament. Asistența se acordă în condiții care nu pot fi mai puțin favorabile decât cele acordate altor organizații și asociații externe care pot beneficia de facilități similare și se asigură pe bază de factură și plată.
Parlamentul European publică într-un raport anual detaliile asistenței tehnice acordate fiecărui partid politic la nivel european.
Articolul 12
Evaluarea
Până la 15 februarie 2011, Parlamentul European publică un raport privind aplicarea prezentului regulament și activitățile finanțate. După caz, raportul indică eventualele modificări care ar trebui aduse sistemului de finanțare.
Articolul 13
Intrarea în vigoare și aplicarea
Prezentul regulament intră în vigoare în termen trei luni de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolele 4-10 se aplică de la data începerii primei sesiuni reunite după alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2004.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
( 1 ) Avizul Parlamentului European din 19 iunie 2003 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 29 septembrie 2003.
( 2 ) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, 16.9.2002, p. 1). Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1525/2007 (JO L 343 27.12.2007, p. 9).