[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 24.10.2007

COM(2007) 627 final

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI COMITETUL REGIUNILOR

Rezultatul consultării publice cu privire la Cartea verde a Comisiei „Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului 21” {SEC(2007) 1373}

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI COMITETUL REGIUNILOR

Rezultatul consultării publice cu privire la Cartea verde a Comisiei „Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului 21”.

1. INTRODUCERE

Prin adoptarea Cărţii verzi „Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului 21”[1], Comisia a lansat o dezbatere publică în UE cu privire la modalităţile prin care dreptul muncii ar putea sprijini obiectivele Strategiei de la Lisabona de a obţine o creştere economică durabilă asociată cu o ameliorare calitativă şi cantitativă a locurilor de muncă. Cartea verde a analizat rolul pe care dreptul muncii şi contractele colective de muncă l-ar putea avea în promovarea unei „flexisecurităţi” care ar sprijini o piaţă a muncii mai echitabilă, mai receptivă, bazată pe incluziune socială şi care ar contribui la îmbunătăţirea competitivităţii europene. Aceasta a căutat, în special: să identifice provocările principale ale adaptării dreptului muncii la realităţile în plină evoluţie din domeniul muncii; să angajeze toate părţile implicate într-o dezbatere deschisă cu privire la modalităţile prin care dreptul muncii ar putea contribui la promovarea flexibilităţii şi a securităţii. să stimuleze discuţii cu privire la modalităţile prin care relaţiile contractuale flexibile şi sigure, combinate cu drepturi, ar putea să favorizeze crearea de locuri de muncă şi să promoveze tranziţiile de pe piaţa muncii; şi să contribuie la programul pentru o mai bună legiferare.

Dezbaterea publică cu privire la modernizarea dreptului muncii nu era menită să deschidă calea unui consens facil, nici să pună bazele unui proiect de acţiune legislativă. Punctele de vedere divergente exprimate în cursul consultării, deşi au îngreunat stabilirea unor elemente majore de consens, confirmă pertinenţa şi oportunitatea unei dezbateri comune multor state membre, dar care nu a ajuns încă la un nivel comunitar.

Nivelul şi calitatea dezbaterii generate de către publicarea Cărţii verzi au permis atingerea în întregime a obiectivelor Comisiei pentru acest exerciţiu. Peste 450 de răspunsuri au fost înregistrate de către Comisie, provenind de la toate părţile interesate - guverne naţionale, autorităţi regionale, parlamente naţionale, parteneri sociali la nivel UE sau naţional, organizaţii neguvernamentale, întreprinderi individuale, universităţi, experţi jurişti şi persoane particulare. Aceste răspunsuri reflectă, în marea lor majoritate, o conştientizare profundă a provocărilor pe care le prezintă noua piaţă a forţei de muncă din Europa – care se modelează în funcţie de creşterea mobilităţii forţei de muncă, precum şi în funcţie de dezvoltarea activităţii transnaţionale a întreprinderilor. Dezbaterea a prezentat, de asemenea, un interes deosebit pentru opinia publică şi mass-media, deoarece multe dintre guverne s-au consultat la nivel naţional cu parteneri sociali, cu autorităţi publice şi cu experţi independenţi. Discuţia purtată cu o serie de comitete sectoriale de dialog social din UE a reprezentat o noutate binevenită, având ca rezultat adoptarea mai multor poziţii comune de către reprezentanţii angajatorilor şi sindicatelor[2].

De asemenea, instituţiile UE au contribuit activ la dezbatere. Miniştri UE pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale au avut o discuţie preliminară privind Cartea verde în cadrul reuniunii Consiliului EPSCO de la Bruxelles din 1 decembrie 2006. Aceştia au continuat dezbaterea în cadrul unei reuniuni organizate la Berlin la 18 ianuarie 2007 sub auspiciile preşedinţiei germane. Concluziile preşedinţiei au considerat conceptul de „flexisecuritate” ca fiind o metodă utilă, însă au subliniat valoarea contractului cu normă întreagă şi durată nedeterminată ca şi piatră de temelie a relaţiilor de muncă din UE, permiţând în acelaşi timp ca alte variante de contracte mai flexibile să vină în întâmpinarea unor nevoi şi a unor situaţii specifice[3].

Parlamentul European (PE) a adoptat o rezoluţie în 11 iulie 2007[4], care răspunde în mod pozitiv Cărţii verzi prin identificarea unei dimensiuni comunitare a problemelor legate de dreptul muncii ridicate de Cartea verde. Rezoluţia PE a fost adoptată cu o majoritate largă[5], ceea ce reflectă un consens remarcabil asupra unui raport care a fost dezbătut intens de-a lungul fiecărei etape a procedurii.

Comitetul Economic şi Social European (CESE) a adoptat un aviz privind Cartea verde[6], exprimându-şi dezacordul în legătură cu oportunitatea şi metoda de consultare, precum şi în legătură cu anumite aspecte ale analizei care se află la baza aceste Cărţi verzi.

Acordurile contractuale flexibile şi fiabile ca urmare a unui drept al muncii modern reprezintă una dintre cele patru componente politice esenţiale ale unei abordări mai largi a flexisecurităţii, alături de strategiile de învăţare continuă, de politicile active ale pieţei de muncă şi de sisteme de securitate socială moderne, aşa cum sunt prezentate de comunicarea Comisiei[7] „ Către principii comune ale flexisecurităţii: Locuri de muncă mai numeroase şi mai bune prin flexibilitate şi securitate” care a fost adoptată la 27 iunie 2007.

Scopul acestei comunicări este de a prezenta, pe scurt, rezultatul consultării publice lansate de Cartea verde şi de a identifica principalele probleme de politică ce pot să apară. În prezentarea obiectivă şi pe scurt a opiniilor celor care au răspuns, Comisia nu ia nicio poziţie cu privire la anumite comentarii sau cu privire la exactitatea acestora. Un document de lucru al serviciilor Comisiei care oferă o analiză mai detaliată a răspunsurilor este anexat. Comunicarea, împreună cu publicarea tuturor răspunsurilor primite în cursul consultării[8], este justificată de nevoia de a asigura o transparenţă maximă. Aceasta semnalează încheierea consultării publice în ceea ce priveşte modernizarea dreptului muncii.

2. CONTEXTUL POLITIC şI CADRUL ANALITIC AL CăRţII VERZI

Desfăşurarea consultării publice

În cazul anumitor parteneri sociali, în special în cazul sindicatelor, consultarea ar fi trebuit să ia forma unei consultări formale a partenerilor sociali ai UE conform Articolului 138 CE. Aceştia au considerat desfăşurarea consultării publice referitoare la dreptul muncii prin intermediul unei Cărţi verzi ca pe o devalorizare a dialogului social şi a rolului central pe care aceştia îl au ca reprezentanţi ai angajatorilor şi ai lucrătorilor. PE şi CESE şi-au exprimat, de asemenea, rezerve cu privire la metoda Comisiei de a folosi o consultare publică. Cu toate acestea, marea majoritate a statelor membre şi a organizaţiilor neguvernamentale au apreciat caracterul deschis al procesului consultativ.

Cadrul analitic prezentat în Cartea verde

Din punctul de vedere al câtorva state membre, sindicate, organizaţii neguvernamentale ale partenerilor sociali şi reprezentanţi ai mediului universitar, reforma dreptului muncii ar trebui să fie inclusă, încă de la început, în cadrul drepturilor fundamentale, în special a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene[9]. După părerea acestora, un asemenea cadru ar oferi o bază pentru o abordare mai fermă din partea Comisiei atunci când aceasta îşi foloseşte dreptul de iniţiativă în interesul unei „Europe sociale”. Câteva sindicate, organizaţii neguvernamentale sociale şi câţiva reprezentanţi din mediul universitar au pus la îndoială concentrarea Cărţii verzi asupra contribuţiei pe care dreptul muncii, ca şi component al politicii sociale, ar putea să o aibă asupra creşterii economice şi asupra competitivităţii. Angajatorii implicaţi şi mai multe state membre au subliniat, cu toate acestea, importanţa unui cadru legislativ corespunzător al dreptului muncii pentru promovarea creării de noi locuri de muncă, a creşterii economice şi a competitivităţii.

Sindicatele, un număr de state membre şi experţi universitari au semnalat faptul că contractele de muncă standard, pe durată nedeterminată, ar putea fi privite ca fiind învechite sau ca fiind obstacole în calea creării de noi locuri de muncă. În viziunea acestora, s-ar putea interpreta că această Carte verde ar avea o preferinţă pentru forme contractuale mai diverse şi pentru slăbirea legislaţiei muncii. Numeroşi respondenţi, inclusiv PE, CESE şi statele membre, au evidenţiat stabilitatea şi securitatea oferită de contractul de muncă standard. Dimpotrivă, angajatorii, împreună cu anumite state membre, au considerat că contractele de muncă flexibile nu au fost prezentate într-o lumină suficient de favorabilă. Nu s-a ajuns la un acord în ceea ce priveşte punerea în aplicare a conceptului de lucrători „integraţi” („ insiders ”) sau „excluşi” („ outsiders ”) din cadrul pieţelor segmentate ale forţei de muncă. Din punctul de vedere al angajatorilor, singurii „excluşi” adevăraţi sunt şomerii, iar cei „incluşi” sunt toţi cei care lucrează în mod legal. Sindicatele au susţinut că distanţa dintre „incluşi” şi „excluşi” poate fi eliminată numai prin îmbunătăţirea protecţiei lucrătorilor care deţin locuri de muncă precare.

Scopul Cărţii verzi

Unele state membre, împreună cu sindicatele şi majoritatea experţilor universitari, ar fi preferat un scop la larg al Cărţii verzi – integrarea aspectelor dreptului muncii în ceea ce priveşte contractele colective, în loc de concentrarea asupra relaţiilor de muncă individuale. Numai o astfel de abordare ar putea să reflecte, în viziunea acestora, interacţiunea complexă dintre cadrul legislativ global al fiecărui stat şi rolul negocierilor colective asupra reglementării din domeniul muncii. PE şi CESE au insistat asupra faptului că modernizarea dreptului muncii ar trebui considerată în cadrul unei abordări mai largi a flexisecurităţii. Comisia, în Comunicarea sa privind flexisecuritatea, susţine nevoia de a avea o strategie integrată care poate, în acelaşi timp, să îmbunătăţească flexibilitatea şi securitatea de pe piaţa forţei de muncă.

Multe dintre răspunsurile primite din partea întreprinderilor au reamintit limitările competenţelor UE şi au cerut ca reforma dreptului muncii să fie efectuată într-un context naţional exclusiv.

Organizaţiile neguvernamentale sociale s-au axat pe rolul dreptului muncii în garantarea remunerării echitabile şi adecvate, mai ales prin intermediul salariului minim. În opinia acestora, dreptul muncii împreună cu sistemele de protecţie socială, ar trebui să contribuie la combaterea sărăciei şi ar trebui să fie aplicabile tuturor, astfel încât să prevină crearea de noi segmentări a pieţelor forţei de muncă. Reforma ar trebui să aibă ca scop îmbunătăţirea drepturilor persoanelor care deţin un loc de muncă precar, fără reducerea drepturilor existente.

Subsidiaritate

Majoritatea statelor membre, PE şi CESE, parlamentele naţionale şi partenerii sociali ai UE au reamintit că responsabilităţile sunt repartizate între UE şi statele membre. Elaborarea dreptului muncii în UE este în general considerată a fi de competenţa statelor membre şi a partenerilor sociali, rolul acquis -ului comunitar fiind de completare a acţiunilor statelor membre. Uni dintre cei care au răspuns au subliniat importanţa standardelor minime care iau în considerare diferitele forme de practici naţionale, precum şi nevoia de a menţine competitivitatea economiei comunitare.

Programele naţionale de reformă au fost de o importanţă crucială pentru anumite state membre, parlamente naţionale şi angajatori. Un schimb de experienţă mai structurat în ceea ce priveşte evoluţia dreptului muncii şi a acordurilor contractuale a fost apreciat în mod pozitiv. Anumite confederaţii patronale naţionale au cerut o acţiune urgentă la nivel naţional pentru relaxarea reglementărilor concedierilor individuale şi colective, precum şi pentru facilitarea folosirii a noi tipuri de contracte (şi anume alternative la contractul de muncă standard, pe durată nedeterminată, cu normă întreagă). Totuşi, aceştia nu au considerat că ar fi nevoie de iniţiative legislative noi la nivel comunitar în acest domeniu.

În opinia sindicatelor, a reprezentanţilor universitari şi a mai multor state membre, activitatea la nivel comunitar privind principalele probleme ale drepturilor legate de contractul de muncă nu ar trebui limitate în cadrul metodei deschise de coordonare(MDC). Sindicatele au subliniat faptul că noile pieţe europene ale muncii nu mai pot fi gestionate pe baza reglementărilor naţionale din sfera socială, deoarece reglementările pieţei interne şi cele legate de concurenţă au prioritate faţă de prevederile politicilor sociale naţionale.

Programul unei legiferări mai bune

PE a subliniat influenţa extrem de importantă pe care o are dreptul muncii asupra comportamentului întreprinderilor şi cum modul de luare a deciziilor acestora în vederea creării de locuri de muncă mai multe şi mai bune depinde de existenţa unor prevederi legale stabile, clare şi adecvate. Un număr de state membre au văzut în reforma codului muncii sau în codificarea legislaţiei fragmentate o ocazie pentru a reduce povara administrativă fără a periclita obiectivele fundamentale. Dezvoltarea MDC este, de asemenea, văzută ca un mijloc de a promova o mai bună legiferare în domeniul dreptului muncii.

Mai multe state membre au recunoscut relevanţa asupra reformei dreptului muncii a unei serii de măsuri asociate cu programul pentru o mai bună legiferare, cum ar fi de exemplu consultări cu părţile implicate, evaluări ale impactului, evaluări ale altor soluţii decât reglementările, simplificarea şi clarificarea legilor, campanii de conştientizare legate de dreptul muncii etc. Deşi statele membre sunt în general de acord că reglementările menite să protejeze lucrătorii trebuie, în principiu, să se aplice în mod egal atât întreprinderilor mari cât şi întreprinderilor mici, majoritatea consideră că există motive ca, în anumite cazuri particulare, măsurile să fie modelate la condiţiile speciale ale întreprinderilor mici şi mijlocii.

3. TEMELE CONSULTăRII

O piaţă a muncii flexibilă şi care favorizează incluziunea

Statele membre au considerat că este foarte probabil ca mijloacele prin care se poate ajunge un echilibru între securitate şi flexibilitate, nivelul acestui echilibru şi forma exactă pe care acesta o va avea, să difere de la un stat membru la altul şi să fie supuse unor schimbări de-a lungul timpului. Totuşi, aceştia au fost în favoarea unui schimb de experienţă mai aprofundat, care să implice în special partenerii sociali, în vederea unei mai bune înţelegeri a provocărilor comune care afectează reglementarea acordurilor contractuale.

Organizaţiile neguvernamentale sociale au subliniat nevoia unei coordonări mai bune între dreptul muncii şi politicile de ocupare a forţei de muncă pe de-o parte, şi sistemele de protecţie socială pe de altă parte. Protecţia socială şi salariul minim ar trebui să le permită cetăţenilor să poată alege un loc de muncă, o formare sau o activitate socială utilă. Perioadele de concediu de maternitate, concediu de paternitate şi concediu pentru creşterea copilului, întreruperile în cariera profesională şi munca cu fracţiune de normă (mai ales în scopul îndeplinirii responsabilităţilor faţă de persoanele aflate în întreţinere) ar trebui luate în considerare la calcularea pensiei şi a drepturilor de afiliere la asigurări.

Facilitarea tranziţiilor din viaţa profesională

Angajatorii au atras atenţia asupra impactului pe care l-ar putea avea o relaxare a legislaţiei în domeniul protejării locurilor de muncă asupra gradului de ocupare a forţei de muncă şi asupra perspectivelor accesului la ocuparea locurilor de muncă a categoriilor vulnerabile. În opinia acestora, o program semnificativ de reformă a dreptului muncii ar trebui să pună accent pe oferirea competenţelor necesare persoanelor pentru a rămâne adaptabile de-a lungul vieţii profesionale, şi nu pe protejarea anumitor locuri de muncă. Sindicatele au respins ideea conform căreia o relaxare a legislaţiei în domeniul protejării locurilor de muncă ar facilita tranziţiile de pe piaţa forţei de muncă.

Sindicatele şi experţii jurişti au solicitat elaborarea de noi reglementări în vederea încurajării tranziţiei de la contractele pe durată determinată şi cu fracţiune de normă la munca cu normă întreagă. Aceştia au insistat asupra adoptării de măsuri care să încurajeze o mobilitate crescută a lucrătorilor prin permiterea transferului de drepturi în cazul schimbării locului de muncă. Printre angajatori, UEAPME[10] a solicitat cu insistenţă o anchetă la nivel naţional pentru a afla cum ar putea continuarea drepturilor de protecţie socială să faciliteze tranziţia de la munca ca salariat la activitatea independentă.

Unele state membre şi unii parteneri sociali au considerat că atât dreptul muncii, cât şi acordurile colective, ar putea contribui la promovarea accesului la formare şi la facilitarea tranziţiei între diferite forme contractuale pentru a facilita o mobilitate ascendentă în cursul vieţii profesionale. Cu toate acestea, BusinessEurope[11] şi-a exprimat anumite rezerve în ceea ce priveşte oportunitatea legislaţiei folosită ca instrument pentru influenţarea comportamentului în materie de învăţare. În viziunea acesteia, experienţa statelor membre care au pus în aplicare „dreptul la formare” a demonstrat că acest drept are un impact minim asupra lucrătorilor care au cea mai mare nevoie de formare, şi anume lucrătorii cei mai puţin calificaţi. Unii parteneri sociali au evidenţiat experienţa lor în negocierea acordurilor colective pentru promovarea accesului la formare, îmbunătăţirea formării continue la locul de muncă şi facilitarea tranziţiei de la educaţie şi ucenicie către un loc de muncă. Organizaţiile neguvernamentale sociale, în special, au subliniat contribuţia pe care dreptul muncii ar trebui să o aibă la asigurarea unui acces echitabil la formare şi învăţare continuă.

Incertitudinile privind definirea raportului de muncă

Recunoaşterea de către PE a complexităţii definirii lucrătorilor şi a persoanelor care desfăşoară o activitate independentă conform legislaţiei comunitare a fost susţinută de către majoritatea statelor membre. S-a recunoscut că această complexitate s-a accentuat ca urmare a furnizării transfrontaliere de servicii. Majoritatea statelor membre doreau să utilizeze legislaţia naţională şi proceduri judiciare verificate temeinic pentru rezolvarea acestor probleme. Împreună cu numeroase organizaţii ale partenerilor sociali, acestea au fost în favoarea poziţiei conform căreia definirea lucrătorilor în cadrul majorităţii directivelor privitoare la dreptul muncii trebuie să rămână la latitudinea statelor membre. Deşi reprezentanţii intereselor angajatorilor la nivel naţional şi comunitar au crezut, în general, că sunt necesare definiţii naţionale mai convergente, reprezentanţii intereselor partenerilor sociali din domeniul serviciilor, al divertismentului, al mass-media şi al comerţului cu amănuntul au considerat că definiţiile folosite în diferite state membre pentru definirea statutului lucrătorilor independenţi sau ocazionali ar trebui enumerate şi explicate pentru a facilita o mai bună înţelegere a statutului profesional al persoanelor respective.

PE a solicitat o iniţiativă către convergenţa definiţiilor naţionale a statutului lucrătorilor în vederea asigurării unei puneri în aplicare mai coerente şi mai eficiente a acquis -ului comunitar. Acesta a cerut cu insistenţă ca statele membre să promoveze punerea în aplicare a recomandării OIM din 2006 cu privire la raporturile de muncă[12]. Anumite state membre au mai sugerat, de asemenea, ca recomandarea să servească drept bază pentru discuţii între statele membre şi parteneri sociali asupra modalităţilor pentru o abordare mai bună, la nivel european, a fenomenului raporturilor de muncă deghizate.

Majoritatea statelor membre şi a partenerilor sociali s-au opus introducerii unei a treia categorii intermediare, cum ar fi aşa numita categorie de „lucrători dependenţi din punct de vedere economic”, pe lângă categoriile de lucrătorii salariaţi şi independenţi. Chiar şi în statele membre unde un astfel de concept există deja în legislaţia naţională, cum ar fi Italia, au fost exprimate rezerve cu privire la posibilitatea elaborării unei definiţii fără echivoc la nivel european. Cu toate acestea, BusinessEurope admite că o anumită valoare adăugată ar putea fi obţinută prin schimbul de experienţă asupra impactului unor asemenea măsuri, astfel încât statele membre să înveţe reciproc din experienţa lor. Sindicatele au fost în favoarea reorientării sferei de aplicare a dreptului muncii, în cadrul reformelor naţionale, în vederea extinderii protecţiei asociate contractului de muncă standard la toţi lucrătorii.

CES [13] a solicitat ca instituţiile UE, împreună cu partenerii sociali de la nivelul UE, să elaboreze un cadru legal de sprijin la nivel european, alcătuit dintr-o combinaţie de „reguli de joc” stabilite de UE şi anumite standarde minime europene pentru a stabili nişte „drepturi de bază”, asigurând în acelaşi timp respectarea politicilor sociale naţionale şi a relaţiilor de muncă naţionale. Organizaţiile neguvernamentale sociale sprijină, de asemenea, ideea unui set comun de drepturi legat de o definiţie la care s-a ajuns de comun acord în cadrul legislaţiei comunitare, în vederea consolidării principiului liberei circulaţii.

Relaţii trilaterale

Statele membre şi partenerii sociali şi-au reiterat poziţiile deja stabilite în legătură cu meritele propunerii de directivă privind munca temporară. Un număr de state membre au cerut adoptarea acesteia ca pe o prioritate în cadrul reformei dreptului muncii. Sindicatele au cerut ca directiva propusă să fie adoptată în completarea directivei privind detaşarea lucrătorilor şi a directivei privind serviciile. Totuşi, organizaţiile patronale au considerat că statutul lucrătorilor temporari este definit suficient de bine de către legislaţia naţională.

PE a subliniat necesitatea reglementării răspunderii comune şi solidare în cazul întreprinderilor principale, pentru a putea face faţă abuzurilor în materie de subcontractare şi externalizare în vederea asigurării unor condiţii de egalitate pentru întreprinderi în cadrul unei pieţe transparente şi competitive. Anumite state membre sunt, de asemenea, în favoarea stabilirii unui principiu de responsabilitate subsidiară pentru a asigura respectarea drepturilor legate de contractul de muncă în toată UE. Cu toate acestea, alte state membre sunt mulţumite cu dispoziţiile privind responsabilitatea secundară a relaţiilor de subcontractare din legislaţia lor naţională.

CES şi filialele sale sectoriale a considerat că este necesară o iniţiativă comunitară sub forma unui instrument care să reglementeze „responsabilitatea în lanţ” a întreprinderilor utilizatoare şi a intermediarilor în cazul muncii temporare şi a subcontractării. Organizaţiile patronale şi-au exprimat îndoiala cu privire la eficienţa propunerii de stabilire a unui principiu de responsabilitate subsidiară. Dimpotrivă, ar trebui ca întreprinderile utilizatoare să fie în măsură să conteze pe faptul că subcontractanţii trebuie să-şi îndeplinească responsabilităţile care le revin conform dreptului muncii.

Organizarea timpului de lucru

PE a solicitat ca regimul timpului de lucru să fie suficient de flexibil pentru a satisface nevoile angajatorilor şi a lucrătorilor şi pentru a permite cetăţenilor să-şi găsească un echilibru între viaţa profesională şi familială, în vederea salvgardării competitivităţii şi a îmbunătăţirii ocupării forţei de muncă. Un număr de state membre au identificat revizuirea directivei privind timpul de lucru ca pe o prioritate la nivel european.

CES şi filialele sale au repetat poziţiile pe care le-au avut încă de la primele două etape ale consultării partenerilor sociali ai UE asupra revizuirii directivei privind timpul de lucru din 2004. Acestea doresc o recunoaştere fără echivoc a timpului de gardă ca şi timp de lucru, fără posibilitatea excepţiilor. BusinessEurope şi majoritatea filialelor sale consideră că reglementările UE în acest domeniu nu au fost bine concepute în forma lor originală. Angajatorii, pe de altă parte, insistă asupra adoptării propunerilor de revizuire a directivei privind timpul de lucru în vederea rezolvării problemelor din domeniul asistenţei medicale şi din sectorul privat create ca o consecinţă a hotărârii Curţii Europene de Justiţie în cauza Simap/Jaeger. Aceştia doresc să fie menţinută clauza de excludere ca pe un mijloc de a asigura o mai bună flexibilitate a pieţii.

Asigurarea respectării drepturilor legate de contractul de muncă şi combaterea muncii nedeclarate

PE a subliniat faptul că legislaţia muncii este eficientă, corectă şi puternică doar dacă este pusă în aplicare în toate statele membre, se aplică în mod egal tuturor actorilor şi este controlată în mod regulat şi într-o manieră eficientă. A fost exprimat un sprijin general pentru o mai bună colaborare la nivel european şi pentru un mai bun schimb de informaţii şi bune practici. Statele membre au sprijinit acţiunea la nivel european de combatere a muncii nedeclarate, având în vedere aspectele din ce în ce mai supranaţionale ale aceste probleme. Cu toate acestea, tipul de acţiune propus diferă de la instrumente cu caracter declarativ, cum ar fi rezoluţiile Consiliului, la schimburi de bune practici şi forme multilaterale şi bilaterale de cooperare administrativă.

Anumite state membre au propus stabilirea de relaţii de cooperare între agenţiile competente la nivel UE (de exemplu inspectorate de muncă, autorităţi fiscale, organisme de securitate socială). Partenerii sociali au exprimat o varietate de opinii, în funcţie de diversitatea lor sectorială şi de diferenţele între modalităţile prin care organizaţiile lor oferă asistenţă autorităţilor la respectarea drepturilor legate de contractul de muncă şi la combaterea muncii nedeclarate. CES şi anumite federaţii sectoriale ale UE au solicitat stabilirea unei structuri de coordonare permanentă la nivel european pentru a asigura respectarea legislaţiei comunitare, în timp ce angajatorii au considerat că această problemă este, în general, de competenţa autorităţilor naţionale. Angajatorii au accentuat, de asemenea, iniţiativele luate în cadrul programelor de asistenţă tehnică ale UE pentru sprijinirea consolidării capacităţii organizaţiilor partenerilor sociali din noile state membre.

4. ETAPELE URMăTOARE

În concluzie, Comisia consideră că această consultare publică şi-a atins scopul de a genera dezbateri, la nivel UE şi la nivel naţional, asupra nevoii de a îmbunătăţi dreptul muncii pentru a răspunde provocărilor secolului XXI. Răspunsurile primite oferă informaţii utile asupra evoluţiilor din prezent ale dreptului muncii şi ale sistemelor de relaţii de muncă din statele membre – informaţii care în majoritatea lor corespund temelor dezbătute de către Cartea verde.

Dezbaterea a subliniat măsura în care dreptul muncii este un instrument important, nu numai din punct de vedere al gestionării forţei de muncă, ci şi pentru că acesta oferă lucrătorilor şi cetăţenilor un sentiment de securitate într-o lume caracterizată de schimbări rapide, precum şi de o puternică mobilitate a capitalurilor şi tehnologiilor. Dezbaterea a arătat, de asemenea, măsura în care reformele dreptului muncii, a securităţii sociale şi a sistemelor de formare sunt strâns legate. Prin intermediul Cărţii verzi privind dreptul muncii şi a Comunicării privind flexisecuritatea, Comisia a lansat o dezbatere deschisă asupra problemelor de importanţă majoră pentru viitorul pieţelor forţei de muncă şi al coeziunii sociale în Europa. Mesajul a fost înţeles de către principalele părţi implicate, indiferent de opiniile acestora privind orientarea reformelor. Comisia va conlucra cu statele membre în vederea adoptării, de către Consiliul European din decembrie 2007[14], a concluziilor privind principiile comune ale flexisecurităţii. Comisia va urmări, de asemenea, analiza comună a partenerilor sociali privind provocările majore cu care se confruntă pieţele forţei de muncă din Europa[15] în vederea elaborării unui program menit să propună o abordare integrată pentru punerea în aplicare a principiilor bazate pe flexisecuritate. Aceasta încurajează angajarea partenerilor sociali în negocieri, mai ales în ceea ce priveşte formarea continuă.

În consecinţă, Comisia va lua în 2008 măsurile necesare pentru urmărirea problemelor ridicate de prezenta comunicare în contextul lărgit al „flexisecurităţii”. În ciuda diferenţei de opinii asupra extinderii şi naturii acţiunii la nivel EU, consultarea a identificat necesitatea de a avea o cooperare mai bună, mai multă claritate, sau chiar informaţii şi analize mai multe şi de calitate mai bună, în domenii cum ar fi:

- Prevenirea şi combaterea muncii nedeclarate, în special în situaţii transfrontaliere[16];

- Promovarea, elaborarea şi punerea în aplicare a formării profesionale şi a învăţării continue în vederea asigurării unei siguranţe a locului de muncă pe tot parcursul vieţii;

- Interacţiunea dintre dreptul muncii şi normele în materie de protecţie socială pentru sprijinirea tranziţiilor efective din viaţa profesională şi a sistemelor de protecţie socială durabile;

- Clarificarea naturii relaţiilor de muncă în vederea promovării unei mai bune înţelegeri şi a facilitării cooperării în toată UE;

- Clarificarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor implicate în lanţurile de subcontractare, pentru a se evita privarea lucrătorilor de posibilitatea de a se bucura efectiv de drepturile ce le revin.

[1] COM(2006) 708 din 22.11.2006.

[2] De exemplu în domeniul audiovizualului, a spectacolelor, precum şi în domeniul forţei de muncă din sectorul regional şi municipal.

[3] Concluziile preşedinţiei, Reuniunea informală a miniştrilor pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, Berlin, 19.1.2007

[4] P6_TA-PROV (2007) 0339.

[5] 479 de voturi pentru şi 61 împotrivă, cu 54 de abţineri.

[6] CESE 398/2007 din 30 mai 2007. Adoptat cu o majoritate de voturi (140 pentru, 82 împotrivă şi 4 abţineri). Un aviz negativ (prezentat de către reprezentanţii Grupului I) a fost anexat avizului CESE.

[7] COM(2007) 359 din 27.6.2007.

[8] Răspunsurile sunt publicate on-line la adresa: http://ec.europa.eu/employment_social/labour_law/green_paper_responses_en.htm A se vedea, de asemenea, lista completă a răspunsurilor din anexa la documentul serviciilor SEC.

[9] Proclamată la Nisa în 7 decembrie 2000, de către preşedinţii Parlamentului European, ai Consiliului şi ai Comisiei.

[10] Asociaţia europeană a întreprinderilor meşteşugăreşti, mici şi mijlocii.

[11] Confederaţia întreprinderilor europene.

[12] Recomandarea OIM 198 cu privire la raporturile de muncă, adoptată la a 95-a sesiune a Conferinţei internaţionale a muncii din iunie 2006.

[13] Confederaţia Europeană a Sindicatelor

[14] Consiliul EPSCO ar trebui să adopte concluziile privind flexisecuritatea în 5 decembrie 2007. Consiliul ECOFIN a adoptat deja concluziile privind flexisecuritatea în 9 octombrie 2007.

[15] Prezentată în carul Întâlnirii sociale tripartite informale la nivel înalt din 18 octombrie 2007.

[16] A se vedea Comunicarea Comisiei „Intensificarea luptei împotriva muncii nedeclarate” COM(2007) xxx din 24.10.2007: